†

MĂRTURISIREA PĂCATELOR
(SPOVEDANIA) PENTRU CĂLUGĂRI
(ARHIM. CLEOPA ILIE)

BRAȘOV
2020
7528
 1

Mărturisirea păcatelor pentru

călugărilor

(Arhim. Cleopa Ilie)

Mărturisirea creștinilor este de două feluri : 1-
Mărturisirea credinței și
2-Mărturisirea păcatelor.
Trebuie să îndrăzneşti să laşi toate şi să te duci la
duhovnic să-ţi mărturiseşti păcatele, ca să nu te
găsească moartea în păcate nemărturisite, că te va
duce în chinurile iadului. Nu amâna pocăinţa, că în
ceea ce te va găsi moartea, în aceea vei fi judecat.
Nu ştii cât vei trăi, ori de vei ajunge seara ori
dimineaţa. Suferă ruşine aici, ca să nu suferi
dincolo veşnic.
Pocăieşte-te aici cât eşti în trup, căci dincolo nu
este pocăinţă, nici iertare.
"Mâinile voastre sunt pline de necurăţie, de sânge.
Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea
ochilor Mei! Încetaţi odată." (Isaia)
Această pocăinţă este o baie a sufletului cu lacrimi,
cu părere de rău pentru păcatele făcute şi cu
hotărâre de a nu mai greşi. Este ca un al doilea
Botez mai greu decât cel dintâi, dar absolut
necesar pentru mântuire.
"Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor."
 2

Trebuie să ne mărturisim, că toţi greşim în fiecare

clipă şi în fiecare ceas. Trebuie să ne mărturisim
pentru a ne face sănătoşi trupeşte şi sufleteşte,
căci: "Pentru păcatele mele cele multe mi se
îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu"
(Paraclisul Maicii Domnului).
Trebuie să ne mărturisim pentru a ne împăca cu
Dumnezeu şi a fi ascultaţi în rugăciunile noastre.
Să ai zdrobirea şi durerea inimii cum că prin
păcatele tale ai supărat pe Dumnezeu şi ai încălcat
legea Lui. Această durere nu stă numai în suspine
şi lacrimi, ci mai ales în voinţa omului să urască
păcatul şi hotărârea de a nu-l mai săvârşi chiar de
ar fi să moară. Iar dacă lipseşte această durere din
inimă, îndată va lipsi şi pocăinţa.
Pe lângă durerea inimii, să ai şi îngrijorarea pentru
că ai fost lipsit de harul dumnezeiesc, ai pierdut
Raiul şi ai dobândit osânda veşnică.
Mărturisirea păcatelor este Taina împăcării omului
cu Dumnezeu. Şi ruşinea pe care o suporţi când
mergi la duhovnic este socotită ca o mucenicie de
bunăvoie şi este împărţită în trei: una înainte, una
în timpul mărturisirii şi una după dezlegare şi
primirea canonului.
Păcatele sunt multe, şi mari şi mărunte.
Păcatele cine le va pricepe şi cine le va putea
spune pe toate.
Mărturisirea este o înfăţişare de bunăvoie prin
cuvânt a faptelor rele, a vorbelor şi a gândurilor în
faţa lui Dumnezeu, prin mijlocirea preotului
 3

duhovnic care a luat această putere de la Domnul

nostru Iisus Hristos, atunci când după Învierea Sa
din morţi S-a arătat în mijlocul Sf. Apostoli şi
binecuvântându-i şi suflând asupra lor, le-a zis:
"Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi
iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi."
Întâi trebuie să facem o cercetare a cugetului şi a
păcatelor făcute din copilărie până în prezent.
Această cercetare trebuie făcută în linişte ca să-ţi
aduci aminte de toate păcatele tale şi apoi să le
scrii pe o hârtie tot ce îţi aduci aminte, ajutându-te
îndreptarul pentru mărturisire.
Fă-te judecător al păcatelor tale, iar nu apărător.
Adu-ţi aminte ce păcate ai săvârşit, de ce le-ai
săvârşit, în ce chip le-ai făcut, la ce vreme, era
post, sărbătoare, erai tânăr sau bătrân, în ce loc şi
de câte ori, și ce rang avea acea persoană: rudenii
sau persoane sfințite.
Când te mărturiseşti să nu dai vina pe cineva
pentru păcatele tale, nici pe alţi oameni, nici pe
diavol, ci numai pe tine.
Arată-ţi toate păcatele aşa cum le-ai făcut, dar nici
prea amănunţit să sminteşti duhovnicul, fără să
scapi sau să adaugi, fără a spune o parte din
păcatele tale la un duhovnic şi cealaltă parte la alt
duhovnic, cum fac unii vicleni. Spune cu cuvinte
simple şi drept cu inimă adevărată.
Nu aştepta să te întrebe preotul, ci tu singur să le
mărturiseşti.
 4

Iar de vei ascunde un singur păcat, toate celelalte

nu vor fi iertate şi te vei alege şi cu osândă.

Pocăința
Nichita Stihatul spune: Pocăința ar fi așadar
schimbarea lăuntrică către bine-iar căința ar fi
schimbarea omului văzut către binele
dumnezeiesc. Lacrimile de pocăință sunt ca un
pârâu înecând și stricând toate tăriile păcatului. Iar
cele vărsate din dumnezeiască umilință sunt ca
norul răcoritor asupra holdelor care vin în suflet și
ca roua pe iarbă, spicul cunoștinței crescându-l,
rodindu-l și arătându-l mult revărsat purtător de
rouă.
Sf. Vasile cel Mare spune: Când vei vedea pe
fratele tău că varsă lacrimi de pocăință pentru
păcatele sale atunci să plângi și tu împreună cu el,
luând parte la durerea lui. Și așa vei putea și tu să-
ți îndreptezi și să vindeci propriile tale păcate prin
vărsarea lacrimilor pentru păcatele aproapelui.
Pricinile cele mai generale ale ispitelor și reaua
pătimire de bună voie sunt trei: sănătatea, bogăția
și renumele. Așa și a celor fără de voie sunt tot trei:
pagubele, batjocurile și bolile.
Păcătuirea este întreită: cu gândul, cu cuvântul și
cu fapta.
Nu vei putea să vezi fața virtuții până mai cugeți cu
plăcere la cele ale păcatului. Urâtă și nesuferită îți
va părea cugetarea spre păcat, când vei dori
gustarea virtuții. Amestecă înfrânarea cu
 5

simplitatea și însoțește adevărul cu smerita-

cugetare și te vei vedea șezând la masă cu
dreptatea – cu care ca la un ospăț doresc să se
adune oricare altă virtute.
Începătura vieții lucrătoare este înfrânarea și
adevărul. Mijlocul este neprihănirea sau curăția și
smerita-cugetare. Sfârșitul este pacea gândului și
sfințirea trupului. Dumnezeiasca Scriptură zice:
Spune tu întâi păcatele tale ca să te îndreptezi.
Deci spune tu întâi păcatele înaintea lui Dumnezeu
prin preotul duhovnic ca să scapi de păcat, ca să te
pocăiești, ca nu cumva să te prindă moartea să te
ia nepocăit în chinurile iadului. Dacă spui tu însuți
că ai păcătuit nu vei mai avea acuzator pe diavol,
deci ia-o înaintea lui.

Ce este Mărturisirea păcatelor

Mărturisirea este de două feluri: Mărturisirea
credinței chiar și cu prețul vieții și Mărturisirea
păcatelor la pr. Duhovnic adăugând apoi și
Pocăința. Numele de Spovedanie este folosit în
unele zone ale țării.
Mărturisirea păcatelor este o înfățișare de bună
voie, prin cuvânt, a faptelor rele, a vorbelor și a
gândurilor, în fața lui Dumnezeu, prin mijlocirea
preotului duhovnic, i s-a dat această putere de la
Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când, după
Învierea Sa din morți, S-a arătat în mijlocul Sfinților
Apostoli și, binecuvântându-i și suflând asupra lor,
le-a zis: Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta și dezlega
 6

păcatele, vor fi iertate și dezlegate și cărora le veți

lega, legate vor fi(Ioan 20,22-23).
De ce trebuie să mărturisim păcatele?
Întâi trebuie să ne mărturisim pentru că toți multe
greșim: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu știința
sau cu neștiința, cu voie sau fără voie, din ispită de
la trup, de la lume sau de la diavol și, după cum
spune Sfânta Scriptură: Nimic necurat nu va intra
în Împărăția cerurilor;
În al doilea rând, trebuie să ne mărturisim pentru a
ne face sănătoși trupește și sufletește, căci:
„Pentru păcatele mele cele multe mi se
îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul
meu”(Paraclisul Maicii Domnului);
În al treilea rând, trebuie să ne mărturisim pentru
că păcatele noastre sunt cauza îmbolnăvirii, chiar
de la zămislire, a copiilor noștri: Că iată întru
fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut
maica mea(Psalmul 50,6).
În al patrulea, și nu în ultimul rând, trebuie să ne
mărturisim pentru a ne împăca cu Dumnezeu și a fi
ascultați în rugăciunile noastre, ca să nu auzim și
noi: Iar rugăciunea lui să se prefacă în
păcat(Psalmul 108,6).
Cum trebuie să ne pregătim pentru mărturisirea
păcatelor?
Cine vrea să se mărturisească cum se cuvine, întâi
trebuie să părăsească faptele cele rele și să se
întoarcă către Dumnezeu și către o trăire potrivită
 7

cu voia Lui; să lase păcatul și să facă fapta cea

bună.
În al doilea rând, să aibă zdrobirea inimii, o durere
a inimii cum că prin păcatele sale a supărat pe
Dumnezeu și a încălcat legea Lui. Această durere
nu stă numai în suspinuri și lacrimi, ci, mai ales, în
voința omului să urască păcatul și hotărârea de a
nu-l mai săvârși, chiar de-ar fi să moară. Iar dacă
lipsește această durere din inimă, îndată va lipsi și
pocăința.
Pe lângă zdrobire să aibă și îngrijorarea că a fost
lipsit de harul dumnezeiesc; a pierdut raiul și a
dobândit osânda veșnică.
Puterea lucrătoare a mărturisirii păcatelor
La fiecare Sf. Taină se produce în taină câte o
minune. Și la Sf. Taină a Mărturisirii păcatelor este
lucrată în taină între pr. duhovnic, credinciosul și
Dumnezeu. Adevăratul săvârșitor al Tainei este
Mântuitorul Iisus Hristos, iar preotul este iconomul
Sf. Taine. În cazul mărturisirii Cel ce primește
mărturisirea este Hristos iar pr. duhovnic este doar
un martor. După cum citim în Rânduiala Sf.
Mărturisiri: „Iată fiule Hristos stă nevăzut primind
mărturisirea ta cea cu umilință... Și eu sunt numai
un martor ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte
îmi vei spune mie”. Preotul prin virtutea harului
duhovnicesc împărtășește harul și iertarea
păcatelor prin dezlegarea ce o face credinciosului
prin punerea mâinilor preotului cruciș pe capul
credinciosului zicând:„Domnul și Dumnezeul nostru
 8

Iisus Hristos cu harul și cu îndurările iubirii Sale de

oameni să te ierte pe tine fiule și să-ți lase ție toate
păcatele. Iar eu nevrednicul pr. și duhovnic cu
puterea ce-mi este dată te iert și te dezleg de toate
păcatele în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului
Sfânt. Amin!”
Dumnezeu dezleagă și iartă păcatele păcătosului
numai prin gura preotului – deci fără preot
Dumnezeu nu lucrează nici o Taină asupra
oamenilor. Atunci se produce o taină mare simțită
că păcătosul se descarcă de tot răul și simte o
mare ușurare și mângâiere după mărturisire. Din
nefericire la această baie curățitoare de păcate prin
mărturisire puțini sunt cei care vin pregătiți, adică
cu cuvenita cercetare a cugetului și a păcatelor, cu
hotărârea de a nu mai păcătui și de a face canonul
cuvenit cu mulțumire.
Puterea Tainei Sfinte pe care o putem folosi ca pe
o cheie pentru a deschide ușa Raiului este Sf.
Taină a Pocăinței cu Mărturisirea păcatelor.
Trebuie să ne mărturisim cât mai des că se
dezrădăcinează păcatele, slăbește puterea
demonică, se însănătoșează trupul și se întărește
sufletul. Pentru păcatele mele cele multe mi se
îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul meu.
Păcatele noastre sunt cauza îmbolnăvirii întâi a
sufletului și apoi a trupului. Trebuie să te
mărturisești cu hotărâre cum că vrei mai bine să
mori de mii de ori decât să mai păcătuiești cu voia
ta.
 9

De te vei mărturisi doar cu gura că nu vei mai

păcătui, iar cu inima gândești a săvârși iar - te
asemeni cu porcul care după ce s-a scăldat, se
tăvălește iarăși în mocirlă.
La hotărâre adaugă smerenia. Că de vei mărturisiri
păcatele precum se cuvine – se smerește sufletul.
După smerenie este nevoie de multă rugăciune, de
lacrimi multe ziua și noaptea. Și după rugăciune
multă este nevoie de milostenie. Apoi este necesar
a nu se mânia, nici a pomeni răul, a ierta tuturor
greșelile, a întoarce pe frați de la înșelare, a fi cu
dragoste, a fi cu dragoste către preot, a apăra pe
cei nedreptățiți, a suferi toate cu blândețe.

Despre o femeie care a lăsat un

păcat nemărturisit
Într-o cetate era o femeie bogată şi de bun neam.
Ea a preacurvit cu un bărbat şi acest păcat nu l-a
spus la duhovnic pentru ruşinea faptei, ca să nu-l
afle şi altcineva.
Într-una din zile s-a întâmplat că un preot călugăr
străin cu ucenicul său au trecut pe acolo şi se
pregăteau să meargă să se închine la Sfântul
Mormânt. Şi femeia văzându-l în biserică slujind
Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se
mărturisească la el, fiindcă era străin şi nu o
cunoştea.
Şi după slujbă femeia s-a dus la preot şi i-a spus lui
păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi păcatul
 10

cel mare i-a venit atâta ruşine din lucrarea

drăcească încât a roşit şi nu putea ca să-l spună.
Şi se frământa şi tremura şi se forţa să-l spună şi
era cât pe ce să-l spună, dar până la urmă nu l-a
spus. Şi după ce duhovnicul a dezlegat-o, a iertat-
o, s-au dus în calea lor.
Iar ucenicul duhovnicului, privind de departe, fiind
om simplu dar îmbunătăţit, vedea cum iese din
gura femeii câte un şarpe la fiecare păcat
mărturisit, iar la urmă a văzut un şarpe mare care
de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar
se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.
Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte că
întorcându-se au intrat iarăşi în gura ei fiindcă n-a
spus şi acel păcat mare.
Iar ucenicul i-a spus duhovnicului vedenia ce a
văzut. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi
din calea lor, ca să arate femeii vedenia şi să o
îndemne să spună şi celălalt păcat. Şi întrebând
duhovnicul pe cei ce o cunoşteau, s-au dus la casa
ei, dar au găsit-o moartă. Şi plângând, au făcut
rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut cu
sufletul ei. Şi iată că o văd pe ea şezând pe un
înfricoşat balaur şi doi şerpi o necăjeau şi o
chinuiau cumplit. Atunci a zis către dânşii: "Eu sunt
acea ticăloasă femeie care m-am mărturisit astăzi
şi fiindcă n-am spus un păcat pe care l-am făcut,
pentru că mi-era ruşine, m-a dat Judecătorul să mă
chinuiască acest balaur şi să mă ardă în focul cel
veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l
 11

mărturisesc, iar eu nepriceputa, de ruşine, l-am

ascuns. Şi acum nu am nici o nădejde de mântuire,
nefericita de mine." Acestea zicând, s-a făcut
nevăzută.

Istorisire pentru cei ce sunt sub

canon
Un preot ne-a spus nouă că o femeie oarecare se
îndeletnicea cu descântece şi vrăji. Pe aceasta o
rugase o femeie să-i facă un meşteşug ca să
atragă pe un bărbat la pofta ei spurcată. Deci
vrăjitoarea a trimis la acel bărbat doi draci pentru a-
l birui pe el. Ducându-se acei spurcaţi draci, s-au
întors înapoi, neputând face vreo ispită. Şi
întrebându-i vrăjitoarea din ce pricină s-au întors
fără izbândă acei draci, iar ei fiind siliţi de puterea
lui Dumnezeu, i-au mărturisit: "L-am aflat pe acela
având canon şi făcându-l fără de ştirbire, pentru
acea nici nu am îndrăznit a ne apropia de el, că
acela tocmai se mărturisise la preot de vreo câteva
zile şi luase canon precum poruncesc
dumnezeieştile pravile.
Apoi i-a întrebat pe ei femeia: "Oare cu toţii care
sunt sub canon se întâmplă aşa?" "Ba nu, ci numai
cu aceia cărora le dă porunci acel preot care îi
învaţă pe ei Legea lui Dumnezeu – iar de cei care
de la sine învaţă sau dau porunci, de unii ca
aceştia nu ne temem, nici nu fugim vreodată."
 12

Deci acestea auzindu-le femeia cea vrăjitoare de la

dracii cei necuraţi, şi nădăjduind la învăţătura
preotului, a alergat degrabă, s-a apropiat de dânsul
şi mărturisindu-şi toate păcatele sale cerea canon
cu poruncă. Însă preotul cruţându-o pe ea, nu-i
rânduia canon după poruncile din Pravilă, iar ea se
ruga zicând: "Nu mă cruţa pe mine nicidecum, ci
după Legea lui Dumnezeu şi cu dumnezeieştile
Scripturi să mă judeci pe mine, pentru că de
acestea au mărturisit dracii că se tem."
Sf. Nicodim Aghioritul afirmă clar zicând:
duhovnicul nu este dator să întrebe pe cel care îşi
mărturiseşte păcatele, ci îl poate ajuta prin câteva
întrebări pe credincios ca să-şi poată aduce aminte
de toate greşelile.
Nu trebuie să ne fie ruşine sau să avem vreo
reţinere faţă de duhovnic – ci faţă de păcat.
Mergi de bunăvoie la preotul duhovnic, cu umilinţă,
cu frică, cu durerea inimii, cu evlavie adâncă, ca şi
cum te-ai duce la judecată în faţa lui Dumnezeu şi
îngenunchind cu smerenie în faţa icoanei
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, alăturea fiind
preotul duhovnic stând pe scaun ca un martor,
mijlocitor, ajutător şi doctor duhovnicesc, că numai
prin el ajunge mărturisirea ta la Dumnezeu şi prin el
se face legarea şi dezlegarea păcatelor.
Puţini sunt cei care vin pregătiţi cu cuvenita
cercetare a cugetului şi a conştiinţei cu de-
amănuntul de toate păcatele din copilărie şi până în
prezent şi cu hotărârea de a nu mai greşi şi de a nu
 13

mai repeta păcatele făcute şi de a împlini canonul

dat.
De vei săvârşi iarăşi păcatul te asemeni cu porcul
care după ce s-a scăldat bine cu apă curată iarăşi
intră şi se tăvăleşte şi bălăceşte în mocirla
noroiului.
A merge să-ţi mărturiseşti păcatele nu reprezintă
împlinirea unei simple tradiţii, ci este un proces
complex prin care urmărim să ne tămăduim de
rănile pe care păcatul ni le-a lăsat în suflet. Unii se
mărturisesc numai din obişnuinţă, fiindcă vin
sărbătorile: Paştile, Naşterea Domnului, fără să ştie
ce importanţă are această Sfântă Taină şi cum se
face şi ce pregătire trebuie făcută!
Unii vin la mărturisire cu înşiruirea a multe cuvinte
pe larg şi cu de-amănuntul după îndreptare,
aceasta poate devia scopul şi trăirea interioară a
acestei Taine, lipsindu-i participarea
duhovnicească, emoţia, părerea de rău, suspinarea
şi sârguinţa de a analiza viaţa interioară.
Unii fac aceasta ca să audă duhovnicul multe
cuvinte, şi obosindu-l să nu-şi mai dea seama ce
păcate ai făcut şi nici ţie să nu-ţi mai fie atâta
ruşine – aceasta fiind mai mult o viclenie.
La hotărâre trebuie să adăugăm smerenia, că de
vei mărturisi păcatul precum se cuvine, se
smereşte sufletul. După smerenie este trebuinţă de
mult post şi multă rugăciune, de suspine şi lacrimi
multe şi ziua şi noaptea şi de milostenii. Cu
milostenii şi cu credinţă se curăţesc păcatele,
 14

văpaia patimilor o vor stinge lacrimile de pocăinţă.

Postul şi rugăciunea sunt ca două aripi care ajută
sufletul să zboare uşor prin vămile văzduhului până
la porţile cerului – dar smerenia este cea care
deschide şi milostenia cea care mijloceşte.
Nu este om drept pe pământ care să facă binele şi
să nu greşească sau să nu păcătuiască. Că în
multe chipuri greşim toţi. Dacă zicem că păcat nu
avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este
întru noi.
"Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-
am ascuns-o împotriva mea."
Dacă mărturisim păcatele noastre, Domnul este
credincios şi drept şi milostiv ca să ne ierte
păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată
nedreptatea.
Dumnezeu iartă numai păcatele spuse sau
mărturisite înaintea şi sub epitrahilul preotului
duhovnic – altfel de iertare nu există. Chiar de s-ar
ruga şi un Sfânt pentru un păcat de moarte al
altuia, nu este auzit.
Chiar şi Maica Domnului când s-a rugat pentru un
suflet cu păcat de moarte, a fost ascultată de Fiul ei
şi Dumnezeu – dar nu a fost iertat, ci a trebuit să se
facă o minune, ca sufletul acela să învie şi să vină
în faţa duhovnicului să-şi mărturisească însuşi
păcatul; dar acestea au fost rare cazuri pentru a
înţelege că altfel nu se poate – ci numai după legea
rânduită.
 15

Păcatul nemărturisit, şi mai ales cel de moarte,

este o boală care macină sănătatea sufletească
dar şi cea trupească.
Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit.
Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând: "Am
făcut un păcat mare şi voiesc să mă pocăiesc trei
ani?" I-a zis lui bătrânul: "Este mult." Şi i-a zis lui
fratele: "Dar până la un an?" Şi a zis iarăşi
bătrânul: "Mult este." Iar cei ce erau de faţă au zis:
"Dar până la 40 de zile?" Şi iarăşi a răspuns: "Mult
este." Şi a adăugat bătrânul: "Eu zic că dacă din
toată inima se va pocăi omul şi nu mai adaugă să
facă păcatul, în trei zile îl primeşte pe el Domnul."
(Pateric)
Aşadar, Dumnezeu primeşte pe toţi cei ce se
pocăiesc şi aceasta se poate face într-un timp
scurt.
Omul care are sufletul încărcat de păcate este
chinuit, mustrat de conştiinţă, neliniştit şi împovărat
cu o greutate care apasă mereu pe sufletul lui. El
este într-o veşnică căutare a ceva care să-l
liniştească şi, necăutându-L şi negăsindu-L pe
Dumnezeu îşi caută alinarea zbuciumului său
sufletesc în plăcerile patimilor. Dar patimile nu-i
oferă liniştea pe care o caută, ci dimpotrivă, îi
provoacă alte dureri, de care fugind, caută iarăşi
refugiul în plăcerile trupeşti şi aşa se învârte în
cercul fără ieşire, plăcere-durere.
Preotul duhovnic poate să fie un om simplu şi
smerit, nebăgat în seamă, dar el este sfinţit pentru
 16

a sluji lui Dumnezeu şi prin harul dumnezeiesc el

leagă cerul şi pământul prin puterea de a lega şi
dezlega, şi poate să ne dea o inimă nouă şi un duh
nou, o trăire cu nădejdea celor viitoare şi veşnice, o
arvună a acestora şi dobândirea cărora datori
suntem să năzuim neîncetat.
Apoi este necesar a nu ne mânia, nici a pomeni
răul, a ierta tuturor greşelile, a întoarce pe fraţi de
la înşelare, a fi cu dragoste către preoţi, a apăra pe
cei nedreptăţiţi, a suferi toate cu blândeţe.
Căutaţi adevărul şi feriţi-vă din răsputeri de
minciună! "Puternic dar nedrept este vinul; puternic
dar nedrept este împăratul; puternice dar nedrepte
sunt femeile; puternici dar nedrepţi sunt toţi fiii
oamenilor şi nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele
ce sunt ca acestea şi nu este întru ele adevăr şi
întru nedreptatea lor pier. Adevărul este mare şi
mai tare decât toate şi este unul singur. Adevărul
nu moare niciodată şi nu poate fi îngropat, el iese
mereu la iveală şi rămâne neînvins şi este tare în
veac, trăieşte şi biruieşte în veacul veacului" (III
Ezdra 4, 37-38).
La oameni vine boală pentru încercarea credinţei,
pentru întărirea credinţei, iar aproape de sfârşitul
vieţii omului vin nişte boli sau nişte slăbiciuni ale
trupului pentru înştiinţare de plecare, apoi la urmă
de tot vine boala de moarte
După mărturisire urmează împlinirea prin fapte a
canonului. De aceea eşti dator a primi cu bucurie
canonul de la duhovnic, fie că este post, milostenii,
 17

metanii, citiri din cărţile sfinte sau altceva, fie că

este oprirea de la Sf. Împărtăşanie, fiindcă cu
această pedeapsă mică îmblânzeşti mânia lui
Dumnezeu. Cu acest canon trecător scapi de
canonul veşnic al iadului.
Dacă vei fi oprit de la Sf. Împărtăşanie pentru mai
mulţi ani, nu refuza canonul spunând că eşti bătrân
sau bolnav şi vei muri fără a te împărtăşi, pentru că
în faţa morţii ai voie să te împărtăşeşti chiar dacă
nu au trecut anii cei rânduiţi, iar Bunul Dumnezeu
văzând pocăinţa ta cea adevărată nu te va lăsa să
pleci din această viaţă fără hrana cea veşnică, căci
Cel care te-a ţinut în viaţă atâţia ani te va mai ţine o
oră-două până ce va veni preotul să te
împărtăşească. Numai să o primeşti cu vrednicie
ca să nu-ţi fie spre mai mare osândă.
Cei care nu primesc canonul după Pravila Bisericii
nu se folosesc nici ei şi nici duhovnicul, încă li se
trage şi moartea sufletească şi trupească, căci
înpărtăşindu-se cu nevrednicie, osândă îşi
mănâncă şi beau.
"De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi
bolnavi şi mulţi au murit" (I Corinteni 11, 30). "De
aceea caută şi află pe cel mai aspru şi iscusit
duhovnic care poate să tămăduiască" (Sf. Vasile
cel Mare). Trebuie să ai un duhovnic bun, pe acela
să-l asculţi ca pe Hristos, căci scris este: "Cel ce vă
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se
leapădă de voi, de Mine se leapădă."
 18

