Revista Teologică, Serie Nouă, Anul I, Nr.

1, Ianuarie-Februarie, 1991

Din Sfinții Părinți

SF. SIMEON NOUL TEOLOG, DESPRE IUBIREA CREȘTINA,

CATEHEZA I*

Despre iubirea agapică. Și care sini căile și faptele bărbaților duhovnicești.

Și fericire a celor care iau această iubire în inimă.
Piraților și părinților, vreu să grăiesc vouă cele ce contribuie la Mosul su­
fletului și mă rușinez — martor mi-e Hristos, Adevăruri — de iubirea voastră cu-
noscînd a mea nevrednicie. Pentru aceasta aș fi vrut să tac pururea, cum știe
Domnul, și, în genere, și nici măcar să-mi înalț capul și să văd față de om,
ca unul pe care conștiinția lui îl osîndește pentru că cu totul cu nevrednicie am
fost rînduit să stau înaintea voastră, a tuturor, ca unul ce cunoaște calea, eu care
nu cunosc nici măcar cele ce se află la picioare și nici măcar nu m-am atins încă
de calea care duce la Dumnezeu. Prin urmare întristare nu mică mă cuprinde
pentru faptul că eu, smeritul am fost preferat să vă călăuzesc pe voi, cei prea-
cinstiți, pe care mai degrabă eu însumi trebuia să vă am călăuzitori, ca unul ce
sînt cel din urmă dintre toți și ca ani și ca vîrstă și nu am încă cuvîntul
făptuitor și care are mărturie din viața mea proprie spre a vă îndemna și a vă
aduce aminte cele privitoare la legile și voia lui Dumnezeu pentru că încă și des­
pre cele de care vreau să vorbesc știu că n-am pus încă în lucrare nimic. Știu
însă, întocmai, că Domnul și Dumnezeu] nostru fericește nu pe cel ce vorbește
numai, ci pe cel ce, înainte de a vorbi, și face (ceea ce vorbește) căci zice: „Feri­
cit cel ce face și învață; acesta se va chema mare în împărăția cerurilor" (Mt. 5,
19). Căci ascultînd un asemenea învățător ucenicii devin rîvnitori să-l imite și
primesc folosul nu atît din cuvintele aceluia, cît sînt stîrniți (incitați) și siliți să
facă aceleași lucruri de către faptele lui cele bune, lucru care nu știu să se afle
întru mine, căci n-am conștiința nici unui lucru bun în mine însumi. Ci mă rog
și vă îndemn pe voii toți, iubiții mei frați, să nu vă uitați la viața mea împrăș­
tiată, ci la poruncile Domnului și la învățăturile Sfinților noștri Părinți; căcd acei
luminători n-au scris nimic pe care mai întîi să nu-1 fi făcut și făcîndubl să nu
fi izbîndit în făptuirea lui.
Așadar, să ne fie comună o singură cale: poruncile lui Hristos, care ne duc
la cer și la Dumnezeu. Căci chiar dacă Cuvîntul (Scripturii) ne înfățișează căi
diferite, dar aceasta se zice că se scindează în căi multe negreșit nu după firea
aceluia, ci după puterea și scopul fiecăruia. Căci începînd de la lucruri și fapte
multe și diferite, plecînd adică fiecare ca din niște locuri și cetăți multe și dife­
rite, ne grăbim să ajungem la un singur sălaș: împărăția cerurilor. Iar prin fap­
tele și căile bărbaților după Dumnezeu trebuie înțelese virtuțile duhovnicești întru

* Traducere după: Symeon le Nouveau Thdologien, Cathecheses {1—5), Introduc­

tion, texte critique et notes, par Mgr. Basile Krivocheine („Sources chr^tienneis" nr.
96), Cer f, Paris, 1965, p. 222—238). Este vorba de textul cuvîntării prin care Sf. Simeon
și-a început, la vîrsta de 30 de ani, slujirea sa de egumen al mănăstirii constan-
tinopolitane Sf. Mamas și prin care și->a inaugurat programul său de înnoire du­
hovnicească a vieții bisericești a epocii sale. In mod semnificativ aceasta începe
printr-un înflăcărat elogiu al Iubirii, piscul și suma tuturor virtuților (cf. pe
larg in introducerea noastră generală la traducerea ciclului „Catehezelor" simeo-
niene din „Mitropolia Ardealului" nr. 6/1989).
DIN SFINȚII PĂRINȚI 43

