UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” – IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„Dumitru Stăniloae”

Postul și milostenia aripile rugăciunii.Rolul și roadele

duhovnicești ale postului

-Lucrare de seminar la disciplina

Spiritualitate ortodoxă –

Coordonator:
Pr. Lect. Dr. Cristian-Alexandru Barnea
Susținător:
SPRIDON OCTAVIAN-MARIUS

IAȘI
1
 Spiritualitatea ortodoxă urmărește și exprimă desăvârșirea credinciosului în Hristos, ca
mădular al Trupului Său tainic Biserica. Și întrucât desăvârșirea nu se poate dobândi în Hristos
decât prin participarea la viața Lui divino-umană, ținta spiritualității ortodoxe, mântuirea și
desăvârșirea credinciosului se realizează numai prin unirea lui cu Hristos și dăltuirea chipului lui
Hristos în el. Existența pământească a creștinului ortodox are ca scop desăvârșirea la care nu pot
ajunge decât în Hristos și cu Hristos, realizând valorile morale într-un dialog al iubirii cu semenii
și cu Dumnezeu Cel în Treime. Viața creștinului pe pământ nu se manifestă numai ca o simplă
existență biologică, ci ca o trăire spirituală specifică persoanei umane, cu o finalitate legată de
calitatea lui de ființă spirituală personală, în timp înzestrată cu rațiune, simțire și voință liberă,
purtătoare și creatoare de valori materiale și spirituale.
Rugăciunea este intrarea omului cu Dumnezeu, vorbirea sufletului cu el. Sfinții Părinți
spun că rugăciunea este ridicarea omului cu mintea, cu inima, cu credința și cu vocea la
Dumnezeu, pentru a-L preamării, a-I mulțimi și a cere de la El toate lucrurile de care avem
nevoie pe plan spiritual și fizic. În rugăciune, creștinul I se adresează direct lui Dumnezeu, ca
unui părinte Căruia îi împărtășește problemele și gândurile sale. Rugăciunea nu e o necesitate a
lui Dumnezeu, căci El nu are trebuință de rugăciunea noastră, El vrea să vadă că ne străduim și
că voim să ne mântuim. De aceea, chiar dacă Dumnezeu știe ce nevoi are fiecare om, rugăciunea
tot este necesară, pentru că prin ea conlucram de fapt cu El la mântuire, înălțându-ne la
Dumnezeu și facându-ne vas al milei și harului Său. ,, Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi,
strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi.’’(Isaia 55;6). Omul nu știe niciodată ce îi este
cu adevărat de folos pentru mântuire, de aceea trebuie să lase totdeauna judecata și hotărârea
finală pe seama lui Dumnezeu. Dacă El nu ne îndeplinește o cerere, să avem credință în hotărârea
Sa, fiind siguri că lucrul cerut de noi fie nu ne era de folos mântuirii, fie chiar ne putea vătăma.
Însuși Mântuitorul Hristos, rugându-se Tatălui să-L ferească de pătimiri a adăugat: ,,Părinte, de
voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.’’ ( Lc. 22, 42).
După cuvintele Sfântului Isaac Sirul ,, rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor,
izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în
intuneric, sprijin al celor neputincioși, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva
vrășmașilor demoni.”
Rugăciunea e acel fir care ne leagă cu Ziditorul, întorcând privirea noastră
duhovnicească către Dumnezeu și vedrea lui Dumnezeu către noi. El ne-a dat rugăciunea, pentru