După ce te-ai mărturisit şi ţi-ai primit canonul,

pentru a nu cădea din nou în aceleaşi păcate sau
în altele, să nu-ţi uiţi păcatele pe care le-ai făcut, ci
să-ţi aduci aminte de ele ca să le plângi
întotdeauna, după spusa Psalmistului: "Şi păcatul
meu înaintea mea este pururea." Dar să nu-ţi aduci
aminte împrejurările şi oamenii cu care ai păcătuit,
fiindcă îţi întinezi mintea, ci aminteşte-ţi doar că eşti
păcătos şi ai multe păcate prin care ai mâniat pe
Dumnezeu. Fugi de situaţiile şi cauzele care
provoacă şi duc la păcat, de privirile cele rele, de
vorbirea şi prietenia cu cei fără de rânduială şi în
special de vorba şi prietenia cu cine ai păcătuit
trupeşte, să nu te încrezi niciodată în tine.
Pe lângă acestea, adaugă şi mărturisirea deasă,
pentru că slăbeşte puterea demonilor, nu lasă să
prindă rădăcini păcatul, obiceiurile şi deprinderile
cele rele, putând să-ţi cercetezi mai cu uşurinţă
cugetul, ca să nu-ţi uiţi păcatele făcute – primeşti
dezlegare de păcate şi intri din nou în harul lui
Dumnezeu.
Povestire folositoare de suflet - Un preot ce
venise din Ostrovul Ciprului, ne-a spus nouă că o
femeie oarecare se îndeletnicea cu descântece și
vrăji. Pe aceasta o rugase o femeie să-i facă un
meșteșug, ca să atragă pe un bărbsat la pofta ei.
Deci, vrăjitoarea a trimis la el doi draci pentru a-l
birui pe el. Ducându-se acei spurcați draci, s-au
întors înapoi, neputând face vreo ispravă. Și
întrebându-i vrăjitoarea din ce pricină s-au întors
 19

fără izbândă, acei draci, fiind siliți de puterea lui

Dumnezeu, i-au mărturisit: „L-am aflat pe acela
având canon și făcându-l fără de știrbire; pentru
aceea nici nu am îndrăznit a ne apropia de el, că
acela tocmai se mărturisise(la preot) și luase canon
precum poruncesc dumnezeieștile pravile”. Apoi i-a
întrebat pe ei femeia: „Oare cu toți care sunt sub
canon se întâmplă așa?”. „Ba nu, ci numai cu aceia
cărora le dă porunci acel preot care îi învață pe ei
din Legea lui Dumnezeu, iar de cei ce de la sine
învață sau dau porunci, de unii ca aceștia nu ne
temem, nici nu fugim vreodată”.
Deci, acestea auzindu-le femeia de la dracii cei
necurați și nădăjduind la învățătura preotului, a
alergat degrabă, s-a apropiat de dânsul, și
mărturisindu-și toate păcatele sale, cerea porunca.
Însă preotul, cruțând-o pe ea, nu-i rânduia canon
după poruncile din Pravila, iar ea se ruga, zicând:
„Nu mă cruța pe mine nicidecum, ci după Legea lui
Dumnezeu și cu Dumnezeieștile Scripturi să mă
judeci pe mine, pentru că de acestea au mărturisit
dracii că se tem”.
Acestea le-a spus acel preot care s-a iscusit singur
la unele ca acestea. De atunci, el, încredințându-se
și temându-se, cu mai multă grijă învăța și
poruncea din Dumnezeieștile Scripturi, iar nu după
a sa voie.
 20

Pagubele și primejdiile pierzătoare

de mântuire a celor care păcătuiesc
mereu cu nădejdea înșelătoare că se
vor mărturisi și se vor pocăi
( Sfântul Nicodim Aghioritul )
Oare pentru care pricină, omul în toate lucrurile lui
cele trupești se pleacă mai mult spre frică – decât
spre nădejde? Iar în cele sufletești – mai mult
nădăjduiește decât se teme! Socotesc că aceasta
se întâmplă fiindcă omul își iubește foarte puțin
mântuireasa sa și nu priveghează cu adevărat
asupra lui ca să nu-l prindă moartea în ceasul în
care el nici nu se gândește – căci găsindu-l pe el
nepocăit – se va chinui veșnic în iad. Și așa cu
nepăsare își dau cheile sufletelor lor în mâinile
satanei, stăpânitorul întunericului – socotind că le
vor lua inapoi când vor voi ei.
Pentru că fiecare din ei înainte de a păcătui cugetă
în sinea lor și zice: Să păcătuiesc și apoi mă voi
mărturisi și mă voi pocăi. Iar după ce au păcătuit
într-adevăr unii se mărturisesc la duhovnic – dar
după mărturisire, nu se mai îngrijesc de păcat și
zic: M-am mărturisit, m-am pocăit, sunt ușurat, cu
sufletul curat. O ce gând rău! Armele nădejdii în
Dumnezeu le-a folosit diavolul la atăția oameni cu
bune rezultate. Să ne mirăm cum de nu cunosc
creștinii o astfel de amăgire atât de arătată a
diavolului.
 21

Creștinii se vor osândi pentru acestă nădejde

deșartă și amăgitoare care puțin căte puțin îi duce
în prăspastia înfricoșătoare a iadului. Ei nu
încetează de la păcat fiindcă consideră tămăduirea
păcatelor lor foarte ușoară prin mărturisire și un
canon ușor. Cugetând că prin aceasta și-au
îndeplinit toate datoriile cu o oarecare puțină
umilință și mustrare din partea duhovnicului – ar
costa toată pocăința lor. Și făcând multe păcate,
vor lovi de zeci de mii de ori în poarta iadului
zicând: deschide, deschide....!
Dumnezeu nu zice că nu ți-ai mărturisit păcatele –
ci că nu te-ai folosit de leacul tămăduirii prin
mărturisire.
La aceștia li se orbește ochii sufletului, li se
întunecă mintea, li se împietrește inima și nu mai
au grijă de păcat – și se veselesc și încă se și
laudă cu păcatele lor, ca cu niște virtuți și mai pe
urmă nu mai voiesc nici să se mai mărturisească,
nici să mai vină la Biserică, aducându-le diavolul
rușine.
Sufletele ce se mărturisesc și se tămăduiesc de
păcate –apoi iarăși păcătuiesc făcându-i astfel de
nevindecat și vrednici de a fi părăsiți cu totul de
Dumnezeu pentru a fi osândiți în iad.
Sfântul Ambrozie zice: Ușurința iertării – dă îndemn
spre a păcătui!
Sfântul Isaac Sirul zice: Cel ce cu mincinoasă
nădejde de pocăință alunecă a doua oară în păcat
– acesta cu viclenie umblă înaintea Domnului și
 22

este urâciune. Aceștia nu știu ce este mărturisirea

și pocăința – și nu știu ce bunătăți rodnice aduce
această Sfântă Taină. Când le va cunoaște cineva
cu adevărat - se va tămădui. Sângele lui Hristos
slujește la baia pocăinței și a mărturisirii ca să
afunde păcatele oamenilor. Dar numai mărturisirea
păcatelor la duhovnic nu este deajuns - ci trebuie
și o durere lăuntrică a inimii și suspinare și
zdrobire.
1. Să fie hotărâtoare și lăuntrică
2. Să fie zdrobire și sfărâmare desăvârșită
3. Să fie mai presus de fire
De aceea și la mărtuirisirea ta frate, de va lipsi una
din acestea trei întăritoare ale durerii – atunci ea va
fi ca acea căință a lui Cain, Saul și Antioh sau ca a
lui Iuda – căci pocăința acestora a fost numai cu
gura, nu și cu inima, care n-a fost deajuns pentru
mărturisire.
Durerea pe care o ia păcătosul la mărturisire se
împarte în trei: 1. Durere înainte de mărturisire,
care se numește usturime; 2. Cea în timpul
mărturisirii, care se numește zdrobire; 3. Și cea
după mărturisire, care se numește sfărâmare de
tot.
Începutul și pricina acestei dureri este harul lui
Dumnezeu cel mai presus de fire – care zdrobește
și umilește inima, iar nu firea sau o oarecare pricină
firească. Cel ce se mărturisește și nu are în inima
sa o astfel de durere și suspinare – după
mărturisire se întoarce iarăși la casa sa cu toate
 23

păcatele sale. Bună și folositoare este cercetarea

de sine cu deamănuntul de către cel care se
mărturisește – ca să poată afla toate păcatele pe
care le-a făcut: cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul.
Canonul cel primit de la duhovnic pentru pocăință
adică: post, plecarea genunchilor cu metanii și
închinăciuni și alte nevoințe care înrobesc,
chinuiesc numai trupul, adică numai pe omul
dinafară – și astfel taie numai rănile cele dinafară
ale păcatului.
Iar durerea și suspinarea zdrobește și rănește pe
omul cel dinăuntru, pe inima însăși – unde acolo se
găsesc rădăcinile tuturor păcatelor – zdrobește și
pe diavol, care s-a cuibărit în inimă, de unde
aruncă toate gândurile cele rele și hulitoare –
îndemnând pe om la păcate.
Căci din inimă ies toate gândurile ce rele:
furtișaguri, mărturii mincinoase, hulele, curviile,
uciderile și altele. Cele ce se lucrează în ascuns –
rușine este a le grăi.
Dacă această durere va lipsi din inima celui care se
pocăiește, adevărat este că el rămâne nepocăit și
nemărturisit, chuiar dacă s-a mărturisit cu gura la
duhovnic și a luat și dezlegare.
De aceea Dumnezeu a zis cu hotărâre : ”De nu vă
veți pocăi cu adevărat toți veti fi osândiți la iad la fel
ca cei ce a căzut casa peste ei.”
Proorocul Ioil zice: Rupeți-vă inimile voastre – iar
nu hainele voastre.
 24

Vezi frate aceasta este mărturisirea și pocăința cea

adevărată, cea canonică și după Lege.
Această durere a inimii vine numai de la Dumnezeu
– însă nu vine în inimile celor nepricepuți – și chiar
dacă se dă unora ca acestora – se ia degrab de la
ei. Acest dar este din cele mai mari și mai cinstite,
și mai alese pe care îl dă Dumnezeu omului. Să nu
crezi că acest dar atât de scump ți-l dă Dumnezeu
imediat și când vrei tu.
Sfântul Vasile cel Mare zice: Sufletul de multe ori
se silește pe sine să se umilească – dar nu poate
pentru lenevirea din trecut și nici de patimi nu se
poate lăsa așa ușor.
Sfinții Părinți ca să poată dobândi acest dar s-au
nevoit îndelung timp: au ținut post aspru cu
privegheri, au vărsat multe lacrimi și sudoare în
nevoințele lor și cu multă cugetare din Sfintele
Scripturi. Tu crezi că după ce te-ai mărturisit la
duhovnic și ți-a făcut rugăciuni de dezlegare – pleci
curat ca și cum n-ai fi făcut nici un păcat, sau n-ai fi
avut nici o întinăciune? Dar acest gând nu este
adevărat – pentru că la Botez se șterg toate
păcatele – dar nu și necunoștința minții și pofta, și
alunecare spre păcat sădită în fire. Acestea rămân
în firea omului și după Botez, ca o încununare a
luptei și a biruinței celor botezați.
Primim canon de la duhovnic – dar primim și de la
Dumnezeu fără de voie pe care trebuie să le
îngăduim să vină: boli, neajunsuri, supărări și
 25

scârbe și altele, din mila lui Dumnezeu pentru

mântuirea noastră.
Obișnuința și înclinarea spre păcat o putem numi
fiica sau maica păcatelor. Pe inimă o zdrobește
înfrânarea din trei părți: a somnului, a pântecelui și
a odihnei trupești. Securea ascuțită este durerea
inimii – apoi zdrobirea și mâhnirea sufletului.
Această durere și scârbă să apese neîncetat inima
ta ținând-o ca într-un clește ca să scoată când
lacrimi, când suspine. Nici una din faptele bune nu
este mai înaltă ca pocăința. După ce omul va
cădea în păcat și încă de moarte nu mai poate fi
fără de grijă în toate zilele vieții lui. Păcatul rănește
și trupul și sufletul – și rămân semnele cuielor în
toate. Nu merge fără de frică spre păcat – căci
mulți nici de pocăință nu au mai avut vreme – luând
pedeapsa chiar în timpul săvârșirii păcatului.
Cel ce trăiește în credință – trăiește pentru
pocăință!
Dumnezeu face să se nască în inima omului
osteneală și durere pentru cinstea Lui – și îți va
pricinui în suflet multe bunătăți. În care parte a
trupului se simte durerea – acolo aleargă și mintea
cu toată atenția. Inima nu se poate inmuia și smeri
fără durere: Vezi Doamne smerenia mea și
osteneala mea, și-mi iartă toate păcatele mele.
Acestă durere a inimii te va face să-ți schimbi și
felul mâncării și a băuturii și somnul și hainele și
toată petrecerea ce o aveai mai înainte de păcat și
să petreci în rugăciune, plâns, simplitate și sărăcie.
 26

Dar noi petrecem cu nepăsare pentru mântuirea

noastră.
Această durere și mâhire a inimii nu este așa de
amară să aducă deznădejde – ci este dulce și
aducătoare de veselie duhovnicească – căci este
amestecată cu nădejdea mântuirii, cu umilința cea
prea dulce, cu lacrimi dulci și cu ușurarea
conștiinței.
Aceasta este un dar de la Dumnezeu – ca o
plăcere neplăcută! O durere fericită – care
pricinuiește fericirea cea fără de durere! Nu numai
că trebuie să te ferești de rău – ci fă și binele!
După ce ai sădit faptele cele bune în inima ta – se
cuvine să le păzești cât poți până ce vor prinde
rădăcini, vor înfloriși vor face roade vrednice de
pocăință adevărată de iertarea păcatelor pentru
mântuire. Deci păzește rodul ca un dar a lui
Dumnezeu și luptă-te să nu ți-l fure diavolul din
inima ta – adică să te menții statornic în starea
duhovnicească în care ai ajuns, ca să nu cazi în
jos.
Că de vei cădea – cele de pe urmă se fac mai rele
ca cele dintâi.
Va cunoaște cineva că a luat iertarea păcatelor lui
– atunci când va simți în sufletul său – că le-a urât
păcatele desăvârșit din inimă.
Pomenirile păcatelor sunt închipuiri – iar păcatele
sunt cuie care pătrund pe cei ce cad. Nu când
săvârșim păcatul suntem păcătoși – ci când nu-l
urâm și nu ne căim de el.
 27

De vreme ce mintea noastră se mai strică de

păcate încă nu am dobândit iertarea lor – fiindcă nu
am făcut încă roade vrednice de pocăință.
Roada de pocăință este nepătimirea sufletului – iar
nepătimirea este ștergerea păcatelor. Să nu primim
găndul care să ne spună nouă – că ni-i s-au iertat
păcatele, că sunt de la diavol.
Dumnezeu nu este prieten al păcatului, ci vrâjmaș
neînpăcat care urăște orice păcat. Să avem
nădejde prin pocăință – că a oamenilor este a
cădea – și iarăși a se ridica.
Cu cât rana păcatului este mai proaspătă și caldă –
cu atât se va vindeca mai ușor. Cu frică și cu
cutremur lucrează la mântuirea ta. Adevărata
pocăință se naște din frică. Frica este cârmaciul
corabiei adevăratei pocăințe – care te povățuiește
la limanul dragostei dumnezeiești.
Sfântul Isaac Sirul spune: Pocăința este al doilea
dar ce se naște în inimă din credință și din frică.
Pocăința este corabia – iar frica este cârmaciul ei –
iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc.
Deci frate auzind atâtea – hai la pocăință!
Veniți să ne închinăm și să cădem la El și să
plângem înaintea Domnului – Celui ce ne-a făcut
pe noi – Că El este Dumnezeul nostru și noi
poporul Lui și făptura mâinilor Lui!
Și am păcătuit întru toate și poruncile Tale nu le-am
ascultat, nici le-am păzit, nici n-am făcut precum
ne-ai poruncit nouă! Oricine a păcătuit după ce a
luat cerescul Botez – la cer a păcătuit. Căci cel ce
 28

a păcătuit înainte de Botez – pe pământ a păcătuit.

S-a zis lui Adam: Pământ ești și în pământ te vei
întoarce! Iar cel ce s-a îmbrăcat cu Hristos prin
Botez nu mai este pământ – ci cer. În ce chip este
ce ceresc așa sunt și cei cerești. Părinte am greșit
la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic a mă
chema fiul tău, fă-mă ca unul din argații tăi!
Durerea care se pricinuiește dinlăuntru din voia
noastră, este o durere de voie – iar cea dinafară
este fără voia noastră.
Sfântul Grigorie al Tesalonicului zice: Însăși
defăimarea de sine, singură ca o greutate oarecare
gândită punându-se peste sufletul celui ce o cugetă
zâbovind peste el, îl zdrobește, îl tescuiește și
stoarce vinul cel mântuitor – care veselește inima
omului, adică pe omul cel dinlăuntru. Iar acest fel
de vin este umilința care împreună cu lacrimile din
plâns șterge și seacă patimile – și umple sufletul de
bucurie fericită. Fericiți cei ce plâng - că aceia se
vor mângâia!
Și rugăciunea cea nerâspândită a inimii – provoacă
durerea inimii care scoate lacrimi.
Sfântul Ioan Scărarul zice: Setea și privigherea au
necăjit inima – și inima fiind necăjită și strâmtorată
a izbucnit în lacrimi. Nedurerea inimii – întunecă
mintea.
Sfântul Marcu spune: Lucrul pocăinței se țese din
trei fapte bune: din a-ți controla gândurile, a te ruga
neîncetat și a suferi scârbele ce vin asupra ta.
 29

Durerile cele de voie fiind mai ușoare – se

binecuvântează de cele fără de voie că ele sunt
mai grele.
Sfântul Grigorie al Tesalonicului zice: Prin
răbdarea durerilor cele de voie și a celor fără de
voie – orice nevoitor se face desăvârșit.
Pocăința împreună cu vorbăriile – este chip găurit
se alungă pocăința. Să iubim liniștea și fuga de
oameni – fiindcă ele ajută foarte mult la câștigarea
pocăinței. De iubești pocăința – iubește și liniștea.
Cel ce nu a putut să se liniștească și nici să se
pocăiască – nu a putut cunoaște ce este pocăința.
Nu va ajunge ziua să împlinești datoria față de
Stăpânul.
Pocăința este mântuitoare – iar neînțelegerea ei
este moarte. Nu vom fi învinuiți la ceasul ieșirii
sufletului că n-am făcut minuni, că n-am fost înainte
văzători sau propovăduitori – ci vom da seama
înaintea lui Dumnezeu că nu am plâns necontenit
și nu ne-am pocăit pentru păcatele noastre.
I-a iertat Dumnezeu lui Adam greşeala, dar nu şi
pedeapsa.
Prin Taina Sfântului Botez se şterge păcatul
strămoşesc, şi orice păcat ai făcut până atunci,
însă nu se şterge şi necunoştinţa minţii şi pofta şi
aplecarea spre păcat, sădită în fire, şi alte urmări
ce le-a pricinuit acest păcat strămoşesc în firea
oamenilor.
 30

Acestea rămân în firea omului şi după botez ca o

pedeapsă spre încercarea stăpânirii de sine şi spre
încununarea luptei şi a biruinţei celor botezaţi.
Tot aşa şi prin mărturisirea păcatelor ce se face
bine, adevărat, spunând toate păcatele, cu toate că
se iartă şi se şterg păcatele, însă nu se şterge şi
răutatea şi slăbiciunea ce au pricinuit-o ele în
suflet, acestea fiind: orbirea şi întunecarea minţii,
înclinările cele rele ale voinţei, obişnuinţele şi
deprinderile inimii, stricăciunea şi netrebnicia
puterilor şi lucrărilor firii omeneşti. Într-un cuvânt,
toată grozăvia ce a pricinuit-o păcatul în om după
chip şi după asemănare.
Deci mărturisirea nu ia de la noi urmările ce le-au
pricinuit păcatele noastre – nici rănile păcatelor,
nici toată puterea deprinderilor şi a obişnuinţelor
pricinuite de păcat – ci doar le micşorează puţin.
Ele rămân ca noi să le îndreptăm şi să le ştergem
cu durerea cea neîncetată a inimii şi cu ostenelile şi
nevoinţele pocăinţei, ce suntem datori să le facem
în toată viaţa noastră după ce am păcătuit.
Prin mărturisire nu se iartă nici pedeapsa sau
canonul pentru păcatele săvârşite.
Deci să ştii frate că după ce vei face o mărturisire
adevărată, totală, bună şi umilită, se cuvine să
împlineşti canonul sau pedeapsa pe care ţi-o dă
duhovnicul ca o doctorie, ca un leac pentru
vindecarea rănilor păcatelor tale. Adică rugăciune,
post, citiri sfinte, plecarea genunchilor şi înfrânare
 31

de la toate cele ce hrănesc păcatul: mâncare,

băutură, somn, vedere, auz, gust, miros, pipăit.
Ori cele venite de la Dumnezeu fără voia ta: boli,
întristări, pierderi, neajunsuri, moarte a rudelor sau
a celor iubiţi ai tăi înainte de vreme, ori de la
oameni ocări, necinstiri, nedreptăţi, şi cele
pricinuite de diavoli prin ispite sau a oamenilor răi,
sau din firea cea stricată a ta.
Toate acestea, dar mai ales necinstirile şi ocările
nasc durere şi umilinţă în inimă, din care te vei
cunoaşte pe tine însuţi şi mult te vei folosi.
Un Părinte când îi venea vreo scârbă obişnuia a
zice: "Acesta este fierul ars al lui Iisus Hritstos, care
curăţă."
Căci Dumnezeu este Duhovnicul Cel mai înţelept
dintre toţi, şi El ştie toate întru toți ca să îndrepte pe
păcătoşi mai bine decât orice duhovnic cu orice fel
de canon. Dreptatea lui Dumnezeu ar ierta
împreună cu greşeala şi chinul cel veşnic, dar nu o
face aşa uşor şi oricum, ci numai după împlinirea
canonului vremelnic dat de duhovnic, care ajută
păcătosului pentru iertarea păcatelor lui. Dar
iertarea desăvârşită o face mila cea nemărginită a
lui Dumnezeu prin patimile şi moartea Fiului Său.
Dumnezeu obişnuieşte să-i pedepsească pe
păcătoşi mai ales cu mustrarea conştiinţei, topindu-
i şi uscându-i ca pe un păianjen care rabdă
aşteptând prada. Sau prin semne cu vedenii
înfricoşate, aducând chipuri de frică şi de groază.
 32

Dumnezeu nu lasă nimic nepedepsit, dar nici nimic

nerăsplătit, fiind drept dar totodată şi milostiv.
Dumnezeu nu rămâne dator nimănui niciodată.
Fugi de toate pricinile care vatămă sufletul tău.
Sunt mulţi creştini care după cum zice în Sf.
Scriptură la Iov, "beau păcatul ca apa." Că precum
apa alunecă până în adâncul pântecelui aşa şi
păcatul întinează toate cele lăuntrice.
O! Ce rău gând! Ce viclenie amăgitoare şi
vătămătoare, ca o pâclă acoperitoare peste mintea
omului! Ei merg ca boul la junghiere. Unii
păcătuiesc fără frică toată viaţa lor şi încă se mai
laudă la ospeţe cu păcatele lor. Mai la bătrâneţe îi
mai părăsesc unele patimi, dar nu se lasă ei de ele,
din obişnuinţă şi vechimea săvârşirii lor. Dacă nu
mai pot face păcatul cu lucrul sau fapta, ei îl fac
măcar cu gura şi cu gândul până la moartea lor.
Vai! Se află atâţia creştini neînţelepţi sau mai bine
zis nebuni, care îşi leapădă de bunăvoie curăţia
sufletelor lor, voinţa şi darul lui Dumnezeu care
este comoara cea mai de preţ pe care ne-o dă
Dumnezeu în lumea aceasta – ei nădăjduind că le
vor lua înapoi, acea curăţie, voinţă şi darurile
cereşti prin mărturisire şi pocăinţă!
Şi aşa se fac ticăloşii de-a pururi legaţii iadului,
dându-şi cheile sufletului în mâinile lui satana,
luceafărului întunericului, socotind că le vor putea
lua înapoi de la potrivnicul când vor voi ei! Şi după
cum diavolul a amăgit pe primii oameni zicându-le:
 33

