Mitropolia Ardealului, Anul XXXII, Nr.

6, Noiembrie-Decembrie, 1987

+ VASILE
DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL EPISCOPIEI
ORTODOXE ROMÂNE A ORADIEI

Iubitului cler și dreptcredincioșilor creștini, har, milă și pace de la

Dumnezeu-Tatăl și de la lisus Hristos, Domnul nostra, iar de la smerenia
noastră arhierești binecuvîntări.

„Dumnezeu este iubire"

(I Ioan IV, 8)

lubiții mei fii duhovnicești,

Sărbătorim, din nou, cu negrăită bucurie Praznicul Nașterii după trup a
Domnului nostru lisus Hristos. Biserica ne cheamă cu osebire în aceste zile să ne
apropiem în duh de staulul din Betleem, acolo unde a venit între oameni și pentru
oameni însuși Fiul lui Dumnezeu.
Ne cheamă să fim alături de păstorii de odinioară și să ne închinăm cu
credință și evlavie „Soarelui dreptății", care a răsărit în lume ca lumea să
petreacă în lumină.
Ne cheamă Biserica să mergem împreună cu magii de odinioară, care au
venit călăuziți de o stea, de la mari depărtări, fiecare din țara lui, de la popoarele
lor. Au venit fiecare pe drumul lor, dar cu cît se apropiau de Betleem drumurile
li s-au apropiat și s-au întîlnit cu toții în fața staulului în care Maica Domnului
purta Pruncul dumnezeiesc în brațe.
Ei au adus, în dar, noului împărat ceea ce au avut ei mai de preț — aur,
smirnă și tămîie —, înțelegînd că aceste daruri ale firii, din țara lor, capătă a
valoare deosebită oferindu-le lui Dumnezeu și că numai prin folosirea lor într-o
slujire mai înaltă, numai dacă sînt puse în slujba umanității, pe care a venit să
o ridice din păcat însuși Fiul lui Dumnezeu, își îndeplinesc rostul și valoarea ade­
vărată. Fără o întrebuințare a lor în scopuri mai înalte, spre binele oamenilor, ele
devin primejdioase, acaparează, anulează persoana omului și îl duce în robia pati­
milor ucigătoare.
Au mai înțeles magii, venind la Hristos, că locul întîlnirii și împăcării
popoarelor, dobîndirea liniștii și a păcii între ele se poate ajunge prin Hristos,
prin învățătura Lui și prin darurile aduse de El omenirii.
Unitatea și armonia dorite de oameni se pot realiza în măsura în care voia
lor se unește cu voia lui Dumnezeu, în măsura în care ei trăiesc în iubire unii
cu alții.
Ne cheamă Biserica în aceste zile de praznic să mergem și să cîntăm cu
îngerii imnul preamăririi lui Dumnezeu, al păcii și al bunei înțelegeri între
oameni: „Mărire întru cei de sus Iui Dumnezeu și pe pămînt pace, între
oameni bună învoire" (Luca II, 14). Nicicînd nu s-a auzit un imn ca acesta atît
de cuprinzător și binefăcător pentru omenire.
De aceste două daruri cerești a avut și are omenirea lipsă neîncetat-, cunoaș­
terea și preamărirea lui Dumnezeu, pacea și buna înțelegere între oameni.
PASTORALE ARHIEREȘTI 17

