Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei, Antiohia,

Edesa

Inceputurile invatamantului crestin. Scolile din Alexandria, Cezareea Palestinei,

Antiohia, Edesa
In epoca apostolica, invatamantul crestin era harismatic:
Apostolii, profetii, didascalii invatau pe credinciosi invatatura cea noua.
Didascalii aveau anume aceasta misiune a invataturii. Ea se facea la inceput dupa
primirea botezului, in sanul comunitatii. Pe langa harismatici, invatau pe credinciosi si
clerici.
De timpuriu, inca inainte de sfarsitul secolului I, invatatura crestina incepe sa preceada
botezul. Marturia o da scrierea Invatatura celor doisprezece Apostoli, care este probabil
un fel de catehism, cuprinzand pe scurt ceea ce mai ales invatau cei care voiau sa
primeasca botezul.
Astfel, obiect de invatatura il constituie de la inceput Evanghelia Mantuitorului, scrisa fie
din trairea impreuna a evanglielistilor cu Mantuitorul fie ca urmare a chemarii speciale,
cum era cazul Apostolului Pavel. Apoi era Apostolul, sau colectia de epistole apostolice,
care circulau din comunitate in comunitate crestina. Apoi s-au asociat si elemente
"apostolice", in Randuiala apostolica, in Traditia celor 12 Apostoli, si altele; din timpul
persecutiilor au fost introduse si martirologiile ca scris aghiografic, si s-au asociat in
latura populara si apocrifele, care lamureau unele momente din viata Bisericii, neinregistrate in scrisul canonic.
De mare autoritate s-au bucurat apoi indrumarile din scrisul Parintilor Apostolici, ca
Sfantul Clement Romanul, Sfantul Ignatiu al Antiohiei, Papia din Ierapole, Sfantul

Policarp al Smirnei si altele. In fine pregatirea pentru Sfantul Botez a constituit un prilej
pentru indrumari organizate in crestinism, care au produs cursuri si chiar scoli "pentru
catehumeni".
Din secolul II, aceasta activitate era in grija Bisericii, si a unor didascali laici, credinciosi
cu mai multa cultura. Ei se gasesc printre crestinii cu invatatura, cum erau apologetii.
Primul mai bine cunoscut este un filozof trecut la crestinism, Iustin Martirul (165), care
invata pe altii "adevarul" crestin ca filozofia cea adevarata.
Justin a fost arestat in persecutia lui Marcu Aureliu. Fiind intrebat la judecata despre
locul in care se aduna crestinii si despre invatatura lui, Justin a indicat casa unde se
aduna auditorii lui, iar despre invatatura sa spune: "Cui voia sa vina la mine, ii
comunicam cuvintele adevarului" (Actul martiric, III). Justin, care, inainte de convertire,
mersese din profesor in profesor, primea acum la sine si invata pe altii crestinismul ca
invatatura cea adevarata, cea in care gasise el insusi multumirea.
Terminologia crestina
Invatatura Mantuitorului Hristos a venit si cu probleme noi, care au determinat si o
terminologie specifica, fie prin adoptarea unor cuvinte vechi la sensuri noi, fie
necesitand formularea la termeni noi specifici.
Astfel cuvantul eclessia , care insemna inainte o "adunare", primea acum sensul
specific de intrunire liturgica si organica a crestinilor, adica de "biserica" (Matei XVIII,
17). A fost apoi formulat cuvantul nou de crestin, in Biserica din Antiohia, pentru
desemnarea adeptilor lui Hristos (Fapte XI, 26). Pentru definirea adevaratei credinte
crestine a fost compus cuvantul ortodox. Pentru indicarea caracterului universalist al
Bisericii, Sfantul Ignatiu, a folosit cuvantul catolic, care inseamna intinderea "peste
totalitate" ; Episcopul Teofil al Antiohiei a definit pe la 180 termenul Sfanta Treime.
1. Prima scoala crestina publica a fost Scoala din Alexandria, cunoscuta spre sfarsitul
secolului II, in plina inflorire. Istoricul Eusebiu scrie ca ea exista de mult (Istoria
bisericeasca, V, 10).