"faceţi ce poftiţi că Dumnezeu este mult milostiv şi

bun şi nu vă va pedepsi aşa de rău precum a zis."
Adam n-a fost amăgit ca Eva, dar el de bunăvoie
s-a alăturat Evei, prin ademenire, spre a mânca din
pomul oprit, gândind la dumnezeiasca milă că nu-l
va pedepsi precum l-a înfricoşat.
Şi ce doreşti mai mult frate spre adeverirea aceasta
când vezi că diavolul atât de mult s-a obrăznicit
încât şi asupra Domnului nostru Iisus Hristos a
mers cu război, cugetând să-L biruiască cu însăşi
armele nădejdii în Dumnezeu!
Şi cu toate că ei cred că este pregătită văpaia
veşnică pentru cei ce păcătuiesc, ei nu încetează
de la păcat şi sunt în pace şi fără de grijă, fiindcă
consideră tămăduirea păcatelor lor foarte uşoară
printr-o mărturisire la duhovnic şi cu o oarecare
puţină umilinţă şi printr-un canon uşor pentru
păcatele lor, cugetând că prin aceasta şi-au împlinit
toată datoria lor.
Şi prin această amăgire cad ticăloşii în multe
patimi. Şi după ce cad o dată lasă apoi slobod frâul
părţii cuvântătoare şi a luării aminte şi aleargă ca
nişte dobitoace necuvântătoare pe calea pierzării.
De aceea, cine poate număra căderile lor? De câte
ori va voi pofta lor cea rea, sau de câte ori se află
prilej la îndemână, îndată cad în păcat fără nici o
împotrivire.
Ei au ajuns slăbănogi, clătinându-i uşor orice
adiere de vânt pătimaş.
 34

Ei se îndreptăţesc şi zic: "Noi doar nu suntem

călugări, noi suntem căsătoriţi, trăind în lumea
ispitelor, doar nu o să trăim toată viaţa în întristare
şi suspin şi să plângem ca la mort."
Tu te-ai mărturisit de multe ori şi ai luat doctorii de
la duhovnic şi nu te-ai folosit de doctorie – căci
spre durere te-ai doctorit. Şi cu toate acestea
mărturisirea care trebuie să otrăvească şi să
omoare păcatele, ea a slujit la creşterea lor din
pricina răutăţii tale. Căci tu zici în inima ta: "Dacă
păcătuiesc îmi ajunge să mă mărturisesc. Şi dacă
am păcătuit o dată, mai pot păcătui şi altă dată şi
încă o dată, căci de aş face păcate puţine sau
multe, eu tot trebuie să mă mărturisesc şi să mă
pocăiesc."
Cu adevărat tu te-ai mărturisit, dar nu ai nici un
folos din mărturisirea aceasta. Căci singurul folos
ce-l dobândeşti din atâtea mărturisiri, fără mustrare
de conştiinţă şi supunerea inimii – este că adaugi
păcat lângă păcat la nesfârşit şi nu cunoşti că
această mulţime a păcatelor tale te afundă în iad.
Proorocul Ieremia zice: "Sufletul ce se
mărturiseşte şi se tămăduieşte de păcate, apoi
iarăşi păcătuieşte deschizând şi înnoind iarăşi
rănile, este greu de vindecat, şi chiar de
nevindecat."
Ajungând vrednic de a fi părăsit cu totul de
Dumnezeu şi de a fi osândit.
Şi aceştia ajungând în adâncul răutăţilor,
nemaibăgând în seamă, neavând nici o frică, nici
 35

ruşine – după care nu mai voiesc să se

mărturisească, nici să se pocăiască.
Şi de s-ar întâmpla vreodată a voi, nu vor mai
putea, că obiceiul păcatului s-a făcut deprindere şi
a ajuns în ei ca o a doua fire, că diavolul a luat
cârma sufletului şi hotărârea şi li s-au învârtoşat ca
o piatră inimile lor, ajungând nesimţitoare şi
neprimitoare de pocăinţă şi îndreptare. Şi aşa mor
ticăloşii neîndreptăţiţi şi nepocăiţi.
Şi de mirare este că aceşti creştini, care au ajuns
în cele mai de pe urmă ale păcatelor şi mai ţin şi
credinţa şi nu se leapădă de ea.
Sf. Vasile zice: "Cel ce petrece în păcate cu
nădejde de pocăinţă – acela are chipul vicleşugului
fără de Dumnezeu şi s-a lipsit de pocăinţă." Sf.
Ambrozie zice: "Uşurinţa iertării dă îndemnare la
păcat."
Proorocul Ieremia zice: "Aşa foloseşti tu bunătatea
lui Dumnezeu şi darul sfintei mărturisiri ca să
păcătuieşti şi să-L ocărăşti pe El." Dacă tu
păcătosule n-ai crede că între bunătatea lui
Dumnezeu şi răutate, este o împotrivire nesfârşită,
neîmpăcată şi neschimbată – atunci Dumnezeu n-
ar fi Dumnezeu! Şi dacă-L crezi, apoi voieşti ca
bunătatea Lui s-o faci priciină de a păcătui?
Oare nu ştii că aceasta este vrăjmăşie împotriva
bunătăţii Lui? De aceea frate, roagă-te Domnului
totdeauna să scoată din inima ta această nădejde
mincinoasă şi amăgitoare.
 36

Cei ce păcătuiesc şi nădăjduiesc astfel nu ştiu ce

este mărturisirea şi pocăinţa.
Ei păcătuiesc fiindcă nu ştiu ce rodnice bunătăţi le
aduce mărturisirea şi pocăinţa cea adevărată. De
aceea, când le va cunoaşte pe acestea cu adevărat
se va vindeca.
Unii socotesc că mărturisirea nu este altceva decât
doar a spune duhovnicului cu amănuntul păcatele
lor.
Şi arătând cu luare-aminte, se silesc să nu uite
ceva şi prin aceasta ei socotesc că s-au împăcat cu
Dumnezeu. Ei cred că este mai largă calea spre
Împărăţia cerurilor, decât cum este scris.
Mărturisirea singură şi canonul nu este de ajuns
pentru mântuire – ci trebuie şi o durere lăuntrică a
inimii pentru păcatele făcute. Căci pocăinţa
acestora a fost numai cu gura – nu şi cu inima.
Şi Cain s-a căit, dar n-a fost de ajuns pentru
mântuire. Şi Saul a zis către proorocul Samuil: "Am
păcătuit că am călcat cuvântul Domnului şi
cuvântul tău." Iar Iuda a zis: "Am greşit, vânzând
sânge nevinovat" şi aruncând cei 30 de arginţi s-a
dus de s-a spânzurat.
Oarecare Părinţi despart durerea pe care o ia
păcătosul la mărturisire în trei:
1. Durerea ce o ia înainte de mărturisire, pe care o
numesc usturime, 2. Durerea ce o ia când se
mărturiseşte, pe care o numesc zdrobire, 3. Şi
durerea cea după mărturisire, pe care o numesc
sfărâmare de tot.
 37

Sf. Vasile zice: "Umilinţa care se face de la sine

este un dar al lui Dumnezeu – ca gustând sufletul
din dulceaţa unei dureri ca aceasta să se
sârguiască a o folosi." Pe care voieşte Dumnezeu îl
umileşte, iar pe care voieşte îl împietreşte – dar
împietrirea şi umilinţa sunt două stări potrivnice
direct.
Cel ce se mărturiseşte şi nu are în inima lui o astfel
de durere lucrătoare desăvârşită şi mai presus de
fire – acela după mărturisire se întoarce iarăşi la
casa lui împreună cu toate păcatele lui.
De aceea bună şi folositoare este cercetarea de
sine, de către cel ce se pocăieşte, ca să se poată
afla toate păcatele ce le-a făcut: cu lucrul, cu
cuvântul sau cu gândul, căci aceasta duce la mare
uşurare. Însă cercetarea conştiinţei şi mărturisirea
se cuvine să fie însoţite de zdrobirea şi durerea cea
dinlăuntrul inimii. Căci canonul ce-l primeşte de la
duhovnic cel ce se pocăieşte, pe care unii nu prea
îl dau, acest canon, adică: post, plecări de
genunchi, metanii sau altă rea pătimire – acestea
zdrobesc şi chinuiesc numai trupul, adică numai pe
omul cel dinafară. Dar durerea inimii zdrobeşte şi
chinuieşte şi răneşte omul cel dinăuntru, adică pe
inima însăşi, unde se găsesc rădăcinile tuturor
păcatelor. Aici răneşte păcatul, răneşte pe diavol.
Căci după cum sunt necesare şi întăritoare
mărturisirea păcatelor cu gura de către cel ce se
pocăieşte, împreună şi dezlegarea de la duhovnic –
tot aşa este absolut necesară această durere
 38

lăuntrică a inimii în Taina Pocăinţei. Iar dacă

această durere va lipsi din inima celui ce se
pocăieşte, adevărat este că el rămâne nepocăit şi
nemărturisit, chiar dacă s-a mărturisit cu gura lui, el
rămâne ca şi cel ce nu s-a mărturisit de păcatele
lui, sau a fost legat, sau n-a fost dezlegat de
duhovnic.
Scopul cel mai desăvârşit pentru care trebuie să
provocăm în inimile noastre această durere mai
presus de fire este ca prin ea să ne împăcăm şi să
ne unim cu Dumnezeu, ca apoi să dobândim
fericirea care covârşeşte hotarele firii. Vezi, frate,
care este pocăinţa cea adevărată?
Este cu neputinţă să câştigi această durere mai
presus de fire numai prin osteneala ta. O astfel de
durere vine numai de la Dumnezeu, ca un dar din
cele mai mari.
Însă nu vine în inimile celor nepricepuţi. Şi dacă se
dă în dar, se şi ia degrabă. Să nu crezi că
Dumnezeu îţi dă acest dar, atât de scump şi
preţios, imediat şi oricând vrei tu.Nu vezi în jurul
tău câţi oameni petrec în împietrirea inimilor lor?
Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Sfinţii au ţinut posturi aspre, au vărsat multe lacrimi
şi sudori şi cugetări multe din Sf. Scripturi ca să
poată dobândi acest dar.
Sf. Vasile zice: "Sufletul de multe ori se sileşte pe
sine să se umilească, dar nu poate. Iar a se umili şi
a nu putea, mai întâi dovedeşte lenevirea noastră
din vremea trecută. Căci nu este cu putinţă a o lua
 39

pe aceasta îndată şi fără multă şi deasă cugetare

la cele sfinte, împreună cu multă nevoinţă."
Numai cu mărturisirea speli vasul pe dinafară şi
faţa inimii tale – iar adâncul cel dinlăuntrul inimii
rămâne plin de necurăţie.
Tu gândeşti că după ce vei mărturisi cu umilinţă la
duhovnic păcatele tale pe care le-ai făcut şi după
ce acela îţi va da un canon, îţi va citi rugăciunea de
dezlegare cu mâinile pe capul tău în chipul crucii –
şi pleci de la picioarele duhovnicului crezându-te
curat ca şi cum n-ai fi făcut niciodată vreun
păcat.Acest gând nu este adevărat.
Fără zdrobirea inimii este cu neputinţă a se izbăvi
cineva de păcat. Iar pe inimă o zdrobeşte
înfrânarea din trei părţi: a somnului, a pântecelui şi
a odihnei trupeşti. Însă cea mai ascuţită tăietoare
este durerea inimii şi mâhnirea sufletului. Această
durere a inimii să fie atât de tare provocată şi
lucrătoare ca un şi ac sau un spin mare care ţi-ar
vătăma piciorul tău.
Această durere şi scârbă să apese neîncetat inima
ta şi ţinând inima ca într-un cleşte şi zdrobindu-o să
facă să scoată când lacrimi, când suspine.
Sf. Isaac Sirul spune: "Pocăinţa este inima
zdrobită, înfrântă şi smerită – pe aceasta
Dumnezeu nu o va urgisi. Să părăseşti păcatele
cele dinainte şi să te scârbeşti pentru ele."
Iar Sf. Ioan Scărarul spune: "Pocăinţa este
necăjire şi strâmtorare tare a pântecelui, nevoinţă,
 40

osteneală, priveghere, cugetare la cele sfinte, la

moarte, şi lovire a sufletului spre simţire puterinică."
Sf. Isaac Sirul spune: "Nici una din faptele bune nu
este mai înaltă decât pocăinţa – căci lucrarea ei nu
poate să se sfârşească niciodată, decât pe patul
morţii."
Păcatul de moarte se numeşte aşa pentru că,
îndată ce omul îl face, este vrednic de a fi omorât
trupeşte de Dumnezeu şi de a fi lipsit de viaţa
aceasta, cum era în Legea Veche. Însă Dumnezeu
pentru iubirea Sa de oameni nu-l omoară pe cel ce
a păcătuit, ci îl lasă, dându-i timp de pocăinţă
pentru toată viaţa lui. Şi trăind întru credinţă,
trăieşte pentru pocăinţă. De aceea, după ce omul
va cădea în păcat, şi încă de moarte, nu mai poate
trăi fără de grijă în toată viaţa lui, ci să se
mâhnească în toate zilele, să primească durere, să
se pocăiască.
După cum şi Proorocul David, după ce a preacurvit
şi a ucis om, s-a pocăit în toate zilele vieţii sale,
zicând: "Fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi
îngriji pentru păcatele mele" şi iarăşi "Spăla-voi în
fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele
aşternutul meu voi uda." După cum şi Ap. Petru s-a
căit în toată viaţa lui, mai ales când auzea cocoşul
cântând, pentru că s-a lepădat de Domnul de trei
ori.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Plâng că au pierdut Raiul.
 41

Fiecare păcat face o rană în suflet. Şi deşi rana s-

ar tămădui, însă rămân în suflet semnul sau urma
rănii, neşterse şi nu se pot şterge desăvârşit în
viaţa aceasta.
Sf. Vasile zice: "Pocăinţa poate ierta păcatul celor
ce şi-au stricat fecioria curvind, dar nu o poate face
pe cea stricată ca pe o fecioară. De aceea celor ce
au curvit, acest lucru trebuie să le pricinuiască
plâns în toată viaţa lor."
Că pocăinţa iartă păcatele, dar pe cea stricată
neputând să o facă ca pe cea nestricată, şi în toată
vremea vieţii ei, ea se tânguieşte.
Căci cum se va face nestricat cel care este stricat?
Sf. Ioan Pustnicul zice: "Copilul stricat de cineva
prin sodomie să nu vină la preoţie. Căci deşi acela
n-a păcătuit pentru vârsta lui cea nedesăvârşită şi
nu este vinovat – dar vasul lui s-a spart şi s-a făcut
netrebnic de sfinţita lucrare."
Spre exemplu, un vas stricat ca să-l mai foloseşti îi
aşezi cioburile la loc, îl lipeşti şi îl legi strâns cu
sârmă şi trebuie să umbli mai cu grijă decât cu cel
necrăpat. Iar dacă este spart prea tare nu-l mai poţi
folosi, că nu-l mai poţi repara şi trebuie aruncat la
gunoi. Şi cum cel o dată rănit cu pofta, cu dulceaţa,
cu păcatul, cu patima – se va face ca cel nerănit?
Pentru că el are în trupul şi în sufletul lui semnele
stricăciunii.
Este vindecare şi după rană, dar rămâne semnul.
Nu este ca vasul de mai înainte de păcat, întreg, cu
toate că o vom căuta pe ea cu multe suspine şi
 42

lacrimi, din care de abia vine tămăduirea, dar cu

semne şi urme.
Păcatul răneşte şi trupul şi sufletul, dar rămân
semnele cuielor în toate.
Sf. Isidor Pelusiotul zice: "Pentru că ai auzit că s-
a dat pocăinţă, nu merge fără de grijă şi fără de
frică spre a păcătui, ca şi cum negreşit te vei
vindeca prin pocăinţă. Căci să ştii că mulţi, nici de
pocăinţă n-au mai avut parte şi vreme, căci au luat
pedeapsă chiar după ce au păcătuit."
Sf. Ioan Gură de Aur zice: "Dumnezeu când va
şterge păcatele desăvârşit, nu lasă nici umflătură,
nici urmă nu îngăduie să rămână – ci împreună cu
sănătatea dăruieşte şi frumuseţea. Aceasta o face
pentru iubirea Lui de oameni, nu pentru pocăinţa
păcătosului, ci fiindcă pocăinţa păcătosului se
amestecă cu negrăita iubire de oameni a lui
Dumnezeu şi cu nemărginita Lui bunătate."
Fiecare om, drept sau păcătos, nu este cu putinţă
să rămână fără de păcat şi slobod de el până la
moarte.
Căci cine se poate lăuda că are inima curată? Sau
cine va cuteza să zică că este curat de păcate?
Sf. Ioan Evanghelistul zice: "Cine zice că este
fără de păcat, acela mincinos este şi nu este
adevăr în inima lui."
Căci de ar trăi omul numai o zi, nu este fără de
păcat. Numai Dumnezeu este fără de păcat. Că în
fiecare zi şi în fiecare ceas toţi păcătuim: când cu
 43

lucrul, când cu cuvântul, când cu gândurile rele,

hulitoare şi urâte îl mâniem pe Dumnezeu.
Sf. Grigorie al Tesalonicului zice: "Viaţa
creştinului este o petrecere în pocăinţă, care este şi
început şi mijloc şi sfârşit. Aducerea aminte de
Dumnezeu face să se nască în inimă osteneala şi
durerea pentru cinstirea Lui. Căci fireşte că în care
parte a trupului se simte durerea, acolo aleargă şi
mintea."
Inima păcătosului este vârtoasă, pietroasă şi
mândră – de aceea ea nu se poate înmuia şi smeri
fără durere. Această durere se va sui înaintea lui
Dumnezeu şi îl va îndupleca să ierte păcatele tale,
după cum Proorocul David zice: "vezi smerenia
mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele
mele."
Această durere a inimii te face să schimbi
petrecerea ta la înfrânare de la toate. Aşa se
cuvine să vieţuiască cei ce se pocăiesc: în
smerenie, în plâns, în rugăciune, simplitate ca cel
bolnav cu trupul şi cu sufletul.
Dar mulţi nu se schimbă deloc, trăind în continuare
aceeaşi viaţă şi numai numele de pocăinţă îl au
neroditor şi nelucrător.
Sf. Ioan Scărarul zice: "Alta este înfrânarea ce se
potriveşte celor nevinovaţi şi alta a celor vinovaţi.
Cei dintâi au ca semn mişcarea trupului, iar cei de-
al doilea lupta până la moarte şi până la sfârşit
împotriva lui cu neîmpăcare şi fără milostivire."
 44

Pentru păcat de moarte, pedeapsa obligă pe om să

petreacă o viaţă de nevoinţă călugărească chiar
fiind în lume. Această durere amară este
amestecată cu nădejdea mântuirii, cu umilinţa cea
preadulce şi cu uşurarea conştiinţei. Această
străpungere a inimii este un dar al lui Dumnezeu –
de aceea ea este în suflet ca o plăcere neplăcută
cu care ne mângâie Dumnezeu."
Sf. Grigorie de Nyssa zice: "O, durere prea dulce
care pricinuieşti pocăinţa cea adevărată prin darul
cel dumnezeiesc! O, durere pricinuitoare de
bucurie care faci pe om nemişcat sau greu de
mişcat spre răutate! O, durere fericită care
pricinuieşti fericirea cea fără de durere!"
Dar nu este de ajuns frate, spre câştigarea
pocăinţei celei adevărate şi pentru mântuirea ta, să
scoţi din inima ta numai rădăcinile păcatelor şi apoi
să laşi locul gol – ci trebuie să şi sădeşti în inima ta
pomii faptelor bune – ori de nu iarăşi vor răsări
mărăcinii păcatelor.
Proorocul David zice: "Fereşte-te de rău şi fă
binele." Iar după ce ai sădit fapte bune în inima ta,
se cuvine a le păzi până vor prinde rădăcini, adică
obişnuită deprindere şi până când vor înflori şi vor
da rod de mântuire şi de pocăinţă adevărată şi de
iertarea păcatelor tale.
Căci de nu le vei păzi cu priveghere şi paza minţii
şi te vei lenevi cu somnul şi negrija şi nepăsarea,
atunci va veni diavolul şi va smulge ceea ce tu ai
 45

sădit în inima ta şi în locul lor va sădi el neghina şi

năravul păcatelor.
Dumnezeu la lumina zilei a semănat în țarină grâu
curat – dar noaptea a venit diavolul și a semănat și
el neghină și pălămidă, adică când omul nu a
privegheat țarina sufletului său.
Omul va cunoaşte încredinţarea iertării păcatelor
dacă se va vedea pe sine şi va simţi în sufletul său
că le-a urât desăvârşit şi încă îi este silă dacă aude
de păcat. Nu când săvârşim păcatul suntem
păcătoşi, ci când nu-l urâm pe el şi nu ne căim de
el.
Şi dacă ai primit, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru
toate. Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se
lucrează spre bine.
Alta este ispita celor nepocăiţi şi alta este a celor
pocăiţi şi care se îngrijesc de mântuirea lor. Apoi
vin şi diavolii ca nişte prooroci mincinoşi prin
gânduri şi spun că s-a făcut iertarea păcatelor – pe
aceştia să nu-i ascultaţi.
Dacă inima noastră se mai strică de păcate şi nu le
respinge, înseamnă că încă nu am dobândit
iertarea lor, că nu am lucrat roade vrednice de
pocăinţă.
Roadă de pocăinţă este nepătimirea sufletului.
Nepătimirea este ştergerea păcatelor.
Vezi frate cum se câştigă pocăinţa cea adevărată?
Vezi cu ce osteneli şi sudori se dobândeşte
adevărata iertare a păcatelor? De aceea ia seama
înainte, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu mai
 46

păcătuieşti. Şi de îţi va veni gând de păcat, tu zi-i:

"Cine ştie de mă voi mărturisi bine, după ce voi
păcătui? Cine ştie dacă nu cumva acest păcat pe
care cuget să-l fac nu este cel de pe urmă pe care-l
va suferi Dumnezeu, şi săvârşindu-l va tăia funia
răbdării Sale şi mă va lăsa să cad în prăpastia
pierzării? Cine ştie dacă Dumnezeu, după ce voi
păcătui îmi va mai da darul pocăinţei celei
adevărate pe care nu l-a mai dat altor păcătoşi
asemenea mie, şi care acum se ard în iad? Cine
ştie dacă nu cumva obişnuindu-mă cu păcatul, voi
începe să nu mă mai tem de Dumnezeu şi voi
aluneca puţin câte puţin în viaţa desfătată, în
ultimele trepte ale păcatelor, deznădejdea şi apoi
urmând sinuciderea?
Păcătuirea este ca şi cum ai înghiţi cu plăcere şi de
bunăvoie otravă amestecată cu dulceaţă.
Hotărârea de a te pocăi în cutare vreme nu este în
puterea ta, ci în mâna lui Dumnezeu, iar tu trebuie
numai s-o ceri.
Tâlcuirea Sf. Părinţi: "Ai căzut, ridică-te, scoală-
te," "De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei
mântui." Ei au pus aceasta ca o îmbărbătare, ca
oamenii de frică să nu se deznădăjduiască, nu ca
să-i facă pe ei să păcătuiască mereu cu nădejdea
mărturisirii şi a pocăinţei. Nicidecum!
Trebuie să avem nădejdea prin pocăinţă.
Sf. Părinţi n-au zis ridică-te şi cazi din nou, după
cum sucit înţelegi tu păcătosule – aceasta nu este
pocăinţă, este dormire.
 47

Cum a spus Sf. Ap. Petru: "Câine ce se întoarce

la vărsătura sa, şi porc ce se tăvăleşte iarăşi în
murdăria sa." Dar dacă din neputinţa firii lui şi nu cu
voia lui s-ar întâmpla să cadă iarăşi omul acela se
cuvine să nu se deznădăjduiască, ci îndată să se
scoale, să plângă, să-i fie scârbă de păcat, să se
mărturisească şi să se pocăiască fără a pierde
vremea. Căci atunci când rana este proaspătă şi
caldă din fire este uşor de vindecat. Pentru aceasta
şi tu frate, deşi ai căzut în neputinţă, să nu zici: "Eu
acum am căzut de aceea să mai cad şi să mai fac
şi alte păcate fiindcă şi aşa sunt întinat şi pe urmă
mă voi mărturisi şi mă voi pocăi pentru toate şi
după aceea mă voi depărta de păcate."
Nu, frate, pentru Domnul să nu asculţi gândul
acesta căci este al diavolului, care caută pierzarea
ta prin cea mai vicleană înşelare, adică omorârea
pocăinţei.
Sf. Ioan Scărarul zice: "A nu cădea este a
îngerilor! Fiindcă ei nici nu pot. Iar a oamenilor este
căderea şi degrabă a se scula din întunecimea şi
somnul păcatului, de câte ori s-ar întâmpla
aceasta. Iar de nu vei avea timp potrivit să te
mărturiseşti la duhovnic, până atunci pocăieşte-te
înaintea lui Dumnezeu fără să amâni pocăinţa."
Caută să te împaci cu Dumnezeu prin provocări de
dureri, zdrobirea inimii, prin cugetări, nevoinţe după
puterea ta. Şi nici într-o noapte să nu te culci până
ce nu vei cădea înaintea lui Dumnezeu pocăindu-
 48

te, până când vei merge să te mărturiseşti la

duhovnic.
Căci a sta o singură clipă în păcat de moarte este o
îndrăzneală şi nesimţire nemaiîntâlnită, fiind tu în
primejdie de moarte, viaţa ta atârnând numai de un
fir de aţă, deasupra adâncului întunericului iadului.
Dar tu, ticălosule, aştepţi fără frică ziua Învierii sau
alte zile mari ca să te mărturiseşti şi să te pocăieşti.
Iar tu până atunci joci, cânţi, râzi, glumeşti,
mănânci şi bei mult, dormi ca un nesimţit, ca şi cum
nu ar fi sufletul tău în primejdie de moarte. Atenţie!
Păcatele atrag mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu
şi a oamenilor. Vino-ţi în fire, vino-ţi în simţire, vino-
ţi te rog frate! Cu frică şi cu cutremur lucrează la
mântuirea ta!
Sf. Ap. Pavel zice: "Adevărata pocăinţă se naşte
din frică." Frica este cârmaciul corăbiei adevăratei
pocăinţe care te povăţuieşte la limanul dragostei
dumnezeieşti. Sf. Isaac Sirul zice: "Pocăinţa este
al doilea dar, după cel de la Botez, şi se naşte în
inimă din credinţă şi din frică." Pocăinţa este
corabia, iar frica este cârmaciul ei. Dragostea este
limanul cel dumnezeiesc.
Fraţilor întru Hristos, pocăiţi-vă! Să alergăm la
pocăinţă fraţilor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, în
braţele ei să scăpăm toţi fără să rămână cineva
afară din corabia mântuirii. Să glăsuim ca David:
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El şi să
plângem înaintea Domnului Celui Ce ne-a făcut pe
 49

noi. Căci El este Dumnezeul nostru şi noi poporul

Lui suntem şi oile mâinilor Lui."
Sf. Ioan Gură de Aur zice: "Cel ce păcătuieşte
înainte de Botez, pe pământ păcătuieşte. Iar cel ce
a păcătuit după ce a luat dumnezeiescul Botez, la
cer a păcătuit." Cine s-a îmbrăcat cu Hristos prin
Botez nu mai este pământ – ci cer, acela a luat
chipul cel ceresc. "Am greşit la cer şi înaintea Ta,
primeşte-mă ca pe unul din argaţii Tăi."
Omul prin Sf. Botez a dobândit haina sufletului său
albă şi curată, îndumnezeită ca fiu al lui Dumnezeu
după dar. Iar prin păcat a murdărit, a înnegrit şi a
rupt haina sufletului, ajungând întunecat şi rob al
păcatului, al diavolului.
Hristoase Dumnezeule luminează-mi haina
sufletului meu ca să intru în cămara Ta cea
strălucită şi împodobită şi să mă mântuiesc.
Sf. Ioan Scărarul zice: "Defăimarea de sine, setea
şi privegherea au necăjit şi strâmtorat inima, iar
inima fiind necăjită a izbucnit în lacrimi. Lacrima
este vinul care veseleşte inima cea duhovnicească
a omului."
În acest fel de vin este umilinţa care împreună cu
plânsul stinge şi seacă focul patimilor şi umple
sufletul de bucurie fericită.
Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia.
Acesta este adevăratul plâns. Din bogăţie şi
mâncărurile şi băuturile cele dulci, din dormirea cea
multă şi nelucrare cu trupul se nasc învârtoşarea
 50

inimii, împietrirea sufletului şi desfătarea trupului.

