Clasa: a IV-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Sfântul Arhidiacon Ştefan
Tipul lecţiei: transmitere / însuşire de cunoştinţe
Durata lecţiei: 45 min.
Obiective operaţionale:
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:
O1: să povestească viaţa Sfântului Ştefan şi să enumere învăţămintele extrase din ea;
O2: să lectureze fragmentul indicat din Sfânta Scriptură;
O3: să citească o rugăciune către Sfântul Ştefan şi să alcătuiască ei o rugăciune către întâiul mucenic
al Bisericii.
Obiective formativ-educative:
- să cinstească pe Sfinții Mucenici, alături de celelalte cete ale Sfin ților.
Strategia didactică:
-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoană, caiet auxiliar.
-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, lectura religioasă, explicaţia,
problematizarea, conversaţia euristică, exerciţiul.
-       formele de organizare a clasei: frontală, individuală.
Bibliografia:
Biblia, Caiet auxiliar, De la părintele Nicolae Steinhardt, Acatistier.

Desfăşurarea lecţiei: 

I. Moment organizatoric
- salutul, rugăciunea, prezenţa.
II. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse
- se notează titlul; se va urmări prezentarea vieţii şi a curajului martiric ale Sfântului Ştefan, ca
exemplu de bărbăţie creştină.
III. Transmiterea noilor cunoştinţe
După moartea şi Învierea Domnului, Biserica se afla la începuturi. Sfinţii Apostoli au ales dintre
creştini şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune" (F. Ap. 6, 3), care să slujească la mesele
comune, ca diaconi. Pe atunci, creştinii îşi puneau averile în comun şi trăiau ca fraţii. Cei şapte aleşi
au fost: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae, toţi fiind evrei de neam. Apostolii
i-au hirotonit diaconi, prin punerea mâinilor.
Dintre cei şapte, Ştefan era cel mai înţelept.
„Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor."(F. Ap. 6, 8)

De aceea el era numit arhidiacon, adică întâiul între diaconi.

Unii dintre evreii care nu se închinau lui Hristos au început să-l invidieze pe Ştefan pentru
înţelepciunea lui. De aceea, ei au pus pe nişte bărbaţi să zică:
„L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu."  (F. Ap. 6, 11)
Şi l-au luat cu sila pe Ştefan, chemând şi mult popor, şi  l-au dus la adunarea evreilor din Ierusalim
(sinedriu). Acei evrei l-au întrebat pe Ştefan, dacă acele cuvinte de hulă au fost rostite de el sau nu.
Iar Ştefan avea chipul „ca o faţă de înger" (F. Ap. 6, 15).
„Ştefan" = „coroană" (din limba greacă).
sinedriu = tribunalul evreilor.

Atunci Ştefan, inspirat de Duhul Sfânt, a explicat istoria poporului evreu de la patriarhul Avraam până
la Hristos şi i-a certat pe acei evrei care nu credeau că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. I-a
mustrat mai ales pentru că nici părinţii lor nu ascultaseră de Moise, ci-şi făcuseră viţel de aur şi se
închinaseră mereu la idoli.
- Voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, le-a zis Ştefan, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care
dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui
Drept (a lui Hristos), ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi, care aţi primit Legea întru
rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o!
Iar ei, auzind acestea, în loc să se căiască pentru că puseseră la cale uciderea lui Hristos, fremătau de
furie şi scrâşneau din dinţi împotriva lui Ştefan. (F. Ap. 7, 51-54)

„Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a
dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis:
- Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas
mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui." (F. Ap. 7, 55-57)

Şi l-au scos din Ierusalim pe Ştefan, bătându-l cu pietre. În acest timp, Ştefan se ruga şi zicea:
- Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a
murit.

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,   mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui
Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el
înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." (Matei 10, 32-33)

Iată cum a fost ucis primul martir al Bisericii: cu pietre. Când l-au ucis pe Ştefan, evreii invidioşi s-au
dezbrăcat de haine, ca să le fie mai uşor să arunce pietrele. Hainele le-au pus la picioarele unui
tânăr, pe nume Saul. Peste câtva timp însă, Saul avea să devină Sfântul Apostol Pavel, în urma
rugăciunilor Sfântului Ştefan.
Moartea Sfântului Ştefan s-a făcut lângă pârâul Cedrilor, unde se găsea o mulţime de pietre. Nu
departe de acel loc, stăteau Maica Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul, rugându-se către Hristos să-
i dea răbdare lui Ştefan în suferinţă. Maica Domnului se bucura de cununa pregătită în cer Sfântului.
Ştefan a murit în acelaşi an cu Hristos, pe 27 decembrie, având în jur de 30 de ani. După mai mulţi
ani, în locul unde a murit el s-a ridicat o biserică.
IV. Fixarea noilor cunoştinţe
- Exerciţiu: Povestiţi viaţa Sfântului Ştefan.
V. Aprecierea, asocierea, generalizarea
- Rugăciune:
Din Acatistul întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan:

„Bucură-te, suflet de diamant;

Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenice şi Arhidiacone Ştefane!
Roagă-te, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te
să se depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales,
ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te
mărim în vecii vecilor. Amin!"

- Să ştim mai mult! De la părintele Nicolae de la Rohia

Să ne întrebăm: de ce Sfântul Ştefan (27 decembrie) e cinstit primul imediat după Crăciun (25
decembrie) şi Soborul Maicii Domnului (26 decembrie)? Nu e întâmplătoare sărbătorirea acestui Sfânt.
Ea se face pentru a arăta cât de mult preţuieşte Hristos curajul creştin.
Ştefan crede, îşi mărturiseşte credinţa, nu se leapădă, nici nu se ruşinează de Hristos şi preferă să
moară pentru El. Nu este deci de ajuns să avem credinţă în inima noastră, ci trebuie să o mărturisim şi
cu gura ori cu fapta, ori de câte ori suntem puşi în situaţia să o facem. De exemplu:
a) Dacă ne ferim să ne facem Cruce când ne aşezăm la masă, înseamnă că ne este ruşine să-L
mărturisim pe Hristos.
b) Dacă ne e ruşine să facem semnul Crucii când ieşim din casă şi când ne întoarcem acasă, arătăm că
ne lepădăm de Hristos.
c) Dacă ne ferim să ne facem Cruce când trecem pe lângă o biserică, dovedim că nu Îl iubim pe
Hristos. (Aici nu e vorba de semnul Crucii făcut în grabă, care e mai mult o schimonosire a semnului
Crucii; ci e vorba de semnul Crucii făcut în mod corect, cu evlavie).
Hristos iubeşte curajul, ne cere să fim netemători, îndrăzneţi, neînfricaţi în necazuri, suferinţe, ba
chiar şi la moarte.

Dă-ne, Doamne, şi nouă puterea şi dragostea Sfântului Ştefan!

VI. Activitatea suplimentară
Temă: Citiţi din cartea Faptele Apostolilor (capitolul 7) toată cuvântarea ţinută de Sfântul Arhidiacon
Ştefan evreilor mânioşi.
VII. Încheierea
- rugăciunea, salutul.