Sfinţii lunii Septembrie.

1 IX. În această primă zi a lunii Septembrie a intrat Domnul nostru Isus Cristos în Sinagoga
iudeilor, şi dându-i-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris:
"Spiritul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti
la inimă, a propovădui robilor eliberare şi orbilor vedere… (Luca 4, 16-22 după Isaia 61, 1-2). Apoi
dând înapoi cartea şi şezând a zis că: ,,astăzi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre".

De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună
Septembrie.

În această lună încep sărbătorile bisericeşti ale anului liturgic care aduc în actualitate istoria
mântuirii neamului omenesc. Prima sărbătoare este Naşterea Maicii Domnului, cea prin care
Mântuitorul lumii s-a întrupat. În acest fel începe noul an bisericesc, numit şi începutul indictului,
prin care suntem invitaţi tot anul care urmează la fapte bune în iubirea faţă de Dumnezeu şi de
aproapele.

În această primă zi a lunii Septembrie îi pomenim pe † cuv. Simeon Stilitul (†459); Serbarea
Psf. Născătoare din Miasine; Sf. m. Aitala; Sf.diac. Ammun şi sf. 40 Femei m.; Sf. m. Calist,
Evod, Ermoghen; Amintirea lui Isus Fiul lui Navi(Josua).

Aşadar, astăzi îl pomenim pe cuviosul Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Bătrân. Acest sfânt
s-a născut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mică, între Siria şi Cilicia, în zilele împărăţiei lui
Leon cel Mare, şi, a lui Martirie patriarhul Antiohiei (către 457). De mic copil a avut grijă de oile
familiei sale. Pe când avea 13 ani, într-o zi, din cauza ninsorii, nu a putut să-şi ducă oile pe câmp.
S-a dus la Biserică şi acolo a auzit explicându-se cele 8 fericiri. Ceea ce a auzit l-a impresionat
profund. Întâlnind un bătrân, acesta a adus explicaţii suplimentare acestui text biblic, spunându-i
că: foamea, setea, plânsul, răbdarea, umilinţa, inima curată, privegherea, suferinţa, lipsurile,
abnegaţia, suferinţa intenţionată-de bună voie, sunt acele lucruri care aduc fericire. Drept aceea,
bătrânul i-a recomandat lui Simeon viaţa singuratică, pustnicească. Apoi s-a dus din Biserică,
rugându-se Lui D-zeu ca să-i arate calea pe care să meargă în viaţă. Pe când se ruga a adormit şi
a visat că sapă fundamentul la un stâlp. A intrat într-o mănăstire. După mai multe zbateri şi o viaţă
de mare abstinenţă autoimpusă şi de sfinţenie, îi vine ideea să ridice un stâlp de 40 coţi şi acolo
şi-a amenajat un loc unde a stat până la sfârşitul vieţii. Prin el s-au făcut multe minuni. După
moartea sa, faţa i-a fost strălucitoare. Pe locul stâlpului s-a construit o biserică, unde a fost
strămutat şi trupul său…
Astăzi o pomenim şi pe P.C.F.M. din Miasine. Pe timpul ereziei iconoclasme s-a încercat
distrugerea tuturor icoanelor. La mănăstirea din Miasine era o icoană făcătoare de minuni a
P.C.F.M. Aceasta a fost aruncată într-un iezer, pentru a fi salvată. După mai mulţi ani, fiind scoasă
de acolo s-a observat că această icoană, ca prin minune, a rămas intactă. Amintirea acestei
minuni se pomeneşte astăzi.
Astăzi se pomeneşte şi sf.martir Aitala, care a pătimit în timpul persecuţiei lui Sapor, regele
Persiei, care a ucis, chinuindu-i pe f. mulţi creştini. La fel s-a procedat şi cu sf. m. Aitala. După ce
a fost făcut tot răni, este întemniţat. După ce a ieşit, a fost supus din nou torturilor, până ce a fost
omorât.
Astăzi pomenim şi pe Sf.diacon Ammun şi sf. 40 Femei martire. Ammun a fost diacon în
Adrianopol unde a catehizat pe mulţi la credinţa creştină, inclusiv şi pe cele 40 Femei martire,
ucise pentru mărturisirea credinţei. Ammun a fost legat de un stâlp, carnea i-a fost smulsă cu
cleştele, iar pe cap i-a fost pus un coif de fier înfocat, murind în felul acesta pentru credinţa
creştină.
Îi pomenim şi pe Evod şi Ermogen precum şi pe Calista, care au suferit martiriu în Siracuza-
Sicilia, fiind tăiaţi cu sabia.
Astăzi pomenim şi pe Isus fiul lui Navi, numit şi Josua. A fost ales de către însuşi D-zeu ca
urmaş a lui Moise, lângă care a fost tot timpul de la ieşirea poporului ales din Egipt, inclusiv pe
muntele Sinai. După moartea lui Moise, D-zeu i-a încredinţat să
intre cu poporul pe pământul făgăduit. A trecut într-un mod minunat Iordanul. A cucerit Ierihonul şi
întreg Canaanul. A împărţit ţara în 12 părţi, aşa cum i-a spus D-zeu. A cârmuit poporul cu
1
 Sfinţii lunii Septembrie.

înţelepciune şi l-a păstrat în credinţa D-zeului celui adevărat. Conform numelui său, de Isus, a fost
cu adevărat mântuitorul poporului lui Israel pe care l-a condus în ţara promisă de D-zeu. El
închipuieşte pe Mântuitorul cel adevărat care conduce pe toţi credincioşii în pământul făgăduit al
eternităţii, la moştenirea eternă, în patria crească.
Să cerem bunului D-zeu să binecuvânteze anul bunătăţii Sale, iar sfinţilor pe care-i pomenim
astăzi să mijlocească pentru noi toate harurile de care avem nevoie noi şi cei dragi ai noştri. Amin!

2 IX. În această a doua zi a lunii Septembrie îl pomenim pe Sfântul Mucenic Mamant (sau
Mamas).
Acest sfânt a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia
(Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, pentru care au fost întemniţaţi. Mamas (Mamant) s-a născut
acolo, în închisoare.
Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-
a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând "mama", ea i-a pus numele
Mamant.
Ajungând la cincisprezece ani, aflându-se despre el că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu
toiege, şi atârnându-i de gât plumb, l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, a ieşit de
acolo, s-a ascuns într-o peşteră, unde se hrănea cu lapte de ciută. Apoi l-au prins iarăşi
supunându-l la şi mai grele chinuri, străpungându-l cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Ajunătorul, patriarhul
Constantinopolului (582-595).
Acesta, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu.
S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător cu aurul, om evlavios, iubitor de săraci, de străini,
şi temător de Dumnezeu.
S-a ataşat de un monah, Eusebie, ce venea din Palestina. Acest călugăr, mergând cu Ioan pe
cale, de-a dreapta lui, a auzit o voce care i-a zis: "Nu-ţi este îngăduit să mergi, de-a dreapta celui
mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte poziţia înaltă pe care Ioan avea să o
ocupe în Biserică.
Mai târziu, Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, l-a sfătuit pe Ioan să se tundă,
fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Apoi alte întâmplări ieşite din comun arătau unde este
chemat de D-zeu. Şi într-adevăr, a ajuns Patriarh, şi, prin dânsul s-au făcut multe minuni…
Sfinţilor: Mucenic Mamant şi Ioan Ajunătorul, patriarhul Constantinopolului, rugaţi-vă lui Cristos
pentru noi ca să mântuiască sufletele noastre

3 IX: În această a treia zi a lunii Septembrie îl pomenim pe Sfântul Mucenic Antim, episcopul
Nicomidiei.
Sfăntul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia - Asia Mică) atunci când, din porunca
împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru
Hristos 20000 de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credincioşilor
săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea.
Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de
moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.
Dar după câţiva ani ei au fost prinşi, şi, sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian
(305-311). Acolo , i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor
sticle sparte, şi, l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au
tăiat capul. Dar, minune, şi după moartea sfântului, părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.
Tot în această zi, îl pomenim Cuviosul Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie. Sfântul
Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudaică numită Wadi Mukellik. A
fost prieten cu Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt
a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau
foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în toate. În fiecare an după Bobotează se
retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.
După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului
Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis
2
 Sfinţii lunii Septembrie.

să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau
mâncând ierburi sălbatice.
Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca şi
ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au
descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au
fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să
rămână sub ascultarea lor. Adunându-se mulţi călugări, au format împreună o comunitate. Teoctist
a devenit egumenul acesteia, iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră.
Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele
sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.
Sfinţilor: Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei şi Cuvioase Teoctist, rugaţi-vă lui Cristos pentru
noi ca să mântuiască sufletele noastre. Amin!.

