1

Rugaciune
Doamne, îndreptează-ne cum îndreptează pruncii ei o mamă iubitoare. Dă fiecărui suflet să cunoască
bucuria venirii Tale şi puterea ajutorului Tău. Răcoreşte sufletele chinuite din poporul Tău şi învaţă-ne pe noi
toţi să Te cunoaştem prin Duhul Sfânt. Se chinuie pe pământ sufletul omenesc, Doamne şi prin minte nu se
poate întări întru Tine cu mintea pentru că nu Te cunoaşte pe Tine şi bunătatea Ta. Mintea noastră e
întunecată de grijile pământeşti şi nu putem simţi plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne Tu! Toate sunt cu
putinţă milostivirii Tale. Tu ai zis în Sfânta Ta Evanghelie “că morţii vor auzi glasul Fiului Omului şi vor
învia”. Fă acum aşa ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie în bucurie.
Zi, Doamne, lumii: “Iertate sunt vouă, tuturor, păcatele voastre” şi iertate vor fi.
Sfinţeşte-ne, Doamne şi toţi se vor sfinţi prin Duhul Sfânt şi toate noroadele Tale Te vor slavi pe pământ
şi voia Ta va fi pe pământ ca şi în cer, căci la Tine toate sunt cu putinţă.
Sfantul Siluan Athonitul

Despre chemarea lui Dumnezeu

Domnul iubeste pe toti oamenii, dar inca si mai mult il iubeste pe cel care Il cauta.
“Pe cei ce Ma cauta ii iubesc, zice Domnul si cei ce Ma cauta vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul]
viata e usoara si buna, sufletul e vesel si spune: Domnul meu, eu sunt robul tau”.
O mare bucurie e in aceste cuvinte: daca Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iata cat de
bogati suntem!
*
Sunt oameni si chiar oameni mari care atunci cand se iveste o nedumerire nu se intorc spre Domnul; or
atunci trebuie sa spuna deschis: “Doamne, sunt un om pacatos si nu inteleg ce trebuie sa fac, dar Tu,
Milostive, lumineaza-mi intelegerea cum si ce trebuie sa fac!” Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul
nostru sa se cufunde in zapaceala care vine de la vrajmasul si ne insufla ce trebuie sa facem si ce nu trebuie
sa facem.
Sfantul Siluan Athonitul

Rugaciuni
O, Cel Unu cu adevarat Fiind,
Cel Bun Facatoriul si Atotiitoriul,
Ce prin a Ta voire intru aceasta lume
Chemat-ai din intuneric tot ce este,
Ia aminte rugaciunile, intru a Ta iubire,
De sete arzande, dintru a Ta zidire,
Intru adevar pre Tine a cunoaste, pre Tine a iubi,
Prin Tine a via, cu Tine a fi.
Pleaca-Te smerit chemarii noastre:
Tie slujim – Celui Sfant Dumnezeu;
Intru stralucire de lumina, noua Te arata,
Desi cazuti, dar totusi ai Tai fii.
Vino, Lumina adevarata,
Vino, Viata vecinica;
Vino, celor cazuti ridicarea;
Vino, celor oborati inaltarea;
Vino, cea a mortilor invierea…
Vino, Imparate Cel intrutot-Sfant,
Vino si salasluieste intru noi
Si mâi cu noi nedepartat
Si nedespartit intru noi imparateste
Tu – Unul, in vecii vecilor.
Amin
Arhimandritul Sofronie Saharov

Despre rugaciune
Adevarata rugaciune este legatura cu Duhul Dumnezeiesc Care Se roaga intru noi; El inalta duhul nostru
la starea de contemplare a vesniciei. Asemenea harului care se pogoara de Sus, rugaciunea depaseste firea
noastra pamanteasca.
Rugaciunii i se impotriveste trupul stricacios, neputincios sa se inalte in sfera duhului; i se impotriveste
intelectul care este neputincios sa incapa neincaputul, este zguduit de incertitudini si respinge tot ceea ce
depaseste priceperea lui. Rugaciunii ii sta impotriva mediul social in care vietuim si care oranduieste viata
prin alte mijloace, diametral opuse rugaciunii. Rugaciunea nu o pot suferi duhurile vrajmase. Dar numai
singura rugaciunea poate sa regenereze faptura din starea ei de cadere, sa biruiasca inertia si stagnarea printr-
o mare incordare a duhului nostru intru urmarea poruncilor lui Hristos.
Rugaciunea este un lucru deosebit de greu. Starile duhului nostru sunt intr-o necontenita schimbare;
cateodata rugaciunea curge in noi ca un rau puternic, altadata insa inima pare a fi uscata. A te ruga – adesea –
inseamna a-I grai lui Dumnezeu despre starea noastra dezastruoasa: neputinta, mahnire, indoiala, frica,
neputinta, tristete, deznadejde – intr-un cuvant, despre tot ceea ce tine de conditiile existentei noastre. Sa ne
 2

