In Memorian Pintea

TIBIL VIOREL
IN MEMORIAM
Părintele Aștelean Pantelimon
(PINTEA)
Eurotip, 2023
„Păzeşte-mi sufletul, pentru că îţi sunt
credincios. Mântuieşte, Dumnezeul meu, pe
slujitorul Tău, care şi-a pus încrederea în Tine”
(Psalm 85,2).
In memoriam Părintele PINTEA
Scurtă biografie.
Pr. Aştelean Pantilimon (Pr. PINTEA), s-a născut la 22

noiembrie 1931, în comuna Râciu, judeţul Mureş.
A urmat seminarul de la Blaj, avându-l ca diriginte pe
Pr. Alexandru Todea.
În anul 1955 intră la Institutul Teologic Romano-Catolic
din Alba-Iulia, împreună cu încă 4 tineri greco-catolici, câte
unul din fiecare Dieceză a BRU. În anul I, doi din acești
tineri se retrag, apoi din anul II, încă unul. Rămân numai
2, dânsul și Lucian Mureșan. În anul IV, celor doi rămași,
li se comunică că, sunt exmatriculați de către
Departamentul cultelor al statului comunist, și că, în timp
de 24 ore sunt obligați să părăsească nu numai Institutul
teologic ci și orașul Alba Iulia...
A fost hirotonit, în secret, la 22 octombrie 1964 de
către PS Ioan Dragomir. Din acest moment, până în
Decembrie 1989 a avut o activitate, deosebit de bogată,
mai ales din punct de vedere spiritual.
Și-a adus o mare contribuție la hirotonirea de noi
preoți, printre care: pr. Lucian Mureșan (actualul mitropolit
și cardinal); pr. Alexandru Mesian (episcop de Lugoj,
decedat); pr. Florentin Crihălmeanu (episcop de Cluj,
decedat); pr. dr. CristianSabău (Cluj); pr. ing. Simion
Mesaroș (pensionar); pr. dr. Felician Biriș (pensionar);
pr. Virgil Florian (decedat); pr. Dumitru Coțe (decedat);
pr. Cristian Albu (Baia Mare); pr. Marcelin Rotaru (Cluj);
pr. Sabin Făgăraș (Cluj); pr. ing. Viorel Tibil (pensionar)
etc.
De asemenea, a contribuit în bună măsură și la
consacrarea întru călugărie a: sr. Cecilia Fluieraș; sr.
Speranța Fluieraș; sr. Letiția Crihălmeanu; sr. Crucița
Lupa; sr. Victoria Cicoș (decedată); sr. Paula Ciocoș, etc.
5
În această perioadă s-a ocupat și de îndrumarea

spirituală a unor personalităti profesionale: Dr. Gheorghe
Basarab (Deva); Dr. Ioan Roman (Baia Mare); ing. Vasile
Brânzeiu (Baia Mare); Prof. Ioan Biriș (Dej): Dr. Pop Flaviu
(conferențiar Cluj); Dr. Gavrilă Nicolae (Vatra Dornei); Dr.
Lupu (Cluj); Dr. Petre Mureșan (Cluj); Dr. Aurica Brânzei
(Baia Mare); ing. Petre Butean (Șomcuta Mare); Tusa
Adriana (Cluj),etc.
După ieşirea Bisericii Greco-Catolice din catacombe,
a activat ca şi secretar la Institutul Teologic „Sf. Ioan
Evanghelistul”, din Cluj-Napoca. A fost și Vicar cu preoţii
la Eparhia Greco-Catolice de Cluj-Gherla. A ocupat de
asemenea funcţia de Postulator pentru cauza de
canonizare a celor şapte Episcopi greco-catolici care au
murit pentru credinţă în timpul regimului comunist.
A murit în ziua de Duminică, 9 decembrie 2001. La
slujba de înmormântare din 12 Decembrie de la Catedrala
„Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca au participat toţi
Ierarhii greco-catolici, mai puţin Mitropolitul Lucian
Mureşan, din motive de sănătate.
La înmormântare au mai participat: Arhiepiscopul
romano-catolic Gyorgy Jakubinyi de Alba-Iulia, numeroşi
călugări şi călugăriţe, studenţi teologi şi credincioşi din
Cluj-Napoca și din alte localități. Au transmis condoleanțe,
printre alții: nunțiul apostolic al sfântului scaun al Romei de
la București, episcopii romano catolici de la Iași, rectorul
Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma.
6
În pelerinajul nostru pe acest pământ, când cunoaștem

pe cineva pe care-l apreciem mult, avem impresia că acea
personalitate ne va fi, mereu aproape. Nu ne putem
imagina că, la un moment dat, ne va părăsi și nu ne vom
mai bucura de prezența, de sfaturile și de ajutorul ei.
Așa s-a întâmplat cu cei care l-au cunoscut pe
părintele Aștelean Pantelimon (PINTEA), atunci când, au
aflat că a trecut în veșnicie.
09. 12. 2001, Cluj-Napoca (BRU): „Duminică, 9
decembrie 2001, a trecut la cele veşnice Mons. Pantilimon
Aştelean, fost Vicar cu preoţii în cadrul Eparhiei Greco-
Catolice de Cluj-Gherla. Pr. Pintea, cum era el cunoscut,
s-a născut la 22 noiembrie 1931, în comuna Râciu, judeţul
Mureş. Studiile teologice şi le-a făcut în perioada regimului
comunist, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba-
Iulia. A fost hirotonit la 22 octombrie 1964 de către PS Ioan
Dragomir.
După ieşirea Bisericii Greco-Catolice din catacombe,
a activat ca şi secretar la Institutul Teologic „Sf. Ioan
Evanghelistul”, din Cluj-Napoca. A ocupat de asemenea
funcţie de Postulator în cadrul cauzei de canonizare a
celor şapte Episcopi greco-catolici care au murit pentru
credinţă în timpul regimului comunist.
Trupul său neînsufleţit se va afla expus din seara zilei
de luni, până miercuri. Miercuri, 12 decembrie 2001, la ora
9 AM, va avea loc în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din
Cluj-Napoca, o Liturghie Arhierească urmată de Prohod.
Liturghia va fi prezidată de cei doi Ierarhi greco-catolici ai
locului, IPS George Guţiu şi PS Florentin Crihălmeanu.
Dumnezeu să-l odihnească!”.
7
Mesaje transmise în memoria Mons. Aştelean:

11. 12. 2001, Cluj-Napoca (BRU) - Arhiepiscopul
George Guţiu a primit mai multe scrisori de condoleanţe
pentru recentul deces al Mons. Pantilimon Aştelean, fost
Vicar cu preoţii în cadrul Eparhiei greco-catolice de Cluj-
Gherla. Mâine va avea loc, în Catedrala Schimbarea la
Faţă, o Sfântă Liturghie urmată de Prohod, la care vor
participa Ierarhii de Cluj-Gherla, IPS George Guţiu şi PS
Florentin Crihălmeanu, precum şi PS Alexandru Mesian
de Lugoj, şi PS Virgil Bercea de Oradea.
În mesajul de condoleanţe adresat IPS George Guţiu,
Nunţiul Apostolic, IPS Jean Claude Perisset, scrie: „Asigur
pe Excelenţa Voastră şi întreaga Eparhie de Cluj-Gherla
de frăţeasca mea participare la durerea care v-a lovit prin
decesul părintelui Pantilimon Aştelean – sincel cu preoţii,
îndrumător spiritual pentru multe generaţii de preoţi în
timpurile de persecuţie ale bisericii. În rugăciunea mea
pentru sufletul ales, îl rog pe Bunul Dumnezeu să îi
dăruiască credinciosului său slujitor bucuria vieţii veşnice.”
Şi Episcopii romano-catolici de Iaşi, PS Petru
Gherghel şi PS Aurel Percă, şi-au exprimat condoleanţele:
„Cu durere am aflat despre săvârşirea din viaţă a Pr. Prof.
Pantilimon Aştelean, vrednic părinte şi sincel, dascăl şi
spiritual neîntrecut în conducerea sufletească a tinerilor
aspiranţi la slujirea preoţească, în anii grei de prigoană şi
de încercare. I-am admirat sufletul nobil, deschiderea sa
frăţească şi sacerdotală, grija şi implicarea proprie pentru
binele şi viitorul Bisericii locale din care face parte, dar şi
pentru propăşirea în bine a celorlalte biserici şi dieceze.
Nu vom uita generozitatea, amabilitatea şi oferta pentru
toţi cei din Cluj, din Biserica Greco-Catolică, dar şi pentru
fraţii şi colegii, ca şi colaboratorii săi din ţinutul de dincolo
de munţi, adică din Moldova. […] Am considerat o
coincidenţă binecuvântată faptul că Pr. Pintea, care i-a
8
purtat mulţi ani reverenda relicvie, a încetat din viaţa

tocmai în zilele aniversarului de 50 de ani de la moartea
vrednicului nostru episcop Anton Durcovici. Încredinţăm
iubirii divine sufletul prietenului şi confratelui nostru Pintea
Aştelean şi nădăjduim ca pentru vredniciile Maicii
Preasfinte să se bucure cu sfinţii şi aleşii din ceruri. ”
Un alt mesaj a venit de la Roma, de la pr. Olivier
Raquez, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno.
Acesta scrie: „Întristaţi de vestea decesului celui care a
fost părintele Pantilimon Aştelean, ales slujitor al Eparhiei
române unite de Cluj-Gherla, vă rugăm să binevoiţi a primi
sincere condoleanţe şi asigurarea rugăciunilor noastre
pentru sufletul adormitului în Domnul. ”
Un ultim omagiu adus Mons. Pantilimon Aştelean

12. 12. 2001, Cluj-Napoca (BRU): „Miercuri, 12
decembrie, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-
Napoca a avut loc o Sfântă Liturghie urmată de Prohod,
pentru servul lui Dumnezeu Pantilimon Aştelean, fost
Vicar cu preoţii în Eparhia de Cluj-Gherla, care a decedat
duminică. La slujba din Catedrala clujeană au participat
toţi Ierarhii greco-catolici, mai puţin Mitropolitul Lucian
Mureşan, din motive de sănătate. Pe lângă Arhiepiscopul
George Guţiu şi Episcopul Florentin Crihălmeanu de Cluj-
Gherla, Episcopul Virgil Bercea de Oradea, Episcopul
Alexandru Mesian de Lugoj şi Episcopul Ioan Şişeştean de
Maramureş, a participat şi Arhiepiscopul romano-catolic
Gyorgy Jakubinyi de Alba-Iulia.
La slujba din Catedrală au participat şi numeroşi
călugări şi călugăriţe, studenţi teologi şi credincioşi. Sfânta
Liturghie a început la ora 9, Prohodul urmând de la ora 11.
La ceremonie au vorbit Episcopul Florentin Crihălmeanu,
Episcopul Alexandru Mesian, Ierom. Silvestru Augustin
Prunduş OSBM şi pr. Marcelin Rotaru. Toţi au evocat
momente trăite împreună cu mons. Pantilimon Aştelean,
9
care i-au îmbogăţit şi care le-au schimbat pentru

totdeauna viaţa. Pr. Pintea (cum era cunoscut mons.
Aştelean) a trebuit să îşi întrerupă studiile teologice
datorită interzicerii Bisericii Greco-Catolice. Împreună cu
viitorul Mitropolit Lucian Mureşan, el şi le-a continuat la
Institutul Romano-Catolic din Alba-Iulia. Comuniştii au
ameninţat desfiinţarea Institutului dacă continuă să
pregătească greco-catolici pentru preoţie, astfel că cei doi
au părăsit din propria iniţiativă Instititul de la Alba-Iulia,
continuându-şi în clandestinitate studiile. A mai fost amintit
grupul de tineri formaţi de pr. Pintea, din care au ieşit mai
apoi familii, călugări, călugăriţe, preoţi şi chiar un Episcop.
După ceremoniile de la Catedrala „Schimbarea la
Faţă”, trupul neînsufleţit al Mons. Aştelean a fost depus în
cimitirul central din Cluj-Napoca, alături de sora sa, Aurelia
Aştelean. În veci pomenirea lui!...”
Din comunicatele BRU, dar și din mesajele de
condoleanțe ale nunțiului apostolic al Vaticanului de la
București, ale rectorului Colegiului Pontifical Pio Romeno
din Roma și ale episcopilor romano-catolici de la Iași,
înțelegem că, părintele PINTEA a fost o personalitate
importantă a Bisericii.
10
Semnificativă a fost și slujba de înmormântare, la care,

toți ierarhii i-au adus un pios omagiu.
Deosebit de edificator a fost cuvântul PS Crihălmeanu,
cuvânt consemnat în Viaţa Creştină, Nr. 1 (275) –
Ianuarie 2002,
Cuvânt de despărțire la căpătâiul părintelui nostru
Preot Pantilimon
O nouă lumină mijlocitoare de sus pentru noi toți
„Fericit omul care se teme de Domnul, întru poruncile
Lui se desfată. Puternică pe pământ va fi seminția lui,
neamul celor drepți se va binecuvânta” (Ps. 111,1-2)
Mi se pare atât de dificil ca în doar câteva rânduri să
aduc un ultim omagiu Părintelui și Preotului care a
însemnat atât de mult pentru Biserica noastră mult
încercată, pentru mulți dintre ierarhii și clericii aici prezenți
și nu în ultimul rând pentru subsemnatul.
Aș avea atâtea de spus, aș avea atâtea să-i spun,
despre drumul nostru împreună...
Îmi amintesc întâlnirea providențială rânduită de
Înțelepciunea divină într-o sfântă zi de Duminică a
Rusaliilor, pe treptele Bisericii piariștilor. O mână întinsă în
ajutorul unui tânăr inginer debusolat în viața-i spirituală, o
mână, dar mai cu seamă o inimă de Părinte și de frate,
care l-au condus de pe lespezile de piatră de la intrarea în
Biserică, prin Sfintele Taine, la treptele de marmură ale
Sfântului Altar și chiar mai sus la treptele tronului
arhieresc.
Format la școala unor personalități puternice: în familie
exemplul fratelui mai mare Gheorghe, medic aspirant la
preoție în „umbra” căruia a crescut, modelele din
seminarul de la Blaj, dirigintele P. Alexandru Todea,
exemplul Episcopului mărturisitor Marton Aron, la
Seminarul mare din Alba Iulia. A fost obligat de împrejurări
să se retragă din Seminarul mare de la Alba-Iulia
11
împreună cu alți studenți greco-catolici, la presiunea și

amenințările regimului comunist asupra responsabililor
seminarului, va continua pregătirea teologică în
clandestinitate. Este hirotonit tot în clandestinitate în
locuința de pe str. 30 Decembrie, de către P. S. Dragomir,
la 22 octombrie 1964.
Poate tocmai pentru că nu a avut posibilitatea unei
formări teologice complete într-un cadru universitar
teologic adecvat, a înțeles mai bine importanța și
necesitatea formării tinerei generații pentru a asigura
viitorul Bisericii noastre în acele condiții de ilegalitate și
persecuție.
A cunoscut timpul bisericii în suferință și i s-a dedicat
total după putință, prin această muncă de mare importanță
ce avea să aducă roadă doar mai târziu. Putem spune,
fără teama de a greși, că imediat după hirotonirea întru
preoție și-a oferit viața fără rezerve formării tinerilor,
educării unor caractere puternice, capabile să răspundă
exigențelor unei biserici persecutate, aflată sub constantă
supraveghere din partea regimului de stat. Formarea unor
tineri cu viață spirituală, devotați bisericii și ierarhiei, care
știau să prețuiască încrederea acordată și să țină cu tărie
secretul activităților interne ale Bisericii din catacombe.
Educarea spirituală a unor tineri care știau să participe cu
inima deschisă la momente de relaxare: excursii,
sărbători, aniversări, dar care știau să petreacă ore în șir
în rugăciune: la Sf. Liturghii, la Sf. Taine celebrate cu ușile
închise și perdelele ferestrelor trase, la pelerinaje și
momente de adorație.
Câte amintiri de neuitat ! Câte clipe înălțătoare !
„Dom’ profesor”, cum i se spunea, printr-o muncă
consecventă și perseverentă, oferită prin jertfa vie la
picioarele lui Hristos răstignit din nou prin Biserica Sa, a
obținut pentru sine, pentru „elevii săi” și pentru biserica
12
noastră haruri și lumini deosebite. Acele haruri și lumini

care i-au dat luciditatea intuiției și clarviziunii pentru ca,
privind în sufletele tinere să înțeleagă voința Domnului cu
acești tineri și să le îndrume pașii vieții spre calea pe care
o întrevede prin rugăciune.
Grupul de tineri polarizat în jurul Preacucerniciei Sale
a adus împreună muncitori, ingineri, medici, studenți,
seminariști, elevi, tinere familii, de diferite confesiuni:
greco-catolici, romano-catolici și chiar și ortodocși, uniți cu
toții într-un singur gând: a-L sluji pe Dumnezeu și a-I
împlini voia preasfântă. Din rândul acestor generații de
tineri care s-au perindat de-a lungul timpului în modesta
locuință de pe str. Memorandumului nr. 3, s-au ridicat
numeroși preoți, călugări, călugărițe, chiar și episcopi. De
asemenea, familii cu viață deosebită, medici de renume
mondial, ingineri și alți oameni de încredere ai bisericii de
atunci și mai cu seamă ai bisericii de astăzi.
Alături de aceștia generații și generații de preoți formați
la Alba-Iulia și Iași, poartă în memoria și sufletul lor
cuvintele pe care Părintele Pintea le rostea cu evlavie la
zilele de reculegere, de exerciții spirituale sau la colocviile
individuale, cuvinte de întărire, de îmbărbătare, cuvinte de
înțelepciune, cuvinte de viață, formatoare.
Bunul Dumnezeu nu i-a rânduit să aibă fii și fiice după
trup, prin Taina sfântă a Căsătoriei, dar a avut mulți fii și
fiice după spirit, prin Taina Sfântă a Preoției. Și câte griji,
câte nopți nedormite, câte nopți de frământare, câte nopți
de rugăciune, câte ore de discuții personale până la „ore
mici” din noapte, câte vizite în familii, câte discuții cu
părinții tinerilor, câte drumuri în toată țara cu mașina, cu
trenuri de zi sau de noapte; căci oriunde era nevoie de un
ajutor spiritual urgent, „Dom’ profesor” era prezent.
Spunea cineva mai în glumă mai în serios „Apăi dacă ar
trebui să punem cap la cap toate drumurile făcute de
13
Pintea în toată țara, cred că am înconjura pământul pe la

ecuator de mai multe ori...”. Plin de zel sfânt, neobosit
organizator, sensibil la problemele tuturor, dornic de a
valorifica pe deplin talanții primiți, știa și să glumească dar
și să fie ferm, era primitor și ospitalier cu cei în necaz dar
intransigent cu păcatul.
Un suflet, o viață și o casă oferite în slujba lui
Dumnezeu, a Bisericii și a oamenilor, căci nu a fost om
care să bată la poarta acestei locuințe și să nu găsească
adăpost, masă caldă oferită cu bucurie, cuvânt de
consolare sau de înălțare sufletească. Împreună cu Tanti
Aurelia au rămas un model de ospitalitate creștină pentru
toți cei care i-au călcat pragul casei binecuvântate. O
modestă locuință la etajul al treilea, pe colțul clădirii, dar
care avea un har deosebit și anume harul metamorfozării,
căci în câteva clipe devenea capelă pentru cei dornici de
rugăciune, confesional pentru cei apăsați de păcate, sală
de curs pentru studenții clandestini ce se pregăteau pentru
teologie, sală de consultații pentru cei ce se pregăteau
pentru medicină, restaurant, dormitor, casă de oaspeți
pentru toți cei care aveau nevoie. O casă care după voia
Domnului se făcea tuturor toate, după modelul gazdelor...
Pe drept cuvânt numele de botez i-a desemnat
misiunea pe pământ: PANTILIMON (pan-eleemon) adică
cel mult îndurător, după numele unui mare sfânt martir
făcător de minuni fără de argint din secolul al IV-lea.
Despre acela se spune că a practicat medicina cu multă
caritate, a vindecat multe boli trupești și a redat orbilor
vederea. Părintele nostru PANTILIMON sau „Pintea cel
rău”, cum îi plăcea să se autorecomande, a pregătit pe
mulți pentru studiile de medicină, dar a pregătit și mai mulți
pentru studiile de medicină sufletească, fiind el însuși
medic sufletesc și deschizător de ochi sufletești pentru
mulți bolnavi. Toate din dorința de a împlini voia Domnului
14
fără a pretinde răsplată, doar nădăjduind cu încredere în

viața veșnică.
Nu a scris tratate teologice, nu a avut darul cântatului,
nu a avut nici aur, nici argint, dar ceea ce a avut a dat din
plin, cu dragoste, cu răbdare și cu încredere în Domnul.
Dispare dintre noi o lumină a Bisericii, dar o nouă
lumină se adaugă acum șirului înaintașilor martiri și
mărturisitori ai Bisericii, o nouă lumină mijlocitoare de sus
pentru noi toți.
Formator și educator de conștiințe a știut să fie un
instrument docil în mâna Domnului care, prin colaborarea
sa a schimbat destine de viață, a înălțat din mizeria
păcatului la slujirea Altarului, a purtat lumina și căldura
focului iubirii în unghere reci și întunecate ale unor suflete
împietrite sau debusolate. A condus pe cale, și apoi la
timpul rânduit a știut să se retragă, să se micșoreze,
pentru a lăsa noile generații să lumineze din strălucirea
primită. Iată, acum, această candelă s-a stins, s-a
consumat, aici pe pământ, dar strălucirea ei va continua
să lumineze prin toți aceia care s-au împărtășit dintru
lumina ei spre mântuirea sufletului și spre viața veșnică.
Vă mulțumim „Dom’ profesor” „Pintea cel Rău”.
Preacucernice Vicar Episcopal Părinte Frate în Hristos
pentru lumina primită, pentru slujirea împlinită, pentru
modelul de viață ”
Să-i fie memoria binecuvântată, iar odihna veșnică în
strălucire înveșmântată!La revedere în cer,Părinte iubit !
„...întru pomenire veșnică va fi cel drept, De vorbele
rele nu se va teme; gata este inima lui, nădăjduind în
Domnul” (Ps. 111,6b-7).
Un fiu spiritual, cu inima îndoliată,
† Florentin
15
Cum l-a cunoscut PS Crihălmeanu Florentin pe

PINTEA, este redat de ADRIAN POPESCU, In
memoriam P. S. Florentin – trestia rugătoare: „Un
moment de pierdere a cunoștinței în Biserica Piariștilor îi
schimbă traiectoria existențială tânărului Florentin. „Un
leșin providențial”, va recunoaște peste ani Preasfințitul…
Mulți români, după interzicerea BRU, participau la
liturghiile din biserica numită și a Universității. În acest loc
sacru slujiseră înainte de 1948, pentru studenții români
interbelici, preoți ca Ion Agârbiceanu, Silvestru Prunduș,
Liviu Pandrea și o frecventase Nicolae Balotă. A fost în
planul Providenței, sunt sigur, ca leșinul de câteva clipe
dintr-o zi cu lume multă, de Sfintele Rusalii, să-i deschidă
o poartă în timp tânărului. Sau să-l proiecteze poate în
afara timpului? Un binevoitor sare să-l ajute. Pantelimon
Aștilean, căruia toți îi spun părintele Pintea. El îl va
îndemna să se analizeze temeinic pe ce drum se va
orienta viața sa spirituală. Recomandat de pr. Pintea,
parohul bisericii romano-catolice din Vatra Dornei, pr. Iosif
Sabău, îl primește cu brațele deschise pe tânărul clujean
(ieșean, turdean, succesiv) în casa sa. Ritualul zilelor-
liturghie, rugăciuni, plimbări, discuții duce lent dar sigur la
maturizarea vocației tânărului. Sămânța bună pusă la Iași
rodește. ”
În perioada când trupul neînsuflețit al părintelui