4 IX : În această a patra zi a lunii Septembrie îi pomenim pe Sf. Mucenic Vavila, arhiepiscopul
Antiohiei celei mari.
În timpul şederii sale în cetatea Antiohia, Împăratul Decius (249-251) a organizat cu mare pompă
un festival în cinstea zeilor păgâni.
După abominabilă sa închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să
intre în biserica creştină şi prin vizita sa vroia să profaneze lăcaşul sfânt al Domnului. Episcopul
Vavila l-a oprit.
În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin ca să se dea foc templului creştin şi să fie adus în
faţa sa, Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, sfântul episcop
a răspuns : ,,Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pângărească lăcaşul, nu e
demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu".
Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor şi astfel să ispăşească jignirea adusă
împotriva lui, altfel, să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea
să rămână neclintit în credinţa sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanţuri
grele şi să îl conducă prin cetate cu ruşine. Sfântul martir i-a răspuns : "Împărate, pentru mine
aceste lanţuri sunt atât de onorabile pe cât îţi este ţie coroana imperială, şi, suferind pentru
Cristos, îmi e la fel de uşor de acceptat pe cât îţi este ţie puterea imperială ; moartea pentru
Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cât îţi este ţie viaţa".
Alături de Episcop erau şi alţi creştini care erau gata să-şi dea viaţa pentru Cristos. Punându-i la
diferite încercări şi rezistând, Împăratul a ordonat ca toţi martirii să fie legaţi de un copac şi arşi de
vii. Văzând curajul stoic al sfinţilor, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea
capului cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise. Acesta s-a născut în Egipt şi a fost luat
din apă de fiica lui Faraon şi care l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor.
Ajungând la patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu, încercând să-l
scape pe acesta. Pentru aceea, temându-se, a fugit în pământul Madiam. Şi acolo s-a însurat cu
Semfora, fata lui Iotor.
Apoi i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. După 40 de ani de stat acolo, din porunca lui
Dumnezeu, a venit în Egipt la Faraon, ca să-l facă să elibereze pe evrei şi să aducă jertfă lui
Dumnezeu. Neascultând, Egiptul a fost pedepsit cu zece plăgi. Apoi conducând poporul lui Israel
şi trecând Marea Roşie i-a condus spre ţara făgăduinţei. A murit la 120 de ani, cu 1485 de ani
înainte de venirea lui Hristos.
Să cerem mijlocirea Sf. Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, a Sfântului Prooroc
Moise, pentru ca şi noi, să fim cu adevărat ai lui D-zeu, să avem voinţa şi tăria, de a respecta cu
bucurie ceea ce ne cere D-zeu, legile Lui, mai ales cea a iubirii sfinte. Amin!

5 IX: În ziua a cincea a acestei luni Septembrie, pomenirea Proorocului Zaharia, tatăl
Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.
Sfântul Profet Zaharia şi dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului Profet Înaintemergător şi
Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în
Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele
două femei căsătorite şi evlavioase nu puteau avea copii, ceea ce pe vremea aceea era
3
 Sfinţii lunii Septembrie.

considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu.

Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa
bătrână va naşte prunc, "care va fi mare înaintea Domnului" (Luca 1:15) şi ,,va merge înaintea Lui
cu spiritul şi puterea lui Ilie" (Luca 1:17).
Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit,
luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Spiritul Sfânt i-a dat numele
Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.
Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după
aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie
Înaintemergătorul Domnului.
Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi
toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să
nu-i scape nici pruncul Isus.
Irod ştia şi despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare şi pe el, crezând că acesta
era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a
rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Se spune că, din mila Domnului muntele s-a crăpat şi
i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.
În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la
acesta, unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. De aceea, l-au omorât pe sfântul profet,
înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).
Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei, iar Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie
până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.
Să-l rugăm pe Zaharia, prorocul lui Cristos şi Preotul celui Preaînalt, părintele înaintemărgătorului,
să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin.

6 IX. În această a 6-a zi a lunii Septembrie facem pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în
Colose (Frigia) de către sf. Arhanghel Mihail.
Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a profeţit o
apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-
adevăr, la puţin timp, în acel loc, în mod minunat, a izbucnit din pământ un izvor vindecător de
toată boala.
Unul din mulţii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin
această apă, a construit pe acel loc, în semn de recunoştiinţă, o mică biserică închinată
Arhanghelului Mihail.
Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la
altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al
lui Cristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar cîţiva greci, aprinşi de ură
din cauza minunilor ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care
curgea acolo ca să distrugă Biserică şi să îl omoare pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg
Mihail, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să aibă curaj, a lovit cu un toiag piatra, şi a
schimbat calea apei, salvând Biserica şi pe credincioşi.
Să cerem şi noi ajutorul sf Arhanghel Mihail: Sfinte Mihail, principele cetelor nenumărate ale înger-
ilor, învingător al satanei, duhul cel rău, iubitor al ordinii stabilite de Creatorul universului şi supus
voinţei Celui Preaînalt, te invocăm, şi noi, în lupta împotriva celui rău şi a uneltirilor sale: pornirile
dezordonate şi duhul cel lumesc. Înlătură cu braţul tău puternic orice influenţă rea care ne-ar
abate de la planul plin de iubire al lui Dumnezeu, hotărât pentru noi înainte de întemeierea lumii.
Fii alături de noi în clipa morţii, ca să primim cununa biruinţei după ce vom fi purtat lupta cea bună,
întăriţi prin sangele Mielului; ajută-ne ca să facem parte din numărul acelora care vor admira pen-
tru toată veşnicia victoria ta asupra balaurului şi vom preamări credinţa cu care L-ai slujit pe Dum-
nezeu, în vecii vecilor. Amin.

7 IX: În această zi de 7 a lunii Septembrie, pomenirea Sf. Mucenic Sozont. De asemenea este şi
Înainteserbarea Naşterii Maicii Domnului.
Sfântul Sozont era din Licaonia (Asia Mică) şi a trăit în timpul împăratului Diocleţian (către 304).
Înainte de a primi sfântul botez se numea Tarasie, şi era păstor de oi. Dar era şi păstor ai oilor
4
 Sfinţii lunii Septembrie.

spirituale, aducând, prin propovăduirea sa, un mare număr de păgâni la credinţa creştină.
Mergând la un templu idolesc de lângă Pompeiopolis (în Cilicia), unde păgânii adorau o statuie în
aur a Artemisei, a tăiat mâna de aur a acestui idol, iar preţul ce a luat pe ea l-a împărţit săracilor.
Au fost mai mulţi nevinovaţi bănuiţi că ar fi făcut această faptă, situaţie în care el s-a prezentat că
este adevăratul autor, spre uimirea păgânilor. A fost dus îndată în faţa lui Maximian, guvernatorul
Ciliciei, unde a fost supus la chinuri cumplite, încât sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Atunci păgânii au aprins un foc mare, ca să ardă trupul sfântului mucenic. Insă o furtună puternică
s-a pornit ca din senin, şi, ploaia a stins focul, iar păgânii s-au împraştiat înspăimântaţi, lăsând pe
creştinii pioşi să ia moaştele sfântului.
Să cerem mijlocirea acestui sfânt mucenic, luptător încercat al pietăţii, să mijlocească pentru
mântuirea sufletelor noastre. Amin!

