Sunteți pe pagina 1din 5

Mitropolia Ardealului - Anul XXXIV, Nr.

6, Noiembrie-Decembrie, 1989

t VASILE
DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOPUL DE DUMNEZEU PĂZITEI
EPISCOPII ORTODOXE ROMANE A ORADIEI

Iubitului cler și dreptcredincioșilor creștini har, milă și pace de la Dum-


nezeu-Tatăl și de la Domnul nostru lisus Hristos, iar de la smerenia noastră
arhierești binecuvîntări.
„Tr&iți în pace unii cu alțiil" (Miarcu
9, 50)

Iubiți! mei fii sufletești


Sfirbătoarea nașterii după trup a Domnului nostru lisus Hristos, pe care
ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să o ajungem și în acest an, este pentru noi, creș­
tinii, un prilej de mare bucurie și negrăită veselie.
Cîntările noastre bisericești de la sfintele slujbe ale Crăciunului, datinile
și colindele străbune ne cheamă „să ne bucurăm și să ne veselim" la acest
dumnezeiesc praznic, vestindu-me:
Astăzi s-a născut Hristos
Mesia, chip luminos,
Lăudați și cîntați
Și vă bucurați!
Sfînta Biserică ne aduce an de an vestea minunată pe oare au purtat-o
păstorilor odinioară îngerii cei din înălțime: „Iată vă binevestesc vouă bucurie
mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mîntuitor, care este
Hristos-Domnul" (Duca 2, 10—11).
Nașterea Mîntuitorului înseamnă începutul mîrutuirii neamtUui omenesc. Ea
luminează ca o stea călăuzitoare călătoria noastră prin lume. Prin întruparea,
moartea și învierea lui Hristos, s-a arătat în chip văzut dragostea lui Dumne-
Zeu-Tatăl în lume, a răsărit „Soarele dreptății", a izvorît rîul de apă vie al ha­
tului dumnezeiesc și s-au deschis porțile împărăției veșnice, încuiate din pri­
cina păcatului strămoșesc. Pentru aceea, la Crăciun nu ne oprim cu prăznuirea
numai la evenimentul istoric al venirii în lume a Mîntuitorului, oi serbăm și
hașterea Lui în sufletele noastre. Nu vorbim despre această minune la timpul
trecut, oi la timpul prezent, împreună cu colindătorii:
O, ce veste minunată
Din Viflaim ni se-arată:
Astăzi s-a născut
Cel făr-de-nceput,
Cum au zis prorocii.
De fiecare dată cînjd prăzmrim Nașterea Domnului, mintea și inima noas­
tră sînt cuprinse de simțăminte de evlavie în fața minunii care s-a săvîrșit în
peștera din Betleem, ca și de adîncă recunoștință față de Părintele cel ceresc
22 MITROPOLIA ARDEALULUI

și Maica Domnului, prin care ne-<a venit nouă această negrăită bucurie. De aceea
cîntăm la slujba Utreniei din ziua de Crăciun: „Pe Dumnezeu, Cel mai presus
de vremuri, mai înainte de veci, în vreme l-ai născut, Preacurată, mai presus
de fire cu trup, Dumnezeu și Om. Pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născă­
toare, cu adevărat te mărturisim".
Mintea omenească cea iscoditoare poate se întreabă: De ce s-a întrupat
Fiul lui Dumnezeu? De ce a fost de lipsă ca El însuși să vină printre noi și să
îmbrace firea omenească? De ce n-a trimis un înger, un proroc sau de ce n-a
mîntuit lumea numai cu cuvîntul, precum prin cuvînt a creat-o?
Răspunsul este unul singur, acela pe care nd-1 spune Sf. Apostol și Evan­
ghelist loan: „Dumnezeu așa de mult a iubit lumea, incit pe Fiul Său Cel Unul-
Născut l-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci sd aibă viață veșnică" (loan
3, 16). Iar în prima aa epistolă, Apostolul iubirii adaugă: „Dumnezeu a trimis pe
Fiul Său Cel Uuul-Născut în lume ca prin El viață să avem" (I Ioan 4, 9).
Pentru păcatele ei, omenirea era vrednică de judeaata și de pedeapsa lui
Dumnezeu, dar iubirea Părintelui ceresc a fost mai mare și mai puternică și
cu înțelepciunea Sa nemărginită El a ales cea mai potrivită cale a mîntuirii. 6
nouă creație a luat locul celei vechi.
Nașterea Domnului este, așadar, minunea prin care s-a arătat marea iubire
a luă Dumnezeu față de oameni. Oceanul iubirii și înțelepciunii dumnezeiești a
ales calea smereniei, a deșertării, Domnul „chip de rob luînd“ (Filip. 2, 7), ca să
elibereze pe om din robia păcatului și să-1 facă părtaș vieții veșnice.

