Privirea Ta linistita si blanda sufletul meu n-o poate uita

45 Verde Fiinta sufletului New01

„Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din
necazuri izbăvește-ne, una curată și binecuvântată”

Dumnezeu l-a creat pe om în lumina zâmbetului feţei Sale 

Eu sunt Alfa si Omega, cel dintai si cel de pe urma, inceputul si sfarsitul
Privirea Ta linistita si blanda sufletul meu n-o poate uita

Fiinta sufletului, sufletul sufletului si inima inimii mele

Sfânta Evanghelie după Luca

Capitolul 2

34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea
şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

"Un Domn, o credinta, un Botez; un Dumnezeu si Părintele tuturor, Care este peste toti si prin toti,
si întru noi toti. Amin".

Cu blîndete spune cuvîntul: Mîntuieste-ma!”

„Totul se rezolva de la sine dinaintea fetei încordate.”
Mircea Vulcanescu
"Un Domn, o credinta, un Botez; un Dumnezeu si Parintele tuturor, Care este peste toti si prin toti,
si întru noi toti. Amin".
La Sancta Cecilia
“Fii blând cu tine însuti. Este greu sa fii fericit când cineva este suparat pe tine tot timpul.”
Christine Arylo

Asa si tu, lasa-te, domol si lin, fara a te sili, în mâinile lui Dumnezeu, iar El va veni si-ti va bucura
sufletul.
Sf. Porfirie Kafsokalivitul

Când aveti tulburare în suflet, în legatura cu orice problema, nu daţi crezare sufletului în acest timp:
minte tot ce spune! Atunci sufletul este povatuit de satana si, desigur, nu întru mântuirea lui; iar el,
sarmanul, se zbate din toate puterile.
Caci mânia omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu (Iac. 1, 20).
Sfântul Teofan Zăvorâtul

„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele
mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”
Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi
spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti
simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui
Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar
slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire
omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5,
18)”.

saracie, meserie

Duminica aceasta se vor citi în biserici „Fericirile” și mă gândesc că trebuie spuse câteva lucruri
despre expresia „săraci cu duhul”. Un destin tare nefericit a avut vorba asta: mai întâi, oamenii n-
au înțeles-o, apoi și-au închipuit că e vorba de „proști”, până ce-au fost atât de convinși încât tot ei
au început să strâmbe din nas, ia te uită, Biblia îi fericește pe proști.

Trei lucruri însă pot lămuri această neînțelegere. În primul rând, expresia „săraci cu duhul”
(ptochoí tõ pneúmati) apare numai în Evanghelie, este o creație a Evangheliei, așadar în toată
istoria limbii grecești ea n-a fost cunoscută și n-a fost utilizată nici măcar o singură dată cu sensul
de „proști”. Cine nu mă crede, să ia la rând lexicoanele de greacă veche, i le pun la dispoziție.

În al doilea rând, cuvântul „sărac” (ptochós) nu însemna „lipsit de ceva anume”, sau „în cantitate
mică, insuficientă” (pentru care greaca veche avea alte cuvinte, pénes și penía), ci mai exact
„cerșetor”, adică acea stare de sărăcie în care aștepți un ajutor de undeva și depinzi de el –
conotația de „dependență” e fundamentală în acest termen.
În sfârșit, pentru lumea veche iudaică „spiritul” / „duhul” nu măsura o cantitate de inteligență,
gândire, istețime etc., așa cum înseamnă pentru lumea de astăzi, ci era însăși principiul de viață
primit de la Dumnezeu, cum spune profetul Zaharia: „Domnul zidește duhul omului înlăuntrul său”
(12,1), sau Iov: „Purtarea Ta de grijă ține viu duhul meu” (10,12).