Iar desfătarea primeşte gândurile cele rele.
Sf. Grigorie Teologul zice: "Trebuie să ne luptăm
necontenit. Acest război este cumplit. Această
tabără a dracilor este mare. Şi acest semn de
biruinţă este minunat." Sf. Marcu zice: "Lucrul
pocăinţei se ţese din aceste trei fapte bune: 1. Din
a-ţi controla gândurile, 2. A te ruga neîncetat cu
umilinţă zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul,
Doamne iartă-mă, ajută-mă, învaţă-mă să fac voia
Ta, Doamne nu mă lăsa să pier până în sfârşit", 3.
A suferi fără cârtire scârbele şi ocările ce vin
asupra ta." Cel ce nu iubeşte a se pocăi, a-şi
tămădui rănile păcatelor lui, acela nu suferă cu
mulţumire scârbele, defăimările, ocările şi bolile ce
vin asupra lui, ci se tulbură şi cârteşte şi caută
răzbunare şi chiar unii hulesc şi judecă pe
Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a trimis doctorii, dar tu nu
le-ai primit.
Sf. Grigorie al Tesalonicului zice: "Prin răbdarea
durerilor celor de voie, care sunt mai uşoare şi a
celor fără de voie, care sunt mai grele, orice
nevoitor se face desăvârşit. Dar fără primirea şi
suferirea durerilor celor fără de voie ce vin asupra
noastră din mila lui Dumnezeu, nici cele lucrate de
voie nu vor dobândi dumnezeiască binecuvântare."
Sf. Grigorie de Nyssa zice: "Pentru că prin
dulceaţă şi poftă şi plăcere a intrat păcatul în inimă,
tot aşa prin cele împotrivă, adică prin amărăciune şi
 51

durere, negreşit se va scoate afară." Sf. Isaac Sirul

zice: "Să lăsăm întâlnirile dese şi vorbele şi
petrecerile unii cu alţii, căci ele alungă de la noi
pocăinţa. Să iubim liniştea şi fuga de oameni,
fiindcă ele ajută mult la câştigarea pocăinţei."
De iubeşti pocăinţa, iubeşte şi liniştea, şi dacă
cineva va grăi împotrivă despre acestea, să nu te
cerţi cu el.
Ai păcătuit, taci şi roagă-te! Nu mai vorbi mult cu
oamenii, ci cu Dumnezeu. Şi retrăgându-te pentru
Dumnezeu şi pentru suflet numai puţin, unul sau
două ceasuri, mai ales seara, într-un loc deosebit şi
liniştit şi aducând mintea în inimă să cugetăm şi să
ne aducem aminte de toate păcatele ce le-am
făcut: cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul, cu voie
şi fără de voie, pe faţă sau întru ascuns, să ne
forţăm a ne pocăi cu amar, cu întristare, suspinare
şi durerea inimii noastre, cerând iertare de la
Dumnezeu.
Să nu lăsăm să treacă nici o zi fără să facem
mântuitoarea cugetare şi această lucrare
dumnezeiască. Nu te amăgi, lucrătorule fără de
minte, că vei putea înlocui timpul pierdut cu alt
timp, căci nu ajunge ziua să împlineşti datoria de
rob faţă de Stăpânul Dumnezeu.
Răscumpăraţi şi neguţătoriţi timpul, căci zilele rele
sunt.
Sf. Vasile zice: "Pocăinţa este mântuire, iar
neînţelegerea este moarte." Dumnezeu nu ne va
învinui în ziua morţii şi a judecăţii că nu am
 52

teologhisit, că nu am făcut minuni, că nu am ajuns

înainte-văzători. Nu! Ci fiindcă nu ne-am pocăit şi
nu ne-am întristat şi nu am plâns pentru păcatele
noastre. Ziua în care nu ne vom pocăi şi nu ne vom
întrista pentru păcatele noastre, acea zi să o
socotim pierdută.
Sf. Simeon Noul Teolog zice: "Este obligatoriu ca
mai întâi noi toţi să ne tămăduim de patimi şi de
rănile păcatelor, şi apoi să păzim toate poruncile
Domnului şi să lucrăm toată fapta bună. De vom
muri sănătoşi, vindecaţi de păcate şi de patimi prin
pocăinţă, ne vom duce în Împărăţia cerurilor. Iar
dacă vom muri nevindecaţi, neputincioşi, slăbănogi,
urâţi şi nepocăiţi, ne vom duce în iad. De aceea cei
păcătoşi ca şi mine să ne rugăm totdeauna şi să
strigăm din adâncul sufletului către Dumnezeu:
Doamne mult milostive, vindecă neputinţele
noastre pentru numele Tău şi pe noi ne primeşte
întru pocăinţă şi mărturisire, ca un bun şi de
oameni iubitor. Amin!"
 53

Păcatele tinereților și ale neștiinței

(Sf. Teofilact)
În decursul celor nouă luni în care copilul se află în
pântecele mamei sale, însufleţit fiind şi desăvârşit -
creierul lui nu lucrează şi nici nu mijloceşte vreo
lucrare a minţii prin care să se arate.
- Iar după ce se naşte în cursul unui an întreg şi
chiar maimult, acelaşi creier nu se mişcă şi nici nu
lucrează nimic.
Proorocul David spune : Că iată întru fărădelegi
m-amzămislit - şi întru păcate m-a născut maica
mea. Animalele după ce ies din pântecele mamei
lor, imediat se scutură și după câteva ceasuri încep
a merge – iar omului după naștere îi trebuie un an
și mai mult ca să poate merge și vorbii și alți ani
pentru a înțelege cele ce se pertrece cu el, cum și
ce trebuie să facă.
- De ce mintea a fost robită de dezmierdările
simţurilor ?
Pricina este că după călcarea poruncii de către
strămoşulnostru Adam - trupul îşi ia toată existenţa
şi alcătuirea prindezmierdările cele simţite,
împătimite asemenea necuvântătoarelor.
Căci prin dezmierdare ia fiinţă - prin dezmierdare
sezămisleşte, creşte şi se desăvârşeşte în cele
nouă luni din pântece pânăce se naşte. Şi după
naştere se hrăneşte cu dezmierdarea. Vieţuirea
înlumea aceasta este ca o carte pe care fiecare şi-
o scrie pe tabla vieţiisale prin faptele săvârşite - de
 54

este rea, omul are putere şi timp ca să oschimbe în

bine.
Omul nu are nici o bunătate în el cât este copil - ci
obunătate simplă fără de imaginaţie şi fără formă,
este ca o tablă sau cao foaie de hârtie nescrisă
precum avea Adam înainte de cădere – golcu
simplitatea.
Domnul a zis: de nu vă veţi întoarce de la păcate şi
să fiţi ca uncopil nu veţi putea intra în împărăţia
Cerurilor.
Gândul omului este plecat spre cele rele din
tinereţile lui.
- Aceasta se întâmplă încă din primii ani ai
copilăriei, deoarecepartea cea cugetătoare a
omului nu este încă desăvârşită - Mintea nuse
poate folosi de organele simţurilor ca să-şi facă
lucrarea sa - şi săse îndulcească astfel cu
dezmierdările cele gândite.
- În prelungirea celor 12 ani ai vieţii copilăriei în
timpul căreiamintea este ca adormită fiind purtată şi
stăpânită de simţuri deoareceorganele copilului nu
sunt încă apte, capabile pentru a lucra minteaprin
ele.
Vârsta de 12 ani era socotită la evrei trecerea de la
copilărie latinereţe - şi vârsta de admitere în şcoala
rabinică.
De aceea Copilul Iisus când era de 12 ani fiind dus
depărinţii lui la Ierusalim de praznicul Pastelui a
intrat în templu şi acolopunea întrebări şi
 55

răspundea din Scriptură, bătrânilor şi cărturarilor

luiIsrail şi le mişca inimile lor.
Copilul Iisus îi întreba mai ales despre locul
proorocului Isaiia în care sunt proorocite suferinţele
lui Mesia despre jertfa Mielului lui Dumnezeu - şi
din psalmi.
Şi s-a sculat să citească şi i s-a dat cartea şi
deschizându-ola Proorocul Isaiia a grăit: Duhul
Domnului peste Mine pentru careM-a trimis să
binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiţi cu
inima,să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor
orbi vedere, să slobozescpe cei apăsaţi şi să
vestesc anul milei Domnului.
Şi a închis cartea şi a grăit: „Astăzi s-a împlinit
cuvinteleproorociei cărţii acesteia.”
- De la vârsta de 12 ani copilul începe a înţelege
sădeosebească binele de rău.
- Iar de la vârsta de 30 ani omul era socotit
desăvârşit cu minteaşi avea dreptul la cuvânt în
Templu de a învăţa şi pe alţii. De aceeaMântuitorul
nostru Iisus Hristos a început propovăduirea la
vârsta de 30 de ani. De la 30 la 40 de ani, omul
poate să facă lucruri minunate bune – dar și rele.
40 de ani este hotarul dintre tinerețe și bătrânețe.
De ce mintea copilului a fost robită de
dezmierdările simţurilor?
Doar trupul este cel ce lucrează aceste dezmierdări
nu numaipentru hrana lui cea de trebuinţă ci şi
pentru firea lui cea pătimaşă.
Lucrul cel mai rău este însă faptul că mintea însăşi
 56

este atrasă de trupîn aceleaşi dezmierdări şi este

robită de ele şi privită şi socotită ca onedesăvârşită
şi nepricepută.
Sf.Teodor al Ierusalimului spune: Mai întâi mintea
este robită desimţuri şi apoi îi urmează pofta şi
mânia - acestea sunt patiminecuvântătoare,
animalice.
- Sufletul se deprinde şi el cu ele şi sunt foarte greu
de ştersfiind intrate în toate cotloanele lui.
- Mintea este convinsă şi ea de lucrurile lumii.
- Cea rânduită să conducă si să stăpânească, este
robită decea mai rea.
Se vede de aici că în sufletul omului răutatea este
mai vechedecât fapta bună.
Simţurile sunt treze în noi de la prim început pe
câtă vrememintea cu cugetarea şi înţelegerea ei se
maturizează mai târziu, odatăcu înaintarea în
vârstă. De aceea simţurile caută să-şi
întindăstăpânirea asupra întregii cugetări care cu
timpul aceasta se va supune.
- Aici şi acum simţurile nu judecă binele că ele
provoacă bucurie sauplăcere trupească.
- O cât este de amară această mişcare a simţurilor
!
- Cât de obositoare şi de dureroasă este ea mai pe
urmăpentru mintea cea ticăloasă şi vrednică de
jale!
- Organele simţurilor au gustat şi s-au săturat ca
niştenecugetătoare şi dobitoceşti de dulceaţa celor
simţite trupeşti şimaterialnice.
 57

- Cugetarea vieţii fiind stăpânită de patimi - acestea

ducsimţurile spre păcate.
Sf. Maxim Mărturisitorul întreabă:
- După ce ferestrele ochilor închipul năvoadelor se
vor obişnui cu vederea pătimaşă a frumuseţilor
şiîmpodobirile trupurilor omeneşti.....,
- După ce timpanele urechilor se vor îndulci de
glasurile dulci aleversurilor şi sunetelor.....,
- După ce nasul cu mirosirea se va îndulci de
puternicelemiresme ale mirosurilor şi aromelor ......,
- După ce limba şi gura vor gusta sau mai bine zis
se vor obişnuicu gusturile mâncărurilor şi băuturilor,
vorbelor şi glumelor de totfelul.......,
- După ce simţul pipăitului va zăbovii în haine moi
şi molatice
- Şi atunci spune-mi mie - cine va putea cu uşurinţă
să se înfrâneze?
- Cine va mai putea pe urmă să le înduplece pe
simţuri – peminte şi pe inimă să înţeleagă care este
adevărata dulceaţă gânditoare- cugetătoare -
nestricăcioasă şi nematerialnică ?
MinteaSe arată acum ca un împărat amorţit -
adormit şilegat cu cinci lanţuri de către cele cinci
simţuri pătimaşe - Şi tânguieşte văzând că din
cinstea de împărat a devenit roabă a trupului și
vrând nevrând se pleacă asupra îndulcirii cu
dulceaţa cea simţită şidobitocească.
- Cine să le izgonească pe acestea?
- Iisus Hristos propovăduind oamenilor cum
trebuie să senevoiască în viaţă pentru a a câştiga
 58

Împărăţia cerurilor - Sf. Apostoli -au întrebat:

Doamne dar cine poate să se mântuiască?
Iisus le-a răspuns: ce este cu neputinţă la oameni
este cu putinţăla Dumnezeu! - La Dumnezeu toate
sunt cu putinţă.
- Deci în toată clipa trebuie cerut ajutorul şi mila lui
Dumnezeu.
- Mintea ca un împărat peste trup trebuie să se
lupte cu toatăbărbăţia - voinţa şi înţelegerea ei,
având mai întâi dumnezeiescul darsă slobozească
simţurile din tirania amară a dulceţurilor,
celorpurtătoare de moarte pe care le-au pătimit - şi
apoi să le supună cuuşurinţă voii sale.
Multă nevoinţă va fi când mintea va veni târziu spre
cunoştinţaadevărului.
- Dacă şi sufletul a fost robit şi legat cu lanţuri mai
tari decâtarama - adică cu patimile şi cu amăgirile -
cu atât mai mare va trebuinevoinţă de a rupe
legăturile şi a câştiga deprinderile cele bune.
- În tinereţe stăpânește plăcerea şi nicidecum
înfrânarea.
- Greu este tinerilor să se înfrâneze şi să se
nevoiască.
- Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine -
ci Însuţi Mă sprijineşte şi Mă mântuieşte
Mântuitorul meu!
- Din tinerețile mele vrășmașul mă ispitește și cu
desfătări mă aprinde, dar eu nădăjduind spre Tine
Doamne, îl biruiesc pe el!
 59

- Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a păcatului

se cuvine să gustăm şi amărăciunea cea dulce a
leacului pentru vindecare.
- Când v-a scăpa omul de toate capcanele ei ?
- Oare va merge cu el toată calea vieţii sau până la
un loc.
- Mulţi rămân în urmă rătăciţi, iubind mai mult
trupul,cuprinzându-i o frică drăcească ca nu cumva
din cauza credinţeicreştine ortodoxe, care cere
înfrânare - să-şi primejduiască viaţa.
- Mântuitorul a zis : Cine îşi va cruţa viaţa, acela o
v-a pierde - iar cine o v-a pierde pentru Mine şi
pentru Evanghelie - acela o va câştiga !
- Gura lumii, a satului, a vecinilor, rudeniilor şi a
casei talete iartă de păcate cât ar fi ele de mari -
dar nu te iartă dacă vrei să tenevoieşti şi să fii cu
un pas înaintea lor - ei dacă nu pot sau nu vor să
se înfrâneze - din invidie - te vor urî pe tine, dar
trebuie să ierţi - să airăbdare şi să-ţi vezi de
rugăciune.
- Suntem făpturi amestecate din materie şi
nematerietrimise vremelnic pe acest pământ pentru
o şcoală a vieţii. Tinerii deastăzi caută mai mult să
cerceteze ca să ştie multe - să ispitească –
săvorbească mult şi mai puţin să se roage sau
chiar deloc şi de nevoinţăpentru ispăşirea păcatelor
nici vorbă.
- Cine ştie mult şi nu face mult se va bate.
- Cine nu vrea să ştie lucrând cu viclenie este o
urâciuneînaintea lui Dumnezeu.
 60

- Cine nu ştie este pedepsit şi el pentru păcatele

neştiinţei.
Păcatul merge în urma omului pândindu-l mereu -
ieşindu-i în cale şi
niciodată nu piere decât înainte de moarte.
- Adună la tinereţe, ca să ai la bătrâneţe.
- Multora le vine greu - amar şi acru - şi le pare
imposibil şiunora le pare rău când trebuie să se
lepede de patimi, gândind cât dedulci sunt ele
pentru trup. Prieteniile, distracţiile şi destrăbălările
căciînvechindu-se ele s-au obişnuit şi au devenit
mai tari decât firea şiomul crezând că aşa trebuie
trăită viaţa şi acestea căpătând puterecomandă și
stăpânește pe om.
- De vrei să scapi din capcanele diavolului, trebuie
să te lupţisă rupi verigile lanţului păcatelor prin care
te-a legat satana prindiferite momeli.
- După vârsta copilăriei de 12 ani mintea nu mai
suferă săfie robită şi supusă sub ascultare de trup -
nu mai rabdă ca simţurile să fierobite trupului ştiind
că acestea duc la pieire şi la chinuri veşnice.
- Cele cinci organe ale simţurilor sau ferestre care
până lavârsta de 12 ani ai copilului din cauza
neputinţei de a deosebi şi anedesăvârşiri părtii
cugetătoare se îndulcesc de dezmierdările
celesimţitoare apoi plătind astfel tribut diavolului şi
cele 3 patimi începătoare şi cuprinzătoare : 1 -
uitarea, 2- necunoştinţa, 3-lenevirea.
După ce partea cea cugetătoare va începe să
deosebească binelede rău, din cauza vătămării ce
 61

i-a pricinuit-o această robie – celecinci organe ale

simţurilor sunt oprite de către partea cea
cugetătoarea minţii şi nu mai vor să mai plătească
tribut trupului - lumii şidiavolului - adică nu mai vor
să se îndulcească de dezmierdările luicele
poftitoare.
De aceea vrăşmaşul diavol dă război mare luptând
prin acesteorgane ale simţurilor şi dezmierdându-
le, îl moleșesc pe om.
- Iar Iisus Hristos fiind chemat în ajutor aude şi
venindîntăreşte partea cea cugetătoare cu harul
Său. Le slobozeşte pe simţuriprin El de sub
stăpânirea diavolului.
- Iată că îngerii stau sus, ţinând cununi în mâini -
iată că Hristospurtătorul de cununi şade şi aşteaptă
şi de câte ori vei biruii în acestrăzboi, şi nu te vei
pleca la dezmierdările organelor, simţurilor tale,
totde atâtea ori te vei încununa cu nevăzute
cununi.
Căci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slavă, iar
ostenelilepricinuiesc cununi”.
Iar dacă te-au biruit odată, care ar fi bine să nu fie,
sauchiar de două ori - dar să nu cazi desăvârşit -
să stai cu bărbăţiechemându-L în ajutor pe
Dumnezeu şi nu te va lăsa să fi biruitdesăvârşit de
vrăjmaşul.
Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o
calcă în picioare.
Diavolul îi îndeamnă pe tineri, direct sau prin
colegi, sauprieteni să guste măcar odată din
 62

curiozitate din paharul morţii – adicăsă păcătuiască

şi să se spurce trupeşte - căci pe urmă de la sine
vor venidoar plăcerea păcatului şi din cauza
slăbănogirii sufletului.
La sfârșitul veacului, învățătura Dumnezeului Celui
Viu Iisus Hristos nu va mai trezi sufletele către
dorirea ei, de vreme ce sufletele vor fi murdărite din
copilărie și haina Sf. Botez mult prea spurcată.
După vârsta de 12 ani firea copilului își schimbă
rânduielile ei – se dezvoltă în mod special instincte.
Pentru aceea trebuie pregătit copilul a nu cădea în
păcate, a duce o viață curată, ca să poată primi pe
Duhul Sfânt. Și mai departe el va putea lupta cu
poftele, cu gândurile care apar în sufletul său. Iar
dacă până la vârsta de 12 ani se va spurca, numai
o minune îl va mai putea scăpa. Trebuie ca copilul
de 12 ani să ajungă la rugăciunea neîncetată și să
o practice în continuare. Dumnezeu a făcut pe om
după chipul și asemănarea Sa. Chipul îl are orice
om, căci Dumnezeu nu se căiește de darurile pe
care le-a dat. Iar asemănarea o au foarte puțini
oameni, doar cei virtuoși, cuvioși, sfinți și cei care
pe cât este cu putință omului a urma lui Dumnezeu
prin : milă, bunătate, dreptate și adevăr. Dumnezeu
a făcut pe om stăpân pe sine, arătându-i calea cea
strâmtă și cea largă – ca omul să umble pe care va
voi.
A fi viu duhovnicește înseamnă a trăi în Hristos și a
muri pentru El. Că nu este mântuire fără chinurile
lepădării de sine și de lume. Că nimic nu te scapă
 63

de înșelare afară de rugăciunea curată, fără de

gânduri și imagini, fără simțuri și mintea este
călăuzită de Sf. Dogme ale dreptei credințe. Nu
este încercare mai mare decât mucenicia. Fiecare
clipă pierdută este o osândă în plus pe care ne-o
punem în desaga cu care vom merge la judecată.

Ca toți să fie una

Condiţia ca toţi creştinii ortodocsi să fie una – ei
trebuie să dobândească aceeaşi putere înflăcărată
a credinţei şi a dragostei de Dumnezeu, să se
asemene îngerilor. Toţi să fie ca un singur trup şi
suflet şi duh şi cugetare întru Iisus Hristos Domnul
nostru. Cei ce nu au frică de moarte, aceia pot fi ca
un singur trup și suflet. Toți ca și cu o singură gură
și cu o singură inimă și cu un singur gând, să fim
uniți întru Hristos.
Iată minunea credinţei şi dragostei creştine
ortodoxe. Nici o putere din lume nu-i poate lega
mai strâns pe oameni ca legătura credinţei şi a
dragostei creştine.
Sf. Apostol Pavel spune : „Până când vom ajunge
la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui
Dumnezeu la starea bărbatului desîvârşit, la
măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. Atunci vom
gândi toţi ca unul singur întru Hristos, și atunci va fi
o turmă și un Păstor .
 64

Din cartea înțelepciunii lui Isus fiul

lui Sirah
Fugiți de păcat – ca de fața șarpelui. Fugi de
păcat că de te vei apropia de el te va mușca.
Pentru curăție să nu fi fără de frică, ca să nu
adaugi păcate peste păcate. Și să nu zici: Mila lui
Dumnezeu este mare și va curăța mulțimea
păcatelor mele!. Nu întârzia a te întoarce la
Dumnezeu și nu amâna pocăința din zi în zi.
Gândiți-vă la moarte. Adu-ți aminte că moartea nu
zăbovește, nu cruță pe nimeni și hotărârea iadului
nu s-a arătat ție.
O, moarte! Cât de amară este amintirea ta omului
care trăiește fericit întru avuțiile sale. În tot ce faci
adu-ți aminte de sfârșitul tău, de judecată, de
chinurile iadului și nu vei păcătui niciodată.

Din cartea înțelepciunii lui Solomon

Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală
înaintea celor ce l-au prigonit și au disprețuit
ostenelile lui, iar ei văzându-l se vor tulbura cu
cumplită frică și se vor minuna de minunata
mîntuire a dreptului.
Ei vor zice, căindu-se în inimile lor și gemând întru
strâmtoarea duhurilor lor. Nebunii de noi! Am
socotit viața lui o nebunie și moartea lui o ticăloșie.
Și iată cum a fost socotit el între fii lui Dumnezeu și
partea lui între sfinți!. Așadar noi am rătăcit de la
 65

calea adevărului și lumina dreptății nu a strălucit

pentru noi și nouă soarele nu ne-a răsărit.
Ne-am săturat de cărările fărădelegii și ale pierzării,
am străbătut pustietăți neumblate iar calea
Domnului n-am cunoscut-o. Ce folos ne-a adus
nouă trufia? La ce ne-a slujit nouă bogăția și toată
mândria, trufia și slava ei? Toate acestea au trecut
ca umbra și ca o veste care se duce pe aici încolo.