PINTEA, era expus în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din
Cluj-Napoca, a fost luat un interviu unui fiu spiritual al
dânsului: Pr. Felician Biriș.
Titlul interviului este: Te atrăgea spre Dumnezeu
10. 12. 2001, Cluj-Napoca (BRU)
– „ Unul dintre oamenii care l-au cunoscut cel mai bine
pe Mons. Pantilimon Aştelean, cunoscut ca pr. Pintea, a
fost pr. Felician Biriş. Pr. Pintea a trecut la cele veşnice
16
duminică, 9 decembrie 2001. A fost Vicar cu preoţii în

cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, de la
retragerea dânsului pe motive de boală, funcţia sa fiind
preluată de Pr. Felician Biriş. În cele ce urmează
prezentăm un scurt interviu luat pr. Felician Biriş.
– Când şi cum l-aţi cunoscut pe pr. Pintea?
– Îl ştiam aproximativ din 1972, dar mai bine din 1974,
după ce am terminat armata. Am intrat în grupul lui de
tineri, fiind fascinat încă de la început de personalitatea lui.
Şi simpla întâlnire cu el te predispunea să te gândeşti la
Dumnezeu, te atrăgea spre Dumnezeu. Datorită lui am
făcut Facultatea de Stomatologie, şi m-am apropiat tot mai
mult de Biserică, pentru ca acum să o slujesc ca şi preot.
– Ce era cu acest grup din jurul pr. Pintea?
– El s-a ocupat de mulţi tineri, de formarea lor
intelectuală şi profesională, pe aceasta grefând formarea
spirituală. Din mâna lui au ieşit laici, călugări şi călugăriţe,
preoţi şi chiar Episcopi, care fac cinste Bisericii. Fără a ne
impune nimic, niciodată, pr. Pintea a reuşit să ne
călăuzească vieţile după planul Domnului.
– Ne puteţi spune nişte nume din acest grup de tineri?
– Da. Dintre numeroşii fiii spirituali îi amintesc doar pe
câţiva: Episcopul Florentin Crihălmeanu (Episcop Auxiliar
de Cluj-Gherla); pr. Simion Mesaroş (fost rector al
Institutului Teologic din Baia Mare); pr. Dumitru Coţe
(consilier al Eparhiei de Cluj-Gherla); sr. Paula, CMD –
Victoria Cicoş (superioară a Congregaţiei Maicii
Domnului); sr. Cruciţa Lupa, sr. Cecilia Fluieraş, sr.
Speranţa Fluieraş, sr. Letiţia Crihălmeanu (toate CMD);
dar şi laici precum Adriana Albu (grupul de rugăciune) sau
dr. Gheorghe Basarab (director la Spitalul din Orăştie).
– Un gând final?
– Pr. Pintea a fost temelia la ce am ajuns. A fost un
permanent punct de sprijin pentru mine. Nu îmi va ajunge
17
întreaga viaţă să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru

mine. Dumnezeu să îl odihnească. ”
Aceste cuvinte, deosebit de inspirate, considerăm că

sunt semnificative pentru toți fiii spirituali ai dânsului și de
aceea, demersul nostru pentru a scoate această carte
este firesc, pentru a-i mulțumi, pentru tot ce a făcut pentru
noi.
O completare la acel interviu, se adaugă și gândurile
sale, de acum: Pr. dr. Felician Biriș:
„L-am cunoscut pe pr. PINTEA prin anii 1971-1972, cu
ajutorul fratelui meu Nelu și a mătușilor mele Paula și Irina,
surori călugărițe CMD. Încă de la început am fost fascinat
de personalitatea dânsului.
În anul 1974, după ce am terminat armata, am intrat și
eu în grupul de tineri care erau în jurul pr. PINTEA. Dânsul
mi-a sugerat posibilitatea de a da examen la medicină. Am
ales stomatologia pentru că aveam abilități practice care
se potriveau cu intervențiile stomatologice. Sub
coordonarea părintelui, în paralel cu munca profesională
de mecanic de locomotivă la CFR, m-am pregătit intens
pentru examenul de admitere la medicină. Am intrat cu
notă mare. Toată facultatea am avut bursă. În acest timp
m-am apropiat, spiritual, de pr. PINTEA.
Acesta știa că eu fac parte dintr-o familie cu rădăcini
puternice în BRU. Patru din familia mea (tata,2 surori și un
frate ale tatălui meu), înainte de anul 1948, au ales calea
vieții consacrate. Tatăl meu, fiind novice la călugărie, a fost
trimis pe front, fiind luat prizonier de ruși. După întoarcerea
acasă, BRU era desființată. De aceea s-a căsătorit și a
avut 4 copii (3 băieți și o fată).
Cele 2 mătuși ale mele au ajuns călugărițe CMD, iar
unchiul meu, preot al BRU. Toți 3 locuiau într-un
apartament din Cluj, unde m-am mutat și eu începând cu
18
anul 1975. Aici, unchiul celebra, zilnic, sf. Liturghie la care

participam și eu.
Fiind aproape de pr. PINTEA, mi-a inoculat, încet,
încet, ideea de a urma și eu calea preoției. Am îmbrățișat,
cu drag, această idee, și, paralel cu studiul de la facultatea
de stomatologie, am început, din anul 1977, și studiul
teologiei. Un studiu serios, avându-i ca profesori pe Pr.
Pintea, Pr. Prunduș, Pr. Pandrea, Pr. Popa Eugen, Pr.
Neamțu...
Adeseori, pr. PINTEA, în apartamentul de pe str.
Memorandumului nr. 3 din Cluj-Napoca, celebra sf.
Liturghie, fiind de față eu și un grup de aprox. 8-12 tineri
studenți. Seara, părintele făcea cu noi cateheze. Aceasta
s-a petrecut până în anul 1981, când am terminat
facultatea de stomatologie fiind repartizat la Buhuși, unde
am rămas 3 ani. Mi-am continuat activitatea la Tg. Ocna,
unde am fost șef de clinică, apoi din anul 1987 la Vatra
Dornei.
În anul 1982 am fost hirotonit ca preot de cardinalul
Todea în mica căsuță, situată pe str. Yugoslavia din Cluj-
Napoca, în care locuiau părinții foarte bătrâni ai pr. Pintea.
De față au fost Pr. Virgil Bercea, actualul ep. de Oradea,
mătușa călugăriță Irina, tanti Aurelia, și, binențeles,
părintele Pintea.
Din acel moment, în fiecare zi, am celebrat sf. Liturghie
indiferent unde m-au purtat pașii vieții: Buhuși (3 ani), Tg.
Ocna (3 ani), Vatra Dornei (3 ani)...
O dată pe lună (Sâmbăta) veneam la Cluj pentru a-l
întâlni pe Pr. PINTEA și grupul de prieteni din jurul
părintelui. Ne spovedeam la dânsul, concelebram sf.
Liturghie, și, făceam planuri de viitor.
După revoluția din Decembrie 1989, la sugestia pr.
PINTEA am renunțat la activitatea medicală, deși aveam
un salariu foarte bun și eram foarte căutat de pacienți, fiind
19
unul dintre puținii doctori, din acea zonă, care făceau

operații dentare complicate.
Începând din acel moment m-am dedicat total BRU
care era la început de drum după interzicerea ei din 1948.
Am fost trimis, împreună cu: pr. ing. Florentin
Crihălmeanu și cu pr. dr. Sabău Cristian, la Roma pentru
a ne aprofunda cunoștințele teologice. Menționez că eu
eram preot de 7 ani. Pr. PINTEA a venit împreună cu noi,
pentru a ne ajuta, pe drum, și, la așezarea noastră la
Roma. După 2-3 zile, dânsul s-a întors în România.
După 2 ani de studii, superiorii noștri din România, pe
mine și pe pr. Sabău, ne-au rechemat în țară, pentru că
aveau nevoie de noi, urmând ca după un timp să
continuăm studiile la Roma.
În țară, eu am fost numit prefect de studii la Inst.
Teologic din Cluj (1992-1994), iar pr. Sabău, vicar general
la București.
Apoi am fost director la liceul greco-catolic (1994-
1997), director la Caritas și vicar cu preoții după ce pr.
PINTEA s-a îmbolnăvit.
Din nefericire, boala părintelui s-a agravat din ce în ce
mai mult. Ultima dată a fost internat la Medicala I din Cluj.
Noaptea, eu stăteam cu dânsul în salon. Într-o dimineață
s-a sculat cu bună dispoziție, și, șezând, s-a lăsat ușor pe
pat, dându-și sufletul în mâinile Lui Dumnezeu...
Încă o dată afirm că: Nu îmi va ajunge întreaga viaţă
să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine.
Dumnezeu să îl odihnească. ”.
20
PSS Alexandru Mesian, care a vorbit și la

înmormântarea pr. PINTEA (cuvânt, pe care, din păcate,
nu îl avem), în cartea sa File din viața mea,2015, a scris
următoarele referitor la pr. PINTEA:
(La pag. 121,122,123): „Părintele Pintea Aştelean din
Cluj, care şi dânsul a fost hirotonit cu câteva luni înaintea
mea...era cel care a organizat hirotonirea mea în casa lui,
în subsolul unei clădiri din Cluj. Tot acolo în acea
catacombă a fost hirotonit preot Lucian Mureşan, dar şi
alţii.
În aceste zile premergătoare hirotonirii mele era o
preocupare intensă pentru toate persoanele care erau
implicate în realizarea acestui mare eveniment pentru
Viaţa Bisericii. Numărul persoanelor care s-au implicat în
acest eveniment era foarte limitat, strict persoanele
necesare pentru realizarea hirotonirii:
Episcopul loan Dragomir;
Alexandru Mesaroş (Mesian) candidat la preoţie;
Pr. Lucian Mureşan, conducătorul meu spiritual;
Pr. Silviu Augustin Prunduş, cel care m-a prezentat
episcopului loan Dragomir pentru a fi hirotonit;
Pr. Prof. Pintea Aştelean, cel care a fost creierul
desfăşurării acestui eveniment;
Sr. Aurelia Aştelean, sora lui Pintea care locuia în
această casă cu fratele său şi care la sfârşitul
evenimentului a oferit masa „festivă”.
Toţi cei care erau implicaţi cu hirotonirea mea ca preot
acționau cu prudenţă şi şi-au intensificat rugăciunile ca
totul să se desfăşoare cu bine: ora et labora...”
(La pag. 125,126): „ Pentru mine, zilele de 1 şi 2 mai 1965
erau şi zile pregătitoare pentru hirotonirea de preot ce
avea să aibă loc la Cluj-Napoca, în 8 mai 1965. La
programul de excursie din 2 mai 1965 a participat şi
prietenul şi fratele nostru Pr. Pantelimon Aştelean, zis
21
şi Pintea. Scopul principal al vizitei sale la Baia Mare era

să pregătim în detaliu evenimentul hirotonirii.
Locul unde urma să aibă loc hirotonirea era, aşa cum
am spus, la Cluj-Napoca, în locuinţa Pr. Pintea, duminică
9 mai 1965. Ulterior, s-a modificat pentru sâmbătă seara,
8 mai 1965. Eram deja în concediul legal de odihnă şi
astfel, în ziua de 4 mai am plecat la Cluj împreună cu Pr.
Pintea şi m-am instalat într-o încăpere foarte strâmtă, un
fel de magazie care avea intrarea din curtea interioară. în
acea încăpere, am petrecut în reculegere şi rugăciune
zilele care mai rămăseseră până la hirotonire şi încă două
zile după eveniment. Am stat ascuns în acel loc, fără a ieşi
din casă, pentru a nu fi văzut de cineva, chiar de vecini.
Timpul de aşteptare a fost timpul în care am făcut
„exerciţiile spirituale”, adică meditaţii având ca temă
„Sfânta Preoţie”, dar şi program de rugăciune intensă. Pr.
Pintea a fost cel care a condus aceste zile de reculegere
sufletească. Este în practica Bisericii ca pentru hirotonirea
de preot candidatul să fi făcut cel puţin trei zile de exerciţii
spirituale sau reculegere spirituală, ori momentul acesta
de aşteptare a fost foarte potrivit. ”
Iată și alte gânduri scrise și de alți fii spirituali ai pr.

PINTEA: Extras din cartea de Memorii 2016, a pr. ing.
Mesaroș Simion:
(La pag. 67,68): „În 1967 am avut norocul să-l întâlnesc
pe Cardinalul Iuliu Hossu la Mănăstirea Căldăruşani,
unde, după ieşirea din închisoare, era plasat cu D. O.
(domiciliu obligatoriu).
În vara anului 1967 aveam prima vacanţă de vară.
După ce am relatat celor de acasă cum l-am întâlnit pe
cardinal Iuliu Hossu la Căldăruşani, părintele Pintea
(îndrumătorul meu spiritual) a hotărât să-l căutăm din nou
în cursul verii. În luna august am pornit din Cluj împreună
22
cu părintele Lucian (actualmente fericitul cardinal Lucian

Mureșan, ahiepiscop major al Bisericii Române Unite cu
Roma-greco catolică) şi părintele Pintea cu maşina
acestuia (Pintea avea permis de conducere şi o maşină
Fiat 600) într-un turneu prin ţară. Ne-am oprit mai întâi în
parohia romano-catolică Zimandu Nou din judeţul Arad. în
această parohie, paroh era Pius Hoffman, care fusese
coleg cu Pintea şi Lucian la Seminarul Teologic din Alba-
Iulia. (însoţit de Pintea, „pater Pius” m-a vizitat o dată şi
la unitatea militară din Ineu, pe vremea când eram militar.
Într-o învoire de două ore plimbându-ma cu cei doi am avut
posibilitatea să mă spovedesc şi să mă cuminec. „Pater
Pius” a adus Sf. împărtăşanie într-o pixidă). De această
dată la Zimandu Nou „pater Pius” ne-a ţinut vreme de trei
zile Exerciţii Spirituale... De aici am plecat spre Bucureşti
- Căldăruşani. De 15 august 1967, Sf. Maria Mare, eram
la Căldăruşani. La mănăstirea Căldăruşani era forfota
specifică sărbătorii. Cardinalul Iuliu Hossu îmbrăcat în
reverendă cu nasturi roşii, cu brâu roşu şi cu cruce
pectorală de episcop catolic se afla în grădina mănăstirii şi
era înconjurat de grupuri de credincioşi din zonă. în aceste
împrejurări, s-a putut întâlni mai întâi cu Pintea şi Lucian,
iar după o vreme m-am apropiat şi eu. ”
(La pag. 70): „În vacanţe, venit în Baia Mare, frecventam
cercurile rezistenţei greco-catolice. Prin părintele Pintea
de la Cluj, care îmi era conducător spiritual, m-am găsit în
contact cu preoţi din Cluj între care preot Silvestru
Augustin Prundus (OSBM), dar mai ales cu un grup mare
de tineri studenţi din Cluj care gravitau în jurul părintelui
„Pintea”. Revelionul din 1969-1970, primul revelion la care
studenţii erau în vacanţă după manifestaţia din Bucureşti
în urmă cu un an, a fost organizat de către părintele Pintea
la Femeziu, la locuinţa lui Anton Mureşan (cel care m-a
meditat la matematică). La acest revelion au participat
23
circa 25-30 de tineri, băieţi şi fete, majoritatea studenţi. La

miezul nopţii ne-am retras în capela romano-catolică din
imediata apropiere a locului unde petrecem de revelion şi
am rămas în reculegere şi adoraţie 15-20 de minute, după
care am revenit şi am continuat să ne distrăm, să dansăm
şi să ne simţim bine până dimineaţă...
...cei trei preoţi nou hirotoniţi în preajma cărora mă
aflam şi cu care comunicam îndeaproape, Lucian, Pintea
şi Alexandru erau celibatari (necăsătoriţi)...”
La acest extras din cartea sa, se adaugă și gândurile

recente ale pr. ing. Mesaroș Simion. Amintiri despre
Pantelimon Aștileanu-Pintea: „În cele ce voi scrie
amintindu-mi de Pantelimon Aștileanu, voi folosi numai
numele Pintea – deoarece sub acest nume el a rămas în
memoria și amintirea tuturor celor care, de-a lungul anilor
s-au bucurat de prietenia, bunăvoința sau sfaturile și
îndemnurile venite dinspre el.
L-am cunoscut pe Pintea în anul 1955 prin prietenul
său cel mai apropiat, Lucian Mureșan, astăzi
Arhiepiscopul Major al Arhiepiscopiei Majore de Alba Iulia
și Făgăraș – Cardinal.
Anul 1955 era anul în care terminam primele șapte
clase iar „Pintea și Lucian” pășeau ca studenți teologi la
Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din
Alba Iulia. Deși între mine și ei era o diferență de vârstă de
peste zece ani, eu fiind abia copil-adolescent, această
diferență de vârstă n-a fost considerată o barieră de către
cei doi, probabil și pentru că un frate mai mare a lui Lucian
era căsătorit cu o soră mai mare a mea.
Intrarea celor doi la Teologia romano-catolică din Alba
Iulia era rezultatul unor acțiuni clandestine ale Bisericii
catolice de ambele rituri din România.
24
Pintea, care trăia la Cluj era bine implicat în aceste

acțiuni. El a intrat apoi în legătură cu Lucian printr-un
prieten comun din Baia Mare, Traian Ilieș – tehnician
stomatolog, fiul preotului greco-catolic în rezistență Ștefan
Ilieș din Baia Mare.
Biserica Romano-Catolică, deși crunt persecutată,
totuși n-a fost desființată prin lege rămânând ca „un cult
tolerat”. Însă îndată după instaurarea comunismului, și
episcopii romano-catolici au fost arestați și închiși.
Prin anul 1954 episcopii romano-catolici supraviețuitori
au fost eliberați însă trei dintre ei muriseră ca urmare a
torturilor și a regimului de exterminare din închisoare.
Singurul care s-a putut întoarce în dieceza sa a fost
episcopul Márton Áron la Alba Iulia, unde funcționa și
Institutul Teologic. Acesta a decis, probabil printr-o
înțelegere discretă cu episcopii greco-catolici care au
rămas în continuare închiși, să primească un număr de
cinci-șase studenți români greco-catolici în acest seminar
pentru vremurile care vor urma, pentru că cele trei
seminarii greco-catolice de la Blaj, Cluj și Oradea erau
desființate.
Pintea, pentru care nu existau „uși închise” nici secrete
pe care el să nu le cunoască, l-a descoperit pe Lucian de
la Baia Mare prin Traian Ilieș, așa cum arătam și prin
Lucian, Pintea a cunoscut și familia din care eu provin,
stabilind o prietenie strânsă cu doi din frații mei mai mari,
Nicolae (1934-1960) și Alexandru (1937-2023) episcop de
Lugoj (1994-2023) și chiar și cu mine care în 1955 eram
copil-adolescent.
În ciuda diferenței de vârstă dar și al nivelului de
cultură eram considerat ca oricare dintre cei pe care i-am
nominalizat sau alții din categoria acestora. E mare lucru
să poți și să știi să te cobori la nivelul unui copil-adolescent
iar pentru acesta, o astfel de apropiere poate fi decisivă.
25
La ora la care aștern aceste rânduri și privesc retrospectiv,

îmi aduc aminte de un paragraf dintr-un discurs
autobiografic publicat într-una din cărțile mele pe care îl
citez: „Am căzut în pământ bun apoi, pentru că din
copilărie am fost acceptat într-un cerc de tineri, mai puțin
tineri ca mine, animați de acealeși idealuri morale, sociale
și intelectuale. ”1
O situație dramatică în viața lui Pintea și a celorlalți
câțiva studenți teologi români din Institutul Teologic de la
Alba Iulia a survenit în anul 1959 pe când erau în anul IV.
Printr-un ordin venit de la Departamentul Cultelor din
București aceștia au trebuit să-și întrerupă studiile pe
motiv că proveneau din familii greco-catolice și dictatura
comunistă le interzicea să studieze într-un Institut Teologic
romano-catolic. Plecarea celor câțiva studenți români din
Institutul Teologic de la Alba Iulia a stârnit îndurerare nu
numai în sufletele lor ci în egală măsură și în sufletele
colegilor maghiari și germani, a profesorilor și a
Episcopului Márton Áron.
Relațiile stabilite în cei patru ani de studenție la Alba
Iulia de către Pintea și colegii săi cu generațiile de preoți
romano-catolici care au urmat, au întărit foarte mult
legăturile dintre rezistența greco-catolică și Biserica
Romano-Catolică din țară, care funcționa cu titlul de „cult
tolerat”.
Întâlnirile mele cu Pintea au început să fie tot mai dese
după 1959 când el nu se mai găsea în Institutul Teologic
de la Alba Iulia. Pintea își făcea apariția în Baia Mare la
prietenul și colegul de facultate Lucian, foarte des, dar
cred că de fiecare dată se întâlnea și cu noi. Nu existau
atunci telefoane nici măcar fixe, decât doar la întreprinderi
1
Pr. Simion Mesaroș - Comentarii Discursuri Predici, Editura Marist,
2018, p. 45.
26
și instituții, așa că, apariția lui Pintea era în general

neanunțată.
La fel ne întâlneam și la Cluj. Uneori mergeam special
pentru a-l întâlni iar alteori întâlnirile erau cuplate și cu alte
ocazii. Pintea locuia împreună cu sora sa Aurelia la
demisolul unei vechi clădiri, practic în centrul Clujului. În
această locuință la demisol au avut loc pe parcursul a 30
de ani, 1959-1989, multe evenimente istorice,
determinante pentru istoria Bisericii Greco-Catolice din
perioada clandestinătății. Atât Pintea cât și Tanti Aurelia
erau de o inegalabilă ospitalitate pentru oricine bătea la
ușa lor. Aveau de asemenea un umor excepțional. Când
sunam la ușă, Pintea venea să deschidă, mă îmbrățișa cu
drag și zicea: „Noa, omul tăt bine așteaptă”.
Tema discuțiilor noastre era în proporție de 90%
soarta, viața și viitorul Bisericii Greco-Catolice. Episcopii
noștri aflați încă în viață se găseau prin închisori iar
informațiile despre starea sănătății și soarta lor erau vagi
sau inexistente. O altă temă în același context era
experiența pe care Pintea a dobândit-o în Institutul
Teologic romano-catolic de la Alba Iulia în cei patru ani de
studii. Avea ample cunoștințe din disciplinele teologice
studiate dar și o înaltă cunoaștere a Limbii Latine
deoarece în mare măsură studiile și manualele erau în
Limba Latină.
În anul 1963 eu am fost încorporat în armată la o
unitate specială de Rachete Operative Tactice din Ineu, nu
departe de Arad. Unitatea era una de mare secret și
fusese înființată după „Criza din Marea Caraibelor 1962”.
Aici mă trezesc într-o seară că sunt căutat la poartă. Cine
credeți că mă căuta? Pintea, însoțit de un prieten.
Prietenul era preotul romano-catolic Pius Hoffman paroh
la Șimand lângă Arad. Pintea a aranjat cu ofițerul de
serviciu o învoire de o oră timp în care ne-am plimbat și pe
27
lângă calea ferată, pe întuneric, unde m-am putut spovedi

iar părintele Andreas avea ascunsă la piept pixida cu
sfânta ostie și m-am putut împărtăși.
Anul 1964 a fost unul de mare cotitură în politica
României comuniste deoarece printr-un decret de lege,
deținuții politici, câți mai erau în viață, au fost eliberați din
închisori. Între aceștia au fost și câțiva dintre episcopii
greco-catolici. În cele ce urmează mă voi referi numai la
Episcopul Ioan Dragomir al Maramureșului.
Decretul din 1964 m-a surprins ca militar în termen la
Unitatea Militară din Ineu de unde m-am eliberat (lăsat la
vatră) în a doua jumătate a anului 1965. Sosit acasă m-am
regăsit în ambientul dominat aș putea spune de Pintea. În
locuința noastră din Ferneziu locuiam împreună cu părinții
și fratele meu Alexandru. La puțină vreme după
întoarcerea din armată, cred că mai puțin de o lună într-o
după-masă, ne trezim cu Pintea și Lucian la noi. După un
schimb de saluturi și bucuria reîntâlnirii cei doi oaspeți cu
fratele meu Alexandru și eu ne-am retras în camera
noastră. Vizita celor doi a fost din timp pregătită de către
cei trei, iar scopul întâlnirii era ca mie să-mi fie făcut
cunoscut un mare secret: Pintea, Lucian și Alexandru erau
preoți hirotoniți de către Episcopul Ioan Dragomir.
Hirotonirile s-au făcut în mare secret la Cluj în locuința
lui Pintea la demisolul pe care deja l-am amintit. Pintea și
Lucian au fost hirotoniți în octombrie și decembrie 1964 iar
Alexandru în mai 1965. În acea perioadă eu eram militar
iar acum, întors din armată, eram onorat a fi unul dintre
foarte puținii care cunoșteau secretul. Părinții vor afla
acest secret abia peste șapte ani, în anul 1972.
Nu-mi mai amintesc dacă atunci sau la scurtă vreme
după aceea, i-am cerut lui Pintea să accepte să-mi fie
îndrumător spiritual. Desigur, a acceptat cu plăcere.
28
Pentru mulți ani de acum înainte, comunicarea cu Pintea

era, nu numai în „forul extern” ci și în „forul intern”.
Acum, când Pintea nu mai este de mult, a murit în
2001, acum când anii mei se apleacă spre apus, acum
când la rândul meu voi rotunji 50 de ani de preoție, îmi
întorc privirea spre trecut și realizez pentru a nu știu câta
oară, ce om important a fost Pintea și ce rol pozitiv
important a avut el în viața mea, și, sunt convins că în viața
a mulți alții dar mai ales în viața Bisericii, așa cum se va
putea constata tocmai din această inspirată carte.
Aici mă opresc puțin pentru a-i felicita pe inițiatorii
acestei cărți care adună în paginile sale impresii ale unora
din cei care l-au cunoscut pe Pintea.
Nu voi putea să închei impresiile și cunoștințele mele
despre Pintea înainte de a-mi exprima câteva opinii cu
privire la Pintea și activitatea sa după decembrie 1989.
Dacă din decembrie 1948 când Biserica Greco-
Catolică a fost scoasă în afara legii și până în decembrie
1989, vreme de 41 de ani, chiar dacă el n-a fost arestat și
închis, pentru că în 1948 avea doar 17 ani, Pintea s-a găsit
mereu în prima linie a rezistenței greco-catolice, după
1989, același Pintea n-a promovat așa cum mi s-a părut
mie, și nu numai mie, că ar fi trebuit să fie promovat, el
rămânând același.
După 1989 Pintea a fost transferat într-un quasi
anonimat. Nu sunt chiar sigur, însă, din multele întâlniri pe
care le-am avut cu Pintea după 1989 mi se părea că este
apăsat de o anumită suferință, nu fizică, pe care nu mi-a
mărturisit-o niciodată. Tanti Aurelia a murit înaintea lui
Pintea și momentul acesta pentru el a fost o pierdere mai
mare decât una obișnuită. Aș greși dacă aș spune că spre
sfârșit a fost abandonat dar nu ezit să cred că spre sfârșitul
zilelor sale nu s-a bucurat în mod corespunzător de
prețuirea pe care o merita. Evocarea în această carte a
29
personalității celui pe care l-am cunoscut, stimat și iubit

