SPIRITUALITATE ȘI VIAȚĂ

CREȘTINĂ
2. RUGĂCIUNE Șl RECONCILIERE 1

Un posibil pretext pentru discuție

Viața creștinului este, în general, una de luptă. O viață de luptă dusă pe trei fronturi: cw sine, cu diavolul și cu tentațiile
păcătoase ce izvorăsc din lumea care-1 înconjoară. De aceea, pentru a deveni un far, o lumină, după care să se ghideze și ceilalți
oameni, creștinul trebuie ca, mai înainte de a deveni un promotor al împăcării dintre oameni, să realizeze marea împăcare cu sine
însuși. Sfinții Părinți arată că nimeni nu va reuși să biruiască - din punct de vedere duhovnicesc - această lume, dacă nu s-a biruit mai
întâi pe sine. Nimeni nu va reuși să devină un făcător de pace (Matei 5, 9), dacă nu a făcut mai întâi pace în sufletul și trupul lui. Este
foarte periculos de pornit într-un apostolat care are drept scop reconcilierea și împăcarea întregii lumi, dacă fiecare dintre noi nu s-a
împăcat mai întâi cu sine însuși și cu Dumnezeu. Mântuitorul Hristos însuși spune: Fiți dar voi desăvârșiți, precum și Tatăl vostru cel
din ceruri desăvârșit este (Matei 5, 48). Iată, deci, că nu spunem simplu — creștinul este promotor al împăcării, ci creștinul care are o
viață sfințită, bineplăcută lui Dumnezeu este promotor al împăcării.
Sfântul Serafim de Sarov spune: Dobândește harul Sfântului Duh și mii de oameni se vor mântui în jurul tău. Cum se poate
dobândi harul Duhului Sfânt? Una din căi este rugăciunea stăruitoare și făcută cu mare credință. Rugăciunea trebuie neapărat să aibă
aceste două calități: să fie făcută cu mare credință'. Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea (Marcu 11,
24) și cu stăruință. Abia după aceasta putem vorbi despre reconciliere ca urmare firească a împăcării noastre cu noi înșine prin darul
Sfântului Duh dobândit prin rugăciune. Abia acum, creștinul va deveni un promotor al împăcării oamenilor - nu atât între ei, cât cu
Dumnezeu (deoarece, chiar dacă între oameni există pace, aceasta devine neplăcută înaintea lui Dumnezeu în clipa în care, la adăpostul
ei, se lucrează patimi și păcate). Și ceea ce este mai minunat este faptul că, având asupra lui binecuvântarea lui Dumnezeu, creștinul
nostru curățit nu va trebui să folosească atât cuvintele frumoase sau strigate cu glas tare spre a aduce pacea, ci însăși viața lui va fi de
ajuns spre a folosi oamenilor. Căci spun Sfinții Părinți: Taci tu, să vorbească faptele tale, iar un proverb plin de înțelepciune
precizează: Vorba sună, fapta tună.
Revenind la strigătul omului după ajutorul harului divin și la cântecul mulțumirii și slăvirii lui Dumnezeu, rugăciunea, trebuie
să fim conștienți că ea înnobilează, întărește, curăță de păcate și dă posibilitatea de a progresa duhovnicește, ajungând la mântuire.
Rugăciunea este de două feluri: particulară, făcută de fiecare credincios în parte, oricând și oriunde, și publică, care poate fi:
Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, Cele șapte Laude și ierurgiile. Rugăciunea publică se face în anumite momente stabilite de Biserică,
în locuri special amenajate, fie în biserici, fie în paraclise, fie în casele credincioșilor, conducătorii ei fiind preoții, prin care lucrează în
mod nevăzut harul lui Dumnezeu.
în vremea rugăciunii, Dumnezeu nu caută numai buzele și limba, ci caută mintea și inima. Din cauza firii noastre pervertite de
păcat însă, rugăciunea se rezumă mai mult la cea rostită cu gura, în timp ce mintea este cu gândul în altă parte. Aceasta este treapta cea
mai de jos a rugăciunii. După ea, urmează rugăciunea minții, atunci când suntem atenți la ceea ce zicem, și cea a inimii, când ne rugăm
din tot sufletul. Odată ajuns la această treaptă, omul se poate îndrepta spre rugăciunea fără cuvinte, când doar inima se roagă. în
această treaptă, omul îndeplinește sfatul marelui Apostol Pavel: Rugați-vă neîncetat! Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este
voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 17-18).
De bună seamă că cea mai înaltă treaptă a rugăciunii este extazul, când omul este răpit cu mintea la cer.
Cunoscând puterea rugăciunii, diavolul încearcă, prin imaginație și tot felul de închipuiri, să-l îndepărteze pe om de la folosul
și scopul ei. De aceea, o mare luptă a noastră din vremea rugăciunii este să nu ne imaginăm nimic, ci să ne concentrăm la dialogul
nostru cu Dumnezeu.
Pentru a săvârși o rugăciune corectă și plăcută lui Dumnezeu, trebuie să ne pregătim sufletește și trupește, pentru că în rugăcine
ne întâlnim cu împăratul împăraților. De aceea, așa cum trebuie să fim curați și aranjați când ne prezentăm în fața unui om important,
cu atât mai mult trebuie să fim curați când ne așezăm în fața lui Dumnezeu și vorbim cu El.
împăcarea cu semenii, reconcilierea, este foarte importantă, căci ascultarea rugăciunilor noastre depinde de acest lucru.
Mântuitorul îndemna în acest sens: Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău (Matei 5,
23-24).
Rugăciunea este considerată și maică a tuturor faptelor bune, pentru că ea aduce în sufletul nostru cea mai mare faptă bună:
dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele. Dragostea este cea mai bună cale spre reconciliere, adică spre împăcarea, atât cu
Dumnezeu, cât și cu semenii. Reconcilierea este un dar al lui Dumnezeu, căci nu se realizează de către noi, ci numai de Dumnezeu, dar
este și o datorie a fiecărui creștin. De aceea, în rugăciunea noastră, trebuie să cerem împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele. Sfântul
Maxim Mărturisitorul spunea: Când vei vedea pe cineva că te urăște, sau te nedreptățește, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-
l pomenești la rugăciune. Condiția reconcilierii cu Dumnezeu este împăcarea, iertarea aproapelui', și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri.
Prin păcat noi am supărat pe Dumnezeu. De aceea, trebuie ca prin rugăciune, urmând pilda Mântuitorului, Care, prin Jertfa Sa
de pe Cruce a adus împăcarea omului cu Dumnezeu, cu sine, cu semenii și cu întreaga creație, fiecare creștin să caute reconcilierea cu
Tatăl ceresc, întoarcerea sa la viața fără de păcat. De multe ori, însuși Dumnezeu, văzând depărtarea noastră de El, caută să ne inducă o
stare în urma căreia să dorim împăcarea, și aceasta o face prin încercări ale vieții noastre, întâmplări anume alese, care fie ne opresc de
la săvârșirea unor păcate, fie ne întorc la El.

