PATRIARHUL IUSTIN CTITOR DE CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE

Anul 2019 în Patriarhia Română a fost declarat anul 2019 ca: An omagial al satului
românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al
Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în
Patriarhia Română. Poetul Lucian Blaga a afirmat, pe bună dreptate că ,,veșnicia s-a născut la
sat”. Satul a fost prima formă de comuniune realizată între oameni, oameni ce au depus eforturi
mari pentru a ne dăruii ca moștenire limba, credința, cultura și tradițiile românești. Dar față de
moștenirea primită fiecare dintre noi are și datoria imperioasă de a păstra, de a îmbogății și de a
transmite mai departe tot ce am primit în dar.
Poporul roman a impresionat încă din cele mai vechi timpuri, prin ethos-ul său, prin legătura cu
divinitatea și prin disponibilitatea de a se jertfi, dar ca niște vulturi puternici, capabili să atingă
cele mai mari înălțimi, din acest popor s-au ridicat oameni destoinici care au întrupat în propria
viață, viața în Hristos. O astfel de personalitate a fost și vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin
Moisescu.

VIAȚA

Născut la data de 5 martie 1910, ca fiu de învățător căzut în Primul Război Mondial, în
satul Cândești (județul Argeș), se înscrie la studii și urmează Seminarul orfanilor de război
din Câmpulung-Muscel (1922-1930). Termină Seminarul Teologic din Câmpulung-Muscel ca
premiant și este ales de patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor Seminariilor din anul
acela, 1930, și trimis cu o bursă să-și facă licența în Teologie la Universitatea din Atena. În
anul 1934 se întoarce licențiat cu "arista" („magna cum laude").
Patriarhul Miron Cristea, urmărindu-i destinul, la recomandarea Universității din Atena și
a Ambasadei române din Grecia, l-a trimis pe tânărul licențiat de la Atena să-și continue studiile
de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg (Franța), pentru încă doi
ani (1934-1936), de unde, cu materialul pentru teza de doctorat, s-a întors în anul 1936 la
Facultatea de Teologie din Atena și a obținut doctoratul, în anul 1937, cu teza: "Evagrie din Pont.
Viața, scrierile și învățătura", premiată de Academia de Științe din Atena.
A urmat apoi cariera profesorală, cu promovări rapide: Profesor de Limba latină la
Seminarul "Nifon" din București(1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de
Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul
profesor Nicolae Arseniev. În anul 1940 este numit ca profesor agregat. În anul 1942, este numit,
prin concurs, ca profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din
Cernăuți-Suceava.
În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din
București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din București.
După decesul mitropolitului Nicolae Bălan și rămânerea vacantă a scaunului de mitropolit al
Ardealului, Iustin Moisescu a intrat în monahism, la 23 februarie 1956 a fost hirotonit diacon de
către episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, a doua zi celălalt episcop-vicar patriarhal,
Antim Nica, l-a hirotonit preot, iar a patra zi, 26 februarie 1956, Adunarea Națională
Bisericească, constituită în colegiu electoral potrivit statutului, l-a ales arhiepiscop al Sibiului și
mitropolit al Ardealului.
Și-a rezervat apoi zece zile de meditație, înainte de a cere ca Domnul să-i deschidă
brațele părintești și să-l primească în rândurile monahilor de la Mănăstirea Cernica, la 8 martie
1956. Ales deja mitropolit, la 15 martie 1956 patriarhul Justinian, mitropolituI Firmilian al
Olteniei și episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni arhiereu, și i se va încredința de
îndată cârja lui Șaguna, la 18 martie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Mitropolitul Iustin păstorește o scurtă perioadă ca mitropolit al Ardealului. La 10 ianuarie 1957
este ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile e instalat pe scaun.
După război, în 1946, Iustin Moisescu a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sf.
Apostol Pavel la Atena, iar peste un deceniu va publica Ierarhia bisericească în epoca apostolică.
De asemenea, va traduce, din limba greacă Simbolica lui Hristos Andrutsos. Acestei bibliografii
referenţiale i se vor adăuga numeroase studii şi articole, pentru că Iustin Moisescu a fost un
intelectual sclipitor, plin de acribie.
La începutul anilor 50, profesorul teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învăţământ
de autorităţile comuniste. S-ar putea pune întrebarea:Cum s-a întâmplat că, peste câţiva ani, va
ajunge mitropolitul Ardealului? Răspunsul credem este următorul:La vremea respectivă,
ministrul Cultelor era Petre Constantinescu-Iaşi, care predase şi el la Facultatea de Teologie Iaşi
Chişinău. Acest fost coleg şi-a amintit că profesorul Iustin Moisescu, la un moment dat, a avut o
poziţie favorabilă unor studenţi cu simpatii politice de stânga cărora li se intentase proces. O
făcuse nu pentru că ar fi avut el însuşi vederi de stânga, ci dintr-un sentiment de compasiune şi
solidaritate omenească, trăsături de caracter ce îl vor caracteriza şi mai târziu ca mitropolit şi
patriarh.

