TAINA IMPARTASANIEI.

Cuvantul marilor parinti

duhovnicesti: CONTEAZA NU FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA
DE PASTRARE A HARULUI

CÂND NE ÎMPĂRTĂŞIM “SPRE OSÂNDĂ”?

CE CONSECINŢE POATE AVEA ÎMPĂRTĂŞIREA UŞURATICĂ, FĂRĂ PREGĂTIRE?

Citiţi şi:
 IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei
care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”
 FRÂNGEREA INIMII PENTRU PĂCATE ŞI HOTĂRÂREA DE A RENUNŢA LA ELE –
conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
 MILUIEŞTE-MĂ, DUMNEZEULE, MILUIEŞTE-MĂ … Omilii ale Sf. Teofan
Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si
cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
***

“[…] Criteriul privind apropierea de Sfintele Taine ni-l prezintă cu acurateţe Părintele
Dumitru Stăniloae:

„Cand te apropii de Euharistie, principalul e sa crezi in prezenta reala a Trupului si

Sangelui Domnului in ea si ca esti pacatos, dar si sa fi luptat in tot felul impotriva
pacatelor si pentru curatirea de ele. Adica sa nu vii ca unul ce te impaci, cu
nepasare, cu starea de pacatos.

Numai luptand din toata puterea, e prezent si Dumnezeu in tine, luptand cu

puterea Lui impreunata cu puterea ta. Daca lupt molesit, Dumnezeu nu lupta cu tarie in
mine. In taria luptei mele e prezenta taria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea sa fiu tare,
dar nu sunt tare daca nu simt puterea mea incordandu-se. Insa in incordarea aceasta e
lucrator si Dumnezeu pe masura ei.

Deci mantuirea se capata prin voia omului si se respinge prin ea. Cel ce se apropie cu
parere de rau pentru pacatele sale de Sfantul Trup si Sange se mantuieste, iar cel
ce se apropie cu nepasare sau dispret se osandeste.

A se imbraca cu Hristos inseamna a se imbraca cu putere. Imaginea e luata de la

imbracarea cu o armura; caci Hristos e ca o arma sau ca o armura. Dar se intelege ca pe
Hristos Il imbracam cand Il primim in noi; caci nu ti se comunica puterea cuiva,
daca nu ti se face oarecum interioara. Dar acelasi lucru inseamna a te impartasi cu
Trupul lui Hristos: inseamna a te imbraca cu puterea Lui. Ideea e ca Trupul lui Hristos
cu care ne impartasim sau cu care ne imbracam nu e ceva care ramane in noi sau lipit
de noi, ca un lucru pasiv, ci e un izvor de putere de care ne folosim, intrucat noi
insine ne insusim activ aceasta putere. Dar, ca sa fim mereu tinuti in stare de
putere, trebuie sa fim in comunicare continua cu Hristos; sa stam mereu in
comuniune cu Soarele puterii duhovnicesti.
Se remarca legatura fireasca intre pomenirea neincetata a lui Hristos, deci si a patimii Lui,
prin rugaciune, si impartasirea continua cu Trupul Lui rastignit si biruitor al mortii prin
cruce. Comunicarea continua cu Trupul Domnului intretine pomenirea Lui continua,
caci ea e o pomenire cu lucrul, cu fapta, nu numai cu cuvantul. La randul ei,
pomenirea neincetata a Domnului cu cuvantul, deci comunicarea Lui cu mintea, cu
duhul, cu inima noastra, se cere dupa o comunicare deplina cu Hristos prin im-
partasirea de Trupul Lui.

Impartasirea deasa cu Trupul Domnului ca si comunicare a puterii Lui catre

noi, comunicare a Duhului Lui in sufletul si vointa noastra, nu trebuie sa fie
deci o primire magica a Lui, ca lucrand prin El Insusi fara noi. Factorul activ
uman comunica cu factorul activ care e Hristos, pentru a deveni si mai
activ. De aceea trebuie o pregatire in acest sens din partea omului. «Cine
se impartaseste cu nevrednicie judecata siesi mananca, nedeosebind
trupul Domnului» (I Corinteni 11, 29). De aceea e mai buna o impartasire
mai rara dar bine pregatita, primita cu mare concentrare de putere si cu
hotararea de a conlucra cu puterea din Trupul Domnului, decat o impar-
tasire int-o stare laxa, nepasatoare, a puterilor proprii. O impartasire
deasa cu Trupul si Sangele Domnului poate duce la slabirea concentrarii in
primirea Lor.

De aceea credem ca nu e bine sa se impartaseasca toti credinciosii sau

foarte multi la fiecare Sfanta Liturghie, fara spovedanie si fara post, chiar
daca ei se socotesc lipsiti de pacate grele. Aceasta poate duce la
unautomatism lipsit de simtire al primirii Sfintei Impartasanii.
Prin spovedanie ne recunoastem greselile: doar astfel ne taiem mandria
noastra. De aceea Biserica Ortodoxa pastreaza randuiala de a conditiona
participarea la jertfa euharistica de marturisirea pacatelor, de
recunoasterea vinovatiei noastre.

Trebuie sa traim cu cutremur acest moment, atat din pricina obisnuintei noastre cu
tot felul de ganduri, de critici ale altora, de suparari cu altii, cat si din constiinta ca
ne impartasim cu Trupul preacurat al Domnului cerului si pamantului si cu
preascump Sangele Lui.”

Mai de curand (cu exceptia unora mai batrani care existau deja) s-au ivit si
„parintei generosi” care considera depasita ideea de sinteza propusa de Parintele
Dumitru Staniloae, care coincide de fapt cu parerile Parintilor: Paisie Aghioritul,
Arsenie Papacioc, Iustin Popovici – glasul Traditiei. Unul dintre acesti tineri
propovaduitori spunea intr-o conferinta: “Nu ne impartasim ca spune cutare mosneag
(recte duhovnicii consacrati ai romanilor – n.n.) ca n-avem patruzeci de zile…ca n-
avem nu stiu ce…!?”Atunci mi-am amintit o observatie a Cuviosului Paisie
Aghioritul careia ii dau citire cu speranta ca le-ar putea modera entuziasmul acestor
„părinţei”:
„Daca un parinte nu are prea multa experienta, dar are dragoste foarte mare si
adâncă smerenie, el ii poate ajuta pe fiii sai duhovnicesti cerand indrumare de la
Batranii mai incercati si cu harul lui Dumnezeu, pe care il primeste neincetat
datorita marii sale smerenii. Cu toate acestea, preotul tanar care aduna in jurul lui
persoane tinere ca ucenici isi arata inaltimea mandriei, de care este patruns pana
in maduva oaselor. El este asemenea unui prunc nascut cu barba –un monstru -,
iar cei care il urmeaza dovedesc ca au mintea sau inima bolnava”.

Referitor la acel soroc de patruzeci de zile, Sfantul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului,

scrie cu totul altceva in Tratat asupra dogmelor credintei noastre ortodoxe:
„Crestinii, si ei adesea, prin spovedanie, prin sfaramarea inimii si cucernicia
sufletului sa se cuminece si nimeni dintre cei ce se tem si iubesc pe Domnul sa nu
treaca peste patruzeci de zile; si daca se va pazi, pe cat va putea, sa se apropie si
mai curand de cuminecatura lui Hristos; si daca se va putea, si in toate duminicile,
mai ales cei batrani si cei bolnavi…”
[…]

Prea Sfinţitul Ioan Mihălţan face o analiză de mare realism duhovnicesc, care constituie de
fapt criteriul Tradiţiei:

„Se obişnuiesc mari pregătiri inainte de primirea Sfintei Cuminecături şi mai puţine
după primirea infricoşătoarei Taine. Or, după primirea talantului trebuie să lucrăm
cu el. Puterea Sfintei Cuminecături se realizează in măsura în care noi conlucrăm
cu harul transmis prin cuminecare. Aici se pare că suntem deficitari.Uneori lipsesc
această trudă şi sinergism, de aceea şi rodirea mai puţin eficientă a Sfintei
Taine. Nu cred în rodirea impărtăşirii dese fără o sârguincioasă lucrare cu Harul.
Avem exemple destule. Mai intâi noi, preoţii, care ne impărtăşim foarte des…, şi Sfânta
Maria Egipteanca, care s-a impărtăşit o singură dată, dar a conlucrat cu harul,
incât umbla pe apele Iordanului. Cantitativul şi calitativul trebuie imbinate intr-un mod
inţelept”.
[…]

“Omului îi revine să lupte, iar lui Hristos să dea puterile [energiile] trebuitoare.
Numai in acest fel se săvârşeşte lucrareadesăvârşirii evanghelice divino-umane a
omului.Lucrul acesta se face intotdeauna după o simetrie divino-umană, ca să nu se
intample una din două: nici omul să nu devină robot,nici Dumnezeu să ajungă de
prisos. Intr-adevăr, omul ar deveni un automat dacă puterile harului lui Hristos ar
lucra desăvârşirea şi mântuirea lui fără participarea voinţei lui şi fără luptă; iar
Dumnezeu ar fi de prisos dacă omul ar urmări desăvârşirea şi mântuirea lui numai
prin ostenelile proprii, fără participarea puterilor harului lui Hristos. Dar, fiindcă
desăvârşirea şi mântuirea sunt un lucru divino-uman, de aceea este nevoie de amândouă,
adică de echilibrul divino-uman in conlucrarea divino-umană. Această asceză divino-
umană a desăvârşirii omului este o luptă continuă impotriva păcatului, împotriva
ispitelor şi a patimilor, impotriva duhurilor celor necurate. In lupta aceasta creştinul
invinge intotdeauna dacă foloseşte puterile pe care i le procură Iisus. Si el se luptă
aducând tot sufletul lui şi toată voinţa lui. El se oferă pe sine ca luptător, iar
armele le ia de la Hristos. In lupta aceasta se ostenesc şi se chinuiesc sufletul său,
conştiinţa sa, voinţa sa şi, potrivit ostenelii, primeşte de la Domnul energia care lucrează în
el în putere.

Sămânţa lui Dumnezeu cea dintru inceput se află in sufletul zidit după chipul lui Dumnezeu,
in mintea, in voinţa omului; dar sămânţa lui Dumnezeu se seamănă din plin înlăuntrul
omului, mai ales prin Sfintele Taine si prin sfintele virtuţi cele evanghelice. Sfintele
Taine şi sfintele virtuţi sunt de asemenea “sămânţa lui Dumnezeu”inlăuntrul omului, care
încolţeşte prin fapte, creşte şi moare. De pildă, Sfânta Impărtăşanie este sămânţa lui
Dumnezeu, în ea Se găseşte intreg Dumnezeul-Om. Lucrarea omului face sa
crească această sămânţă in toată fiinţa lui, in toate gândurile lui, in toate trăirile
lui şi in firea lui intreagă, să-i străbată intreg sufletul, inima întreagă, mintea
intreagă, puterea intreagă şi întreaga lui râvnă, intreaga lui neobosită faptuire
evanghelicească. Ingrijindu-se de virtuţile cele dinlăuntrul lui, omul face ca
«sămânţa» lor să treacă de la incolţire la deplina maturitate la rodirea
virtuţilor. Căci Sfânta Impărtăşanie nu e altceva decat Sfânta Taină in care
Dumnezeu, în chip concret şi real Se intrupează in om“‘.
[Cuviosul Iustin Popovici].

Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune acelaşi lucru:

„N-are atâta importanţă cât de des se impărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul in
care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât de mult il păstrează inauntrul său
pe Hristos după aceea. Dacă ar fi fost să se sfinţească omuI aşa, pur şi simplu, atunci toţi
preoţii care se impărtăşesc in cursul săptămânii si in fiecare duminică ar fi deja
sfinţi! Contează cum se impartăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru aceasta.
Unul care se impărtăşeşte des nu inseamnă că se va si sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar
sfinţi toţi preoţii care consumă intreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei
Impărtăşanii cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de indată?… Pregătirea are
un mare rol in păstrarea haruIui Sfintei Impărtăşanii.

Când am mers la Sinai, coboram la mănăstire in fiecare săptămână sau la două săptămâni,
ca să mă impartăşesc. Odată un proiestos, care inlocuia pe episcop când lipsea din
mănăstire, mi-a spus: «Ei, dar chiar in fiecare săptămână, călugării trebuie să se
impartăşească de patru ori pe an». Atunci aveau tipic sa se impărtăşească des. Aveam şi
camilafca. «Nu trebuie nici camilafca», imi spune. Ei şi-o puneau numai la sărbători. «Să fie
binecuvântat» — am spus şi o purtam si eu aruncată pe umăr, ca pe un fular şi nu m-a mai
preocupat asta. Ce? Să mă cert? De fiecare dată când coboram mă pregăteam
pentru Sfânta impărtăşanie şi mergeam la biserică. Atunci când preotul spunea:
«Cu frică de Dumnezeu…», îmi plecam capul spuneam: «Hristoase al meu, Tu ştii
câtă nevoie am», şi simţeam o astfel de schimbare, pe care nu ştiu de aş fi simţit-o
dacă ma impărtăşeam“.