8 IX: În această zi de 8 a lunii Septembrie, pomenirea Naşterii Preasfintei noastre Stăpâne,

Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria.
Ioachim, tatăl P.C.F.M., se tragea din neam împărătesc. Şi el şi soţia sa Ana erau supăraţi pentru
că nu aveau copii. De aceea Ioachim în munte, iar femeia lui Ana în grădină, s-au rugat mult lui
Dumnezeu, c să-i binecuvinteze cu copii. Dumnezeu i-a ascultat, şi, le-a dat rod sfânt pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin care însuşi D-zeu a venit în lume ca să ne mântuiască.
Orice naştere este un izvor de bucurie şi motiv de recunoştinţă faţă de Dumnezeul cel viu, care, a
chemat la viaţă pe noul-născut şi îi promite viaţa veşnică. Naşterea Mariei trebuie să trezească în
noi o bucurie şi o recunoştinţă deosebită. Umplută de Sfântul Spirit încă de la zămislirea ei, Maria
era deja fiică a lui Dumnezeu, chemată să fie mama Mântuitorului, Fiul unic al Celui Preaînalt.
Naşterea Mariei ne este bucurie, pentru că ea prevesteşte împlinirea timpului hotărât de Dum-
nezeu pentru a ni-l trimite pe Mesia.
Să-i mulțumim PCF Maria cea care este aurora care ne vesteşte venirea Soarelui dreptăţii şi a îm-
părăţiei lui Dumnezeu. Amin!

9 IX. În această dată de 9 a lunii Septembrie îi pomenim pe Sfinţii şi drepţii părinţi Ioachim şi
Ana.
Mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi erau din tribul lui Iuda, tribul din
care a fost ales Regele David şi trăiau o viaţă sfântă; stăpâneau mari turme de oi, dar, din neferi -
cire, o grea durere le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o
pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori li se refuza primirea
darurilor pe care le duceau la Templu. Mâhnit şi umilit, Ioachim a plecat cu turma la munte, unde a
rămas timp de cinci luni, în post şi rugăciune, până când un înger îl sfătuieşte să revină la
Ierusalim; acelaşi înger, trimis de Dumnezeu, îi destăinuie şi Anei, şi ea postind şi rugîndu-se, că
la întoarcerea soţului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana merge în întâmpinarea lui
Ioachim şi-l întâlneşte la "Poarta Aurită". O bucurie adâncă le cuprinde sufletele, când, se privesc
unul pe altul şi împreună mulţumesc lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. Ur-
mând exemplul mamei lui Samuel despre care se vorbeşte în Cartea I a Regilor cap. 1 şi 2, părinţii
Mariei au încredinţat pe copila lor, încă de la frageda vârstă de 3 ani, Templului din Ierusalim, pen -
tru a fi crescută şi formată în cunoaşterea Cărţii Sfinte şi în iubirea de Dumnezeu; momentul
prezentării la Templu a Maicii Domnului este amintit de Biserică în ziua de 21 noiembrie.
,,După roade se cunoaşte pomul", spunea Isus în Evanghelie; Familia bătrânilor Ioachim şi Ana a
dăruit lumii o floare şi un fruct unic: Preacurata Fecioară Maria care printr-un privilegiu divin ex -
traordinar, a fost scutită de păcatul strămoşesc, pentru a deveni templul viu al lui Dumnezeu făcut
om.
După sfinţenia rodului putem cunoaşte valoarea şi sfinţenia celor care i-au dat viaţa, sfinţii Ioachim
şi Ana.
Sărbătorirea în aceeaşi slujbă a sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicilor lui
Isus, este un omagiu adus bunicilor şi o reamintire a datoriei tuturor de a cinsti pe părinţii părinţilor
noştri. Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani, după intrarea fiicei lui în Templul de la
Ierusalim. Sfânta Ana a murit in vârsta de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-
a petrecut in Templu cu fiica ei.
5
 Sfinţii lunii Septembrie.

Sfinţii Ioachim si Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.
Să ne rugăm şi noi lor, în nevoile noastre: Sfinte Ioachime, tu ai primit cinstea de a fi tatăl aceleia
care trebuia să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu.  Viaţa ta pilduitoare este un exemplu înălţător pentru
mine. Dobândeste-mi harul să corespund planurilor pe care Dumnezeu le are cu mine, să-i
împlinesc cu fidelitate voinţa şi astfel să primesc în toate, binecuvântarea Domnului.  Amin!.
Sfântă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin astăzi la tine cu inima plină de veneraţie.   Tu eşti
o făptura privilegiată şi preaiubită, căci pentru sfinţenia vieţii tale ai fost socotită vrednică să fii
mama Sfintei Fecioare Maria, care este binecuvântată între toate femeile, şi, Născătoare a
Cuvântului Întrupat. Plini de încredere în minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă
sfântă, să binevoieşti a mă primi şi pe mine în numărul celor pe care îi ocroteşti în mod deosebit.
Ia-mă sub puternica ta pază şi dobîndeşte-mi de la Dumnezeu harul să pot imita acele virtuţi cu
care tu ai fost înzestrată din plin.  Ajută-mă să-mi recunosc păcatele şi să le plîng cu amar, să am
o iubire înflăcărată faţă de Isus şi Maria şi să-mi împlinesc datoriile stării mele. Fereşte-mă în viaţă
de orice primejdie trupească şi sufletească şi fii de faţă în clipa morţii mele, ca să ajung şi eu în
cer unde să-l pot lăuda împreună cu tine pe Cuvântul lui Dumnezeu făcut om în sânul fiicei tale,
Sfânta Fecioara Maria.  Amin.
Tot în aceasta zi, îl pomenim pe Sfântul Mucenic Severian
Sfântul Severian (+ 320) a trăit în cetatea Sevastia (Sebastia) din Armenia în zilele guvernatorului
Licius, în anii când creştinii erau persecutaţi de împăratul Licinius.
El a încurajat pe cei patruzeci de mucenici de la Lacul Sebastiei (prăznuiţi la 9 martie). Drept
aceea, câteva luni mai târziu (în luna septembrie a aceluiaşi an 320) pagânii l-au adus şi pe el în
faţa judecatorului pentru vina de a fi mărturisit credinţa creştină. L-au supus la multe chinuri, iar
mai apoi l-au agăţat pe zidul cetăţii Sebastiei, şi îngreunându-i picioarele şi gâtul cu bolovani mari
de piatră, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Să cerem mijlocirea acestui sfânt mucenic Severian, pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin!.