Aşa se face că în anul 1956, după moartea mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin
Moisescu intră în monahism şi este ales mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât
zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice a lui Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine
arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei. Va rămâne în această demnitate vlădicească timp
de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se
afla în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze
mănăstirile:din aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea acestui decret cu urmări
tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de
monahi şi monahii. Îndată ce urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor
politici din anul 1964, mitropolitul Iustin începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o serie
de călugări în viaţa monahală. Este vremea în care părintele Cleopa, care trăise ascuns în munţii
Moldovei, revenea la mănăstirea Secu şi ulterior la Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi
duhovnici. Dar este şi vremea în care mitropolitul, provenit dintr-un profesor teolog, îşi
dezvăluie marile calităţi de chivernisitor care i-au surprins pe mulţi.
Odată instalat în scaunul vlădicesc de la Iaşi, Iustin Moisescu, cunoscător neîntrecut de greacă şi
neogreacă, încât îi uimea pe ierarhii eleni cu care vorbea în limba lor, spera că va avea răgazul să
dea o versiune proprie Noului Testament.
Asprimea vremurilor şi sarcinile eparhiei nu i-au îngăduit să ducă la bun sfârşit acest
proiect. În schimb, a reuşit să reînfiinţeze şi să restaureze numeroase mănăstiri şi să pună ordine
în eparhia sa. Acest om deprins cu studiul şi cu meditaţia s-a dovedit, spre surprinderea multora,
un virtuoz al administraţiei. Încă de la sfârşitul anilor '50 a încredinţat restaurarea catedralei şi a
centrului mitropolitan marelui arhitect G.M. Cantacuzino, os de familie domnească, indezirabil
regimului şi fost deţinut la Canal.
Deşi Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de
necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, cu toate acestea el a fost
nespus de iubit de călugării şi stareţii din Moldova care şi astăzi îşi amintesc cu dragoste de
chiriarhul lor şi-l numesc cu afecţiune "Iustin".Ei nu uită ce a făcut mitropolitul Iustin pentru
mănăstiri şi pentru monahism, după cum nu uită felul demn chiar impozant, în care trata cu
stăpânirea comunistă. A numit stareţi destoinici cărora le-a transmis ceva din eleganţa lui
înnăscută. În aceiaşi ani, acest mare mitropolit ne reprezenta cu strălucire Biserica la reuniunile
pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se desfăşurau la Rhodos sau la Chambesy, în
Elveţia. Putem afirma, fără teama de a greşi, că Iustin Moisescu a fost primul nostru mare
diplomat bisericesc. Ca mitropolit şi, mai târziu, ca patriarh, prestanţa, conversaţia lui (căci ştia
să poarte o discuţie cu un om simplu, dar şi cu un şef de stat sau cu un cap încoronat) raporturile
sale cu misiunile diplomatice din Bucureşti, sunt o dovadă în acest sens. Un episod, din multe
altele, vine să sublinieze calităţile sale diplomatice, arta sa de a obţine de la interlocutor ceea ce
dorea. Astfel, când în iulie 1975, Jacques Chirac, fostul preşedinte al Franţei, în cadrul unei vizite
oficiale în România, a sosit la Iaşi, înaltul oficial francez a luat parte la o Liturghie şi, apoi, a
dejunat cu mitropolitul Iustin. Convorbirea care a avut loc cu acest prilej s-a desfăşurat în limba
franceză, mitropolitul Iustin vorbind o franceză fluentă şi elegantă. Premier al Franţei, pe atunci,
Chirac a plecat de la Iaşi cu o listă ce cuprindea numele unor tineri teologi români:erau viitori
bursieri în Franţa, cărora ulterior le-au fost trimise invitaţiile şi bursele promise.
Om sobru şi frământat, străin de satisfacţiile formale, Iustin Moisescu era un om drept şi,
totodată, unul care înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl
determina să promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu
vocaţie şi bine pregătite. Iar înţelegerea neputinţelor îl făcea să fie blând şi iertător. Când a
părăsit Iaşiul, în cuvântul de rămas bun Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate
de cele două decenii în care condusese Mitropolia Moldovei:în tot acest timp nu caterisise nici
un preot!
La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și
patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la
19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte, a trecut la Domnul în data de 31 iulie 1986,
în București, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.
