Str. Cărvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureşti e-mail: bisericabelvedere@yahoo.

com

Cuvânt pen ru suflet

Duminica a 30-a după Rusalii

Sfânta Evanghelie după Luca 18, 18-27

(Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor)

„Şi L-a întrebat un dregător (pe Iisus), zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
moştenesc viaţa de veci?
Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul
Dumnezeu.
Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti
adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu
mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi
pe mama ta.
Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit
din tinereţile mele.
Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi
lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte
săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi
vino de urmează Mie.
Iar el, auzind acestea, s-a întristat,
căci era foarte bogat.
Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui
Dumnezeu!
Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în
împărăţia lui Dumnezeu.
Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască?
Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

„Auzind, tânărul a plecat întristat” (Matei 19, 22). Evanghelistul, ca şi cum ar fi vrut să
arate că a pătimit ceva firesc, a zis: „Că avea avuţii multe“.
Nu sunt stăpâniţi de patima aceasta cei care au puţine averi la fel ca aceia care sunt
înconjuraţi de multe avuţii! Dragostea de avuţii este mai tiranică la aceştia din urmă.
Am spus mereu şi nu voi înceta de a o spune că înmulţirea averilor aprinde mai mult
flacăra, îi face mai săraci pe cei bogaţi; că bogăţia le înmulţeşte dorinţa şi-i face să ducă
lipsă de multe.
Uită-te şi aici cât de puternică era dragostea de averi la tânărul acesta! Se apropiase
de Domnul cu bucurie şi cu dorinţa de a ajunge mai bun; dar când Hristos i-a poruncit să se
despartă de averi, dragostea de averi l-a apăsat şi l-a îngreuiat atâta, că nu l-a mai lăsat să
mai grăiască ceva, ci l-a făcut să plece tăcut, trist şi amărât.”
- Sf. Ioan Gură de Aur - OMILIA LXIII, “Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia cerurilor!”
 Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Domnul!
Sfânta Evanghelie de astăzi ne pune în faţă un dregător care vine la Mântuitorul Iisus
cu întrebarea: “Bunule Învăţător, ce să fac să moştenesc viaţa de veci?”.
Întrebarea aceasta frământă inima noastră, a tuturor credincioşilor. Este o întrebare
tainică; este neliniştea vieţii noastre duhovniceşti. Noi, creştinii, ne punem totdeauna
întrebări despre trăirea vieţii după voia lui Dumnezeu. Ne străduim să o îmbunătăţim, pentru
a ne înălţa duhovniceşte.
Dregătorul din Evanghelia de astăzi era un om tânăr, virtuos şi evlavios. Chiar dacă
nu era sărac şi avea motive să fie mulţumit de traiul său, totuşi simţea că nu viaţa aceasta,
ci viaţa veşnică este bunul cel mai de preţ pe care trebuie omul să-l caute şi să-l
dobândească.
Mântuitorul Iisus are pentru acest
dregător, ca şi pentru toţi oamenii, răspunsul
scurt şi limpede: “Păzeşte poruncile”,
împlineşte voia lui Dumnezeu, cuprinsă în
poruncile Lui! Dregătorul declară că le-a păzit
din tinereţe; el aştepta de la Iisus ceva
deosebit, ceva mai mult decât ştia el.
Tocmai de aceea Iisus îi indică o cale
deosebită de a putea moşteni viaţa veşnică, o
cale care nu mai e poruncă, ci un sfat. “Îţi mai
lipseşte un lucru, i-a zis atunci Isus, vinde câte
ai, împarte la săraci şi vei avea comoara în
ceruri; apoi vino de Mă urmează”, pentru a-i
arăta că, deşi avea o conduită virtuoasă,
corectă, totuşi îi lipsea o dimensiune importantă a vieţii spirituale şi morale, şi anume iubirea
milostivă sau dărnicia; el era prea legat sufleteşte de averile sale materiale.
Aşadar, nu este suficient să ne rugăm mult, să postim mult şi să ne
înfrânăm de la păcat, dacă nu suntem şi milostivi.
Îndemnul Mântuitorului l-a întristat pe dregătorul care era foarte bogat. El a plecat
trist pentru că nu-i venea uşor să se despartă de avuţiile lui, fapt care l-a făcut pe Iisus să
spună cât de greu este să intre întru Împărăţia lui Dumnezeu omul robit cu totul de bunurile