Iubiți credincioși,
i
întruparea Cuvîntului Iui Dumnezeu descoperă una din laturile cele mai de
seamă învățături ale legii creștinești și anume învățătura că Dumnezeu este iubire.
în epistola întîi a Sfîntului Apostol loan, ucenicul cel iubit al Domnului, care
a pus capul pe pietul Mîntuitorului la Cina cea de taină, citim cuvintele: „Dum­
nezeu este iubire", cuvinte care sînt însuși centrul descoperirii creștine, taina și
bucuria iubirii lui Dumnezeu față de lume.
întreg capitolul patru al acestei epistole este un imn și o mărturie despre
puterea atotbiruitoare a iubirii dumnezeiești.
Iubirea este de la Dumnezeu, este energia prin care Dumnezeu se face cu­
noscut oamenilor, prin care oamenii sînt înfiațl. Dumnezeu a creat lumea din
iubire șl nu a lăsat-o la voia întîmplării, nu' s-a depărtat de ea și nu l-a lăsat pe
om singur, ci a iubit-o și o iubește cu o „iubire veșnică". La „plinirea vremii", din
iubire, a trimis în lume pe Unul-Născut Fiul Său ca să mîntuiască neamul ome­
nesc. „Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut
L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan III, 16).
Iubirea lui Dumnezeu față de lume nu are sfîrșit. Hristos este împreună cu
oamenii prin Duhul Sfînt, pe care L-a trimis în lume.' El a spus Apostolilor:
„Iată Eu cu voi 'sînt în toate zilele pînă la sfîrșitul veacului" (Matei XXVIII, 20).
în aceasta se arată adevărul că Dumnezeu este iubire. „Cînd a venit în
lume Fiul lui Dumnezeu, Cel ce era din veșnicie cu Tatăl, atunci s-a arătat în mod
desăvîrșit iubirea lui Dumnezeu".
întru aceasta stă bucuria Crăciunului, că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume
„să se nască și să crească, să ne mîntuiască".
Astfel dorința omenirii după Dumnezeu s-a împlinit prin Nașterea Domnului.
Nu mai sîntem singuri. Nu mai sîntem orfani. „Dumnezeu este cu noi", precum
spune Psalmistul David. Cerul s-a deschis și oamenii au puterea de a primi iubi­
rea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a sădit în om, spune Sf, Vasile cel Mare, puterea
iubirii, care multiplică iubirea divină". Iar „dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe
noi, și noi sîntem datori să ne iubim unii pe alții" (I Ioan IV, 11).
Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a arătat iubirea cea fără de margini
a lui Dumnezeu, atunci s-a deschis calea care duce pe om la Dumnezeu; atunci
omul a ieșit din „peștera" întunecoasă a necunoașterii lui Dumnezeu, s-a luminat
și s-a încălzit sufletul omenesc de iubirea cea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.
Pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu în lume? se întreabă Sfinții Părinți. Și
tot ei răspund: Ca să alunge teama de moarte, pentru ca mormîntul să devină
„izvorul vieții noastre", .pentru ca să împace pe om cu Dumnezeu, pentru ca să
deschidă „porțile cele încuiate ale raiului", pentru ca să biruiască iubirea.
Iisus Hristos a părăsit slava cerului și a venit în lume, care nu cunoștea pe
adevăratul Dumnezeu, ca să arate iubirea lui Dumnezeu și să ia asupra Sa păca­
tele oamenilor, să arate calea care duce la Dumnezeu, precum însuși a spus: „Eu
sînt Calea, Adevărul și Viața" (Ioan XIV, 6). El s-a făcut solidar cu oamenii și a
primit moartea pe cruce în locul lor și pentru ei.
în Iisus Hristos iubirea a biruit ura și păcatul, viața a biruit moartea. „Noi
iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit, cel dintîi" (I Ioan IV, 19).
Dar adevărata iubire de Dumnezeu se arată prin iubirea de oameni: „Dacă
zice cineva:' iubesc pe Dumnezeu, iar pe ‘ 'fratele său îl urăște, mincinos este!
Pentru că cel ce nu iubește pe fratele sdti pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe
care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească" (I Ioan IV, 20).
De aceea auzim porunca dumnezeiască: „Cine iubește pe Dumnezeu să iubească
și pe fratele său" (I Ioan IV, 21).
între iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni este o strînsă legătură, nu
pot exista una fără cealaltă. Sf. Maxim Mărturisitorul spune în Cuvîntările despre
iubire următoarele cuvinte: „Cel ce observă în inima sa o pornire de dușmănie
față de cineva, pentru o ofensă oarecare, este într-adevăr străin de iubirea lui
Dumnezeu". Iubirea față de Dumnezeu și ura față de cineva sînt incompatibile.
Nu trebuie uitat că iubirea față de oameni se arată mai ales, (în ceea ce sa
numește iertarea, iertarea reciprocă, pentru că ea dă naștere la reluarea legăturilor

