Seminar Drept canonic, Despre deasa şi rara împărtăşanie

10.12.2020

„Nici deasă, nici rară – spunea Sf. Ioan Gură de Aur- ci cu vrednicie“.

Imediat după 1990 s-a tradus din Sf. Nicodim Aghioritul o carte despre deasa şi rara
împărtăşanie, ulterior reeditată. Cartea spune un lucru care mie mi se pare de bun simţ. Cartea
spunea că există o posibilitate de a te împărtăşi din punct de vedere euharistic o dată în zi cu
Trupul şi Sângele lui Hristos, la fiecare Liturghie. Dar există şi o altă posibilitate de a te
împărtăşi cu Hristos, în chip mistic, în fiecare clipă, în fiecare secundă, în altarul de
taină al inimii tale. Şi, spunea Sf. Nicodim, dacă în fiecare clipă nu te împărtăşeşti de Hristos
în inima ta, zadarnică îţi este orice fel de împărtăşanie o dată în zi, în afara inimii tale.

Cu alte cuvinte, dacă între interiorul tău şi exteriorul tău există o schizoidie, o rupere de
sensuri, fariseismul acela despre care spuneam că subminează Liturghia subminează şi
mântuirea. Nu te poţi împărtăşi de Hristos nici măcar o dată în zi dacă inima ta nu se
împărtăşeşte în fiecare clipă din zi cu Hristos.

Iar când vorbim de vrednicie şi nevrednicie la Sf. Împărtăşanie – fie vorba între noi, nimeni
nu e vrednic a se împărtăşi. Hristosul din noi ne face să fim vrednici de Hristosul din
potirul de dinaintea noastră. Atunci, în această grilă de valori, a teopatiei, a împreună-
pătimirii cu noi a Dumnezeului Celui Viu, între Hristosul Ce locuieşte în noi şi Hristosul
dinaintea noastră, stă toată cheia mântuirii noastre, până la urmă! Noi ne împărtăşim şi ne
mântuim nu pentru că ne învrednicim, ci pentru că Dumnezeu ne-a voit întâi. Or, e foarte greu
să-i faci pe oameni să înţeleagă acest lucru.

Să încui toate şansele omului de a se împărtăşi iar mi se pare, într-un fel sau altul, o lipsă de
scrupule pastorale. Şi o lipsă de bun simţ pastoral să faci din ţânţar armăsar de fiecare dată şi
să-i spui omului că dacă se împărtăşeşte din 40 în 40 de zile, abia atunci e în regulă cu
Biserica. 40 de zile după care calendar? Exact ca imposibila imagine pe care mi-am creat-o în
toamna aceasta mergând în Canada, în care îmi dădeam seama că ora 7 dimineaţa, în
România, când preoţii se pregăteau să meargă la biserică, era ora 12 noaptea pentru mine, în
Canada, când eu mă pregăteam de somn.

În condiţiile acestea, în care timpul şi spaţiul sunt atât de fluctuante şi ancorate atât de diferit
latitudinal şi longitudinal, este de dorit să ne păstrăm această unitate de sens mistic asupra
împărtăşaniei, şi anume să înţelegem că nu noi suntem cei care-l dictăm lui Hristos când
să ne împărtăşim, ci Hristos este Cel Care ne oferă şansa de împărtăşire. Şi, de obicei, e
bine să nu ne refuzăm.

Eu am foarte mulţi – chiar studenţi teologi – care, după ce sunt dezlegaţi în scaunul
spovedaniei să se împărtăşească, se simt extrem de scrupuloşi, îşi mai fac tot felul de temeri,
se complexează şi se hiperbolizează, fiecare strănut din biserică transformându-l într-un fel de
păcat şi, deşi vezi că arde inima în ei să se împărtăşească, există în ei o cenzură mult mai
aspră care nu îi lasă să o facă. Pentru că au citit ei la nu ştiu ce părinte, la nu ştiu ce sfânt, la
nu ştiu care cutărică, la câte-o tanti de prin biserică, că nu-i prea bine să se împărtăşească
chiar atunci. Şi le spun de fiecare dată că, din fericire, Biserica e mai mult decât carte citită,
e Carte întrupată. Adică este Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, şi dacă nu
respecţi verbialitatea ta cu duhovnicul tău, cu ceea ce ai rostit cu el împreună şi cu ceea ce el
ţi-a poruncit, până la urmă, duhovniceşte, chiar nu eşti vrednic de împărtăşanie.

1
 Seminar Drept canonic, Despre deasa şi rara împărtăşanie
10.12.2020

Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai
multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce
şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”.
Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au
ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt
întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată.
Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă.

Nu sărbătoarea Naşterii sau a Botezului Domnului, nici cele patruzeci de zile (Postul Mare)
fac vrednici pe creştini a se apropia de împărtăşirea cu Preacuratele Taine, ci lămurirea şi
curăţia sufletului. Cu aceasta, totdeauna apropie-te; fără aceasta, niciodată.

Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu
nevrednicie, opreşte-l, …căci mai rău decât cel îndrăcit este cel ce se apropie cu nevrednicie.

Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Iar de te vei teme de om, omul va râde de tine. Iar dacă te
vei teme de Dumnezeu, şi oamenilor vei fi întru cinste. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti,
adu-l la mine. Nu voi îngădui să se facă aceasta. Mai degrabă de suflet mă voi despărţi, decât
a da Sângele Stăpânesc celor nevrednici. Tot sângele meu îl voi vărsa, mai înainte decât voi
da Sânge atât de înfricoşat, cui nu i se cuvine. Iar dacă mult cercetând cineva, n-a ştiut pe cel
rău, nu este lui nici o vină.

Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine,

să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune.

Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor», să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva
sfânt, să nu se apropie. Nu numai curat de păcate, zice, ci sfânt, că pe cel sfânt nu numai
izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a Duhului Sfânt şi bogăţia faptelor bune.

„Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce
te-ai împărtăşit, să sporeşti înfrânarea, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este
acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să
păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar mai vârtos după ce ai primit pe Mirele. Mai înainte
(trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te
arăţi vrednic de cele ce ai primit.

Nu trebuie nici să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu şi să dormim, nici silindu-ne să socotim
că prin ostenelile noastre pe toate le isprăvim, căci Dumnezeu nu voieşte ca noi să dormim, socotind
că pe toate le lucrează El, nici nu voieşte să ne mândrim că noi le facem pe toate.

Mai curată decât razele soarelui trebuie să fie mâna aceea care taie acest Trup, gura care se
umple de foc duhovnicesc, limba care se roşeşte cu Sânge prea înfricoşător.

Ia seama cu ce cinste te-ai cinstit, de ce masă te îndulceşti: de Cel de care îngerii se cutremură
văzându-L şi nici nu îndrăznesc să privească fără frică la raza ce iese de acolo. Cu aceasta noi
ne hrănim, cu aceasta ne frământăm şi ne-am făcut noi ai lui Hristos, un trup şi o carne. Cine
va grăi puterile Domnului, şi cine va face auzite toate laudele Lui? (Ps. 105, 2). Care păstor
îşi hrăneşte oile cu propriile sale mădulare?

https://www.apologeticum.ro/2013/02/sfantul-ioan-gura-de-aur-despre-impartasirea-deasa-si-
rara/%20-%20_ftn1

2
 Seminar Drept canonic, Despre deasa şi rara împărtăşanie
10.12.2020

Părintele Dumitru Staniloae: „Când te apropii de Euharistie, principalul e să crezi în

prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului în ea și că ești păcătos, dar și să fi luptat
în tot felul împotriva păcatelor și pentru curățirea de ele. Adică să nu vii ca unul ce te
împaci, cu nepăsare, cu starea de păcătos. Numai luptând din toată puterea, e prezent și
Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunată cu puterea ta. Dacă lupt moleșit,
Dumnezeu nu luptă cu tărie în mine. În tăria luptei mele e prezentă tăria luptei lui Dumnezeu.
Dumnezeu vrea să fiu tare, dar nu sunt tare dacă nu simt puterea mea încordându-se. Însă în
încordarea aceasta e lucrator și Dumnezeu pe măsura ei. Deci mântuirea se capătă prin voia
omului și se respinge prin ea. Cel ce se apropie cu părere de rău pentru păcatele sale de
Sfântul Trup și Sânge se mântuiește, iar cel ce se apropie cu nepăsare sau dispreț se
osândește.ˮ

Părintele Dumitru Staniloae: „Împărtășirea deasă cu Trupul Domnului ca și comunicare a

puterii Lui către noi, comunicare a Duhului Lui în sufletul și voința noastră, nu trebuie să fie
deci o primire magică a Lui, ca lucrând prin El Însuși fără noi. Factorul activ uman comunică
cu factorul activ care e Hristos, pentru a deveni și mai activ. De aceea trebuie o pregătire în
acest sens din partea omului. «Cine se împărtășește cu nevrednicie judecată sieși mănâncă,
nedeosebind trupul Domnului» (I Corinteni 11, 29). De aceea e mai bună o împărtășire mai
rară dar bine pregătită, primită cu mare concentrare de putere și cu hotărârea de a conlucra cu
puterea din Trupul Domnului, decât o împărtășire într-o stare laxă, nepăsătoare, a puterilor
proprii. O împărtășire deasă cu Trupul și Sângele Domnului poate duce la slăbirea
concentrării în primirea Lor.ˮ

Părintele Dumitru Stăniloae: „De aceea credem că nu e bine să se împărtășească toți

credincioșii sau foarte mulți la fiecare Sfântă Liturghie, fără spovedanie și fără post, chiar
dacă ei se socotesc lipsiți de păcate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de
simțire al primirii Sfintei Împărtășanii. Prin spovedanie ne recunoaștem greșelile: doar astfel
ne tăiem mandria noastră. De aceea Biserica Ortodoxă păstrează rânduiala de a condiționa
participarea la jertfa euharistică de mărturisirea păcatelor, de recunoașterea vinovăției noastre.
Trebuie să trăim cu cutremur acest moment, atât din pricina obișnuinței noastre cu tot felul de
gânduri, de critici ale altora, de supărări cu alții, cât și din conștiința că ne împărtășim cu
Trupul preacurat al Domnului cerului și pământului și cu preascump Sângele Lui.”

Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune acelaşi lucru: „N-are atâta importanţă cât de des se
împărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât
de mult Îl păstrează înăuntrul său pe Hristos după aceea. Dacă ar fi fost să se sfinţească omul
aşa, pur şi simplu, atunci toţi preoţii care se impărtăşesc în cursul săptămânii și în fiecare
duminică ar fi deja sfinţi! Contează cum se împărtăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru
aceasta. Unul care se împărtăşeşte des nu înseamnă că se va și sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar
sfinţi toţi preoţii care consumă întreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei Împărtăşanii
cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de îndată?… Pregătirea are un mare rol în păstrarea
harului Sfintei Impărtăşanii.ˮ