10 IX. În această a 10-a zi a lunii Septembrie le pomenim pe Sfintele muceniţe fecioare

Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.
Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian
(către anii 305-311). Din dragoste pentru Cristos s-au retras în munti, aproape de apele cele calde
numite Pitia. Aici prin trăire spirituală şi rugăciune au atras atenţia credincioşilor, care au obţinut
prin mijlocirea lor vindecare, atât de bolile trupesti, cât si de cele sufletesti. Auzind acestea,
autorităţile păgâne le-au prins şi chinuit pînă la moarte.
Să ne rugăm acestor sfinte muceniţe, Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, ca să mijlocească
pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

11 IX. În această zi de 11 a lunii Septembrie o pomenim pe cuvioasa maică Teodora, cea din
Alexandria.
Ea era din cetatea Alexandriei, si a trăit pe vremea lui Zenon împăratul, anii 472. Fiind căsătorită,
a căzut în păcatul necurăţiei. Auzind cuvintele Domnului că nu putem ascunde nimic, care să nu
se facă arătat la judecata cea de apoi: ,,Că nu este lucru de taină, care să nu se arate" (Luca 8,
17), şi-a dat seama de mărimea păcatului ce a făcut. De aceea a renunţat la îmbrăcămintea
femeiască, şi a luat îngereasca haină a monahilor, şi în loc de Teodora s-a autonumit Teodor, a
mers într-o mănăstire de bărbaţi, şi acolo a început să facă pocăinţă pentru păcatul său.
După ce a stat acolo, fericită, doi ani , ocupându-se cu muncile grele şi trebuincioase mănăstirii,
cineva a adus la poartă un copilaş abandonându-l. Fericita Teodora a luat pruncul şi a început să
se îngrijească de el ca şi cum ar fi fost al său. Ceilalţi au crezut că era cu adevărat, copilul său, al
călugărului Teodor, dintr-o legătură secretă cu o femeie. Ea a primit această acuză aşa cum ar fi
fost adevărată pentru a nu se descoperi că este femeie. Ca şi canon pentru presupusul păcat, i-au
îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa
verii,culcându-se pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. În felul acesta, această
sfântă femeie, a vieţuit împreună cu monahii, străduindu-se să facă faţă muncilor ca un bărbat,
până a trecut la cele veşnice.
Să ne rugăm acestei sfinte muceniţe Teodora, ca să mijlocească pentru noi iertarea tuturor
păcatelor noastre. Amin!
6
 Sfinţii lunii Septembrie.

12 IX. În această zi de 12 a lunii Septembrie îl pomenim pe sfântul mucenic Autonom.

Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor,
ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom s-a stabilit în Bitinia, în aşezarea de la
Soreus, împreună cu un alt bărbat numit Cornelius.
Aici, datorită lui, mulţi păgâni au fost botezaţi în Cristos şi o mare comunitate a fost formată,
comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pentru această biserică
sfântul hirotoneste pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi ca preot. În peregrinarile sale
apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Cristos, Sfântul Autonom a ajuns şi în
ţinuturile Lykaonia si Isauria.
Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la
Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe Cornelius la treapta
de episcop. A plecat după acestea, să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în
împrejurimile Soreusului, la Limna.
S-a întâmplat ca, unii dintre noii convertiţi la creştinism, să distrugă unul dintre templele păgâne,
pentru care aceşti păgâni s-au decis să se răzbune împotriva creştinilor. De aceea, au năvălit
asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiasca
Liturghie acolo. Şi după ce l-au omorât, au stropit cu sângele lui Sfântul Altar, după care au distrus
sfântul locaş. Diaconiţa Maria a scos, mai târziu, trupul sfântului de sub dărâmături, îngropându-l.
În timpul împăratului Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului Sfântului Autonom.
In anul 430 s-a dărâmat această biserică, fără să se cunoască că aceasta fusese construită
deasupra mormântului, şi au reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60 de ani, moaştele sfântului au
fost găsite nestricăcioase, şi s-a construit acolo o sfântă biserică închinată acestuia.
Să-l rugăm pe ierarh martir Autonom ca să mijlocească pentru noi harurile de care avem nevoie
pentru ca să fim mereu creştini adevăraţi câştigându-ne meritele necesare pentru a dobândi
fericirea veşnică. Amin!

13 IX. În această zi de 13 a lunii Septembrie, pomenim sfinţirea bisericii Sfintei Învieri a lui
Cristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Ca să dea mărire lui Dumnezeu
pentru fericitul sfârsit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a
dorit să zidească o biserică pe Golgota, locul Invierii DNIC. Atunci episcopul Macarie i-a arătat
împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiţiei, căci locul
fusese acoperit cu pământ în timpul domniei împăratului roman Adrian (135). După ce au săpat şi
au descoperit Mormântul şi instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfinţire
s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgînă a lui Jupiter Capitolin.
Această sfântă biserică era atât de frumoasă şi de grandioasă, încît ea a devenit un simbol al
victoriei creştinismului şi chiar un model pentru multe biserici.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Corneliu sutasul.
Acest sfânt a trăit pe vremea Sfinţilor Apostoli şi este cel dintâi dintre păgâni, care a adoptat religia
creştină. Petrecând o viaţă fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe
Apostolul Petru, să audă de la el vestea cea bună. Şi mergînd Petru la dânsul, şi spunându-i
cuvântul Domnului, lui şi celor ce veniseră la dânsul, i-a învăţat şi i-a botezat. În acest fel, Corneliu
a fost primul dintre păgâni primit în comunitatea creştină. După care, la rândul lui, a botetat pe
mulţi ducând o viaţă creştină activă. Tradiţia ne spune că tot sf. Petru l-a hirotonit Episcop în
Cezareea sau Frigia.
Să-i cerem bunului D-zeu ca să fim membrii activi şi vii ai Bisericii lui Cristos, să-l imităm pe Sf.
Corneliu sutaşul, a cărei pomenire o facem astăzi: în rugăciune, în credinţă, în comportare şi, în
exemplu pentru ceilalţi din familia noastră. Amin!

14 IX. În această zi de 14 a lunii Septembrie, pomenim înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei

Cruci.
Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii din istorici, la Roma
împotriva lui Maxenţiu. Iar alţii zic că la apa Dunării împotriva sciţilor.
Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui,
era cuprins de îndoială şi frică. Atunci i s-a arătat în miezul zilei, semnul Crucii, format din stele, şi,
7
 Sfinţii lunii Septembrie.

împrejurul ei erau scrise, cu litere romane: ,,Întru aceasta vei birui". Făcând numaidecât o cruce
de aur, după forma celei ce i se arătase, si poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, i-a învins
pe cei cu care lupta. După care, a poruncit să se găsească Crucea lui Cristos. Şi au aflat-o,
împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniti tâlharii; şi nu numai crucile, ci au aflat
şi piroanele. Neştiindu-se care din cele 3 cruci ar fi Crucea Domnului, s-a aflat aceasta printr-o
minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea a înviat; iar celelalte două cruci ale
tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărateasa s-a închinat şi a sărutat
Crucea, împreună cu toată suita. Si neputând încăpea tot poporul să se închine sfintei cruci, s-au
rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat
deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi văzând-o poporul, a început a striga: ,,Doamne îndură-te
spre noi!". Şi de atunci s-a început a se ţine această sărbătoare a Cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci.
Să ne rugăm: Doamne Isuse Cristoase, dulce Mântuitor al sufletelor noastre, mărturisim înaintea
Crucii răstignirii Tale, pe care ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, că şi noi suntem
printre cei care Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe şi cu fărădelegile noastre cele rele.
De aceea ne rugăm bunătăţii Tale celei nemărginite, ca să ne faci şi pe noi părtaşi sfintelor Tale
patimi, cinstitelor răni şi morţii Tale celei de viaţă făcătoare, pentru ca să ne învrednicim de darul
răbdării în toate încercările, precum Tu cel milostiv le-ai răbdat toate pentru mântuirea noastră.
Întristarea morţii Tale pe Cruce să o simţim, precum au simţit-o Preasfânta Ta Mamă, ucenicii Tăi
şi mironosiţele femei. Şi ne înviază simţirile noastre cele sufleteşti ca să cunoaştem cum ai murit
pe cruce pentru mântuirea noastră, precum ai făcut de Te-au cunoscut şi zidirile cele neînsufleţite
care s-au mişcat la răstignirea Ta; cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi, rugându-Ţi-se, L-ai
primit în rai. Dă-ne, Doamne, şi nouă darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui de-a dreapta,
şi iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale patimi şi ne primeşte prin pocăinţă împreună cu el în
rai, ca un Dumnezeu şi ziditor ce ne eşti.
Asemenea fă cu toţi creştinii, care se roagă Ţie în toate zilele, şi le iartă lor toate păcatele şi-i în -
vredniceşte de împărăţia Ta, ca să vadă, cu toţii, lumina Ta şi să Te preamărească. Ne închinăm
crucii Tale, Cristoase, şi zicem către dânsa: Mărire ei pentru dragostea Ta! Amin!