Se observă atitudinea smerită a Cuviosului Paisie Aghioritul, care fiind impiedicat

să se cuminece primeşte har din belşug. Este de mare folos indeosebi pentru tineri
să ia aminte, să se cerceteze dacă nu cumva au dat loc vreunui duh de răzvrătire
in sufletele lor şi în felul acesta s-au lipsit de har, acuzând spiritualitatea
românească de inchistare. […]. Este o privire facilă, unilaterală accentuarea
impărtăşirii dese fără o pregătire continuă. SubtiIitatea acestei chestiunii gingaşe o
sesizează diaconul Ioan I. Ică jr. in studiul său introductiv la traducerea voluminoasei
cărti Impărtăşirea continuă cu Sfintele Taine. De asemenea, este de mare folos
citirea Scrisorii către Vladimireşti, unde se observă ce efecte poate produce spiritul
gregar indeosebi la noi, la români, şi cum se poate contraface evlavia faţă de
Euharistie. Iată o istorisire grăitoare în acest sens:

„Dacă un trup, atingându-se de un alt trup, se schimbă in puterea lui de lucrare,

cum nu se va schimba cel ce s-atinge de trupul Domnului cu mâini nevinovate?Căci
s-a scris şi in Gherontic (Pateric): Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având putere asupra
duhurilor necurate, a intrebat pe draci, care locuiau în nişte fetite furioase şi chinuite de ei
cu răutate, zicând: «De care lucruri vă temeti la creştini?» Aceştia au răspuns: «Aveti cu
adevărat trei lucruri mari: unul pe care-l puteti atârna de grumazul vostru; unul cu care vă
spălati in biserică; şi unul pe care-l mâncati în adunare». Intrebându-i «Din acestea trei de
care vă temeti mai mult?», au răspuns: «Dacă aţi păzi bine aceea cu ce vă impărtăşiti,
n-ar putea nimeni din noi să facă rău vreunui creştin». Deci lucrurile de care se
tem răufăcătorii mai mult decât de toate sunt crucea, Botezul şi Cuminecătura“.
[W. Bossuet, Apophtegmata, Tubingen, 1923].

După cum vedem, este nevoie de „…a păzi bine aceea cu ce ne

impărtăşim“. Lucrul acesta îl ignora cândva ucenicul Sfântului Serafim de
Sarov şi drept consecintă a stării lui de entuziasm orgolios a fost posedat
de diavol o perioadă, ceea ce confirmă pledoaria de mai sus.
„In acel moment m-am gândit, scria Motovilov, cum este cu putintă ca o creştină
ortodoxă, care se impărtăşeşte cu Preacuratele şi de viată făcătoarele Taine ale lui
Hristos, să mai poată fi stăpânită de duhul cel rău al diavolului şi incă un timp aşa
de indelungat, de treizeci şi mai bine de ani? şi am zis: «E o prostie! Nu se poate
una ca asta! Aş vrea să văd cum ar indrazni necuratul să se cuibărească înlăuntrul
meu, dacă m-aş împărtăşi cât se poate de des cu Trupul şi Sângele Domnului
Hristos!»“

Sfântul Siluan scoate la iveală aceleaşi nuanţe care de cele mai multe ori le trecem cu
vederea:
„Dacă cineva se mărturiseşte nesincer şi işi face voia proprie, atunci, chiar
dacă se impărtăşeşte cu Sfintele Taine, demonii viază in trupul său şi îi
tulbură mintea. Daca vrei ca demonii să nu vieze in tine, atunci smereşte-
te, fii ascultător…şi mărturiseşte-te sincer…”

Mai consemnăm mărturia Părintelui ieroschimonah Paisie Olaru:

“Nu deasa Impărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa

spovedanie, părăsirea pacatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa
Impărtăşanie este semnul slăbirii credintei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii
duhovniceşti. Indreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii incepe cu deasa
spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea
păcatelor, milostenie, impăcare cu toţi şi smerenie. Numai după ce facem toate
acestea ne putem impărtăşi mai des.Altfel cum sa-l primeşti pe Domnul cerului şi
aI pământului când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai
ales, plin de mândrie?”

Părintele Arsenie Papacioc elucidează pe scurt, dar cuprinzător problema impărtăşirii:

“Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne impărtăşim? Nu timpul
decide. Asta-i o greşeala. Decide intensitatea credinţei tale, văpaia din inima
ta.Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Ani să-i dai? Vindecă-i rana!» Acesta-i
scopul duhovnicului. Si, dacă ii vindeci rana, il faci capabil de intalnirea cu Hristos
prin impărtăşire.

Nu ne impărtăşim pentru că au venit Paştile sau Craciunul. Ne impărtăşim ca să

fim mereu cu Hristos, pentru că nu exista numai o împărtăşire cu Sfintele Taine ci
şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continua prezenţă a inimii noastre la
Dumnezeu.

S-a discutat foarte mult in lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când
sa te impartaşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci
pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti
pe Dumnezeu, cu adevărat iţi trebuie o pregătire.

Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce inseamnă numaidecât acest

patruzeci? Dragă, mai intâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca
să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are in vedere Veşnicia. Patruzeci de zile
a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise in Muntele Sinai. Patruzeci de
zile a postit MântuitoruI. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului si Postul
Paştelui. E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care
urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului
se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima.

Noi am rămas la patruzeci de zile intr-o formă traditională, care nu e atât de

recomandată. Te împartaşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te
pregateşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci
pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunti la o serie
întreagă de porniri spre rau: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu
certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Si atunci, impărtăşirea este in funcţie
de curătirea inimii tale.

Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că inima e o fiinţă in fiinţă. De
ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim in ea?» El nu locuieşte
oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat in slăvile Cerurilor, are placerea
să locuiască intr-o inimă de om. Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El.
Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire
cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat in
vederea primirii Sfintei Impărtăşanii cu Trupul şi Sangele Mântuitorului. A te
impărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii
cu adevărat un implinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai
fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să, te pierzi. Dar nu in sensul de a părăsi
invăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a
te regăsi intr-o personalitate ingerească.

Aşa cum am spus, impărtăşirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât
deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Si iţi
trebuie o pregătire. Dacă n-ai haină de nuntă…!? Păi, Scriptura spune că te leagă şi te dă
afară. Deci trebuie să fii pregătit. Si dacă te impărtăşeşti foarte des, incepi, ca
fiinţă omeneasca nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi frică de
Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat şi te gandeşti la
importanţa acestui fapt, atunci eşti bun de împărtăşit mai des.

Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit ca se face in unele părţi, este
o greşeală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este
necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte. Trupul acesta trebuie să existe şi
să implinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim impotriva exagerării lucrurilor.
Si atunci e necesară postirea.
– Iarăşi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decât
a te impărtăşi nu există nimic în viaţa cu Dumnezeu – să nu te
impărtaşeşti. Intervine şi Impărtăşirea duhovnicească, cu: “Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!» Dar nu inlocuieşte
impărtăşirea aceasta pipăită, simţită. Sfânta Impărtăşanie nu iartă pacatele.
Sfânta Impărtăşanie desăvârşeşte. Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocăinţei:
«Te iert şi te dezleg…>> Deci nu se poate fără să mergi mai intâi la spovedanie, să
primeşti dezlegarea păcatelor, pentru ca Sfânta Impărtăşanie poate să fie foc, să
te ardă.

– Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfinta Impărtăşanie?

Este, ca să-ţi ierte păcatele. E nevoie să te spovedeşti nu numai când te impărtăşeşti, ci

să te culci mereu cu linişte, spovedit. Te duci la pansat de câte ori esti rănit. Sau, intr-
adevăr, să o faci pentru că sunt o serie intreagă de lucruri care ţi-au scăpat.
Lumea e obişnuită să spună nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini işi pun
problema unor păcate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe
care le puteai face şi nu le-ai făcut. Vedeţi, şi asta inseamnă o curăţire. A vorbit de
rău, nu s-a rugat suficient şi permanent… Mai intâi de toate, «…cine ştie să facă ce e
bine şi nu face păcat are» (Iacov 4, 17).

Cât bine puteai să faci intr-o săptămână şi nu ai făcut?! şi iată ai săvârşit păcatele
lipsirii. Nu prea văd la spovedanie: «…că puteam să fac un bine şi n-am făcut». Si
eu recomand tuturor sa se spovedească bine, ceea ce inseamnă să te gândeşti la
spovedit cu mult timp inainte, adicâ să-ţi faci mereu acest control, iar la spovedit
să te duci pregâtit. Te-ajuta duhovnicul, căci s-ar putea să uiţi unele lucruri, dar in
orice caz, nu te duce nepregătit sau din obişnuinţă.

Repet: nu se poate să mergi la impărtăşit fără dezlegare. Cu nevrednicie se

impărtăşeşte un om impătimit, necuraţit, nespovedit, fără grijă, care merge din
obicei sau care nu s-a spovedit cu adevărat. Pentru că o spovedanie bună este ca tu să
fii pe poziţia de a nu mai face. Nu să te spovedeşti şi să spui că asa şi-aşa fac. Asta e o
fraudă. Nu trebuie să te ingrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o
poziţie de mare căinţă. Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face. Că se
intâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăinţă
falsă. Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel eşti vinovat de
participare, nu de accidentare.
Deci, ca să poţi să fii pregâtit trebuie sa fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştina:
jertfa.”
 Incheiem cu o precizare a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul:

„Boala şi neputinţa, precum şi moartea celor ce se fac vinovaţi de Trupul şi

Sângele Domnului nu sunt obişnuite, ca la toţi oamenii. De obicei la aceştia bolile
şi neputinţele sunt mai mult sufleteşti, dar se răsfrâng şi asupra trupului. La ei
vine boala pe neaşteptate şi făra sa aibă vreo pricină firească. Ii ajunge de multe
ori paralizia sau boala grea la creier. Mai toţi au mereu fiori de frică, neastâmpăr şi
sunt cu ideea că-i urmăreşte cineva şi-i persecută, intocmai cum spune in Sfanta
Sfânta Scriptură despre Cain“.

(din: Ieromonah Benedict Stancu, “Nuante si false nuante in viata duhovniceasca”,

Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

Legaturi:
 Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI
IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
 Cuviosul Paisie Aghioritul: TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE
 Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII
POTIRULUI”
 Cuviosul Paisie Aghioritul despre SFANTA LITURGHIE, IMPARTASIRE si pomenirea
la PROSCOMIDIE
 CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” siPERICOLUL
BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta
adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
 Fer. Filotei Zervakos: Cum trebuie sa se apropie monahii si laicii de Taina
Dumnezeiestii Cuminecaturi
 Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu.PS MARC
NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA
 MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: Despre impartasania deasa,rugaciunea inimii,
psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
 Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus
audio si video)
 Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI
INALT IN LUMEA ACEASTA!”
 STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM
NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2)

COMENTARII

86 Comentarii la “TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti: CONTEAZA NU

FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI”

1. Vedeti, tocmai de aceea ar trebui o scoala serioasa a duhovniciei. Adica preotul care
urmeaza sa fie si duhovnic sa urmeze o scoala patristica, unde sa invete Sfintele
Canoane si aplicarea lor. Daca un credincios e oprit de duhovnic de la Sfanta
Impartasanie ca nu a postit o saptamana, iar duhovnicul respectiv nu va posti nici el
o saptamana, ci se va impartasi, tinand doar postul obisnuit, insemna ca pune
geutati grele de purtat pe umarul credinciosului, pe care el insus nu le poarta.
Exista in lumea preoteasca aceasta idee gresita, cum ca preotul, indiferent ce face,
il acopera Harul si se poate impartasi oricand. Dar este un fals. Harul il acopera pe
preot in aceeas masura in care i acopera si pe credincios, nu ii da o iertare speciala
a pacatelor. De aceea socotesc ipocrizie sa opresti pe credincios de la impartasanie
ca nu a postit o saptamana, sau ca nu a facut nustiu cate metanii, in timp ce tu,
preotule nu le faci. De aceea exista coananele orpitoare de la Sfanta impartasanie,
care sunt foarte clare. De exemplu, cine nu posteste miercurile si vinerile de peste
an nu se poate impartasi, decat daca incepe sa posteasca. La fel, cine nu posteste
postul Pastilor nu se poate impartasi. Deci este despartit pentru o vreme de
Biserica. Daca un om desfraneaza, nu se poate impartasi o vreme, etc. Este
exclus(afurisit) pentru o vreme. urmana d a arata poicinta, plangere, a sta pe la usa
Bisericii, in pridvor,apoi sa fie primit in obste, si la Sfarsit la Impartasanie. Dar daca
un om nu a facut nici un pacat opritor de la sfanta impartasanie, tine toate posturile
 randuite- miercuri si vineri si posturile mari si tu duhovnice nu il lasi sa se
impartaseasca atunci gresesti. Asa cum spune si titlul acestui articol- conteaza
starea launtrica a omului pentru a primi Sfanta Impartasanie, dar Sfanta
Impartasanie nu e premiu pentru asceza. Am auzit de un mod foarte gresit de a se
pune problema si anume ca nu ai nevoie de Sfanta Impartasanie ca sa te mantuiesti
ci de pocainta, de spovedanie. Aceasta afirmatie este o erezie. Pentru ca “cine nu
mananca Trupul Meu si nu bea Sangele Meu, nu are Viata Vesnica”(Ioan)
Pocainta este o stare pe care o primim tocmai din Sfanta Impartasanie. Adica nu se
poate una fara cealalta e nevoie atat de pocainta dar si de Impartasanie.