Din sfătuirile lui Tobit către fiul său

Tobie
Adu-ți aminte în toate zilele fiule de Domnul
Dumnezeul nostru și să nu dorești a greși și a călca
poruncile Lui. Să faci fapte bune în toate zilele vieții
tale și să nu umbli pe căile nedrepte. De la nici un
sărac să nu-ți întorci fața ta – și atunci nici de la
tine, nu se va întoarce fața lui Dumnezeu.
Păzește-te fiule de orice desfrânare și curvie. Să
nu te trufești sau să te mândrești, pentru că din
mândrie izvorâște pieire și mare neorânduire, iar
din lene – sărăcie, căci lenea este mama foamei.
Ceea ce urăști tu însuți aceea nimănui să nu faci.
Vin pănă la îmbătare să nu bei și beția să nu
călătorească cu tine pe cale! De la tot înțeleptul să
ceri sfat și sfatul folositor să nu-l disprețuiești. Tot
ce ți se va întâmpla primește cu plăcere ca de la
Dumnezeu și în necazurile tale fii îndelung
răbdător.
 66

Smerenia
Definiția smereniei nu vine să-ți spună ce este – ci
doar îți arată de ce ar trebui căutată. Smerenia
ușurează viața. Smerenia și frica de Dumnezeu
întrec toate virtuțile. Smerenia înseamnă să te
depărtezi de tine însuți, ca să-i poți vedea pe
ceilalți, să-ți poți vedea aproapele prin ochii lui
Dumnezeu. Sihaștrii după un încordat efort și
printr-o îndelungată însingurare au primit pe
Dumnezeu în chipul unei adieri de vânt subțire.

Conștiința
După trecerea omului din această lume în cealaltă i
se va deschide cartea vieții și a conștiinței înaintea
lui Dumnezeu și a omului la care omul va răspunde
pentru faptele lui înaintea Celui ce știe și vede
toate.
La Dumnezeu nu încape cuvânt de îndreptățire sau
de tăinuire pentru că însăși conștiința omului care
este glasul lui Dumnezeu în inimă ca un pîrîș va
protesta înaintea Tronului.
Conștiința va fi judecătoarea sufletului pentru că nu
poate să falsifice adevărul.
Nu amânați pocăința. Proorocul Isaia spune: „Nu
mai faceți rău înaintea ochilor mei. Încetați odată”.
„Astăzi de veți auzi glasul Meu nu vă învârtoșați
inimile voastre”. Astăzi pocăiți-vă – nu mâine, căci
nu știm dacă mai este a noastră.
 67

Avva Pimen spune: Inima omului este plină de

rădăcini și înțelenită de buruieni. Și cel ce vrea să
smulgă aceste rădăcini ale buruienilor păcatelor
înfipte adânc, acestea sângerează și doare și dacă
nu ar sângera și nu ar avea dureri, omul nu s-ar
vindeca. Dacă omul se va strădui să înceapă –
Dumnezeu va face această lucrare de smulgere a
buruienilor după care inima omului se va curăți și
va deveni curată și sănătoasă.
Cine poate să se laude că și-a păstrat inima
nespurcată? Nimeni!
Sf. Vasile spunea: „Nu cunosc femeia, dar nu sunt
nici fecior”. Aici se referea la războiul trupului, la
închipuirea plăcerilor și la cele petrecute în timpul
somnului și prin cele cinci simțuri.
Cine calcă ascultarea lui Dumnezeu, acela este
supus pedepsei cu moartea, precum a pățit Adam.
Ai păcătuit, așteaptă pedeapsa. Un păcat aduce pe
celelalte păcate. Neascultarea a adus grăirea
împotrivă și dezvinovățirea. În loc să se
smerească, să-și recunoască păcatul și să se
pocăiască ca să fie iertat – a grăit împotriva lui
Dumnezeu și a dat vina pe altul – iar aceasta a
adus osânda morții.
Dumnezeu vrea să ne facă prinți moștenitori ai
Împărăției Sale și El luptă și lucrează pentru noi dar
noi nu înțelegem, nu facem nici un pas chiar și
refuzăm.
Moștenirea pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea și
chiar este pregătită nu este pe gratis – noi trebuie
 68

să luptăm și să lucrăm împreună cu Dumnezeu la

mântuirea noastră.

Rugăciune înainte de mărturisire

Domane Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și
necuprins întru îndurări, Carele singur din fire ești
fără de păcat și pentru noi, fără de păcat, Te-ai
făcut om, ascultă în ceasul acesta dureroasa mea
rugăciune, că sărac și lipsit sunt eu de fapte bune,
și imima mea s-a tuburat întru mine; că Tu,
Doamne, Înaltule Împărat al cerului și al
pământului, știi că toată tinerețea mea în păcate
am cheltuit și, umblând după poftele trupului meu,
m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am
urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul
poftelor. Că întunecându-mi-se gândul din copilărie
și până acum, niciodata nu am voit să fac voia Ta
cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care
mă înconjoară m-am făcut de râs și de batjocură
dracilor, nicidecum în minte socotind că nesuferită
este urgia îngrozirii Tale cea asupra păcătoșilor și
gătită fiind gheena focului.
Din această pricină întru deznădăjduire căzând, și
nicidecum întru simțire de întoarcere fiind, pustiu și
gol de dragostea cea către Tine m-am făcut. Ce
lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și
înverșunată nu am săvârșit cu covârșire și cu
sârguință? Mintea cu totul mi-am întinat, prin
cugete trupești;trupul mi-am spurcat, prin
 69

amestecări;duhul cu totul mi l-am pângărit cu

învoirea spre păcat. Toate mădularele ticălosului
meu trup, a lucra și a sluji la păcate, le-am pornit.
Și cine oare nu mă va plânge pe mine ticălosul?
Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că
eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu
singur urgia Ta asupra mea o am ațâțat, eu singur
răutatea înaintea Ta am făcut, întrecând și
covârșind pe toți cei din veac păcătoși, fără de
asemânare păcătuind, și fără de iertare.
Ci de vreme ce ești mult milostiv și mult îndurat,
Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea
oamenilor, iată și eu mă arunc pe sinemi înaintea
înfricoșatului și nesuferitului Tău divan, și ca și cum
m-aș atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru
adâncul sufletului strig Ție: milostivește, Doamne,
iartă-mă, îndură-te, ajută neputinței mele; pleacă-te
nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea, și
lacrimile mele să nu le treci. Primește-mă pe mine,
cela ce mă pocăiesc, și, rătăcit fiind, întoarce-mă
și, întorcându-mă, îmbrățișează-mă și mă iartă,
căci mă rog. Pentru că nu ai pocăință drepților, nu
ai pus iertare celor ce nu greșesc, ci ai pus pocănță
asupra mea, a păcătosului, care spre întărâtarea
Ta am lucrat. Gol și descoperit stau înaintea Ta,
cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi
păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să văd
înălțimea cerului, fiind împilat de greutatea
păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii
mele și dă-mi mie umilință spre pocăință și zdrobire
 70

de inimă spre îndreptare, ca, având bună nădejde

și deplină adeverire, să merg la lumea cea de
acolo, lăudând și binecuvântând totdeauna
Preasfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin

Rugăciunea după mărturisire

Mulțumesc Ție, Doamne Dumnezeul nostru, pentru
toate facerile Tale de bine pe care ni le-ai făcut
nouă nevrednicilor, din vârsta cea dintâi, până întru
aceasta de acum, pentru cele ce știm și care nu
știm, pentru cele arătate și pentru cele nearătate,
ce s-au făcut cu lucrul și cu cuvântul.
Cel ce ne-ai iubit pe noi atâta, încât și pe singur
Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat pentru noi;
învrednicește-ne și pe noi să ne facem vrednici
dragostei Tale. Dă-ne, întru cuvântul Tău,
înțelepciune, și întru frica Ta insuflă tărie cu
puterea cea de la Tine.
Și orice am greșit cu voie sau fără de voie, iartă-ne
și nu le socoti. Păzește sufletul nostru sfânt, și-l
pune pe el înaintea divanului Tău, având știință
curată și sfârșit vrednic iubirii Tale de oameni. Adu-
ți aminte, Doamne, de toți cei ce cheamă întru
adevăr numele Tău. Adu-Ți aminte de toți cei ce ne
vor binele, și de cei ce ne vor răul, căci toți suntem
oameni, și în desert este tot omul. Pentru aceea ne
 71

rugăm Ție Doamne, dă-ne nouă mare mila

milostivirii Tale.
Doamne Dumnezeul meu, ca un bun și de oameni
iubitor, multe mile ai făcut cu mine, care nu
așteptam să le văd. Și ce voi răsplăti bunătății Tale,
Doamne al meu? Doamne mulțumesc numelui Tău
celui mult lăudat, mulțumesc îndelung-răbdării Tale
celei neasemănate. Și de acum înainte sprijinește-
mă și-mi ajută și mă acoperă, Stăpâne al tuturor,
ca să nu mai greșesc înaintea Ta; că Tu cunoști
alunecarea cea lesnicioasă a firii mele, Tu știi
nepriceperea mea, Tu cunoști cele lucrate de mine,
cele întru cunoștință, cele de voie și fără de voie,
cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu
gândul. Deci, ca un bun și iubitor de oameni
Dumnezeu, șterge-le pe ele, Prea Bunule Doamne,
cu roua milei Tale, și ne mântuiește pe noi pentru
sfânt numele Tău, cu judecățile care le știi, pentru
că Tu ești lumina și adevărul și viața, și Ție slavă
înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin

Îndreptar de mărturisire a păcatelor

Mărturisesc înaintea Domnului Dumnezeului meu,
Atotţiitorul şi Preamilostivul, Celui închinat şi slăvit
în Preasfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh, înaintea Stăpânei mele, Preasfintei
Născătoarei de Dumenzeu şi pururea Fecioarei
Maria, înaintea tuturor Puterilor cereşti şi a Sfinţilor
 72

lui Dumnezeu şi a sfinţiei tale preacuvioase părinte

toate păcatele mele câte le-am făcut eu păcătosul
în toată clipa şi în tot ceasul am mâniat pe
Preabunul Dumnezeu cu păcatele şi răutăţile mele
cele fără de număr.
Canonul 14 al Sf. Nichifor Mărturisitorul
"Dacă vreun călugăr va lepăda chipul călugăresc
sau va mânca carne, sau va lua femeie, atunci unul
ca acela de nu se va pocăi, să se dea Anatemei. Şi
când va muri să se scoată afară din cameră pe sub
prag, să nu se îngroape cu preot şi nici la cimitirul
credincioşilor creştini, că acesta se aseamănă cu
Iuda vânzătorul."
Păcate împotriva lui Dumnezeu
1.Ai iubit pe Dumnezeu mai presus de orice, din
toată inima ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău
şi din toată puterea ta?
2.Ai iubit pe aproapele tău ca pe tine însuţi?
3.Ai defăimat ascultarea faţă de Dumnezeu?
4.Ai avut momente când n-ai crezut, sau te-ai
îndoit de existenţa lui Dumnezeu?
5.Ai avut gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu?
6.Ai făcut jurământ pe numele lui Dumnezeu?
7.Ai avut prea mare încredere în Dumnezeu că te
va scăpa de la orice întâmplare oriunde vei merge
şi orice vei face?
8.Ai păcătuit fără frică, încrezându-te că
Dumnezeu fiind milostiv, te va ierta de orice?
9.Te-ai deznădăjduit vreodată de mila lui
Dumnezeu?
 73

10.Ai făcut făgăduinţe înaintea lui Dumnezeu şi nu

le-ai împlinit?
11.Te-ai lepădat de unica şi dreapta credinţă în
Dumnezeu cea Ortodoxă trecând la alte credinţe
care sunt rătăcite?
12.Ai stat împotriva adevărului arătat şi dovedit de
Biserică cuprins în Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie şi a
Sf. Părinţi?
13.Ţi-ai împietrit inima, neprimind şi nepăzind
cuvântul lui Dumnezeu, socotind Sf. Scriptură
mincinoasă?
14.Ai zis că nu este viaţă veşnică, Rai sau Iad?
15.Ţi-a fost silă auzind vorbindu-se despre
Dumnezeu, despre credinţă, Biserică, Sfinţi, preoţi,
episcopi şi călugări?
16.Ai avut îndoieli de învăţăturile Bisericii
Ortodoxe?
17.Ai ţinut mai mult la calendar decât la dogmele
Bisericii, zicând că cei de pe nou sunt spurcaţi şi
rătăciţi?
18.Ai depus jurământ la vreo organizaţie de
protecţie personală, de constrângere sau de frică,
masonerie, ecumenism, recunoscând tainele lor şi
pe marele arhitect al universului, cu jertfe satanice
şi ceremonii primind grade de ordine – şi prin
aceasta te-ai lepădat de Dumnezeu şi te-ai dat în
mâinile satanei?
19.Ai botezat din nou pe cei ce vin la ortodoxie de
la alte credinţe – dacă nu, acel suflet s-a pierdut din
cauza ta, şi tu vei răspunde de el?
 74

20.Te-ai împotrivit celor ce te trimit la rugăciune

împreună cu ereticii şi sectarii, în aşa-zisele biserici
şi în casele lor de adunare şi la conferinţe
mondiale?
21.Ai primit în Biserica Ortodoxă în faţa Sfântului
Altar pe eretici să predice, te-ai îmbrăţişat cu ei, i-ai
lăudat, ai dat sau ai primit daruri de la ei, ai stat la
masă să mănânci cu ei, le-ai spus adevărul despre
rătăcirea lor ca ei să se mustre şi să se îndrepte?
22.Ai avut gânduri de hulă împotriva Bisericii
Ortodoxe, împotriva Maicii Domnului, asupra
Sfinţilor şi a lucrurilor sfinte?
23.Ai făcut glume cu cuvinte din Sf. Scriptură?
24.Ai defăimat şi judecat pe Dumnezeu pentru vreo
boală grea pe care n-ai mai putut-o suferi sau în
pierderi sau în alte supărări?
25.Ai îndrăznit să lucrezi în zilele de Duminică şi
sărbători cu cruce roşie în calendar?
26.Ai mulţumit lui Dumnezeu când ţi-a făcut bine?
Păcate împotriva votului ascultării
27.Ai defăimat ascultarea faţă de Dumnezeu şi faţă
de oameni?
28.Ai păzit cu sfinţenie ascultarea faţă de stareţul
tău, faţă de duhovnicul tău şi faţă de econom şi faţă
de ceilalţi părinţi şi fraţi?
29.Ai făcut ascultare şi ai lucrat în mânăstire cu
frică şi dragoste ca pentru Dumnezeu?
30.Ai făcut plecăciune până la pământ cu smerenie
când te-ai întâlnit cu părinţii şi fraţii din mânăstire,
 75

grăbindu-te să spui tu întâi "binecuvântaţi şi mă

iertaţi pe mine păcătosul"?
31.Ai făcut ascultare cu dragoste şi adevăr?
32.Ai făcut ascultare de silă, cu lenevire sau de
ochii lumii?
33.Ai fost cârtitor la ascultare şi prin aceasta s-au
molipsit şi alţi părinţi şi fraţi?
34.Ai făcut ascultare cu mândrie, cu slavă deşartă
şi cu scopul de a fi lăudat de stareţ, de econom şi
de ceilalţi părinţi şi fraţi?
35.Ai făcut ascultare cu scopul de a ajunge mai
mare peste ceilalţi şi de a ţi se da oarecare
vrednicie, diacon sau preot?
36.Ai făcut ascultare cu mândrie şi cu pretenţia de
a ţi se da leafă, uitând că ai făgăduit sărăcia cea de
bunăvoie înaintea lui Dumnezeu?
37.Ai făcut ascultare fără sârguinţă şi nu la vreme
potrivită, din care cauză ai amărât pe părinţii tăi cei
duhovniceşti şi ai făcut pagubă obştii?
38.Ai avut adevărata lepădare de sine şi te-ai silit
să-ţi tai voia şi priceperea întru toate cele spre
mântuire?
39.Ai păcătuit cu cruţarea de sine, ascunzându-ţi
puterea trupului şi nevoind să te osteneşti în
ascultările cele de obşte, după puterea ta?
40.Ai păcătuit cu mila de sine, adică mila de trup
fără de judecată şi astfel te-ai purtat cu viclenie
spre a nu te obosi la ascultare spre folosul de
obşte?
 76

41.Ai fost stăpânit de plăcerea de sine, adică de

moleşeala voinţei şi nu ai iubit osteneala supunerii
ascultării?
42.Fiind stăpânit de iubire de sine nu ţi-a plăcut să
faci în mânăstire ascultările cele mai grele şi mai
ostenitoare care ţi s-au dat, precum: bucătăria,
paracliseria, la vaci, la slujirea bolnavilor, acestea
odihnesc mulţimea şi sunt de folos obştii?
43.Ai făcut ascultare cu frică de Dumnezeu şi cu
rugăciune în minte şi în inimă, sau fiind stăpânit de
mândrie şi încăpăţânare ai vorbit împotrivă şi ai
cârtit?
44.Ai fost îndărătnic şi răzvrătit, tulburător şi
nesupus şi ai format cete şi dezbinări printre părinţi
şi fraţi, atrăgându-ţi prin aceasta mânia lui
Dumnezeu şi pedeapsa Lui, precum Datan şi
Abiron, pe care i-a înghiţit pământul de vii?
45.Ai făcut în mânăstire multe lucruri după capul
tău şi după voia ta, urând supunerea şi tăierea voii
şi fără să ceri sfatul şi binecuvântarea celui ce a
fost în drept să-ţi dea porunci?
46.Ai avut adevărata biruire de sine spre a-ţi birui
voia proprie?
47.Ai avut adevărata predare de sine, spre a te
preda sub mâna povăţuitorului celui duhovnicesc,
ca lutul în mâna olarului şi ca fierul în mâna
fierarului?
48.Ai avut adevărata împotrivire de sine spre a te
împotrivi voii tale şi a te supune voii lui Dumnezeu
 77

şi voii celor mai mari ai tăi în Domnul, să fii moale

ca ceara în care se imprimă pecetea?
49.Te-ai socotit vrednic să fii diacon, econom,
stareţ în mânăstire şi ai defăimat pe duhovnic, pe
bucătar, pe cei mai bătrâni decât tine, care sunt în
conducerea mânăstirii?
50.Ai vieţuit în mânăstire numai cu trupul, iar cu
mintea şi cu inima ai umblat prin lume?
51.Te-ai încrezut în priceperea ta cea
duhovnicească şi te-ai bizuit să pleci la viaţa
pustnicească fără să mai ceri sfatul celor mai
iscusiţi ca tine?
52.Te-ai socotit vrednic de a ieşi de sub ascultarea
mânăstirii şi să pleci prin lume la predicarea
cuvântului lui Dumnezeu, ca misionar, spre a
întoarce la pocăinţă pe cei ce pier?
53.Ai avut adevărata socotinţă sau cumpăna
dreptei socoteli de a face ascultare cu înţeleaptă
smerenie şi de a te supune voii lui Dumnezeu?
54.Ai înţeles că şi ascultarea are o limită şi merge
până la un punct, adică până la călcarea poruncii
lui Dumnezeu, până la păcat? După cum spune Sf.
Vasile cel Mare: "fiindcă şi dobitoacele noastre ni
se supun nouă fără cârtire, dar şi fără cugetare,
fără minte – însă omului i s-a dat minte pentru a se
supune la cele ce i se cuvin spre mântuire şi nu la
cele fărădelegi păcate."
Păcate împotriva votului fecioriei, curăției
55.Ai înţeles că fecioria înseamnă să fii curat şi cu
trupul şi cu sufletul?
 78

56.Ai respins atacul cel de gând de la prima

răsărire a gândului curviei?
57.Te-ai unit şi învoit cu mintea şi cu inima spre a
sta de vorbă cu gândurile desfrânării trupeşti?
58.Te-ai luptat cu toată puterea voinţei spre a
scoate şi izgoni din minte şi din inimă, cugetul cel
pătimaş al dezmierdărilor trupeşti?
59.Ai păcătuit curvind cu mintea şi cu inima de
multe ori şi te-ai dezmierdat îndulcindu-te prin
închipuirea păcatelor trupeşti?
60.Ai curvit cu mintea prin imaginaţie cu idolii
păcatului curviei sau mai bine zis cu dracul curviei
ca şi cu nişte femei?
61.Ai zăbovit de multe ori mai multă vreme în
această desfrânare nevăzută şi ţi-ai dat voia şi
inima ta dracului curviei şi al înverşunării din care
cauză ai ajuns chiar de te-ai înfierbântat şi cu
trupul, fiind în primejdie de a cădea în păcat cu
fapta, adică cu trupul?
62.Ţi-ai păzit ochii de la vederea celor ascunse ale
tale şi de la vederea altor lucruri aţâţătoare spre
curvie?
63.Te-ai silit cu toată puterea să fugi de prietenia
cu femei şi cu cei tineri?
64.Ai privit cu iscodire şi cu plăcere şi cu poftă la
trupurile şi la feţele femeieşti şi aşa ai preacurvit cu
ele în inimă?
65.Ţi-a plăcut să faci pe dascălul spre a învăţa pe
femeile cele tinere şi a le povăţui pe calea mântuirii
– dar tu fiind slab şi pătimaş ai păcătuit cu ochii şi
 79

cu inima, rănindu-te cu vederea acelora pe care ţi

se părea că le vânezi spre mântuire?
66.Te-ai sfiit de sfântul înger păzitor spurcându-ţi
ochii cu vederea părţilor tale cele ascunse şi chiar
pipăindu-le?
67.Chiar în vremea sfintei rugăciuni te-ai aflat
curvind şi preacurvind cu mintea şi cu inima?
68.Văzându-te în război cu patima curviei ai
alergat repede la ajutorul lui Dumnezeu, prin
rugăciune şi lacrimi?
69.Ai fost hotărât să-ţi urăşti şi duşmăneşti din
toată inima trupul până la moarte şi să te păzeşti
de el ca de o fiară şi ca de un balaur cu multe
capete?
70.Ai avut frică de Dumnezeu şi de chinurile iadului
şi nu te-ai silit cu toată grija să veghezi cu trezvie
asupra inimii tale spre a opri izvorul poftelor trupeşti
prin chemarea deasă a numelui Domnului nostru
Iisus Hristos?
71.Fiind iubitor de sine n-ai voit să-ţi chinuieşti şi
să-ţi robeşti trupul prin post şi cu priveghere şi
multe osteneli spre a-l supune duhului?
72.De multe ori ai fost robit de duhul dezmierdării
de sine şi n-ai înţeles că această desfrânare
tainică, în ziua Judecăţii celei mari, Dumnezeu o va
socoti ca pe o curvie cu lucrul, mai ales nouă
călugărilor care am depus votul fecioriei şi care nu
se mărgineşte numai la fecioria trupului, ci şi la cea
a duhului, după cum ne învaţă Sf. Ap. Pavel?
 80

73.De multe ori voind a-i sluji dracului desfrânării

trupeşti, nu numai că nu te-ai împotrivit lui, ci chiar
tu ai căutat să-ţi aţâţi poftele trupeşti şi astfel mai
înainte de bântuiala dracului curviei te-ai făcut drac
ţie însuţi?
74.De multe ori voind să-ţi răscoleşti dezmierdările
trupeşti şi să te îndulceşti cu ele, ţi-ai închipuit cu
mintea împreunări de oameni, animale, păsări şi
alte feluri de închipuiri drăceşti prin care ţi-ai
spurcat mintea şi inima, aprinzând în tine focul
desfrânării spre curvie?
75.Ba mai mult, ai pipăit cele ascunse ale tale cu
scopul de a-ţi aţâţa poftele curviei?
76.Din nepăzirea ochilor şi a minţii ai fost stăpânit
de râsul curvesc, care este vrednic de plâns?
77.Uneori ai ajuns chiar la glume şi râsuri curveşti
şi ai vorbit vorbe spurcate faţă de alţii?
78.Din iubirea de sine, care pururea te-a stăpânit,
nu te-ai silit să-ţi înlături din suflet dragostea cea
trupească prin dragostea dumnezeiască – iar focul
poftelor trupeşti nu te-ai silit să-l stingi prin focul
râvnei celei cereşti?
79.Din cauza neînfrânării de la mâncare şi băutură
şi mai ales din cauza nepăzirii minţii tale celei
pătimaşe ţi s-a întâmplat să ai scurgeri prin somn,
iar uneori chiar şi treaz, ziua?
80.Fiind pătimaş şi neputincios şi cu totul neiscusit
în războiul cu dracii, ai încercat să izgoneşti dracul
curviei din minte numai prin vorbire, prin cuvinte de
ceartă şi porecle împotriva lui, şi nu ai alergat la
 81

arma cea biruitoare, adică la chemarea Domnului

în ajutor?
81.Uneori şi în biserică fiind, sau chiar şi în Sf.
Altar, ţi s-a întâmplat să fii batjocorit de dracul
curviei?
82.Te-ai silit cu toată puterea să te păzeşti curat,
pe lângă fecioria cea trupească şi pe cea
duhovnicească? Cu trupul te-ai ferit de împreunări
trupeşti, dar cu mintea şi cu inima ai fost
preacurvar înaintea lui Dumnezeu?
83.Ţi-a plăcut să te îmbraci în haine bune, cu
îmbrăcăminte luxoasă, ba chiar să te speli pe faţă
cu săpunuri mirositoare prin care ai atras pe alţii
spre pofte trupeşti?
84.Ţi-ai dezmierdat trupul prin băi la mare, sau la
tratament cu nămol, cu sare, cu sulf, ştiind că n-ai
voie chiar dacă eşti bolnav, dar mai ales că eşti
sănătos cu trupul, prin care ai călcat Sf. Canoane şi
învăţăturile Sf. Părinţi şi ai venit întru părăsirea
goliciunii celei dintâi, întristând pe Duhul Sfânt şi pe
sfântul înger, păzitorul vieţii tale?
85.Ţi-ai lepădat dulama la lucru sau când ai dormit,
umblând numai într-un halat scurt şi descheiat, sau
numai în pantalun şi cămaşă şi cu fes pe cap,
arătând ca o batjocură a călugăriei?
86.Ai hrănit cu nepăsarea şi negrija pe cei trei
vrăjmaşi ai fecioriei, adică pe: îmbuibare, beţie şi
somn? Astfel ţi-ai îngroşat mintea, făcându-o
dobitocească şi gata să lucreze toată patima?
 82