Iubiți credincioși
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru lisus Hristos, praznicul cel mare al
întregii creștinătăți, ne oferă prilejul să ne apropiem sufletește unii de alții, să
mulțumim lui Dumnezeu că „a făcut milă cu poporul Său" și a trimis pe Fiul
Său „să se nască și să crească, sd ne mîntuiască".
în aceste zile pline de înălțare duhovnicească găsim momente potrivite să
ne mîngîiem și să ne bucurăm împreună, că Dumnezeu a venit la noi în chip de
prunc nevinovat, ca să ne cîștige dreptul de fii și moștenitori ai împărăției ce­
rești. Sfintele evenimente, la care sîntem martori prin credința noastră, au de­
venit piatră de hotar în istoria neamului omenesc, pentru începutul unei vieți noi
de sfințenie, de credință, de dragoste și de dreptate între oameni, pentru că în
lisus Hristos Dumnezeu s-a descoperit nouă în chip desăvîrșit și noi am intrat
în comuniune cu El. în Hristos „sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii" (Col.
3, 9), „prin El a venit mîntuirea" (Fapte 4, 12) și prin El am cunoscut Calea,
Adevărul și Viața (loan 14, 6).
în orașul Betleem, pe locul unde s-a născut Mîntuitorul, se află o biserică
veche, unde peștera și ieslea în care a fost culcait Pruncul Sfînt simt luminate
și străjuite de multe luminări și candele aprinse. în această biserică se slujește
în fiecare zi Sfînta Liturghie. însă înainte jde începerea serviciului divin, se face
chemarea: „Veniți sd vedem unde s-a născut Hristos!", apoi se ciută imnul înge­
resc diin noaptea sfîntă: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt
pace, între oameni bunăvoirel" (Luoa 2, 14).
Tot astfel, la fiecare sărbătoare a Crăciunului, Biserica își cheamă fiii su­
fletești să vină și să se închine și ei dumnezeiescului Prunc și să-i aducă, pre­
cum magii odinioară, daruri de mare preț: credința curată și neșovăielniică, nd-
dejdea, ancoră de fapte vrednice de numele de creștin, adică de următor al lui
Hristos, și dragostea, focul care încălzește sufletul, apropâindu-3 de Dumnezeu și
de semeni, și care topește gheața păcatelor și răutății.
Dumnezeu este iubire și cel ce trăiește în iubire trăiește cu Dumnezeu, sau
cum apune Sf. Ap. Pavel: „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în
mine". Din iubire izvorăsc apoi virtuțile înmiresmate ale vieții creștinești: bu­
nătatea, pacea, btlîndețea, îngăduința, împăcarea și buna învoire cu toți semenii.
Nașterea Domnului ne-a adus acest mare clar al împăcării omului cu Dum­
nezeu și prin aceasta a împăcării oamenilor întreolaltă, precum ne spune Sfînta
Scriptură: „Toate sînt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hris­
tos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Pentru că Dumnezeu era în Hris-
PASTORALE ARHIEREȘTI 23