15 IX. În această zi de 14 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfânta Fecioară Maria, Îndurerată.

De obicei, a doua zi după o anumită sărbătoare, pe cel(cea)care a contribuit la acea sărbătoare,
este amintit în mod special. Şi cine a contribuit mai mult la înălţarea mântuitoare pe cruce a
D.N.I.C. decât mama Sa, P.C.F.M.
Dacă privim statuia numită "pieta", a tânărului de douăzeci de ani Michelangelo, adică Fecioara în -
durerată care ţinea pe genunchii ei pe Fiul mort, abia dat jos de pe cruce, vedem durerea unei
suferinţe umane şi spirituale. Ca mamă, Maria a primit şi a trăit implicit toată suferinţa lui Cristos,
din fiecare moment al vieţii sale. În această clipă al luării de pe cruce, vedem foarte clar pe Sfânta
Fecioară Maria, Îndurerată.
Meditând cuvintele bătrânului Simeon: "O sabie va trece prin inima ta" (Lc. 2, 35), Sfântul
Bernard, se simte copleşit de următoarele gânduri: ,,Da, fericită Mamă, o suliţă a străpuns inima
ta, şi numai după ce a trecut prin ea, a ajuns în trupul Fiului tău. Când Isus al tău, - care este al tu -
turor, dar îndeosebi al tău - şi-a dat spiritul pe cruce, lancea crudă care i-a străpuns inima nu a mai
ajuns la sufletul său…În schimb a străpuns sufletul tău de mamă; Ascuţimea durerii a pătruns atât
de mult în inima ta, încât pe drept te proclamăm mai mult decât martiră, deoarece în tine pătimirea
fizică a fost întrecută de "compătimire"...
Se ştie că fiecare om aflat în suferinţă, are foarte multă nevoie de compasiune, de compătimire.
Sf. Fecioară ne dă o lecţie de ceea ce înseamnă compasiune adevărată şi profundă.
De obicei compătimirea noastră, este superficială, şi, nu este plină de credinţă ca cea a Mariei.
Noi vedem suferinţa altuia, dar nu suferim împreună cu cei ce suferă. Compătimirea Mariei este
una adevărată: ea a luat asupra ei durerea Fiului şi a acceptat împreună cu el voinţa Tatălui,
printr-o ascultare care asigură valorificarea suferinţei.
Să cerem și să invocăm, de cât mai mult ori: Inimă Îndurerată şi Neprihanită a Mariei, roagă-te
pentru noi care alergăm la Tine. Amin!

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul mucenic Nichita Gotul.

8
 Sfinţii lunii Septembrie.

Era Got. Goţii erau un trib de origine germană, pe care scriitorii greci îi numeau ca cei de ,,dincolo
de Dunăre". S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Cristos în anul 372.
Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în
Cristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod
Ecumenic (Niceea, 325). Majoritatea dintre goţi erau păgâni opunându-se răspândirii
creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de spirit, Sfântul Nichita a adus pe mulţi
din confraţi la credinţa creştină. Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân
şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nears de flăcări. Noaptea, un prieten al
mucenicului, un creştin pe care il chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat
în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol.
Rugăciune: Preasfântă Mamă a lui Isus, noi ne consfinţim şi ne încredinţăm Inimii tale Îndurerate
şi Neprihănite pentru totdeauna şi cu multă încredere. Te rugăm să ne luminezi mintea, să ne
întăreşti voinţa, aprinzând în ea focul iubirii şi recunoştinţei faţă de Fiul Tău dumnezeiesc.
Să-l rugăm şi pe sf. Mucenic Nichita Gotul, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noas-
tre. . Amin!

16 IX. În această zi de 16 a lunii Septembrie, pomenim pe sf. Martiră Eufimia cea din Calcedo-
nia.
Aceasta sfântă a trăit în zilele lui Diocletian (intre 284 si 305). Fiind surprinsă, în marturisirea lui
Cristos, a fost chinuită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi scăpând de aici a fost aruncată ca
să fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o muşcătură de urs. Iar
părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului.
După ce persecuţia lui Diocletian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în
biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspat care
răspândea o mireasmă dumnezeiască.
La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului documentelor ereticilor de
la sinodul ecumenic de la Calcedon.
S-o rugăm pe sf Eufemia să mijlocească pentru noi vindecarea bolilor sufleteşti şi mântuitrea
sufletelor noastre. Amin!

17 IX. În această zi de 17 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfintele Mucenite si bine-biruitoare fe-

cioare: Pistis, Elpis si Agapis si a maicii lor Sofia.
Aceste sfinte au trăit în Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138).
Pistis, era de doisprezece ani, şi mărturisind ea pe Cristos, au batut-o cu toiege, şi i-au smuls
părţi din corpul ei, şi după alte chinuri, i-au tăiat capul. Apoi pe sora ei Elpis, care era de zece ani,
au supus-o de asemenea la felurite chinuri, şi la urmă, prin sabie şi-a primit şi ea moartea. Tot aşa
a fost chinuită şi Agapis care avea nouă ani, şi la urmă i-au tăiat capul. Iar maica acestor fetiţe,
Sofia, după trei zile de plâns pe mormântul lor, şi-a dat sufletul Domnului.
S-o rugăm pe sf Sofia şi pe preasfinţitele vlăstare ale ei Pistis, Elpis si Agapis, să mijlocească
pentru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

18 IX. În această zi de 18 a lunii Septembrie, pomenim pe Preacuviosul Părintele nostru Eume-

nie, episcopul Gortinei.
Din tinereţe şi-a ales viaţa sihăstriei dobândind smerenia cea desăvârşită. Drept aceea i s-au
încredintat si turma Bisericii din Gortina. Apoi mergând la Roma, s-a remarcat prin învăţătura sa şi
prin semnele şi minunile ce s-au făcut prin el. De acolo, sosind la Tebaida, prin rugăciunile lui s-a
oprit seceta.
Să-l rugăm pe sf. Eumenie, episcopul Gortinei, să mijlocească pentru noi lumina vieţii noastre.
Amin!

19 IX. În această zi de 19 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie si

Dorimedont.
Acesti sfinţi au trăit pe vremea împărăţiei lui Prob (anul 277). Savaţie, stând înaintea guvernatoru-
lui la Antiohia, si fiind bătut foarte rău, a fost întemniţat, murind în chinuri. Iar pe Trofim încălţân-
du-l cu încălţăminte de fier, şi bătîndu-l l-au dus la Synad, şi suferind multe chinuri împreună cu
9
 Sfinţii lunii Septembrie.

Dorimedont, li-i s-au tăiat capetele.

Să-i rugăm pe Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie si Dorimedont, să mijlocească pentru noi, puterea
de a lupta şi a birui pentru păstrarea credinţei şi a curăţiei sufletelor noastre.Amin!