2. Pr. Timotei

“Am auzit de un mod foarte gresit de a se pune problema si anume ca nu ai nevoie de

Sfanta Impartasanie ca sa te mantuiesti ci de pocainta, de spovedanie. Aceasta afirmatie
este o erezie.”

Parinte, va grabiti sa trageti concluzii si gresiti. Preotul care spune ca pocainta este
mantuitoare nu a exclus Sfanta Impartasanie, ci a vrut sa spuna ca fara pocainta (si evident
spovedanie) doar Sf Impartasanie nu te mantuieste.

3. ”Dar daca un om nu a facut nici un pacat opritor de la sfanta impartasanie, tine

toate posturile randuite- miercuri si vineri si posturile mari si tu duhovnice nu il lasi
sa se impartaseasca atunci gresesti. ” Oare sa se intample asa ceva ? Mi-e greu sa
cred , dar poate cunoasteti exemple si atunci … vorbim vorbe . Sau poate ca
duhovnicul incearca niste limite ale ascezei respectivului ucenic , nu cred ca poate fi
o simpla incapatanare , incrancenare din partea duhovnicului .

4. a@ fane:

Poate sa nu il impartaseasca daca vede, de pilda, un risc (sau mai mult de atat) de trufie
sau daca vede (chiar nemarturisite) inselare, rautate, obraznicie, usuratate, viclenie sau alte
pacate si patimi mai “subtiri”, dar extrem de grave, pe care credinciosul nu si le
vede/recunoaste. Si in multe alte situatii.

Vezi: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/11/deasa-impartasanie-
spovedanie/comment-page-1/#comment-77856
Iar daca nu avem incredere in acel duhovnic si incepem sa il judecam si sa cartim… de ce
mai mergem la el? poate doar daca nu avem de ales. Dar, in privinta impartasirii, exemplul
Cuv. Paisie ne arata, de asemenea, ca trebuie sa ne smerim si sa ne supunem, iar aceasta
ne va aduce mai mult har decat impartasirea deasa dupa voia proprie. IN orice caz, a-l
judeca pe preot in privinta aceasta ca nu respecta canoanele si a-l echivala cu ecumenistii
este… incalificabil.

Când am mers la Sinai, coboram la mănăstire in fiecare săptămână sau la două săptămâni,
ca să mă impartăşesc. Odată un proiestos, care inlocuia pe episcop când lipsea din
mănăstire, mi-a spus: «Ei, dar chiar in fiecare săptămână, călugării trebuie să se
impartăşească de patru ori pe an». Atunci aveau tipic sa se impărtăşească des. Aveam şi
camilafca. «Nu trebuie nici camilafca», imi spune. Ei şi-o puneau numai la sărbători. «Să fie
binecuvântat» — am spus şi o purtam si eu aruncată pe umăr, ca pe un fular şi nu m-a mai
preocupat asta. Ce? Să mă cert? De fiecare dată când coboram mă pregăteam pentru
Sfânta impărtăşanie şi mergeam la biserică. Atunci când preotul spunea: «Cu frică de
Dumnezeu…», îmi plecam capul spuneam: «Hristoase al meu, Tu ştii câtă nevoie am», şi
simţeam o astfel de schimbare, pe care nu ştiu de aş fi simţit-o dacă ma impărtăşeam“.

5. Ma iertati, dar in loc de continuarea dezbaterii canonice inceputa la postarea

anterioara, n-ar fi mai de folos si mai adecvat subiectului acestei postari, sa ne
punem intrebarea : de ce erau ” MULTI ” cei ce erau neputinciosi si bolnavi ca efect
al Sf Impartasanii cu nevrednicie, in vremea Sf Ap Pavel, iar acum nu se mai
imbolnaveste nimeni din aceasta cauza?

Poate in afara de bolile grave, puse direct in legatura cu aceasta cauza de Sf Ioan, care par
sa fie foarte rare, adica practic inexistente, orice neputinta si boala care apar dupa Sf
Impartanie, legate sa zicem de pacate dese cum ar fi judecarea aproapelui, boli sau
neputinte care nu apar la fiecare pacat de acest fel, nu cumva sunt trecute cu vederea ca
niste consecinte si ale impartasirii cu nevrednicie, adica fara sporirea ravnei spre
desavarsire, ci cu atentie doar de a nu pacatui grav?

Ma iertati iarasi, dar desavarsirea pentru cei cu pacate ale inceputului , ca POFTA
TRUPEASCA, sa zicem pentru mancare multa si buna, peste ce este necesar, deci
desavarsirea spre care este de folos Sf Impartasanie, prin ce porunci potrivite puterii lor ar
trebui cautata? Ne sunt clare raspunsurile ? Mie mi-ar fi de folos cateva variante de raspuns.
Uneori ma incurc. Mai ales cand apar Canoanele si canonul general aplicabile.( De exemplu:
post, psaltire, metanii, Filocalie; sau : milostenie, vizite la bolnavi, participare la mai multe
slujbe, spovedanie mai deasa).

Ultimele propozitii nu sunt o judecata asupra aproapelui, ci un argument intr-o forma de

adresare mai implicata. Dar si un exemplu concret. Daca judecam astfel duhovnicul, si ne-
am impartasit, si totusi nu ne imbolnavim, suntem prea nepasatori? Adica nu ne-am da
seama nici macar ca gresim nedeosebind Trupul Domnului ca avand rol spre desavarsire?
Sau daca ne imbolnavim si facem legatura cu Sf Impartasanie este o intelegere gresita, o
extindere a sensului fara acoperire? Multumesc!

6. Asa cum spune Sf.Siluan Athonitul, asa stiu eu din batrani: ‘cine se impartaseste cu
nevrednicie, se intareste satana in el’;

-eu am vazut/vad si-acum adolescenti, tineri…care vin in Biserica la spovedanie cu un aer

superficial, cu o spovedanie de maxim 5 min.cu dezlegare si cu impartasire imediata…nu
stiu! dar simt ca CEVA nu e in regula in privinta usuratatii acordarii acesteia.
Preotii se apara spunand ca ei dezleaga EXACT ce/cat li se spune, de rest…raspunde
penitentul/a cu propria-i constiinta! E cu dus si intors: nu te poti exonera de raspundere nici
tu ca preot, dar nici tu ca om care isi poarta (daca isi poarta cu adevarat) grija de suflet.

Constientizarea a ceea ce se intampla in privinta celor 2 TAine: spovedanie si Impartasanie

– aici e CHEIA reusitei intrarii in Imparatie fara a fi vinovati de FURT DE CELE SFINTE!
Iar de constientizarea/constiinta a ceea ce reprezinta ele sunt raspunzatori, pe degete si in
trepte: parintii trupesti, cei spirituali (nasii de Botez, apoi de Cununie) si MAI APOI Preotul –
care, BINE AR FACE de ar scrie la intrarea in Biserica (pentru cei necatehizati nici de parintii
trupesti, nici de cei spirituali) conditiile si insemnatatea TAinelor care se savarsesc in
Biserica;
– n-ar trebui sa raspunda preotii pentru netrebnicia, nestiinta celor care vin in Biserica ca la
plimbare pe bulevard….iar daca ar exista ceva scris in acest sens, le-ar da cel putin de
gandit si nu s-ar mai inghesui sa se impartaseasca cu atata usurinta ca si cum li s-ar cuveni,
atata timp cat ei n-au calcat pragul Bisericii, decat sporadic.

7. @INCEPUT BUN

Trebuie sa facem diferenta intre vremurile apostolice, cand Anania si Safira au fost pedepsiti
drastic si se cuvenea, cu vremurile de acum. Asta nu inseamna ca multe din neputinte nu
sunt din cauza impartasirii cu nevrednicie. Dar mai corect, ca raman in noi din cauza ca nu
ne pregatim cum se cuvine si, astfel, nu ne vindecam.

Dar eu zic ca cel mai bine este sa ne punem probleme in situatii concrete de felul acesta:
Cand, pregatindu-ne pt impartasire, ne certam urat cu altii, ne maniem, cadem in fel si fel
de ispite trupesti, de imbuibare sau orgolii, intunecari ale mintii s.a. Dar cand si dupa
impartasire ni se intampla acestea sau si mai rele. Daca se ajunge la boli si pedepse
cumplite, deja e foarte mult. Pe astfel de oameni e greu sa-i trezesti. Bolile de nervi,
instabilitatea psihica, insomniile sunt alte semne ale pacatului pe care il crestem la san fara
sa-l curatim cum se cuvine. Cat priveste mustrarea de constiinta, la inceput ea se poate
manifesta ca justificare a constiintei, ca asa e normal, chiar trebuie… Dar la un moment dat
ne copleseste. Da, Doamne, sa nu se ajunga acolo, ca greu te poti ridica.

Sigur, e nevoie de mult discernamant, ca nu toate sunt semne rele in toate cazurile. Pana la
urma, Dumnezeu vorbeste cumva cu noi, numai sa-L auzim bine. Inca ceva. Nu spun
acestea doar pt cei ce se impartasesc des, ci bineinteles ca oricat de des sau rar.

Pt Pr. Timotei, dar mai mult pt cei ce cauta cu sete mantuirea: In lumina
avertismentului profund duhovnicesc al Parintelui Serafim Rose (cap. 60.
din Viatasa, Teologia academica moderna) referitor la Prof. Schmemann, corelat cu:
http://www.pemptousia.ro/2012/08/premizele-interpretarii-sfintelor-canoane/,
oricine se poate covinge de adevarata traditie a Bisericii, anume ca harul Duhului il
dobandim prin lacrimi duhovnicesti si este hranit prin Impartasanie. Dar fara sa se fi
nascut acest har in suflet, ne raportam la mila lui Dumnezeu in mod abstract sau
dupa conceptii omenesti, nu dumezeiesti, revelate. Si Sfanta Impartasanie nu este
spre curatire si cultivare a semintei pocaintei (care n-a odraslit), ci spre inmultirea
palamidei.

8. @ieromonah1
Cel care scrie articolul mai sus mentionat este un arhiecumenist(domnul Fidas) care
este promotor al rugaciunii in comun cu ereticii.(nu este un exemplu bun)
Ideea lui este ca putem interpreta canoanele dupa timpuri, adica, in functie de
vremuri. Ceea ce este cu totul fals. Am discutat chiar cu domnia lui pe aceasta
tema. Omul crede ca nu mai e valabila invatatura Bisericii din perioada patristica, ci
traim o perioada postpatristica unde trebuie sa adaptam canoanele la epoca, adica
nu mai putem sa alungam pe eretic din Biserica, nu putem refuza rugaciunea in
comun cu el, nu mai putem impartasi pe credinciosi asa ca la inceput, etc.
 9. un ieromonah1

15-08-2012 20:38

Pr. Timotei

Este posibil ca domnul Fidas sa fie cum spuneti. Oricum, eu sunt departe de a fi ecumenist.
Ideea era ca trebuie intelese corect canoanele, nu ca liturgistul Schmemann, care
inventeaza o noua traditie intr-un stil protestant. La masura apostolilor ajungem nu imitand
exterior faptele lor, ci credinta si trairea lor. Sa fie inima noasta una in Hristos, nu sa facem
aceleasi lucruri exterioare ca si ei, printre care impartasirea deasa, fara sa avem credinta
lor. Tocmai la viata morala trebuie lucrat, nu la aspectul formal. Altfel spus, nu starea de
fata la slujba si la impartasire este obiectivul, ci prezenta vie. Altfel e acelasi duh protestant.
Cum zicea cineva, in loc de sola fide, inventam sola sacramenta.