Pintea vine să îndepărteze acel quasi anonimat ce s-a
abătut peste ultima parte a vieții sale printre noi și felicit
încă odată pe cei care au ostenit la scoaterea lucrării de
față. ” (Pr. Simion Mesaroș, Aprilie 2023)
Gândurile exprimate de: Pr. ing. Tibil Viorel:

Toată viața mea spirituală este legată de părintele
PINTEA
„L-am cunoscut pe pr. Aștelean Pantelimon (PINTEA)
prin Ionaș (Dr. Roman Ioan), în toamna anului 1968. Ionaș
a terminat o școală tehnică sanitară și a fost repartizat la
Cluj lucrând în același loc cu PINTEA.
Ionaș a simțit nevoia ca să-mi facă și mie cunoștință
cu dânsul, știindu-mă student la Politehnica Clujană. Prin
această împrejurare fericită, l-am cunoscut pe PINTEA.
În acel moment, eram în anul III la Politehnică.
Stăteam în căminul studențesc. Duceam o viață de
student obișnuit. Participam la cursuri, învățam, vizionam
filme la cinematografele clujene. Oricum, eram departe de
Dumnezeu și de Biserică.
Prima întâlnire cu dânsul a fost una scurtă, pentru că
era grăbit să plece undeva. Scurtă, dar deosebit de
importantă. De la început, m-a fascinat personalitatea lui.
Am simțit, încă de la prima întâlnire cu dânsul, o dorință
de a-l cunoaște mai bine, de a-mi fi apropiat. De aceea,
mi-am dorit f. f. mult să-l revăd, să continuăm discuția
începută, și să mă apropii mai mult de dânsul și să fiu cât
mai mult în preajma lui. Dorința mea s-a realizat. L-am
reîntâlnit, de mai multe ori. Am fost cu dânsul foarte
deschis și sincer. La un sfârșit de săptămână, mi-a propus
să facem o mică excursie în țară. Rugăciuni pe drum,
intrarea în diferite biserici, dar și vizite culturale. Am ajuns
și la Lipova, la Basilica Maria Radna. Am parcurs calea
30
crucii cu momente scurte de rugăciune, apoi am intrat în

interiorul basilicii. Am mers la Altarul în care era icoana
Maicii Domnului. Ne-am așezat în genunchi la această
icoană făcătoare de minuni. Am stat acolo un timp. Nu știu
exact cât. Știu că Pintea mi-a spus că am stat mult. Știu
de asemenea că, în acel timp, s-a petrecut în sufletul meu
o schimbare deosebită, o adevărată minune. Simțeam o
mare bucurie în mine, simțeam că sunt fericit. Bucurie,
fericire pe care numai bunul D-zeu o poate da. Știu, de
asemenea că, după aceea, am ajuns la cetatea Devei.
Urcarea mi-i s-a părut ușoară, fără mare efort. Parcă
zburam. Ne-am întâlnit acolo cu alți turiști. Imediat ne-am
imprietenit cu ei, făcând cu ei poze. Văzându-mă în acea
stare și PINTEA a fost bucuros.
Au urmat alte întâlniri fructuoase cu dânsul. Făceam
excursii în jurul Clujului, împreună cu alți elevi spirituali ai
dânsului, băieți și fete. Cu toții, mergeam pe jos, prin
păduri, unde ne făceam Rozarul și cântam pricesne.
31
Aceasta o făceam și la dus și la întors. Ajungând într-o

poiană, ne opream. Pregăteam terenul de joacă și, uneori,
locul de luare a unei mici gustări. Cu toții, eram bucuroși,
relaxați, și, cu adevărat, fericiți.
În aceste excursii, în general, nu s-au făcut fotografii,
cu foarte puține excepții.
La fel, făceam excursii, pe jos, și în jurul altor localități
unde ajungeam: Baia Mare, Ferneziu,etc.
De asemenea, făceam excursii la parohiile romano-
catolice din toată România, la foștii colegi de institut
teologic ai lui PINTEA de la Alba Iulia. Pe drum ne opream
la diferite cunoștințe și locuri culturale ale țării noastre. Și
aici, pe drum făceam rugăciuni diverse și mai ales Rozarul.
Iată una din poze:
De la stânga spre dreapta:

Pintea, pr. paroh, Viorel și Ionaș.
32
Părintele Pintea și-a iubit mult biserica sa, țara sa și pe

toți cei ce i-a întâlnit. A făcut numai bine peste tot și tuturor.
Era deosebit de harnic, iute, parcă nu obosea niciodată. Îți
făcea impresia că aproape în același timp, era: la Cluj, la
Baia Mare, sau în jurul acestor orașe. Asta pentru că, dacă
era nevoie de dânsul, disponibilitatea sa era nelimitată, zi și
noapte.
Într-o zi a anului universitar 1970-1971, fiind încă student
la Cluj, i-am spus că, mama mea era bolnavă. Imediat a
vorbit cu câțiva din grupul nostru spiritual, și împreună au
hotărât să mergem la Mocira (un sat de lângă Baia Mare)
unde trăiau părinții mei. Cum o să ajungem acolo? Cu o
ocazie, a spus PINTEA. Am ajuns la șosea. La sugestia
părintelui am început Rozarul. Nu a trecut mult. A venit o
dubiță și ne-a luat. Ne-a lăsat la Recea. De acolo, pe jos, am
ajuns la Mocira. Am început, cu toții, să lucrăm. Fetele au
făcut curățenie și mâncare...Eu și părinții mei am fost foarte
fericiți că bunul D-zeu ne-a dat asemenea prieteni...
Ceea ce este foarte important este că în perioada celor
2 ani și jumătate cât am fost la Cluj în jurul pr. PINTEA, m-
am simțit deosebit de sigur pe existența mea, având o mare
bucurie a vieții. Nu aveam nici o grijă a viitorului. Mă
simțeam, cu adevărat, fericit.
Pe cei ce îi avea aproape spiritual, Pintea îi ocrotea, mai
ales sufletește, cât putea dânsul mai mult, pentru a nu se
pierde, pentru a nu se îndepărta de D-zeu.
Astfel, pentru a fi împreună și în momentele când
oamenii petrec, de exemplu la revelion, când toți studenții
erau în vacanță, pentru ca aceste petreceri să nu ne
afecteze viața sufletească, Pintea făcea tot posibilul ca,
revelioanele să le petrecem împreună, la care nu lipsea
programul spiritual, de rugăciune, de adorație la sf.
Sacrament. Astfel că, prin mijlocirea lui Pintea, bunul
33
Dumnezeu a fost alături de noi și la sfârșitul anului și

începutul unuia nou.
Iată ce spune Pr. Simion Mesaroș despre revelionul de
la Ferneziu (1969/1970): „La acest revelion au participat
circa 25-30 de tineri, băieţi şi fete, majoritatea studenţi. La
miezul nopţii ne-am retras în capela romano-catolică din
imediata apropiere a locului unde petrecem de revelion şi am
rămas în reculegere şi adoraţie 15-20 de minute, după care
am revenit şi am continuat să ne distrăm, să dansăm şi să
ne simţim bine până dimineaţă...”
De asemenea în vacanțe, mai ales cea de vară, făcea
tot posibilul să ne ducă în excursii prin țară, poposind la
parohiile romano-catolice. Îmi aduc aminte, cum într-o vară
am ajuns, târziu în noapte, într-un oraș (Nu-mi aduc aminte
exact care, probabil Râmnicu Vâlcea) din sudul țării. Am
bătut la poarta parohiei, părintele Pintea i-a spus că suntem
greco-catolici și dacă poate să ne găzduiască. Ne-a primit cu
toată dragostea, ne-a făcut un ceai, o mică gustare și ne-a
pregătit locul unde să dormim. A doua zi, am participat la sf.
Lit. , după care ne-a servit un mic dejun sățios, spunându-ne
că ne așteaptă, cu drag, să revenim și altădată.
Apoi, într-o altă vacanță, am ajuns cu Pintea, la parohia
romano-catolică din Teremia Mare, jud. Timiș. O parohie de
sași, având ca paroh pe pr. Heim Peter. Cu dânsul trăiau și
părinții săi, care îl ajutau în toate. Am stat acolo circa 10 zile.
A fost minunat. Am participat la sf. Liturghie în fiecare zi.
Duminică, împreună cu Pintea, am ministrat. Am admirat
modul de organizare și trăire a vieții, după principiul ,,Ora et
Labora” (Rugăciune și muncă) de către tatăl și mama,
împreună cu părintele Heim Peter. Au fost și sunt pentru
mine un exemplu...
În acest mod, sub îndrumarea atentă a pr,Pintea, tot mai
mult, am crescut în viața spirituală. Am început să merg zilnic
la sf. Liturghie la catedrala sf. Mihail din centru Clujului, unde
34
mă împărtășeam de fiecare dată. Sf. Liturghie începea la

ora 6,00. După care mă duceam la cantina studențească
pentru micul dejun. Apoi, la cursuri care începeau la ora
8,00. Locuiam la căminul studențesc. În fiecare zi plecam,
imediat după ora 5,00. Colegii au început să-mi pună
întrebări de ce plec la acea oră. Eram, pentru ei, dubios.
Spunându-i lui Pintea aceste lucruri, dânsul mi-a spus că
trebuie să mă mut în gazdă. S-a găsit o bătrână care stătea
în centru și avea 2 camere separate și care s-a bucurat să
ne primească pe mine și pe un alt fiu spiritual al lui Pintea,
Nelu Biriș. Nelu mai avea 2 frați care erau și ei în anturajul
spiritual a lui Pintea, și, cu ajutorul lui au ajuns amândoi
preoți gr. -cat. , unul dintre ei a rămas celib (Felician).
Acum eram foarte aproape de Biserică și ne era mult
mai ușor, mie și lui Nelu, de a participa la sf. Liturghie
zilnică. Nelu a fost, pentru mine, un exemplu de credință și
de comportare...
La un moment dat, mie, personal, PINTEA mi-a
mărturisit că este preot greco-catolic, atenționându-mă că
este un foarte strict secret și că numai eu știu de acest fapt.
Mai târziu, am aflat că la toți fii spirituali le-a spus același
lucru. În felul acesta toți știau că este preot, fiecare crezând
că numai el știe.
După aceea, am început să particip și la sf. Liturghii
greco-catolice celebrate de pr. PINTEA.
Apoi, sub îndrumarea pr. PINTEA, am studiat
dogmatica și morala creștină, pentru a putea trăi cât mai
bine și corect viața pe care o duceam, și, poate, pentru a
ajunge, la un moment dat preot.
Mereu îmi aduc aminte de timpul petrecut în apropierea
pr. PINTEA, de cât bine mi-a făcut, dar mai ales de binele
spiritual. Dânsul a făcut, întotdeauna ceea ce a trebuit, atât
pentru mine cât și pentru ceilalți fii spirituali. Pe lângă:
35
Rugăciune, Participarea la sf. Liturgie, Spovadă,

Împărtășanie, dânsul a mai inițiat și:
-discuții personale spirituale, sufletești, cu fiecare dintre
noi.
- ne-a pus în contact cu alți tineri și tinere din generația
noastră pentru a ne arăta că există și alții, de aceeași vârstă,
care, împărtășesc și trăiesc aceeași credință și viață morală.
- petreceam, împreună, timpul liber, în mod plăcut,
recreativ, feriți de influiențe negative.
- excursii la sfârșit de săptămână, mai ales în vacanțe.
- întâlniri cu mari personalități ale acelui timp, ca:
Dr. Vlaicu, mare profesor universitar, șeful clinicii
medinale din Cluj-Napoca. Dânsul, lua masa de prânz,
aproape zilnic, la prietenul său PINTEA, masă pregătită de
tanti Aurelia, sora părintelui. Domnul profesor era un om
deosebit, cu mare personalitate, ținută, simplitate și
demnitate...
Dr. Bologa, mare profesor universitar. La acesta,
părintele ne-a dus, pe mai mulți tineri, într-o după masă să-l
vizităm la biroul său universitar. Ne-a primit cu deosebită
atenție. PINTEA i-a pus o întrebare: Vă văd, aproape în
fiecare dimineață, la Biserica din centru, participând la sf.
Liturghie unde vă și împărtășiți. Cum se poate ca Dvs. , om
de știință, profesor universitar, membru al 7 academii din
străinătate, să faceți acest lucru? Răspunsul a fost, după
cum mi-aduc aminte, următorul: Francezul are o vorbă:
„Noblesse oblige” (noblețea obligă). Am fost în război ca
doctor de campanie. Eram ateu. O putere nevăzută mi-a
salvat viața de multe ori, în situații în care eram sigur că voi
muri. Acum, dacă am cât de cât noblețe, sunt obligat să-i
mulțumesc acelei puteri nevăzute care mi-a salvat de mai
multe ori viața, care este, de fapt, bunul Dumnezeu”...
Pr. Lucian Mureșan (viitorul mitropolit și cardinal) și Pr.
Alexandru Mesian (Viitorul episcop de Lugoj), care, aveau,
36
în acel timp, o viață modestă, umilă. Părintele PINTEA a

văzut în ei, viitoare mari personalități ale BRU și, de aceea,
a făcut tot posibilul ca să fiu cât mai aproape de dânșii, să-
mi fie, într-un fel, prieteni. Pentru aceasta, a organizat într-o
vară o excursie în patru (Lucian, Alexandru, Pintea și eu), cu
2 opriri de care mi-aduc aminte: Sângeorz Băi și Marea
Neagră.
În fiecare zi, cei trei preoți concelebrau într-o cameră, sf.
Liturghie, binențeles, cu perdelele trase și cu voce scăzută
la care eu eram, un fel de cantor. La Marea Neagră, am
ajuns într-o stațiune cu puțină lume, atât pe plajă cât și în
hotel. Aici, pe plajă, îmi aduc aminte că am făcut concursuri
de sărituri în lungime, cu avânt și de pe loc. Făceam
clasamente zilnice. În felul acesta, încet, încet, am devenit
prieteni. Lui Alexandru, noi toți ceilalți, îi spuneam, în glumă:
„Poftiți preasfințite părinte”. Mai târziu, mi-am dat seama că
această glumă a fost „profetică”, deoarece Alexandru a ajuns
episcop, care, în mod normal, este salutat cu „Preasfințite
părinte”.
La Sângeorz Băi, Pintea a făcut rost de costume
populare cu care ne-am îmbrăcat și am făcut poze. Iată una
dintre ele:
De la stânga spre dreapta: Alexandru (viitor episcop de Lugoj),

Lucian (viitor arhiepiscop, mitropolit și cardinal), Viorel și Pintea.
37
Prin sfânta taină a preoției, pr. PINTEA a avut mulți fii și

fiice, după spirit. Aceștia au fost educați nu numai să fie
credincioși ci și să fie corecți, harnici, să-și iubească Biserica,
țara și neamul. Oriunde, și-au desfășurat activitatea
profesională, ei s-au remarcat în mod deosebit. Fie la
catedră ca profesori, fie în întreprinderi ca ingineri, fie la
spitale ca doctori, ajungând, unii dintre ei în posturi
importante de conducere.
Simion Mesaroș, a fost promovat, încă din perioada de
stagiatură, șef de secție la turnătorie la IMMUM Baia Mare,
deși nu era membru de partid.
Gheorghe (Ghiță) Basarab, director de spital și șef secție
cardiologie.
Ioan (Ionaș) Roman, director de spital, secretar de stat
la ministerul sănătății și consilier personal al primului
ministru.
Felician Biriș, șef clinică stomatologică.
Ioan (Nelu) Biriș, director de școală.
Viorel Tibil, director de intreprindere meșteșugă-
rească...
După ce am terminat facultatea de Politehnică, am fost
repartizat, ca inginer, la Baia Mare, la intreprinderea I. M. M.
U. M. Împreună cu un alt nou inginer, Mesaroș Simion (viitor
preot), am primit un apartament cu 2 camere confort IV (mic
și fără uși interioare). Într-o zi, spre surprinderea mea, pr.
PINTEA și tanti AURELIA (sora părintelui) au venit cu
mașina și mi-au adus un dulap demontabil și, parcă, un
fotoliu simplu care se putea întinde și pe care se putea dormi.
Acest amănunt ale relației mele cu pr. PINTEA, arată modul
de a se comporta, de a acționa, cu bunătate și atenție față
de toți cei pe care îi cunoștea...
Eram preocupat de a nu mă îndepărta de D-zeu, prin
plecarea din anturajul spiritual apropiat al lui Pintea. Mi-am
exprimat această preocupare și pr. TODEA (viitorul mitropolit
38
al BRU și cardinal), care era în vizită la Pintea. Acesta m-a

încurajat dând-mi anumite indicații spirituale de urmat.
L-am consultat pe pr. TODEA pentru că îl cunoșteam
dinainte. Dânsul venea, adeseori, pe la pr. Pintea. Era, cu
adevărat, un om impresionant, demn, cu o ținută impecabilă
și o față luminată. Odată, l-am însoțit pe Pintea, care l-a dus,
pe pr. Todea, cu masina, la Reghin, pentru ca, la întoarcere
și nu fie singur. Am ajuns pe drumul deluros, pe o vale, spre
Turda. Se însera. Soarele era spre apus. Dintr-o dată pr.
TODEA a început să cânte, în micuța mașină a lui Pintea, cu
o voce impresionantă, priceasna: ,,Noaptea e stăpână-n
vale truda zilei s-a sfârșit, obosit m-abat din cale să Te-ador
Isus iubit...”, producându-mi o mare emoție și bucurie,
emoție și bucurie care mă cuprinde și acum și de fiecare dată
când îmi aduc aminte de acele clipe când am fost alături de
acești titani ai Bisericii noastre (TODEA, în primul rând, dar
și PINTEA)...
În micul spațiu din Cluj de pe str. Moților nr. 3, de la
subsol, pr. PINTEA și tanti Aurelia (sora părintelui) au
amenajat o mică capelă. Un loc unde se celebra sf. Liturghie
și unde ne puteam retrage pentru reculegere și rugăciune.
Iată o poză din interior:
De la dreapta spre stânga: Pintea;Viorel;tanti Aurelia;Ionaș.
39
Despre această capelă, amintește D-na Terezia Bolchiș

Tătaru, care, în anul 2017 a publicat o carte care avea titlul:
„Salvați Catacomba din Cluj”, editura Galaxia
Gutenberg,2017. Autoarea cărții spunea că această mică
capelă este o catacombă „unică şi de mare valoare”, apelând
la Ordinariatul diecezei de Cluj de a amenaja această mare
valoare a BRU, care: „este unică în lume”. Iată un extras
din această carte:
(La pag. 54-55): „Lista catacombelor este lungă, necrezut
de lungă deşi incompletă, mai lungă decât a bisericilor BRU,
la 1948. Motivul? Într’un sat, într’o parohie, exista o singură
biserică folosită de toţi credincioşii parohiei. În
clandestinitate, fiecare preot „liber” îşi avea catacomba sa,
dar pe lângă asta, în sat mai funcţionau şi altele, casele
credincioşilor, la fel ca şi în perioada primilor creştini, când
fiecare familie, era o „biserică”...
(La pag. 74-76): „Catacomba din Cluj.... la Cluj, ca şi în
alte părţi, au funcţionat...catacombe: a părintelui Tertulian
Langa, a părintelui Eugen Popa, retras de la Blaj, a părintelui
Matei Boilă şi a altor preoţi, a călugărilor basilieni, a
părinteluiPrunduş şi Arieşan Gavril de pe str. Gheorghe
Lazăr nr. 20..., totuşi o catacombă din Cluj este unică şi de
mare valoare! *
...Protopopul (n. p. : romano-catolic de Cluj) i-a oferit
prietenului Pintea şi surorii sale, Aurelia, o locuinţă în
această clădire (n. p. : de pe str. Moților nr. 3), la etajul I şi o
cameră la demisol...În această încăpere de la demisol, sora
terţiară basiliană Aurelia a amenajat o capelă. Aceasta a fost
catacomba şi catedrala episcopului Ioan Dragomir în care a
sfinţit în harul preoţiei un număr de bărbaţi, tineri sau mai în
vârstă care şi-au dorit a-L servi pe Dumnezeu, ca lucrători în
via Sa, cu Patrafir.... fiecare catacombă, îşi are valoarea ei
în faţa Domnului şi a Istoriei. Considerăm însă că această
catacombă a BRU, din Cluj este unică în lume. De ce?
40
Pentru că în această catedrală a clandestinităţii catolice

româneşti a fost oferit harul preoţiei unui număr însemnat de
solicitanţi (cu regret că încă nici în 2016 nu avem o evidenţă
clară, a lor) dintre care unul, Alexandru Mesian, a devenit
episcop de Lugoj, iar altul, Lucian Mureşan, cardinal...care a
spus într-un interviu luat în 2006: „am fost hirotonit ca preot
într’un beci al unui bloc din centrul Clujului, noaptea, între
orele două și patru și eram prezente doar 3 persoane:
episcopul celebrant, încă un preot și subsemnatul, candidat
la preoție, iar pe trotuarul de afară se auzeau pașii
securistului. Acela a fost cel mai greu moment pentru noi, dar
Dumnezeu a voit ca eu să fiu preot și s’a desăvârșit lucrarea
și am fost preot. ”...
Și acum îmi aduc aminte cât de încântat și de fericit am
fost după ce l-am cunoscut pe pr. PINTEA și i-am mărturisit
atunci acest lucru. Dânsul mi-a spus: „să știi că nu o să fii
mereu în această stare, o să vină și momente de ceață
sufletească, de încercare, mai mici sau mai mari. Dar să ai,
mereu, încredere în bunul D-zeu. El te va ajuta în orice
împrejurare”. Și au venit aceste încercări. Bunul D-zeu m-a
ajutat și am ieșit cu bine din toate încercările.
A trecut timpul. Dar, prin educația primită de la pr.
PINTEA, nu m-am îndepărtat de Biserică și de Dumnezeu.
Participam la Sf. Liturghie, aproape zilnic. Spovadă
periodică, ori de câte ori era nevoie, rugăciuni și o viață cât
mai bună.
De asemenea, așa cum m-a îndrumat părintele PINTEA,
am căutat să fiu aproape de cei fideli ai Bisericii. Astfel nașii
de cununie au fost familia pr. Mesaroș Simion, care mi-a
botezat și copiii...
Vocația mea de a fi preot gr. -cat. mi-a insuflat-o pr.
PINTEA, în timpul în care eram încă student la Cluj, și care,
mi-i s-a întipărit adânc în mintea și sufletul meu. Nu s-a stins,
indiferent unde m-au purtat pașii vieții. De aceea, după 1989,
41
deși aveam 44 de ani, am dat admitere la Facultatea de

teologie greco-catolică „Ep. Alexandru Rusu” din Baia Mare,
urmând cursurile intensive. Aici, cu bucurie, l-am întâlnit pe
pr. PINTEA, care ne-a ținut exercițiile spirituale.
Atașez 2 fotografii semnificative:
1991. Baia Mare. Institutul teologic.
Exerciții spirituale ținute de pr. PINTEA (cel din mijloc)
Prima poză: Toți studenții din prima promoție.
A doua poză: Studenții de la cursul intensiv
42
Analizându-mi viața, pot să afirm, fără ezitare, că, pr.