care cei ce au început să meargă trebuie să alerge spre un singur scop și ainume
ca pornind din ținuturi și locuri diferite să ajungă precum s-a zis, împreună la
o singură cetaite: împărăția cerurilor și să se învrednicească să împărătească îm­
preună cu Hristos, devenind supuși ai unui singur împărat: Dumnezeu Tatăl. Aici,
deci, înțelege prin unica cetate — și nu mai multe — sfînta și nedespărțita treime
a virtuților (credința, nădejdea și iubirea) sau mai degnabă, pe cea dintîi dintre
ele, chiar dacă ea este numită ultima, ca una ce este sfîrșitul tuturor celor bune
și este mai mare decît toate, adică Iubirea, din care și întru care se întemeiază
toată credința (Ef. 3, 17; Col. 1, 23) și se zidește nădejdea, și fără de care nu s-a
constituit și nu se va constitui în genere nimic din cele ce sînt. Multe sînt nu­
mele ei, multe faptele ei, mai multe semnele ei distinctive, și încă mai multe în­
sușirile ei dumnezeiești, dar firea ei este una și în toate privințele deopotrivă de
negrăit pentru toți, îngeri și oameni, și chiar pentru o altă creație care ar fi necu­
noscută nouă. Neînțeleasă în ce privește națiunea (ființării ei), neapropiată în
slavă, nepătrunsă în planurile ei, veșnică pentru că este fără-de-început, neteore-
tizabilă pentru că esite gîndită dar nu este înțeleasă (cuprinsă). Multe sînt frumu­
sețile acestui sfînt și nefăcut-de-mînă Sion, pe care cel ce a început să le vadă
nu se mai veselește de priveliștile sensibile, nu se mai atașează de slava lumii
acesteia.
îngăduiți-mi pentru început să mă întrețin puțin cu ea, să-i grăiesc și să-i
consacru dorul meu, pe cît îl am. Pentru că, iubiții mei părinți și frați, de îndată
ce mi-am adus aminte de frumusețea iubirii celei fără de prihană deodată lumina
ei s-a și aflat în inima mea și m~a răpit cu dulceața ei, am pierdut simțirile lu­
crurilor din afară ajungînd cu totul afară din această viața și am uitat aproape
lucrurile pe care să lie fac. Dar iată iarăși, nu știu cum, ea s-a depărtat de mine
și m-a lăsat să-mi plîng neputința mea.
O, .atotdorită iubire (agape), fericit cel ce te-a îmbrățișat pe tine, pentru
că niciodată nu va mai pofti să îmbrățișeze în chip pătimaș1 o frumusețe pă-
mm.tească.
Fericit cel înlănțuit de tine de o dragoste (eras) dumnezeiască, căci acela va
tăgădui lumea întreagă și apropiindu-se de orice om nicidecum nu se va întina.
Fericit cel ce a sărutat frumusețile tale și s~a desfătat de ele cu un dor
infinit, căci se va sfinți sufletește de apa și sîngele care preacurat iese din tine
(In. 19, 34).
Fericit cel ce te-ia îmbrățișat cu dorință pentru că se va sohimba duhovni-
cește cu schimbarea cea bună și se va veseli sufletește, căci tu ești bucuria cea
negrăită.
Fericit cel ce te-a dobîndit căci acela va socoti drept nimic toate comorile
lumii, pentru că tu ești cu adevărat bogăția cea nedeșertată.
Fericit, însă, și de trei ori fericit, și cel pe care tu l-ai luat la tine, căci
lipsit de slava văzută, va fi mai slăvit decît toți cei slăviți și mai cinstiți și mai
venerat decît toți cei cinstiți.
Lăudat cel ce te urmărește, mai lăudat cel ce te-a găsit și mai fericit cel ce
a fost iubit de tine, cel ce ,a fost primit și a intrat .la tine, cel oe a fost învățat
de tone, cel ce a locuit intru tine, cel ce a fost hrănit prin tine cu hrana care este
Hristos Cel nemuritor, Hristos Dumnezeul nostru.
O, iubire dumnezeiască, unde 11 ții pe Hristos? Unde îl ascunzi pe El? De
ce l-ai luat pe Mîntuitorul lumii și te-al depărtat de la noi? Desohide-ne și nouă
nevrednicilor ușa ta cea mică oa și noi să vedem pe Hristos, Cel ce a pătimit
pentru noi, și să credem că prin milostivirea Lui nu vom mai muri odată ce
L-am văzut. Deschide-te nouă, cea care te-ai făcut Lui ușă la arătarea Lui în
trup, oare ai silit îndurările cele bogate și nesilite ale Stăpînului nostru să poarte
păcatele și bolile tuturor și nu ne respinge pe noi zicând: „Nu vă cunosc pe voi“
(Mt. 25, 12). Fii cu noi, oa să ne cunoști, căci sîntem necunoscuți ție.
Sălășluiește întru noi ca, pentru tine venind Domnul, să ne cerceteze și pe
noi cei smeriți întîmpinat fiind înainte de tine — căci, noi sîntem cu totul ne­
vrednici — ca El să rămînă puțin timp vorbind cu tine și așa să ne primească
și pe noi cei păcătoși să cădem la preacuratele Lui picioare, .iar tu să grăiești cu
44 REVISTA TEOLOGICA