2 — Mitropolia Ardealului
18 MITROPOLIA ARDEALULUI

de întrajutorare între oameni și astfel iubirea nu rămîne numai pe buzele oame­

nilor ci devine o iubire creatoare de fapte bune. Sfintul Apostol Pavel spune:
,,Purtați-vă sarcinile unii altora ți ața veți împlini legea lui Hristos" (Gal. VI, 2).
Iar legea lui Hristos este legea iubirii. El însuși a spus că porunca cea mai mare
este: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău
și cu tot cugetul tău. Jar a doua: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. In
aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii" (Mat. XXII, 37—40).
In vremea noastră, bintuită de atitea neliniști și primejdii individuale și
colective, în care oamenii de bine din întreaga lume încearcă să alunge norii
intunecoși ai unui război atomic, întruparea Fiului lui Dumnezeu ne aduce încre­
dere că forțele binelui, adevărului, dreptății și vieții vor ieși biruitoare împotriva
celor ce vestesc ura, nedreptatea și imaginea întunecoasă a unei morți atomice.
Dacă înainte vreme omenirea dorea cît mai multă lumină și răsuna dorința
de „mai multă lumină", în zilele noastre dorința cea mai fundamentală a sufletu­
lui omenesc este aceea de mai multă liniște, mai multă pace, mai multă iubire.
Credincioșii de pretutindeni, alături de toți oamenii de bine, doresc ca ome­
nirea să trăiască în iubire, în pace și libertate.
Iubirea adusă de Hristos, revărsată în inimile oamenilor, are puterea de a
risipi întunericul păcatului și de a scoate pe oameni din robia celui rău.
Cînd corabia vieții noastre este amenințată de primejdii, cînd nori negri se
abat asupra omenirii, noi să nu uităm a chema într-ajutor pe Domnul nostru
lisus Hristos, să nu uităm a face tot ce stă în puterea noastră pentru binele ome­
nirii, pentru salvarea vieții ei.
Avem marea datorie de a vesti mesajul iubirii lui Dumnezeu, de a vesti pacea
și de a lucra pentru așezarea și apărarea păcii în lume.

iubiți fii duhovnicești,

Am înțeles că pe alocuri oarecare oameni vin pe la casele dumneavoastră și

vă îndeamnă să vă botezați a doua oară, dacă vreți să vă mîntuiți. Zic ei că și
Mîntuitorul s-a botezat de către Sfîntul Ioan în Iordan la vîrsta de treizeci de
ani, deci și noi ar urma să ne botezăm Ia această vîrstă, sau la majorat.
Doresc să vă arăt că această învățătură nu are nici un temei biblic și că
nicăieri în Sf. Scriptură nu se amintește că noi trebuie să ne botezăm la vîrsta de
30 de ani, ca lisus.
Dimpotrivă, Sfînta Scriptură face deosebire clară între botezul practicat de
Ioan, în Legea Veche, și botezul pe care i-a întemeiat Domnul nostru lisus Hristos,
după slăvită Sa înviere.
Iată ce spune însuși Sfîntul Ioan despre acest lucru. El mărturisește în fața
poporului care venea la Iordan să primească botezul pocăinței: „Eu unul vă botez
cu apă, dar vine Cel ce este mai mare decît mine. Căruia nu sint vrednic sd-I
dezleg cureaua rncălfămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfînt și cu foc" (Luca,
III, 16).
însuși proorocul loan recunoaște că botezul săvirșit de el nu este cel în­
temeiat de Hristos, că el era doar o rînduială a Vechiului Testament, un semn de
curățire care nu avea puterea de unire cu Hristos pe care o are Taina Botezului.
Dacă ar fi fost adevăratul botez, Mîntuitorul l-ar fi recomandat mulțimilor. Ori
noi știm din Sfînta Scriptură că după învierea Sa, lisus a întemeiat Taina Botezu­
lui, spunîndu-le Sfinților apostoli: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pămînt.
Drept aceea, mergînd, învățați toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui
și al Fiului și al Sfîntului Duh, învățindude să păzească toate cîte v-am poruncit
vouă, ți iată Eu cu voi sint în toate zilele pînă la sfîrțitul veacului" (Matei XXVIII,
19—20). „Cel ce va crede ți se va boteza se va mîntui; iar cel ce nu va crede se
va osîndi” (Marcu XVI, 16).
Taina Botezului este Taina prin care devenim fii ai Bisericii și membri ai
împărăției lui Dumnezeu; este Taina unirii și îmbrăcării noastre în Hristos, așa
precum mărturisim la primirea ei: „cîți în Hristos v-ați botezat, in Hristos v-ați
Îmbrăcat" (Gal. III, 27).
PASTORALE ARHIEREȘTI 19

