[Type the document title]

Sfântul Ștefan
-referat-

D upă Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii,

mulţi veneau la credinţă prin cuvintele şi minunilor
Sfinţilor Apostoli. Înmulţindu-se astfel numărul
ucenicilor, Apostolii au ales şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi
de înţelepciune”, pe care i-au hirotonit şi, prin ei, s-a făcut
început treptei diaconiei în Biserică. Cuvântul „diacon”
înseamnă „slujitor”, deoarece diaconii erau rânduiţi să le fie
spre ajutor Apostolilor în slujirea fraţilor la mesele de obşte şi
la împărţirea milosteniilor către văduve şi săraci. Ei predicau,
de asemenea, cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la
săvârşirea rugăciunilor şi a Euharistiei în Biserica din Ierusalim.
Cel mai de seamă dintre aceşti şapte diaconi era Sfântul Ştefan,
tânăr plin de Duhul Sfânt, care făcea minuni şi propovăduia cu
îndrăzneală credinţa în Iisus Hristos, dovedind-o din Sfintele Scripturi.
La scurt timp după aşezarea lui în slujirea aceasta, unii din sinagoga zisă „a liberţilor,
şi a cirenenilor, şi a alexandrinilor, şi a celor din Cilicia şi din Asia” au început a se sfădi cu
Ştefan, tăgăduind propovăduirea sa. Cum Ştefan apăra credinţa cea adevărată cu privire la
Mântuitorul Hristos, Care S-a născut din pururea Fecioara Maria, S-a răstignit pentru păcatele
întregii omeniri şi S-a înălţat la ceruri şi stă de-a dreapta Tatălui ceresc, iudeii s-au hotărât să-l
piardă. Sfântul Ştefan a fost învinuit de blasfemie împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu şi
dus în faţa sinedriului spre a fi judecat. Au fost aduşi martori mincinoşi care să spună că l-au
auzit hulind împotriva templului şi a Legii lui Dumnezeu. Atunci însă „cei ce şedeau în
sinedriu au văzut faţa lui Ştefan ca o faţă de înger” (Faptele Apostolilor 6, 15), pentru că era
luminată de harul dumnezeiesc. Sfântul Arhidiacon a rostit o lungă cuvântare, arătând, din
proroci, adevărul că Iisus este Mesia cel prezis de ei. În cuvântarea sa, a arătat valoarea Legii
şi a prorociilor, pe care le-a desăvârşit Mântuitorul Hristos. În cele din urmă, Sfântul Ştefan a
înfierat cu focul adevărului inimile fariseilor iudei, zicând: „Voi pururea staţi împotriva
Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre proroci nu i-au prigonit
părinţii voştri? Şi au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui
vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri
şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor 7, 51-53). Atunci cei de faţă, scrâşnind din dinţi şi
sfâşiindu-şi hainele, au hotărât să-l ucidă cu pietre. Dar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt, şi-a
îndreptat ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi a zis: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe
Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7, 56). Atunci ei şi-au
astupat urechile şi s-au năpustit asupra lui. L-au târât afară din cetate şi au început a-l bate cu
pietre, iar ca să poată lovi mai cu putere, şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul
(cf. Faptelor Apostolilor 7, 57-58), care va deveni mai târziu marele Apostol Pavel.

Întărită în credinţă, inima Mucenicului Ştefan a fost o văpaie de dragoste „mai tare
decât moartea” (cf. Cântarea Cântărilor 8, 6), pe care n-a putut-o stinge potopul de ură al mai-

1
 [Type the document title]

marilor poporului. Dimpotrivă, dragostea atotcuprinzătoare şi atotbiruitoare, după pilda

Domnului (Luca 23, 34 ), l-a făcut să roage astfel: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu; şi
îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Faptele
Apostolilor 7, 59-60). Sfânta Tradiţie ne spune că în vreme ce mulţimea ucidea cu pietre pe
Sfântul Ştefan, mai departe, pe Muntele Măslinilor, stăteau şi se rugau, dându-i putere de a
suferi mucenicia, însăşi Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al
Domnului.
Sfântul Ştefan, întâiul diacon şi întâiul Mucenic, a fost îngropat în ascuns, prin grija
Dreptului Gamaliel şi a fiului acestuia, Aviv, în apropierea Templului din Ierusalim. În urma
arătării minunate a sfântului, preacucernicul preot Lucian a aflat locul sfintelor moaşte ale
Sfântului Ştefan. Acestea au fost descoperite nestricăcioase (în anul 415) și au fost așezate în
Sion. Martori oculari la descoperirea moaștelor au mărturisit că „rănile provocate de pietre
străluceau ca stelele cerului”!
În timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare, sfintele moaște – cu excepția mâinii
drepte – au fost aduse la Constantinopol. Mai târziu, în timpul domniei lui Teodosie al II-lea
(cel Mic), Biserica din Sion a dăruit surorii împăratului – Pulheria – și mâna dreaptă a
Sfântului Ștefan. Este de menționat că la aflarea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic a avut loc
un cutremur mare, iar moaștele au umplut de mireasmă pe cei care se aflau în acel loc și
auzeau glasurile îngerești spunând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace,
între oameni bunăvoire”. Odată aduse moaștele Sfântului la Constantinopol, acestea au fost
depuse în biserica ridicată de Sfântul Constantin cel Mare în cinstea sfântului.
Tradiția spune că, la Biserica Sfântul Ștefan – Saframpolis (fostă Theodoroupolis), din
regiunea mai largă a Pontului, împărăteasa Evdochia, soția lui Teodosie al II-lea, mergând la
Ierusalim și aducând cu ea spre ocrotire, pentru că era bolnavă, sfintele moaște (piciorul
Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan) și înnoptând pentru o noapte într-un așezământ lângă
Saframpolis, i s-a arătat în vis Sfântul și i-a descoperit că îndată ce va ajunge aproape de
Saframpolis și se va spăla (cu apă) de la izvorul vindecător care era acolo, se va face bine.
Într-adevăr, Evdochia a primit vindecare. De aceea, Împărăteasa Evdochia a dăruit Bisericii
din Saframpolis sfintele moaște pe care le avea cu ea, moaște ce se păstrează până astăzi
nestricate în noua biserică a Sfântului din Saframpolis, din Nea Ionia, Attiki. Aceste moaște
au fost aduse de refugiați în perioada 1922-1924 și reprezintă izvor de sfințire și vindecări din
harul Întâiului Mucenic și Arhidiaconului Ștefan pentru creștinii Sfintei Mitropolii de Nea
Ionia, Filadelfia, Iraklion și Chalkidona.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să asculte smeritele noastre rugăciuni, iar pe Sfântul
Ştefan cu aceste cuvinte: "Scapă pe cei ce te cinstesc de toate nevoile, celor ce serbează
cinstită pomenirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ca să ne învrednicească
curăţirii de păcate şi împărăţiei cerurilor." Amin.