41 Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu New 02Ref

Modificare : H1 H3 H4

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”.

Si a zis Dumnezeu: "Sa fie lumina!" Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca e

buna lumina si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Lumina a numit-o
Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost
dimineata: ziua intaia (Fac. 1, 1-5).

Dumnezeu randuieste ziua de odihna

Asa s-au facut cerul si pamantul si toata ostirea lor. Si a sfarsit Dumnezeu in ziua
a sasea lucrarea Sa, pe care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate
lucrurile Sale pe care le-a facut.
Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a
odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut si le-a pus in randuiala (Fac. 2, 1-
3).

Afara de lumea vazuta, Dumnezeu a mai facut o lume nevazuta, lumea duhurilor
nenumarate, care se numesc ingeri. Duhurile acestea la inceput erau toate bune
si fericite. Mai pe urma insa multe din ele au pacatuit, cazand in mandrie, si au
fost aruncate in iad. Acestea sunt duhurile rele sau diavolii. Lumea aceasta
nevazuta a fost facuta inaintea celei vazute, (Is. 14; Ps. 103; Iuda 6; 2 Pt. 2).
Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea
lumina vieţii.  Ioan, 8,12

Sfânta Evanghelie după Luca

Capitolul 2

34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este
pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni
împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe
inimi.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine

insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine,
sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi

lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa
nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.
Patimile au pus tina pe ochii mintii,
uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre
si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem
bolnav, flamand si fara haina,
asa risipind in desert zilele vietii noastre,
umiliti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cela ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi

pune foc temnitei in care Te tinem,
aprinde dragostea Ta in inimile noastre,
arde spinii patimilor,
si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

vino si Te salasluieste intru noi,
impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant.
Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite,
cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina,

ai mila de noi,
caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti
cat esti de aproape de sufletele noastre
si cat Te departam noi prin pacatele noastre.
Ci lumineaza lumina Ta peste noi,
ca sa vedem lumina prin ochii Tai,
sa traim in veci prin viata Ta.
Lumina si Bucuria noastra,
slava Tie!
Amin.”

Încrederea noastră în Dumnezeu este probată cu „asprime”.

             Calea creștinului este în felul următor.

Atunci i se arată limpede că a ajuns la limitele peste care nu poate trece omul.
Arhim. Sofronie Saharov

Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar
după ce cunoşti Duhul Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori
în Duh, cele pământeşti se vor tulbura şi nu te vor mai atrage.
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În
acea minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce
trebuie să faci pentru a ajunge la desăvârşire.

Părintele Proclu Nicău

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). 

 „Oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti prunci, pe Mine Mă

primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel Care M-a trimis pe
Mine” (Marcu 9, 37).

Oboseala vine de la împotrivire. Iar împotrivirea vine de la părţile noastre

„rele” ascunse în întuneric. Dacă ne vom îndura să ne vedem cum suntem şi să
ne acceptăm pentru a ne oferi Domnului spre videcare, totul se va lumina şi vom
creşte şi ne vom odihni.
Mc. Siluana
Acum aş vrea să fii atentă ca lupta ta să nu fie un război împotriva ta, şi nici unul
împotriva răului pe care îl faci sau care te ispiteşte, ci să fie un efort permanent
de a fi cu Domnul, de a te arată Lui aşa cum eşti, de a-I cere Lui să vină, să facă,
să lucreze cu tine, în tine.
Să lupte El pentru că El e Biruitorul. El vine cu harul Lui şi ne luminează, ne
întăreşte şi ne învrednicește să devenim ceea ce El Însuşi a gândit aducându-ne
pe lume.
Aşa, vei birui mândria şi slava deşartă şi vei descoperi că smerenia nu e altceva
decât capacitatea de a te bucura de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, fără a
caută soluţii sau metode de îmbunătăţire de sine. Noi nici nu ne putem imagina
ce e binele. Îl cunoaștem numai în măsura în care îl primim de la Dumnezeu. Şi-l
primim numai în măsura în care îl cerem. Şi ne îndurăm să-l cerem numai în
măsură în care renunţăm la a mai crede că ştim noi ce este bine.
Mc. Siluana

Atunci când răbdarea va creşte în sufletele noastre, este semn că am primit în

chip tainic harul alinării. Puterea răbdării este mai mare decât simţirea bucuriei
în inima noastră. Ca să trăim în Dumnezeu, trebuie să smerim simţurile noastre.
Atunci când trăieşte inima, simţurile se smeresc, iar când acestea se răzvrătesc,
inima moare pentru Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p.
38