Nu poate fi cineva mădular al Bisericii dacă nu e botezat. A fi botezat în­

seamnă a fi creștin, a trăi în Hristos și cu Hristos. In convorbirea Mîntuitorului
cu Nicodim a arătat însemnătatea și necesitatea Tainei botezului încă de Ia venirea
noastră pe lume: „De nu se va naște cineva din apă și din duh, nu va putea să
vadă împărăția lui Dumnezeu" (Ioan III, 5). Nașterea din apă și duh înseamnă
nașterea prin harul Botezului.
Prin Taina Botezului ne naștem ca cetățeni ai împărăției Iui Dumnezeu și
primim acest har îndată după venirea noastră în lume. Prin Botez se iartă păcatul
strămoșesc (Rom. V, 14: 1 Cor. XV, 22), cu care toți ne naștem. Botezul înseamnă
o naștere de sus, o renaștere, devenind oameni noi, prin moartea șl învierea
Domnului, prin unirea noastră cu Sfîntă Treime, în numele căreia primim Botezul,
Taina Botezului înseamnă moartea și învierea noastră în Hristos.
Sfinții Apostoli, care știau de la Hristos că nimeni nu se poate mîntui fără
botez (Ioan III, 5), au botezat de la început și pe copii odată cu oamenii mari.
Ei botează familii întregi, care cuprindeau desigur și copii. Temnicerul din Filipi,
auzind cuvîntul lui Dumnezeu din gura lui Pavel și Sila, s-a botezat el și toți ai lui
(Fapte 16, 37); la fel Lidia, auzind cuvîntul lui Dumnezeu, s-a botezat ea „și
casa ei" (Fapte 16, 15); Sfîntul Apostol Pavel spune că a botezat „casa lui Ștefana'1
(I Cor, 1, 16). Iată atîtea mărturii biblice din care reiese că de la începutul Bisericii
creștine se botezau copiii. Nici nu se putea altfel. Iertarea păcatelor care se obține
prin botez cuprindea și pe copii, care chiar dacă nu aveau păcate personale
s-au născut cu păcatul strămoșesc, cum spunem în Psalmul 50: „în păcate m-a
născut maica mea".
Mîntuitorul însuși a iubit pe copii, zicînd: „Lăsați copiii să vină la Mine și
nu-i opriți, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor" (Matei XIX, 14).
Biserica creștină a rînduit de la început că pentru credința copiilor, pe care
ei nu o pot exprima, să dea mărturie părinții și nașii.
Astfel, Hristos vindecă pe sluga sutașului din Capernaum pentru credința
stăpînului său (Matei VIII, 5—13); vindecă pe fiica femeii cananience pentru
credința mamei sale (Matei XV, 22—28), pe copilul lunatec pentru credința tatălui
său (Matei XVII, 14—18).
Cei ce spun că nu trebuie botezați copiii greșesc și sînt, cum îi numește Scrip­
tura, „prooroci mincinoși". Nicăieri în Scriptură și nici un Părinte bisericesc din
primele veacuri creștine nu a oprit pe copii de Ia Taina Botezului. Ce se alege
cu acei copii care n-au fost botezați și au murit înainte de a fi botezați? Iată o
întrebare Ia care cei rătăciți de la dreapta credință nu pot răspunde.
Ei bine să știm că botezul nu se repetă. Harul ce se dă prin el nu poate fi
înlăturat. E mai tare decît moartea. Dacă cineva păcătuiește după primirea bote­
zului are calea iertării Iui Dumnezeu prin Taina pocăinței și se poate uni cu
Hristos prin Taina cuminecăturii. Aceasta este învățătura Bisericii, acesta este
harul ce ni se dă prin botez și aceasta e calea care ne duce spre mîntuire și nu alta!