În concluzie, a fi „sărac cu duhul” înseamnă starea în care aștepți și ceri (cerșești) ca Domnul să

zidească mai departe spiritul tău, să-l țină viu, să-i dăruiască har, virtuți, cunoașteri, bucurii,
iluminări, într-un cuvânt toate darurile Duhului Sfânt. Altfel spus, starea de grație în care „știi că nu
știi nimic” și refuzi cuminte orice închipuire înaltă despre spiritul tău, lucru care, în ochii lumii, pe
alții i-a făcut cei mai mari filosofi, dar pe cei care cred în Biblie îi coboară între „proști”.

Împărăția cerurilor, asta spune Hristos, va fi a celor care se simt săraci după ea și o cerșesc, nu a
celor care se consideră „bogați cu duhul” și care cred că nu mai au de primit nimic.

Copii, da? Copilași și copile, prinți moștenitori și prințese, nu „slugi”, nu „robi” (acești termeni doar
ca să ne aducă aminte că în casa Tatălui nostru toți trebuie să se supună și să lucreze.)
Pr. Ioan FLORESCU

Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală,
fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu
şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin
care poate s-o depăşească.
Avva Efrem Filotheitul

Dumnezeu nu îngăduie o încercare dacă nu va ieşi ceva bun din ea. Când Dumnezeu vede că din ea
va rezulta un bine mai mare, lasă pe diavol să îşi facă treaba sa.
Sfantul Paisie Aghioritul

"Omul se naște duhovnicește prin propria sa voință... Sf. Grigorie Teologul vorbește de trei nașteri.
Cea dintâi este nașterea biologică din părinți, cea de a doua are loc prin Taina Sfântului Botez, tatăl
căreia este Dumnezeu, iar cea de a treia este prin lacrimi, iar tatăl acestei nașteri e omul însuși."
Mitrop. Hieroteos - Persoana în tradiția ortodoxă
... si iata Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin
Matei, 28,20

Iisus, Pastorul cel bun, te striga pe nume si asteapta raspunsul tau de oaie ratacita.

Striga!… Atât se cere de la tine. Strigă din adâncul sufletului tău după Păstorul cel bun şi milostiv.
Când păstorul îşi pierde o oaie, ce face? Pleacă după ea peste câmpuri sau păduri şi, oprindu-se ici
şi colea, o strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul ei… O strigă pe nume şi-apoi ascultă să audă
strigătul ei deznădăjduit. În clipa când oaia a răspuns, ea este mântuită; păstorul se îndreapta
îndata spre ea si o scapa din pierzare.
Preot Iosif Trifa

In toate zilele se cuvine sa ai pe Dumnezeu si pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu în inima ta,

caci toate bunatatile vin de la Domnul si de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nadajduiesc spre
dânsii.
Fie-ti drag a te ruga de-a pururea si ti se va lumina inima si va vedea pe Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

De aceea Dumnezeu îl lasă să se lovească atât cât trebuie, ca să piară dintr-însul părerea înaltă pe
care o are despre sine, să se deznădăjduiască de sine însuși în sensul cel bun și să simtă că „Fără
Mine nu puteți face nimic”.
Sfantul Paisie Aghioritul

„Odata m-am dus la el si i-am zis: «Vin atatia oameni la noi. Cum putem pastra rugaciunea?» Ştiti ce mi-a
raspuns? 

«Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni. Daca v-ati ruga pentru ei, insuflarea
voastra ar spori — si atunci ati avea rugaciune neincetata»“…
Domnul ne iubeşte, şi de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se
pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmaşul mână sufletul aşa cum vântul goneşte frunza uscată
sau fumul.
… Iar dacă nu vom trai în închipuire, atunci Domnul Însusi va veni la noi.
Arh. Sofronie Saharov

Încrederea noastră în Dumnezeu este probată cu „asprime”.

             Calea creștinului este în felul următor.