2
că ne iubește. Prin ea, El ne leagă de lumea îngerilor, prin ea se dăruiește acea unire a sufleului
cu Dumnezeu, prin care noi avem părtășie cu harul ceresc și devenimmai buni.
Rugăciunea se naște atunci când descoperi că în lume există profunzimi, că nu suntem
înconjurați numai de realități văzute, dar, de asemenea, suntem pătrunși și înconjurați de realități
nevăzute.
Sf. Ioan de Kronstadt a spus:,,Când te rogi Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, lui
Dumnezeu Celui în Treime, nu-L căuta în afara ta, ci contemplă-l înlăuntru tău, El fiind Aceela
Care se află întru tine, Care pătrunde în tine desăvârșit și te cunoaște.(I Corinteni 3,16: Nu ştiţi,
oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?).1
Așa cum într-o zi frumoasă de primăvară florile își deschid petalele ca să soarbă lumina
soarelui, tot astfel, prin adevărata rugăciune, sufletele își deschid tainițele lor ca să se
împărtășească de îndurările cerești ale lui Dumnezeu.2
Sf. Ioan Scărarul, de asemenea, laudă prin cuvinte inspirate măreția și puterea
rugăciunii. ,, Rugăciunea este părtășie duhovnicească cu Dumnezeu, mijloc de dobândire a
iertării, har și mântuire, pod de tecere fără primejduire peste valurile ispitelor, izvor al tuturor
virtuților hrana sufletului, luminare a minții, secure care taie orice deznădejde, bogăție a
credincioșilor, comoară a celor smeriți, maică a lacrimilor pline de har.”
În rugăciune aflăm sfânta încântare a duhului nostru. Dar căile acestei lucrări sunt
complicate. De mii de ori încercăm năzuiți fierbinți către Dumnezeu și tot de atâtea ori căderi
repetate din Lumina Lui. Adeseori și in multe feluri simțim neputința minții noastre de a se ridica
spre El; câteodată parcă stăm la hotarul nebuniei și cu durere în suflet îi spunem totul despre
starea noastră. Rugăciunea reface în noi, necontenit acea suflare dumnezeiască pe care
Dumnezeu a suflat-o în fața lui Adam și prin puterea căreia ,,Adam a devenit duh viu”(Fac.2,7).3
Rugăciunea începe chiar în momentul în care ne întoarcem către Dumnezeu, aducându-I
nu atât nevoile, cât dorul inmiii și al întregii noastre ființe. Sunt moment în viață în care îl
căutăm și îl strigăm pe Dumnezeu, această stare începe într-un moment de adâncire, când
descoperim dintr-odată fie că suntem foarte tineri și mintea nostră este încă foarte limpede și

1
Arhimandit Serafim Alexiev ,,Meșteșugul Rugăciunii”, București, p.22
2
Arhimandrit Serafim Alexiev ,,Meșteșugul Rugăciunii”, București, p.33
3
Arhimandritul Sofronie ,, Despre Rugăciune”, 2006

3
inima transparent, fie mai târziu, când ambele, atât mintea, cât și inima, au fost testate de
încercări.4
,, Omul în privința vieții lui trupești, este asemenea unei lumânări care arde:după cum
lumânarea trebuie să se consume, tot așa omul trebuie să moară. Sufletul însă e nemuritor. De
aceea și purtarea lui de grijă trebuie să fie mai mult pentru suflet decât pentru trup. Despre
aceasta și Evanghelia spune: Ce va folosi omul de va dobândi toată lumea, dar își va pierde
sufletul său( Marcu 8,36)?. Sfântul Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur , Chiril al Alexandrie și
alti mulți Sfinții Părinți, toată viața lor a fost îndreptată numai pentru îngrijirea sufletului, și nu
pentru trup.Așa și noi trebuie să punem toată sârguința pentru suflet, iar trupul numai întru atât
să-l întărim, ca să poată ajuta la lucrarea faptelor bune ce întăresc sufletul. Iar dacă Domnul va
binevoi ca omul să fie încercat și în trupul său cu boală, atunci tot El îi va da și puterea răbdării.
Și așa trebuie să lăsăm ca boala să nu fie pricinuită de noi înșine, ci să fie venită cu slobozenie și
judecata lui Dumnezeu’’( Sf. Serafim de Sarov)
Sufletul care iubește pe Dumnezeu, nu poate ca să nu se roage, căci este atras de El, prin
Harul pe care l-a cunoscut prin rugăciune. Sf. Ioan Gură de Aur spune :Dacă am fi simpli ca
niște copii, Domnul ne-ar arăta Raiul și L-am vedea în slava heruvimilor, a tuturor puterilor
cerești și a sfinților, dar noi nu avem smerenie și de aceea, ne chinuim pe noi înșine și pe cei
care trăiesc împreună cu noi”
Prin rugăciunea lungă, făcută cu osârdie, noi, ne încălzim inimile reci, învârtoșate prin
petrecerea îndelungată în deșertăciune, căci este lucru nefiresc a crede, cu atât mai mult a
pretinde, ca inima învechită în deșertăciunea acstei vieți să se poată pătrunde în scurtă vreme de
căldura credinței și dragostei de Dumnezeu în timpul rugăciunii.
Când săvârșești rugăciunea, pravila mai ales după carte, nu te grăbi să sari de la un cuvânt
la altul fără a fi simțit adevărul lui, fară a-l fi pus în inimă, ci dă-ți întodeauna osteneala de a
simți cu inima adevărul lucrurilor pe care le spui. Nu te cruța când este vorba să te rogi din inimă
nici după ce ai petrecut întreaga zi în osteneli. Nu fi deloc nepăsător la sfânta rugăciune, spune
totul Domnului din inimă, căci rugăciunea este lucrul lui Dumnezeu.5
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:,,Pocăința este dătătoarea Împărăției cerului și intrarea
în Rai și desfătarea de bucuria cea vesnică. Cel ce se pocăiește pentru faptele înfricoșătoare pe