5
2
 a afla mai mult citind în Sfânta Scriptură
Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă
greșealele voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșealele voastre.
25-26)

îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, eu smerenie,
cu blândețe, eu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere
împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste,
care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați, ca să fiți un singur trup, să stăpânească în
inimile voastre; și fiți mulțumitori. (Coloseni 3, 12-15)

Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea

Reflectează
* Doamne, miluiește pe cei care mă urăsc, se sfădesc cu mine și mă ocărăsc; asemenea și pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu
cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfințește pe dânșii cu
mila Ta, și-i acoperă de bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.
(Rugăciunepentru împăcare, Carte de rugăciuni, Editura Arhiediecezană, Cluj, 1995, pag. 97)

• Trupul Stăpânului vrând să-l primești spre hrană, fii cu frică să nu te arzi, că foc este; Sângele Lui vrând să-l bei spre-
mpărtășire, mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă, și așa îndrăznește de ia hrană sfântă.
(din Rânduiala Sfintei împărtășanii)

® Pentru rugăciune există două moduri: primul este cel al preamăririi cu umilință, iar al doilea, care urmează acestuia, este al
cererii. Așadar, când te rogi, să nu începi îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privința intenției, că te rogi lui Dumnezeu constrâns
de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe tine însuți, pe soție, pe copii; lasă pământul, întinde brațele spre cer; lasă toată
făptura văzută și nevăzută și începe să preamărești pe Cel care a făcut toate; iar când îl preamărești pe Acesta, să nu-ți rătăcească
mintea încoace și încolo, nici să nu rostești basme ca păgânii.
(Sfântul Vasile cel Mare)

Aplicații
a Știu că n-ar fi trebuit să mă aflu aici. N-am rezistat tentației de a veni, la petrecerea organizată de prietenii Mihaelei. Și când te
gândești că mama e convinsă că sunt acasă cu sora mea. întotdeauna a ieșit cu scandal când a apărut Cristi. Nu pot să cred că a venit
și poliția. Cred că la sesizarea vecinilor.
Doamne, dacă mă ajuți să ies cu bine din asta, promit că eu, Anca, niciodată nu mă voi mai alătura acestui grup!