87.Ai călcat votul fecioriei şi ai alunecat în păcate

trupeşti (malahie, sodomie, curvie şi altele),
călcând făgăduinţa dată la călugărie?
88.Te-ai mândrit că ai fi feciorelnic cu trupul,
neştiind că nici dracii nu se însoară, dar pentru că
au mândrie tot draci rămân, după cum scrie:
"Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu
inima"?
89.Socotindu-te curat şi feciorelnic, ai defăimat cu
mintea pe creştinii cei căsătoriţi după lege, şi astfel
ai căzut sub cea mai grea pedeapsă a Bisericii,
care este "anatema"?
90.Ai privit cu poftă şi plăcere şi gând pătimaş la
feţe femeieşti la mânăstire, în oraş, pe stradă, prin
magazine, la reclame şi reviste, la televizor şi nu ţi-
ai păzit ochii?
91.Ai privit cu poftă la femei – iar pe ele cu
făţărnicie le învăţai despre întreaga înţelepciune şi
feciorie?
92.Ai fericit pe cei ce se ostenesc în pustie, iar tu ai
petrecut prin casele oamenilor?
93.Ai fost robit cu inima de multe patimi trupeşti?
94.Ai poftit femeie măritată, fecioară şi alte feţe
femeieşti?
95.Ai rostit cuvinte şi ai făcut fapte necuviincioase
în faţa copiilor şi a celor în vârstă, ai sărutat şi
mângâiat şi îmbrăţişat copii – acestea fiind lucruri
străine călugărilor?
 83

96.Ai câritit împotriva lui Dumnezeu cerând să te

izbăvească de războiul curviei şi al desfrânării – iar
tu nu te-ai străduit să te înfrânezi?
Păcate împotriva votului sărăciei celei de
bunăvoie
97.Ai avut adevărata lepădare de lume când ai
venit la viaţa călugărească?
98.Te-ai lepădat de lume pentru dragostea lui
Dumnezeu şi pentru Împărăţia cerurilor şi pentru a
te pocăi de mulţimea păcatelor tale – sau ai venit la
mânăstire cu alte scopuri rele, adică să ajungi ceva
mare, ori pentru a ţi se da leafă pentru slujba făcută
sau alte planuri şi lucruri trecătoare?
99.Ai ştiut că după ce te vei afierosi lui Dumnezeu
nici trupul nu-ţi mai aparţine şi să te dai cu totul în
ascultarea stareţului?
100.Ştiai că după intrarea în mânăstire nu mai ai
voie să ţii legătura cu rudele tale după trup, sau cu
prietenii din lume, sau că nu ai voie să ai ceva
propriu al tău?
101.Cu trupul te-ai lepădat de lume, dar nu şi cu
inima şi cu mintea, căci ţi-a mai plăcut să te
îngrijeşti de cei de acasă şi să te bucuri pentru
bucuriile lor şi să te întristezi pentru necazurile lor
şi poate i-ai ajutat şi material cu bani şi altele?
102.Având salariu sau pensie în mânăstire,
dobândindu-o când ai lucrat în lume, n-ai voit să
dai bani la punga de obşte, sau dacă ai dat ai mai
oprit ceva, astfel ai avut pungă deosebită în viaţa
de obşte?
 84

103.Nu ai ascultat de învăţăturile Sf. Vasile şi a

altor sfinţi care zic: că cine va avea pungă
deosebită în viaţa de obşte este socotit ca al doilea
Iuda şi se desparte pe sine de Biserica lui Hristos?
104.După ce ai făgăduit înaintea lui Dumnezeu
sărăcia cea de bunăvoie, cu voia şi cu ştiinţa ta, ai
călcat şi ai defăimat cele făgăduite în faţa Sf. Altar?
105.N-ai fost mulţumit cu hainele şi cu hrana
primite la obşte, ci ai căutat să-ţi procuri haine şi
hrană mai bune ca ale celorlalţi părinţi şi fraţi din
mânăstire?
106.Ai făcut lepădare de sine intrând în mânăstire
numai de frică să nu te ia în armată, în concentrare
sau război, sau te-a lăsat femeia, sau ai vreo
boală, sau altele?
107.Lepădându-te de averi, de rudenii şi de
prietenii tăi din lume şi venind la mânăstire, n-ai
avut adevărata lepădare de sine – adică să lepezi
întru toate voia şi priceperea ta, astfel neavându-o
pe a doua, pe cea dintâi lepădând în zadar ai făcut-
o?
108.Venind la mânăstire nu ai voit ca o dată cu
ieşirea din lume să lepezi şi grija celor lumeşti, ci şi
aici la mânăstire ţi-a plăcut să mai faci negustorie şi
afaceri cu vânzarea de cărţi, icoane, şi cruciuliţe şi
tămâie? Ba ai făcut şi mai rău că pe acestea le-ai
făcut pe ascuns, fără binecuvântarea stareţului şi a
duhovnicului?
109.În vremea rugăciunii nu te-ai lepădat de grijile
deşarte, căci cu trupul te închini lui Dumnezeu, iar
 85

cu mintea şi cu inima te afli în deşertăciunile

veacului acestuia?
110.N-ai avut adevărata sărăcie a duhului, adică să
te socoteşti pe tine totdeauna cel mai sărac de
fapte bune şi mai păcătos decât toţi fraţii?
111.N-ai avut adevărata lepădare de lume şi
desăvârşita înstrăinare pentru dragostea lui
Dumnezeu, fiindcă ţi-a plăcut să intri într-o
mânăstire aproape de casă şi de rudele tale spre a
te întâlni din când în când cu rudele, cu prietenii şi
cu vecinii tăi?
112.Cunoscând că prin cei de acasă ai tăi sau prin
rudele tale îţi vine tulburare, sminteală şi pagubă
sufletească, tot nu te-ai îndurat să te depărtezi de
ei spre a te înstrăina, şi astfel ai fost legat cu inima
de cei de care te-au înstrăinat de Hristos?
113.Te-ai bucurat când ai auzit de bucuria celor din
lume ai tăi, sau te-ai întristat şi tulburat auzind de
vreo pagubă sau boală a lor?
114.Ai adunat bani deoparte cu scopul de a milui
pe cei săraci, uitând că ai făgăduit înaintea lui
Dumnezeu să fii sărac? Ai uitat de învăţăturile Sf.
Părinţi care zic că: "mai mare lucru este să fii sărac
pentru Hristos, decât a milui pe cei săraci"?
115.Ai ascultat sfaturile iubirii de argint şi ţi-ai
adunat bani deoparte spre a avea la vreme de
boală, la nevoie şi la bătrâneţe, si astfel ţi-ai pus
nădejdea în idoli şi nu în Dumnezeu?
116.Văzându-te cu inima legat de bani sau de
avere deosebită nu te-ai grăbit să mergi la
 86

mărturisire spre a descoperi acest lucru

duhovnicului – ci bizuindu-te pe socoteala ta şi
împăcându-te cu starea în care te afli, ai mers din
rău în mai rău, astfel din iubirea de agoniseală în
viaţa de obşte ai căzut jalnic în iubirea de argint?
117.Având ceva bani aparte şi avere personală în
vremea rugăciunii la chilie nu ai putut să te rogi
curat, că de multe ori te gândeai cu grijă la cele
adunate, frământându-te cum să faci pentru a le
înmulţi sau să nu scadă. Astfel, după cuvântul
Domnului, unde ai avut comoara ta, acolo ai avut şi
inima ta?
118.Fiind stăpânit de iubirea de argint, care după
cuvântul Apostolului este pricina tuturor răutăţilor,
şi cu banii adunaţi ai început să cumperi haine mai
scumpe ca ale celorlalţi părinţi, mai bune ca cele
date la obşte, puţină băutură ca să mai bei câte un
pahar din când în când şi ceva mâncare mai
consistentă ca să-ţi dea putere că doară munceşti
şi încetul cu încetul te-ai depărtat cu totul de viaţa
aspră şi de înfrânarea pe care ai făgăduit-o lui
Dumnezeu? Mai nou ţi-ai cumpărat calculator şi
telefon, care sunt ca nişte şoareci ce-ţi robesc
liniştea, te fac rob al lor şi-ţi rod mintea şi inima
răspândindu-ţi trupul care este aşa de scump ca şi
viaţa, de care vei da seama?
119.Deci îngroşându-ţi trupul şi mintea cu
moliciunea hainelor şi a mâncărurilor deosebite ai
ajuns rob tuturor patimilor, lenevirii, uitării,
împrăştierii, nepăsării, nesimţirii şi altele?
 87

120.Îndemnat de gândul tău la început ai adunat

bani cu scopul să miluieşti pe cei săraci, iar după
ce ai ascultat de diavolul şi ai pus bani deoparte ai
ajuns mult mai aspru cu inima ca mai înainte faţă
de cei săraci, şi ai ascultat iarăşi pe diavolul care îţi
zice: nu-ţi mai da banii la săraci că ai să sărăceşti
şi tu?
121.Fiind zgârcit şi împietrit cu inima, te-ai supărat
tare pe cei ce-ţi cereau milostenie, şi nu numai că
nu le-ai dat milostenie, ci i-ai şi ocărât şi batjocorit
şi poreclit şi înjurat?
122.Fiind robit de dracul iubirii de argint ai părăsit
vremea rugăciunii şi pravila de chilie şi te-ai dus la
muncă pentru a câştiga bani spre a-i înmulţi, spre a
ta veşnică pierzare?
123.Fiind stăpânit de acest păcat, te-ai apucat de
vândut pe ascuns lucruri din averea mânăstirii fără
binecuvântarea stareţului, făcându-te astfel fur de
cele sfinte, ca Iuda, Ghiesi, Anania şi Safira?
124.De multe ori voind să faci negustorie ai spus
minciuni şi ai întrebuinţat numele lui Dumnezeu
spre a putea vinde mai scump, să înşeli pe alţii şi
spre a te îmbogăţi?
125.Ai minţit pe stareţ şi pe econom precum şi pe
ceilalţi părinţi din conducerea mânăstirii când te-au
oprit cu asprime să ai pungă deosebită?
126.Ai fost zgârcit, scump şi împietrit cu inima şi nu
ţi-a fost milă de nevoile altora?
 88

127.Nu ai făcut nici faptele bune ale milosteniei

sufleteşti şi nici pe ale celei trupeşti după a ta
putere şi stare?
128.Te-ai lepădat cu mintea şi inima de toate
cugetările pătimaşe care te-au înstrăinat de
dragostea lui Dumnezeu?
Păcate împotriva celor nouă porunci bisericeşti
129.Ai mers la Biserică în Duminici şi sărbători cu
cruce roşie în calendar, ascultând sfintele slujbe?
130.Ai lucrat în Duminici şi sărbători?
131.Ai ţinut cu sfinţenie cele patru mari posturi de
peste an împreună cu Lunile, Miercurile şi Vinerile
din cursul săptămânii?
132.Ai cinstit după cuviinţă pe preoţii Bisericii?
133.Te-ai mărturisit cât mai des de toate păcatele
tale la duhovnic şi te-ai împărtăşit cu Sfintele
Taine?
134.Ai citit cărţi cu învăţături eretice şi te-ai dus la
adunările lor, ai îndemnat şi pe alţii?
135.Ai răpit din averile şi bunurile Bisericii?
136.Ai ascultat de preoţi şi episcopi?
137.Ai sfătuit pe oameni să nu facă nunţi în post,
să nu aducă lăutari şi cântăreţi, să nu facă jocuri şi
hore şi să nu strige cuvinte provocatoare, spurcate
şi necurate?
Păcatele faţă de aproapele
138.Ai ajutat sau ai silit pe alţii să păcătuiască?
139.Ai aprobat păcatele altora?
140.Ai dat prilej altora să păcătuiască, luând astfel
păcatul asupra ta?
 89

141.Ai mustrat păcatul altora deşi ai fi putut?

142.Ai luat apărarea celor ce păcătuiau?
143.Ai iubit pe aproapele tău ca pe tine însuţi?
Cele zece porunci dumnezeieşti
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi
dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo asemănare, să
nu te închini lor şi nici să le slujeşti lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în
deşert.
4. Adu-ţi aminte de ziua Domnului ca să o cinsteşti.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie
ţie bine şi să trăieşti mulţi ani.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu dai mărturie mincinoasă aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti nimic din cele ce sunt ale
aproapelui tău.
Păcatele împotriva celor zece porunci
144.Ţi-ai mărturisit păcatele cu adevărat cuviincios,
cu cercetarea conştiinţei şi cu hotărârea de a nu
mai păcătui?
145.Te-ai împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui
Hristos de multe ori nepregătit şi cu nevrednicie,
sau mai ales când ai făcut vreun păcat de moarte?
146.Ai mulţumit lui Dumnezeu în vreme de boală,
în necazuri, pagube, primejdii şi alte scârbe şi
supărări care ţi s-au întâmplat?
 90

147.Ai avut obiceiul de a blestema pe alţii şi pe tine

însuţi şi de a da dracului pe oameni, animale şi
lucruri?
148.Ai slujit pântecelui, lăcomindu-te la mâncare şi
băutură?
149.Ai fost lacom la avere, la bani şi alte bunuri
trecătoare?
150.Ai crezut în vise şi vedenii înşelătoare?
151.Ai avut evlavie făţarnică şi neadevărată şi ţi-ai
arătat credinţa numai cu lucrurile din cele dinafară,
precum fariseii?
152.Ai iubit mai mult patimile şi plăcerile decât pe
Dumnezeu şi le-ai slujit lor de bunăvoie şi cu toată
inima?
153.Ai crezut unele vorbe de vrăjitorie şi acelor ce
susţin că au vedenii?
154.Ai mulţumit celor ce ţi-au făcut bine?
155.Ai făcut milostenie şi alte fapte bune?
156.Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru iertarea
păcatelor părinţilor tăi trupeşti şi sufleteşti?
157.Te-ai ruşinat a face semnul Sfintei Cruci pe
trupul tău când ai fost singur sau printre lume?
158.Ai slujit făpturii mai mult decât lui Dumnezeu,
iubind părinţii trupeşti, rudele şi prietenii sau
averea?
159.Ai oprit pe alţii a face fapte bune?
160.Ai defăimat şi răpit cinstea altora prin vorbire
de rău şi clevetire?
161.Ai iubit pe aproapele tău ca pe tine însuţi?
162.Ai iertat pe cei ce ţi-au făcut rău?
 91

163.Ai iubit pe vrăjmaşii tăi?

164.Ai furat câte ceva de la alţii?
165.Ai fost fur de cele sfinte luând câte ceva din
Biserică?
166.Ai dat înapoi cele ce ai furat de la alţii?
167.Ai vândut lucruri cu preţ mai mare decât
făceau ele spre paguba celor ce le-au cumpărat?
168.Ai amăgit la cântar, la bani, dând mai puţin?
169.Ai obiceiul de a spune minciuni?
170.Te-ai silit să opreşti mărturiile mincinoase ce
au venit asupra altora?
171.Ai fost clevetitor, linguşitor, şi ai lăudat pe cei
ce au făcut nedreptate?
172.Ai poftit bani, avere, pământ, case şi orice alt
lucru pe care le-ai văzut la alţii şi tu nu le aveai?
173.Păcate împotriva Duhului Sfânt
174.Ai păcătuit cu încrederea prea mare în mila lui
Dumnezeu, nesocotind rânduielile Bisericii?
175.Te-ai deznădăjduit de multe ori de mila lui
Dumnezeu?
176.Te-ai împotrivit adevărului învederat şi dovedit
spre a putea continua să păcătuieşti sau susţinând
unele idei vechi?
177.Te-ai lepădat de credinţa ortodoxă?
178.Ai invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a
dat Dumnezeu?
179.Din răutate n-ai vrut să înveţi pe cei neştiutori
despre lucrurile adevărului şi ale credinţei?
Păcate strigătoare la cer
180.Ai ucis cu voia ta?
 92

181.Ai asuprit pe cei săraci?

182.Ai oprit plata celor ce ţi-au lucrat?
183.Ai defăimat şi nemulţumit pe părinţii tăi cei
trupeşti şi duhovniceşti?
Cele şapte păcate de moarte
Mândria
184.Ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu tot felul
de mândrie?
185.Te-ai trufit şi semeţit, ai fost lăudăros şi
mincinos?
186.Ai fost făţarnic şi ţi-a plăcut foarte mult să fii
lăudat de oameni?
187.Ai fost stăpânit în toată vremea de duhul
mulţumirii de sine, adică ai fost mulţumit cu starea
şi aşezarea ta sufletească şi te-ai simţit sătul de
lucrarea faptelor bune, socotind că nu mai trebuie
să te nevoieşti şi să-ţi chinuieşti trupul deoarece ai
o oarecare măsură de fapte bune şi nu eşti ca
ceilalţi oameni?
188.Ai avut fericita cunoştinţă de sine, adevărata
mustrare de sine şi dispreţuirea de sine?
189.Ai fost de multe ori stăpânit în minte şi în
cuvânt de duhul îndreptăţirii de sine?
190.Ai judecat cu mintea şi cu cuvântul pe alţii şi i-
ai osândit pentru păcatele lor, iar de răutăţile tale
cele fără de număr nu te-ai îngrijit?
191.Ai supărat de multe ori pe Bunul Dumnezeu cu
trâmbiţarea de sine, adică ai spus şi ai vestit altora
de lucrurile tale ce ţi s-au părut bune?
 93

192.Ai avut în toată vremea o laudă nebună de

sine în inima ta şi cu închipuirea de sine şi cu
arătarea?
193.Fiind mândru şi semeţ ia urât pe cei ce te-au
mustrat, şi ai iubit pe cei ce te-au lăudat?
194.Te-ai mândrit şi lăudat cu cele patru feluri de
bunătăţi:
1.Cu cele fireşti: isteţimea, frumuseţea, bărbăţia, şi
cele asemenea.
2.Cu cele câştigate: meşteşugul, înţelepciunea,
ştiinţa şi altele.
3.Cu cele din întâmplare: bogăţia, slava, cinstea,
dregătoria şi altele.
4.Cu cele din nevoinţe duhovniceşti: dragostea,
răbdarea, ascultarea, smerenia şi altele.
195.Ai fost stăpânit de cele cinci trepte ale
mândriei:
1.Având unele bunătăţi duhovniceşti, ai cunoscut
că ele sunt de la Dumnezeu?
2.Ai recunoscut că ai unele bunătăţi de la
Dumnezeu, însă le-ai recunoscut că le-ai primit în
dar, sau ai socotit că le ai fiindcă ţi s-ar fi cuvenit,
socotindu-te vrednic de ele?
3.Ai socotit că ai unele bunătăţi duhovniceşti pe
care tu nu le-ai avut niciodată?
4.Ai defăimat pe alţii şi ai poftit să fii numai tu
lăudat şi slăvit?
5.Ai defăimat legile canonice şi liturgice pe care le-
au rânduit Sf. Părinţi şi nu te-ai supus tuturor
predaniilor Bisericii?
 94

196.Ai fost robit în toată vremea de cele zece fiice

ale mândriei? 1. defăimarea ascultării, 2. iscodirea,
3. înşelarea cu mintea, 4. trufia, 5. slava deşartă, 6.
lauda, 7. înălţarea cu mintea, 8. pregetarea cea
făţarnică, 9. voia cea slobodă, 10. deprinderea
păcatului.
197.Ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gânduri
de hulă, de necredinţă, cu încăpăţânarea,
neînfrânarea şi iubirea de stăpânire?
198.Din mândrie ai avut părerea că ai fi vrednic să
ai oarecare vedenii sau descoperiri de la
Dumnezeu, ba chiar ai avut nebunia să crezi în
unele vise şi vedenii ale tale, crezându-le
adevărate?
199.N-ai ştiut că mai mare este înaintea lui
Dumnezeu cel ce-şi vede de păcatele sale şi se
pocăieşte, îngrijindu-se de mântuirea sa, decât cel
ce vede îngeri?
200.Din mândrie ai cântat mai tare la strană, ca să
acoperi pe ceilalţi şi să te auzi numai pe tine?
201.Te mândreşti cu podoaba părului, cu chipul tău
cel frumos, cu sănătatea, cu tinereţea, cu voinicia
sau cu bătrâneţea pe care ai apucat-o, şi cu tot ce
ai frumos şi bun, uitând că toate sunt de la
Dumnezeu?
202.Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare ai
vorbit împotrivă faţă de cei mari pe faţă sau într-
ascuns?
203.Ai fost stăpânit de nesăturare, cârtind în timpul
mesei?
 95

Slava deşartă
204.Ai fost stăpânit de duhul slavei deşarte şi
fiicele ei: de lăudăroşenie, curiozitate de aflarea
unor lucruri noi, de făţărnicie, de invidie, de
neînvoirea la cele bune, de iubirea de ceartă, de
dorinţa de a plăcea oamenilor, de linguşire, de
iubirea de podoabe, de spălarea şi înfrumuseţarea
feţei cu gândul de a plăcea altora, de aşezarea
părului într-un anumit fel, de purtarea de haine
frumoase şi luxoase şi altele?
205.Ai primit ocările cu răbdare şi ai fost răzvrătit
cu năravurile?
206.Te-ai făţărnicit înaintea oamenilor cu o
oarecare nevoinţă, adică cu slăbirea trupului prin
post, cu haine vechi şi rupte, cu umblarea desculţ
şi cu capul descoperit, cu părul încâlcit şi
nepieptănat, cu lucrurile cele la arătare pe care ţi
le-a dat duhul slavei deşarte?
207.Apoi cu neagoniseala, cu neîmpodobirea
camerei, cu milostenia pe faţă, cu blândeţea cea
făţarnică şi cu celelalte asemenea?
208.Ai păcătuit cu împodobirea camerei, te-ai
lăudat cu cărţile tale, cu icoanele, cu scrisul, cu
predica, cu iscusinţa în Scripturi?
209.Te-ai lăudat către alţii că ai avut vise şi vedenii
de la Dumnezeu, neştiind că diavolul slavei deşarte
pe cei slabi la minte, în vedenii şi în vise îi face
prooroci?
210.Te-ai lăudat că ai fi avut unele semne simţite la
anumite organe ale trupului prin care ţi s-ar fi
 96

prevestit unele lucruri ce aveau să ţi se întâmple,

adică ţi s-a zbătut ochiul, ţi-a ţiuit urechea, te-a
mâncat în palmă, ţi-a amorţit un deget, şi altele?
211.Ascultând de diavolul slavei deşarte, la masă
cu alţii te-ai înfrânat să nu mănânci mult şi să bei
mai mult ca ei, iar atunci când ai fost singur i-ai
întrecut pe toţi la îmbuibarea pântecelui?
212.Te-ai înfrânat de la vorbă mult, de la
flecăreală, şi de la râs numai ca să te socotească
oamenii că eşti evlavios şi cucernic – si astfel
ferindu-te de cele mici, ai fost biruit de fiara cea cu
multe capete a slavei deşarte?
213.Te-ai făţărnicit şi te-ai lăudat cu unele fapte
bune pe care nici cu gândul nu le-ai lucrat?
214.Te-ai făcut tainic, liniştit, tăcut şi chiar
plângător tot din slavă deşartă şi mândrie?
215.Ai iubit vreodată în viaţă să fii ocărât, necinstit
de alţii, defăimat şi nebăgat în seamă?
216.Te-ai silit să alungi din minte vicleşugurile
slavei deşarte?
217.Te-ai silit vreodată în viaţă să faci ceva pentru
a fi defăimat de oameni?
218.În vremea rugăciunii, de multe ori ai stat de
vorbă cu dracii când aceştia te lăudau şi-ţi
aminteau de tot felul de închipuiri de slavă deşartă
de la oameni?
219.Ai avut totdeauna o viaţă făţarnică, plină de
prefăcătorie şi fiind înăuntru plin de rănile
conştiinţei şi de urâciunea păcatelor tale, pe
dinafară te-ai arătat mormânt văruit plin de cuvioşie
 97