exprimam fara a cauta expresii elegante sau chiar o succesiune logica. Adesea acest mod de a ne adresa lui
Dumnezeu este inceputul rugaciunii – conversatie.
Cateodata ne vom afla pe valurile iubirii Dumnezeiesti, iubire pe care noi o vom intelege in mod
unilateral, ca pe iubirea noastra fata de El. Cu mine asa s-a intamplat: nu aveam indrazneala sa gandesc ca
Facatorul tuturor poate sa Isi opreasca atentia asupra mea, neinsemnatul si ticalosul si imi spuneam: “O, daca
ar fi cu putinta ca Tu sa ma iubesti pe mine – asa cum Te iubesc eu pe Tine… Vezi Tu, oare, cum inima mea
inseteaza dupa Tine ziua si noaptea? Apleaca-Te spre mine; arata-mi Fata Ta; fa-ma pe mine asa cum vrei Tu
sa-i vezi pe cei pe care i-ai zidit; in felul in care Tu, Atotsfinte, poti sa primesti si sa iubesti…”
Eu nu stiam ce vorbesc (Lc. 9, 33); nu indrazneam sa cuget ca El Insusi Se roaga intru mine.
Arhimandritul Sofronie Saharov

Cum trebuie sa ne rugam

Pentru a afla calea adevarata, e bine sa ceri aceasta de la Dumnezeu in rugaciune:
"Doamne, Tu Însuţi învaţă-mă pe mine totul… dă-mi mie bucuria cunoaşterii voii Tale şi a căilor Tale…
învaţă-mă să Te iubesc cu adevărat cu toată fiinţa mea, aşa cum ai gândit în Sfatul Tău Cel Veşnic despre
mine… da, chiar despre mine, deoarece Tu pe nimeni nu ai uitat şi pe nimeni nu ai zidit spre pieire… eu am
risipit nebuneşte puterile pe care mi le-ai dat, dar acum, Tu Însuţi îndreaptă totul şi Însuţi învaţă-mă toate…
astfel ca, într-adevăr, voia Ta să se săvârşească în viaţa mea, pricep eu acest lucru sau ca nu îl pricep până la
o vreme… nu mă lăsa să merg pe alte căi care duc la întuneric… ci, înainte să adorm somnul morţii, dă-mi
mie, nevrednicului, să văd Lumina Ta, Lumina Lumii…"
Cu aceste cuvinte sa te rogi. Va trece un oarecare timp si puterea acestor cuvinte va patrunde inlauntrul
fiintei tale si atunci va curge insasi viata, asa cum vrea Domnul, caci daca judecam lucrurile dupa natura lor
exterioara, atunci nu rezolvam nimic. Doar sensul intregii vieti sta in faptul ca mintea si inima noastra trebuie
sa traiasca cu Dumnezeu, ca Dumnezeu sa devina viata noastra. Aceasta o cauta si El. Pentru aceea am fost
ziditi, ca sa traim viata Lui si mai ales in intreaga Lui nemarginire… Acest cuvant ne poate speria atunci
cand ne vedem starea jalnica actuala, dar trebuie sa facem in asa fel incat nici aceasta credinta sa nu o
pierdem. Una dintre cele mai mari primejdii este aceea de a diminua si desconsidera planul lui Dumnezeu
referitor la om. Orice suferinta a noastra, chiar si nedreapta, Dumnezeu o stie si sufera cu noi. Este absolut
necesar sa stabilim cu El relatii personale, aproape omenesti, o legatura launtrica, intima, deoarece omul este
chemat sa vietuiasca in intregime cu El – adica nu numai capacitatea lui inalta de contemplatie – duhul, dar
si simtamintele – sufletul si chiar trupul…
Iata inca o rugaciune:
" Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule Născut din Tatăl fără de Început, deschide ochii cei întunecaţi ai
sufletului meu, pentru ca şi eu să Te văd cu mintea pe Tine, Ziditorul şi Dumnezeul meu. Te rog, nu mă
lepăda de la Faţa Ta, dar văzându-mi ticăloşia şi toată josnicia mea, arată-mi Lumina Ta, Cel Ce eşti Lumina
Lumii şi dă-mi să cunosc iubirea Ta faţă de oameni.
O, Preadulce Hristoase, Cel Ce ai trimis pe Duhul Sfânt peste sfinţii Tăi ucenici şi apostoli, pe Acesta,
Bunule, trimite-L şi peste noi, nevrednicii şi prin aceasta învaţă-ne pe noi să Te cunoaştem pe Tine şi
deschide-ne nouă calea mântuirii Tale. Luminează-mă, Dumnezeule, cu Lumina Ta adevărată, pentru ca în
Lumina Ta să văd şi eu Slava Ta, ca pe Cel Întâi Născut din Tatăl şi să se întipărească înlăuntrul meu Chipul
Tău după care ai zidit şi omul.
O, Dumnezeule, Mântuitorul meu, Lumina minţii mele şi Tăria duhului meu, să se sălăşluiască în mine
Bunătatea Ta, să petrec şi eu neîncetat în Tine, să port pururea în mine Duhul Tău Cel Sfânt Care să-mi dea a
mă asemăna Ţie, Unuia Domnului meu şi cu toţi sfinţii Tăi în veac.
Doamne, Iisuse Hristoase, după nemincinoasa Ta făgăduinţă, vino cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi zideşte
întru mine locaşul Tău."
Arhimandritul Sofronie Saharov
Despre rugaciune
Sa invatam, fratilor, sa chemam pe Dumnezeu in toate imprejurarile, sa-I cerem sfatul lui Dumnezeu, sa
multumim lui Dumnezeu cand ne-a dat ceva ce I-am cerut, sa-L intrebam pe Dumnezeu ce inseamna "asta" si
toate nedumeririle noastre sa I le spunem. Intai "Doamne!" sa fie in inimile noastre si dupa aceea tot restul.
Daca vrei sa-l vezi pe duhovnicul tau si este la o suta de metri de tine, trebuie sa faci o suta de metri si poate
altcineva l-a inhatat sau trebuie sa iei telefonul si sa faci un numar. Cu Dumnezeu – nimic din toate acestea:
acum poti sa zici "Doamne!" si ai contactat "satelitul Doamne!" cum spunea cineva.
*
De multe ori am avut si eu intrebarea si multi tineri m-au intrebat: "Dar daca Dumnezeu stie toate, de ce
trebuie sa ma rog si sa-I spun?" Nu trebuie, dar de multe ori rugaciunea este singura metoda, singurul fel in
 3