PINTEA a fost pentru mine un om providențial, esențial,
pentru întreaga mea viață. Înainte de a-l cunoaște, eram
departe de Dumnezeu și de Biserică, dezordonat în viață
și neglijent în cuvânt (vorbe).
Am dat mai multe detalii din viața mea spirituală, numai
pentru a a arăta binele pe care mi-i la făcut mie pr.
PINTEA.
Prin mijlocirea lui, bunul Dumnezeu mi-a schimbat total
viața. Dintr-un om nepăsător de cele spirituale am ajuns
să fiu un credincios conștiincios, practicant. În vacanțe,
pentru a participa la sf. Liturghie, mergeam pe jos din
Mocira la Baia Mare (5 Km dus și 5 Km întors), deoarece
Duminica nu circula autobusul. La serviciu, aproape zilnic
mă împărtășeam, la laboratorul foto, cu sf. Euharistie, pe
care o aducea PSS Alexandru Mesian, care, atunci lucra
și dânsul, ca și mine, la IMMUM Baia Mare. Toate acestea
se datorează și pr. PINTEA care mi-a rămas în continuare,
preot spiritual (duhovnic).
Tot dânsului îi datorez și faptul că am ajuns preot. Cu
mult tact, cu răbdare, cu perseverență, cu har de la D-zeu,
cu rugăciuni, a făcut tot posibilul ca să ajung la această
înaltă treaptă a vieții spirituale. Dânsul m-a recomandat și
la hirotonirea mea, a venit special din Cluj pentru a
participa la ridicarea mea la treapta Diaconiei și a Preoției,
săvârșite de PSS Lucian. După ce am ajuns preot, datorită
unei necesități urgente, am primit de la episcop, tot la
recomandarea pr. PINTEA, însărcinarea de a fi, pe o
perioadă scurtă, prefect de studii la institutul teologic „Ep.
dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. Tot datorită unor
necesități ale acelui timp am activat la mai multe parohii,
până la pensionare...
Recent, a venit la mine prietenul și consăteanul meu,
ing. Vasile Brânzeiu, care, mi-a făcut propunerea de a
43
redacta o carte în memoria pr. PINTEA. Scopul acestei

cărți, spunea el, este de, a rămâne ceva, în memoria
urmașilor, din minunatele lucruri făcute de acest om, care
a fost PINTEA. Imediat, cu mult entuziasm, am acceptat,
această propunere ca fiind providențială, considerând că
bunul D-zeu îmi dă o șansă să fac și eu ceva pentru pr.
PINTEA. Din acel moment, m-am implicat personal. Dar
au apărut probleme: Cine o s-o scrie? Ce o să conțină
această carte? De unde o să se ia suficiente date și
amănunte despre pr. PINTEA? Bunul D-zeu m-a luminat
să urmez cea mai bună pistă pentru a rezolva toate aceste
probleme. Și anume: Cartea să conțină gânduri, despre
dânsul, ale foștilor lui elevi sau prieteni spirituali...Ce
simplă, clară și corectă soluție!, mi-am spus. Da! Așa
este!, dar, am constatat că punerea în practică, de către
mine, a acestei soluții nu este, în totalitate, posibilă. De
ce?
Au fost două mari impedimente.
Primul este că, din păcate, eu, începând cu anul 1971,
am plecat din Cluj și m-am stabilit la Baia Mare. Acum
suntem în anul 2023. Dintre foștii elevi ai pr. PINTEA eu
cunoșteam foarte puțini.
Un al doilea impediment a fost că, deși, am obținut
telefoanele unor foști elevi spirituali și prieteni ai pr.
PINTEA, și prin WhatsApp am luat legătura cu dânșii,
numai o mică parte din ei au trimis materiale cu gândurile
și amintirile lor despre pr. PINTEA.
Cele pe care le-am primit le-am înserat în această
modestă carte. Eu am adăugat, doar, un extras din
scrisoarea sf. ap. Iacob de pe copertă, scurta biografie de
la început, rugăciunea de la sfârșit și mici comentarii.
Am vorbit la telefon cu mitropolitul Bisericii noastre
Greco-Catolice, cardinal Lucian, pe care l-am informat
despre intenția de a scoate o carte în memoria pr.
44
PINTEA. Dânsul mi-a spus că părintele a făcut bine la toți

pe care i-a întânit, cu excepția celor care nu au dorit.
Tot la telefon, cardinalul mi-a spus că, în timpul
internării
Sale la Cluj, părintele PINTEA, fiind bolnav, a fost adus
de către pr. Biriș Felician, la același spital, la același etaj
cu dânsul. Cu această ocazie, Cardinalul i-a asigurat, pr.
PINTEA, un vechi prieten al dânsului, asistența spirituală
de care a avut nevoie...
Pe ing. Vasile Brânzeiu, cel care a făcut propunerea
apariției acestei cărți, eu i l-am prezentat lui PINTEA în
anul 1970. Venirea în contact cu dânsul, a făcut ca el,
dintr-un om total rupt de D-zeu și chiar convins de doctrina
atee a regimului comunist, să se transforme, încă din anii
1970, radical. A devenit un foarte bun creștin în gândire și
mai ales în fapte multe și bune.
Personal, consider că, indiferent unde suntem, cu ce
ne ocupăm sau cum ne manifestăm, noi, fii spirituali și
prieteni ai pr. PINTEA, trebuie să ne rugăm unul pentru
altul, și, cu toții, pentru sufletul părintelui nostru Aștelean
Pantelimon. Bunul D-zeu să-l ierte și să-l odihnească.
Amin!
Gândurile exprimate de: Profesor universitar dr.

Mureșan Anton, Cluj-Napoca: „Oamenii, odată cu
trecerea anilor, se schimbă şi de cele mai multe ori, nu în
bine ...
Pr. PINTEA, contrar situaţiei aproape generale, nu s-a
schimbat ci din contră ne-a dovedit o tot mai mare
bunăvoinţă şi ataşare faţă de noi cei care-i eram apropiaţi...
L-am cunoscut pe Pr. PINTEA în toamna anului 1964
când dânsul, fiind în vizită la colegii şi prietenii săi din
Ferneziu, eram şi eu de faţă ...
45
De la început m-a fascinat prin modalitatea dânsului

de a se apropia de oameni, prin dezinvoltura cu care se
manifesta, prin încrederea pe care ţi-o inspira ...
Aflând că sunt elev care am terminat clasa a X-a şi că
mă gândesc să urmez, la terminarea liceului, o facultate
de matematică, mi-a spus, cu mare bucurie, că ar fi bine
să o fac la Cluj, unde este o Facultate de Matematică şi
Mecanică, la renumita Universitate Babeş-Bolyai!
Desigur eu ştiam de existenţa acestei facultăţi, de fapt
ştiam de existenţa tuturor facultăţilor cu acest profil din
ţară, dar ...mă gândisem să merg la studii la Iaşi ...
De ce tocmai la Iaşi? m-a întrebat. I-am răspuns:
Pentru că acolo sunt profesori renumiţi, cu deosebit de
multe şi frumoase rezultate obţinute în cercetarea
matematică, pentru că Universitatea Alexandru Ioan Cuza
este cea mai veche din ţară, pentru că... şi, în cele din
urmă pentru că mă gândesc că ar fi frumos ca eu să
studiez în una din cele trei "capitale de provincii" istorice
ale României ... (Menţionez că sora mea Magdalena
studiase la Cluj, iar fratele meu Pavel studiase la
Bucureşti...)
Vremea a trecut, l-am mai văzut şi cu alte ocazii, şi iată
că în septembrie 1965 am ajuns cu trenul la Cluj, împreună
cu vărul meu Lucian, care se prezenta la admitere la
Facultatea de Fizică, ...şi Pr. PINTEA ne aştepta în gară
... Foarte operativ, cum era de obicei, ne duce cu maşina
la clădirea centrală a universităţii, unde erau decanatele
celor două facultăţi, pentru înscriere la admiteri, apoi la
Serviciul Social al Universităţii Babeş-Bolyai pentru a primi
locuri în căminele din Haşdeu. După admiterile susţinute,
care au constat în probe scrise şi orale, am fost declaraţi
admişi, cu burse, amândoi ...Desigur că Pr. PINTEA ne-a
încurajat şi ne-a asigurat de sprijinul său spiritual pentru
aceste momente importante din viaţa noastră ...
46
Studiile universitare începeau la 1 Octombrie 1965 aşa

încât, cu câteva zile înainte am venit la Cluj pentru a mă
îngriji de a obţine un loc la un cămin studenţesc, loc ce îmi
era asigurat fiind admis cu bursă.
Pr. PINTEA a fost din nou de mare ajutor pentru mine
căci având bagaje şi necunoscând Clujul a venit să mă
aştepte la gară şi aşa împreună am rezolvat destul de
rapid toate cele necesare pentru a mă putea caza la
cămin.
Între timp am discutat şi despre modalităţile de a
învăţa, a participa la cursuri şi seminare, a folosi cât mai
eficient timpul liber şi mi-a spus să am grijă de partea
sufletească. Am aflat unde sunt bisericile la care pot
merge, care este programul şi ce activităţi sunt importante
pentru a avea o dezvoltare armonioasă pe toate planurile.
După cca 4 săptămâni m-a anunţat că are un drum de
făcut la Baia Mare şi m-a întrebat dacă nu aş fi şi eu dispus
să-l însoţesc. Evident că am răspuns da, eu nefiind până
atunci aşa de mult timp plecat de acasă. Relatez acestea
întrucât în acel răstimp s-au întâmplat două lucruri
importante.
Primul: După ce am ajuns la noi acasă, la un moment
dat a venit o vecină care i-a spus mamei mele că mama
dânsei este foarte bolnavă, că nu ştie ce să facă şi crede
că o să moară! Imediat Pr. PINTEA a plecat să vadă
despre ce este vorba şi după un timp (de cca 30 de
minute) a venit şi ne-a spus că a murit mama vecinei
...Totuşi, într-un fel, dânsul era foarte fericit că a reuşit să
o facă să-i pară rău pentru păcatele sale (mai ales că a
decis cândva să se pocăiască!) şi să o împărtăşească.
Altfel spus a salvat-o pe mama vecinei de la osânda
veşnică!
Al doilea : Cu ocazia acestei deplasări la Baia Mare eu
am lipsit de la facultate tocmai în ziua în care aveam 3
47
seminare şi astfel am "încasat" 6 ore de absenţe (într-o

singură zi!). La cursuri se mai făceau (sau nu) prezenţele,
dar nu chiar aşa strict ca la seminare, deci colegi de-ai mei
mai lipseau de la cursuri şi nu era o "mare tragedie" din
această cauză! Eu însă având deja 6 absenţe (într-o
singură zi!) am fost "suspectat" că nu sunt "serios" şi ca
atare am primit o "mustrare scrisă" drept atenţionare! Până
în acea zi nu avusesem nici o absenţă şi nici după aceea
nu am avut nici o absenţă în toţi cei 5 ani de facultate.
Doamna îndrumătoare de grupă (Conf. V. G. ) mi-a zis,
după aceea, de mai multe ori, că îi pare rău că a decis o
astfel de sancţiune, dar a primit dispoziţie de la conducere
...
La facultate am avut mai multe discipline foarte dificile.
Eu mă gândisem să aloc cca 3 ore de pregătire pe zi
pentru seminare şi rezolvarea temelor pe care le primeam
pentru acasă. Pr. PINTEA m-a sfătuit să lucrez mai mult
timp. Ascultându-i sfatul am reuşit să-mi îmbunătăţesc
pregătirea şi astfel, treptat treptat, am recuperat diferenţa
pe care o aveam în pregătirea matematicilor faţă de
colegii, care veneau din oraşe şi licee mult mai renumite,
şi care aveau o bază mult mai bogată decât a mea! Ca
atare în ultimii 2 ani de facultate am avut numai note de 10
la toate disciplinele, şi drept urmare am primit "bursă
republicană". Aceasta era substanţial mai mare decât
bursa de studii (care acoperea doar costurile cu masa,
cazarea la cămin şi 30 de lei bani de buzunar!). În plus am
participat la Cercuri ştiinţifice studenţeşti, am elaborat 2
lucrări ştiinţifice pe care le-am publicat în reviste de
specialitate, am fost la Sesiuni de comunicări ştiinţifice în
alte centre universitare ...Am primit nota maximă la
lucrarea de licenţă, am terminat ca şef de promoţie la
specializarea de Analiză matematică şi drept urmare, am
48
primit Repartizarea Ministerială, ca asistent universitar în

învăţământul superior, la UBB.
Pr. PINTEA ne sprijinea pe toţi pentru a avea mereu
activităţi utile în direcţia unei dezvoltări armonioase,
inclusiv spirituale. De foarte multe ori mergeam
împreună (totdeauna cu maşina dânsului, un FIAT 500!) în
excursii, vizite în diferite oraşe, la sărbătorile de Crăciun,
chiar şi la revelioane. Menţionez doar câteva dintre
acestea:
- la Alba Iulia – cu vizite în oraş şi în Cetate, la
Arhiepiscopia Romano-Catolică (unde am avut şi o
întâlnire cu Episcopul Marton Aron, de la dânsul am primit
un Sf. Rozar)
- la Baia Mare – cu vizite la biserici, prieteni, familii (aici
amintesc un Revelion deosebit de frumos care a avut loc
la familia Mureşan Gheorghe şi Ana şi la care au participat
mai mulţi tineri studenţi, unii veniţi de la Cluj;
De la stânga la dreapta:Viorel, Anton, Pintea, Ionaş
49
A doua zi am fost cu toţii la săniuş pe lângă Lacul de

la Baraj), (altă dată am fost în vizită la familia Roman din
Mogoşeşti, pentru a-l ajuta pe prietenul nostru Ionaş ...),
(altă dată am fost în vizită la familia Tibil din Mocira, mama
prietenului Viorel fiind bolnavă ...)
- la Cluj - la colindat de Crăciun pe la diverse familii
frumoase, (dintre care amintesc familiile Băltaru, Fluieraş,
dr. Lupu, profesor Onişor, etc)
- la Constanţa – cu vizite în oraş, la biserici (în principal
la Biserica Romano-Catolică Sf. Anton de Padua), pe
litoral (de 2 ori chiar la Costineşti, în tabara studenţescă;
apoi la 2 Mai şi Vama Veche)
- la Orăştie – cu vizite în oraş, la biserici (amintesc aici
Biserica Romano-Catolică, situată în apropierea Liceului
Aurel Vlaicu, unde era şi un grup de călugăriţe deosebit de
evlavioase şi care se gospodăreau singure), vizita la
familia Crişan Ion şi Maria unde am întâlnit-o pe prietena
noastră Viorica
- la Vatra Dornei – cu vizite prin staţiune, la săniuş şi
schi, la familia dr. Gavrilă, la biserici, (amintesc şi de
deplasarea la Fărăoani unde l-am cunoscut pe deosebitul
şi minunatul părinte romano-catolic Sabău).
La aniversarea a 19 ani de viaţă, către sfârşitul
primului an de facultate, Pr. PINTEA mi-a dăruit un foarte
frumos şi important cadou : a doua ediţie, de excepţie,
a Noului Testament scrisă de Episcopul Lugojului Dr. Ioan
Bălan în anul 1938. Dedicaţia semnată este: "Citind şi
meditînd Evanghelia, o vei înscrie în gîndul tău, în inima
ta: vei deveni tu însuţi o Evanghelie vie. Aproapele tău va
citi Evanghelia din faptele tale. " Aceasta îţi doresc cu
ocazia celei de a XIX-a aniversări. 31 - V-1966 P
50
Doresc să menţionez aici şi o întâmplare mai

neplăcută, dar cu multe învăţăminte pentru cele ce au
urmat, şi din fericire nu cu multe şi mari neajunsuri, har
Domnului! Intr-o seară ne întorceam de la Baia Mare cu
maşina. Eram eu, Viorel şi binenţeles Pr. PINTEA care era
la volan. Fiind târziu şi obosiţi cu toţii, după o bună bucată
de drum, Viorel care stătea în spate şi eu care eram în faţă
pe scaunul din dreapta, am aţipit ...Pr. PINTEA văzând
acest lucru şi-a zis în sine : e normal să fie obosiţi după o
zi aşa lungă, după atâtea activităţi şi după un drum aşa de
lung ...şi ne-a lăsat să dormim ...După ce am trecut de
Iclod şi de Răscruci, aţipind şi el, într-o curbă la drepta,
maşina mergea tot înainte, a trecut pe banda cealaltă, a
ieşit de pe carosabil s-a izbit şi "urcat" pe un plop aflat la
marginea drumului. Plopul, relativ tânăr s-a îndoit, dar fiind
suficient de rezistent nu s-a rupt ci a produs o "înfundare"
a feţei maşinii în partea stângă a sa unde se vedea, în
dreptul farului, urma rotunjită lăsată de impact. Pr. PINTEA
nu a păţit nimic, eu m-am lovit cu fruntea de parbriz, pe
51
care l-am spart, şi-mi curgea sângele de la cioburi. Pr.

PINTEA imediat m-a întrebat dacă nu am şi altceva lovit
sau fracturat ...şi după ce i-am confirmat că nu, s-a liniştit
...Ne-am uitat imediat în spate să vedem ce face Viorel!
Ne-am speriat grozav văzând că Viorel nu este în maşină
...Am ieşit urgent afară şi ce să vezi? Viorel se afla în faţa
maşinii, căzut jos pe iarbă! Mare ne-a fost bucuria când
am constatat că Viorel nu avea nimic grav şi s-a putut
ridica neacuzând dureri mari, dar el era, ca şi noi,
speriat.... Am dedus că atunci când maşina s-a "urcat" pe
plop uşa din dreapta sa s-a deschis şi din cauza impactului
Viorel a fost "proiectat" afară din maşină. Am spus
împreună o rugăciune şi I-am mulţumit Tatălui Ceresc că
ne-a ferit de ceva mai rău şi grav ce se putea întâmpla
dacă, din faţă, venea vreun autovehicul ! Fiind spre
dimineaţă când s-a produs accidentul a trebuit să
aşteptăm destul de mult până să vină ceva maşini şi să
putem anunţa miliţia din Iclod despre ceea ce s-a
întâmplat. Cu una care mergea spre Cluj l-am trimis pe
Viorel să fie dus la Urgenţă pentru investigaţii
suplimentare. Eu şi Pr. PINTEA am aşteptat să vină cineva
de la circulaţie pentru formalităţi şi o maşină de la Cluj
pentru a transporta Fiatul la un Service...De atunci
întotdeauna când treceam pe acolo Pr. PINTEA ne
spunea, cu mare speranţă, că s-ar bucura nespus de mult
să vină vremea şi să fie preot la Bisericuţa de la
Răscruci!...
Un deosebit de important rol pentru întemeierea
familiei mele, în decembrie 1970, a avut Pr. PINTEA.
Astfel în fiecare etapă rolul său a fost hotărâtor, începând
cu logodna, cununia civilă, cununia religioasă şi terminând
cu masa festivă. Fiecare amănunt (planificări de date,
alegerea naşilor, locaţii, invitaţii, muzică, poze, transport,
etc. ) a fost foarte bine organizat şi s-a desfăşurat "ca la
52
carte" ! Dânsul, în calitate de naş şi "staroste", a supervizat

totul şi a fost atent la toate detaliile. Îi mulţumim din tot
sufletul pentru tot ce a făcut şi-i suntem şi-i vom fi
recunoscători mereu!
Pr. PINTEA, ca şi mulţi alţi preoţi romano-catolici şi
greco-catolici, a fost vizat şi urmărit de organele de
securitate în toată perioada până în 1990! Aceste organe
se străduiau să afle, pe diferite şi diverse căi, informaţii
despre tot ce făcea Pr. PINTEA pe linia credinţei şi
pastoraţiei sale greco-catolice. Ca atare mai mulţi membri
din grupul din jurul Pr. PINTEA au fost abordaţi de ofiţeri
de informaţii şi de securitate pentru a li se oferi detalii
despre activităţile ce se desfăşurau în casa şi în preajma
domniei sale. Nici eu nu am "scăpat" de o astfel de
solicitare la cca un an de la terminarea facultăţii. Eram deja
asistent la UBB şi într-o zi am fost convocat la Biroul
Personal al UBB la şeful său Lect. V. P. ! M-am prezentat,
fără să ştiu despre ce este vorba, şi foarte mare a fost
mirarea mea când am văzut că acolo era prezent şi
Colonelul A. Sz. de la securitate! Acest domn (îi zic eu
acum, atunci era tovarăş!) mi-a spus despre motivul
convocării mele. A zis că ştie foarte bine că eu îl cunosc
pe Pr. PINTEA, că frecventez casa dânsului şi că fac parte
din grupul prietenilor săi. Ca atare mi-a solicitat să-i relatez
tot ce consider că este important despre Pr. PINTEA şi
toate activităţile sale. A menţionat că neapărat să mă refer
şi la activităţile Pr. PINTEA pe linia Bisericii Greco-catolice
(dacă se fac liturghii sau alte servicii religioase, dacă se
citeşte evanghelia la întâlniri, cine frecventează grupul
său, ce acţiuni intreprinde Pr. PINTEA, ce preoţi greco-
catolici sau călugăriţe vin pe acolo, etc. , etc. ). Am avut
posibilitatea să-i spun despre acestea şi Pr. PINTEA, iar
dânsul mi-a zis că ştie despre acest gen de acţiuni, că şi
altora li s-a cerut aşa ceva şi m-a sfătuit să nu am teamă!
53
Domnul colonel a înţeles și acceptat relatările, mi-a

mulţumit pentru ele, dar eu am observat că nu a fost pe
"deplin satisfăcut" de ceea ce a aflat de la mine. L-am mai
văzut de câteva ori, de la distanţă, nu mi-a mai cerut aşa
ceva, iar după 1990 l-am întâlnit, tot de la distanţă, când i-
am "citit" pe chip că îi pare rău, dar că fiind "sarcină" de
serviciu a făcut-o ...”
Gândurile exprimate de un doctor din SUA:
Dr. Simion Benedict-SUA,extras din internet, 2017:
„L-am cunoscut pe Părintele Pintea în 1983, când
terminam armata în Cluj,. . când aveam 20 de ani, si mi-a
propus să încerc să dau la medicină. Mi-a oferit casă,
masă și meditatii în apartamentul lui din strada 30
Decembrie nr 3. Astfel în Decembrie 1983 începeam
pregătirea pentru medicină. Am locuit 5 ani sub acelasi
acoperiș cu Pr. Pintea și sora sa Aurelia, perioada în care
am învățat pentru examenul de admitere (3 ani) și ulterior
(2 ani), după ce am început studiile de medicină...În 1993
am terminat medicina în Cluj și am început să practic la
Clinica medicală 3, apoi ca medic militar la ISU Cluj. In
2001 am emigrat in SUA, aici unde sunt și la ora actuală.
Inainte de a pleca în SUA, în 2001, am vizitat pe Pintea și
tanti Aurelia și le-am spus ce am de gând. Pintea a plâns
ca un copil și mi-a spus printre lacrimi: ,,ai grijă să nu îți
pierzi credința, sufletul și familia, acolo”.
Aceste cuvinte mă urmăresc și acum, după 16 ani, și
mă vor urmări toată viața…
Pintea avea un har deosebit de a atrage tinerii în jurul
lui și de a le da o orientare în viață. Astfel actualul profesor,
șef de clinică de la Medicala 3, Dr Marcel Tantău, a trecut
și el prin „filiera Pintea”, la fel și doctorul Gheorghe
Basarab, șeful cardiologiei de la spitalul jud. Hunedoara,
la fel si Dr. Sorin Barbu (Deva), Dr Flaviu Pop (Chirurgie 3
Cluj), la fel și Dr. Petre Mureșan (Cluj), la fel și Părintele
54
Felician Biris (medic stomatolg), Părintele Marcelin