10.INCEPUT BUN

15-08-2012 22:18

@un ieromonah1

multumesc pentru nuante, desi ar fi de folos niste clarificari cat mai simple

voi incerca sa subliniez cele doua teme principale din mesajul meu anterior

1. Prima tema este NEPASAREA celor care se impartasesc. Aceasta nepasare in mod
paradoxal este aratata cel mai bine de faptul ca oamenii nici nu se mai gandesc sa lege
bolile lor de comportarea lor de dupa impartasanie, care in loc sa se indrepte spre
desavarsire, nu pastreaza nici curatia dobandita prin postul din perioada de pregatire, si
folosesc Sarbatoarea sa cada in pacatele desfranarii de tot felul, mai ales in “libertatea”
instinctelor spre placeri trupesti, ca si cum postul ar fi fost un efort maxim dupa care cazi
cat nmai jos, in loc sa ramai sus si sa continui inaltarea. De aceea Dumnezeu nici nu mai da
boli legate de nevrednicie, ci ii lasa sa piara in nepasarea lor, ba chiar culmea, ii lasa sa fie
ispititi sa doreasca o impartasire mai deasa, crezand ca folosesc Sf Impartasanie pentru
pocainta si nu pentru desavarsire. Cei care nu se imbolnavesc, desi au un astfel de
comportament, adica majoritatea crestinilor, trebuie sa fie siguri ca au pierdut orice ajutor
de la Dumnezeu pentru desavarsire, si doar foarte putini mai au sanse la mantuire, tocmai
din cauza ca nu cauta desavarsirea.
2. A doua tema este LIPSA DESAVARSIRII ca principal scop al celor ce se impartasesc, si
implicit lipsa simtului datoriei ca dupa impartasire crestinul sa ramana curat ca in timpul de
pregatire prin post, si sa se inalte mai mult in subtierea instinctelor , ca sa doreasca din
adancul duhovnicesc sa se jertfeasca prin iubire pentru binele aproapelui, si sa nu aiba o
iubire fatarnica, din adancul pervers al instinctelor animalice, care implica apropieri trupesti,
si iubire fireasca , fara duh.

11.un ieromonah1

15-08-2012 23:05

@INCEPUT BUN

La sfarsitul postarii de fata sunt cateva cuvinte ale Sf. Ioan Iacob. Dar, sincer, nu m-am
gandit la situatii atat de grave, cu pacate mari dupa impartasire. Acestea sunt sanctionate
bine in alta postare. Acolo se spune de pregatirea temeinica dinainte de Impartasanie. Atat
de temeinica incat sa garanteze in mare masura o continuitate dupa aceea. Altfel nu trebuie
sa se impartaseasca deloc astfel de crestini. Intr-adevar, tinderea spre desavarsire este
absolut necesara. Fara ea totul este fad, teatru. E unul dintre punctele cele mai grele. Mai
ales in ispite sa nu te dezici de telul propus.

12. @un ieromonah1

Imi pare rau ca va surprinde, pentru ca nu ma refer la pacate GRAVE, ci ma refer la

ACELEASI pacate pe care le facea crestinul inainte, s-a oprit in post, in cazul fericit, dar de
obicei a pacatuit mai rar, sau a evitat doar pricinile, iar dupa post si dupa impartasanie ,
imediat, de obicei, sau dupa un timp in cazul fericit, revine la pacatul dinainte. Pentru
fiecare crestin este GRAV pacatul in care cade el, fara comparatii.

13.marian

16-08-2012 14:15
Imi place foarte mult ca se pune accentul aici pe ce trebuie facut dupa impartasanie. Destul
de repede (desi, sigur, nu totdeauna temeinic) dupa (re)apropierea de Biserica aflam ce
trebuie facut pentru pregatirea Sfintei Impartasanii, dar cel putin mie mi-a luat ceva timp sa
inteleg de ce nu ii simt lucrarea asa cum as fi sperat (adica in mod miraculos).

Cu ingaduinta lui ‘inceput bun’, o sa imi spun si eu parerea pe unele dintre problemele pe
care le-a ridicat, caci mi se par f interesante. Cred ca ‘un ieromonah’ a raspuns foarte bine,
asa ca nu incerc sa reiau. Insa eu as schimba planul intrebarii despre nepasarea celor care
se impartasesc. Este nepasarea MEA; desi as vrea sa ma preocup de ceilalti, n-o pot face
decat marginal, caci eu nu pot nici sa ma ridic de jos sa-mi iau singur un pahar de apa. De
ce nu mi se intampla nimic si nu ma inghite pamantul?…probabil pentru nemasurata
dragoste a lui Dumnezeu care are inca rabdare cu mine. Nu numai ca postul este un efort
maxim, dar nici un dram din acesta nu l-as fi putut implini fara ajutorul lui Dumnezeu. Deci
n-as lega caderea de dupa impartasanie doar de post, ci de punerea nadejdii in mine sau in
credinta intr-un efect miraculos, cele doua fete ale caderii in acest caz. Ci in toate, cat se
poate, sa ma sprijin pe Dumnezeu, sa mi-L fac prieten…acumularea Sfantului Duh.. Daca e,
totusi, sa ma gandesc si la altii, eu cred ca ei deja sunt pe calea cea buna ca vin la Biserica
si se impartasesc, nu cred ca sunt departe de iesirea din automatism, atunci cand el exista
(si, iata, ne ajuta si fratii admini sa ne trezim pe cei care ne dam seama ca fortam mila lui
Dumnezeu). As mai adauga ca nu cred nici intr-un efect miraculos negativ, cred mai
degraba ca osanda vine la Judecata pentru ca ai avut la indemana cea mai puternica arma
si nu ai stiut s-o folosesti; in ceea ce priveste eventualele boli, ele sunt incercarile lui
Dumnezeu de a ne trezi; as evita cautarea de legaturi directe boli-impartasanie la cei de
langa mine si nu m-as intreba de ce si cand ele se/nu se produc, ar insemna sa inteleg
pronia lui Dumnezeu cu fiecare…

Nu stiu daca mai e si altcineva de acord cu mine, dar mie mi-e teama sa ma refer la
‘desavarsire’ cand vorbesc de ce am eu de facut, cred ca e un strop de mandrie ascunsa in
abordarea asta (cel putin asa simt pt mine). Eu n-as zice ca tintesc desavarsirea, ci imi
doresc doar sa pot plange pentru pacatele mele, iar plansul sa fie primit de Dumnezeu…

PS foarte puternic cuvantul parintelui Paisie referitor la ascultare, ii felicit pe fratii admini ca
l-au gasit

14.ellaina

17-08-2012 05:27
Ce frumos si clar o spun marii parinti in acest articol. Efecte “negative” sau mai bine zis
usoare scuturaturi dupa Sf Impartasanie le-am simtit de cateva ori concret dupa o apropiere
formala. Domnul a fost mult prea bun cu mine ca se putea mai rau.

Si va mai relatez un caz recent care a facut mare tulburare intr-o biserica ortodoxa
americana unde se obisnuieste ca toata parohia sa fie impartasita in fiecare Duminica, Ca sa
vedem efectele pe viu ale unei impartasanii formale si dese. Formalitatea se deduce dupa
reactia crediciosilor din parohie vis-a vis de incident. Concret un diacon a respins de la
impartasire cu Sf Taine o credincioasa pt ca o stia in ce fel este. Pr diacon – probabil ca
trebuia sa ia acordul preotului pt a face acest gest- insa situatia nu i-a permis, deci a
considerat ca alege raul cel mai mic si a respins-o. Credincioasa care este lesbiana, (desi
pare un paradox… cine a botezat-o, cine o spovedeste, cine a impartasit-o in trecut ca se
pare ca nu era prima data cand indraznea, etc…) s-a razbunat printr-un scandal de
proportii. Urmeaza incredibilul, parohia a cerut ca diaconul sa fie inlaturat!
Alte urmari, mai mult de jumatae din credinciosi s-au risipit iar din vre-o 5 preoti cati
slujeau la acea catedrala, au ramas numai unul.

15.Pr Timotei

17-08-2012 16:38

Diaconul a procedat foarte bine, pentru ca era o pacatoasa invederata si nu avea ce cauta la
Sfanta Impartasanie.

16.Pr Timotei

17-08-2012 22:59

Eu nu inteleg de ce nu vreti sa publicati sursa Sfantul Nicodim Aghioritul “Despre deasa

impartasanie” Doar ca aveti alta opinie decat Sfantul Nicodim?

17.admin

18-08-2012 00:12
@ pr Timotei:

Fiindca va grabeati sa deviati firul discutiei. O sa discutam si despre asta. Intamplator,

Sfantul Ioan Gura de Aur a fost citat si de noi via aceasta sursa… iar in Biserica nu suntem
oamenii unei singure carti sau a unui singur Sfant Parinte, ci ai cugetului sobornicesc al
Bisericii intregi. De aceea noi nu am invocat O SINGURA carte, si aceea cu o origine
controversata, si nici UN SINGUR (SFANT) PARINTE.

18.un ieromonah1

18-08-2012 00:28

Pr Timotei:
Ar fi trebuit sa raspundeti, asa cum ati si spus ca intelegeti, la subiectul in discutie. Mi-am
permis sa scriu mai departe dupa ce n-a raspuns nimeni si nu-mi pare sa poate exista vreun
raspuns la subiectul canoanelor. Plus ca ati citat doua canoane in primul comentariu
deformat. Ar trebui in primul rand, pt a ajunge impreuna la niste concluzii, sa recunoasteti
ca nu sunt in sprijinul obligativităţii impartasirii canoanele.

Va dau un raspuns dupa putere de data aceasta, dar promit ca nu mai divaghez pe alte
subiecte pana nu recunoasteti un adevar, desi mai sunt altele delicate.
In primul rand, din cartea Diac. Ica, aflam ca acea lucrare porneste de la cea alcatuita de un
Ierodiacon Neofit Cavsocalivitul. Iar acesta a sustinut de la inceput pana la sfarsitul sau o
teza eretica: Ne impartasim din Trupul lui Hristos mort, Care inviaza in noi si ne inviaza
impreunca cu Sine. A fost condamnata aceasta afirmatie, ce-i drept, chiar de Sf. Atanasie
din Paros, alt colivar sustinator al impartasirii dese. Chiar daca nu are vreo legatura cu acea
erezie, ideea de baza de acolo porneste.

In al doilea rand, ar trebui facuta trimitere si la alte carti ale Sf. Nicodim. Printre care una al
carei titlu il dau din memorie: Ca nu se cuvine a pacatui cu gandul ca ne vom spovedi. Nu a
fost doar apologet al impartasirii, ci si al spovedaniei corecte.

Apoi nu se cuvine a face referinta la o carte intreaga. Nu e un argument onorabil. Oare o

trimitere, spre exemplu, la raspunsul dat de P. Cleopa fenomenului Vladimiresti v-ar fi de
folos? E o discutie pe idei, nu pe generalitati.

Desi argumentele prezentate de el sunt corecte, mie mi se par inaplicabile si improprii

pentru starea si mentalitatea de azi. Pana si fata de vremea sa este o diferenta uriasa. Cuv.
Paisie spune ca degradarea de acum e vizibila intr-o generatie, pe cand mai demult in
cateva generatii. La fel si P. Serafim Rose. Si nu doar inafara, ci la nivel de credinta si fapte.

19.admin

18-08-2012 05:22

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/12/15/duhovnicul-si-ucenicul-criza-vietii-
duhovnicesti-a-credinciosilor-practicanti-si-pericolul-banalizarii-celor-sfinte-urgenta-iesirii-
din-inertie-a-retrezirii-la-pocainta-adevarata-la-nevoin/

“Este cu neputinta o intoarcere mecanica la primele veacuri

crestine.Problema consta in faptul ca in primele veacuri masura vietii duhovnicesti
era alta. E de ajuns sa amintim aici prigoanele. Daca acum incepem sa ne
impartasim des, fara sa ne marturisim, vom obtine un rezultat cu totul nou,
infricosator. Aceasta NU este o cale de urmat.”
“Oamenii care cauta intr-adevar nevointa vietii duhovnicesti sunt foarte
putini. Multi cauta doar viata sufleteasca, confortul sufletesc, legaturile
sufletesti, viata pamanteasca, nu pe cea cereasca; nu doresc sa se
elibereze de patimi, nu doresc sa se lepede de voia lor, nu doresc sa
jertfeasca nimic de la ei”.

20. Ca sa nu ramana confuzii asupra cartii Sf. Nicodim, cred ca sunt bine-venite unele
precizari.
Nu este gresita nici impartasirea deasa, nici cea mai rara. Totul este sa fie
intemeiata pe normele vietii duhovnicesti si pe masura fiecaruia. In plus, sa nu fie la
mijloc credinte sau atitudini gresite. De exemplu, Neofit Kavsokalivitul era sub
incidenta ereziei si n-ar fi trebuit sa se impartaseasca defel, nici sa participe la
slujbe. Pe cand faptul ca s-a impartasit (des) nu l-a facut sa-si reconsidere drastic
parerea. La fel, atat evlavia falsa concretizata in departarea de Impartasanie si
nepregatire este gresita, cat si apropierea cu credinta ca te curateste atutomat si nu
iei in calcul ca-ti poate si spori intinaciunea. Asprimea cu sine trebuie sa fie pana la
sange impotriva pacatului, dupa Apostolul Pavel (Evr. 12,4), iar ingaduinta sa fie
leac pt neputintele trupesti ale celor bolnavi sau femeilor ce nasc etc.
Graba dupa sfintenie fara o crestere progresiva si reala e semn rau. Aceasta este
 chintesenta ascezei patristice. Ravna incepatorilor nechibzuita nu tine mult si nu
aduce roade, ci agurida.