Atunci i se arată limpede că a ajuns la limitele peste care nu poate trece omul.
Arhim. Sofronie Saharov

Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar după ce cunoşti
Duhul Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământeşti se vor
tulbura şi nu te vor mai atrage.
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În acea minunată clipă
ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desavârsire.
Parintele Proclu Nicau

– Fiul meu Visarion, cum spui că nu sunt aici? Dacă eu nu sunt aici, atunci cine te păzeşte de atâţia
ani de tâlhari şi de atâtea alte rele în această pustietate?

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). 

 „Oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti prunci, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă
primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Oboseala vine de la împotrivire. Iar împotrivirea vine de la părţile noastre „rele” ascunse în
întuneric. Dacă ne vom îndura să ne vedem cum suntem şi să ne acceptăm pentru a ne oferi
Domnului spre videcare, totul se va lumina şi vom creşte şi ne vom odihni.
Mc. Siluana

Acum aş vrea să fii atentă ca lupta ta să nu fie un război împotriva ta, şi nici unul împotriva răului
pe care îl faci sau care te ispiteşte, ci să fie un efort permanent de a fi cu Domnul, de a te arată Lui
aşa cum eşti, de a-I cere Lui să vină, să facă, să lucreze cu tine, în tine.
Să lupte El pentru că El e Biruitorul. El vine cu harul Lui şi ne luminează, ne întăreşte şi ne
învrednicește să devenim ceea ce El Însuşi a gândit aducându-ne pe lume.

Aşa, vei birui mândria şi slava deşartă şi vei descoperi că smerenia nu e altceva decât capacitatea
de a te bucura de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, fără a caută soluţii sau metode de
îmbunătăţire de sine. Noi nici nu ne putem imagina ce e binele. Îl cunoaștem numai în măsura în
care îl primim de la Dumnezeu. Şi-l primim numai în măsura în care îl cerem. Şi ne îndurăm să-l
cerem numai în măsură în care renunţăm la a mai crede că ştim noi ce este bine.
Mc. Siluana

RABDAREA – Atunci cand traieste inima

Atunci când răbdarea va creşte în sufletele noastre, este semn că am primit în chip tainic harul
alinării. Puterea răbdării este mai mare decât simţirea bucuriei în inima noastră. Ca să trăim
în Dumnezeu, trebuie să smerim simţurile noastre. Atunci când trăieşte inima, simţurile se smeresc,
iar când acestea se răzvrătesc, inima moare pentru Dumnezeu.

Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti,
2007, p. 38

“Dumnezeu da rugaciune celui care se roaga…“. (Sfantul Ilarion)

feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul
Macarie)

Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa
voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa
puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul
Macarie)

Suntem atâta de creștini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul vieții
Nichifor Crainic

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare.

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul pentru
care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci.
În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre
slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne va osândi şi ne va azvârli în întunericul
cel din afară.

Căinţa poate desfiinţa efectele păcatului. În puterea lui Dumnezeu viaţa poate fi restaurată în toată
plinătatea sa – desigur nu printr-o intervenţie unilaterală din partea lui Dumnezeu, ci întotdeauna
numai cu consimţământul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fară împreună-lucrarea
omului.

Din Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001 p. 93

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Capitolul 22
1. Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui
Dumnezeu şi al Mielului,
2. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod
de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre
tămăduirea neamurilor.
3. Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi
vor sluji Lui.
4. Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că
Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.
6. Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi Domnul,
Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
întâmple în curând.
7. Şi iată vin curând. Fericit cel ce păzeşte cuvintele proorociei acestei cărţi!
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut
să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi,
proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape.
11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept,
să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să
intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează
şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici.
Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte
să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva
ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui
din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.