Rotaru…și lista poate continua fără sfârșit…. sunt sigur că
am uitat pe mulți alții să-i amintesc aici. Trebuia să încep
lista cu PS Florentin , care venea des la Pintea când încă
nu era cleric, era doar tânăr inginer și lucra la Tehnofrig.
Venea , se spovedea, primea direcție spirituală. Pintea a
ajutat și orientat foarte mulți tineri, și, viața, a demonstrat
că munca lui nu a fost în zadar. Ca și în cazul PS Florentin
Crihalmeanu.... Să nu uităm că în 1956 fratele lui,
Gheorghe Aștelean, care era tânăr medic, a murit în
conditii suspecte după ce a fost chemat la Securitatea din
acea vreme și nu s-a mai întors de acolo.
Aproape sigur Gheorghe a fost ucis de aceștia, Pintea
credea asta și nu se sfia să-mi spună mereu acest lucru,
în fiecare an de 1 noiembrie când mergeam la luminație la
mormintele familiei.
Avea prieteni prin anii 80 chiar de la miliția din Cluj,
ofițeri ale căror odrasle erau meditate să intre la facultăți,
în special la medicină. Băiatul maiorului Ursu de exemplu,
Mircea Ursu, venea la meditații și făceam împreună
biologie, în anul 1984, în casa lui Pintea. Casa lui era
deschisă pentru foarte mulți. Veneau preoți și episcopi
catolici din Moldova, veneau preoți catolici maghiari din
Ardeal de peste tot, preoți nemți din Timisoara. Toți știau
că la Pintea ușa este deschisă, iar tanti Aurelia gătea
minunat.
Profesorul Roman Vlaicu, șeful Medicalei 1 din Cluj venea
zilnic și lua prânzul la Pintea, zeci de ani la rând. Aici l-am
cunoscut eu pe profesorul Vlaicu, care mai apoi mi-a fost
profesor la medicină. Ar fi foarte multe de povestit despre
părintele Pintea…. Lucruri bune! ...Pintea rămâne un
simbol al bisericii Greco-catolice, un om care a iubit
biserica, un om de valoare prin însuși felul lui de a fi. A fost
un caracter!....
55
Eu sunt, si voi fi, recunoscător cât voi trăi pentru tot ce

a făcut acest om, Părintele Pintea, pentru mine. A apărut
în viața mea în mod providențial, mi-a schimbat viața total,
și apoi a plecat dintre noi, în mod tăcut, modest și liniștit.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumina
cea fără de sfârșit să-I strălucească lui....
Eu sunt romano catolic din Bacău și în perioada
dinainte de 89 când am locuit la Cluj și am frecventat
biserica greco-catolica, chiar eu am întrebat pe părintele
Pintea de ce nu ar fi posibil ca în biserica unită să se
celebreze în rit latin, că mie personal nu mi-a plăcut ritul
oriental (fiind același rit ca la ortodoxi). Pintea s-a supărat
foarte tare pe mine din cauza acestei propuneri...”
Gândurile exprimate de un alt doctor: Dr. Ioan Roman

(Ionaș): „L-am cunoscut pe domnul Pintea Aștelean în
anul 1969, la Institutul de Igienă din Cluj Napoca. Eu si
colegul meu Mihai Borșa, am fost repartizați la institut
după ce am absolvit Școala Tehnică Sanitară din Baia
Mare.
Domnul prof. dr. Ioan Prodan, ce era și directorul
Institutului de Igienă, ne chemase la dânsul ca să ne
cunoască și ca să afle ce gânduri avem, unde vom locui și
ce secție am dori să ne alegem. De fapt, a fost un scurt
interviu după care, l-a invitat pe domnul Pintea să ne ajute
să ne instalăm. Domnul Pintea ne-a găzduit pentru o
perioada de timp, a fost extrem de amabil și ne-a sfătuit
cum să procedăm cu ceilalți colegi de muncă și cu
persoanele cu care urma să venim în contact. De la
început, ne-a impresionat căldura cu care s-a apropiat de
noi, sfaturile pe care n-i le-a dat, fiindu-ne alături pe
perioada acomodării. După un timp, domnul Pintea a
întrebat dacă dorim să rămânem asistenți medicali sau ne
dorim să avansăm profesional. Atât colegul meu cât și eu,
56
am fost impresionați de preocuparea dânsului legată de

viitorul nostru. Fericiți că am întâlnit un asemenea om, am
început să ne pregătim; eu pentru medicină, iar Mihai
Borșa pentru psihologie. Sigur, efortul urma sa fie mare,
dar domnul Pintea ne-a insuflat curaj, asigurându-ne pe
amândoi că va fi alături de noi până la reușită. Sfatul său
urma să ne schimbe viitorul și am început o colaborare
strânsă. Rigoarea si optimismul domnului Pintea mi-au
insuflat curajul să încep bătălia pentru reușită. În mod
concret, mi-a propus o planificare a timpului dedicat
pregătirii examenului de admitere, pe zile, iar o dată pe
săptămână, mă verifica dacă am respectat programul
propus. Succesul nu a întârziat să apară, la următoarea
admitere am reușit să mă clasez între primii zece studenți
admiși la medicină.
După reușita mea, domnul Pintea a continuat să ajute
necondiționat mulți alți tineri, să-și găsească menirea în
viată, oameni împliniți care îi sunt recunoscători și acum,
când el nu se mai află printre noi. A fost un om care s-a
dăruit pentru cei din jurul său, fără nici o reținere. Pentru
mine, a fost persoana care mi-a arătat drumul spre
împlinirea profesională și drumul spre credință. Dumnezeu
l-a primit în Ceruri, iar eu mă rog pentru el cu fiecare
ocazie”.
Gândurile exprimate de: Ing. Brânzeiu Vasile:
„A scrie sau a vorbi despre părintele Pintea înseamnă
a te referi la Credință, Speranță, Iubire si Dragostea față
de aproapele. Căci toți aceea care L-au cunoscut
îndeaproape nu puteau să nu recunoască și să trăiască
aceste minunate sentimente.
Eu L-am cunoscut pe părintele Pintea la începutul
anilor șaptezeci, după terminarea Facultății Energetică,
secția Termo de la IPB.
57
Drumul către părintele Pintea mi-a fost înlesnit de un

prieten bun din copilărie (consătean) pr. Tibil Viorel, care
mai era încă student la Cluj.
Întâlnirea cu părintele Pintea și cu grupul de tineri care-
L înconjura a schimbat definitiv viața mea si mai ales
aproprierea mea de Sfânta Biserică și Credință. Este greu
de imaginat, ca eu care fusesem îndoctrinat și stricat
spiritualicește în liceu, de către Marx, Engels si Lenin, care
compusesem în clasa XI o lucrare despre și împotriva
religiei să ajung a redescoperi Sfânta Credință și Sfânta
Biserica (deși în copilărie participase cu regularitate la
Sfintele Liturghii și fusesem educat de bunicul meu –
Cantor – și de către părintele Ardelean)
Întâlnirea cu părintele Pintea a fost impresionantă căci
personalitatea părintelui te fascina de cum luai contact cu
el.
Părintele Pintea reușea să creeze o atmosferă plină de
pace și liniște care-ți alina sufletul transformându-te din
neom in om.
Grupul de tineri, care mișunau în jurul lui, erau veseli,
dornici de a învăța și studia, de a se forma intelectual și
spiritual, iar părintele Pintea avea întotdeauna o vorbă, un
sfat, o îndrumare care motiva și îndrepta pe cei din jurul lui
la muncă asiduă și creștere spirituală, el făcând totul cu o
simplitate nemaipomenită căci Bunul Dumnezeu vorbea
prin gura lui, iar planul Bunului Dumnezeu se materializa
prin el transformându-te pe tine chiar fără să realizezi
atunci acest fapt.
Parafrazându-i pe părintele Necula și părintele Doboș,
eu cred că părintele Pintea a reușit ca grupul de tineri din
preajma lui să descopere Religia ca un dialog care să
lumineze din Dumnezeu, deschizând astfel, pentru noi, o
fereastra spre Cer. Părintele Pintea investindu-ne în noi
58
tinerii alfabetul prin care să-i scriem Lui Dumnezeu, să-i

vorbim și să-i punem întrebări.
Părintele Pintea organiza excursii în pădurile Făget și
Baciu, cu drumeții în natură spre zone neștiute de noi dar
pe care le studiam, mai întâi, pe hartă. Plimbându-ne pe
cărări neștiute descopeream, alături de părintele Pintea,
un Dumnezeu care străbătea cu noi toate aceste locuri
minunate.
Aceste excursii și plimbări se asemănau atât de mult
cu cele făcute de Isus Christos cu ucenicii Săi.
În jurul părintelui Pintea se creea o atmosferă caldă și
o sete de Cer pe care nimic nu o putea umbri, iar
dragostea lui împărtășită nouă făcea pentru noi mai mult
decât ori și ce cursuri sau cateheze în acea vreme.
Ceea ce părintele Pintea dorea de la noi, era ca noi
să descoperim că Biblia/Scriptura trebuie să devină viața
trăită și respirația, iar cuvântul Lui Dumnezeu să se
întrupeze în noi
După terminarea facultății am început să lucrez la un
institut de cercetare-proiectare din București și numai
rareori aveam prilejul de a mă deplasa la Cluj pentru a-mi
reîncărca bateriile spiritualicește și a petrece câteva ore in
preajma părintelui Pintea și a grupului de tineri. .
Bunul Dumnezeu a făcut să mă apropii de un mare
specialist în tratarea apelor pentru cazanele
electrocentralelor–Prof. dr. Negulescu. Unele cercetări au
fost legate de descoperirea afluenților ce aveau efecte
dezastruoase la cazanele de la combinatele din Dej și
Gherla, rezultând pentru mine deplasări numeroase la
aceste locații.
Traseul acestor deplasări trecea prin Cluj, in felul
acesta am reușit să-l vizitez mai des pe părintele Pintea și
grupul de tineri, ba chiar și mai mult-să am onoarea de a
59
mă putea ruga în Capela amplasată în subsolul

apartamentului părintelui.
Am avut prilejul de a cunoaște farmecul surorii
părintelui și a testa din bunătățile pregătite de dânsa, care
a fost pentru noi ca o minunată mamă.
Nu știu cum să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru
că am ajuns să-l întâlnesc și să-l cunosc pe acest minunat
om, părintele Pintea; dedicat trup și suflet Credinței,
Speranței și Iubirii, a Dragostei pentru toți cei ce aveau
nevoie de ajutor și înțelegere; pentru educarea tinerilor și
pentru plantarea în sufletele noastre a Sfintei Credințe.
Nu știu ce m-aș fi făcut în viață fără de acest Om.
Datorită lui am făcut cunoștința cu Sfânta Biserică
Catolică. Am cunoscut credincioși catolici de la Sf. Iosif si
Biserica Bărăției.
M-am apropiat de Bunul Dumnezeu și de Isus Christos
și Maica Sfântă.
Sunt și mă consider pentru totdeauna un fiu spiritual al
părintelui Pintea”.
Gândurile trimise de Dr. Gherghe (Ghiță) Basarab:

„L-am cunoscut-din fericire-pe Pintea, în anul în care am
dat examenul de admitere la Facultatea de Medicină
Generală Cluj
Spun din fericire pentru că, prin atitudinea și
bunăvoinţa cu care m-a meditat înainte de examen, eu am
reuşit să conştientizez care era nivelul meu real de
pregătire si astfel să realizez ceea ce trebuia să mai
acumulez şi să mai sistematizez in vederea susţinerii
examenului de admitere. Cu sinceritate spun că el a avut
o influență pozitivă şi semificativă în reuşita mea la acest
examen de admitere la facultate.
După acest fericit eveniment din viaţa mea am început
să îl vizitez mai des si astfel s-au creat relaţii de amiciţie –
60
prietenie. Am aflat în acest context că dânsul era şi preot,

ceea ce mi-a întărit și mai mult convingerea prieteniei.
Spun aceasta pentru că, de fiecare dată când ne
întâlneam, acest om mi-a acordat respectul cuvenit cu
multă dragoste şi sinceritate.
Îi mulţumesc mult, pentru că, prin dânsul am reuşit să
îl cunosc şi mai mult pe Dumnezeu, să mă apropii de
Dumnezeu, şi să îl iubesc pe Dumnezeu
De ce a mai fost deosebit părintele Pintea? Pentru că
niciodată nu a încercat să îmi impună părerile dânsului, ci
mi-a lăsat posibilitatea de a asculta, de a analiza, de a mă
documenta si, în final, de a decide singur situaţia.
Pentru mine a fost omul care a emanat bunătate,
sinceritate, respect şi dragoste pentru cel apropiat, şi
multă credinţă şi iubire pentru Dumnezeu. Personificarea
sintagmei: NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU / NIHIL SINE DEO.
Am cunoscut la familia Aştilean şi pe Tanti Aurelia sora
Părintelui Pintea. Cu drag îmi amintesc și de tanti Aurelia,
o femeie deosebită, o gospodină desăvârşită. La fel ca
fratele dânsei, şi tanti Aurelia era o persoana cu multă
dragoste şi iubire pentru aproapele, toate în contextul
credinței şi iubirii Lui Dumnzeu.
Împreună cu părintele Pintea, cu Tanti Aurelia şi cu toţi
ceilalţi prieteni din Cluj, în repetate rânduri-când trăiau
părinţii mei-am fost în vizită la casa mea părintească, unde
întotdeauna a fost o atmosferă extrem de plăcută. Acele
vizite au lăsat amintiri frumoase şi de neuitat.
Pentru mine, Părintele Pintea a fost un om credincios,
cu bunătate, dăruire și dragoste pentru aproapele.
Personal, de multe ori, mi-i amintesc cu recunoştinţă,
atât pe Părintele Pintea, cât şi pe tanti Aurelia şi, în
contextul celor spuse până acum, aş putea să îi uit
vreodată? Dumnezeu să îi odihnească!”
61
Gândurile trimise de Dr. GAVRILĂ NICOLAE IOAN

DORU: „L-am cunoscut pe pr. Pintea în anul 1966, chiar
în casa dumnealui. Era bun prieten cu părinții prietenei
mele de atunci, care mi-a devenit apoi soție. A fost cel
care mi-a deschis ochii și mintea către Dumnezeu, m-a
inițiat în ale credinței, mi-a dat primele sfaturi și pilde. A
fost nașul nostru de cununie. Ținea slujbe în subsolul
locuinței sale în ascuns, la care participam și noi Duminica,
după sfănta liturghie mulți tineri se adunau în casa
dumnealui, la o gustare, socializare, catehizare. In
perioade grele, de boală, ne invita în casa lui și ne rugam
împreună. Venea des la Vatra Dornei, împreună cu sora
lui, tanti Aurelia și săvărșea Sf. Liturghie în biserica
noastră, unde paroh era pr Sabău. În casa pr. Pintea am
cunoscut multe personalități: cardinalul Mureșan de la
Blaj, episcopul Gherghel de la Iași, pr. Olivo de la
mânăstirea Maressa din Cluj,etc. Deseori venind de la
Cluj, iarna, cu mașina, prin troienele mari de zăpadă ne
rugam în mașină și întotdeauna ajungeam cu bine la
destinație, fără incidente. A fost ca un frate, un suflet
deosebit, care, prin rugăciune ne făcea să fim mai
încrezători, mai buni, mai mulțumitori, cu mai multă
nădejde în Dumnezeu. Pr. Pintea și sora lui Aurelia aveau
inimile pline de dragoste și grijă față de credincioși. Toată
studenția copilul meu a fost invitat zilnic la masă în casa
părintelui. Mă bucur că, fica mea, Carina, care locuiește în
Cluj, se ocupă deseori de mormântul familiei Așteleanu.
Mulțumesc bunului Dumnezeu că l-am cunoscut pe acest
om minunat, care mi-a îndrumat pașii spre biserică, spre
rugăciune, spre Dumnezeu. Mă întreb, oare ce s-ar fi
întâmplat cu viața mea, dacă nu l-aș fi întâlnit. Îi datorez
ceea ce sunt astăzi, un om credincios, practicant al
credinței împreună cu copiii și nepoții mei”.
62
Gândurile trimise de D-na Adriana Tușa:

„Mă numesc Adriana Tușa, sunt profesoară de Religie
Greco Catolică și Catehetă la Capela Sf. Iosif din Piata T.
Cipariu, Cluj -Napoca și sunt căsătorită .
Actualmente sunt pensionară și activez doar ca și
catehetă în parohia din care fac parte si voluntar la Centrul
de Zi Sfânta Maria, unde lucrez cu tineri cu dizabilități.
L-am cunoscut pe Părintele Pintea în urmă cu foarte
mulți ani, respectiv în primăvara anului 1986, când PS.
Florentin, de pie amintire, pe atunci inginer la Tehnofrig,
unde eram colegi de birou, m-a invitat acasă la Părintele
Pintea, (de care era vizibil fermecat și pe care îl numea
simplu: Domn Profesor) pentru a-mi face conoștință cu
dânsul.
Îmi amintesc de impactul pe care l-a avut asupra mea
această primă întâlnire personală cu Părintele Pintea.
În intimitatea casei lui, de la ultimul etaj al clădirii de pe
strada 31 Decembrie nr. 5, întâmpinată cu multă căldură
de Tanti Aurelia, sora dânsului, care apoi a devenit pentru
noi Buna noastră dragă, am întâlnit un om cu zâmbetul pe
buze, dinamic și totuși calm, dar cu o privire pătrunzătoare,
care parcă voia să citească totul din lăuntrul tău. Amabil și
deschis, m-a invitat în casă , de parcă eram deja o veche
cunoștință. Deși nu îmi mai aduc aminte conținutul,
conversația noastră a fost caldă și firească, de parcă ne
cunoșteam de foarte multă vreme. M-a impresionat mult
lejeritatea cu care trecea de la un subiect la altul, legându-
le în așa fel încât părea un TOT cuprinzător, profund, care
pătrundea până în adâncul ființei tale și o umplea de
bucurie și pace.
Avea un dar al oratoriei pe care l-am admirat mereu de
atunci încolo, care cucerea. Orice subiect aborda, te
provoca la o introspecție, fără să-ți dai prea bine seama.
Orice discuție ducea în final la Dumnezeu. Avea o cultură
63
generală si teologică vastă, care deasemenea m-a

impresionat foarte mult. Un fin psiholog, care știa foarte
bine să citească în sufletul tău. Poate de aceea era un
adevarat descoperitor de vocații. Îmi aduc aminte că m-am
simțit foarte bine la această primă întâlnire și casa lui a
devenit unul din locurile în care mă simțeam foarte bine și
în care reveneam ori de câte ori puteam ( și asta se
întâmpla destul de des).
Colaborarea cu dânsul a fost foarte frumoasă și plină
de haruri, în sensul că, la dânsul în casă, am cunoscut un
grup de tineri, Grupul Părintelui Pintea, în care m-am
integrat foarte repede și am rămas în el până după
Revoluția din 1989, când ne-am despărțit, urmându-ne
fiecare vocația care s-a conturat în noi în timpul în care am
fost împreună .
Acest grup de prieteni a rămas pentru mine un model
de grup, un model de prietenie sinceră, adevărată, fidelă
și durabilă. Atunci când am intrat eu, în anul 1986, din grup
mai făceau parte: Fratii Muresan (astăzi Dr. Petre, Prof.
Radu, Dr. Dorina și Prof. Viuta,), Dr. Mia Albu, cei care
astăzi sunt preoți: PS. Florentin de pie amintre, Pr. Felician
Biriș, Pr. Marcelin Rotaru, Pr. Cristian Sabău, Pr. Marius
Mureșan (veniti putin mai tarziu ), Sora Letiția și cei care
astăzi sunt Dr. Benedict, Dr. Marcel Tanățu (venit puțin
mai târziu).
Am înțeles că înaintea noastră, au mai fost mulți alți
tineri care au trecut prin acest grup atât de binecuvântat.
Dar cei cu care eu am petrecut ani frumoși, de neuitat, cu
foarte multe momente speciale, au fost cei enumerați mai
sus.
În ce a constat colaborarea noastra? Colaboram
împreună, sub îndrumarea Părintelui Pintea, la Planul pe
care Dumnezeu l-a avut pentru fiecare dintre noi. Aceasta
am descoparit-o mult mai tarziu, când am fost nevoiți să
64
ne despărțim, pentru a ne urma drumul personal, pentru a