Iubiți credincioși.

In aceste zile de mare sărbătoare cînd I-Iristos Domnul ne cercetează și ne

ridică la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, ca o mamă bună, Biserica ne îndeamnă
să păstrăm unitatea credinței, să rămînem statornici în legea noastră strămoșească,
să nu ne lăsăm atrași de învățături greșite care încearcă să ne despartă de cre­
dința moșilor și strămoșilor noștri.
Această credință ne-a unit și ne unește cu Hristos. In vremurile grele din
trecut, cînd înaintașii se aflau sub stăpiniri străine, credința ortodoxă a întins
marama mîngîierii peste durerile neamului și a oferit ancora nădejdii întru împli­
nirea aspirațiilor de libertate, dreptate, adevăr și unitate a poporului nostru.
In aceste zile, cînd întregul popor se pregătește să serbeze cu elan și demni­
tate cea de-a 40-a aniversare a proclamării Republicii, cînd ne apropiem să săr­
bătorim, în anul ce vine, a 70-a aniversare a marelui ideal de unitate a poporului
român, de făurire a statului național unitar român în anul 1918, credincioșii Bise­
ricii noastre sărbătoresc împreună cu întreg poporul aceste evenimente istorice
20 MITROPOLIA ARDEALULUI

de mare însemnătate pentru istoria patriei și sint hotărîți să sprijine prin muncă
cinstită și plină de dăruire efortul întregului nostru popor pentru înălțarea
Patriei pe noi culmi de fericire și prosperitate.
Bucurindu-se de libertate religioasă, în acest timp, Biserica noastră a înfăp­
tuit dorința fierbinte de unitate bisericească a tuturor românilor prin marele act
de reîntregire a Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, în ziua de 21 octombrie
1948. Coborînd din „strănile" lor, pînă atunci antagoniste, după cum o cereau
străinii, s-au îmbrățișat frate cu frate și au intrat sub bolta de har a Bisericii
Ortodoxe, una și nedespărțită, așa cum a fost de la început. Canonizarea sfinților
români din anul 1955 a fost încă un rod în pomul cu multe ramuri și roade —
puse în slujba neamului de către fiii Bisericii străbune.
Chipul Patriei noastre s-a înfrumusețat și a crescut întru demnitate prin
munca creatoare a întregului nostru popor. Astăzi, cum spune un text din Scriphiră,
„toate sint noi" și poporul nostru înscrie o nouă epocă de propășire.
De încheiere, iubiți fii sufletești, vă îndemn să munciți cu drag pentru binele
și propășirea țării. Trăiți în iubire unii cu alții, bucurați-vă, desăvîrșiți-vă, mîn-
gîiați-vă, fiți în iubire de neam și lege, „viețuiți în pace și Dumnezeul dragostei
și al păcii va fi cu voi" (II Cor. XIII, 11].
„Darul Domnului nostru lisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și
împărtășirea Sfîntului Duh să fie cu voi cu toți" (II Cor. XIII, 14).
Al vostru de tot binele voitor și fierbinte rugător către Domnul și Mîntui­
torul nostru lisus Hristos.
ț VASILE
Episcopul Oradiei