“Dumnezeu da rugaciune celui care se roaga…“. (Sfantul Ilarion)

feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui

Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul Macarie)

Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar
Dumnezeu va primi vointa voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti
la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra:
aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul Macarie)
 Suntem atâta de creștini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul
vieții
Nichifor Crainic

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci

putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea
noastră în veci.
În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de
partea noastră, spre slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne
va osândi şi ne va azvârli în întunericul cel din afară.
Căinţa poate desfiinţa efectele păcatului. În puterea lui Dumnezeu viaţa poate
fi restaurată în toată plinătatea sa – desigur nu printr-o intervenţie unilaterală
din partea lui Dumnezeu, ci întotdeauna numai cu consimţământul nostru.
Dumnezeu nu face nimic cu omul fară împreună-lucrarea omului.
Din Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis,
Sibiu, 2001 p. 93

Una dintre rugăciunile pentru găsirea unui duhovnic este aceasta: 

Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu,

Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care
sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea
adevărată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te cunoască,
pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și
făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc
și eu, păcătosul, de Împărăția Ta. Amin.

Folosește-o cu încredere! 

Hristos ne-a făcut mai înalți decât îngerii, fiindcă îngerii Îl laudă pe Hristos, dar nu
pot să vorbească cu El ca prietenii cu Prietenul. Ne-a făcut nu numai niște ființe
slujitoare care își acoperă capul lor și tremură precum sclavii, ci ne-a făcut Trupul
Lui. Pentru noi a murit, nu pentru îngeri. Pentru noi a înviat și pentru noi Se va
pogorî și Se va sui iarăși.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne pogorâm împreună cu El în adâncurile inimilor
noastre, ca să ne înalțe Acela la Ceruri o dată pentru totdeauna.

Arh. Emilianos Simonopetritul

Punctul de pornire în lupta împotriva patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor este

smerenia

Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii

desfrânării, Editura Trinitas, Iaşi, 2003, pp. 3-17

Iertarea este dată înainte să o cerem. „Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul.

Putem să zicem: „Dumnezeu este iertare”. 
Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la
vrednicia acestei iertări, şi atuncea vom vedea cum iertarea face parte
integrantă din lubire. Aşa trebuie să devenim şi noi. În sensul acesta iertarea se
poate înţelege ca vocaţie a omului, adică să învăţăm să devenim precum este
Dumnezeul nostru, să învăţăm să împărtăşim aproapelui nostru ceea ce şi noi
dorim să primim de la Dumnezeu, ba şi de la aproapele. Sau, cum ne spunea
stareţul într-o cuvântare în Duminica de dinainte de Post, Duminica Iertării: „Noi
ca oameni nu putem să nu păcătuim unul împotriva celuilalt, dar datoria noastră
este să ne iertăm unii pe alţii şi să ne reluăm, să continuăm, călătoria pocăintei si
a mântuirii”.
Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002,
pp. 120-121
Mustrarile de constiinta – Cum ne dam seama cand vin de la diavol ?

Cum ne dăm seama dacă mustrările de conștiință vin de la diavol?

Din roadele acestor reproşuri vei cunoaşte originea lor. Dacă te smeresc, te fac
sârguitor la fapte bune şi dacă nu-ţi răpesc încrederea şi nădejdea în Dumnezeu,
primeşte-le ca de la Dumnezeu.

SFÂNTUL CUVIOS NICODIM AGHIORITUL

Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei

ARHIMANDRITUL TEOFIL PĂRĂIAN CUVINTE DUHOVNICEŞTI

Arsenie Boca: ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:

 Înviaţi pe cei morţi!.

Oamenii umblă după făcătorii de minuni, fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că

minunea cea mai mare e învierea vieţii tale pe temelia ei, Iisus Hristos; e
încreştinarea vieţii tale.

Asta-i minunea cea mai mare – „înnoirea vieţii tale” – care ne stă cu adevărat la
îndemână şi ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:
 Înviaţi pe cei morţi!.