Chiar dacă obosesc la rugăciune, chiar dacă nu-l cunosc pe Dumnezeu

Chiar dacă obosesc la rugăciune, chiar dacă nu-l cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu
înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi

"Chiar dacă obosesc la rugăciune, în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l cunosc
pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii
de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al
meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Să nu voiesc eu să mă desfătez de El. Să vreau- ca să zicem așa- să Se desfăteze Dumnezeu de
mine. Sa vreau ca Dumnezeu sa Se bucure de mine."
Tâlcuiri şi Cateheze – Vol.I - Tâlcuire la viaţa Cuviosului Nil Calavritul
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul

Cei de astăzi sunt munciţi tainic, prin martiriul conştiinţei

Sfântul Serafim de Sarov și ucenica lui, față în față cu Maica Domnului

Eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe cale

Ascultă-mă: să te rogi, și apoi să vorbești. Așa să faci copiilor tăi. Dacă le dai
necontenit sfaturi, o să devii plictisitoare, și când vor crește, vor simți un fel de apăsare. Să preferi,
deci, rugăciunea. Să spui: „Doamne Iisuse Hristoase, luminează-mi copilașii. Eu Ție
Ți-i încredințez. Tu mi i-ai dat, dar eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe
cale. Pentru aceasta, Te rog, luminează-i!”.
SFÂNTUL PORFIRIE KAFSOKALIVITUL CREŞTEREA COPIILOR

CATRE CARE DUMNEZEU MERGI TU LA LITURGHIE ?

 Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se
identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.
Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi
timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei
Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi
descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat. În inimă, ne
spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat. Dumnezeu e acolo cu
îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi bogăţia harului; toate sunt
acolo”.
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii XV, 32 şi XLIII, 7 la Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus în
spiritualitatea ortodoxă, tipărită de Editura „Orthodoxos Kypseli” din Tesalonic, Grecia, pentru
Asociaţia „Sf. Grigorie Palama” din România

Prezența continuă

Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu
nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă
a lui Dumnezeu în viața noastră.

Am văzut multe lucruri în viață, am văzut minunile lui Dumnezeu, am văzut cum am zice "pe
Dumnezeu Cel nevăzut, L-am văzut!". Lumea însă vrea să vadă contur, vrea să vadă pe Dumnezeu în
chip material.

Dacă trăiești bine prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul.

Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi
să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva..." Nu merge. Starea mea, de existență
umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu.

Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenți. Nu meriți tu
atâtea haruri decât dacă ești într-o smerită prezență.
Cine se roaga numai cand se roaga

Cum putem preveni împrăștierea gândurilor în timpul rugăciunii?

ARHIMANDRITUL TEOFIL PĂRĂIAN CUVINTE DUHOVNICEŞTI

Omul nu trebuie să aștepte rugăciunea ca să nu se-mprăștie, ar trebui să nu se împrăștie nici
când nu-i rugăciune. 

Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi

Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi

Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 17
19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.

Pentru noi a înviat și pentru noi Se va pogorî și Se va sui iarăși.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne pogorâm împreună cu El în adâncurile inimilor noastre, ca
să ne înalțe Acela la Ceruri o dată pentru totdeauna.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se
identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.
Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi
timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei
Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi
descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat. În inimă, ne
spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat. Dumnezeu e acolo cu
îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi bogăţia harului; toate
sunt acolo”.
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii XV, 32 şi XLIII, 7 la Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus în
spiritualitatea ortodoxă, tipărită de Editura „Orthodoxos Kypseli” din Tesalonic, Grecia, pentru
Asociaţia „Sf. Grigorie Palama” din România

De aceea clericii și monahii se numesc părinți, fiindcă ei Îl nasc pe Dumnezeu.

20 decembrie este și ultima zi în care se mărește noaptea

Supărări, eșecuri, boli – să nu vă temeți, ele Îl nasc pe Dumnezeu în inima noastră

Dumnezeu ne va adăpa cu lapte și ne va arăta chipul nostru.

Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se identifică
cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.

"Chiar dacă obosesc la rugăciune, în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l cunosc
pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii
de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al
meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Să nu voiesc eu să mă desfătez de El. Să vreau- ca să zicem așa- să Se desfăteze Dumnezeu de
mine. Să vreau ca Dumnezeu să Se bucure de mine."

