Sunteți pe pagina 1din 2

Str. Crvunarilor nr. 2, sect. 6, Bucureti www.bisericabelvedere.

ro
1) Sfinjii Mucenici Ermil yi Stratonic (13 ianuarie)
Sfin[ii Nucenici Ermil i Stratonic au trait n provincia romana Iliria (care cuprindea o
parte a nord-vestului peninsulei Balcanice, pana la Dunarea de mijloc), pe vremea
persecu[iilor mpotriva cretinilor declanate de mparatul Licinius (2S0-32S). Ermil era
diacon, iar Stratonic, prietenul su, cretin i el,
era paznic la o nchisoare.
Diaconul Ermil a fost denun[at autorita[ilor ca
era cretin, fiind acuzat de dispre[uirea zeilor romani,
cultul oficial al Imperiului. Este adus naintea
mparatului, care poruncete sa fie batut peste fa[a
cu un bici de metal. Cerandu-i-se n repetate randuri
sa jertfeasca zeilor romani, acesta, neluand n seama
chinurile la care e supus n mai multe randuri, refuza,
marturisindu-L pe Dumnezeul cel adevarat.
Este nchis n temni vreme de trei zile,
unde primete mngiere i ntrire de la un nger al Domnului care i vestete ca avea
sa iasa biruitor din aceasta ncercare, primind cununa muceniciei. Adus din nou la judecata
mparatului i ntrebat daca se razgandise, acesta i-a marturisit iarai credin[a cretina, fapt
pentru care a fost batut i chinuit i mai cumplit, nsa a rabdat toate fara sa scoata macar un
geamat, rugandu-se mereu Domnului. Un glas din cer s-a auzit atunci, auzit i de solda[ii
care-l chinuiau, vestind ca peste 3 zile avea sa fie izbavit de chinuri.
Martor la toate acestea i vznd credin|a sfntului, temnicerul acestuia, pe
nume Stratonic, care era i el cretin n ascuns i l cunotea de mai demult pe
diacon, a fost cuprins de mil. Sfantul Ermil a fost adus pentru a treia oara la judecata i a
refuzat din nou sa se lepede de credin[a; mparatul a poruncit ostailor sa strujeasca (sfaie)
adanc trupul diaconului cu gheare de fier. Acesta a ramas nsa neclintit n credin[a.
Stratonic, plngnd, s-a apucat s ngrijeasc rnile sfntului. El a fost vzut
de unul din ostai, care l-a prt mpratului. Chemat naintea mparatului Liciniu,
Stratonic a raspuns hotarat ca este cretin. Din acest motiv el a fost supus supliciilor. n timp
ce era chinuit striga: ,Ermile, roaga-te lui Hristos pentru mine, sa-mi dea putere sa-mi
pazesc credin[a tare i nemicata, sa fiu mai presus de prigonitorii mei!.
Dupa o noapte de temni[a, cei doi prieteni au fost dui din nou la judecata i din nou
chinui[i. vazand ca nu-i putea ndupleca pe cei doi mucenici, mparatul poruncete mai ntai
ca diaconul Ermil sa fie spanzurat de un copac, iar trupul acestuia sa fie ciopar[it i aruncat
n valurile Dunarii. Stratonic, ramanand i el neclintit n credin[a, avea sa mpartaeasca
soarta prietenului sau. Astfel, cei doi au primit moartea muceniceasc n ziua de 13
ianuarie 314, trupurile lor fiind aruncate n apele Dunrii, undeva n apropiere de
Belgradul de azi.
Trei zile mai tarziu, afland la mal trupurile Sfin[ilor Nucenici, cretinii din partea
locului le-au adunat laolalta ntr-un singur sicriu, ca, dupa cum credin[a n Hristos i
prietenia ntru Domnul i-au unit, ei sa fie pe vecie pomeni[i mpreuna. Amin.
Sfin|ilor Mucenici Ermil i Stratonic, ruga|i-v lui Hristos Dumnezeu pentru noil Aminl
Mrturisirea fr pocinj
A te osandi cu tarie, a te marturisi pacatos, este un lucru lesnicios i obinuit, am
putea zice chiar la necredincioi. Destui barba[i i femei din cei care adesea duc o via[a
libertina, i zic pacatoi, dar nu cu gandul care se cuvine ntotdeauna. Aa ca voi spune ca
ei nu se marturisesc. Fr a simi strngere de inim, fr a vrsa lacrimi amare,
fr a-i schimba purtarea, aa i strig ei greelile. Sunt dintre acetia, care facand
astfel, nadajduiesc sa catige prin cuvinte alese cinstirea celor care-i asculta.
{Sfntul Ioan Gur de Aur
1) Sfnta Mucenij 1atiana (12 ianuarie)
Sfnta Muceni| Tatiana s-a nscut la Roma ntr-o familie nobil. Tatal sau,
func[ionar n administra[ia imperiala, era cretin n ascuns i a crescut-o pe fiica sa n credin[a
cretina. Tatiana a refuzat sa se casaaoreasca, alegand sa traiasca pentru Hristos. Datorita vie|ii
sale, a fost asezata n randul diaconi|elor de Biserica din Roma, desi nu avea mai mult de 1S ani.
