Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
„Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din
necazuri izbăvește-ne, una curată și binecuvântată”
34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea
şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.
"Un Domn, o credinta, un Botez; un Dumnezeu si Părintele tuturor, Care este peste toti si prin toti,
si întru noi toti. Amin".
Asa si tu, lasa-te, domol si lin, fara a te sili, în mâinile lui Dumnezeu, iar El va veni si-ti va bucura
sufletul.
Sf. Porfirie Kafsokalivitul
Când aveti tulburare în suflet, în legatura cu orice problema, nu daţi crezare sufletului în acest timp:
minte tot ce spune! Atunci sufletul este povatuit de satana si, desigur, nu întru mântuirea lui; iar el,
sarmanul, se zbate din toate puterile.
Caci mânia omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu (Iac. 1, 20).
Sfântul Teofan Zăvorâtul
„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele
mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”
Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi
spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti
simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui
Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar
slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire
omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5,
18)”.
saracie, meserie
Duminica aceasta se vor citi în biserici „Fericirile” și mă gândesc că trebuie spuse câteva lucruri
despre expresia „săraci cu duhul”. Un destin tare nefericit a avut vorba asta: mai întâi, oamenii n-
au înțeles-o, apoi și-au închipuit că e vorba de „proști”, până ce-au fost atât de convinși încât tot ei
au început să strâmbe din nas, ia te uită, Biblia îi fericește pe proști.
Trei lucruri însă pot lămuri această neînțelegere. În primul rând, expresia „săraci cu duhul”
(ptochoí tõ pneúmati) apare numai în Evanghelie, este o creație a Evangheliei, așadar în toată
istoria limbii grecești ea n-a fost cunoscută și n-a fost utilizată nici măcar o singură dată cu sensul
de „proști”. Cine nu mă crede, să ia la rând lexicoanele de greacă veche, i le pun la dispoziție.
În al doilea rând, cuvântul „sărac” (ptochós) nu însemna „lipsit de ceva anume”, sau „în cantitate
mică, insuficientă” (pentru care greaca veche avea alte cuvinte, pénes și penía), ci mai exact
„cerșetor”, adică acea stare de sărăcie în care aștepți un ajutor de undeva și depinzi de el –
conotația de „dependență” e fundamentală în acest termen.
În sfârșit, pentru lumea veche iudaică „spiritul” / „duhul” nu măsura o cantitate de inteligență,
gândire, istețime etc., așa cum înseamnă pentru lumea de astăzi, ci era însăși principiul de viață
primit de la Dumnezeu, cum spune profetul Zaharia: „Domnul zidește duhul omului înlăuntrul său”
(12,1), sau Iov: „Purtarea Ta de grijă ține viu duhul meu” (10,12).
Împărăția cerurilor, asta spune Hristos, va fi a celor care se simt săraci după ea și o cerșesc, nu a
celor care se consideră „bogați cu duhul” și care cred că nu mai au de primit nimic.
Copii, da? Copilași și copile, prinți moștenitori și prințese, nu „slugi”, nu „robi” (acești termeni doar
ca să ne aducă aminte că în casa Tatălui nostru toți trebuie să se supună și să lucreze.)
Pr. Ioan FLORESCU
Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală,
fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu
şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin
care poate s-o depăşească.
Avva Efrem Filotheitul
Dumnezeu nu îngăduie o încercare dacă nu va ieşi ceva bun din ea. Când Dumnezeu vede că din ea
va rezulta un bine mai mare, lasă pe diavol să îşi facă treaba sa.
Sfantul Paisie Aghioritul
"Omul se naște duhovnicește prin propria sa voință... Sf. Grigorie Teologul vorbește de trei nașteri.
Cea dintâi este nașterea biologică din părinți, cea de a doua are loc prin Taina Sfântului Botez, tatăl
căreia este Dumnezeu, iar cea de a treia este prin lacrimi, iar tatăl acestei nașteri e omul însuși."
Mitrop. Hieroteos - Persoana în tradiția ortodoxă
... si iata Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin
Matei, 28,20
Iisus, Pastorul cel bun, te striga pe nume si asteapta raspunsul tau de oaie ratacita.
Striga!… Atât se cere de la tine. Strigă din adâncul sufletului tău după Păstorul cel bun şi milostiv.
Când păstorul îşi pierde o oaie, ce face? Pleacă după ea peste câmpuri sau păduri şi, oprindu-se ici
şi colea, o strigă pe nume şi aşteaptă răspunsul ei… O strigă pe nume şi-apoi ascultă să audă
strigătul ei deznădăjduit. În clipa când oaia a răspuns, ea este mântuită; păstorul se îndreapta
îndata spre ea si o scapa din pierzare.
Preot Iosif Trifa
De aceea Dumnezeu îl lasă să se lovească atât cât trebuie, ca să piară dintr-însul părerea înaltă pe
care o are despre sine, să se deznădăjduiască de sine însuși în sensul cel bun și să simtă că „Fără
Mine nu puteți face nimic”.