În afară de toate acestea, patriarhul Iustin şi-a înscris numele printre marii ecumenişti
contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume Biserica românească, cu istoria ei, cu
problemele ei actuale;a fost delegat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica românească la zeci de
congrese şi întruniri intercreştine. Ca mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al
Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul Conferinţei Bisericilor Europene;a condus
delegaţiile Bisericii noastre la Adunările generale ale acestor două mari organizaţii inter-creştine,
la Conferinţele panortodoxe de la Rhodos şi Chambesy;a condus sau a făcut parte din multe
delegaţii ale Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici. În chip deosebit trebuie subliniată
acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei,
ca şi construcţia unor clădiri moderne la centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai
multor lucrări privind arta bisericească, precum şi a revistei "Mitropolia Moldovei şi Sucevei".
Iată cum caracteriza perioada de păstorire a patriarhului Iustin Moisescu în comparaţie cu
predecesorul său, patriarhul Justinian Marina, un renumit teolog al timpului, Pr. Prof. Dr. Bria
Ion:"Perioada patriarhului Justinian avusese coerenţa ei de nezdruncinat, şi aceasta din cauză că
el însuşi ţinuse mâna fermă pe mecanismul complex al unei administraţii patriarhale de mari
proporţii. Patriarhul Iustin a optat pentru instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru
o spiritualitate sacerdotală şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care socoteau
existenţa consistoriilor ca ceva normal, metoda pastorală a patriarhului Iustin devenea prea
urgentă. Sacerdoţiu şi etica merg împreună, sunt valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să
creadă că ar putea să existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia. De aceea, a spus odată, că
instanţele de judecată pentru preoţi constituie o contradicţie, chiar o injurie pentru numele unei
Biserici Ortodoxe".
Iustin Moisescu a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, când
stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de
prigonire a Bisericii. Să ne amintim că îndată după cutremurul din martie 1977 fusese demolată
biserica Enei din Bucureşti, fapt consternant şi rău prevestitor.
Patriarhul Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a înfiinţat
strălucita serie editorială "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", a numit o serie de stareţi tineri şi
destoinici la mănăstirile din eparhia sa, care au reuşit cu multă abilitate să realizeze mai mult pe
ascuns lucrări de restaurare şi consolidare.

Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o posibilă mutare a reşedinţei
Patriarhiei fie la Radu-Vodă, fie la Popeşti-Leordeni, în afara Bucureştiului.
Erau"translatate"unele lăcaşuri de cult şi începea să se simtă ameninţarea buldozerelor. Chiar şi
în aceste împrejurări, patriarhul Iustin Moisescu, a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice
un mare sacrilegiu:demolarea bisericii Sf. Gheorghe, concepută de Constantin Brâncoveanu ca
necropolă pentru sine şi familia sa. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceauşescu, în decursul
unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit I.L. Caragiale nu
pot fi şterse de pe faţa pământului.
Patriarhul Iustin s-a arătat om destoinic pe toate planurile, a muncit neobosit și a îmbogățit
biserica Domnului Hristos.
Imediat ce a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, și-a conturat programul prin
cuvintele: „Cu toată silința voi desfășura o lucrare statornică de ocrotire și păstrare a Sfintelor
locașuri: biserici, mânăstiri și schituri - minunate opere de artă - care alcătuiesc diadema
MitropoIiei Moldovei; iar din cei ce se nevoiesc în aceste comori ale evlaviei străbune, mă voi
strădui să fac slujitori harnici și devotați Bisericii, Patriei și binelui obștesc. Neîncetat voi
priveghea la buna îndrumare a preoțimii Eparhiei mele, întru îndeplinirea cu prisosință a
îndatoririlor ei către Biserică și Patrie. Voi urmări cu toată luarea minte ca roadele lucrării
preotești să se vadă din buna chivernisire a locașilor dumnezeiești, din propovăduirea
dragostei între toți fiii Patriei și din jertfelnica dăruire pentru binele obștesc".
Ca mitropolit al Moldovei, a desfășurat o activitate deosebit de rodnică. Au fost ridicate
noi clădiri - adevărate monumente de arhitectură - în incinta Centrului eparhial Iași, iar Catedrala
și reședința au fost refăcute. Au fost restaurate numeroase mănăstiri și biserici - monumente
istorice din Eparhie. Pe lângă cele mai multe s-au pus bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-
au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost
modernizate.
Acasă, în Moldova, concomitent cu numeroasele călătorii și griji externe a inițiat cu
haruri de arhitect înnăscut, transformarea radicală a Centrului Mitropolitan dintr-o suită de
maghernițe într-un centru modern, pe măsura epocii noastre. Înzestrat de asemenea cu un
neașteptat spirit practic, a construit în plin comunism trei mari clădiri la Centrul eparhial (două
corpuri administrative și un cămin preoțesc), peste 70 de biserici și capele noi, 52 de case
parohiale, 5 sedii de protopopiat. A înființat 10 muzee de artă bisericească, obținând fonduri de la
Stat și cheltuind bani dăruiți de credincioși. De asemenea, a restaurat, integral sau parțial, peste
20 de mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița, Voronet, Arbore, Humor, Slatina,
Dobrovăț, Cetățuia, Râșca, Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec.