tos, împăcînd lumea cu Sine însumi, nesocotîndu-le greșelile lor și punînd in noi
cuvintul împăcării" (II Cor. 5, 18—19).
Creștinii sînt chemați să se străduiască a face din viața de pe pămînt o conti­
nuă strădanie spre împăcare, armonie și dragoste.
în Sfînta Scriptură și în Tradiția Bisericii aflăm nenumărate temeiuri care
ne cheamă la această împăcare, ce zămislește adevărata fericire și binefacere pe
pămînt. In Noul Testament întîtaim cele trei coordonate ale împăcării sau păcii:
pacea cu Dumnezeu, dobindită prin Mântuitorul Iisus Hristos, pacea cu nod în­
șine, în conștiința noastră, și pacea cu semenii, cu cei din jurul nostru. Este
vorba despre cele trei stări ale păcii: pacea ca dar de la Dumnezeu, pacea ca
virtute și pacea ca acțiune, ca lucrare. între toate există o strânsă legătură. îm­
păcarea cu Dumnezeu zămislește pacea sufletului și din amândouă se naște ac­
țiunea pentru armonie și bună înțelegere între oameni.
Nu întîmplător la venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu îngerii au cântat
imnul păcii și bunăvoirii, mesaj ceresc și sfînt, btaeștiind că Nașterea Dom­
nului cheamă neîncetat întreaga omenire să conviețuiască în deiplină înțelegere,
bunătate și întrajutorare, preamărind astfel pe Domnul, Cel ce s-a numit pe
Sine ..pacea ilumii“.
Cel dintîi cuvînt al Mîntuttorului după Înviere a fost: „Pace vouă!" iar
între cei pe care i-a fericit în cuvîntarea de pe munte iau fost și făcătorii de
pace, pe care i-a numit „fiii lui Dumnezeu" (Maltei 5, 9).
Este atît de grăitor în această privință îndemnul Sf. Ap. Pavel, care ni se
adresează și nouă: „îmbrăcați-vd dar ca aleși ai lui Dumnezeu cu milostivirile
indurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blindețe, cu îndelungă răbdare, îngăduin-
du-vă unul pe altul și iertînd unul altuia; după cum și Hristos v-a iertat vouă,
așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vd întru dragoste, care
este legătura desăvîrșirii, și pacea întru care ați fost chemați ca sd fiți un sin­
gur trup să stăpînească în inimile voastre" (Coloseni 3, 12—15).
Sf. Grigore Palama spune despre pace, această armonie a toate cele bune
și bineplăcute și lud Dumnezeu și oamenilor, că este „o lumină a iubirii mai
presus de fire, în care ș-a transferat însăși firea celui ce o vede. E starea de
spiritualitate culminantă, sau de curăție, de copleșire a senzațiilor trupești, de
depășire a pornirilor aspre ale egoismului, o stare de împreună-bunătate, blindețe,
înțelegere, iubire. E starea de asemănare cu Dumnezeu".
Despre pace aflăm și în scrierile Sfîntului Ioan Gură de Aur cuvinte mi­
nunate: „Nimic nu aduce pacea precum cunoașterea lui Dumnezeu și zidirea vir­
tuții, care alungă războiul dinăuntru al patimilor și nu îngăduie ca omul să fie
în discordie cu sine însuși. Această pace ne-a dăruit-o Hristos cînd a venit la
nai; această pace o cere pentru credincioși, în rugăciunile sale, și Pavel, care
spune în fiecare epistolă: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru...
Toate bunurile nu servesc la nimic fără pace. Pacea e fruntea bunurilor, ea e
siguranța oamenilor. Pacea asigură bucurarea de toate darurile dumnezeiești."
Pătrunși de simțul răspunderii pe care fiecare dintre noi trebuie să îl
avem înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, sîntem chemați să fim împlinitori
ai mesajului de pace al Evangheliei lui Hristos, să contribuim fiecare, .după pu­
terea noastră, la împăcarea cu Dumnezeu și a noastră întreolaltă.
în același tâmp, însă, nu trebuie să fim străini .la tot efortul, ce se depune
astăzi pentru pacea lumii, pentru înfrățirea între popoare, pentru așezarea lu­
mii pe temelii de bună conviețuire, de dreptate și echitate, urmînd pildei lui
Iisus Hristos, care a spus: „Eu, în mijlocul vostru, sînt ca unul ce slujește"
(Luca 22, 27).
Pe calea păcii se poate însă merge numai prin iubirea de Dumnezeu și de
oameni. Iubirea lui Dumnezeu ne ajută să împlinim voia Lui cea sfîntă, să
apropiem cit mai mult voia noastră liberă de voia Lui Dumnezeu cea sfîntă
și atotbunfi,
în iubirea de Dumnezeu și de semeni se cuprinde de altfel toată legea și
prorocii (Matei 22, 48). Această iubire este temeiul faptelor creștinești și al îm­
plinirii învățăturii divine, precum zice Domnul: „Dacă mă iubește cineva, va păzi
cuvintul Meu și Tatăl Meu îl va iubi" (loan 14, 23).
24 MITROPOLIA ARDEALULUI

Sf. Evanghelist Ioan, ceil care cu atîta dragoste și-e rezemat capul pe piep­
tul Mîntuitoruilui la Cina cea de Taină, ne scrie despre această iubire, care este
miezul oricărei desăvîrșiri: „Și noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care
Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire și cel ce rămine în iubire rd-
mîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămine întru el" (I loan 4, 16).
Biserica noastră ne cheamă astăzi să împreunăm cele două laturi ale iu­
birii, de Dumnezeu și de oameni, să facem o simfonie intre legea lui Dumne­
zeu și legea oamenilor, căci împărăția lui Dumnezeu se dobîndește prin împli­
nirea datoriilor pe care le avem față de semeni, față de lume. Creștinul se mișcă
și trăiește între cer și pămînt și de aceea el trebuie să fie și al cerului și al pă-
mîntului. Cu alte cuvinte, să slujească deopotrivă și lui Dumnezeu, și semenilor.