ne urma vocatiile.
În afară de îndrumarea spirituală pe care ne-o dădea,
de liturghiile pe care le celebra la dânsul acasă, în natură
sau în alte parohii, de predicile care ne atingeau
întotdeauna, de discuțiile spirituale pe care le purta cu noi,
el ne modela sufetul și mintea, încercând să ne ajute să
ne redescoperim pe noi înșine, ca fii ai lui Dumnezeu și ai
Mariei, ca și copii ai Bisericii Greco Catolice martire, ca și
oameni ai unei societăți care are nevoie de valori perene
dar si de modele de urmat.
Cunoscându-l tot mai bine, petrecând tot mai mult timp
împreună, ca si grup, ascultând foarte multe experiențe
din viata lui personală dar și din experientele lui de preot,
ascultând predicile sale pline de învățături teologice si
filozofice, citind cărțile pe care ni le recomanda, am
apreciat tot mai mult talentul, răbdarea , umorul său fin,
întelepciunea cu care se apleca asupra noastră în general
dar și individual, pentru a ne forma și crește din punct de
vedere spiritual și intelectual. Ceea ce am mai apreciat
foarte mult la dânsul, a fost talentul de a ne tine împreună
ca și grup, de a fi cu noi în diverse momente frumoase de
relaxare, cum ar fi cele în care ieșam la fotbal în natură,
sau spirituale, ca cele în care ne pregăteam de anumite
Sărbători.
Când se apropia Crăciunul, ne adunam la dânsul
acasă sau la careva dintre noi și repetam colindele pe care
aveam să le cântăm, fie în biserica de la Vatra Dornei,
unde ne petreceam câteodată această frumoasă
sărbătoare, fie mergând la distinși prieteni ai dânsului
pentru a duce Vestea Cea Buna: Că s-a născut
Mântutorul! Atunci când plecam din Cluj, pe langă bucuria
generată de Sărbătoare, profitam de iernile frumoase și de
peisajul îmbietor și ieșeam pe pârtia de ski.
65
Unii cu skiurile (cei care știau să schieze), alții cu

săniuța ce prindea viteză uneori necontrolată , altii cu sacii
de nylon, experimentând senzații noi, iar altii doar ca să
facă galerie. Bucuria noastră era copleșitoare, iar a lui era
asemeni bucuriei tatălui care își vede copiii fericiți.
Paștele era o alta Sărbătoare pe care o pregăteam și
o petreceam împreună cu dânsul, tot la Vatra Dornei, în
parohia părintelui Sabău, de pie amintire, prieten drag al
părintelui Pintea și al nostru .
După Postul pe care ne străduiam să-l tinem cât mai
bine, urma emoția Nopții Învierii în care cântam cu bucurie
reînnoită Cristos a Inviat!
Apoi ciocnitul ouălor, mesele îmbelșugate și prăjiturile
delicioase, întregeau bucuria sărbătorii pascale. Profitând
de zilele de vacanță de Paște, părintele Felician stabilea
și câte un traseu pe munte , unde urcând cu bucurie dar și
cu efort, admiram frumusețile Creației lui Dumnezeu . Erau
zile pline de har si pace, de frumos și adânc. Legăturile
care erau între noi deveneau tot mai puternice și profunde,
ele fiind vegheate cu dragoste de părintele Pintea.
Revelioanele erau alte momente frumoase pe care le
petreceam împreună cu părintele Pintea, în diverse parohii
66
unde dânsul avea prieteni dragi și unde ne simteam foarte

bine. Pline de veselie, umor , voie bună, muzică, cântece
si jocuri amuzante, ele ne făceau să ne simțim privilegiați
că suntem prieteni, că petrecem un timp atât de frumos
împreună, că avem în mijlocul nostru un părinte care îsi
iubește atât de mult copiii.
Bineînteles că , la nici una dintre aceste frumoase
întâlniri, nu lipsea Sfânta Liturghie, rugăciunea sau
cântecele vesele ce însuflețeau atmoasfera.
Și vacanțele de vară sau minivacanțele de toamnă le
valorificam prin excursii la munte, fie la Baișoara, fie în
Munții Rarău, Munții Giumalău, Cheile Bicazului și mai
ales în munții noștri preferați, Munții Piatra Craiului, unde
părintele Felician Biriș ne era un ghid perfect.
Când putea urca cu noi pe munte o făcea cu mare
bucurie, când i se părea că este prea greu, Părintele
Pintea ne aștepta cu drag la poalele munților, la locul de
popas. Seara însă o petreceam împreună, povestind
experiențele și senzațiile pe care le-am simțit sus, aproape
de Cer. Bucuria de a fi împreună era foarte mare și
prietenia dintre noi creștea și devenea din ce în ce mai
profundă.
Alte momente frumoase și de neuitat erau acelea în
care ne sărbătoream zilele de naștere. Îl sărbătoream pe
fiecare acasă la el.
Prima zi, și cea care a deschis șirul acestor sărbătoriri,
a fost cea a Pr. Biriș, la Targul Ocna. Toți, în frunte cu
părintele Pintea, ne-am urcat pe tren și ne-am dus la
Targul Ocna. Eram tineri, plini de entuziasm și mai ales
dornici de a construi prietenii frumoase, pe care nu le
găseai oriunde. Este unul din meritele părintelui Pintea,
acela de a ne fi învățat ce este o prietenie adevarată, care
îl are pe Dumnezeu prezent în mijlocul nostru.
67
Atunci am aflat și faptul că cel pe care noi îl știam ca

Felician, era de fapt Părintele Felician, crescut și format de
părintele Pintea. A fost o experiență minunată acolo. Apoi
au urmat un lung șir de astfel de sărbătoriri, acasă la
fiecare pe rând, inclusiv la părintele acasă. Cadourile,
masa festivă, veselia,comuniunea prietenească, făceau
din aceste sărbătoriri, sărbători de neuitat, iar din prietenia
noastră , prietenie adevarată. Dovada este ca ea a rezistat
peste zeci de ani și a rămas aceeasi pâna în ziua de azi.
Toate acestea și multe altele, le datoram celui care a
fost și va rămane mereu pentru noi, Părintele Pintea sau
Domn Profesor.
În tot acest timp în care am fost împreună și după
aceea, noi continuam să ne formăm și să creștem sub
îndrumarea părintelui, conturându-se în noi viitoarele
vocatii.
Astfel, când a venit Revolutia de la 1989, noi eram deja
pregătiți, fără să ne dăm seama, de a răspunde Vointei lui
Dumnezeu și de a ne urma vocațiile.
Unii dintre noi au ales calea preoției , alții am ales
calea căsătoriei.
68
Chiar dacă din anul 1990 părea că drumurile noastre

se despart, legătura care s-a creat între noi toti, părinte și
tineri, a ramas la fel de puternică.
Continuam să ne vedem, să-l vizităm, să-i cerem
sfaturi atunci cand aveam nevoie de ele, să-l invităm la
evenimente importante din viața noastră.
In ceea ce mă priveste, în afară de tot ceea ce m-a
învățat de-a lungul anilor în care am făcut parte din grupul
69
lui, în afară de tot ceea ce mi-a dăruit în toti acesti ani, ca

învățătură și hrană spirituală, Părintele Pintea a fost cel
care mi-a fost alături când m-am căsătorit, a fost cel care
mi-a botezat fiica și cel care a avut un rol hotărâtor în ceea
ce priveste urmarea vocației mele.
El a fost cel care, în momentul în care s-a redeschis
Facultatea de Teologie Greco Catolică, după Revoluție,
m-a sfătuit să mă înscriu și să dau examen pentru a urma
aceasta Facultate. Îmi spunea: Trebuie să faci aceasta
Facultate! Ești făcută pentru a transmite mai departe ceea
ce știi si poți învăța!
La rezerva mea de a începe o facultate la o vârstă
trecută de prima tinerețe, el mi-a cerut cu fermitate să-mi
fac dosarul și să mi-l depun la secretariat, nelăsând loc
unui refuz. Din respect pentru dânsul si cu încredere în
intuiția lui, am făcut ceea ce mi-a cerut . Am dat examen
și am intrat la Facultatea de Teologie Greco Catolică ,
devenind studentă. După anii de studiu, am absolvit
facultatea în prima promoție de după reînființarea ei.
Astfel am devenit profesoară de religie greco catolică
și catehetă și timp de 29 de ani m-am străduit să transmit
tot ceea ce am învatat și am primit în dar de la Dumnezeu
și de la cei pe care El mi i-a trimis în cale, persoane de o
valoare incontestabilă, lucru pentru care sunt foarte
recunoscătoare. Una dintre aceste persoane valoroase
este cel căruia îi aduc astăzi acest pios oamgiu: Părintele
Aștilean Pantelimon, apelat de noi, simplu, Părintele
Pintea. Multumesc Părinte! Dumnezeu să vă odihnească
în pace și să răsplătească din plin tot ceea ce ați făcut
pentru mine”.
70
Gândurile Pr. Ioan Cristinel Albu: „Memento, Preotul

Pintea Aștelean.
De-a lungul istoriei, la intervale mai mici sau mai mari
de timp, în locuri binecuvântate ale țării, se dăruiesc
semenilor, prin voia Domnului, câte o “floare rară” ,
Oameni exemplari în care pune tot ceea ce este mai de
preț: curaj, dăruire, demnitate, iubire de țară și semeni,
care apoi, și ei la rândul lor, dăruiesc mai departe pentru
alți semeni din bogăția inimii și a vieții lor.
Prin aceste cuvinte, doresc să scot la lumină câteva
gânduri despre preotul Pintea Aștelean așa cum l-am
cunoscut și am simțit eu. L-am întâlnit în anul 1978,
adolescent fiind, într-o Duminică, fiind prezent la Sfânta
Liturghie, la călugărul și preotul iezuit Lazăr Ioan de la
Șomcuta Mare, în casa lui, unde se celebra, în fiecare
Duminică, Liturghia, și unde, erau prezenți, de fiecare
dată, câțiva credincioși greco-catolici, precum și din familia
părintelui, în camera care era, și loc de dormit, și capelă
de rugaciune, un adevarat Om a Lui Dumnezeu, un preot
de excepție, un preot dăruit rugăciunii și oamenilor,
călugărul Lazăr, cum îl știau oamenii, în micul orășel,
Șomcuta Mare. Ne-am cunoscut cu părintele Pintea, și
ulterior, am aflat că, era preot în clandestinitatea bisericii
greco-catolice, la Cluj, unde se ocupa de tineri în formarea
lor intelectuală și spirituală. L-am întâlnit de mai multe ori,
apoi la viitorii mei unchi prin devenirea, după căsătorie cu
soția mea Ana Muresan, nepoata părintelui Lucian
Muresan, acum Cardinal al Bisericii noastre, părintele
Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, și părintele Simion
Mesaros, Rector al Institutului nostru Teologic din Baia
Mare cei care au avut, și ei, un rol mare în devenirea mea
ca preot.
Au urmat ani frumoși, unde am cunoscut, parte a
acestor tineri mai mari sau mai mici, unii absolvenți de
71
facultăți, alții în pregătire, pentru devenirea lor ca oameni,

în toți și în toate, nelipsind pregătirea lor și sufletească,
spirituală, prin prezența la Sfânta liturghie Duminicală,
exerciții spirituale, excursii, și alte momente de împărtășire
comună din experiența fiecăruia, la care părintele Pintea a
avut o contribuție foarte importantă.
Pentru mine, această cunoaștere și colaborare cu
părintele Pintea, au fost momente inedite, întrebări care
mi-au deschis alte pespective pentru viață, și, în mod
special, pentru viața spirituală, așa descoperi că,
Dumnezeu deschide, prin astfel de oameni, adevărate
punți de a te cunoaște pe tine și pe cei din jur. Pentru mine,
părintele Pintea a știut să-mi deschidă ușa sufletului, în a-
mi găsi drumul vietii, sensul existenței, măreția ființei
umane.
Așa am reușit să deslușec o chemare a Domnului pe
care am simțit-o de mic copil, dar, pe care, am abia mai
târziu am realizat-o, că este pentru Via Domnului și aici un
rol important a avut părintele Pintea. M-am lăsat
descoperit în mâinile Domnului, meditând, de multe ori, la
îndemnurile pe care părintele Pintea ni le spunea, că, doar
așa ne vom găsi chemarea, și adevarat a fost că Domnul
m-a găsit și m-a chemat la Taina Sfintei preoții.
În toată acestă perioadă de mai bine de 12 ani, până
în anii 90 și apoi alți după, de când viețile noastre s-au
intersectat, am învățat ce inseamna a darui și a te darui,
am învățat ce înseamna cuvântul primit și acordat, ce
înseamnă a deveni Om pentru oamneni, dar în mod
special Om al Lui Dumnezeu.
Drumurile se despart la un moment dat al vieții, așa
cum s-au alăturat în alte momente, dar, importantă
rămâne sămânța care a fost semănată în sufletul tău, și
dacă moare, asa cum spune evanghelia, sigur roadă multă
va aduce pentru oameni și veșnicie. Așa dar, părintele
72
Pintea rămâne pentru mine, și cred, pentru mulți alții, un

bun semănător, care credem că roade bune a adus în Via
Domnului. Domnul să-i așeze sufletul în Icoana Îndurării
Sale”
Preot paroh, Ioan Cristinel Albu, Bunavestire, Baia
Mare
Gândurile primite de la D-na Dr. Mesaroș Maria:

„Momente de veselie și distracție, cu realizări frumoase de
viitor.
Perioada de referință era în plină epocă de comunism,
cu tendințe de ateizare, mistificare a valorilor materiale și
negare a valorilor moral creștine. Tinerii generației la care
fac referință, primiseră în familie în „cei șapte ani de
acasă” și unele noțiuni ale religiei creștine. Ajunși la vârsta
școlară, adolescență și ulterior în instituțiile de învățământ
superior, s-au izbit de noile noțiuni ale doctrinei ateo-
comuniste. Dezechilibrul creat în sufletele și viața lor i-a
aplecat pe mulți spre îndepărtarea de valorile spirituale.
Persoanele consacrate preoțești și călugărești nu
puteau acționa spre redresare, din pricina teroarei și
amenințărilor cu închisoarea. Și totuși s-au creat „breșe”
în aceste ziduri: persoane care să se apropie de sufletele
tinerilor.
O asemenea persoană devenită „personalitate” în
mijlocul tinerilor a fost Pintea Aștilean. Știa să se apropie
de grupuri de tineri cu intenția de a-i ajuta și îndruma să
învețe, pentru a fi admiși în diferite facultăți. Dar cel mai
important scop era formarea de caractere morale și
îndrumarea lor spre viața de unire și trăire cu Dumnezeu.
Astfel s-a creat o breșă în rândul tinerilor, prin
reactivarea educației moral-creștine, amprente ce au
rămas apoi în educația acestora și a urmașilor lor, în familii
și societate.
73
Aceste lucruri se puteau realiza cel mai bine prin

întâlniri în natură, excursii, distracții adecvate timpului.
Întâlnirea mea cu Pr. Pintea a fost mai târzie, eu
nefăcând parte din grupul tinerilor greco-catolici din Cluj
sau Baia Mare, fiind studentă în Timișoara. Cunoscându-l
pe Simion Mesaroș, implicit am avut ocazia să-l întâlnesc
de mai multe ori pe Pintea, ca animator și coordonator al
activităților tinerești. Ulterior Simion mi-a spus cu discreția
pe care trebuia să o păstrez, că era preot, la fel ca și Pr.
Lucian Mureșan și Pr. Alexandru Mesaroș.
După revolta studenților din iarna anului 1968, din
următorul an, s-a dat vacanță de Crăciun și Anul Nou
elevilor și studenților.
La Crăciunul anului 1970, câțiva tineri din Ferneziu și
Baia Mare au organizat un „colind” pe la rude și prieteni.
Printre ei erau și frații mei: Iosif și Tarcisiu. Colindătorii au
fost mai întâi în cartierul Ferneziu, iar spre dimineață, pe
la ora 5 au apărut la ușa aprtamentului părinților mei, pe
strada Victoriei. M-au fermecat colindele acelui grup
armonios de tineri, în acea perioadă când asemenea
manifestări erau interzise.
A urmat Revelionul organizat de Pintea în casa familiei
Mureșan Gheorghe și Nuși din Ferneziu. Această familie
practicantă a Capelei Romano-Catolice de limbă maghiară
de pe strada Lunci, ne-a pus la dispoziție o cameră mare
și un antreu. Fiica, domnișoara învățătoare Magdalena
împreună cu părinții s-au retras în altă cameră, băiatul mai
mare, Pavel, era căsătorit și locuia în Baia Mare, iar băiatul
mai mic, student la Facultatea Babeș-Bolyai, secția
matematică din Cluj, era gazda invitaților la revelion.
Am fost invitată și eu din partea lui Simion Mesaroș,
student al Politehnicii din București, pe care l-am cunoscut
la colindat. Au fost invitați și frații mei: Iosif – inginer
constructor în Baia Mare și Tarcisiu – inginer mecanic în
74
Cluj; au mai fost și două studente Marilena și Petronela,

fiice ale părintelui greco-catolic Pantiș Iosif care locuiau în
Baia Mare. Ceilalți participanți pe care nu-i cunoșteam
atunci erau studenți în Cluj. Fiecare a adus de acasă
platouri cu aperitive, sarmale și prăjituri. A fost mâncare
din belșug.
A început distrcția și voia bună, completată de o
muzică de dans la un magnetofon. Animația și programul
au fost dominate de Pintea, care se impunea cu glume,
discuții diverse, jocuri hazlii, bancuri (cel mai expert era
Simion). A fost și un concurs de dans, cu premii pentru
perechea cea mai bună și cea mai neîndemânatică.
Obiectele de premii și apoi tombolă erau: pahare, linguri,
săpun, căni, etc. A fost o atmosferă plăcută, tinerească.
Numărul participanților era în jur de 20.
Practicile sufletești și Rugăciunile nu trebuiau omise.
Astfel, înainte de miezul nopții, cu toții ne-am îndreptat
spre Capela Romano-Catolică, situată acum la 100 metri
de locuința familiei Mureșan.
A început Adorația la Preasfântul Sacrament și alte
rugăciuni cu care am intrat în Noul An 1971. După o
jumătate de oră ne-am întors la distracție și mâncare până
în zori.
Era deja prima zi a Noului An și Sărbătoare de
Poruncă. Pintea s-a preocupat să aranjeze și acest punct
atât de necesar sufletului. A vorbit cu Părintele Paroh
Ionucz Pall, care a venit la ora 7 pentru a celebra Sfânta
Liturghie, special pentru grupul de tineri, în afara
programului pentru restul credincioșilor. Celebrarea a fost
în limba latină și maghiară; Părintele nu prea știa limba
română și nici nu avea voie atunci să celebreze în limba
poporului. Cei mai mulți dintre noi eram obișnuiți cu
celebrările în ritul romano-catolic, deși nu înțelegeam toate
75
rugăciunile, frecventând bisericile catolice accesibile în

acea perioadă.
În cadrul programului sufletesc s-a lansat și jocul cu
bilețelele trase în noaptea de Anul Nou. Fiecare participant
lua la întâmplare câte trei bilețele împăturate, ce conținea
numele unui Sfânt protector care să fie Patronul personal
pentru anul în curs, al doilea bilețel evidenția o Virtute pe
care să încercăm să o practicăm tot anul iar cel de-al treile
bilețel: un păcat de care să ne ferim în anul ce începea. În
fiecare zi din an urma să spunem: Tatăl nostru,
Născătoarea și Mărire Tatălui...la intenția conținutului
bilețelelor.
Astfel s-a încheiat acea frumoasă noapte de Revelion
creștin-catolic. Mulți dintre cei prezenți nu știau că domnul
profesor Pintea Aștilean putea fi și preot...Așa era
perioada și împrejurările.
Dar ce a fost mai frumos și rodnic din această
distracție s-a concretizat în legăturile rămase între
participanți; în decurs de câțiva ani s-au încheiat cinci
căsătorii, respectiv 5 familii:
1. Anton Mureșan (gazda) cu Viorica
2. Ioan (Nelu) Onișor cu Maia
3. Iosif Răfan cu Marilena
4. Simion Mesaroș cu Maria-Salomeia
5. Tarcisiu Răfan cu Gabriela.
Acesta a fost doar un episod, din multele întâlniri care
nu pot fi uitate și care și-au lăsat amprente pozitive
sufletești. Omniprezența Pr. Pintea printre tineri legate și
de unele evenimente vreau să o punctez prin „cadoul
sublim” făcut în noaptea nunții noastre, când mi-a șoptit la
ureche: „peste un an Simion va fi hirotonit ca preot!” – lucru
ce s-a petrecut în 8 septembrie 1973.
76
Să mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a făcut să

avem o tinerețe așa frumoasă și rodnică prin mijlocitorul –
Pr. Pintea Aștilean, care a știut să conducă atâtea suflete!
Pomenire veșnică și fericire cerească!”
Dr. Mesaroș Maria Salomeia, medic pediatru
Gândurile Ing. Răfan Tarcisiu: DESPRE PĂRIN-

TELE PINTEA:
„După atâția ani (din 15 august 1969 până la 31 mai
2023, când încep aceste însemnări), să scriu câteva
amintiri, câteva gânduri despre acest om care s-a născut
în acele locuri de binecuvântată memorie pentru NEAMUL
ROMÂNESC este un act de mare curaj și este greu să
descrii această personalitate care a fost Părintele Pintea
– Pantelimon Aștilean, preot, profesor și rector al
Seminarului greco-catolic din Cluj, eu zic o Valoare a
neamului nostru, care și-a făcut datoria pentru credință,
pentru neam, pentru Biserica lui Cristos, pentru BISERICA
ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA.
S-a născut în comuna Râciu, cătunul Coasta Mare, în
apropiere de Tg. Mureș, localitate în care s-a născut și
marele corifeu al Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai.
Și contemporanul nostru Pintea (așa îi plăcea să i se
spună, așa-i spuneam noi cei din jurul lui), a fost un puiuț
comparându-l cu marele Șincai, dar a făcut atât de mult
bine Bisericii noastre, tinerilor noștri pe care i-a strâns ca
o cloșcă, i-a dirijat, i-a ajutat în educarea lor. În ce condiții!
Cu o armată de ofițeri de securitate care mai de care, cu
trese și steluțe pe umăr, urmăritori și șoptitori cu grămada
care-i urmăreau activitatea, încurcându-i cât putea mai
bine, purtându-i și târându-i după el în toată țara, la Alba
Iulia, București, Constanța, Mamaia etc. și nu în ultimul
rând în Iașul catolic, în Moldova catolică. Câtă dibăcie,
câtă obrăznicie din partea părintelui Pintea ca în acele
77
vremuri grele să te ocupi de tineri și să dai atâta de furcă

Securității române. Știa Pr. Pintea ce știa...?! Prudența și
tăcerea erau două lucruri importante...
Așa că pe măsură ce încerci să vorbești despre Pr.
Pintea, constați că nu este un puiuț, este și a fost ceea ce
trebuia să fie...pentru Cristos, pentru Biserică, pentru
neamul nostru. Toți cei ce ați fost în jurul lui și mai sunteți
în viață scrieți ceva despre el că merită! Faptele și
activitatea lui vorbesc mai mult decăt anumite greșeli pe
care le-a făcut. Ce bine ar fi fost să fi avut cât mai mulți
Pintea, cât mai mulți preoți Prunduș care să fi lucrat cu
securitatea așa cum au lucrat ei. Dacă nu i-am prețuit
atunci când se luptau cu Securitatea, unul aproape pe față
ca Pr. Prunduș, celălalt prin prudență, tăcere ca Pr. Pintea,
atunci astăzi prin ceea ce știm despre dânșii să scoatem
în evidență mărimea sufletului și a inimii lor, a dăruirii lor
pentru Cristos, pentru Biserică, pentru neam.
S-au scurs atâția ani de când a plecat dintre noi fără
ca noi să ne arătăm recunoștința față de dânsul. În acest
sens mă acuz și pe mine. A trecut atâta timp de la moartea
lui, că Dumnezeu a trebuit să ne bată pe toți cu o uitare
mare, o neglijare a persoanei dânsului, ca apoi să ne dăm
seama de marele păcat făcut față de dânsul, ne trezim și
iată că s-au pornit lucrurile cu scrisul cărții. Cei mai grozavi
dintre noi vor spune că ei nu l-au uitat, că au vorbit despre
el lucruri frumoase, înălțătoare, etc. E greu să scrii despre
dânsul după plecarea dintre noi pentru că atât în perioada
dinainte de 1989 (situații deosebit de grele) cât și după
1989 lucrurile erau foarte încurcate, oamenii erau
periculoși, foarte dificili și invidioși. Să scrii despre
tinerețea sa, de studiile făcute, activitatea în perioada
comunistă, activitatea ca preot și rector al Seminarului
teologic greco-catolic din Cluj; apoi cum l-au părăsit
puterile, cum a pierdut-o pe sora dânsului, Aurelia, cum
78
mulți l-au părăsit și nu aveau vreme de dânsul, printre ei

poate m-am numărat și eu, e un lucru greu, foarte greu, o
mare responsabilitate. Cerem binecuvântare și har de la
Bunul Dumnezeu pentru a nu greși în cele ce scriem, în
aprecieri despre dânsul. Într-un timp așa de scurt care se
cere este greu să scrii, să povestești despre cele trecute.
Ultima dată m-am întâlnit cu
Pr. Pintea cu câtva timp înainte
de a muri, la începutul străzii
Eroilor, mergea cred spre casa
dânsului, iar eu mergeam spre
Catedrala noastră. A stat în fața
mea. M-a blocat spre a nu
merge mai departe, m-a privit,
m-a recunoscut, nu mi-a spus
nici o vorbă, s-a dat puțin la o
parte și apoi a plecat mai
departe spre centru, spre casa
dânsului de pe str. Memoran-
dumului. Durerosă și interesantă
întâlnire!
Un lucru asemănător mi s-a
întâmplat când m-am întâlnit
acum câțiva ani în curtea
Episcopiei noastre din Cluj, str.
Moților cu episcopul romano-catolic de Iași, Petru
Gherghel. Nu am fost în stare să scot o vorbă, nici să îl
salut, deși îl știam, ne cunoșteam. M-am blocat complet.
La fel mi s-a întâmplat atunci și cu părintele Pintea. Emoția
revederii după mult timp a fost foarte mare și pentru mine
și pentru dânsul, căci nu ne văzusem de mult, deși locuiam
în Cluj amândoi. Apoi a mai trecut un timp și am aflat de la
alții cum s-a îmbolnăvit, cum a fost internat la Medicala 1
din Cluj, ca apoi să aflu într-o zi că s-a dus, a plecat dintre
79
noi. A fost anunțat în ziarul Adevărul de Cluj nr. 3375/11.