20 IX. În această zi de 20 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfinţii Mucenici Eustatie si Teopista,

soţia lui, şi a celor doi fii ai lor: Agapie si Teopist.
Sf Eustatie, a fost general de oaste la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100).
Numele lui era Placide. Deşi era păgân şi bogat, el strălucea în virtute, şi, mai ales era foarte
milostiv faţă de săraci. Pentru aceasta Dumnezeu, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui
în care s-a aratat Sfantului Apostol Pavel. Astfel fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb pe care
a început a-l goni; şi apropiindu-se de el, a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Cristos,
strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Cristos, şi a auzit glas, zicând: ,,Pentru ce
mă prigonesti?. Eu sunt Cristos, pe care tu îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune."
Uimit şi speriat, a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a
apărut şi a doua oară, ca să fie sigur de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună că El este
Dumnezeu, creatorul cerului si al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi
s-a întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toată inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui,
sotia Teopista, şi cei doi copii ai lor: Agapie si Teopist. La botez, şi-a schimbat numele din
Placide în Eustatie. Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o să
ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.
Si într-adevăr, şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar femeia sa şi copiii lui au fost
răpiţi.
În vremea aceea barbarii au invadat pământurile romanilor, fără ca ei să poată găsi un comandant
de oşti destul de încercat care să le poată face faţă. Atunci împăratul şi-a adus aminte de Eustatie,
de curajul lui si de multele lui isprăvi de arme, şi l-a chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile
şi titlurile aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins şi respins pe
barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui
Dumnezeu.
Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli
pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Cristos, nu
şi puterii iluzorii a idolilor si falşilor dumnezei. La acest răspuns împăratul s-a supărat şi l-au dat,
pe el, pe soţie şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor salbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i
mănânce, i-au pus într-un cazan de aramă încins cu foc si aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletele
lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria
creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumenzeu trăieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici,
trupuri ce le sunt lăsate spre mângâiere.
Să-i rugăm pe Sfinţii Mucenici Eustatie si Teopista, Agapie si Teopist, să mijlocească pentru noi
credinţa şi încrederea în D-zeu, răbdarea în suferinţe, pentru a fi părtaşi şi noi la Gloria eternă.
Amin!

21 IX. În această zi de 21 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfântul Apostol Cuadrat şi pe sf. Pf.
Iona.
Acesta, fiind om învăţat a predicat cuvântul Domnului în Atena şi în Magnesia; si luminând pe
mulţi cu învăţătura dogmelor i-a adus la lumina cunoştinţei lui Dumnezeu.
Pentru aceea l-au alungat persecutorii din Atena; Întâi a fost lovit cu pietre şi aruncat în foc, şi apoi
supus altor chinuri. Iar mai pe urmă a primit cununa muceniciei pe vremea împărăţiei lui Adrian.
Să-l rugăm pe Sfântul Apostol Cuadrat, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noastre.
Amin!

22 IX. În această zi de 22 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfântul Mucenic Foca, făcătorul de mi-
nuni.
Acest Sfânt era fiul lui Pamfil şi al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Mării Negre. În tot timpul
vieţii sale, încă din tinereţe, făcea minuni mari prin Harul Sfântului Spirit. I s-a arătat şi sfârşitul
muceniciei vieţii sale. A venit un porumbel şi s-a aşezat pe capul lui şi i-a pus o cunună, grăind
omeneşte: ,,Pahar ţi s-a amestecat şi trebuie să-l bei". Şi într-adevăr a băut acest pahar al
10
 Sfinţii lunii Septembrie.

muceniciei în zilele împăratului Traian (către anul 101), chinuit fiind prin sabie şi prin foc. Ş i după
mutarea lui la Domnul, prin mijlocirea lui s-au făcut multe minuni.
Să-l rugăm pe Sfântul Mucenic Foca, făcătorul de minuni, să mijlocească pentru noi, iertarea
greşelilor sufletelor noastre. Amin!

23 IX. În această zi de 23 a lunii Septembrie, pomenim zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul.

Arhanghelul Gavriil s-a arătat lui Zaharia, în momentul în care acesta intra în templul Domnului ca
să tămâieze şi să se roage pentru popor. Văzând pe înger, Zaharia fu cuprins de spaimă, dar
Îngerul îl linişti spunându-i : "Nu-ţi fie teamă, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, şi femeia ta
Elisabeta îţi va dărui un fiu pe care îl vei numi Ioan. Vei avea multă bucurie şi veselie, şi mulţi se
vor bucura de naşterea lui. Căci el va fi mare în faţa Domnului, şi se va umple de Spiritul Sfânt
încă din sânul mamei sale" (Luca 1, 13-15).
Dar Zaharia era bătrân, la fel şi soţia lui. De aceea el se îndoi pentru o clipă de adevărul cuvintelor
Îngerului că acolo unde Dumnezeu voieşte, rânduiala firii se biruieşte. De aceea arhanghelul
Gavril îl înştiinţă că - pentru necredinţa lui, el va ramâne în muţenie până ce se va naşte pruncul.
Să-l rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul, să mijlocească pentru noi, o sinceră convertire şi o iubire
puternică faţă de Dumnezeu, să fim perseverenţi în bine, pentru ca la sfârşitul vieţii noastre să-L
putem preamări pe domnul pentru toată veşnicia. Amin!.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Padre Pio (1887-1968).

Sf Pavel spunea: ,,Departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului
nostru Isus Cristos" (Galateni 6.14). Asemenea apostolului Pavel, Padre Pio da Pietrelcina a pus
în centrul vieţii şi a activităţii sale de apostolat: Crucea Domnului său.
Acest demn urmaş al Sfântului Francisc de Assisi s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhi-
dieceza de Benevento, fiu al lui Grazio Forgione şi al Mariei Giuseppa De Nunzio. A fost botezat în
ziua următoare şi i s-a dat numele Francesco. La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în
noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan şi
a luat numele de Fratele Pio. La sfârşitul anului de noviciat a depus voturile simple, şi la 27 ian -
uarie 1907 a făcut profesiunea solemnă. După ce a fost hirotonit preot la 10 august 1910 la Ben -
evento, s-a retras câţiva ani la familia sa, pe motive de sănătate. În septembrie 1916 a fost trimis
la mănăstirea de la San Giovanni Rotondo, şi a rămas acolo până la moartea sa. La 20 Septem -
brie 1918, primeşte stigmatele pătimirii lui Cristos.
Culmea activităţii sale a fost celebrarea Sfintei Liturghii. Credincioşii care luau parte la Liturghie
erau martorii apogeului şi deplinătăţii spiritualităţii sale.
Pentru uşurarea durerii şi a suferinţei multor familii, a înfiinţat Casa pentru Alinarea Suferinţei, de-
schisă la 5 mai 1956.
Padre Pio s-a dedicat asiduu rugăciunii. El petrecea ziua şi o mare parte din noapte în conversaţie
cu Dumnezeu. Spunea: "În cărţi îl căutăm pe Dumnezeu, în rugăciune îl găsim."
El şi-a demonstrat iubirea deplină pentru aproapele primind, timp de mai bine de 50 de ani,
nenumărate persoane care au recurs la confesionalul său, la sfatul şi mângâierea lui. Era aproape
asediat: îl căutau în biserică, în sacristie, în mănăstire.
Şi el se dăruia tuturor, reaprinzând credinţa, împărţind haruri, aducând lumină. În el, mai ales cei
săraci, cei aflaţi în suferinţă şi cei bolnavi, vedeau cu adevărat, imaginea lui Cristos.
El a înţeles că în viaţă trebuie să meargă pe Calea Crucii, şi a acceptat acest lucru, cu curaj şi din
iubire. Timp de mai mulţi ani, a experimentat suferinţe spirituale. Timp de mulţi ani a suportat
durerile şi rănile sale cu o seninătate admirabilă. Când a trebuit să se supună investigaţiilor şi re -
stricţiilor în ministerul său preoţesc, a acceptat totul cu profundă umilinţă şi resemnare. În faţa
acuzaţiilor nedrepte şi a calomniilor, a rămas tăcut, având încredere întotdeauna în judecata lui
Dumnezeu, a superiorilor săi imediaţi şi a propriei sale conştiinţe.
În mod sincer gândea despre sine că este nedemn de darurile lui Dumnezeu, plin de slăbiciune şi
infirmitate, şi în acelaşi timp binecuvântat cu favoruri divine. În mijlocul unei adevărate admiraţii,
spunea: "Vreau doar să fiu un călugăr sărac care se roagă".
Încă din tinereţe, sănătatea sa a fost şubredă, iar în ultimii ani ai vieţii sale s-a înrăutăţit. Moartea l-
a găsit pregătit şi senin în ziua de 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani. O impresionantă
mulţime de oameni a participat la înmormântarea sa.
11
 Sfinţii lunii Septembrie.