El lucruri bune despre noi și să mijlocești să ne ierte nouă datoria greșeiaor ca

să ne învrednicim prin tine a sluji din nou Lui, Stăpînului, și să fim purtați de
grijă și hrăniți de către El; căci faptul de a nu avea nici o datorie dar a pieri
de foame și sărăcie este ou puțin chiar același lucru ca o pedeapsă și osîndă.
Să ne facem îngăduiți (iertați) de tine, sfîntă iubire, și prin tine să ajun­
gem la desfătarea celor bune ale Stăpînului nostru, a căror dulceață nimeni
nu o va gusta decît prin tine. Căci cine nu te-a iubit cum se cade și n-a
fost iubit de tine cum trebuie, aleargă poate, dar n-a apucat încă, iar tot cel ce
aleargă se află încă în îndoială înainte de a sfîrși alergarea. Dar cel ce te-a
apucat pe tine saiu a fost apucat de tine este negreșit sigur, pentru că tu ești
^sfîrșitul Legii (Rom. 10, 4), tu care mă încercuiești, care mă înflăcărezi și mă
’aprinzi chiar dintr-o inimă chinuită de. dor nesfîrșit după Dumnezeu și după
frații și părinții mei. Căci tu ești învățătorul] profeților, tovarășul de drum al
Apostolilor, puterea Mucenicilor, însuflarea Părinților și Dascălilor (Bisericii) de­
săvârșirea tuturor Sfinților și prohirisirea mea acum la slujirea de față (— de egu­
men și preot al mănăstirii Sf. Mamas; n.tr.).
Dar iertați-mă, fraților, că m-am depărtat puțin de la tema catehezei, însă
dorul iubirii a făcut aceasta. Căci mi-am adus aminte de ea și „s-a veselit inima
mea1' (Ps, 15, 9; 72, 21), după cum zice dumnezeiescul David și m-am întors spre
un imn al minunilor ei. Așadar, rog și iubirea voastră să o urmați pe cît vă stă
in putere și alergînd cu credință, să o apucați și să nu fiți înșelați nicidecum în
nădejdile voastre. Căci toată osîrdia și toată nevoința cu multe osteneli care nu
ajunge la iubire în duh umilit (Ps. 50, 19) este zadarnică și n-ajunge la nimic fo­
lositor. Căci în nici o altă virtute sau plinire a unei porunci a Domnului nu
‘poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, căci El zice: „In aceasta vor
cunoaște toți că sînteți ucenici ai Mei, dacă vă iubiți unii pe alții" (In. 13, 35).
Căci pentru ea s-a făcut Cuvintul trup și s-a sălășluit între noi (In. 1, 14), pesnrtru
ea făcîndu-Se om a răbdat de bună voie Patimile cele făcătoare-de-viață ca pe
făptura Lui cea plăsmuită de el, adică pe om, să o elibereze din legăturile
iadului și luîndu-o pe umeri să o înalțe la ceruri. Pentru ea au alergat Apostolii
acea alergare fără odihnă și pescuind în toată lumea locuită cu cîriigul și nă­
vodul cuvîntării, au scos-o din adîncul idolatriei și au mîntuit-o scoțînd-o la
limanul împărăției cerurilor. Pentru ea Mucenicii și-au vărsat sîngele lor ca să
nu piardă pe Hristos, Pentru ea de-Dumnezeu-purtătorii noștri Părinți și Das­
căli ecumenici (ai Bisericii) și-au pus cu osîrdie sufletele lor pentru Biserica cea
sobornicească și apostolească, iar noi, netrebnicii, am venit ca înitîi-stătător la
conducerea voastră, a preaciinstiților voștri părinți și frați, ca, imiitînduri după
putință întru toate pe aceia, toate să suferim și să le răbdăm pentru voi și să le
săvîrșim spre zidirea și folosul vostru, ca să vă înfățișăm jertfe desăvîrșite, ar-
den-de-tot cuvîntătoare (Rom. 12, 1) la masa Domnului. Căci voi sînteți copiii
lui Dumnezeu pe care mi i-a dat ca pe niște prunci Dumnezeu (Evr. 2, 13), voi
sînteți măruntaiele mele (Filimon 12), ochii mei. Voi sînteți, vorbind apostolește,
lauda mea (II Cor. 1, 14) și pecetea învățăturii mele (I Cor. 9, 2).
Să rîvnim, deci, iubiții mei frați întru Hristos, să slujim, după cum slujim
prin toate cele așa și prin iubirea uinii față de alții, pe Dumnezeu și pe cel pe
care l-ați ales să-l aveți în chip de părinte duhovnicesc — chiar dacă sînt foarte
departe de această vrednicie — ca Dumnezeu să se bucure de înțelegerea și de-
săvîrșirea voastră și să mă bucur șl eu smeritul văzînd aflată pururea în tensiune
spre mai bine înaintea vieții voastre celei după Dumnezeu în credință în cură­
ție (I Tim. 4, 13), în frică de Dumnezeu, în evlavie, în străpungere și lacrimi,
prin care omul lăuntric se curăță și se umple de lumină dumnezeiască și devine
întreg al Duhului Sfînt în duh umilit și înfrînt și în cuget plecat, iar bucuria
mea să fie spre bine-cuvîntarea Voastră și adaos de viață nestricată și fericită
în Hristos lisus Domnul nostru Căruia fie slava în veci. Amin.
Traducere de
Diac, asist. Ioan I. Ică