După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta, n-ar putea să ţi-o spună
nimeni mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 3,

Editura Credinţa Strămoşească, 2005, pp. 42-43

atunci Dumnezeu poate totul pentru noi

Atunci când ne-am depărtat de toate lucrurile, atunci Dumnezeu poate totul
pentru noi – căci doar Dumnezeu rămâne cu noi. Aceasta ne dă o adevărată
pace lăuntrică. De nu, dacă este ceva în inima noastră care nu e îndreptat spre
cealaltă viaţă, ci spre aceasta de aici, nu vom conteni a ne chinui.

ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL 

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi
va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie
veşnică prin Mine”

Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!),
cât alienarea sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El
nu mai este un „întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și
ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva îi vorbim mai mult despre Biserică
decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai mult, din familie și până la neamul
politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de azi nu e mai dezorientată decât
celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu doar o drahmă s-a pierdut, ci
toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont propriu.

https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-
puterile-iar-restul-drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments

Mangaiere

Iisus, Păstorul cel bun, te strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul tău de oaie
rătăcită.

frații săi, de care tot mai mult, din familie și până la neamul politic, îl despart
dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de azi nu e mai dezorientată decât
celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu doar o drahmă
s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe
cont propriu.

07 Aprilie - Omul care iubește nu suferă

 Omul care iubește nu suferă. Suferă acela care urăște, care simte răutate,
care este întunecat de rele, care este curprins de invidie și gelozie. Răutatea este
apăsătoare, dragostea și virtutea sunt ușoare. Dragostea lui DUMNEZEU este
odihnă duhovnicească.
Să ne rugăm la DUMNEZEUL iubirii să intre în noi, să-L simțim și când îl simțim pe
DUMNEZEU , ne vom dărui și noi fratelui nostru… Pentru a ne izbăvi de datoria
păcatelor noastre trebuie să ne dăruim aproapelui nostru!
Părintele Efrem Filotheitul – „Despre credință și mântuire”

Cum a ajuns la nebuni medicul care a vorbit pentru prima dată despre
spălatul pe mâini

Adrian Nicolae • HotNews.ro

2954 1
share
Când a ajuns Ignaz Semmelweis medic rezident la Spitalul Universitar din
Viena, asta prin 1846, medicina oscila încă între modernism și Evul Mediu,
dacă nu se ducea chiar spre lumea antică. Medicii vremii se băteau cu pumnul
în piept pentru specializările lor multiple, pentru avansul științific din variile
domenii ale medicinei, și asta în timp ce pacienții lor treceau în lumea
drepților cu o viteză care te-ar fi făcut serios să te gândești dacă nu cumva era
mai sănătos să îi lași să se trateze singuri.

Ignaz SemmelweisFoto: Profimedia Images

Cam asta a remarcat și Semmelweis, un tânăr absolvent de medicină născut la

Budapesta, atunci când a fost repartizat la maternitatea spitalului cu pricina

Mă rog, erau două maternități. Una pentru medicii specialiști și alta unde activau
moașele.
Faza dubioasă tare era că acolo unde medicii asistau nașterile, rata mortalității în
rândul copiilor și al mamelor era undeva pe la 10-15%. În schimb, la moașe,
statisticile arătau o rată a mortalității între 2 și 4%. De fapt, nu doar Semmelweis
văzuse treaba asta. Toată lumea o știa. Nici nu e de mirare că, atunci când vedeau
unde erau repartizate, unele femei preferau să nască acasă sau chiar în stradă.
Culmea e că și astea aveau o șansă simțitor mai mare de supraviețuire decât cele de
la clinica aia cu medici.
Ei bine, omul a început să își bată capul ca să vadă unde e hiba.
A luat la mână, rând pe rând, toate variantele posibile, doar ca să le excludă una după
alta. Ba, la un moment dat, i s-a pus pata chiar și pe un popă de acolo, cum că ăla ar
fi cauza. Omul trebuia să umble din salon în salon și, unde vedea că a mai sucombat
cineva, suna dintr-un clopoțel. Semmelweis s-a gândit că tocmai sunetul cu pricina
le-ar fi șocat pe tinerele mame, iar pe fondul șocului s-ar fi produs febra care le
ucidea pe capete.
Apropo, am uitat să spun că principala cauză a mortalității era febra puerperală. I-a
mai confiscat și ăluia clopoțelul, doar ca să descopere rapid că nu clopoțitul era
cauza deceselor.