şi cucernicie făţarnică, prin care ai vânat slava şi

lauda de la oameni care nu au cunoscut viclenia
vieţii tale?
220.Te-ai lăudat de multe ori că eşti un om mare,
de neam bun şi cinstit şi că părinţii tăi au fost la
rândul lor de neam mare, de mare ispravă, că ai
rude care sunt de seamă şi cu funcţii înalte?
Desfrânarea(Păcatele desfrânării s-au scris la
votul fecioriei)
Mânia
221.Te-ai iuţit şi te-ai mâniat de multe ori în viaţă,
cu pricină şi fără pricină?
222.Fiind cuprins de mânie, te-ai înfierbântat,
tremurând şi clipind des din ochi, ai strigat, ai
batjocorit, ai mustrat cu asprime, ai blestemat, ai
înjurat, ai poreclit şi ai fost chiar gata să te răzbuni
pe alţii cu bătaia, ai uitat că acestea sunt străine
călugărului?
223.Nu te-ai sârguit să întrebuinţezi mânia cea
bună spre a păstra legile creştine, dogmele şi
predaniile Bisericii cele drept-slăvitoare atunci când
a fost vremea cuvenită?
224.Te-ai mâniat cu toată râvna asupra celor pe
care i-ai auzit că înjură şi hulesc pe Dumnezeu, pe
Maica Domnului, Biserica lui Hristos şi pe toţi
Sfinţii, adică asupra sectarilor şi a celor
necredincioşi şi laşi?
225.Ai avut râvnă sfântă şi te-ai împotrivit asupra
celor ce necinstesc Sf. Canoane, Sf. Tradiţie şi
toate hotărârile Bisericii Ortodoxe?
 98

226.Te-ai mâniat şi te-ai iuţit atunci când alţii ţi-au

arătat neputinţele şi răutăţile lor?
227.Şi în timpul rugăciunii ţi-ai amintit cu ură şi
mânie faţă de cel ce te-a supărat, urzind în minte
gânduri de răzbunare asupra lui?
228.La mânie te-ai blestemat pe tine şi pe alţii sau
ai jurat sau ai avut gând de sinucidere?
229.Ai drăcuit pe oameni, animale şi alte lucruri?
230.Fiind tulburat de mânie, ai bătut pe oameni şi
animale, chiar vărsând sânge, şi aruncând cu
lemne şi pietre asupra lor?
231.Te-ai silit să te mânii pe tine şi să te nevoieşti
şi să te chinuieşti înainte sau după ce ai făcut
vreun păcat?
232.Te-ai înfierbântat de mânie şi iuţime încât nu
numai asupra oamenilor te-ai mâniat – ci şi asupra
lui Dumnezeu, ca un ieşit din minţi, spunând
cuvinte de hulă, zicând: "De ce m-a mai făcut
Dumnezeu? De ce numai eu am necazuri şi
pierderi, supărări, de ce am eu boală aşa grea şi
sufăr şi mă chinuiesc mai mult ca alţii? De ce n-am
murit când eram mic?"
233.Ai ţinut minte răul asupra altora?
Zavistia sau invidia
234.Ai zavistuit şi invidiat şi urât pe alţii?
235.Din invidie şi răutate ai căutat de multe ori să
micşorezi prin cuvânt şi prin lucru slava şi cinstea şi
folosul aproapelui?
 99

236.Te-ai bucurat şi veselit cu inima auzind sau

văzând paguba aproapelui, mai ales dacă acela te-
a supărat?
237.Ai fost robit totdeauna de cele cinci fiice ale
invidiei: ura, clevetirea, osândirea, săltarea şi
bucuria pentru necazurile şi primejdiile care s-au
întâmplat asupra aproapelui tău?
238.Ai lăsat viermele invidiei să-ţi roadă inima cu
întristare şi cu părerea de rău pentru binele şi
sporul aproapelui tău, şi nu te-ai silit ca prin
rugăciune şi dragoste să îndepărtezi de la tine
această ciumă a sufletului?
239.Din invidie te-ai forţat din răsputeri, ai muncit
mai mult, ai minţit pe alţii, ai mituit pe alţii cu bani şi
cu daruri, ai furat, ai înşelat, ca să fii mai presus
decât aproapele, ţi-ai făcut şi casă mai mare şi mai
frumoasă ca a lui, te-ai sârguit să porţi haine mai
scumpe ca el, să ai studii şi diplome mai multe şi
funcţii mai mari ca el?
240.Ai ţinut multă vreme în inimă răul ce ţi l-a făcut
altul, până ce având prilej potrivit ca să te răzbuni
asupra aproapelui?
241.Ai vorbit sau ai gândit cârtind şi judecând cu
răutate asupra Bisericii sau a mânăstirii zicând că
au prea mult, sunt bogaţi?
Lăcomia pântecelui
242.Ai fost lacom la mâncare şi băutură?
243.Ai pierdut multă vreme pentru prepararea
hranei, întrebuinţând tot meşteşugul pentru a face
mâncăruri de multe feluri şi cât mai bune?
 100

244.Ai mâncat câteodată de dulce, peşte, ai băut

vin în posturi şi Lunea, Miercurea şi Vinerea când
era oprit?
245.Ai cârtit că nu-i mâncarea bună?
246.Te-ai închinat înainte şi după ce ai mâncat,
mulţumind lui Dumnezeu că ne poartă de grijă?
247.În vremea mesei ai vorbit deşertăciuni, ai făcut
glume, ai râs nebuneşte cu glas tare, făcând
sminteală celor ce te-au auzit şi te-au văzut?
248.Te-ai îmbătat de vin şi alte băuturi alcoolice?
249.Ai cheltuit bani cumpărând bomboane,
ciocolată, prăjituri, cafea şi fructe rare şi scumpe
spre a te desfăta cu ele şi stârnind prin ele poftele
necurate?
250.Ţi-a plăcut să mănânci mâncăruri prea sărate,
prea iuţi, prea acre, prea dulci, prea grase şi drese
şi ţi-ai pricinuit boală singur în trup şi în suflet?
251.În mânăstire ai mâncat carne, ai băut cafea şi
rachiu?
252.Ai mâncat şi băut peste măsură, îngreuind
corabia sufletului tău, aruncându-o în valurile
nesimţirii şi a lenevirii, apoi ai înecat-o în moartea
cugetelor curveşti?
253.Din cauza îmbuibării pântecelui care te-a
stăpânit, ţi-ai pornit limba la tot felul de deşertăciuni
şi glume şi fiind sătul te-a apucat nebunia de a te
face dascăl şi a tâlcui altora Sf. Scriptură –
neaducându-ţi aminte de ceea ce spune Sf. Isaac
Sirul, că: "în pântecele plin, cunoştinţa lui
Dumnezeu nu locuieşte"?
 101

Lenea şi nepăsarea
254.Din cauza lenevirii şi a trândăviei care te-au
stăpânit, n-ai lucrat după puterea ta faptele cele
bune pe care le-ai fi putut face: cu lucrul, cu
cuvântul, cu mintea, cu gândul şi cu scrisul?
255.Ai fost leneş, molatec şi nepăsător, neajutând
pe alţii care se aflau în primejdie trupească sau
sufletească?
256.Te-ai lenevit a te ruga lui Dumnezeu în toată
vremea?
257.Te-ai lenevit a merge la Biserică?
258.Ai fost stăpânit de moleşeala trupului, păruta
neputinţă a trupului, din care cauză n-ai lucrat
pentru suflet?
259.Ai dormit în Biserică în vremea slujbelor?
260.La Biserică la rugăciune te-ai ostenit să stai în
picioare, sau ai stat în strană ca cei neputincioşi şi
bolnavi şi bătrâni, şi în loc să te osteneşti, te-ai
odihnit?
261.Te-ai lenevit a face metanii şi în locul lor ai
făcut închinăciuni, dar nici pe acelea ajungând cu
mâna până la pământ, ci numai până la brâu?
262.Ai vorbit în Biserică în timpul slujbei?
263.Te-ai lenevit să zici în toată vremea
rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul?"
264.Te-ai lenevit să slujeşti cu toată puterea
părinţilor şi fraţilor neputincioşi şi bolnavi cu trupul?
265.Te-ai lenevit la lucrarea cea tainică a minţii,
adică la cugetarea cât mai deasă la moarte, la
 102

Judecata de apoi, la Preasfintele Taine ale

Domnului, la Rai, la iad, precum şi la alte lucruri
duhovniceşti şi ziditoare de suflet?
266.Te-ai lenevit mai mulţi ani din viaţă să faci
canonul de metanii şi închinăciuni care ţi s-a
rânduit la călugărie şi nici o altă nevoinţă
călugărească după a ta putere să lucrezi?
267.Te-ai lenevit în toată vremea să citeşti regulat
cele şapte Laude ale Bisericii când n-ai avut ocazia
să le asculţi la Biserică?
268.Te-ai lenevit să te scoli la miezul nopţii pentru
a merge la Utrenie, sau fiind undeva departe de
Biserică, ai avut grijă să te scoli să-ţi faci pravila de
rugăciune după a ta putere?
269.Din lene, ţi-a fost ciudă când ai auzit toaca şi
clopotul care te chemau la rugăciunea de noapte?
270.Te-ai ostenit prea mult la lucrul dinafara şi din
această cauză n-ai putut rezista la Utrenie?
271.Ai scos pe alţii din Biserică şi stând de vorbă
în timpul slujbei şi către ei ai clevetit pe părinţi?
272.Te-ai lenevit să scrii cele spre folosul de obşte
al Bisericii lui Hristos, deşi ai fi putut?
273.Te-ai lenevit să te rogi lui Dumnezeu neîncetat
ziua şi noaptea?
274.Te-ai rugat după rânduielile lăsate de Sf.
Părinţi, adică să începi rugăciunea cu slavoslovia
lui Dumnezeu şi apoi să continui cu mulţumirea, pe
urmă cu mărturisirea şi abia la urmă să vii cu
cererea – ci de multe ori ai început direct cu
cererea, iar alte ori cu mărturisirea?
 103

275.Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru cel ce ţi-a

cerut să te rogi pentru el, sau te-ai lenevit şi nu ai
vrut, motivând că eşti nevrednic, ascunzându-ţi
astfel lenevirea în dosul unei smerenii făţarnice?
276.Ai ştiut că toate închipuirile cele duhovniceşti
şi sfinte din vremea rugăciunii trebuie să le păstrezi
numai în memorie – şi nicidecum în imaginaţie?
277.Astfel ai ţinut luarea aminte în afara inimii şi
nu ai lăsat mintea să se coboare în inimă? N-ai
ştiut că imaginaţiile, oricât de sfinte ar părea, sunt
în afara inimii?
278.Auzind ce spune Mântuitorul, că "Împărăţia lui
Dumnezeu este înlăuntrul vostru", te-ai silit să cauţi
pe Dumnezeu în inima ta?
279.Ai ştiut că inima fiecărui om este în chip tainic
un mormânt al Domnului în care prin Sf. Botez
Domnul S-a întrupat întru tine – dar tu te-ai sârguit
să-L dezgropi de acolo cu toată sârguinţa prin
chemarea neîncetată al Preasfântului Său nume?
280.Astfel din cauza lenevirii tale ai rămas străin
de învăţătura cea tainică şi duhovnicească a
sufletului tău?
281.Ai stat la masă fără a face rugăciunea şi te-ai
ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate?
282.Te-ai lăsat amăgit de păcat de frica şi ruşinea
oamenilor, pentru bunuri trecătoare şi stricătoare şi
pentru plăceri trupeşti?
283.Ai fumat, bucurând pe diavol şi mâniind pe
Dumnezeu, împuţindu-ţi hainele, cheltuind banii în
loc să-i ajuţi pe alţii?
 104

284.După mărturisire şi împărtăşire cu Sf. Taine ai

scuipat sau din multa mâncare şi băutură ai vomitat
şi te-ai întors din nou la păcate, făcându-te fur de
cele sfinte?
285.Ai vomitat în loc spurcat, neavând grijă să faci
în batistă şi apoi să îngropi într-un loc curat cât mai
adânc?
286.Ai fost la târg şi la magazine cumpărând şi
vânzând Duminica şi în sărbători?
287.Ai venit la Biserică după ce a început slujba şi
ai plecat înainte de a se termina, asemănându-te
cu Iuda vânzătorul, care a plecat de la cină?
288.Ai postit post negru Sâmbăta şi Duminica, ai
făcut metanii în aceste zile fără a avea canon de la
duhovnic, pretinzându-te că eşti mai evlavios?
289.Ai dormit prea mult şi nu te-ai sârguit să
priveghezi după a ta putere?
290.Te-ai lenevit de a fi veghetor şi treaz cu mintea
în fiecare clipă spre a nu fi luat prin surprindere de
momelile cele subţiri ale dracilor?
291.Te-ai lenevit a ajuta pe fraţii şi părinţii din
mânăstire care au căzut în îndoială, întristare şi
deznădejde?
292.Seara din pricina oboselii te-ai culcat fără
rugăciune – iar dimineaţa din pricina grabei că te-ai
sculat târziu ai plecat la ascultările tale fără a-ţi
face rugăciune, socotind că ai această îngăduinţă
din pricina împrejurărilor?
 105

293.Ţi-a fost lene să-ţi cercetezi cu de-amănuntul

păcatele tale când a trebuit să te mărturiseşti şi din
această cauză te-ai împărtăşit cu nevrednicie?
294.Te-ai rugat pentru aproapele şi pentru toată
lumea?
295.Te-ai împărtăşit supărat şi învrăjbit cu alţii?
296.Din lene, viclenie sau ruşine nu ţi-ai mărturisit
toate păcatele, îndreptăţindu-te că nu te-a întrebat
duhovnicul şi că el va răspunde – neştiind că
duhovnicul nu este dator să te întrebe nimic, şi
dacă te întreabă el face aceasta din râvnă şi
dragoste pentru mântuirea ta?
Păcatele celor trei părţi ale sufletului
297.Din partea cugetătoare a sufletului ai păcătuit
cu: necredinţa, cu erezia, cu credinţa bolnavă,
făţarnică, cu nebunia, cu hula, blasfemia, cu
nemulţumirea şi nesocotinţa şi cu învoirea la
păcatele care s-au ivit din partea poftitoare a
sufletului?
Păcatele făcute din nepăsare şi din nesimţirea
inimii
298.În toată viaţa ta ai fost stăpânit de neştiinţă,
nesimţire şi împietrirea inimii?
299.Din cauza nesimţirii n-ai fost veghetor cu
mintea şi n-ai avut bărbăţie de cuget?
300.În toată vremea te-a stăpânit uitarea, lenea,
nepăsarea, deznădejdea, neevlavia şi nefrica de
Dumnezeu?
301.Din cauza nesimţirii ţi s-a părut că nu ai fi aşa
de păcătos precum sunt alţii, şi prin urmare nu ai
 106

avea de ce să te pocăieşti aşa tare, plângând

pentru păcatele şi răutăţile tale?
302.Ai dormitat cu întunecarea minţii şi ai trăit ca şi
cum nu ai fi murit niciodată şi ca şi cum nu ai mai
da seamă înaintea lui Dumnezeu pentru faptele
tale cele rele?
303.Ai fost stăpânit de răceală şi de uscăciune
sufletească faţă de toate lucrurile bune? Ai stat
încremenit şi lâncezit cu trupul şi cu sufletul faţă de
tot lucrul cel duhovnicesc şi faţă de toată lucrarea
cea bună spre mântuire?
304.Fiind stăpânit de nesimţire şi împietrirea inimii
şi de nesetea duhovnicească ai pierdut râvna,
zdrobirea inimii, umilinţa şi orice simţire
duhovnicească a lui Dumnezeu din sufletul tău şi ai
rămas ca un mort de multă vreme cu mintea, şi cu
sufletul plin de nepăsare?
305.Săturându-te la masă şi mustrându-te cugetul
ţi-a părut rău, dar fiind stăpânit de nesimţire, la
masa următoare ai mai adăugat lăcomie peste
lăcomie şi beţie peste beţie?
306.La fel ai făcut cu somnul, cu vorba multă, şi cu
celelalte patimi ale tale?
307.Fiind cuprins de nesimţire şi neavând
sentimentul fricii de Dumnezeu, de multe ori ai
fericit tăcerea cu multă vorbire, ai osândit râsul –
iar despre plâns ai vorbit râzând?
308.Ai lăudat pe cei blânzi şi milostivi, iar tu ai fost
stăpânit de mânie? Pe cei săraci i-ai urât şi i-ai
alungat cu mânie când ţi-au cerut ceva?
 107

309.Ai lăudat pe cei ce au dragoste de Dumnezeu

şi de aproapele, iar tu păcătosule te-ai arătat străin
de acestea?
310.Auzind vorbindu-se despre moarte, despre
judecată şi gheenă, te-ai umilit şi ai plâns, dar în
acelaşi moment auzind vreo glumă sau cuvinte
deşarte nu puteai a te stăpâni de râs?
311.Fiind în Biserică sau în Sf. Altar, atâta
nesimţire ai arătat căci cu vorbe deşarte, cu
dormitare şi chiar cu glume şi râs ai necinstit acest
loc sfânt şi ai stat ca la teatru?
312.Ai stat fără evlavie în timpul Sf. Liturghii şi te-ai
apropiat de Sf. Taine ca de nişte pâine şi vin
obişnuit?
313.De cei umiliţi şi smeriţi cu inima nu te-ai sfiit şi
ai râs de cei evlavioşi şi de cei ce plângeau,
urându-i, fiindcă maica râsului şi hrănitoarea
somnului este blestemata nesimţire?
314.Fiind cuprins de împietrire şi nesimţire în timp
ce erai la cimitir ai privit la mormintele fraţilor fără
nici un gând de moarte?
315.Din cauza nesimţirii şi împietririi niciodată nu ai
avut adevărata desluşire a gândurilor, având
mintea oarbă la înţelegerea celor bune şi
nepricepând că nesimţirea este moartea minţii şi a
sufletului înainte de moartea trupului? (după Sf.
Ioan Scărarul)
316.Citind în Biserică la Psaltire, la canoane sau
cântând la strană, ai făcut-o fără evlavie şi atât de
repede încât nici tu nu înţelegeai ce citeai sau
 108

cântai? Uneori te-ai răspândit cu mintea şi

nestăpânindu-te ai râs până la lacrimi, fierbând cu
trupul – astfel în loc să-L faci milostiv pe
Dumnezeu, L-ai mâniat?
Păcate împotriva blândeţii şi a răbdării
317.În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile tale te-
ai sârguit să ai răbdare şi blândeţe şi ţi-ai adus
aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, că a fost
şi este pururea blând şi smerit cu inima?
318.Te-a stăpânit în toată vremea iuţimea,
nerăbdarea, tulburarea, neliniştea, amărăciunea,
nealinarea, neîngăduinţa, răutatea şi viclenia?
319.Ai sfătuit pe alţii la vreme de nevoie cu toată
blândeţea şi cu îndelunga răbdare?
Păcate împotriva cumpenei dreptei socoteli
320.Ai avut adevărata cunoştinţă de sine-ţi, adică
ai avut o vedere clară cu mintea ta a tuturor
neputinţelor tale?
321.Ai avut dreapta socoteală sau cumpătare şi
adevărata desluşire, pentru a cunoaşte care este
voia lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul şi la
tot lucrul şi cuvântul şi gândul?
322.Toate lucrurile, cuvintele şi gândurile, chiar
dacă erau rele, tu le-ai socotit bune?
323.Lipsindu-ţi dreapta socoteală, n-ai ajuns
niciodată la adevărata pricepere duhovnicească şi
nici la simţirea cea adevărată a inimii spre a face
cele bune şi de folos?
324.Având mintea întunecată de patimi şi neavând
dreapta socoteală n-ai înţeles cum iconomia lui
 109

Dumnezeu a lucrat la mântuirea ta, când a fost

ajutorul Lui, când părăsirea Lui, când mângâierea
Lui, şi necunoscând aceste binefaceri ai rămas
nesimţitor şi nerecunoscător?
325.Neavând dreapta socoteală şi desluşirea cea
bună, n-ai cunoscut în ce fel trebuie înţelese
lucrurile cele duhovniceşti faţă de tine şi faţă de
aproapele tău? Tot din această cauză n-ai
cunoscut nici vremea potrivită, nici locul în care ar
trebui să le foloseşti pe acestea?
326.Neavând dreapta socoteală şi desluşirea cea
bună, n-ai cunoscut nici deosebirea patimilor, nici
în ce fel te-au robit pe tine şi pe alţii? Tot din
această cauză n-ai cunoscut nici adevăratul scop al
faptelor bune şi din acest motiv toate le-ai lucrat
rău?
327.N-ai avut dreapta socoteală şi chibzuninţă în
somn, mâncare, băutură, lucru, vorbă, tăcere,
gândire, mâhnire, bucurie şi la nici un lucru bun?
328.Neavând dreapta socoteală, ai început să faci
lucruri şi nevoinţe mai presus de puterea şi
priceperea ta? Astfel cele începute fără chibzuninţă
în loc de folos, cu pagubă şi primejdie le-ai
terminat?
Păcatele limbii
329.Ai păcătuit cu limba înaintea lui Dumnezeu în
tot felul, în tot locul şi în toată vremea?
330.Ai osândit pe alţii şi i-ai judecat din ură şi
răutate?
 110

331.Ai clevetit şi pârât pe alţii din care cauză ei au

suferit necazuri, pagube şi alte supărări şi
primejdii?
332.Ai răpit cinstea altora prin vorbirea de rău şi
prin defăimarea lor?
333.Ai ocărât, ai defăimat, ai certat, ai mustrat pe
alţii, i-ai blestemat şi batjocorit?
334.Ţi-ai oprit limba de la flecăreli şi vorbe
deşarte?
335.Ai avut obiceiul să te lauzi şi să spui minciuni?
336.Ai spus glume prin care ai pricinuit sminteală
altora?
337.Ai vorbit cu mândrie şi trufie, cu semeţie, cu
slavă deşartă şi cu scopul de a fi lăudat de oameni
sau de a primi daruri de la ei?
338.Ai lăudat pe cei răi şi lucrurile lor şi ai vorbit de
rău pe cei buni şi lucrurile lor bune?
339.Ai obiceiul să spui poveşti şi să vorbeşti
despre obiceiurile cele rele ale oamenilor curvari,
tâlhari, beţivi, ucigaşi, prin care ai făcut sminteală
celor ce te ascultau?
340.Ai vorbit cele ce îndeamnă pe alţii spre râs,
spre mânie sau spre a face alte feluri de răutăţi?
341.Ai spus glume chiar şi cu cuvinte sfinte din
dumnezeieştile Scripturi?
342.Ai râs de multe ori în hohote şi cu glas tare,
înfierbântându-te cu trupul până la lacrimi,
dovedind prin aceasta că eşti om nebun şi fără de
minte?
 111

343.Te-ai lăudat că eşti de neam bun şi că rudele

sau prietenii tăi au fost bogaţi sau de mare cinste,
având funcţii lumeşti şi bisericeşti importante între
oameni?
344.Fiind stăpânit de mândrie şi slavă deşartă, ţi-a
plăcut să faci pe dascălul şi să înveţi pe alţii cele ce
tu niciodată nu le-ai făcut? Mai rău că te-ai apucat
să tâlcuieşti unele lucruri grele din Sf. Scriptură
după capul şi părerea ta?
345.Ai avut răul obicei de a lăuda pe alţii în faţă şi
ai vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire?
346.Te-ai silit să opreşti pe alţii prin cuvânt de la
vorbirea de rău, de la clevetire şi de la orice fel de
păcat?
347.Ai făcut acest lucru când ţi-a stat în putinţă?
348.Te-ai ruşinat şi te-ai temut să spui adevărul şi
să mustri pe faţă nedreptatea, hula împotriva lui
Dumnezeu, pe care cei necredincioşi o vorbeau la
arătare?
349.I-ai învăţat şi i-ai mustrat cu toată tăria pe cei
ce defăimau dogmele dreptei credinţe şi predaniile
Bisericii celei drept-slăvitoare?
350.Din cauza necunoştinţei de sine nu ai avut
puterea să-ţi stăpâneşti limba cu chibzuinţă şi cu
orice împrejurare?
351.Ai fost stăpânit de vorba deşartă, care a avut
drept cauză mândria, îmbuibarea pântecelui şi grija
de multe?
 112

352.Neavând dragoste faţă de aproapele, nu te-ai

silit cu toată puterea să mângâi pe cei întristaţi, să
înveţi pe cei neştiutori, să aperi pe cei nedreptăţiţi?
353.Ai fugit de locul unde se glumea şi se spuneau
deşertăciuni?
Păcatele celor cinci simţuri
354.Ai făcut păcatele ce se nasc din vedere, din
auz, din gust, din miros şi din pipăit?
355.Ai păcătuit cu vederea, privind cu iscodire şi cu
poftă feţele femeieşti?
356.Ai privit cu răutate şi viclenie spre cei ce te-au
supărat?
357.Ai privit în oglindă spre a vedea dacă eşti
frumos şi spre a te împodobi şi spre a te ispiti fiind
cu trupul gol?
358.Ai pândit privind pe fereastră sau vreo
deschizătură spre a vedea pe cineva dezbrăcat
gol?
359.Ai păcătuit cu privitul la televizor, telefoane, în
reviste şi ziare, reclame şi pe stradă, iscodind cu
plăcere şi poftă?
360.Ai păcătuit cu auzul, ascultând cântece
curveşti, deşarte, poveşti, glume şi vorbe necurate,
râsuri fără rânduială, care ţi-au desfătat simţurile şi
ţi-ai abătut mintea şi inima de la Dumnezeu?
361.Ai ascultat radio, cântece lumeşti?
362.Ai ascultat pe la uşi, pe la ferestre să auzi
tainele celor din casă?
363.Ai privit la jocuri sportive, teatre, spectacole, la
dansuri şi altele care ţi-au tulburat simţurile şi ţi-au
 113

răpit timpul care este aproape la fel de scump ca şi

sufletul?
364.Şi prin acestea amintindu-ţi de plăcerile vieţii
lumeşti cele rele?
365.Ai păcătuit cu mirosul, mirosind parfumuri
lumeşti? Te-ai dat tu însuţi cu parfum pe mâini, pe
faţă şi pe haine?
366.Ai păcătuit mirosind cu patimă florile şi alte
mirodenii care desfătează simţurile şi moleşesc
cugetarea la cele bune, îmbătând şi plecând
sufletul spre răutăţi?
367.Ai păcătuit cu gustul, mâncând şi bând cu
poftă şi lăcomie şi fără de vreme, fără trebuinţă şi
fără rânduială?
368.Ţi-a plăcut să-ţi faci multe feluri de mâncări
drese de dulce, gustoase, care desfătează
pântecele, îngraşă şi împovărează trupul,
îngreunează mintea şi aprind în inimă focul poftelor
trupeşti?
369.Ai păcătuit cu pipăitul, pipăind trupul tău sau al
altuia cu patimă, iscodire şi plăcere?
370.Ţi-a plăcut să ai haine mai frumoase, scumpe
şi împodobite?
371.Ţi-ai împodobit patul cu aşternuturi moi, spre
a-ţi desfăta trupul şi a te odihni fără măsură?
372.Ai urât hainele cele smerite şi ai defăimat pe
cei ce purtau îmbrăcăminte sărăcăcioasă?
Alte răutăţi felurite şi subţiri
 114