4
Mitropolitul Antonie de Suroj ,,Făcând din viață rugăciune”, București
5
Sfântul Ioan de Kronstandt,, În lumea rugăciunii” ,București, 2003

4
care le-a săvârșit, chiar de nu va arăta o pocăință pe potriva păcatelor, va primi totuși aceeași
răsplată pentru ea.”
Postul creștin este unul dintre mijloacele prin care credincioșii dobândesc treptat
virtuți:cumpătarea, răbdarea, bunătatea, curătirea trupească și sufletească. Cine postește trebuie
să se abțină, să se înfrâneze de bunăvoie de la hrănirea trupului cu anumite mâncăruri și băuturi,
numite în limbajul popular ,, de frupt” sau ,, de dulce” și de la întunecarea sufletului cu gânduri
și fapte rele. El trebuie unit cu rugăciunea și milostenia, deoarece cu acestea hrănim și întărim
sufletul nostru. Postul este arma creștinului împotriva ispitelor, este mijloc de întărire a credinței,
de exersare a milosteniei și de dobândirea a smereniei creștine, ,, Acest neam de demoni cu
nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.”(Mc. 9,29).
Sf. Serafim de Sarov spune: ,,Ca să iei asupra ta rânduiala cea aspră a înfrânării
desăvârșite sau să te lipsești de tot ceea ce servește la ușurarea neputințelor firești, nu poate să
cuprindă orcine. De aceea trebuie să folosim zilnic hrană cât este nevoie ca trupul, întărindu-se,
să fie prietenși nu dușman al sufetului și să-l ajutea întru săvârșirea faptelor mântuirii. În zilele
de miercuri și vineri, mai ales în cele patru posturi. Este bine să folosim hrană o singură dată în
zi și îngerul Domnului se va apropia de noi,,”.
Totuși e greu să te înfrânezi, dar e necesar. Înfrânarea este o lucrare grea, deoarece ne-am
obișnuit cu păcatul și pentru că diavolul nu se dă ușor bătut:,, Și când duhul necurat a ieșit din
om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă și nu găsește. Atunci zice:Mă voi întoarce la
casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și impodobiă. Atunci se duce și ia
cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și intrând, sălășluiesc aici și se fac cele de pe urmă
ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Așa va fi și cu acest neam viclean.”(Mt. 12, 43-45).
Evagrie Monahul zice:,,toate gândurile necurate, stăruind în noi din pricina patimilor,
duc mintea la stricăciune și pieire. Căci precum icoana pâinii zăbovește în cel flămând din
pricina foamei sale și icoana apei din pricina setei, tot așa și ideea avuției și a banilor stăruie
din pricina lăcomiei, iar înțelesurile gândurilor rușinoase ce se nasc din bucate, zăbovesc din
pricina patimilor noastre, același lucru se întâmplă și în cazul găndurilor salvei deșarte și a
altor gânduri”6
Milostenia se răsplătește în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne
îngrijim mereu de săraci și să-I ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are