care imi pot arata impreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicand: "Doamne, vreau asta", Dumnezeu stie ca
vreau, dar facand asa, incep o impreuna-lucrare. Uneori e poate singurul lucru pe care pot sa-l fac, alteori se
adauga la ceea ce fac.
Deci "Doamne, da-mi rabdare!" este deja o impreuna-lucrare. Dumnezeu vrea sa-mi dea rabdare. De ce?
Fiindca Dumnezeu este indelung-rabdator. Vine un moment in care pot sa-mi manifest rabdarea? Incerc cum
pot. Voi reusi sau voi cadea – vedea-voi! Dar deja, cerand de la Dumnezeu rabdare, impreuna-lucrez cu
Dumnezeu in mantuirea mea. Nu astept: "Pica, para malaiata, in gura lui natafleata!" Fac si eu ceva. Si ce pot
face? Intai sa cer Domnului: "Doamne, da-mi asta!"
*
Parintele Sofronie spunea ca orice rugaciune, daca o spunem o data si nici macar rugaciunea intreaga,
doar cuvintele "Tatal nostru" in deplina constiinta duhovniceasca, suntem mantuiti pentru vesnicie.
Ieromonahul Rafail Noica

Despre Sfanta Evanghelie

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată că dacă am lua în consideraţie toată Evanghelia câtă o ştim şi câtă o
înţelegem şi am căuta un motto pentru toată Evanghelia întreagă sau pentru părţi din Evanghelie, oare care s-
ar potrivi cel mai bine? Să ştiţi că eu m-am gândit şi mi-am ales şi un motto pe care l-aş pune în faţa
Evangheliilor şi în faţa fiecărei părţi din Evanghelie. E un cuvânt pe care l-au spus oameni din mulţime şi pe
care îl găsim în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 10, de la versetul 46, unde se spune cum Domnul
Hristos a dat vedere unui orb din Ierihon. Se spune că un orb cerşea la marginea Ierihonului şi a auzit
tumultul mulţimii şi a întrebat cine e, ce se întâmplă. Şi i s-a spus că trece Iisus din Nazaret. Şi atunci el, din
toate puterile, a început să strige: "Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!" Şi lumea ca lumea: taci mă acolo,
vezi-ţi de treabă! Şi el striga mai departe. Şi atunci Domnul Hristos le-a poruncit oamenilor să-l ducă la El.
Şi unii din mulţime s-au dus la el şi au zis aşa – tare m-aş bucura dacă aţi ţine minte dacă nu citiţi singuri în
Sfânta Evanghelie de la Marcu, dar să-l fixaţi pentru cealaltă vreme a vieţii dumneavoastră – "Ai încredere,
scoală-te. Te cheamă!" (Marcu, 10, 49). Eu cred că aceste cuvinte spuse de oamenii din mulţime şi cuprinse
în Sfânta Evanghelie de la Marcu se potrivesc pentru toată Evanghelia, pentru toate Evangheliile şi pentru
toate părţile din Evanghelie care sunt adresate fiecăruia dintre noi. Ai încredere, scoală-te, te cheamă!
Arhimandritul Teofil Paraianu