• Este firesc din partea Ancăi să ceară ajutor de la Dumnezeu?

• Oare Dumnezeu îi va răspunde la rugăciune? Argumentează.
• Ce-ar trebui să facă Anca în viitor, dacă Dumnezeu îi va asculta/nu îi va asculta rugăciunea?

3 a. Enumeră, cu sinceritate, în ordinea priorităților (ca importanță, nu ca timp acordat), cele mai importante cinci activități din viața ta
cotidiană:

5
3
 b. Deseori, adolescenții nu acordă nicio importanță rugăciunii, considerând că nu au nevoie de aceasta.

INTERESEAZĂ! Este semnul pe care ei îl arată lui Dumnezeu.

SUNT DISPERAT.
în momente de criză însă, ei întorc semnul: AJUTĂ-MĂ!

Ce s-ar întâmpla dacă rugăciunea ar deveni un imperativ în viața unui adolescent?

[■] Analizează versetele scripturistice și identifică motivele pentru care Mântuitorul ne cere să ne rugăm.

Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate
oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în
ascuns, și Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi
ascultate. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl
nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă
dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșealele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel
rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin! Că de veți ierta oamenilor greșealele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de
nu veți ierta oamenilor greșealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșealele voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc
fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să
nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe
pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. (Matei 6, 9-15)

Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. (I Tesaloniceni 5, 16-18)

Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți care sunt
în înalte dregătorii, ca să petrecem viață pașnică și liniștită întru toată cuvioșia și buna-cuviință, că acesta este lucru bun și primit înaintea lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. (I Timotei 2, 1-4)

Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea. Că nu avem
Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu
încredere de tronul harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit. (Evrei 4, 14-16)

[■] Ce a vrut să spună autorul următoarelor cuvinte?

Acele rugăciuni care ne hrănesc mai mult și ne atrag sufletul, pe acelea să le facem, numai să nu ne lenevim, că mare război
ne dă diavolul ca să nu ne mai rugăm. Rugăciunea cu simțire și lacrimi ne unește cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
(Pr. Paisie Olaru, în Convorbiri duhovnicești, de Protos. loanichie Bălan)

[■] Alege un posibil răspuns, argumentând alegerea făcută.

Oamenii care mențin legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, fiind împăcați cu El, cu ei înșiși și cu cei din jur, sunt mai fericiți.
• Categoric, așa este.
• Uneori, se poate întâmpla să fie așa.
• Nu-i adevărat.

5
4
[■j Răspunde la întrebările următoare:
• Care sunt impedimentele care pot sta în calea reconcilierii omului cu Dumnezeu? Dar cu aproapele? Dar cu el însuși?
• Ce impact ar trebui să aibă asupra reconcilierii între oameni faptul că Hristos a inițiat împăcarea dintre Dumnezeu și noi?
• Pe umerii cui cade responsabilitatea reconcilierii? Ai celui care a greșit? Sau ai celui căruia i s-a greșit? De ce?
• Ce ar trebui să faci dacă încercarea de reconciliere nu dă rezultate?
• într-o încercare de reconciliere, ce aștepți de la celălalt? Dar de la tine? Care ar trebui să fie atitudinea ta?
• După ce ai respins orice tentativă de reconciliere din partea celui ce ți-a greșit, te-ai răzgândit în ceea ce privește atitudinea
ta. Ce faci atunci?

[■] Comentează consecințele reconcilierii/nereconcilierii în plan individual și social.

gj Vorbește despre rolul rugăciunii ca mijloc de reconciliere a creștinului cu Dumnezeu, cu sine și cu aproapele. Dă exemple și de alte
modalități de reconciliere.

g] Alcătuiește un program de rugăciune al unui bun creștin.

® Comentează mesajul transmis de versurile poeziei unnătoare:

Eu nu știu dacă voi putea urca vreodată la Tine,
Tu însă, Doamne, cobori când vrei: măcar în treacăt
Vino, Te-aștept în cămăruță Ia mine...
... Cum n-am pe nimeni, nici zăvor, nici lacăt,
Pune straja Ta la ușă și la fereastră, Să nu intre peste noi nici bine
nici rău
Care să tulbure petrecerea noastră,
O zi întreagă, Doamne, să fiu numai al Tău.
(Vasile Voiculescu, Vizita)

NOTITE