373.Ai fost şi ai mâncat în casă la cei care trăiau

necununaţi la Biserică, nu i-ai sfătuit să se cunune,
ai primit daruri şi i-ai pomenit la slujbele Bisericii?
374.Ai mâncat în casă la eretici şi sectari, i-ai
mustrat că sunt rătăciţi şi nu se mântuiesc, ai făcut
prietenie cu ei, ai primit daruri?
375.Ai furat de la Biserică lucruri, bani, untdelemn,
icoane şi altele şi nu le-ai înapoiat?
376.Ai stat la îndoială să spui adevărul?
377.Ai vorbit cu două înţelesuri, vorbind altfel de
cum ai gândit, ca să nu fii descoperit şi după aceea
să fii înjosit, ai ascuns adevărul căzând în făţărnicie
şi laşitate?
378.Ai minţit la mărturisire de ruşine, de teamă să
nu ţi se descopere unele însuşiri rele ale tale sau
unele păcate ruşinoase?
379.Eşti încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru
în comportare?
380.Eşti îndărătnic, doritor de a face numai ce
doreşti tu, eşti batjocoritor, obraznic, fals şi fără de
sfială şi te superi repede?
381.Te-ai mândrit când ai fost momit cu laude de
cineva, iar pe alţii n-ai vrut să-i lauzi pentru voinţa
lor cea bună?
382.N-ai vrut să slujeşti altora şi te-ai supărat pe
cei ce nu au vrut să-ţi slujească?
383.Pe cei mai mari ai tăi i-ai defăimat şi i-ai vorbit
de rău, iar când ai fost de faţă cu ei te-ai purtat cu
linguşire şi viclenie?
 115

384.N-ai vrut să cinsteşti pe cei vrednici, iar tu

nevrednic fiind, ai vrut să fii cinstit?
385.Te-ai lenevit la rugăciuni şi psalmi, iar la
vorbirea cea deşartă te-ai făcut viteaz şi foarte
iscusit?
386.Când unii spuneau poveşti şi deşertăciuni cu
atenţie i-ai ascultat şi te-ai veselit, iar pe cei ce ţi-au
vorbit despre înfrânare şi nevoinţă i-ai urât şi i-ai
supărat?
387.Ai primit momelile cele cu făţărnicie de la alţii,
iar când cineva ţi-a arătat neputinţele tale te-ai
supărat?
388.Lenii te-ai arătat sârguitor, iar la rugăciune şi
ascultare ai fost trândav şi risipitor?
389.Ai trecut cu vederea pe cei ce aveau nevoie de
ajutor – iar pe cei ce nu te-au ajutat şi nu te-au
miluit i-ai urât şi i-ai vorbit de rău?
390.Făgăduinţele pe care le-ai făcut altora nu le-ai
împlinit – iar făgăduinţele ce ţi le-a făcut cineva ai
vrut să ţi le împlinească?
391.La luat daruri ai fost nesătul – iar când a fost
vorba să dăruieşti cuiva ceva te-ai mâhnit?
392.Ai stat împotriva altora cu cuvântul şi cu lucrul
– iar când ţi s-a împotrivit cineva nu i-ai suferit?
393.Cu trupul de curvie te-ai depărtat, dar privind
cu poftă la femei ai făcut preacurvie înaintea lui
Dumnezeu?
394.Ai avut părere că ai dragoste, dar când te-a
supărat cineva, te-ai pornit cu ură şi ucigător de
frate te-ai făcut?
 116

395.Fiind nevrednic, ai îndrăznit să povăţuieşti pe

alţii cu sfaturile cele bune – iar de ziua în care
Domnul va cere sfaturile cele ascunse ale inimii
tale nu te-ai îngrijit?
396.De judecata oamenilor te-ai temut – iar de
Cuvântul lui Dumnezeu, Care este Judecătorul
gândurilor şi al cugetelor inimii, nu ţi-ai adus
aminte?
397.Pe aproapele spre milostenie şi dragoste l-ai
îndemnat – iar tu pe săracii de la uşa ta cu ocară i-
ai alungat şi tu petreci în nedreptate cu toţi?
398.De faptele cele rele nu te-ai căit – iar de
învoiala gândurilor la cele pătimaşe, care ca nişte
lucruri se judecă, nu te-ai ferit şi nici nu te-ai căit?
399.Ai urât păcatul, dar nu şi pricinile lui?
400.De multe ori te-ai tânguit şi ai suspinat pentru
păcat – dar în fiecare clipă, iarăşi de păcat te-ai
apucat?
401.Trupul tău cu haine bune l-ai îmbrăcat – iar
sufletul tău spre batjocura dracilor l-ai lăsat?
402.Minţind totdeauna – asupra celor mincinoase
te-ai mâniat?
403.De bucate te-ai înfrânat – iar cu părerea de
sine mai mult decât cu lăcomia pântecelui l-ai
supărat pe Dumnezeu?
404.Ca soră, rasoforă sau călugăriţă, ai intrat în
Biserică fiind necurată, ai cântat la strană neavând
cine te înlocui şi din neatenţie sau uitare ai sărutat
sfintele icoane, mâna preotului, ai luat anaforă şi
aghiasmă şi n-ai spus la mărturisire şi nici n-ai
 117

făcut canon pentru aceasta şi câteodată poate ai

făcut şi paracliserie?
405.Citeşti Sf. Scripturi şi învăţăturile Sf. Părinţi, te
sileşti să dobândeşti mila lui Dumnezeu şi iertarea
păcatelor tale?
406.În păcate totdeauna ai petrecut – dar ţi-a
plăcut să fii socotit de alţii ca un drept?
407.Nu te-ai îngrijit de conştiinţa ta – dar păcatele
altora totdeauna le-ai iscodit?
408.Te-ai depărtat de beţia de vin – dar cu ura şi
invidia totdeauna te-ai îmbătat?
409.Faţă de povăţuitorii tăi te-ai arătat în chip de
evlavie – dar în ascuns pe duhovnic, pe stareţ, pe
ceilalţi părinţi i-ai vorbit de rău şi i-ai defăimat?
410.Te-ai arătat către alţii sârguitor, la post, la
rugăciune – iar pe ascuns când nimeni nu te-a
văzut, te-ai dat la mâncare, la citirea celor
nefolositoare şi smintitoare şi apoi la somn mult?
411.Ai îndemnat pe alţii prin cuvânt la fapta bună –
iar tu la tot păcatul şi la ceartă te-ai pornit?

Mărturisirea săptămânală a păcatelor pentru

călugări şi fraţi (pe scurt)
412.Ai iubit pe Dumnezeu mai presus de orice?
413.Ai făcut ascultare cu dragoste?
414.Ai cârtit în ascultări, zicând că sunt grele şi că
tu faci ascultările cele mai grele?
415.Alteori ai făcut ascultare cu gând de mândrie,
închipuindu-ţi că tu eşti mai ascultător ca ceilalţi
 118

fraţi, ca să te vadă părintele stareţ, economul mai

bine ca ceilalţi?
416.Faci ascultare cu silă şi nepăsare?
417.Ai fugit de ascultare făcând voia ta?
418.Ai stricat cele de obşte ale mânăstirii: vase,
unelte, obiecte, haine, bani, alimente şi ai socotit că
faci păcat înaintea lui Dumnezeu?
419.Te-ai făcut bolnav cu vicleşug, cerând să te
duci în oraş sau acasă fără motiv, umblând cu
minciuni sau cu scop rău, ca să vizitezi rudele, să
mai vezi lumea, să mănânci carne, să bei rachiu,
cafea, sau să vizitezi alte mânăstiri şi locuri,
gândind că poate vei găsi mai bine?
420.Te-ai dus în familie fără binecuvântare şi te-ai
smintit de oameni sau ei s-au smintit de tine?
421.Te-ai biruit de patima lăcomiei, a pântecelui,
mâncând şi bând prea mult?
422.Ai băut vin peste măsură şi ai mâncat cu ulei şi
de două ori în zilele oprite, adică Lunea, Miercurea
şi Vinerea?
423.Ai dus mâncare la chilie şi ai mâncat printre
mese fără binecuvântare?
424.Ai ţinut băutură la chilie, adică vin şi rachiu,
consumând fără binecuvântare şi dând şi la alţii?
425.Ai luat şi mânat fructe din livada, sau struguri,
sau altceva fără binecuvântare?
426.Ai mâncat cu rudele, cu mirenii, cu bărbaţi şi
femei şi ai vorbit lucruri lumeşti cu dânşii,
smintindu-i sau tu smintindu-te de dânşii?
 119

427.Ai primit femei în chilie, să stai de vorbă, sau

să-ţi facă curăţenie?
428.Te-ai biruit de patima desfrânării, îndulcindu-te
cu mintea, gândind la imaginaţii pătimaşe şi chiar ai
zăbovit în aceste cugete şi închipuiri, întinându-ţi
simţurile?
429.În timpul ispitelor trupeşti, atât în vis cât şi în
unele cazuri treaz, ai căzut la rugăciune cu lacrimi,
cu post şi metanii, ai tăiat patima din minte cu
rugăciunea lui Iisus, te-ai mărturisit curat de acest
război al desfrânării?
430.Ai auzit cu voie şi fără de voie şi chiar ai vorbit
cuvinte lumeşti, glume, povestiri de sminteală către
fraţi?
431.Ai citit cărţi lumeşti, politice, cărţi sectare,
eretice, păgâne, apocrife, care ţi-au tulburat mintea
şi ţi-au slăbit credinţa?
432.Ai citit ziare, reviste smintitoare, cu imagini şi
povestiri, de sminteală şi de desfrânare şi le-ai
spus şi altora pe care le-ai citit şi le-ai văzut?
433.Mergând în oraş sau în casele creştinilor, ai
ascultat la radio, ai privit la televizor, smintindu-te
de cele auzite şi văzute?
434.Te-ai ispitit în vis, odată sau de mai multe ori
în această săptămână, din cauză ta, că ai mâncat
şi băut şi ai dormit peste măsură şi nu ţi-ai făcut
rânduiala şi canonul cuvenit pentru aceasta, sau ai
sărutat icoane, mâna preotului, ai luat anaforă,
aghiasmă?
 120

435.Fiind stăpânit de patima curviei ai făcut

malahie, tulburându-ţi mintea, ajungând nervos şi
îndărătnic, întristat şi deznădăjduit?
436.Ai vorbit cu patimă cu parte femeiască sau
bărbătească, păcătuind în minte cu gândul şi cu
imaginaţia?
437.Ai vorbit cu mireni, rude, cunoscuţi sau străini,
i-ai adus şi chiar i-ai culcat în chilia ta?
438.Ai dormit o dată sau de mai multe ori cu rudele
în chilia ta, sau chiar cu altă persoană, sau în
acelaşi pat, călcând rânduiala vieţii călugăreşti?
439.Mergi regulat la sfintele slujbe în cursul
săptămânii, mai ales la Utrenie şi la Sf. Liturghie,
nefiind trimis la alte ascultări, sau din cauza
lenevirii şi a somnului nici n-ai citit rânduiala la
chilie?
440.Te-ai dus prea târziu la sfintele slujbe şi ai ieşti
prea degrabă fără motiv întemeiat?
441.Te-ai rugat la Biserică şi la chilie cu mintea
răspândită, cu trândăvie, cu lenevire şi fără
evlavie?
442.Ai preţuit cum trebuie sfintele slujbe şi mai ales
Utrenia şi dumnezeiasca Liturghie, când Însuşi
Hristos şi toţi sfinţii Săi sunt de faţă?
443.Ai dormitat în timpul slujbelor şi a rânduielilor
de rugăciune din chilie, ai căscat, ai vorbit şi ai
smintit pe ceilalţi cu lenevirea şi împietrirea ta în
timpul slujbei la Biserică?
444.Te-ai lenevit la chilie să-ţi faci pravila şi
canonul rânduit, ai citit la Psaltire, zici necontenit
 121

rugăciunea minţii şi te rogi cu multă răspândire şi

împrăştierea minţii?
445.Din lenevire sau din cauza bolii şi a ascultărilor
grele ţi-au rămas pravila şi canonul zilnic, la chilie,
nefăcute de multă vreme?
446.Te rogi cu puţină credinţă, fără lacrimi şi eşti
biruit de îndoială, de împietrirea inimii şi de uitare?
447.Eşti stăpânit de mândrie, de mânie, de
părerea de sine, de slava deşartă, de multa vorbire,
de râs, de aducere aminte a celor lumeşti şi ţi se
pare că eşti mai bun ca ceilalţi?
448.Cauţi haine bune şi frumoase şi te îmbraci
luxos mai mult decât cei din lume, dormi mult,
mănânci fără cumpătare, te superi când nu eşti
băgat în seamă şi când eşti mustrat?
449.Te superi că nu eşti călugărit sau hirotonit
diacon sau preot şi nu eşti băgat în seamă,
socotindu-te mai capabil decât alţii?
450.Te-ai sfătuit cu alţi părinţi şi fraţi să pleci pe
ascuns în altă mânăstire sau în pustie fără nici un
motiv întemeiat şi fără binecuvântarea stareţului şi
a duhovnicului?
451.Te-ai mărturisit şi împărtăşit până acum fără
să-ţi mărturiseşti păcatele din copilărie şi fără
cuvenita pregătire duhovnicească şi fără să-ţi faci
deplin canonul dat?
452.Uiţi mereu de ceasul morţii, de scopul cu care
ai venit la mânăstire şi de făgăduinţele călugărilor?
453.Eşti împietrit la inimă şi n-ai lacrimi de
pocăinţă?
 122

454.Ai slujit Sf. Liturghie când ai avut scurgere în

vis, în somn – chiar dacă a fost alt preot să te
înlocuiască?
455.Ca soră, rasoforă sau călugăriţă, ai intrat în
Biserică fiind necurată, ai cântat la strană neavând
cine te înlocui şi din neatenţie sau uitare ai sărutat
sfintele icoane, mâna preotului, ai luat anaforă şi
aghiasmă şi n-ai spus la mărturisire şi nici n-ai
făcut canon pentru aceasta?
456.Citeşti Sf. Scripturi şi învăţăturile Sf. Părinţi, te
sileşti să dobândeşti mila lui Dumnezeu şi iertarea
păcatelor tale?

Alte patimi subţiri

Alte patimi subţiri
457.Ai fost stăpânit de alte nenumărate patimi
subţiri, precum: uitarea, nepăsarea, neevlavia,
iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea, ura de
aproapele, pomenirea de rău, vorbirea de rău,
osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, laşitatea,
cearta, rivalitatea, invidia, mândria, făţărnicia,
minciuna, necredinţa, iubirea de materie, de
dulceţi, împotrivirea, afecţiunea pentru cele
pământeşti, trândăvia, nerăbdarea, nebărbăţia,
nemulţumirea faţă de Dumnezeu, faţă de oameni,
cârtirea, înfrumuseţarea, părerea de sine, trufia,
îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a
porunci, de a plăcea oamenilor, iubirea de arătare,
viclenia, neruşinarea, linguşirea, înşelăciunea,
îndoiala, dublicitatea, învoirea cu păcatele
 123

pătimaşe ale sufletului şi gândirea deasă la ele,

rătăcirea gândurilor, iubirea de slavă, de argint, de
plăceri trupeşti, iubirea de sine care este maica şi
rădăcina tuturor răutăţilor?
458.Faci cercetare amănunţită a conştiinţei pentru
păcatele tale, în fiecare seară, înainte de culcare?
459.Când te pui să dormi te apucă somnul din
rugăciunea lui Iisus?
460.Pomeneşti viii şi morţii după rânduiala din
Psaltire la rugăciunea de seară, pe cei din familia
ta, rudeniile şi care îţi sunt mai de aproape?
461.Am greşit înaintea lui Dumnezeu, şi sunt
vinovat pentru toate păcatele mele cele fără de
număr pe care le-am mărturisit şi câte am mai uitat.
Pentru toate acestea şi mai mari şi mai multe decât
acestea pe care le-am făcut şi mai sunt şi altele dar
nu-mi aduc aminte, sau de unele nu-mi dau seama
că sunt păcate.
462.Acestea sunt păcatele de la ultima mea
mărturisire pe care le am pe conştiinţă, pentru care
numai eu sunt vinovat şi mă căiesc şi îmi pare rău
din suspinarea inimii, cu ajutorul Domnului nostru
Iisus Hristos, al Maicii Sale şi al tuturor Sfinţilor şi al
sfinţiei tale preacuvioase părinte, voiesc şi
făgăduiesc să pun început bun, cer iertare,
dezlegare şi canon de pocăinţă.
Amin!
 124

SLUJBA MÃRTURISIRII

Rugaciunile incepatoare
Rugaciuni de iertare
Domnului sa ne rugăm.
Dumezeule , Mântuitorul nostru , Care proorocul
tău Natan, ai dăruit lui David, cel ce s-a pocăit,
iertare pentru pacătele lui și ai primit rugăciunea lui
Mănase pentru pocăința lui, Însuși și pe robul Tău
acesta (N), care se căiește de păcatele ce le-a
făcut, primește-l cu știuta Ta iubire de oameni,
trecându-i cu vederea toate cele făcute de dânsul,
Cel ce ierți nedreptățile și treci peste fărădelegi. Că
tu ai zis, Doamne: cu vrere nu voiesc moartea
păcătosului, ci să se intoarcă și să fie viu; si, de
șaptezeci de ori câte șapte, să iertăm păcatele.
Pentru că ,după cum slava ta este neasemănată,
așa si mila ta este nemăsurată ; că de vei căuta la
fărădelegi, cine va putea suferi ? Că tu ești
Dumnezeul celor ce se pocăiesc și Ție slavă
înălțăm , Tatalui și Fiului și Sfântului Duh , acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin .
 125

Alta rugaciune
Stăpâne Doamne ,Dumnezeule, cel ce ești
mântuirea robilor Tăi, Milostive, Îndurate și
Îndelung- răbdătorule, Căruia Îți pare rău de
răutățile noastre și nu voiesti moartea păcătosului
ci să se întoarcă si să fie viu, Însuți și acum
milostivește-Te asupra robului tău(N) și-I dă lui
chip de pocăință, iertare păcatelor și dezlegare,
iertându-i lui toată greșeala ce de voie si ce fără de
voie. Împacă-l și-l unește pe dânsul cu sfânta Ta
Biserică în Isus Hristos, Domnul nostru, cu Care
împreună ți se cuvine stăpânire și mare cuviință în
veci. Amin.

Și sfârșind rugăciunea, zi ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule după mare

mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne si ne miluiește.
Încă ne rugăm pentru lăsarea și iertarea
păcatelor robului lui Dumnezeu(N) și pentru ca să i
se ierte lui toată greșeala cea de voie si cea fără de
voie.
Ca Domnul Dumnezeu să-i dăruiască lui iertare
păcatelor și vreme de pocăință.
 126

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și

Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu
harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te
ierte pe tine fiule(N), si să-ti lase ție toate păcatele.
Iar eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea
ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate
pacetele tale in numele Tatalui și al Fiului și al
Sfântului Duh. Amin.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Păstorule și
Mielule, Care ai ridicat păcatul lumii și ai iertat
datoria celor doi datornici și femeii celei păcătoase
i-ai dăruit iertarea pacatelor ei, Cel ce ai dăruit
vindecare slaăbanogului împreună cu iertarea
păcatelor lui, Insuți, Stăpâne, ușurează, lasă, iartă
păcatele, nelegiuirile, greșelile cele de voie și cele
fără de voie, cele cu știință și cu nestiință, cele cu
călcare de poruncă și cu neascultare, ce s-au făcut
de robii Tăi acestia(N). Și câte, ca niște oameni
purtatori de trup și viețuitori în lume, au alunecat și
au greșit, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul, cu
știință sau cu neștiință, în timpul nopții și în timpul
zilei; sau sub blestem și afurisenie de la arhiereu
ori de la preot au căzut, sau pe sine s-au
 127

blestemat;sau cu jurământpe numele lui Dumnezeu

s-au jurat și l-au călcat sau din mânia cea fără
socoteala pe vreunul din crestini au afurisit sau au
blestemat; sau nebunește au vorbit, sau au
osândit, sau au clevetit, sau vorbe spurcate au
vorbit , sau au pizmuit , sau au mințit, sau au ținut
minte răul; ori cu mânie s-au pornit, ori sau mândrit,
ori au viclenit sau camătă au luat, ori s-au trândăvit,
ori în deșert s-au mărit, ori în iubire de argint au
căzut, ori s-au îmbătat și au vărsat; sau la
fermecătoare și vrăjitoare și la descântatoare și la
alții asemenea acestora au alergat; sau peste
măsură au mâncat; sau cu nesaț au fost si a doua
oara au mâncat; sau desfrânare; sau
preadesfrânare, sau sodomie, sau in alt chip
oarecare au făcut păcatul desfrânarii; ori au băut,
ori au vătămat, ori au lovit, ori pe cineva au scuipat,
ori au răpit sau au furat, sau fără milă și cu
scumpete au ingreuiat pe cineva, sau pe săraci n-
au miluit si nu le-au făcut bine după puterea lor;
sau în gând au hulit, sau de lucruri necuviinciose
și-au adus aminte, sau au pârât, sau trâmbătate au
au făcut, sau pe fratele lor l-au scârbit, sau l-au urât
s-au l-au amărât; ori la rugăciune și la cântare
stând , mintea lor s-a abătut la alte viclenii și
deșertăciuni lumești; ori ca niște robi pântecelui s-
au făcut , sau ce nu se cade au vorbit, ori pe
ascuns au mâncat ,sau ceva necurat au mâncat;
 128

ori cu semeție au grăit , sau nebunește au râs , sau

frumusețe străina au văzut , și cu dânsa și-au rănit
inima; ori vorbe deșarte si netrebnice au grăit ,ori
de păcatele fraților lor au râs și iau osândit iar ale
lor păcate și nelegiuiri nu le-au socotit; sau de
rugăciune nu sau îngrijit; sau poruncile duhovnicilor
lor n-au păzit; ori s-au lenevit, ori nebăgători de
seama au fost la cele ce aveu de făcut , ori răbdare
n-au avut; sau cu îndraznire, socotindu-se a fi
înțelepți, deșertăciuni au grăit sau au clevetit, sau
altceva rau au facut.
Pentru toate acestea si altele asemenea acestora,
știute și neștiute , câte , ca niște oameni, au greșit,
robi Tăi aceștia, frații noștri,Iubitorule de oamnei
Doamne , miluiește-i și le iartă lor toate. Așa,
Stăpâne Doamne , Dumnezeul nostru ascultă-ne
pe noi care ne rugăm bunătății tale pentru robii Tăi
aceștia, frații nostri, și iartă ca unul Care nu ții
minte răul , toate greșelile și fărădelegile pe care,
ca niște oameni, le-au făcut sau le-au gândit. Că ei
singuri, nevrednicii si păcătoșii, mărturisesc
înaintea împărăției Tale , că acestea și mai mari
decât acestea au făcut. Ci, pentru mila ta , ascultă-
mă pe mine slujitorul Tau și-i izbăvește pe dânșii
din chinul cel veșnic; fă-i moștenitori, veșnicelor
tele bunătăți împreună cu toți care din veac au
bineplăcut Ție, si-i învrednicește pe dânșii fără
 129

osandă a se impărtăși cu înfricoșătoarele și

nemuritoarele Tale Taine, pentru că Tu ai zis,
Stăpâne: oricâte veți lega pe pamânt vor fi legate și
în ceruri, și oricâte veti dezlega pe pământ vor fi
dezlegate si în ceruri.
Că tu singur esti fără de păcat și putere a ierta
păcatele și Ție se cuvine toata slava, cinstea și
închinăciunea, împreună si Celui fără de început al
Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață
făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
 130

CUPRINSUL
Mărturisirea păcatelor pentru călugărilor ................... 1
( Arhim. Cleopa Ilie ) ................................................... 1
Pocăința ................................................................... 4
Ce este Mărturisirea păcatelor ................................. 5
Despre o femeie care a lăsat un păcat nemărturisit . 9
Istorisire pentru cei ce sunt sub canon ................... 11
Pagubele și primejdiile pierzătoare de mântuire a
celor care păcătuiesc mereu cu nădejdea înșelătoare
că se vor mărturisi și se vor pocăi ........................... 20
Păcatele tinereților și ale neștiinței (Sf. Teofilact) .. 53
Ca toți să fie una .................................................... 63
Din cartea înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah ........... 64
Din cartea înțelepciunii lui Solomon ....................... 64
Din sfătuirile lui Tobit către fiul său Tobie .............. 65
Smerenia................................................................ 66
Conștiința .............................................................. 66
Rugăciune înainte de mărturisire .............................. 68
Rugăciunea după mărturisire .................................... 70
Îndreptar de mărturisire a păcatelor ......................... 71
Alte patimi subţiri ................................................ 122
131