12. 2001. Alăturat anexez acest anunț dureros cu moartea
din 9 decembrie 2001 și înmormântarea din 12 decembrie
2001 în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj.
Iată în continuare cum l-am cunoscut pe Pr. Pintea eu,
Tarcisiu-Călin Răfan, născut în Ceaba (Eparhia de Cluj-
Gherla), dar care mi-am petrecut anii de școală la Baia
Mare, unde am locuit cu părinții mei, preot Andrei Răfan și
soția Maria.
Am sosit în Cluj-Napoca la data de 1 august 1969
pentru a-mi lua în primire activitatea de inginer mecanic la
Depoul de locomotive Cluj din cadrul Regionalei de Căi
Ferate Cluj, după ce am terminat Facultatea de Mecanică
a Institutului Politehnic din Timișoara. Conform obiceiului
pe care l-am avut și la Timișoara ca student, în data de 15
august 1969 (de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului)
am mers la Liturghia de la orele 18 la Biserica Piariștilor
din Cluj-Napoca. Lumea Clujului era în acea zi de
sărbătoare pe la mănăstirile din țară, unde se putea merge
în acele vremuri de restriște, iar eu și alții (nu mulți) eram
la Liturghia de la Piariști. Aceasta era biserica în care
înainte de 1948 greco-catolicii din Cluj aveau voie să
oficieze Sf. Liturghie în limba română și tot aici, în această
biserică – sau mai bine zis în fața ei – s-a oficiat în 1956
acea Sf. Liturghie istorică de către părintele Vasile
Chindriș și alți preoți greco-catolici (precum Pr. Isidor
Ghiurco), după care această biserică a fost închisă. La
acea frumoasă și înălțătoare Liturghie din 1956 a participat
și viitoare mea soție, Gabriela Flueraș, care avea 8 ani pe
atunci, împreună cu tatăl ei, Gavril Flueraș. Peste cățiva
ani, Gabriela a devenit fiică spirituală a Pr. Pintea, având
în ea ceva ce s-a fixat bine în sufletul ei de la acea
Liturghie la care a participat în 1956 în fața Bisericii
Piariștilor.
80
În 15 august 1969 la Liturghia la care am participat la

ora 18 cânta la orga bisericii un fost deținut politic cu ani
grei de pușcărie, mulți petrecuți la închisoarea tineretului
din Pitești (fostul Institut de reeducare) unde l-a cunoscut
pe fiorosul Țurcanu. Acesta era Pop Romulus (Romică),
iar în băncile bisericii era familia lui, d-na Tereza (soția lui),
copiii Anton, Francisc, Tereza, Clara și Dominic, cel mai
mic, care se plimba printre bănci în toată biserica cu
poșeta mamei lui. O Liturghie foarte frumoasă (deși nu era
în românește), la orgă acompaniindu-se și cântând în
latinește „dușmanul poporului”, chiar fostul pușcăriaș
Romulus Pop. Și după liturghie ne-am întâlnit în fața
bisericii și am făcut cunoștință cu această familie, deși
nimeni nu ne-a făcut prezentările. De fapt, ei erau obișnuiți
cu astfel de cunoașteri și prezentări. Am întrebat cine sunt
ei și mi s-a spus, iar eu le-am spus cine sunt. Și gata, am
devenit prieteni pentru totdeauna.
În timp ce făceam cunoștință cu familia Pop Romulus
în fața bisericii Piariștilor, iese din biserică o domnișoară
care vine direct la mine deoarece mă cunoștea din
Timișoara, unde eu am fost student și aveam „prostul”
obicei (pentru oficialitățile comuniste și colegii „șoptitori”)
să mă duc la biserica romano-catolică în Fabric, Cetate,
P-ța Bălcescu sau DomKirche. Pe acestă domnișoară o
chema Elise sau Ilse. Se bucură că mă vede și eu la fel.
Mă întreabă ce fac în Cluj, îi spun că am terminat studiile
la Facultatea de Mecanică din Timișoara și am venit la Cluj
să îmi iau în primire serviciul. Nici nu stă mult pe gânduri
și îmi spune că are un cadou deosebit pentru mine. Și așa
a fost, cadou de Sf. Maria mare. Ce lucru frumos, ce cadou
frumos! „Am să te duc nu departe de aici și îți voi face
cunoștință cu un domn deosebit. O să te bucuri când o să-
l cunoști și el la fel se va bucura pentru că orice tânăr sau
tânără pentru el înseamnă o Valoare”. Căci Pintea aprecia
81
mult aceste valori din perioada în care comuniștii făceau

orice pentru a distruge în tineri credința în Isus Cristos,
credința catolică.
Și după ce m-am despărțit de familia Pop Romulus
(mai târziu, în clandestinitate, acesta devenind preot
greco-catolic) am mers pe str. 30 Decembrie (actualmente
Memorandumului ) nr. 3, la subsol în dreapta, unde Elise
a sunat la o sonerie, am fost primiți, m-a prezentat, ne-am
bucurat toți trei și asta a fost tot pentru moment. Dar am
rămas în preajma acestui domn pe nume Pintea. Atât am
știut mult timp, că îl cheamă Pintea. Așa îi spuneam eu,
așa îi spuneau alții și nimic altceva.
Această fotografie îl
prezintă pe Pantelimon
Aștilean pe dealul de
deasupra „Gropii Moșului” din
Mănăștur, Cluj, la una dintre
ieșirile cu tinerii din 1972.
Pentru mine întâlnirea cu
Pintea a fost ceva deosebit.
Înainte îmi lipsea comunita-
tea, tinerețea și spiritualitatea
pe care o dădea acel grup pe
care prin intermediul lui Pintea
le-am cunoscut. Eram în al
nouălea cer. În sfârșit am găsit
ce-mi trebuia, ce mi-a lipsit în
perioada studenției din
Timișoara. Golul s-a umplut.
Așa am început să-i cunosc
pe tinerii studenți. Printre
primii pe care i-am cunoscut
a fost Anton Mureșan din Baia Mare (Ferneziu, str. Lunci)
- student la matematică; Viorica (viitoarea soție a lui Anton)
82
- studentă și ea la matematică, frații Onișor: Nelu, Tereza,

Maria, Dodo și mama lor Mariana; Nelu Biriș din Dej - fiu
de mecanic de locomotivă; Camil Peteu - student la
medicină; frații Flueraș: Iosif-Laurențiu (Velu), Gabriela,
Cecilia; Sabin Făgăraș cu fratele lui, Nelu și sora lor,
Olivia; Tarcisiu Nemeș (Tarciuc) din Călinești (Maramu-
reș) - fiu de preot greco-catolic, student la matematică
împreună cu Sabin Făgăraș; Ghiță Basarab din Romos-
Geoagiu Băi, student la medicină; Dorel Hațeganu -
student la litere, nepotul sorei călugărițe Saliziana din
Sibiu, profesor apoi în Dej; Viorel Tibil - student la Institutul
Politehnic din Cluj, facultatea de mecanică, absolvent al
Liceului Gh. Șincai din Baia Mare, pe care l-am absolvit și
eu; Maia (Maria) Jurcă - viitoarea soție a lui Nelu Onișor.
Se organizau zile de naștere, zile onomastice, se
făceau Rozare, ore de cateheză pentru unii, dar în cercuri
restrânse, Sfinte Liturghii, dar numai la diverse biserici:
Piariști, Sf. Mihail, biserica romano-catolică de pe str
Maxim Gorki (actualmente Corneliu Coposu) a Pr. Gabor,
cu anumite restricții în diferite apartamente sau locuințe;
sport, fotbal în parcul sportiv Iuliu Hațeganu, la Groapa
Moșului și Groapa Lupului din Mănăștur, diverse excursii
în Făget, la Izvorul Sf. Ion, Izvorul Elisabeta sau fotbal pe
câmpul de lângă Sf. Ion.
La o vizită făcută în parcul sportiv Iuliu Hațeganu ,
unde au avut loc diferite activități sportive printre care și
fotbal, la intrare mi se face cunoștință cu doi tineri nu prea
înalți, veseli, sinceri, comunicativi. Erau doi dintre frații
Flueraș din Mănăștur și anume Gabriela și Iosif-Laurențiu
(Velu). A fost o zi minunată, Gabriela a stat în poartă la
fotbal, ca de altfel și la alte meciuri. Se mai terminau
meciurile cu câte o rugăciune, nu prea lungă, discretă, dar
înălțătoare. Așa mai mergea, mai aveai apoi chef de lucru,
de viață în acea societate în care ne duceam viața...
83
După parcul sportiv Iuliu Hațeganu a urmat ceva și mai

frumos: o vizită într-o sâmbătă sau duminică la casa
familiei FLUERAȘ Gavril și Susana din str. Câmpului nr.
70, în Mănășturul istoric, mai sus de Institutul Agronomic
și Fabrica de bere, unde fusese bariera fixată de
mănăștureni în 1945-46 și anume „Până aici democrația,
de aici Mănășturul!”
La sfârșitul anilor '40 cartierul Mănăștur a fost o oază
de rezistență anti-comunistă, toți erau țărăniști, dar s-au
infiltrat printre ei trădători care au atras de partea
comuniștilor pe cei mai slabi dintre ei, făcându-i ofițeri de
miliție și de Securitate. Astfel a avut loc în 1946 marea
trădare, adică falsificarea alegerilor prin care a fost ales
Petru Groza în locul lui Iuliu Maniu. Am aflat de la un coleg
de serviciu de la Trustul de Construcții Cluj că în anul
1946, copil fiind, a fost trimis de către fratele lui mai mare,
carea conducea și supraveghea punctul de votare din
Mănăștur, să ducă o geantă mare de piele plină cu
buletine de vot la o casă din cartierul Grigorescu, unde a
predat acea geantă și după un timp de așteptare i-a fost
returnată aceeași geantă la fel de plină, pe care a dus-o
înapoi în Mănăștur. Astfel au fost înlocuite buletinele de
vot cu numele lui Iuliu Maniu cu cele pe care scria Petru
Groza. Așa a început și în Mănăștur „democrația”
comunistă...Însă au rămas printre ei și oameni de caracter,
oameni de valoare.
După cum spuneam anterior, la un sfârșit de
săptămână am vizitat această familie Flueraș de pe str.
Câmpului nr. 70. Tatăl, Gavril, muncitor la Gaz metan și
mama Susana, muncitoare la fabrica de basmale din Cluj,
aveau nu mai puțin de 7 copii: Gabriela, Iosif (Velu),
Cecilia, Rozina, Speranța, Cristian și Eudor. Cu ei a mai
locuit până în anul 1970 bunica copiilor, mama Susanei și
anume Căpușan Maria, poreclită „Sucegana” deoarece se
84
trăgea din localitatea Suceag, dar și sora Susanei, Ana

Căpușan, care era călugăriță în Congregația Maicii
Domnului cu numele de sora Vasilia. Odată cu desființarea
ordinelor calugărești de către statul comunist în 1948, sora
Vasilia a revenit în mijlocul familiei sale, unde a continuat
să își trăiască chemarea călugărească prin educarea și
catehizarea nu doar a copiilor surorii sale Susana, ci și a
altor copii din Cluj. Ce mare îndrăzneală pentru acele
vremuri să faci ore de cateheză, să pregătești și să
conduci copiii la prima Sfântă Împărtășanie...!
În aceste condiții am ajuns și eu, prin prietenul Pintea
și prin ceilalți prieteni din grup, să cunosc această
frumoasă familie Flueraș, o insuliță de viață și credință
catolică în „marea” Românie comunistă. Ce îndrăzneală
din partea acestei familii de simpli muncitori, dar creștini
catolici, practicanți, care se afirmau încet, tăcut, în
brambureala comunistă prin Rozarul zilnic, Sfânta
Liturghie, spovadă și împărtășanie frecventă. Dar mare de
tot a fost și îndrăzneala acestui Pintea, mai mare decât
Marea noastră Neagră, ca să se bazeze pe acest loc de
pe str. Câmpului și pe această familie care oferea prin
simplitatea și credința ei ceea ce era necesar pentru
modestul prieten al tinerilor clujeni: Pantelimon Aștilean.
Marele merit al lui Pintea constă în faptul că a adunat
în jurul său acest tineret sortit pierii din punct de vedere
sufletesc, l-a încurajat și l-a educat. Nu este oare acesta
un mare act de curaj, de îndrăzneală și în final de iubire?
Din ce a mai rămas din acea perioadă comunistă voi
prezenta două fotografii făcute prin anii 1971 sau 1972 în
Groapa Moșului sau Groapa Lupului, pe dealul de
deasupra domeniului mănășturenilor, unde urma să aibă
loc un meci de fotbal. În acel loc ne întâlneam adesea mai
mulți tineri, unii porneau de la casa familiei Flueraș de pe
str. Câmpului, alții soseau ceva mai târziu; uneori urcam
85
dealul și apoi coboram la Izvorul Sf. Ion sau la Izvorul

Elisabeta, alteori continuam pe drum sau prin pădure până
în Făget. Pintea ni se alătura întotdeauna, adesea pornea
cu noi chiar din casa Flueraș. Sosirea lui aducea veselie
și bună dispoziție, glumele erau plasate cu multă dibăcie
și cu efectul scontat, dar apoi ne și rugam, în special
Rozarul. Păcat că nu am știut atunci că era preot, i-am fi
cerut să ne facă și câte o Sf. Liturghie...dar s-a ferit mereu
ca noi să nu aflăm acest secret, pe care a reușit să-l
păstreze mult timp, iar atunci când unii dintre noi am aflat
sau ne-am dat seama că era preot, am păstrat secretul.
Rândul din față de la stânga la dreapta: Rozina Flueraș,

Cecilia Flueraș, Gabriela Flueraș, Aurica din Satulung, Smaranda
Suciu, Viorel Lupu, Eugen (Jenuț) Lupu, o domnișoară căreia i-am
uitat numele, Cristian Flueraș.
Rândul din spate de la stânga la dreapta: Dorel Hațieganu,
viitorul dr. Zegreanu, Sabin Făgăraș (în spate), 3 persoane de care
nu îmi amintesc, Pintea Aștilean, Tarcisiu Nemeș, Velu Flueraș,
Nelu Făgăraș.
86
Rândul din față de la stânga la dreapta: Rozina, Cecilia,

Gabriela, Aurica, Smaranda, o domnișoară pe care nu o mai știu,
Tarcisiu Răfan (cu mingea)
Rândul din spate de la stânga la dreapta: Olivia Făgăraș, în
spatele ei Dorel Hațieganu, dr. Zegreanu, Ghiță Basarab, Sabin
Făgăraș, Tarcisiu Nemeș, Cristian Flueraș, iar în spatele lui Cristian
stă fratele lui, Iosif (Velu) Flueraș (mai în dreapta), dar pe cel cu
șapcă din stânga nu îl mai știu; apoi Nelu Făgăraș, Eugen Lupu,
Viorel Lupu
Pe mulți dintre acești tineri care erau în jurul lui Pintea

i-am cunoscut fie acasă la dânsul, unde am cunoscut-o și pe
sora lui, Aurelia, fie la familia Flueraș, fie la unele biserici
romano-catolice unde am participat la Sfânta Liturghie sau
ore de rugăciune, fie la zile de naștere, onomastici,
revelioane, în excursii sau diverse activități sportive, la
colindat, la diverse petreceri, nunți, vizionări de filme și
spectacole, etc.
Așa am cunoscut-o pe pictorița mănăștureancă Ana-
Maria Băltaru, viitoare călugăriță, în casa căreia în anii 1970,
după ce Camil Peteu a devenit preot, se oficia Sfânta Liturghie
de către Pr. Eugen Popa, Camil și alții. Mai treceam astfel
87
peste prudența lui Pintea, ceea ce făcea să ni se adauge câte

ceva în dosarul de la Securitate, după cum am aflat de la
directorul adjunct al TC Cluj, ing. Simon Horațiu (și el fiu de
preot greco-catolic). Acesta mi-a spus că a cerut dosarul meu
ofițerului de Securitate al TC Cluj, lt. col. Abrudan și că în el
scrie că eu și alți tineri ne întâlnim de multe ori, facem
rugăciuni, Rozare, Sf. Liturghii și diverse alte activități
religioase. Însă am reușit să scap „nepedepsit” deoarece într-
o ședință la TC Cluj, unde lucram în perioada respectivă,
ședință convocată pentru clarificarea situației mele întrucât
eram considerat în mod eronat ca fiind „pocăit” și chiar „pastor
la pocăiți”, i-am spus directorului Simon Horațiu: „Sunt fiu de
preot greco-catolic ca și dvs. !” Prin urmare, ședința s-a
suspendat rapid prin cuvintele directorului: „Bine, bine,
tovarășe inginer, ne-am lămurit! Puteți pleca la biroul dvs.!”
Printre persoanele pe care le-am mai cunoscut în grupul
lui Pintea se numără și nepoatele sorei Astrida Ciufudean
(călugăriță din Congregația Maicii Domnului) și anume
Lenuța și Lia Ciufudean. Lia s-a căsătorit ulterior cu Sever-
Lucian Bordean, fratele Pr. Liviu Oțoiu. De asemenea, i-am
cunoscut pe Nelu Făgăraș, fratele lui Sabin și pe sora lor
Olivia, dar și pe nepoatele lui Pintea de la Târgu Mureș,
Monica și Lăcrămioara Aștilean și pe Miți de la Beltiug (lângă
Satu Mare), studentă la Agronomie, care a organizat acasă
la ea al doilea mare Revelion al grupului nostru după cel de
la Ferneziu din casa fam. Mureșan. Miți era de origine
germană, părinții ei erau șvabi. Revelionul a fost foarte
frumos: a început cu Sf. Liturghie în biserica romano-catolică
din Beltiug, dar am făcut și o vizită în pivnița cu vinuri situată
sub dealul localității, în pământ. Îmi amintesc că am fost
impresionat de lungimea acestei pivnițe, doar că era
aproape goală, adăpostind doar vreo 3 butoaie nu prea mari.
La Pintea am cunoscut și pe un domn pe nume Iulian
Cupșa, care lucra la ADAS Cluj ca tehnician în probleme de
88
daune agricole, construcții și mașini (autoturisme). Fiind

ceva mai în vârstă decât noi ceilalți, nu participa la toate
acțiunile și întâlnirile noastre, dar sprijinea prin ce putea
tineretul din jurul lui Pintea. El avea și alte preocupări: a
studiat teologia în cladestinitate, era în legătură cu Pr.
Prunduș și cu Pr. Natanail Munteanu, care îi preda teologia,
astfel încât nu după mult timp de când îl cunoscusem, fiind
în armată la Chitila (lângă București) m-a anunțat și m-a
invitat la hirotonirea lui ca preot (cam prin luna mai 1971).
Iulian a fost hirotonit la București de către preasfințitul Ioan
Dragomir într-o casă în care se zicea că locuia și sora Ionela,
un preot pe nume Leluțiu (nu știu exact care, între timp am
aflat că erau 2 cu acest nume) și alți preoți.
M-am întrebat atunci dacă prietenul meu Iulian Cupșa,
originar din Câmpia Sălajului, peste deal de Bădăcin (satul
lui Iuliu Maniu) și în apropiere de Bocșa lui Simeon Bărnuțiu,
a devenit preot în acele vremuri și acele condiții, oare
prietenul nostru comun Pintea Aștilean nu era și el preot?
Mai ales că avea și câțiva ani de studiu la Institutul Teologic
Romano-Catolic maghiar de la Alba Iulia. Toată lumea doar
„dădea cu presupusul”, tăcerea și prudența erau pe ordinea
de zi...
În acei ani atât de dificili din perioada comunistă, în afară
de pârâtul aproapelui care a dus la umplerea închisorilor
românești cu peste un milion de deținuți „politici”, s-a
dezvoltat și un sistem de „pile”, care a fost uneori benefic
pentru oamenii din categoria socială a celor căzuți în
dizgrația Partidului Comunist. De o astfel de „pilă” am
beneficiat și eu prin prietenul Iulian Cupșa, care era văr cu
soția directorului adjunct de la Regionala CFR Cluj, ing. Ioan
Donea. Astfel, cu ajutorul lui Iulian am obținut de la directorul
Donea o cameră de locuit de 12 mp. într-o clădire veche de
pe str. Gheorghe Doja, azi str. Regele Ferdinand (după
părerea mea, cea mai frumoasă clădire din Cluj). Prietenii
89
din grup m-au ajutat și mi-au făcut rost de un pat metalic și o

saltea umplută inițial cu pănuși de porumb, înlocuite apoi cu
gilitură proaspătă de lemn obținută de la un tâmplar, lucru de
care s-au ocupat foarte rapid Pintea și doi tineri studenți din
grup, Viorel Tibil și Nelu Biriș. Pe acest pat și pe această
saltea am dormit ani de zile, iar Camil Peteu și Ana-Maria
Băltaru m-au îndrumat și m-au ajutat să-mi vopsesc etajera
de lemn pentru cărți, pe care o am și astăzi.
În vizite frecvente venea la familia Flueraș dr. Eugen
Lupu și soția sa Viorelia cu cei doi băieți, Jenuț și Viorel, care
jucau fotbal cu noi, după cum se vede în cele 2 poze...De
asemena, venea și doctorul Ilea, prieten al familiilor Lupu și
Flueraș. În acea perioadă, la fam. Flueraș locuia în gazdă
părintele Natanail Munteanu, căruia i se spunea unchiul
Natanail. La această familie veneau adesea în vizită Maria și
Nelu Furtună, numeroși preoți, călugări și călugărițe. Printre
aceștia se număra un prieten al Pr. Munteanu, Pr. George
Guțiu, viitorul episcop de Cluj-Gherla.
Dintre tineri mai trebuie să o amintesc pe Smaranda
Suciu, fiica șefului de gară din Dej, studentă la medicină,
care s-a căsătorit cu medicul veterinar Ioan Fritea. Alți tineri
din grup, studenți la medicină, erau: Mircea Zegrean, fiul
părintelui Zegrean din Năsăud sau Bistrița; Ionaș Roman din
Baia Mare; Felician Biriș, frate cu Nelu amintit mai
devreme. Pe Felician l-am cunoscut încă pe vremea când
lucram la Depoul de Locomotive din Cluj deoarece venea
la tatăl lui, care era mecanic de locomotivă. Felician a
studiat ulterior și teologia, inclusiv la Roma după 1990 și
apoi a fost hirotonit preot.
Printre prietenii lui Pintea s-a numărat și Gheorghe
Flaviu Pop, pe care l-am întâlnit mai puțin întrucât fiind
student la medicină se pare că nu-și permitea prea multă
distracție, studia mult. Era fiu de preot greco-catolic, iar
mama lui fusese colegă și prietenă cu mama mea. Dr.
90
Flaviu Pop a devenit un chirurg foarte valoros, care a ajutat

foarte multă lume din biserica noastră și nu numai. Și
asupra lui și-a pus amprenta prietenia și dăruirea părintelui
Pintea în educarea și formarea pentru viață a tinerilor,
viitori medici, profesori, preoți etc.
În casa fam. Flueraș de pe str. Câmpului l-am
cunoscut mai târziu și pe viitorul doctor Petre Mureșan, pe
atunci student, care recent a urmat și studiile de teologie.
Avea însă și talente artistice: ne-a încântat cu câteva
pricesne, iar la insistențele lui Pintea a dansat și un joc
popular fecioresc, pe care l-am apreciat mult.
De câteva ori s-au făcut și anumite excursii la mare, la
Constanța sau Mamaia. Voi prezenta în acest sens câteva
poze mai semnificative:
1972: Constanța - Muzeul Tomis: de la dreapta la stânga:

1. Nelu Biriș, viitor profesor (azi decedat); 2. Lucian Mureșan, preot
(la vremea respectivă nu știam asta); viitor episcop, mitropolit și azi
Cardinal; 3. Alexandru Mesaroș, preot (nu știam asta atunci), viitor
episcop de Lugoj cu numele de Alexandru Mesian;
4. Dorel Hațeganu, viitor profesor la Dej; 5. Tarcisiu-Călin Răfan,
inginer mecanic; 6. Ghiță Basarab, din Romos (Geoagiu-Băi), viitor
medic la Hunedoara
91
1972, la Marea Neagră - Constanța: de la dreapta la stânga:

Nelu Biriș, Lucian Mureșan (viitor mitropolit al Blajului și cardinal al
românilor), Tarcisiu Răfan, Pantelimon Aștilean (în picioare),
Ghiță Basarab.