acestei lumi. E mai uşor să treacă cămila prin urechile acului decât pentru un bogat să intre
întru împărăţia lui Dumnezeu. E greu, dar nu e imposibil.
Totuşi, întrucât citise în sufletul tânărului bogat că este mânat de o căutare sinceră a
vieţii veşnice, Mântuitorul nu-i mai spune nimic, nu încearcă să-l convingă în vreun fel, după
ce i-a adresat îndemnul de a-şi vinde averea, de a o împărţi celor nevoiaşi şi de a-I urma
Lui. Astfel, Mântuitorul îi respectă libertatea şi lasă ca întristarea provocată de
scoaterea la iveală a patimii ascunse a iubirii de bogăţie materială să se transforme într-o
sfântă întristare după Dumnezeu care, în cele din urmă, să-l ajute să se elibereze de
legătura pătimaşă faţă de bunurile materiale limitate şi trecătoare.
Ca şi în alte situaţii, vedem cât de mult apreciază Dumnezeu căutarea noastră
spirituală sinceră, mai ales când devine luptă în interiorul inimii, ca dor de iubire veşnică.
Sfârşitul Evangheliei rânduite a se citi la Sfânta Liturghie în această duminică s-ar fi
încheiat într-o notă pesimistă, dacă întristării dregătorului bogat şi nedumeririi celor prezenţi
nu s-ar fi răspuns prin cuvintele Mântuitorului, care ascund o tainică speranţă: „cele ce nu
sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“.
Acest răspuns a rămas pentru totdeauna cea mai mare mângâiere şi o puternică
încurajare pentru noi. El are ca temei un univers de necuprins, arătat de Sfântul Evanghelist
Ioan într-o definiţie scurtă: “Dumnezeu este iubire” (Ioan 4, 8).
Schimbarea noastră, a felului nostru de a fi, de a gândi şi de a făptui, a modului de a
înţelege viaţa, foarte adesea limitată la o existenţă egoistă, chiar şi atunci când este
acoperită de haina evlaviei şi a virtuţilor, nu este deloc un lucru uşor.
 Foarte greu renunţă omul la obişnuinţele sale, la speranţele sale deşarte, chiar dacă
simte adesea că modul în care-şi duce viaţa nu este cel mai bun. Reacţia dregătorului bogat
la porunca: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri“ a
arătat că o schimbare a omului în profunzimea sufletului său cere luptă cu sine, cere o
convertire.
Mântuitorul spune: „cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la
Dumnezeu“, ca să ne arate că, dacă Îi cerem ajutorul, Dumnezeu ne ajută şi ne
înnoieşte viaţa. Iar dacă îi urmăm Lui, renunţăm la ceva pentru a primi pe Cineva,
renunţăm la daruri pentru a primi pe Dumnezeu-Dăruitorul în viaţa noastră, pentru ca El să
devină Viaţa vieţii noastre.
Nu sărăcia în sine te ajută spre viaţa cea veşnică, nici bogăţia în sine nu te împiedică,
ci fiecare trebuie să devină "monedă de schimb" la poarta Împărăţiei. Ce folos că eşti sărac,
dar sufletul îţi este răpit de nostalgia îmbogăţirii de cele lumeşti, şi ce folos că eşti bogat,
dacă devii robul bogăţiei lumeşti?...
Adevărata bogăţie rămâne a faptelor de milostenie, a smereniei, a dragostei de
Dumnezeu şi de oameni, a virtuţilor morale creştine, bogăţie nepieritoare, singura pe care o
putem lua cu noi în viaţa de dincolo.
Bogăţia duhovnicească a creştinilor este împlinirea cu sfinţenie a poruncilor Sfintei
Evanghelii, trăirea în desăvârşită dragoste, iertarea vrăjmaşilor, participarea regulată la
slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie şi
împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului!
Să ne îmbogăţim duhovniceşte în Domnul, adică să părăsim păcatele şi să
adunăm cât mai multe fapte bune, pentru că acestea sunt averea noastră, nădejdea
mântuirii noastre, lauda şi cununa care ne asigură mântuirea sufletului, bucuria noastră în
Hristos Domnul.
Privind un om în rugăciune în faţa icoanei, în genunchi, putem gândi: iată, un om s-a
apropiat de Iisus şi i-a zis: Doamne, ce să fac să moştenesc viaţa de veci? Vedem un suflet
frământat, un suflet chinuit de întrebări, vedem “un om oarecare” în căutarea unei rezolvări
asupra problemei vieţii şi simţim ecoul şoaptelor lui: “toate le-am păzit din tinereţile mele…”
Eu avuţie nu am; am totuşi ceva: păcatele mele. Sunt bogat în păcate. Am şi eu bogăţia
mea de care nu m-am lepădat încă. Am venit la Tine, Doamne, ca omul din Evanghelie.
Doamne, ajută-mă să nu plec întristat! Amin.
Surse: Predici: PF Daniel, Părintele Ilie Cleopa, Pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro

Să luăm aminte!
„Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor
intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai
lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să
intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18, 24-25)
Ca şi în alte ocazii, Mântuitorul foloseşte imagini
sugestive pentru a explica o realitate spirituală. În această
duminică comparaţia ni se pare cumva ciudată, dar diferenţa de mărime dintre cămilă şi
urechile acului ne sugerează totuşi o imposibilitate. Şi această imposibilitate este luată ca şi
imagine explicativă pentru mântuirea celui bogat.
Sensul acestei imposibilităţi este clar dacă privim relatarea evanghelică în întregime:
tânărul căuta desăvârşirea, dar bogăţia nu l-a lăsat să-şi împlinească căutarea. Acesta este
sensul imaginii: bogăţia ne ţine legaţi de această lume materială şi ne împiedică să o
dobândim pe cea spirituală. Şi uneori între cele două lumi este o incompatibilitate la fel de
mare ca diferenţa dintre cămilă şi urechile acului. Iar dacă această diferenţă ni se pare de
netrecut, să nu uităm finalul relatării: “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu
putinţă la Dumnezeu.” - ÎPS Nicolae Condrea
 Pildă de înţelepciune
Se povesteşte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atâtea ţări şi
împărăţii, când a simţit că are să moară, a lăsat testament să-i facă de-o parte şi de alta a
sicriului său două găuri şi pe acolo să-i scoată mâinile, dar să i le lase goale.
Întrebat de ce doreşte să-l îngroape cu mâinile goale şi să fie scoase afară din sicriu,
el a zis: "vreau să arăt la toţi împăraţii şi regii pământului care vor veni după mine să nu-şi
lipească inima de nimic din această lume. Că toate câte avem aici rămân şi noi plecăm la
veşnicie cu mâinile goale şi luăm cu noi numai ce am făcut în această viaţă, bune sau rele!"
- Părintele Ilie Cleopa, “Despre iubirea de averi”

Istorioară - O primire meritată

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:
- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare
pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa
ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum o
fi şi acolo…
Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat într-o noapte ceva nemaipomenit:
se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri
adunaţi să-l întâmpine pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor.
Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai,
nici n-ar fi sperat şi la o asemenea primire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată,
înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:
- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică,
păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile minunate ale
Raiului.
- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? - a mai întrebat omul mirat.
- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă,
trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-l întâmpinăm
cum se cuvine.
- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut
nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, trebuie primit
cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?
- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut - fie că ai fost sărac, fie bogat -
ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împărţi şi
celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât
mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat,
important este să rămâi om.
- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui aşa o
sărbătoare?
- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar
un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai…

Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat
cu atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul
sau; căci oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl
ajutăm. Daca vom fi egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată
un om rău sau zgârcit care să fie fericit?

“Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (…) Nu bogaţii vor fi osândiţi,
ci cei ce slujesc bogăţiei.” - Sfântul Ioan Gură de Aur

Preot Paroh Liviu Popa – tel. 0722 280 003 Pr. Dr. Mihail Popescu – tel. 0744 673 946
Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELVEDERE – RO41RNCB0069007665720001