Până la urmă i-a picat fisa, când un bun prieten de-al lui, tot medic, a murit după
ce se tăiase cu bisturiul în timpul unui curs

Le arăta și ăla studenților nu știu ce manevră la o autopsie și, din greșeală, s-a atins la
un deget. Individul prezentase ulterior fix aceleași simptome pe care Semmelweis le
știa de la maternitate. Abia atunci a făcut el legătura. Una peste alta, azi ar părea la
mintea cocoșului să nu te duci să asiști o naștere, fix după ce ai încheiat lucrul pe
cadavre. Ei, uite că la vremea aia nu era chiar așa simplu.
Semmelweis nu știa ce sunt ăia germeni, virusuri sau microbi. Nu știa pentru că
absolut nimeni nu avea habar de așa ceva.
Dar a intuit corect că nu e ok să te muți cu mâinile dintr-o mortăciune direct într-un
om viu. Ceva se transmitea dintr-o parte în alta, dar nu știa el ce. Prin urmare, le-a
cerut tuturor medicilor și asistenților să se spele temeinic pe mâini cu hipoclorit de
calciu înainte de a intra în sala de nașteri. Atât a știut și el să propună, căci
hipocloritul ăla era folosit frecvent pentru a ascunde mirosul de cadavru. Cum nu știi
exact cauza, pui barieră la toate.

Un gentleman era, prin esența definiției sale, un om cu mâinile curate

Bun! Acum, ați spune că propunerea lui a fost una nevinovată și că nimeni nu ar fi
avut de vociferat la o asemenea treabă. Complet fals. În ciuda faptului că rata
mortalității scăzuse cu peste 90% în maternitatea amintită, tot i-a sărit lumea bună în
cap. Vezi Doamne, toți medicii sănătoși la cap știau că fiecare organism uman este
unic. În concluzie, era imposibil să judeci la fel cazurile de febră sau infecție, din
moment ce și ele erau produse de cauze diferite. Ba un medic american, Charles
Meigs pe numele lui, îi dădea un upercut intelectual lui Semmelweis cu un argument
imbatabil. Respectiv, un gentleman era, prin esența definiției sale, un om cu mâinile
curate. În concluzie, să nu vină un țărănoi să îi învețe pe ei, doctorii, să se spele pe
mâini ca ultimii pârliți. Șah mat!
Doi ani mai târziu, în 1848, Semmelweis își pierdea postul pe motiv de revoluție în
Imperiu, numai bine ca să revină ăia de la spital la vechile obiceiuri. Odată cu
obiceiurile astea, evident, a crescut din nou și mortalitatea. Până să apară Louis
Pasteur și să le spună medicilor cum e cu germenii și de ce îi doare pe ei la basca lor
de germeni de nazurile gentlemenilor, numai la Viena au murit fix 14.518 femei și
copii.
Probabil ați crede că Semmelweis a primit scuze din partea contemporanilor
pentru că nu l-au luat în serios, ba că l-au mai și ridiculizat

Fals. Între timp, tipul ajunsese la Budapesta, se angajase acolo și aplicase aceeași
metodă, cu aceleași rezultate, la maternitatea la care lucra. Și de data asta, în ciuda
reușitelor spectaculoase, nimeni nu a vrut să îi copieze practica, fapt care a dus la alte
mii și mii de decese.

L-au inchis in ospiciu

Apoi, ca să fie ăia siguri că Semmelweis nu mai comentează aiurea, că deja numai
despre febră și spălatul mâinilor vorbea, au pus la cale un plan pentru a scăpa de el.
Prin urmare, un coleg de-al lui l-a chemat chipurile să viziteze un azil de nebuni,
doar ca acolo să pună niște gealați să sară pe el și să îi pună cămașa de forță. L-au
mai și bătut bine de tot, l-au închis într-o celulă, apoi l-au tratat cu băi reci și clisme
timp de vreo două săptămâni, până și-a dat omul sfârșitul.
Ironia sorții a făcut ca pe certificatul scos de medicul legist să scrie că omul murise
din cauza febrei și a septicemiei. Îl bătuseră ăia până i-au produs răni deschise, alea
s-au infectat și... c`est fini. Asta era prin 1865, când Semmelweis de abia împlinise
47 de ani. Așa au mai trecu încă vreo două decenii până să se prindă și gentlemenii
că omul chiar avusese dreptate, iar spălatul pe mâini chiar nu e vreo treabă rușinoasă,
așa cum le pare unora.