În anii care au urmat după moartea sa, faima sfinţeniei şi a miracolelor sale a crescut tot mai mult,
răspândindu-se în întreaga Biserică, în întreaga lume. Dumnezeu arăta astfel Bisericii dorinţa sa
de a-l glorifica pe pământ pe servul său fidel. În 18 decembrie 1997, în prezenţa Papei Ioan Paul
al II-lea, a fost promulgat decretul privind trăirea eroică a virtuţilor. La 2 mai 1999, în cursul unei
Sfinte Liturghii solemne concelebrate în Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe
Venerabilul Serv al lui Dumnezeu Padre Pio da Pietrelcina, stabilind data de 23 septembrie ca săr-
bătoarea sa liturgică. Canonizarea sa a avut loc la 16 iunie 2002.
Să-l rugăm pe Padre Pio să mijlocească pentru noi, pentru ca Isus, chiar dacă noi suntem slabi şi
îl părăsim atât de uşor, să rămână mereu cu noi, să ne apere de primejdii, să ne mângăie în
întristări, să ne dea sănătate trupească şi sufletească, binecuvântare în acţiunile noastre si harul
unei morţi bune. Amin!.

24 IX. În această zi de 24 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfânta  muceniţă şi întocmai cu Apos-

tolii: Tecla.
Această sfântă a fost din cetatea Iconiei, fiind de neam bun. A învăţat cuvântul credinţei de la sf
Pavel, când acesta învăţa în casa lui Onisifor. La optsprezece ani, a devenit creştină. A mers în
Antiohia, unde a fost dată la fiare salbatice şi la tauri, de conducătorul local Alexandru. Cu ajutorul
lui Dumnezeu a ieşit cu bine din toate acestea. După care, propovăduind prin multe locuri pe
Domnul Isus Cristos si trăgând pe mulţi la El, s-a dus în patria sa, unde petrecând în singurătate
într-un munte, s-au făcut prin ea, multe minuni. La moartea ei s-a despicat o piatră care i-a primit
trupul. A trăit nouăzeci de ani.
S-o rugăm pe sf. Tecla să mijlocească pentru noi tărie şi putere ca să putem să ne ducem cu
demnitate şi cu folos crucea vieţii pentru ca să ne învrednicim de fericirea veşnică. Amin!

25 IX. În această zi de 25 a lunii Septembrie, pomenim pe Preacuvioasa Maică Eufrosina, fiica lui
Pafnutie Egipteanul.
Sfânta Eufrosina a trăit pe timpul Împăratului Teodosie cel Mic.
Tatăl se numea Pafnutie. Părăsind ea deşertăciunea şi mărirea vieţii acesteia, a plecat pe ascuns
din casa părintească, a îmbrăcat haine bărbăteşti, shimbându-şi numele în Smarald, în loc de Eu-
frosina. Iubind viaţa călugărească, a mers la o mânăstire de bărbaţi. Şi-a tuns părul capului. S-a
comportat exemplar. Şi-a autoimpus abstinenţe suplimentare. În felul acesta ea a putut să
strălucească în mijlocul bărbaţilor cu virtuţile, aşa cum şi piatra cea scumpă, smaraldul,
străluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevărat smarald s-a arătat fericita aceasta Eufrosina,
ramânând necunoscută, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci şi opt de ani încheiaţi,
adică până la sfârşitul vieţii sale. Numai atunci, la sfârşitul vieţii sale s-a aflat că era femeie, şi nu
bărbat.
Pafnutie, tatăl ei, a mers la mânăstire, chiar în timpul agoniei cuvioasei. Şi văzându-l ea, a zis
către dânsul cuvântul acesta cel de pe urmă: ,,O, tată!", după care, imediat, şi-a dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu. Tatăl ei auzind cuvântul acesta, a căzut la pamânt. Puţin mai târziu, a lăsat
şi el cele lumeşti făcându-se şi el monah, trăind acolo şi el, virtuţilor fiicei sale.
S-o rugăm şi noi pe sf. cuvioasă Eufrosina, să dispreţuim mândria trecătoare a acestei lumi,
făcând cele bune, pentru a ne câştiga mântuirea. Amin

26 IX. În această zi de 26 a lunii Septembrie, pomenim mutarea la Domnul a Sfântului mărit Apos-
tol si Evanghelist Ioan Evanghelistul(Teologul).
Ştim că Ioan Evanghelistul a fost, fiul lui Zebedeu, un pescar de la lacul Genezaret, şi, a Salomeii
una din femeile care l-au urmat şi slujit pe Isus în timpul vieţii sale publice. Cunoaştem în mare ac -
tivitatea sa de Apostol, scrierile sale ca şi Evanghelist.
Despre mutarea sf. Apostol si Evanghelist Ioan s-au consemnat următoarele: Într-o zi de Du-
minică după ce a predicat fraţilor despre măririle lui D-zeu, le-a poruncit ca să păzească toate câte
au auzit de la dânsul. După care a zis învăţăcelului său Iov: ia pe 7 bărbaţi care să aducă hârleţe
şi lopeţi. Apoi au mers cu toţii într-un anume loc şi acolo Ioan le-a poruncit să sape o groapă
adâncă sub formă de cruce. După aceea Ioan a intat în acea groapă de unde i-a binecuvântat pe
toţi spunându-le: ,,Pace vouă fraţilor!’’. A căzut jos mort. L-au acoperit cu o scândură şi l-au
acoperit cu pământ.

12
 Sfinţii lunii Septembrie.

Rugăciune: Sfinte Ioan, Isus te-a chemat să devii pescar de oameni, iar tu l-ai urmat cu râvnă. In-
ima ta feciorelnică ardea de o dragoste atât de vie faţă de Învăţătorul tău, încât El te-a făcut părtaş
la cele mai însemnate evenimente din viaţa Sa. Pe muntele Tabor ţi-a dezvăluit frumuseţea Sa
dumnezeiască; Pe muntele Măslinilor ţi-a arătat firea sa omenească strivită de durerea agoniei; la
Cina cea de taină ţi-a îngăduit să-ţi rezemi capul de pieptul Lui, iar pe muntele Calvarului ai fost
singurul apostol martor al iubirii sale fără de margini care l-a făcut să-si dea viaţa pentru mântuirea
lumii. Când te aflai sub Cruce, Isus ţi-a încredinţat-o pe Mama sa Preasfântă şi astfel şi noi am de-
venit fiii ei. Aceste daruri atât de mari ale iubirii, ni le-ai împărtăşit cu generozitate prin Evanghelia
şi scrisorile tale, în care ne îndemni să răspundem cu iubire la iubirea infinită a lui Dmnezeu.
Ajută-ne să te urmăm pe calea nevinovăţiei, care te-a făcut atât de plăcut în ochii lui Isus, iar dacă
am pierdut harul primit prin Botez, călăuzeşte-ne pe calea pocăinţei şi a iubirii, care acoperă
mulţimea păcatelor prin meritele lui Isus Cristos Domnul nostru. Amin.