Tâlcuiri şi Cateheze – Vol.I - Tâlcuire la viaţa Cuviosului Nil Calavritul

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Desavarsita incredere in Dumnezeu – aceasta este sfanta smerenie.
Sf. Porfirie

Asprimea din glas împiedică Harul lui Dumnezeu

Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos

Cel ce se teme de gândurile sale, de patimile sale, de păcatul său, de ateismul său, de lipsa lui
Dumnezeu din viața sa nu știe ce să facă și hotărăște, și iar hotărăște, arătând că e necredincios.
Nu că nu crede în Dumnezeu, ci nu I se încredințează. Nu se lasă în mâna Lui, ci încearcă să-L înlocuiască
cu lupta sa.

Tu însă nu te teme de lucrările demonice din inima ta. Lasă-le pe toate în mâna lui Dumnezeu și să
nu-ți pese de nimic. Să ai bucurie pentru că vrei să te pocăiești, și nu te neliniști deloc. Toate
celelalte sunt ale Domnului Iisus. Le va risipi cu o singură privire.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Avva Isaia – Cuvinte ascetice,
Ed. Sf. Nectarie

Asprimea din glas

Fii ispasitorul meu prin jertfa – ca sa fiu din nou intreg

Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!),
cât alienarea sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai
este un „întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm
dacă nu cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!) , nici cu frații săi, de
care tot mai mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și
culturale. Oaia de azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e
turma întreagă. Nu doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă
cât mai bine pe cont propriu.

https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments

Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!), cât alienarea
sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai este un
„întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm dacă nu
cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai
mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de
azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu
doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont
propriu.

Parintele Ioan Florin Florescu spune despre omul moden, ca este ratacit de "intreg".
Asa este, nimeni nu poate fi intreg in aceasta viata, pe acest pamant. Mereu lipseste ceva.
Omul e azi rupt intre alegeri, mereu trebuie sa aleaga ceva « mai bun » decat altceva si intregul nu
e niciodata atins.
Alerg sa aleg mereu "ceva mai bun" iar acest mai bun este intotdeauna negarea a ceva ce a fost
bun, dar nu mai e bun.
Cand l-am ales mi se parea absolut. Acum e relativ.
E mereu un pic mai prost decat gaselnita cea mai noua.

Un parinte grec spunea odata ca, de cand « am ales » gresit Pomul cunostintei binelui si raului,
omul continua sa cunoasca binele si raul.

Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!), cât alienarea
sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai este un
„întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm dacă nu
cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai
mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de
azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu
doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont
propriu.

https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments

Ranile mi se vindeca mi se acopera si ma fac intreg.

Spune parintele Ioan Florin Florescu, despre omul moden, ca este ratacit de "intreg".
Asa este, nimeni nu poate fi intreg niciodata in aceasta viata, pe acest pamant. Mereu lipseste ceva.
Omul modern e rupt de alegeri, si pierde intregul. Alerg sa aleg mereu "ce-i mai bun"

https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments

COMBATERE BIOLOGICA

GREEN VEGETABLE BUG

(= SOUTHERN GREEN STINKBUG)
 
Nezara viridula   (L.) -- Hemiptera,  Pentatomidae
 
(Contacts)
 
 
GO TO ALL:  Bio-Control Cases
 
Southeast Asia is considered the center of origin of this species (Yukawa & Kiritani 1965).  The pest is presently found
throughout the tropics and subtropics of all continents.  However, Hokkanen (1986) suggested that N. viridula is of Ethiopian
origin, based on records of polymorphism as well as the number of host specific parasitoids in that region.   Because it is an
immigrant pest of many important crops, many attempts to establish parasitoids into newly invaded areas have been
made.  Programs in Hawaii and Australia have been very successful (Caltagirone 1981), and importation and release of natural
enemies are currently being expanded in Africa, South America, New Zealand, Taiwan and the United States (Jones
1988).  The success in Australia gives the greatest insight into the conditions for successful biological control of this insect.
 