lubițti mei fii sufletești,


Marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost tălmăcită atît de mi­
nunat de către poporul nostru în frumoasele colinde și datini de Crăciun, pe
tare Ie auzim și le vestim și noi la acest praznic. '
Primind colindătorii, ne simțim una în aceeași curată credință cu moșii și
strămoșii noștri, cu toți fiii Bisericii noastre ortodoxe. Pe firul colindelor este
purtat mereu, din generație în generație, sentimentul apropierii de Bunul Părinte
ceresc, întru preamărire și mulțumită, dar, în același timp, și al înfrățirii și
bunei înțelegeri cu toți oamenii.
Colindele sînt asemenea unor flori alese, răsărite în ogorul sufletului cre­
dincios și care răspîndesc atît de frumos mireasma tainei descoperite nouă mai
întîi prin grai îngeresc:
Sosit-a praznicul iară,
De care ne bucurăm.
Că lisus din cer coboară
Să se nască-n Betleem.
Să se bucure oricine
De nașterea lui lisus,
Că ne-a scos din focul veșnic,
După cum prorocii-au spus.
Colindul este sfînt, pentru că aduce un mesaj ceresc, o veste minunată de la
Dumnezeu. Dar el este și bun, pentru că este o zestre spirituală atît de bogată
de evlavie, credință și îndemn spre o bună viețuire cu adevărat creștinească din
neam în neam.
Colindele cheamă toată suflarea și toată făptura să preamărească pe Dum­
nezeu, izvorul bunăstării și Mintuitorul sufletelor noastre, în duh de comuniune,
frățietate și bună înțelegere între toți oamenii:
Mărire-ntru cele-nalte,
Toate stelele să salte,
Saltă cerul și pămîntul,
Să laude tot cuvîntul.
Intru cei de Sus mărire,
Pe pămînt împăciuire,
La toți oamenii să fie
De acum pînă-n vecie.
Și se încheie apoi cu o urare de suflet și credință specifică neamutai nos­
tru românesc:
Această zi preasfințită
Și sărbătoare slăvită
Vd dorim ca să vă fie
Intru mulți ani cu bucurie!
PASTORALE ARHIEREȘTI 25

Iubiții mei fii sufletești,


în aceste zile de mare praznic duhovnicesc să ne deschidem larg porțile
sufletului, întărindu-ne în credință și în dragoste față de Sfînta Biserică, mama
noastră sufletească. Să ne curățim simțirile și să alungăm de la noi toată pa­
tima și toată răutatea. „Sd ne ferim de rău și sd căutăm pacea și s-o urmăm",
ne îndeamnă Sf. Ap. Petru (I Petru 3, II).
Biserica creștină a primit acest mesaj de la Hristos, l-a propovăduit de-a
lungul vremurilor și vestește și astăzi „celor de departe și celor de aproape"
(Efes. 2, 17) „Evanghelia păcii" (Efes. 6, 2). Ea îi îndeamnă pe credincioși să
trăiască în pace cu toți oamenii, să caute înțelegerea și dreptatea, care sînt ne­
despărțite una de alta. Drumul păcii și împăcării este drumul binelui și al mîn­
tuirii. La fiecare slujbă noi ne rugăm și cerem lui Dumnezeu „pacea a toată
lumea și mîntuirea sufletelor noastre", căci pacea e tot atît de trebuitoare omu­
lui ca plinea, ca aerul și ca lumina soarelui.
Feriți-vă de lucrurile întunericului, oare strică armonia și buna înțelegere
îotre oameni. în Jocul vrajbei, puneți împăcarea și dragostea, iubiți cinstea și
omenia, fiți gata pentru lucrul bun, plăcut lui Dumnezeu și de folos oamenilor.
Adăugați la rugăciunea zilnică pentru binele și pacea tuturor munca plină de
dăruire ipentru propășirea și înflorirea scumpei noastre patrii.
împărtășindu-vă aceste învățăminte, vă îndemn să rămînețî statornici și
să păstrați credința moșilor și strămoșilor noștri, sub bolta de har a Bisericii
noastre dreptmăritoare, stăruind „să pățiți unitatea Duhului întru legătura păcii"
(Efes 4, 3). Tăria unui popor stă mai întîi în unitatea lui. Prin ea dobîndește și
păstrează existența lui liberă și independentă.
Rog pe milostivul Dumnezeu să vă ajute să petreceți sfintele sărbători ale
Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei în pace, cu sănătate și cu alese bucurii
duhovnicești și să le ajungeți întru mulți ani, împreună cu toți cei dragi.
Binecuvîntarea Domnului nostru lisus Hristos să fie cu voi cu toți, cu al
Său har și cu a Sa iubire de oameni acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Al vostru de tot binele voitor și pururea rugător către Hristos Domnul,
t VA S I L E
Episcopul Oradiei

S-ar putea să vă placă și