27 IX. În această zi de 27 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfântul Mucenic Calistrat, si a celor

împreună cu dânsul, sfinţi mucenici.
Aceşti sfinţi au trăit în Roma, în zilele împăratului Diocleţian. Sfântul Calistrat fiind prins de
Persendin Stratilatul şi mărturisind de Cristos că este Dumnezeu adevărat, a fost crunt chinuit.
După aceea l-au pus peste niste cioburi ascuţite şi l-au tras peste ele; apoi l-au introdus într-un
sac şi l-au aruncat în mare.
Dar rupându-se sacul, a ieşit sănătos. Văzând minunea, patruzeci şi cinci de slujitori au crezut în
Cristos; Şi pe aceia batându-i Persendin i-a dus şi pe ei cu Calistrat în temniţă. Acolo Calistrat i-a
învăţat despre judecată şi despre înviere şi despre suflet. După aceea ieşind din temniţă cu dânşii
împreună şi făcând rugăciune, au dărâmat toţi idolii; şi văzând aceasta ceilalţi o sută optzeci şi pa-
tru de slujitori au crezut şi ei, şi ca urmare li s-au tăiat tuturor capetele.
Să-l rugăm pe Sfântul Mucenic Calistrat, si a celor împreună cu dânsul, sfinţi mucenici, să mijlo-
cească pentru noi mântuirea sufletelor noastre!

Tot în această zi îl pomenim şi pe Sfântul Vincenţiu de Paul (1581-1660). S-a născut în Franţa la
24 aprilie 1581, fiind al treilea copil al unei familii de agricultori săraci. Ei aveau patru băieţi şi două
fete, Sfântului Vincenţiu revenindu-i sarcina de a merge cu oile la păşune. Dorind să înveţe carte,
a fost dat la colegiul franciscanilor din Dax; apoi, tatăl său a vândut doi boi şi i-a plătit studiile teo-
logice la universitatea din Toulouse. La vârsta de 19 ani a fost sfinţit preot. A dat în judecată pe un
datornic şi a obţinut condamnarea lui. La întoarcere, a căzut în mâinile corsarilor, care l-au vândut
unui proprietar musulman, din Tunisia, unde a stat doi ani de zile muncind din greu şi cugetând la
suferinţele datornicului lui, aflat în închisoare. Bunătatea şi înţelepciunea lui l-au adus la credinţa
creştină chiar pe stăpânul său, care după doi ani l-a pus în libertate. Vincenţiu îşi va stabili centrul
activităţii sale la Paris. Aici era primit cu dragoste şi respect în toate casele mari inclusiv ala
regelui, dar el preferă să intre,cel mai adesea, în cocioabele mizere de la marginea Parisului sau
din satele înconjurătoare. A format 4 societăţi spirituale: "Congregaţia preoţilor lazarişti"; "Fiicele
carităţii", ,,Salvarea şi creşterea nou-născuţilor părăsiţi’’, ,,Cantină populară’’.
Putem spune că nu a existat nenorocire morală sau fizică la care acest preot deosebit, să nu fi
căutat o cale de a veni în ajutor. În toate împrejurările, s-a dovedit omul practic, realist, încrezător
în Dumnezeu şi iubitor de oameni; el spunea preoţilor săi: ,,Să-l iubim pe Dumnezeu, fraţii mei,
dar să-l iubim pe cheltuiala noastră, cu truda braţelor noastre, cu sudoarea frunţii noastre".
Să-l rugăm pe sf. Vincenţiu de Paul, să mijlocească pentru noi harurile de care avem nevoie, ca
şi noi, după talanţii pe care ni-i i-a dat D-zeu, să fim de folos celor în nevoi, celor în suferinţă.
Amin!.

28 IX. În această zi de 28 a lunii Septembrie, pomenim pe Preacuviosul Hariton mărturisitorul.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind
adus înaintea judecăţii şi mărturisind cu îndrăzneală pe Cristos care este Dumnezeu, a fost bătut
de patru slujitori şi a fost ars cu foc. După sfârşitul împăratului Aurelian (270-276), schingiuitorii l-
au lăsat. S-a dus în pustiu, unde a căzut între tâlhari. Aceştia l-au prins şi l-au legat. La un mo -
ment dat a venit un şarpe în peştera în care erau şi intrând în vasul în care ţineau tâlharii vinul, şi-
a vărsat otrava acolo. Bând din acest vin otrăvit, toţi tâlharii au murit. Iar sfântul şi-a făcut din acea

13
 Sfinţii lunii Septembrie.

peşteră o biserică. Şi a adunat acolo o mulţime de călugări, făcând o mănăstire. Prin mijlocirea lui,
D-zeu a scos dintr-o piatră uscată un izvor de apă, şi, Tot prin mijlocirea lui D-zeu a vindecat multe
boli.
Să-l rugăm pe sf. cuvios Hariton mărturisitorul, să mijlocească pentru noi tărie în credinţă şi în
fapte pentru a ne mântui. Amin!

29 IX. În această zi de 29 a lunii Septembrie, pomenim pe Preacuviosul Chiriac Sihastrul.

Acest Sfânt s-a născut în anul 448, în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în cetatea Corintului.
Tatăl lui se numea Ioan şi era preot al bisericii din Corint. Pe mama o chema Evdochia. A trăit pe
lângă biserică, fiind citeţ. Împlinind optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim, şi acolo a intrat într-o si -
hăstrie.
A fost făcut călugăr de marele Eftimie. A dat dovadă de mult zel. Prin el s-au făcut mai mult min -
uni. Era blând si bun primitor, spunând mai înainte cele ce aveau sa fie din dumnezeiască de -
scoperire. A fost si egumen câtiva ani la schitul sfântului Hariton, care a fost pomenit ieri…
Să-l rugăm pe sf. cuvios Chiriac Sihastrul, să mijlocească pentru noi mântuirea sufletelor noas-
tre. Amin!

30 IX. În această zi de 30 a lunii Septembrie, pomenim pe Sfântul Mucenic Grigorie, arhiepiscop,

apostolul Armeniei celei mari.
Acest sfânt s-a născut către anul 240, şi era persan de neam. Aflându-se despre el că este
creştin, a fost prins şi a fost supus la multe şi neînchipuite chinuri, dar din toate a rămas viu cu aju-
torul lui Dumnezeu. După aceea, l-au aruncat într-o groapă adâncă plină de fiare şi de târâtoare în
care sfântul a trăit 15 ani, fiind hrănit în taină de o femeie văduvă. Când Împăratul Tiridat, şi-a
peirdut minţile, nimeni nu a ştiut care este cauza. Sora împăratului pe care o chema Cusaroducta,
a avut un vis şi a auzit un glas care i-a spus că de nu va iesi Grigorie din groapă, Tiridat nu se va
face sănătos. Atunci a fost scos sfântul din groapă şi ieşind a botezat pe mulţi. A ajuns episcop. A
zidit multe biserici şi a luat parte la cel dintâi sinod ecumenic în 325, an în care s-a şi mutat în
pace la Domnul.
Să-l rugăm pe Mucenic Grigorie, arhiepiscop, apostolul Armeniei celei mari, să mijlocească pen-
tru noi mântuirea sufletelor noastre. Amin!

14