6
Capete despre deosebirea patimilor,22, Filocalia 1, Sibiu,1947.

5
mare putere. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubirea către
oameni, și apoi, cu sinceritate, dragoste și discernământ, să-i ajutăm pe ei.Milostenia noastră
trebuie să izvorască din iubirea de oameni, care au nevoie nu numai de lucruri materiale, ci și de
ajutorul sufletesc. La cea de-a Doua Venire, Hristos va preamării pe cei de- a dreapta, deoarece
au arătat iubirea și milostenia celor înfometați și însetați, străinilor, bolnavilor și întemnițațior, și
îi va osândi pe ce de-a stânga, pentru că nu au avut aceste virtuți. Să ne străduim să-i miluim pe
oamenii care sunt săraci la suflet, și răsplata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. 7
A da celui ce-ți cere fără a te întreba dacă are dreptul de a primi ceva înseamnă a proceda
ca Dumnezeu. Pentru că atunci când ne vine în ajutor și ne scapă, puterea lui Dumnezeu nu
întreabă dacă avem sau nu dreptul la ajutor și izbăvire. Așa cum se poartă Dumnezeu față de
rugăciunea noastră, așa trebuie să ne purtăm și noi față de rugăciunea celui aflat în nevoi.
În spiritualitatea ortodoxă cel ce crede în Hristos trebuie să-şi concretizeze credinţa prin
fapte bune, adică să-şi folosească libertatea spre realizarea binelui, ajutat de harul lui Dumnezeu,
manifestat în lume prin energiile dumnezeieşti necreate. Aceste fapte trebuie să-L aibă în vedere
pe Mântuitorul Hristos, pe care-L vedem în chipurile tuturor semenilor noştri. Fie trebuie să
izvorască din iubirea noastră jertfelnică, luând ca model iubirea jertfelnică a lui Hristos. Ele
devin concret fapte de slujire a semenilor noştri, de aproape sau de departe care compun
societatea umană şi pentru care suntem responsabili în mod personal. Viața duhovnicească
începe pe pământ, dar nu se termină aici. Ea continuă în eternitate. Aici însă, pe pământ, începem
demersul eliberării de patimi și al umplerii de Duhul Sfănt, Duh Care Îl face pe Hristos să
trăiască în noi.
,,Dacă oamenii ar cunoaște pe Domnul și ar ști cât de milostiv, smerit și blând este, într-
un singur ceas s-ar schimba fața întregii lumi și în toate ar fi o mare bucurie și dragoste
dumnezeiească”( Sfântul Siluan Athonitul )

Bibliografie
1. Sfântul Teofan Zăvorâtul ,,Rugăciunea”, ed. Ecumenița,2008
2. Ieroschimonahul Daniil de la Rarău ,,Sfințita Rugăciune”,ed. Christiana,
București 2008

7
Părintele Efrem Athonitul ,,Despre credință și mântuire”, ed. Bunavestire, Galați,2003

6
3. Mitropolitul Antonie de Suroj ,,Rug[ciunea care aduce roade”, ed. Doxologia,
2014
4. Pr. Eugen Drăgoi ,, Postul Mare pe înțelesul tuturor”, ed. Partener, Galați,2011
5. Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei ,,Spiritualitatea creștină pe înțelesul tuturor”
ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002
6. Arhimandrid Dosoftei Morariu ,, Sfântul Serafim de Sarov viața, nevoințele și
învățăturile”, 1999
7. Arhimandrit Serafim Alexiev ,,Meșteșugul rugăciunii”,1999
8. Părintele Efrem Athonitul ,,Despe credință și mântuire”, ed. Bunavestire, Galați,
2003.