Sfantul Paisie Aghioritul
„Odata m-am dus la el si i-am zis: «Vin atatia oameni la noi. Cum putem pastra rugaciunea?» Ştiti ce mi-a
raspuns?
«Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni. Daca v-ati ruga pentru ei, insuflarea
voastra ar spori — si atunci ati avea rugaciune neincetata»“…
Domnul ne iubeşte, şi de aceea putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se
pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu, vrăjmaşul mână sufletul aşa cum vântul goneşte frunza uscată
sau fumul.
… Iar dacă nu vom trai în închipuire, atunci Domnul Însusi va veni la noi.
Arh. Sofronie Saharov
Atunci i se arată limpede că a ajuns la limitele peste care nu poate trece omul.
Arhim. Sofronie Saharov
Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar după ce cunoşti
Duhul Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământeşti se vor
tulbura şi nu te vor mai atrage.
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În acea minunată clipă
ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la desavârsire.
Parintele Proclu Nicau
– Fiul meu Visarion, cum spui că nu sunt aici? Dacă eu nu sunt aici, atunci cine te păzeşte de atâţia
ani de tâlhari şi de atâtea alte rele în această pustietate?
„Oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti prunci, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă
primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).
Oboseala vine de la împotrivire. Iar împotrivirea vine de la părţile noastre „rele” ascunse în
întuneric. Dacă ne vom îndura să ne vedem cum suntem şi să ne acceptăm pentru a ne oferi
Domnului spre videcare, totul se va lumina şi vom creşte şi ne vom odihni.
Mc. Siluana
Acum aş vrea să fii atentă ca lupta ta să nu fie un război împotriva ta, şi nici unul împotriva răului
pe care îl faci sau care te ispiteşte, ci să fie un efort permanent de a fi cu Domnul, de a te arată Lui
aşa cum eşti, de a-I cere Lui să vină, să facă, să lucreze cu tine, în tine.
Să lupte El pentru că El e Biruitorul. El vine cu harul Lui şi ne luminează, ne întăreşte şi ne
învrednicește să devenim ceea ce El Însuşi a gândit aducându-ne pe lume.
Aşa, vei birui mândria şi slava deşartă şi vei descoperi că smerenia nu e altceva decât capacitatea
de a te bucura de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, fără a caută soluţii sau metode de
îmbunătăţire de sine. Noi nici nu ne putem imagina ce e binele. Îl cunoaștem numai în măsura în
care îl primim de la Dumnezeu. Şi-l primim numai în măsura în care îl cerem. Şi ne îndurăm să-l
cerem numai în măsură în care renunţăm la a mai crede că ştim noi ce este bine.
Mc. Siluana
Atunci când răbdarea va creşte în sufletele noastre, este semn că am primit în chip tainic harul
alinării. Puterea răbdării este mai mare decât simţirea bucuriei în inima noastră. Ca să trăim
în Dumnezeu, trebuie să smerim simţurile noastre. Atunci când trăieşte inima, simţurile se smeresc,
iar când acestea se răzvrătesc, inima moare pentru Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti,
2007, p. 38
feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul
Macarie)
Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa
voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa
puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra. (Sfantul
Macarie)
Suntem atâta de creștini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul vieții
Nichifor Crainic
Căinţa poate desfiinţa efectele păcatului. În puterea lui Dumnezeu viaţa poate fi restaurată în toată
plinătatea sa – desigur nu printr-o intervenţie unilaterală din partea lui Dumnezeu, ci întotdeauna
numai cu consimţământul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fară împreună-lucrarea
omului.
Din Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001 p. 93
Capitolul 22
1. Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui
Dumnezeu şi al Mielului,
2. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod
de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre
tămăduirea neamurilor.
3. Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi
vor sluji Lui.
4. Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că
Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.
6. Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi Domnul,
Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
întâmple în curând.
7. Şi iată vin curând. Fericit cel ce păzeşte cuvintele proorociei acestei cărţi!
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut
să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi,
proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape.
11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept,
să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să
intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează
şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici.
Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte
să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva
ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui
din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.
Chiar dacă obosesc la rugăciune, chiar dacă nu-l cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu
înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii de întunecimi
"Chiar dacă obosesc la rugăciune, în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l cunosc
pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii
de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al
meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Să nu voiesc eu să mă desfătez de El. Să vreau- ca să zicem așa- să Se desfăteze Dumnezeu de
mine. Sa vreau ca Dumnezeu sa Se bucure de mine."
Tâlcuiri şi Cateheze – Vol.I - Tâlcuire la viaţa Cuviosului Nil Calavritul
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Prezența continuă
Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu
nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă
a lui Dumnezeu în viața noastră.