Iar un exemplu de folosire gresita a cartii Sf. Nicodim este interpretarea eronata a
canoanelor apostolice si nu numai, aducand impotriva lui pe canonistul Balsamon.
Canoanele nu impun impartasirea la fiecare Liturghie, ci o persupun; practic ne
imping fara sa ne sileasca.

Deci, de pe o pozitie grijulie, nu se poate recomanda cartea aceasta. Cu mentiunea ca

dorinta sincera este ca fiecare sa ajunga la masura sa se cuminece cat mai des.

21.Pr Timotei

18-08-2012 18:43

Ieromonah1 cand vorbiti vor biti din prizma duhovnicului care incearca sa ajute la evolutia
spirituala a ucenicilor, dar noi ne referim la marea masa a credinciosilor care nu cunosc ce
insemna spovedania, care nu merg la biserica decat din an in Pasti. Pe acestia e clar ca nu
poti sa ii impartasesti fara o cateheza, fara o spovedanie si o cercetare canonica adegvata.
Nu putem lasa pe acestia sa se apropie de ceva ce ei nu cred. Fara o pregatire adegvata.
Dar aceasta este exceptia.

In privinta Bisericii primare, nu vrem sa ne intoarcem la Biserica primara ci vrem sa ne

intoarcem la Sfintele Canoane Universal Valabile. Sfintele Canoane sunt inspirate de Duhul
Sfant. “Cerul si pamantul vor trece dar Cuvintele Mele nu vor trece”

Regula e sa ne impartasim la fiecare Liturghie. Exceptia e sa nu o facem din impedimente

canonice. Se presupune ca acesti credinciosi care merg la Biserica trebuie sa se
spovedeasca, sa aiba un duhovnic care sa controleze viata lor duhovniceasca. Bineinteles ca
nu poti aplica Impartasirea unor oameni care habar nu au ce este si care fac pacate curente.
Dar asta nu insemna sa transformam exceptia in regula, chiar daca exceptia este mai
intinsa decat regula. Normal ca un om care il vezi la biserica si nu se spovedeste nu ai sa il
impartasesti pana nu stii ce e cu el.

Dar a face o regula generala, de a impartasi oamenii de 4 ori pe an, cu nu stiu ce posturi
inventate, deja e o extrema periculoasa.
 22. Restul…mi se pare ca TINE de CONSTIINTA!

Sigur!
Pe masura ce inaintezi in viata asta ce tine de Biserica (imbisericire) – paradoxal – fie vei
cadea rusinos(uneori) facandu-ti-se cele din urma mai rele ca cele dintai (ca pacate,
vorbesc…)si asta pentru ca, la inceput erai umbrit de Harul Sf.Duh curatitor (pe care nu-l
constientizai, nu stiai de unde iti ‘vine’) fiindca te bucurai, te veseleai, deprinzand cu
usurinta rugaciunea, postul, graba ducerii cu placere la Biserica, scotocitul prin buzunare
pentru milostenie, dorinta de a te vedea pe varf de munte (adica mantuit) dintr-o data, DAR
din elicopter!

Iar daca Dumnezeu a privit la inima ta si la inaltarea mintii tale, ca sa-ti sesizei mandria si
sa-ti realizezi ingratitudinea, a ingaduit sa dai cu fundul de asfalt ca sa vezi ca esti la
piciorul broastei, INCA!

Asa am patit eu…pe urma, vine o alta etapa – iti vezi foarte bine scaderile, caderile si simti
ca nu inaintezi deloc!

Parca esti MAI RAU decat atunci cand dormeai pe-o ureche!

Nereusitele, caderea repetata in aceleasi, sau altele – mai ‘subtiri’ – de multe ori iti bate
gandul spre abandon sau spre deznadejde!

Ce-am vrut sa spun…este imposibil sa nu-ti fi tu CEL MAI ASPRU SI NEPARTINITOR

JUDECATOR in ceea ce priveste multitudinea greselilor si a gravitatii lor!

Daca faci pe surdul, pe orbul si pe mutul…e treaba ta!

Spunea Pr.Arsenie Boca ca celor surzi, muti si orbi, celor intelectuali si TUTUROR (in
general) li se va bate la usa inimii de catre CEVA sau CINEVA tocmai pentru a nu avea
raspuns de impotrivire, nestiinta la Judecata Finala!

Da! Impotrivirea, ascunderea de dupa perdea, inabusirea glasului dinlauntru prin faptuirea
continua de pacate fara pocainta, fara a cere ajutor duhovnicesc, bisericesc… vor tine in
umbra pentru scurt timp constiinta, dezlegandu-si baierele INSA prin pierderea mintii (totala
sau partiala) sau in forta, in momentul mortii!

23. Pr. Timotei:

Atunci n-avem decat sa bagam regula in buzunar. Dupa cum ati spus, marea masa a
credinciosilor trebuie catehizata. In acest caz reformulez problema si va las sa gasiti regula
pt cei ce vin la spovedit. Asadar ce trebuie facut cu astfel de oameni? Cum, cand si cat de
des trebuie impartasiti. Priviti realitatea si sa vorbim pe cazul real cum sa fie aplicate
sfintele canoane universale.

24.Pr TimoteiCanonul trebuie tinut mereu in mana, pentru ca el este dreptarul, Canonul
este inspirat de Duhul Sfant, deci valabil in orice epoca. Acest canon se aplica fara
frica de a gresi in cazul celor care au duhovnic si care nu au orire canonica de la
Sfanta Impartasanie, deci se aplica celor cu frica de Dumnezeu, care incep sa duca
o viata duhovniceasca, atat cat este cu putinta, se spovedesc regulat, cad, se ridica,
etc. Acestia sunt in starea de pocainta si putem aplica canonul de a se impartasi la
fiecare Sfanta Liturghie. Sfanta Impartasanie ii va tine treji, vor putea inainta pe
calea mantuirii. Prin Impartasanie sunt conectati la Vita de Vie a Bisericii, de unde
se hranesc cu Seva Vietii. Sdantul Ioan Damaschis spune ca cine se lipseste pe sine
de Sfanta Impartasanie regulat este supus ispitei si puterii diavolului. Sfanta
Impartasanie are puterea de a ierta pacatele, de a curata omul de patimi. Lipsinu-l
pe om de “Painea noastra cea spre fiinta dane-o noua astazi” il lipsim de Painea cea
spre Fiinta, il expunem atacurilor demonica, fiind fara aparare. ” Painea cea spre
fiinta” ne hraneste mereu, e ca sa fiintam, nu e nici premiu, nici pentru cei virtuosi,
ci e petnrucei pacatosi, ca sa poata trai, vietui. De aceea tendinta duhovnicilor de a
inchide usile credinciosilor pentru Painea care ne trebuie astazi, e un pacat si
duhovnicul isi ia osanda.

25. Iertati-ma ca ma amestec si eu in aceasta discutie destul de interesanta, pentru

care va multumesc!Dar am o nedumerire:nu stiu daca am inteles bine,
Impartasania deasa se face in fiecare Duminica sau la doua saptamani? Daca da,
presupun ca este lipsita si de post, in cazul in care cea la patruzeci de zile se face cu
5-6 zile de post inainte. Deci, daca parintii duhovnici isi insusesc acest modernism si
ii indeamna pe credinciosi sa nu posteasca (sau sa nu se mai spovedeasca la fiecare
Cuminecatura) se vede clar ca necintesc poruncile apostolice si Sfanta Traditie. Mai
mult, ii instraineaza pe credinciosii evlaviosi de la sentimentul de evlavie fata de
Sfantele Taine. In cazul in care duhovicul, presupun imi da aprobare pentru o
spovedanie deasa si eu sunt totusi nesigura pe mine, cum as putea deosebi starea
de tristete pe care as avea-o, daca este de la cel necurat sau daca este de la
infumurarea care automat vine, spovedindu-ma mai des?
Sa ma iertati ca-mi spun si eu opinia, dar eu ii vad pe acesti parinti (cum am si
vazut de fapt), tot atat de repede dezlegand zilele de post pt. fel de fel de
 evenimente (distractii), iar pe unii dintre ei dezlegand in fiecare zi familia.
Noi stim din vechime si pana-n vremea parintilor si bunicilor nostri ce tineau cu
statornicie posturile stabilite si randuiala slujbelor si obiceiurilor bisericesti, inclusiv
pe cea a Sf. Impartasanii, cum crestinii se distingeau prin chibzuinta, evlavie si
virtuti; de asemenea si clericii straluceau prin virtutile lor, devenind pilde vii pt.toti
crestinii. Astazi, insa, cand se generealizeaza noi idei, ca sa nu spun mentalitate
europeana de predicare si sunt dispretuite poruncile Bisericii, fiind numite “tipicuri”
asezemintele sfinte precum postul si slujbele bisericesti, ma intristeaza (cel putin pe
mine care nu mai sunt in floarea varstei). Tinerii si tinerele se europenizeaza,
rapindu-le rusinea si respectul in mod vadit fata de cele sfinte, impartasindu-se pe
banda.
In incheiere, zic ca avem datoria de a respecta Sfanta Traditie si a o duce mai
departe asa cum am mostenit-o de la parintii nostri. Si daca cateheza este atat de
grea in unele biserici, de ce oare nu exista un program afisat cu toate invataturile
bisericesti pe unul din peretii bisericii? Iertati-ma!

26. #impartasindu-ma mai des, in loc de spovedindu-ma mai des.

27.I d@par Ierom

Ma iertati, eu am lipsit de la discutii o perioada iar acum indraznesc sa raspund in locul par
Timotei.

Nu stiu daca gasiti macar unul din cei care “trebuie catehizati” care sa nu fi facut destule
pacate opritoare, ca fiind cercetat “dupa canoanele universale” sa nu aveti destul timp in
perioada cand trebuie oprit de la Sf Impartasanie sa-l catehizati. Iar acestia care sunt
necatehizati, pana se invata sa renunte, chiar daca se impartasesc din cand in cand, cad
adesea in pacatele opritoare pentru care au luat mai inainte canon, de aceea trebuie
incurajati la spovedanie cat mai deasa si saptamana aceea de post trebuie sa li se ceara ca
pe un minim de asceza pe care ei il pot face pe langa posturile Bisericii.

De asemenea si celor care au inceput sa se impartaseasca mai des, dar au cazut in pacate
mai grele, le-au spovedit, au fost opriti, sa zicem pe 40 zile sau mai mult, si acelora li se
poate cere saptamana de post.

Numai celor care intr-un interval se impartasesc continuu, intelegand in fiecare saptamana,
nu li se poate da ca regula saptamana aceea de post ca sa nu se spuna ca Biserica
dispretuieste mancarea de frupt. Dar nu sunt de respins alte forme de asceza personala
dupa cum hotaraste duhovnicul de folos. De obicei ca standard sunt rugaciunile de
dimineata, seara si la mese. In rest un duhovnic poate cere paraclisul si un numar de
metanii, o catisma de psaltire, un numar de pagini din Vechiul Testament, un numar de
pagini din Noul Testament, alte rugaciuni, etc, altul poate sa ceara post negru miercuri
vineri, si post simplu inclusiv de ulei luni, miercuri, vineri, postul cu toate simturile, anumite
fapte bune precum a sfatui femei sa nu faca avort, toate aceste forme de asceza personala
nu sunt deloc in contradictie cu impartasirea continua.

Erau oarecare sfinti care traiau numai cu Sfanta Impartasanie, evident aveau
binecuvantarea duhovnicului. Era asceza lor care nu este de recomandat pentru nimeni din
ziua de azi.

Nu inseamna ca cei care nu pot tine decat posturile standard ale Bisericii (cele 4 posturi si
miercuri, vineri) sa li se ceara peste puterile lor posturi negre miercuri si vineri.
Sau femeilor cu copii multi un numar prea mare de acatiste si metanii pe zi.

28. Revenind la cazul prezentat de Elliana, acesta este unul din efectele bune ale
impartasirii dese.

Impartasirea deasa a aratat pe toti din parohie la fel de nevrednici de impartasirea cu Sf.
Taine ca si respectiva lezbiana, chiar numai sustinand-o s-au facut partasi aceluiasi pacat cu
acelasi canon dupa Sf Parinti.

Preotii nici nu-si dadeau seama ca trebuie sa-i canoniseasca atat de aspru!