Astfel, ea si-a dedicat via|a slujirii lui Dumnezeu, n post i
rugaciune, ngrijind bolnavii i ajutandu-i pe cei n nevoi.
Toate acestea erau periculoase n acea vreme de
persecu|ie a cretinilor, astfel ca ntr-una din zile Tatiana este
prinsa de cei necredinciosi si adusa n capistea zeului Apolon, sa se
nchine acestuia. Ea nsa s-a rugat fierbinte lui Hristos si ndata,
prin minune dumnezeiasca, s-a facut cutremur, ncat a cazut idolul,
zdrobindu-se n buca|i; apoi a cazut si o parte din templu si a ucis
pe mul|i dintre necredinciosii care erau acolo. Demonul care locuia
n acel idol a fugit de acolo scranind din din[i, fiind vazut de cei de
fa[a sub forma unei umbre care zbura prin aer.
Atunci persecutorii au poruncit ca Tatiana s fie
torturat. I-au smuls ochii fecioarei cu nite carlige, nsa ea a
rabdat toate fara teama, rugandu-se pentru chinuitorii ei,
implorand pe Domnul ca ochii duhovniceti ai acestora sa se
deschida. Iar Domnul a auzit rugaciunea roabei sale. Calaii au vazut
patru ngeri care au nconjurat-o pe sfanta i au nceput sa-i bata pe chinuitorii ei. vazand
aceasta, opt dintre ei au crezut n Hristos i au cazut n genunchi naintea Sfintei Tatiana,
cerandu-i iertare pentru pacatul pe care l savarisera mpotriva ei. Au fost tortura[i i executa[i
la randul lor pentru ca se marturisisera a fi cretini i au primit astfel Botezul sangelui.
n ziua urmtoare, Sfnta Tatiana a fost adus iari naintea judectorului
care, vazand ca ranile i se vindecasera complet, a poruncit ca aceasta sa fie dezbracata i
batuta, iar trupul sa-i fie taiat cu nite lame ascu[ite. Facand aceasta, aerul s-a umplut de buna
mireasma. Apoi sfanta a fost culcata la pamant i batuta crunt de mai multe randuri de slujitori
care se nlocuiau unii pe al[ii. Sfanta a fost apoi aruncata n nchisoare, unde s-a rugat iarai
toata noaptea, cantand i aducand lauda lui Dumnezeu dimpreuna cu ngerii.
La nceputul dimineii urmtoare, Sfnta Tatiana a fost dus iari naintea
judectorilor. Chinuitorii au vazut uimi[i cum sfanta, dupa atatea groaznice chinuri, era
aproape cu totul sanatoasa i nca mai stralucitoare i mai frumoasa decat mai nainte. Atunci
judecatorii i-au cerut sa aduca jertfe zei[ei Diana. Sfanta a parut ca se nvoia, astfel ca a fost
dusa la templul pagan. Atunci Tatiana i-a facut semnul crucii i a nceput sa se roage. Dintr-o
data s-a auzit un bubuit de tunet asurzitor i un trasnet a lovit idolul, jertfele i pe preo[ii pagani.
Sfnta Muceni a fost iari torturat ngrozitor. Chinuitorii au legat-o de un
stlp, i-au strujit trupul cu gheare de fier; i s-au tiat i snii. n acea noapte, ngerii i-au
aparut iarai sfintei n nchisoare, vindecandu-i ranile, ca i mai nainte. n ziua urmatoare,
Tatiana a fost dusa pana la circ, fiind data prada unui leu flamand. Fiara nsa nu i-a facut
fecioarei nici un rau, ci s-a mul[umit sa-i linga picioarele. Pe cand leul era dus napoi n cuca, l-a
atacat i l-a ucis pe unul dintre chinuitori.
Apoi Tatiana a fost aruncat n foc, ns nici focul nu i-a putut face nici un ru.
Paganii, crezand ca sfanta era o vrajitoare, i-au taiat parul, nchipuindu-i ca puterile ei magice
ar fi fost cumva legate de parul ei lung. Apoi au nchis-o n templul lui Zeus, gandind ca acum, cu
parul taiat, si-a pierdut puterile. A treia zi, preo[ii pagani au intrat n templu, dorind sa aduca
jertfe lui Zeus. Au zarit idolul cazut la pamant, sfaramat i pe Sfanta Nuceni[a Tatiana laudand
cu bucurie pe Domnul Iisus Hristos.
n cele din urm, Tatiana i tatl ei au fost amndoi decapitai ntr-o zi de 12
ianuarie, n preajma anului 225, primind astfel cununa muceniciei.
n anul 1S17 capul Sfintei Nuceni[e Tatiana a fost adus n |ara Romaneasca de la
Constantinopol de catre Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab, n prezent aflandu-se n
Catedrala Nitropolitana din Craiova alaturi de moastele Sfantului Ierarh Nifon si ale Sfin|ilor
Nucenici Serghie si vah.
Pentru rugaciunile Sf. Tatiana, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi! Amin!
Preot Paroh Liviu Popa - tel. 722 28 3
Contul bisericii: BCR, Sect. 4, PAROHIA BELJEDERE - RO41RNCB975721

S-ar putea să vă placă și