Am văzut multe lucruri în viață, am văzut minunile lui Dumnezeu, am văzut cum am zice "pe
Dumnezeu Cel nevăzut, L-am văzut!". Lumea însă vrea să vadă contur, vrea să vadă pe Dumnezeu în
chip material.
Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi
să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva..." Nu merge. Starea mea, de existență
umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu.
Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenți. Nu meriți tu
atâtea haruri decât dacă ești într-o smerită prezență.
Cine se roaga numai cand se roaga
Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se
identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.
Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi
timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei
Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi
descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat. În inimă, ne
spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat. Dumnezeu e acolo cu
îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi bogăţia harului; toate
sunt acolo”.
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii XV, 32 şi XLIII, 7 la Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus în
spiritualitatea ortodoxă, tipărită de Editura „Orthodoxos Kypseli” din Tesalonic, Grecia, pentru
Asociaţia „Sf. Grigorie Palama” din România
Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se identifică
cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.
"Chiar dacă obosesc la rugăciune, în înfățișarea mea înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l cunosc
pe Dumnezeu, chiar dacă moțăi, sau nu înțeleg, sau îmi fug cuvintele rugăciunii, sau trăiesc în mii
de întunecimi, sunt sigur că în această neștiință a mea, în orbecăiala mea, în acest întuneric al
meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu mă aude, Dumnezeu mă vede, Dumnezeu este de față.
Să nu voiesc eu să mă desfătez de El. Să vreau- ca să zicem așa- să Se desfăteze Dumnezeu de
mine. Să vreau ca Dumnezeu să Se bucure de mine."
Cel ce se teme de gândurile sale, de patimile sale, de păcatul său, de ateismul său, de lipsa lui
Dumnezeu din viața sa nu știe ce să facă și hotărăște, și iar hotărăște, arătând că e necredincios.
Nu că nu crede în Dumnezeu, ci nu I se încredințează. Nu se lasă în mâna Lui, ci încearcă să-L înlocuiască
cu lupta sa.
Tu însă nu te teme de lucrările demonice din inima ta. Lasă-le pe toate în mâna lui Dumnezeu și să
nu-ți pese de nimic. Să ai bucurie pentru că vrei să te pocăiești, și nu te neliniști deloc. Toate
celelalte sunt ale Domnului Iisus. Le va risipi cu o singură privire.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Avva Isaia – Cuvinte ascetice,
Ed. Sf. Nectarie
Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!),
cât alienarea sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai
este un „întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm
dacă nu cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!) , nici cu frații săi, de
care tot mai mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și
culturale. Oaia de azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e
turma întreagă. Nu doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă
cât mai bine pe cont propriu.
https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments
Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!), cât alienarea
sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai este un
„întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm dacă nu
cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai
mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de
azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu
doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont
propriu.
Parintele Ioan Florin Florescu spune despre omul moden, ca este ratacit de "intreg".
Asa este, nimeni nu poate fi intreg in aceasta viata, pe acest pamant. Mereu lipseste ceva.
Omul e azi rupt intre alegeri, mereu trebuie sa aleaga ceva « mai bun » decat altceva si intregul nu
e niciodata atins.
Alerg sa aleg mereu "ceva mai bun" iar acest mai bun este intotdeauna negarea a ceva ce a fost
bun, dar nu mai e bun.
Cand l-am ales mi se parea absolut. Acum e relativ.
E mereu un pic mai prost decat gaselnita cea mai noua.
Un parinte grec spunea odata ca, de cand « am ales » gresit Pomul cunostintei binelui si raului,
omul continua sa cunoasca binele si raul.
Marea rătăcire a omului postmodern nu este atât păcatul (căci nu există păcate noi!), cât alienarea
sa de „întreg” (înțeles ca proiect comun) și, în cele din urmă, de sine însuși. El nu mai este un
„întreg” nici cu Mântuitorul său, pe care nu-L mai cunoaște (și ar trebui să ne întrebăm dacă nu
cumva îi vorbim mai mult despre Biserică decât despre Hristos!), nici cu frații săi, de care tot mai
mult, din familie și până la neamul politic, îl despart dureroase fracturi sociale și culturale. Oaia de
azi nu e mai dezorientată decât celelalte 99, doar că fiecare își închipuie că e turma întreagă. Nu
doar o drahmă s-a pierdut, ci toate zece, dar fiecare încearcă acum să se vândă cât mai bine pe cont
propriu.
https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments
Spune parintele Ioan Florin Florescu, despre omul moden, ca este ratacit de "intreg".
Asa este, nimeni nu poate fi intreg niciodata in aceasta viata, pe acest pamant. Mereu lipseste ceva.
Omul modern e rupt de alegeri, si pierde intregul. Alerg sa aleg mereu "ce-i mai bun"
https://ioanflorin.wordpress.com/2021/02/28/vino-inapoi-atat-cat-te-tin-puterile-iar-restul-
drumului-il-voi-face-eu-ca-sa-te-intampin/#comments
COMBATERE BIOLOGICA