Cu adevarat, daca ar incepe cate un preot (care nu respecta canoanele in privinta opririlor)
sa impartaseasca continuu, ar sari in aer multe paroii. Ca ei oricum impartasesc spre
osanda aproape pe toti din parohie, chiar daca ii impartasesc doar de 2 ori pe an.

O alta problema este ca preotii insisi nu sunt opriti dupa canoane ori de cate ori este cazul,
si asta face preotii de parohie indrazneti sa calce si ei canoanele la randul lor cand
spovedesc pe fiii lor duhovnicesti.

Atata vreme cat duhovnicii nu-si pot face datoria in privinta preotilor, din cauza
institutionalizarii, sau pentru ca nu se vrea gasirea unei metode practice in care si duhovnicii
de mir sa inteleaga ca se pot aplica canoanele, atat cu ei cat si cu fiii lor duhovnicesti, avem
doua optiuni:

Fie ne spovedim sincer si mai departe lasam la constiinta duhonicului, si la mila lui
Dumnezeu (in privinta pacatelor pe care n-am stiut sa le spovedim ca nu ni s-a spus ca sunt
pacate, sau a celor pentru care nu am primit canon) ne multumim cu ce gasim, si ne rugam
la Domnul sa nu ne piarda

Fie cu un efort mai mare cautam un duhovnic care macar are renume ca mai tine cont de
invatatura Bisericii, si ne spovedim acolo cat de sincer putem.

29. In privinta la aceasta pe care le-a spus Elliana:

“Draga sora Ingrid

Pt. ca sunt din “cei din tabara” par. Calciu” vreau sa clarific numai un aspect – si sper
fara a crea mai multe suparari. Ref la continutul acestui articol tocmai pt. ca nu vreau
ca parintele sa fie iterpretat gresit; anume ceea ce tu ai tras concluzia cam la extreme
cum ca parintele nu “accepta in nici o situatie Impartasania continue pentru mireni”…
este f. departe de realitate; paritele te inpartasea si saptamanal – in fiecare duminica
daca aveai inima pregatita (si nu veneai ca si la bucatarie…)

Nu stiu de unde s-a tras concuzia cu postul de o saptamana sau de trei zile… mie o
singura data mi-a dat acest “canon” si numai la prima spovedanie,,, in rest sa stii ca de
la sfintia sa am invatat sa ma apropi mai des de Sf. Taine
Cam atat. Un post cu folos in continuare.”

Daca este asa, imi cer iertare de la par. Calciu, de acolo de unde este el. Eu nu l-am
cunoscut personal si e de folos precizarea.

@Par Ierom

In privinta la asta:

“Eu am folosit “excomunicare”, adică alungare in loc de anatemă. Apoi afurisirea inseamna
indepartarea, osebirea pt o vreme, dar in comuniune. Prima data, cand nu voia sa lase
pacatul, a fost excomunicat, dat anatemei. Apoi, cand s-a pocait, a fost primit, dar afurisit.
Ca doar nu l-a primit direct la Impartasanie, ci la pocainta.”

Acum am inteles la ce v-ati referit si sunt de acord ca cei care sunt opriti, fiind in mana
duhovnicului, sunt intr-un mod in Biserica desi nu se impartasesc. Intru totul de acord aici.
M-am gandit in timp ce am fost plecata ca trebuie sa revin asupra acestui aspect, ca nu se
poate ca cel din mana duhovnicului sa fie cu totul afara de Biserica desi nu se impartaseste.

Luand din nou textul acesta al Sf N Cabasila

(Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de
sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în
zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte
şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor
între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai
păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu
sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioşii care n-au
săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi
să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea
cu Capul)

-inteleg ca oricine savarseste pacat de moarte este afara de Biserica, indiferent daca se
impartaseste in continuare cu Sf Taine.

De asemenea si cei care nefiind opriti, nu ii intereseaza sa intrebe preotul daca sunt opriti,
nu ii intereseaza sa se spovedeasca cat mai des ca sa fie pregatiti daca se poate la fiecare
Sf Liturghie daca nu sunt opriti, sunt tot automat afara de Biserica pentru ca au pacat de
moarte in acest dezinteres.

Abia cei care se spovedesc si s-au asigurat de la duhovnic ca au oprire de la Sf Impartasanie

(nu ca de capul lor nu-i intereseaza sau isi gasesc pacate cu care nu se duc la duhovnic sa
le confirme oprirea si pe cat timp), deci doar cei care stiu clar de ce nu se impartasesc –
sunt in regula, si pentru ca sunt sub canon pot fi socotiti in Biserica.

86 Commentarii la “TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti: CONTEAZA NU

FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

31.un ieromonah1

19-08-2012 23:13

Pr. Timotei:
Parinte, Parinte, eu sunt foarte confuz din ce-mi spuneti. Si-mi pare ca nu aveti contact
defel cu realitatea. Vorbiti de niste oameni ipotetici care „nu au oprire canonica de la Sfanta
Impartasanie” şi „incep sa duca o viata duhovniceasca”, „se spovedesc regulat, cad, se
ridica etc”. Ca sa va dati seama ca cele spuse sunt contradictorii, ba chiar si inexistente,
priviti reaitatea. Mergeti nu mai departe de aceasta pagina virtuala la Marian si Magda. Din
marturia lor sincera se vede ca incepatorii sufera caderi, chiar majore. Acestea de multe ori
sunt pacate grave, de cele mai multe ori sunt de moarte (certuri, desfranari…).
Pana acum m-am silit sa dau raspunsuri care sa se incadreze in spiritualitatea ortodoxa, in
care se incadreaza, de altfel, canoanele. Din pacate, nu puneti deloc problema la fel si nu
putem purta un dialog. Suntem pe pozitii radical diferite. Una este a spune ca Sfanta
Impartasanie este pt pacatosi cu sensul ca se considera, se vad astfel şi alta a spune ca e
pentru pacatosi reali. Nu este pt cei ce fac efectiv pacate. Va rog din suflet sa nu mai veniti
cu astfel de deziderate penibile.

32.un ieromonah1

19-08-2012 23:34

@Ingrid
Sa-mi fie cu iertare, dar demersul pe care-l propui pur si simplu nu este intemeiat canonic,
nici patristic, nici spiritual. Ba are si contradictii interne. Ca sa constientizeze cineva cu ce si
cu Cine se impartaseste nu e lucru putin. Iar aceasta nu o invata doar din carti. Frica,
cutremurul, evlavia nu rasar decat din fapte drept-slavitoare. Iar pt asta se cere timp si
nevointa si, foarte important, discernamant. Discernamant pt a nu confunda simtirile si
trairile omenesti cu vindecarea de impietrire necesara inainte de Impartasanie. Iubirismul,
rigorismul sec, amabilitatea, compatimirea… nu sunt lipsite de impietrire si orbire si orgoliu
si chiar necredinta.
Ca sa fac o altfel de comparatie cu medicamentele, ar trebui sa fim atenti la contraindicatii.
Tainele ne dau viata, ne vindeca, dar nu inseamna ca nu pot aparea complicatii daca nu le
administram corect.
Dupa cum am spus, exista un punct, rugaciunea inimii, dupa care omul nu se poate intoarce
grabnic la cele lumesti. Acela este pragul vindecarii, inceperii unei vieti in Hristos. De aici
incepe impartasirea. Pana acolo harul lucreaza prin pocainta. Altfel negam lucrarea lui prin
pocainta, prin Spovedanie. Iar duhovnicul ar trebui sa aiba libertatea duhovniceasca de a
sesiza starea penitentului. Ar putea face derogari, dar in spiritul acesta. Eu sesizez ca
pornesti de la dezideratul impartasirii. Este fals. In astfel de cazuri, cam toate, e vorba de
pacate grave, de slabanogire sufleteasca. Nu e deloc normal sa-mi pun problema
impartasirii aici, ci a doctoririi, cum se proceda in vechime prin institutia catehumenatului.
Si dura ani de zile pana la botez. Tocmai ca acum spovedania are rolul catehumenatului:
cateheza si epitimie. Tolerarea pacatului are ca roada pacatul. Si prin pornirea de la premiza
impartasirii tocmai asta se obtine.

33.un ieromonah1

19-08-2012 23:50

@Ingrid
Exact. Unii ca acestia se imaprtasesc cel tarziu pe patul de moarte. Dar au cumva garantia
aceasta. E si mila lui Dumnezeu la mijloc, dar asta este. Si, pana la urma, sunt in regula,
sunt impacati cu Dumnezeu in masura in care se silesc sa-si implineasca epitimia.

Problema alegerii duhovnicului este una foarte delicata. Nu e momentul aici. Si-asa sunt
stors de atatea raspunsuri pe tema.
Cat despre preoti, in mare parte e responsabilitatea lor. Liturghia este valida cat timp este
ortodox. Dar… De aceea se si spune ca preotii, mai ales ierarhii. intra cu alai si covor rosu in
rai. Pt ca-s raritati. Desigur ca problema nu e doar atat de simpla. Pacatele preotului se
rasfrang asupra turmei prin pastorire gresita. Dar acestea nu sunt si nu trebuie sa fie
probleme de internet.
Ca un adaos, oricine vrea sa se impartaseasca des trebuie sa ajunga la masura ceruta unui
preot. Nu a unui preot, ci ceruta unui preot. Alfel ajunge si el in situatia majoritatii preotilor.
Din pacate.

34.un ieromonah1

20-08-2012 07:49

Am dus pana acum o ostenela de a clarifica de pe pozitia spiritualitatii ortodoxe tema

impartasirii (dese) si ma bucur ca am ajuns la un final. Zic de final pt ca tot ce am scris
pana acum m-am inspirat din teologia IPS Hierotheos expusa in cartea “Psihoterapia
ortodoxa”, capitolul despre psihoterapeut si poate lamuri eventual chiar el alte detalii
neclarificate, fiind in viata si de incredere. Trebuie sa fie si un sfarsit.
Las pe cei interesati sa citeasca, nu mai aduc citate, ci doar o prezentare succinta.
Cele trei trepte ierarhice corespund treptelor de curatire (a diaconului), luminare (a
preotului prin Sfintele Taine) si desavarsire (a episcopului). Cei care vin la Potir trebuie sa
fie pe trepta luminarii, curatiti deja prin mijloacele psihoterapiei ortodoxe aferente. De
aceea preotii trebuie sa fie macar pe treapta luminarii ca sa aiba experienta a ceea ce
indruma pe altii sa faca. Altfel sunt simpli oficianti nevrednici.
Deci pt impartasire e nevoie de o viata de curatire anterioara bine sustinuta si cu roade
vrednice.

35.Ingrid

20-08-2012 11:12

@Par Ierom

In privinta la ce scrieti in commentariul acesta 19 Aug 2012 la 23:34 sunt intru totul de
acord afara de “Dupa cum am spus, exista un punct, rugaciunea inimii, dupa care omul nu
se poate intoarce grabnic la cele lumesti.” Desi stiu ca nici unul dintre duhovnici nu se poate
astepta la anumite pacate de la mine, si probabil nu as cadea grabnic in ele, nu inseamna ca
nu trebuie sa ma gandesc la Sf Ap Petru si la lepadarea care lui i se parea imposibila. Sau
cand ma gandesc la inaltimea duhovniceasca si pofetica a psalmilor, si la pacatul in care a
cazut David….

Dar cu adevarat, duhovnicul trebuie sa astepte acea stabilitate ca macar “nu ar cadea
grabnic in ele”

De aici “Sa-mi fie cu iertare, dar demersul pe care-l propui pur si simplu nu este intemeiat
canonic, nici patristic, nici spiritual. Ba are si contradictii interne.” inteleg ca este inca ceva
ce criticati la ce am scris, dar iarasi nu am inteles ce anume.

(de asemenea si cu comentariul urmator sunt de acord cuvant cu cuvant)

36.un ieromonah1

20-08-2012 13:19

@Ingrid
Ma bucur ca ajungem la o intelegere si asta si doream. Referirea mea era la “saptamana
aceea de post trebuie sa li se ceara ca pe un minim de asceza pe care ei il pot face pe langa
posturile Bisericii”, pe care am interpretat-o ca saptamana inainte de impartasire pt cei
proaspat catehizati si care “cad adesea in pacatele opritoare”. Cu alte cuvinte, acestia pot fi
dezlegati la Impartasanie inainte sa se fi dezbarat de acele pacate.
Daca nu e vorba de asta (nu stiu cum poate fi interpretat altfel paragraful acela), atunci am
inteles eu gresit si am scris in zadar.

37.Pr Timotei

20-08-2012 13:44

Eu sunt unul din incepatorii care cad in “certuri” si “desfranari”.