Alexandru Mesaroș (=Mesian - viitor episcop al Lugojului), Lucian
Mureșan (viitor mitropolit al Blajului și cardinal al românilor), Tarcisiu
Răfan, Nelu Biriș, Ghiță Basarab.
92
1972, la Marea Neagră - Constanța: toți în apă, doar UNUL era mai
SUS - mulțumim bunului Dumnezeu!
De la dreapta la stânga: Ghiță Basarab, Tarcisiu Răfan, Nelu Biriș,
Dorel Hațeganu, Lucian Mureșan (viitor mitropolit al Blajului și
cardinal al românilor)

- în picioare: Tarcisiu-Călin Răfan (actualmente pensionar) și Lucian
Mureșan (actualmente cardinal și mitropolit al Blajului); sper să nu se
supere că public această poză, aș fi preferat să fiu eu stropit de
dânsul, poate ajungeam preot...
93

Tarcisiu Răfan, Ghiță Basarab, Lucian Mureșan, Nelu Biriș, (jos)
Dorel Hațeganu
Nici Lucian Mureșan, nici Alexandru Mesaroș și nici

Pantelimon Aștilean nu ne-au dezvăluit niciodată că erau
preoți!!!...
La începutul povestirii mele am vorbit despre
entuziasmul meu, despre bucuria care m-a cuprins în
momentul în care l-am cunoscut pe Pintea și apoi pe cei
din jurul lui, despre bucuria întâlnirilor și a comunității, dar
destul de repede am cunoscut și partea dură a lucrurilor,
a acelor vremuri tulburi și asta pentru faptul că eram
caracterizat ca o persoană naivă, lipsit de prudență. În
schimb Pintea putea fi caracterizat prin prudență
deosebită, chiar maximă prudență, tăcere. Așa de mare
prudență că ani de zile noi nu am știut că era preot!
Presupuneam, făceam deducții, dar nu știam cu
exactitate. Nu mi s-a destăinuit niciodată. Nu făcea Sf.
Liturghie în prezența noastră, aducea preoți care oficiau
94
Sf. Liturghie, dar el nu oficia niciodată. Am aflat că este

preot de la alții, dar destul de târziu. Și tot de la alții am
aflat că a studiat la Seminarul Teologic Romano-Catolic de
la Alba Iulia împreună cu viitorul mitropolit și cardinal
Lucian Mureșan, cu Pr. Virgil Florian și cu alții necunoscuți
mie.
Să o bată norocul de „prudență” și de tăcere...că a
făcut uneori mult bine, dar a și stricat; tinerii trebuiau
entuziasmați, nu aduși la tăcere, implicați, îndemnați...!
Această prudență eu nu am cunoscut-o în termenii ei
duri până la venirea mea la Cluj. Precizez că nu îmi pare
rău de de acest lucru pentru că m-a făcut să mă trezesc
uneori din starea de somnolență indiferentă, chiar
neputință de pricepere că uneori am greșit...Totuși, am
avut și eu parte înainte de venirea la Cluj de experiența
unor ani de prudență și tăinuiri, atât la Timișoara în cei 5
ani de studenție, cât și înainte, ca elev, în sânul familiei
mele de la Baia Mare, familia părintelui Andrei Răfan, unde
s-au petrecut în taină numeroase evenimente și secrete
ale Bisericii noastre greco-catolice.
Chiar și tanti Aurelia, sora lui Pintea, în simplitatea ei
ne atrăgea uneori atenția nouă, celor ce le călcam pragul
casei în cadrul numeroaselor întâlniri, vizite și activități ale
părintelui Pintea cu noi, activități care erau foarte
periculoase pentru acele vremuri; așadar tanti Aurelia își
exprima uneori temerea legat de ceea ce ni s-ar fi putut
întâmpla atât nouă, tinerilor, cât și lor dacă nu am fi fost
atenți, dacă n-am fi știut să tăcem, dacă nu ne-am fi ferit
și în consecință nu am fi fost prudenți. Și totuși manifestam
voință, inițiativă, dorință de a activa, uneori uitând pur și
simplu de situațiile grele în care ne aflam sau de ceea ce
ni s-ar fi putut întâmpla lor sau nouă. Aceasta a fost
atmosfera acelor timpuri!
95
La finalul acestor scrieri despre părintele Pintea nu pot

să nu povestesc în ce mod m-a afectat pe mine în mod
direct această prudență, această tăcere de care am avut
parte cu multă prisosință. De la început, adică de când l-
am cunoscut pe Pintea, am fost fermecat de ceea ce am
văzut și am trăit în preajma lui. M-a fermecat faptul că se
organizau întruna zile de naștere, zile onomastice sau alte
petreceri la care eram și eu invitat. Și atunci am decis să
îmi sărbătoresc și eu ziua de naștere în data de 4 august
1970. Precizez că a fost prima și ultima dată când mi-am
sărbătorit și eu ziua de naștere într-un cerc festiv, cu lume
mai multă. Și asta numai datorită acelei „prudențe” care m-
a plesnit urât de tot. Iată cum s-au petrecut lucrurile.
În luna iulie 1970 am cunoscut în casa părinților mei
din Baia Mare un preot deosebit care se numea Berinde
Ștefan Dănilă, preot din ordinul asumpționist care activase
la Blaj și făcuse ani grei de pușcărie comunistă, primind
apoi domiciliu forțat la Craiova. În acea lună iulie făcea un
turneu prin țară, vizitând în special locuri din Ardeal și
persoane dragi lui. Ne-am împrietenit unul cu celălalt, știa
să se apropie de tineri prin ceea ce spunea, prin modul de
a povesti. Era o plăcere să-l asculți în simplitatea, dar și
diversitatea lucrurilor pe care le prezenta.
Când am revenit la Cluj, la serviciul meu, l-am reîntâlnit
pe părintele Berinde. În acea perioadă l-am cunoscut și pe
Pr. Silviu Prunduș, superiorul călugărilor bazilieni. I-am
întâlnit pe amândoi chiar înainte de ziua mea de naștere
și am discutat cu ei despre faptul că doresc să îmi
sărbătoresc această zi într-un mod puțin mai diferit, adică
doresc să vină amândoi la ziua mea de naștere, să
oficieze împreună Sf. Liturghie, la care vor fi ajutați de
prietenul meu Iulian Cupșa, pe care Pr. Prunduș îl
cunoștea, mai ales că Iulian studia în clandestinitate
teologia. Am stabilit să se facă și un Rozar înainte de Sf.
96
Liturghie cu toți cei prezenți întrucât urmau să participe la

ziua mea de naștere și Pintea și toți aceia dintre prietenii
din anturajul lui Pintea care erau disponibili. Gazda
noastră era Iulian Cupșa, care locuia în chirie într-un
apartament modest cu două camere la parterul unei clădiri
a Episcopiei Unitariene din Cluj, vizavi de magazinul Sora.
Iulian s-a angajat față de mine să facă mâncare: supă de
carne, friptură cu cartofi, prăjitură. Era un bun gospodar!
Am mai cumpărat diverse fursecuri, fructe, apă minerală,
bere, vin. Totul a fost aranjat, am anunțat pe toată lumea
și i-am prezentat totul lui Pintea, care a fost de acord. Iar
eu eram foarte bucuros și mulțumit pentru că urma să am
parte de un mic chef de ziua mea, o sărbătoare care avea
și parte spirituală, Rozar și Sf. Liturghie!
Dar „cineva” și-a băgat coada și a stricat totul. La ora
18 a început să vină lumea: cei doi preoți, Pr. Berinde și
Pr. Prunduș, Nelu Onișor, Maria și Dodo (Teodor) Onișor,
Gabriela și Velu Flueraș, Anton Mureșan, Nelu Biriș și alți
câțiva prieteni, dar nu prea mulți. Mai așteptam să apară
Pintea, Maia Jurcă, Viorica. Începem Rozarul, îl terminăm,
dar principalul oaspete, Pintea, nu apare. Se ia hotărârea
să se înceapă Sf. Liturghie. Cei doi preoți oficiază Sf.
Liturghie, care i-a impresionat pe toți, dar în special pe
mine, mai ales că diacon era Iulian, prietenul meu drag,
gazda, bucătarul și apoi ospătarul nostru, care avea și o
voce foarte frumoasă. Însă absența lui Pintea m-a tulburat:
din vesel, binedispus și bucuros am devenit agitat,
supărat, nu înțelegeam ce s-a putut întâmpla, din ce motiv
nu a mai apărut cel care conducea grupul tinerilor, cel care
dirija toate activitățile și care producea veselia, buna
dispoziție a grupului de tineri. Supărarea aceasta m-a
marcat în timp ce sărbătoream, dar și zile, chiar luni întregi
și ani după aceea. Nu mi-am revenit niciodată din șocul
97
acela și de aceea nici nu mi-am mai sărbătorit vreodată

ziua de naștere cu prietenii.
În zilele următoare am aflat ce s-a întâmplat. Pintea,
cu cele două prietene așteptate, Maia și Viorica, vin până
la poarta clădirii în care am făcut petrecerea, deschid puțin
ușa, dar nu intră, ci o trag înapoi, o închid și pleacă. Pintea
le-a spus celor două fete: „Nu intrăm, aici este ceva foarte
periculos!” și au plecat, lăsându-ne pe noi să tot așteptăm
și pe mine supărat. Ce l-a determinat pe Pintea să se
înfurie și să considere că e ceva periculos la mijloc?
Înainte de a merge acasă la Iulian, unde se organiza mica
mea petrecere, am trecut pe la o casă de pe str. Vasile
Alecsandri, unde l-am căutat pe călugărul bazilian Sabin
Dăncuș (devenit ulterior și preot), căruia trebuia să îi
transmit ceva din partea altei persoane. În discuția avută
cu dânsul am pomenit faptul că era ziua mea de naștere
și cum știam de legătura fratelui Dăncuș cu părintele
Prunduș (erau amândoi călugări bazilieni), i-am împărtășit
bucuria mea că va veni Pr. Prunduș la ziua mea, va oficia
Sf. Liturghie și vor participa tinerii din grupul lui Pintea.
Apoi mi-am luat rămas-bun și am plecat spre apartamentul
lui Iulian.
Între timp, Pintea se pregătea și el să vină la petrecere,
dar chiar atunci a apărut la ușa lui chiar călugărul Sabin
Dăncuș, care avea de transmis și el un mesaj pe care i l-
ar fi lăsat surorii lui Pintea, tanti Aurelia, dacă nu îl găsea
acasă pe el. Mirat că îl găsește încă acasă, l-a întrebat
cum de nu a plecat încă la sărbătoarea zilei de naștere a
lui Tarcisiu. După plecarea fratelui Dăncuș, apare sora
Astrida cu un pachețel în mână, spunând că este pentru
Tarcisiu. Sora Astrida lucra la cabinetul medical de
urgență de pe peronul gării CFR Cluj și acolo a primit
pachetul respectiv, pe care i l-a înmânat un mecanic de
locomotivă care îl primise de la părinții mei din Baia Mare.
98
Așadar, sora Astrida venise cu pachetul la Pintea știind că

este ziua mea de naștere cu gândul că el mi-l va înmâna.
Fără să vrea, sora a pus foc pe paie; Pintea s-a supărat și
s-a agitat: „Tarcisiu nu știe să-și țină gura, este imprudent!”
A venit până la poarta clădirii unde locuia Iulian și unde se
ținea petrecerea, dar întânirile dinainte l-au făcut să spună
că acolo era ceva periculos și s-a întors acasă la el cu
fetele. Prudența este prudență...iar eu am fost imprudent
și mi-am primit „răsplata” din partea lui Pintea!
Un alt episod de „imprudență” din partea mea a avut
loc după Revelionul petrecut la d-ra Miți, la Beltiug.
Plecând de acolo spre Baia Mare împreună cu prietenii,
am telefonat părinților mei, spunându-le că voi trece pe la
ei împreună cu o parte dintre prietenii mei din Cluj:
Gabriela, Cecilia și Velu Flueraș, dar și Pintea. Aflând că
am pomenit părinților mei de vizita pe care o plănuisem și
că s-au bucurat foarte mult că îi vor cunoaște pe toți,
Pintea m-a „pedepsit” și nu a mai venit la părinții mei, ci a
mers în altă parte, la o altă casă unde chiar dacă s-a
anunțat că va veni, el nu a știut acest lucru și atunci totul
a fost bine. Așadar, eu eram socotit și catalogat drept
imprudent, aveam „boala” naivității și a sincerității...Alții
tăceau, nu spuneau ce aveau de gând și atunci nu erau
catalogați drept imprudenți chiar dacă greșeau.
După ce m-am căsătorit cu Gabriela Flueraș în 1974,
întâlnirile cu Pintea și prietenii au devenit foarte rare;
Gabriela a ajuns să profeseze medicina întâi la Moțca,
lângă Pașcani (în Moldova), apoi la Românași lângă
Zalău, apoi succesiv la Sânmărtin (lângă Gherla) și Mintiul
Gherlii, abia după mai mulți ani ajungând la Cluj ca medic
de întreprindere și apoi medic de familie.
De aceea nu am ajuns să cunosc mai mulți tineri
valoroși (mai tineri decât mine) care au ajuns în grupul lui
Pintea atunci când eu nu am mai participat la întâlnirile
99
grupului. Abia după 1990 l-am cunoscut pe Pr. Florentin

Crihălmeanu, viitorul episcop de Cluj-Gherla, despre care
am aflat că a devenit preot tocmai datorită îndrumării Pr.
Pintea Aștilean. Un alt preot deosebit de valoros și
important în Eparhia noastră, format tot în cercul lui Pintea,
este Pr. Marcelin Rotaru, care ne încântă astăzi cu
Liturghiile sale frumoase și înălțătoare, cu predicile și orele
de studiu biblic extraordinare.
În încheierea relatărilor mele nu pot să nu repet că
ceea ce a făcut prietenul nostru Pintea – părintele
Pantelimon Aștilean a fost un mare act de curaj, de
îndrăzneală, dăruire și în final de iubire pentru tinerii
noștri, pe care întreaga sa viață i-a adunat, i-a încurajat, i-
a educat și i-a format pentru viață!
Toți cei ce ați fost prieteni ai Pr. Pintea, amintiți-vă de
dânsul și scrieți ceva în memoria lui cu dăruire și iubire! Iar
cei care sunteți preoți, merită să-l pomeniți toată viața
voastră la Sfintele Liturghii pe care le oficiați, iar noi ceilalți
să-l pomenim în rugăciunile noastre zilnice! Amin”.
Tarcisiu-Călin Răfan,inginer pensionar.
100
Rugăciune.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit.

Doamne Dumnezeul nostru, Te lăudăm, Te adorăm,
Te mărim şi Te iubim din toată inima, împreună cu toţi
sfinţii, îngerii si aleşii Tăi.
Îţi mulţumim Ție D-ne D-zeule pentru că ne-ai creat,
ne-ai făcut creştini şi ne-ai ocrotit în toată viața noastră. Îţi
mulţumim, din inimă, pentru toate binefacerile primite, de
la nemărginita Ta bunătate.
Ne căim de toate păcatele pe care le-am făcut si Te
rugăm să ne ajuți să ne îndreptăm, cu adevărat, pentru a
fi din ce în ce mai buni, în toate.
Te rugăm ca în fiecare clipă a vieţii noastre, din zi şi
noapte, să ne protejezi de toate relele, să ne binecuvântezi
pentru a rămâne întotdeauna ai Tăi, să ne întărești în
credinţă şi iubire, să ne dai sănătate trupească și
sufletească, o adevărată și sfântă înțelepciune în toate
acțiunile vieții, pentru a-Ţi putea mulţumi, prin fapte.
Te rugăm să ne fii mereu călăuză, mai ales, în
încercări, în momentele de echilibru sufletesc fragile, și,
astfel, prin jertfa Ta de pe Cruce, să ajungem la mântuire.
Te rugăm și pentru cei apropiați nouă (copii și nepoți),
ca să-și poată realiza și finaliza, cu bine, planurile lor
spirituale, profesionale și familiale, iar viața să le fie fericită
și liniștită, întru Tine D-ne D-zeule.
Te rugăm și pentru toți cei care l-au cunoscut pe
părintele PINTEA și au beneficiat de mijlocirea lui la
Dumnezeu.
Te rugăm și pentru toți cei ce sunt în suferință, în
necazuri, dar în mod deosebit pentru bolnavii din întreaga
lume și pentru toți cei ce-i îngrijesc.
101
Te rugăm și pentru toți cei ce s-au încredințat

rugăciunilor noastre, sau pentru care suntem datori să ne
rugăm, sau pentru care ne-am angajat că ne vom ruga.
Te rugăm și pentru toți cei din familia noastră, adormiți
întru nădejdea învierii vieții de veci..., dar și pentru cei
adormiți dintre neamurile apropiate, prieteni și
binefăcători, precum și pentru toate sufletele din Purgator.
Te rugăm, în mod special, pentru părintele PINTEA,
pentru odihna și iertarea sufletului lui, și așezarea sa, în
loc luminos, unde nu este durere, întristare și suspinare.
Odihnește-l, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina
feței Tale.
Tatăl nostru... Născătoare... Mărire... Și acum...

Amin!
102

In Memorian Pintea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

In Memorian Pintea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TIBIL VIOREL

Pr. Aştelean Pantilimon (Pr. PINTEA), s-a născut la 22

În această perioadă s-a ocupat și de îndrumarea

În pelerinajul nostru pe acest pământ, când cunoaștem

Mesaje transmise în memoria Mons. Aştelean:

purtat mulţi ani reverenda relicvie, a încetat din viaţa

Un ultim omagiu adus Mons. Pantilimon Aştelean

care i-au îmbogăţit şi care le-au schimbat pentru

Semnificativă a fost și slujba de înmormântare, la care,

împreună cu alți studenți greco-catolici, la presiunea și

noastră haruri și lumini deosebite. Acele haruri și lumini

Pintea în toată țara, cred că am înconjura pământul pe la

fără a pretinde răsplată, doar nădăjduind cu încredere în

Cum l-a cunoscut PS Crihălmeanu Florentin pe

În perioada când trupul neînsuflețit al părintelui

duminică, 9 decembrie 2001. A fost Vicar cu preoţii în

întreaga viaţă să îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru

Aceste cuvinte, deosebit de inspirate, considerăm că

anul 1975. Aici, unchiul celebra, zilnic, sf. Liturghie la care

unul dintre puținii doctori, din acea zonă, care făceau

PSS Alexandru Mesian, care a vorbit și la

şi Pintea. Scopul principal al vizitei sale la Baia Mare era

Iată și alte gânduri scrise și de alți fii spirituali ai pr.

cu părintele Lucian (actualmente fericitul cardinal Lucian

circa 25-30 de tineri, băieţi şi fete, majoritatea studenţi. La

La acest extras din cartea sa, se adaugă și gândurile

Pintea, care trăia la Cluj era bine implicat în aceste

La ora la care aștern aceste rânduri și privesc retrospectiv,

și instituții, așa că, apariția lui Pintea era în general

lângă calea ferată, pe întuneric, unde m-am putut spovedi

Pentru mulți ani de acum înainte, comunicarea cu Pintea

personalității celui pe care l-am cunoscut, stimat și iubit

Gândurile exprimate de: Pr. ing. Tibil Viorel:

crucii cu momente scurte de rugăciune, apoi am intrat în

Aceasta o făceam și la dus și la întors. Ajungând într-o

De la stânga spre dreapta:

Părintele Pintea și-a iubit mult biserica sa, țara sa și pe

Dumnezeu a fost alături de noi și la sfârșitul anului și

mă împărtășeam de fiecare dată. Sf. Liturghie începea la

Rugăciune, Participarea la sf. Liturgie, Spovadă,

în acel timp, o viață modestă, umilă. Părintele PINTEA a

De la stânga spre dreapta: Alexandru (viitor episcop de Lugoj),

Prin sfânta taină a preoției, pr. PINTEA a avut mulți fii și

al BRU și cardinal), care era în vizită la Pintea. Acesta m-a

De la dreapta spre stânga: Pintea;Viorel;tanti Aurelia;Ionaș.

Despre această capelă, amintește D-na Terezia Bolchiș

Pentru că în această catedrală a clandestinităţii catolice

deși aveam 44 de ani, am dat admitere la Facultatea de

Prima poză: Toți studenții din prima promoție.

A doua poză: Studenții de la cursul intensiv

Analizându-mi viața, pot să afirm, fără ezitare, că, pr.

redacta o carte în memoria pr. PINTEA. Scopul acestei

PINTEA. Dânsul mi-a spus că părintele a făcut bine la toți

Gândurile exprimate de: Profesor universitar dr.

De la început m-a fascinat prin modalitatea dânsului

Studiile universitare începeau la 1 Octombrie 1965 aşa

seminare şi astfel am "încasat" 6 ore de absenţe (într-o

primit Repartizarea Ministerială, ca asistent universitar în

De la stânga la dreapta:Viorel, Anton, Pintea, Ionaş

A doua zi am fost cu toţii la săniuş pe lângă Lacul de

Doresc să menţionez aici şi o întâmplare mai

care l-am spart, şi-mi curgea sângele de la cioburi. Pr.

carte" ! Dânsul, în calitate de naş şi "staroste", a supervizat