Ca Patriarh a contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, reluându-și la
București vechea osteneală de la Iași, din Moldova și Bucovina. Stau mărturie mănăstirile:
Curtea de Argeș, Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Tigănești, Caldărușani,
Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Gheorghe și însăși Catedrala patriarhală.
Personaliate teologicã de mare prestigiu, Iustin Moisescu se remarcã ca patriarh prin
activitatea sa in Biserica româneascã, şi ca autor al unor scrieri teologice de mare valoare.
Ca profesor de teologie a publicat mai multe lucrări de specialitate: "Sfânta Scriptură și
interpretarea ei în opera Sf. Ioan Hrisostom" (1939-1941); "Originalitatea parabolelor
Mântuitorului" (1944-1945); "Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena" (1946); "Ierarhia
bisericească în epoca apostolică. Anexă: Texte biblice si patristice despre pace și muncă"
(Craiova, 1955); "Simbolica lui Hristu Andrutsos, traducere din grecește" (Craiova, 1955);
"Sfântul Pavel și viața celor mai de seamă comunități creștine din epoca apostolică" (1951);
"Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii" (1953).
În scurtă trecere prin Sibiu a înființat în locul adormitei "Reviste teologice" (1947), revista
teologică "Mitropolia Ardealului" (nr. 1-2, în septembrie-octombrie 1956).
Ca ierarh a publicat numeroase articole, pastorale, cuvântări, dări de seamă, mai ales în
revista "Mitropolia Moldovei și Sucevei". În afară de revista "Mitropolia Moldovei și Sucevei",
care a apărut 20 de ani sub directa sa îndrumare, Centrul mitropolitan Iași a editat și alte lucrări,
între care: volumul "Monumente istorice-bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (1974);
"Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, ediție critică" (1975); monografiile: "Catedrala Mitropolitană
din Iași" (1977), "Mănăstirea Cetățuia" (1977); broșuri-albume de popularizare a mănăstirilor din
Moldova și cărți de rugăciuni etc..
În calitate de patriarh, a acordat o atenție deosebită activității editoriale. A inițiat marea
colecție intitulată "Părinți și scriitori bisericești", proiectată în 90 de volume, precum și colecția
"Arta creștină în România", în 6 volume. S-a tipărit o nouă ediție sinodală a Sf. Scripturi (1982),
o nouă ediție a Noului Testament (1979), manuale pentru învățământul teologic superior și
pentru seminariile teologice, teze de doctorat, cărți de cult. Și-au continuat apariția revistele
centrale bisericești și cele mitropolitane, ca și buletinele, comunităților ortodoxe române de peste
hotare.

CONCLUZII
Prin bogata sa activitate cărturărească, ecumenică și pastorală, patriarhul Iustin își înscrie
numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii iar în acest sens Patriarhul
Justinian îl caracteriza în fața Colegiului electoral pe cel ce trebuia ales ca pe unul care a
înmulțit talanții după porunca Mântuitorului: „Va trebui să trimitem acolo pe cel mai bun dintre
clericii de astăzi ai Bisericii noastre, o personalitate viguros conturată, cu aleasă pregătire
teologică, temeinic orientată în toate problemele pe care le ridică lumea noastră
contemporană", căci „la vremuri noi, ne trebuie oameni noi".
Patriarhul Iustin nu a păstorit în vremuri ușoare. Îl durea ceea ce vedea că se întâmplă în țară și
chiar spunea: „Copiii de la şcoală nu au caiete. N-au cu ce se încălţa. N-au ce mânca. I-au
umplut râia şi păduchii. Cine a mai văzut una ca asta? N-au săpun să se spele. Şi ei (Ceaușeștii)
nu se mai satură de laude. Sunt nişte mincinoşi...” Întotdeauna și-a îndreptat atenția către cei
aflați în suferință și s-a făcut părtaș iubirii milostive.
Patriarhul Iustin Moisescu rămâne în memoria neamului românesc ca teolog de mare
prestigiu, arhiereu dispus să se jertfească pentru păstoriții săi, misionar al bisericii ortodoxe
române peste hotare, apologet în fața ideologiei totalitare și ctitor de cultură și spiritualitate.
 A încercat pe tot parcursul vieții sale să urmeze porunca Sf Apostol Pavel: ,,fiți următori
mie precum și eu îi sunt lui Hristos”, pe care îl elogiază atât de frumos în scrierile sale.