38.Pr Timotei

20-08-2012 13:46

Credem ca daca avem rasa pe noi suntem inaintati? Eu m-am referit clar la pacate care sunt
canonisite cu lipsa Impartasaniei pe o perioada, canoane ale Sf Vasile cel Marei si Ioan
postitorul, canoane pe care le trecem cu vederea, in schimb canonisim noi, dupa mintea
noastra. La aceasta anomalie ma refer. Ma iertati.

39.Ingrid

20-08-2012 14:41

@par Ierom

Si eu socotesc ca rostul discutiei e de a lamuri niste probleme, si discutand se face unitatea

in gandire si marturisire, ca altfel fiecare marturiseste ale sale.

“minim de asceza pe care ei il pot face pe langa posturile Bisericii”, pe care am interpretat-o
ca saptamana inainte de impartasire pt cei proaspat catehizati si care “cad adesea in
pacatele opritoare”.”

Parinte, in practica eu nu stiu cum se realizeaza dezbararea de pacate precum fumat, baut,
cred ca unii din cei care au avut astfel de pacate, chiar daca s-au lasat de 5 ani, pot relua
mult mai usor respectiva patima decat unul care nu a cazut niciodata. Asemenea socotesc
ca este si in privinta desfranarii. Ca din experienta proprie, cel putin cu privire la cea cu
mintea, dupa ce stii mai mult si ai vazut mai mult, altfel fuge mintea, si uneori chiar dupa ce
ai reusit o vreme sa alungi cu rugaciunea mintii orice gand desfranat, cazi din nou cand nici
nu te astepti.

Luandu-ma pe mine cum eram pe la 15 ani cand am inceput a merge la Biserica, anumite
injuraturi erau aproape doua natura in loc de “draga” in familie, si nu m-am dezbarat
complet nici in 2-3 ani de spovedanie, apoi vreo 2 ani nu am stiut ca in anumite perioade nu
ne atingem de cele sfinte, nimeni din familie nu stia, nici duhovnicul la care am inceput a
merg la Biserica nu mi-a spus, desi ma vedea la anafura in fiecare Duminica, apoi posturile
standard ale Bisericii nu le-am luat chiar din primul an cu strictele, apoi in primii 3 ani
aproape nici n-au existat rugaciuni de dimineata, de seara, abia erau oarecare rugaciuni
incepatoare cunoscute pe derost si spuse dupa voia proprie, apoi chiar in primele luni, in
rugaciunile mele particulare imi exprimam indoiala inaintea lui Dumnezeu cu privire la
fecioria Maicii Domnului, si tot asa.

Iar preotul respectiv ma impartasea absolut ori de cate ori m-am dus la spovedit, cel putin
in fiecare post o data, in unele din posturile mari de doua ori (cu respectiva saptamana de
post de care vorbeam). Nu stiu daca sa-l judec ca a procedat gresit, ca a fost prea
ingaduitor, totusi eu nu pot decat sa recunosc ca Dumnezeu a lucrat prin el, el a asternut
fundamentul credintei in inima mea, si toata familia datorita lucrarii pe care Dumnezeu a
facut-o prin el a inceput a merge la Biserica (nu toate rudele, ci cei mai apropiati cu care am
locuit in casa).

40.Ingrid

20-08-2012 16:04

@Par Ierom

Sunt de acord ca pe unul care nici nu vrea a lasa un anumit pacat precum cele pomenite de
dvs ca de obicei raman necanonisite (necununat, divort, ferire de prunci, desfranare, patima
betiei, fumat droguri, ghicit in cafea, carti, impartasire pe la alte confesiuni, etc) sa nu fie
impartasit pana nu incearca sa-l lase, si au oarecare roade ca au reusit sa-l lase, chiar daca
sunt incepatori.

Iar pt ce spune par Timotei

“Eu sunt unul din incepatorii care cad in “certuri” si “desfranari”.”
De cazut in acestea toti cadem. (totusi desfranare cu fapta mai greu, daca avem bun simt si
stim ca ne impartasim. Iar daca s-a intamplat, e tot timpul inainte de urmatoarea Duminica
sa spovedim pacatul ca preotul sa ne opreasca. Nu cred ca este vreun duhovnic care sa
socoteasca deranj, pierdere de timp, daca ai un pacat destul de serios de spovedit.)

Limitand la desfranarea cu mintea (nu cele care sunt patimi, ci doar de cele trecatoare) si la
certuri usoare, si de acestea ne putem feri cand ne impartasim continuu mai ales daca avem
siguranta ca un duhovnic e dispus in fiecare saptamana, sau la 2 saptamani sa le asculte si
noi luptam continuu sa le indreptam.

Nu stiu daca am gresit, dar (chiar dupa 2 Duminici dupa ce parintele mi-a ingaduit
impartasirea continua) mi s-a intamplat sa ma cert dupa spovedanie inainte de
impartasanie, si desi m-am iertat cu persoana respectiva (din familie), nu m-am dus la
impartasit, nici n-am cerut voie duhovnicului sa nu ma duc (adica dupa capul meu, desi imi
dau seama ca nu se cuvenea), dar fiind imediat spovedania saptamana urmatoare, i-am
spus si nu mi-a zis nimic.

Probabil trebuia sa-i fi spus/cerut voie dimineata la utrenie, sa-i fi spus ca-s tulburata si sa
fie cuvantul duhovnicului ce am de facut.

41.un ieromonah1

20-08-2012 16:42

Nu are rost sa intram in detalii foarte adanci. Ar fi interminabile. Eu deja am spus ca ne

situam intr-o traditie vie, exprimata la o adica si in Parinti contemporani, ca IPS Hierotheos.
Deci nu putem diseca aici firul la nesfarsit.

@Pr. Timotei
Realitatea este ca cei mai multi oameni au pacate multe si adancite in ei, chiar daca n-ar fi
prea mari, cum ar fi depresiile, tulburari mentale… Vindecarea de pacatele acestea NU se
face prin impartasire, mai ales deasa. Ci prin smerire prin nevointa, rugaciune, post,
infranare, citire, pazire a mintii. Stiu sa fie, din pacate, duhovnici mai aspri chiar si decat
canoanele, literisti. In plus, ma refer la oameni, nu la tinerei. Caci tineretea e grabnic
schimbatoare si cruda. Deci noi vorbeam de o regula generala si Sfintia Voastra vedeti
aplicata aceasta regula la niste cazuri extrem de izolate. Eu nu vreau sa avansez teorii
generale care sunt, de fapt, pentru niste cazuri izolate fericite, ci o practica eficienta,
realista si canonica.
 42.un ieromonah1

20-08-2012 17:01

@Ingrid
Deci n-ai avut parte de o impartasire deasa la inceputuri. Iar sporirea ti-a venit nu atat din
Impartasanie, cat din catehizare si spovedire. Esti fericita ca ai avut parte de un echilibru
folositor. Ce-ar fi fost daca te impartaseai saptamanal si ti se parea astfel ca ai o legatura
mai mult decat vie cu Dumnezeu, fara sa fi stiut unele lucruri elementare?!? Dar sa fi fost
duhovnicul “ingaduitor” cu astfel de lucruri? Oare o grija mai atenta ar fi fost daunatoare?
Vezi ca si pt tineri e necesara o moderatie folositoare, ce sa mai vorbim de adulti cu
probleme navalnice?
Eu consider ca cei care spun ca constrangerea unei impartasiri dese te fereste de pacat nu
cunosc natura si parsivitatea pacatului. Trebuie sa existe o maturizare duhovniceasca, o
crestere interioara care e bine sa fie controlata de duhovnic iscusit. Nici nu stii ce greseala
este a nu sti cineva gravitatea pacatelor! Am avut cazuri de caderi de plans. Doar pt ca n-au
fost constientizati dinainte. Ce sa mai vorbesc dupa savarsirea unor anumite pacate?
Eu zic ca trebuie sa ne bazam pe teoria ascetica a Bisericii, care vine dintr-o experienta
practica adanca. In acest sens Impartasania trebuie sa fie primita pe fondul unei vieti bine
directionate duhovniceste. Experienta harului este esentiala. Cel ce l-a simtit ii este tributar
mereu. E un punct de cotitura. Se poate sa nu fi ajuns la aceasta masura si sa te
impartasesti, dar inima sa fie, totusi, canalizata spre si intarita in bine. Viitorul oricum este
imprevizibil, dar sa nu-l facem mai imprevizibil.

Acum cred ca este suficienta discutia. Restul nu mai tine de mediul online.

43.Pr Timotei

20-08-2012 23:26

@ieromonah conceptia aceasta cum ca cineva cazut in depresie sa nu il impartasesti este o

cumplita gresala.
Exista canoane clare ale Sfantului Vasile cel Mare si Sfantului ioan Postitorul referitor la ce
pacate sunt opritoare de la Sfanta Impartasanie. Nu avem voie sa oprim noi dupa mintea
noastra pe cineva de la Impartasanie ca ne osandim ca preoti. Sfanta Impartasanie NU e
premiu, nu se da pentru asceza, nici pentru post. Se ca pentru Viata Vesnica, pentru a ne
mentine in viata.
A pune duhovnicul propria masura in cercetarea spovedaniei e o mare gresala, care nu are
cum sa se soldeze cu rezutatele dorite. Asceza pastrati-o pentru dumneavoastra, dar cu
oamenii lucrati dupa invatatura Bisericii- Sfintele Canoane cu acrivia si iconomia.

44.un ieromonah1

21-08-2012 10:31

@Pr Timotei
Nu are rost sa continuam discutia. Suntem pe pozitii diferite, fiecare se revendica la traditia
Bisericii. Cu siguranta una nu este traditie a Bisericii, ci reinterpretare in cheie proprie.

Pt a nu ramane confuzii celor ce citesc, canoanele Sf. Vasile nu sunt o opera de sine
statatoare, ci o scrisoare adresata Sf. Amfilohie. Cuprinde raspunsuri la unele intrebari. Deci
nu trece in revista toata gama pacatelor ce trebuie canonisite si nici metoda duhovniciei. Iar
Sf. Ioan Postitorul este mai explicit in Canonul 5. Cine-l citeste sper sa inteleaga.

45. @Par Ierom

“Deci n-ai avut parte de o impartasire deasa la inceputuri. Iar sporirea ti-a venit nu atat din
Impartasanie, cat din catehizare si spovedire.”

Exact, in primul rand catehizarea conteaza la incepatori, ca apar multe intrebari si indoieli
cu privire la adevarurile de credinta esentiale, degeaba spune incepatorul crezul atata
vreme cat nu-l intelege. Sunt destule pacate opritoare, chiar daca n-a savarsit un pacat cu
oprire nu stiu cati ani, ca cel incepator, impartasit ceva mai rar, sa poata fi catehizat destula
vreme.

“Eu consider ca cei care spun ca constrangerea unei impartasiri dese te fereste de pacat nu
cunosc natura si parsivitatea pacatului.”

Dupa primul duhovnic am avut al doilea duhovnic care ma incuraja nu la o impartasire

deasa, ci la o spovedanie cat mai deasa puteam eu. Ma straduiam sa ma spovedesc in
fiecare luna. Constrangerea ca imi propusesem sa ma spovedesc asa, fagaduinta de a “pune
inceput bun” pe care accentua duhovnicul la fiecare spovedanie, necesitatea interioara de a
ma spovedi cat mai sincer, toate acestea dadeau o oarecare ritmicitate luptei duhovnicesti,
si cred ca m-au ferit de multe pacate. Sau mai bine zis iscusinta si maturitatea duhovnicului
ma ajutau enorm.

Apoi mutandu-ma din oras si fiind nevoie de alti duhovnici, la urmatorii doi am regresat,
tocmai datorita atitudinii lor fata de frecventa si importanta spovedaniei. Incepusem sa-mi
ingadui chiar de buna-voie anumite pacate care nu apareau decat ca exceptie mai inainte,
totala neglijenta, spovedanie la jumatate de an si mai rar. Dumnezeu a avut grija totusi ca
invatatura sanatoasa sa fie destul de bine asternuta in inima mea ca sa nu ma arunc in
pacate mai grele.

Acum socotesc ca cel mai mult imi ajuta nu impartasania deasa ci spovedaia deasa, mai
deasa ca oricand.

Pe de alta parte si la spovedania deasa sunt doua taisuri, ca duhovnicii (mai ales cei de mir
care ei insisi se spovedesc mult prea rar, desi se impartasesc des) descurajeaza spovedania,
iar daca ii dai prea multa atentie duhovnicului si ii ceri prea des (dupa el) spovedanie,
depinde de la duhovnic la duhovnic daca nu te interpreteaza altfel. Cel putin pentru o tanara
care nu are maturitate poate fi chiar pericol spovedania deasa daca duhovnicul nu are capul
pe umeri si nu e deprins.

Situatia nu e deloc roz nici din acest punct de vedere, daca s-ar vrea macar pe alocuri sa fie
posibila impartasirea mai deasa, ar trebui toti preotii sa fie deprinsi sa spovedeasca fiii
duhovnicesti mai des si sa se spovedeasca si ei insisi mai des. Dar nu neaparat pentru
impartasire deasa, ci pentru imbunatatirea vietii duhovnicesti e nevoie de astfel de
deprindere.