Nezara viridula was first recorded in Australia in 1913 and has since been the subject of several successful biological
control projects, mainly involving colonization of the egg parasitoid Trissolcus basalis ,<PHOTO>, imported from Egypt and
Pakistan.  The early history of control by importation of natural enemies was recorded by Clausen (1978), Caltagirone (1981)
and Wilson (1960).  Kogan et al. (1999) updated this history and assessed factors that may have led to the successful control
of the pest in Australia.
 
The pest spread to the Ord Valley in northwestern Australia in 1974, over a decade after the last introduction of
parasitoids from Pakistan to other parts of Australia.  Within two years it had become a severe pest due to its polyphagous
habit that enables it do damage many vegetable and field crops.  Damage was so severe in sorghum that fields had to be
abandoned.  The parasitoid, T basalis was reared in an insectary and ca. 44,100 were released in fields in the Ord Valley.  The
host population began to decline due to parasitism a few months later and good control was obtained (Strickland
1981).  Subsequent observations indicated that the parasitoids were usually present regardless of the level of abundance of
the host population.  Conditions that helped to maintain populations of stinkbugs at low levels and prevented their upsurge
following their decline were explained by (1) the prevailing cropping system in the Ord Valley involved diverse plant species
that were infested by the stink bug at different population levels.  The parasitoids, therefore, were able to move from centers
of high host population to centers of low host populations, thereby maintaining an overall low equilibrium position
throughout the entire spectrum of crops; and (2) in addition to N. viridula, T. basalis attacked several other locally occurring
pentatomids and thus had a continuous supply of hosts (Strickland 1981).
 
The success of T. basalis as the parasitoid of very mobile and polyphagous pest is attributable to a combination of the
characteristics of its own host range and the characteristics of the feeding range of its host species.  That combination
guaranteed an environment that continually provided fresh adult parasitoids capable of keeping the pest a low population
levels.  As N. viridula is a major pest of many short term crops in most parts of the world, efforts to control it by means of
natural enemies continue.  According to Jones (1988), African and Asian egg parasitoids in the genera Trissolcus, Telenomus,
and Gryon and six New World tachinid adult parasitoids deserve consideration in biological control.  The tachinids
are Trichopoda pennipes (F.), T. pilipes (F.), T. giacomellii (Blanchard), T. gustavoi (Mallea), Eutrichopodopis nitens Blanchard,
and Ectophasiopis arcuata (Bigot).
 
Simmonds (1976) elaborated on the introduction of pentatomid egg parasitoids from Pakistan into Australia in 1961
for biological control of Nezara viridula.  After the parasitoids from Pakistan had been bred in the laboratory in Australia for
some time and then certain species released, a much better biological control of Nezara was obtained than previously, which
was attributed to the fact that the Pakistan strain of Asolcus (Trissolcus) basalis was much more effective in some areas than
the strains that had previously been introduced and established in Australia (Ratcliffe 1965).  This successful strain was then
sent from Australia to California.  It seems that the evidence for the success of a Pakistan strain is circumstantial and it is even
more puzzling because A. basalis is not thought to have been present in the material sent to Australia, and was not either
recorded from Pakistan. 
 
For additional details on biological control efforts and biologies of hosts and natural enemies, please see the
following (Newman & O'Connor 1934, Noble 1937, Kamal 1938, Lever 1941b, 1943a; Jenkins 1948, Cumber 1949, 1951, 1953,
1964, O'Connor 1950, Everett 1958, Wilson 1961, Davis 1964, 1967; Davis & Krauss 1965, Ratcliffe 1965, Ganesalingham 1966,
Kiritani 1966, Shahjahan 1968).
 
http://www.faculty.ucr.edu/~legneref/biotact/ch-58.htm