46.Si la urma urmei nu e vorba de doua tradtii diferite ci de lenevire cumplita si

progresiva atat a preotilor cat si a laicilor la care se adauga consecintele
institutionalizarii preotilor.

Degeaba spuneti par Ierom de canonul 5 al Sf Ioan Postitorul. Situatia la noi in tara e cu
totul jalnica. Nici nu se poate vorbi de spovedirea si canonisirea pacatelor cu gandul cand
avem posibilitate la preotii de mir de spovedanie numai in posturi. Numai la spovedanie mai
deasa decat o luna se poate vorbi de spovedania gandurilor!!!!

Ce sa faca parintii calugari, cand si cum sa ajunga la nivelul spovedaniei gandurilor la

mireni? E absurditate.
 Oamenii se simt ok, impacati cu Dumnezeu si cu o legatura mai mult decat vie cu
Dumnezeu , aproape de dasavarsire, chiar daca nu sunt cununati, se feresc de prunci, mai
fac si alte pacate asemenea, se mai spovedesc si se impartasesc de doua sau patru ori pe
an si au raiul garantat….

Nu e bine ca oamenii nu sunt constientizati ca sunt aproape toti “morti”, “madulare taiate”
si afara de Biserica! Ar trebui ca toti sa stie, ca sa aiba motiv cei mai ravnitori sa incerce sa
fie “in regula”, in Biserica, adica fie sa obtina oprire de la duhovnic si canon, fie sa aiba
ocazia prin posibilitatea de spovedanie saptamanala sa ajunga la o alta masura
duhovniceasca sa poata macar din cand in cand sa se impartaseasca continuu…

Ar trebui pe langa Sf Maslu vineri sa fie in fiecare Biserica posibilitatea spovedaniei in fiecare
saptamana nu numai in post, iar oamenii sa fie incurajati la o spovedanie cat mai deasa, nu
numai in post! Sa li se explice ca nu pot fi ok fara spovedanie inclusiv a gandurilor!

47. Desi sunt constient de situatia generala, eu n-as face o distinctie intre duhovnici
calugari si cei mireni pt ca nu este intru totul reala, ci intre cei calugarosi si cei
laicizati sau chiar profanizati. Sunt multi preoti de mir mult mai buni ca altii calugari
si calugari nepregatiti. E o greseala sa categorisim foarte sablonist lucrurile. Si las
pe fiecare sa aleaga cu responsabilitate.

48. Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA

STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim… -

49. ieromonah1 Sfintia Voastra de cate ori va impartasiti? In fiecare duminica? Nu

cumva ar trebui la 40 de zile sa ne impartasim si noi preotii?

Cu ce drept noi ne impartasim cel putin in fiecare duminica si credinciosilor le punem

povere? Avem ceva in plus? Vreo vrednicie speciala?

50. @Pr Timotei - Bineinteles ca avem o vrednicie speciala primita prin hirotonie.
Avem si o datorie speciala de a sluji si a nu fi neglijenti cu slujirea. Mirenii nu au
acestea. Mi se pare evident.

Dar bineinteles ca mai trebuie sa ne ridicam la inaltimea rangului. Adica sa cunoastem

credinta, sa o traim, sa fim gata a muri pt cuvantul Domnului, sa nu fim batausi, sa
stim sa pastorim pe credinciosi, sa fim pilde in toate, nebetivi, neagonisitori de castig
 urat, neimplicati in afaceri lumesti… Exista o diferenta care nu se cere mirenilor. Ei nu
sunt osanditi pt unele din ele ca si noi, preotii.

Inca ceva. Cand un preot este depus, se poate impartasi apoi (daca a lasat pacatul). Nu i se
mai da alt canon de oprire de la Impartasanie. Nu este mai mult decat evident ca aceasta
este o sanctiune grozava? Daca mireanul primeste 10 ani sau mai mult epitimie, preotul
este doar caterisit, apoi se impartaseste. Nu spune nimic asta?!?

51. TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta
Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -

52. INSELARI SUBTILE, DAR MORTALE IN VIATA DUHOVNICEASCA: Cum poate fi confundat
harul cu stari sufletesti in Rugaciunea lui Iisus? Poate ajunge chiar impartasirea sa
hraneasca ratacirile noastre, cand uitam scopul Sfintelor Taine? -

53. CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea
BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele
Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE(!) - Razboi întru
Cuvânt - R

54. PARINTELE DUMITRU STANILOAE. Doamne, ce fel de om era! -

55. Critica Parintelui Mihail Pomazansky la “TEOLOGIA LITURGICA” A PR. ALEXANDER

SCHMEMANN, bogata in teze de vadita influenta PROTESTANTA -

56. Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan
Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE
MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c

57. Sfantul Grigorie Palama (14 nov.): DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS
TAINE si PREGATIREA OBLIGATORIE PRIN POCAINTA, VIATA CURATA SI MARTURISIRE -

58. PARINTELE VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV: Cine se impartaseste fara

pregatire si fara o stare sufleteasca potrivita, acela se impartaseste ca un trup mort!” -

59. Sfantul Gheorghe de la Cernica si Parintele Cleopa – RANDUIELI DE IMPARTASIRE PENTRU

CALUGARI SI MIRENI -

60. SFANTUL IOAN DAMASCHIN. Din viata si invataturile sale duhovnicesti. DREAPTA
SOCOTEALA, SMERENIE, ASCULTARE: “Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si PARE ca e
bine, ci la scopul pentru care se face” -
61. JEAN-CLAUDE LARCHET – interviu despre tipuri de boli si terapeutica ortodoxa, catolicism si
“globalizare religioasa”, Har si asceza, Traditie si actualitate -

62. PREDICI AUDIO LA DUMINICA PILDEI CELOR POFTITI LA CINA. Pilda pretextelor. “Sa ne impartasim
cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!” -

63. SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora -

64. TESTAMENTUL DUHOVNICESC AL PARINTELUI STANILOAE: “Sa ne iubim toti in iubirea lui Hristos!
Fiti tot timpul cu gandul la Hristos si cautati sa slujiti Lui” -

65. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI. Cuvinte ale marilor
luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA
INFRICOSATA CU HRISTOS -

66. PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai
deasa decat impartasirea” -

67. IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa
despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele
duhovnicilor -

68. TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI
CHIAR CU DIAVOLUL? -

69. PARINTELE ARSENIE MUSCALU: Ce sa facem ca sa traim bucuria Invierii, cum sa pastram harul, cum
sa ne reinsufletim ravna si bucuria de a trai? -

70. Cum sa parcurgem cu vrednicie SAPTAMANA LUMINATA? Cum sa ne IMPARTASIM si cum sa evitam
INSELAREA LA RUGACIUNE? Sa cautam sau nu starile de BUCURIE? -

71. TinSunt la inceput in viata duhovniceasca si stiu putine lucruri, asa ca imi cer iertare daca
gresesc ca scriu aici. Am 26 de ani, nu am tinut exact socoteala, dar merg la Biserica de
aproximativ trei ani, parinte duhovnic am de aprox. doi ani. M-a ajutat Dumnezeu si mi-a
dat sa citesc poeziile Sf. Ioan Iacob Hozevitul, care au calitatea de a misca sufleteste si
inimi foarte impietrite. Poeziile despre Hristos cel rastignit, care mereu se junghie pentru
mantuirea noastra, poeziile despre simultaneitatea tainica si legatura directa dintre
pacatele, lepadarile noastre si patimile, umilintele pe care le indura Mantuitorul, au avut
pentru mine un efect strapungator. Si nu zic cuvinte mari, chiar asa a fost, pentru ca stiu
ce inima impietrita aveam si inca am. Nu ma gandisem in modul pe care brusc mi-l
propunea Parintele Ioan, pana atunci priveam mult mai superficial lucrurile. S-a rasturnat
 totul inlauntrul meu si am resimtit o mare rana care mi s-a deschis in inima, ca o mare
durere pentru Iisus, pentru raspunsul meu ticalos si in general al omului in fata jertfei Lui
continue, pentru nedreptate si rautate. Atunci am inteles mai bine ce inseamna
impartasania si spovedania, si totodata rugaciunea curata, neamestecata cu fiere si otet.
Am avut in perioada aceea o mare ravna sa implinesc tot cat mai bine, ca sa nu mai produc
rani in plus. La inceput fiind (dupa aproximativ un an cu parinte duhovnic), cu ajutorul
scrierilor Sf. Ioan am patruns mai bine lucrurile, vazand care e miza in viata si cine este
Iisus Hristos cu adevarat, ce face el pentru noi. Stiam deja de la Biserica multe lucruri, dar
parca poeziile Sfantului mi le-au coborat in inima si le-au legat de ea. Am primit un mare
elan si dorinta sa fac totul cum trebuie, dar nu am putut face fata, adica sa ma ridic la
nivelul putinelor lucruri intelese de mine. Nu am reusit in ceea ce mi-am propus atunci si
nu sunt sigur ca daca ma impartaseam mai des reuseam mai bine sa ating dezideratele
mele inalte. Dar nu pot spune cum este, nu am pregatirea. Stiu insa ca in timpul postului
de 40 de zile din pustiu al lui Iisus Hristos, ispitit fiind de diavol, El nu a facut paine din
piatra, dar tot Iisus a inmultit painea (adica mica jertfa pe care omul o aduce). Eu sunt
slab de cele mai multe ori chiar si in a aduce mica jertfa de rugaciune, de post si de
infranare a pornirilor, asa ca nu ma socotesc vrednic de apropierea de Sfintele Taine fara
un efort mai mare sau indelungat. Eu acum nu am capacitatea de a concentra efortul
duhovnicesc, in mod constant, pe perioade scurte de timp, cu intensitate si fara abatere
(macar de la un minimum). Parintele meu duhovnic simte acest lucru, drept pentru care
mi-a randuit sa ma impartasesc la un interval de 40 de zile. Cred ca daca ar simti ca sunt
pregatit si ca mi-ar fi spre ajutor, tot dansul mi-ar randui sa ma impartasesc mai des, dar
sa am si painea pe care Iisus Hristos sa o inmulteasca. In rest gasesc usurare daca ma
spovedes mai des, ceea ce e mare lucru.

Daca nu gresesc, Parintele Teofil Paraian intr-o predica a dansului vorbea despre faptul ca
Domnul Iisus nu face paine din piatra, ci inmulteste painea pe care omul o aduce, prin jertfa.
Doamne ajuta!

72. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici,
intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA
FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) - Recomandari

73. PARINTELE DUMITRU STANILOAE – TEOLOGUL – 110 ANI DE LA NASTERE. CUM L-AM CUNOSCUT PE
PARINTELE DUMITRU STANILOAE – Evocari video: Pr. Gheorghe Holbea, Costion Nicolescu, Horia
Pastina, Lidia Staniloae si altii - Recomandari

74. ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII

IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
75. INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire,
leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -

76. SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE -

77. Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI
POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU
SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -

78. PARINTELE STANILOAE – 20 ani de la mutarea in Imparatia Iubirii a celui mai mare teolog român:
CASNICUL LUI DUMNEZEU, PRIETENUL SFINTILOR -

79. “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL TAINEI,
comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI
(video inedit din Arhiva TVR) -

80. Pingback: INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse,
cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA
EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR? | Cuvântul Ortodox

81. Pingback: Religiile orientale si Biserica Ortodoxa (IV): CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU CERE, IN
PREALABIL, TAMADUIREA SUFLETEASCA PRIN CURATIREA DE PATIMI: “Fara tanguire si strapungerea
inimii, linistirea este mincinoasa” | Cuvântul Ortodox

82. Pingback: PÂINEA VIEȚII. “…iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” | Cuvântul
Ortodox

83. Pingback: SCRISORI INEDITE ALE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL despre necesitatea absoluta a
PREGATIRII, inclusiv prin postire, pentru SFANTA IMPARTASANIE | Cuvântul Ortodox

84. Pingback: HAINA DE NUNTA | Cuvântul Ortodox

85. Pingback: CUM SA NE PREGATIM PENTRU SFANTA IMPARTASANIE? Cum sa traim si ce sa facem
INAINTE SI DUPA PRIMIREA SFINTELOR TAINE, pentru a ne impartasi din harul lor? “Este o problema
ca prea multi primesc Sfanta Impartasanie cu usuratate. Trebuie sa ne apropiem

86. Pingback: “Atunci când ne pregătim să ne împărtăşim cu Sfintele Taine…”: Mitropolitul Antonie de
Suroj DESPRE ÎMPĂRTĂŞIRE: “Să intrăm în viaţa cea nouă, oricât ne-ar costa aceasta” | Cuvântul
Ortodox