Scoala alexandrina are diferite nume : Scoala cuvintelor sau invataturilor sacre; scoala
catehizarii, adunarea (pentru invatatura). Ieronim o numeste (ecclesiastica) (De viris
illustribus, 38 si 69).
Prin asezarea, marimea si importanta sa ca oras, prin miscarea de idei si de popoare,
Alexandria era unul din cele dintai si mai cautate centre culturale ale lumii vechi,
adapostind vestita biblioteca a Ptolomeilor. Grecii, iudeii, gnosticii si altii aveau acolo
scoli insemnate. Acolo traise Filon, creatorul unei filozofii religioase si al unei atmosfere
in care au trait si de care au fost influentati si teologii alexandrini; acolo se invata
neoplatonismul in secolul III.
Crestinismul care a prins radacini in Alexandria din epoca apostolica, in legatura
cuevanghelistul Marcu, a avut ca urmare faptul ca au fost continuu invatatori
crestiniacolo (ecclesiastici doctores), dupa Ieronim.
Apologetul Atenagora este socotit de istoricul bisericesc Filip de Side (sec. V), primul
profesor al scolii alexandrine, ceea ce nu pare probabil. Panten care este primul
cunoscut pe la anul 180 si-a continuat activitatea si in timpul lui Septimiu Sever si
Caracalla (193-217). Urmasul lui Panten, Clement Alexandrinul, conducea scoala, cand
a izbucnit persecutia de la 202-203 si cand a parasit orasul. Sirul conducatorilor scolii
dupa el este cunoscut pentru tot secolul III si in parte din secolul IV: Origen, Iraclas,
Alexandru, Dionisie, Pieriu, Teognost, Petru, Macarie ; mai tarziu Didim cel Orb. Ultimul
conducator cunoscut Radon, urmasul lui Didim, s-a dus la Sida (in Pamfilia) si s-a
stabilit acolo in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Spre deosebire de scoala Sf. Iustin si a altor profesori particulari, la care invata un
numar mic de auditori, fara insemnata influenta asupra Bisericii, scoala din Alexandria
devine o institutie bine intemeiata, cu un sir continuu de conducatori ilustri, cu numerosi
auditori, cu un program de cursuri, cu mare faima si influenta asuprateologiei crestine.
Cu insemnatatea ce i-a dat Clement Alexandrinul si mai ales Origen, scoala crestina se
putea masura cu ori ce scoala filozofica, ca adevarata scoala de "teologie".
Ea pare a fi inceput din initiativa particulara, nu ca institutie a Bisericii. Origen a luat
conducerea ei, in timpul persecutiei lui Septimiu Sever, la cererea unor elini si crestini
dornici de invatatura. Prin indepartarea episcopului Dimitrie si numirea altui conducator,
se vede ca scoala a intrat sub autoritatea episcopului si a ramas probabil asa.

Scoala nu era intretinuta de Biserica. Origen, pentru a putea trai, vindea manuscrise ale
operelor scriitorilor profani pe care le poseda. El a fost apoi ajutat de un crestin bogat,
Ambrozie, un fost gnostic, convertit de Origen. Din secolul IV scoala a primit poate
ajutor de la stat. Pana la un timp, ea nu avea local propriu.
Invatamantul predat in scoala catehetica alexandrina era urmat nu numai de crestini, ci
si de catehumeni si chiar de unii elini, dornici sa cunoasca religia crestina si poate s-o
imbratiseze. Audiau probabil
si iudei si eretici, atrasi de faima profesorilor crestini, indeosebi a lui Origen. Chiar
crestinii dornici de invatatura filozofica si teologica mergeau in cautarea de profesori
acolo unde erau acestia. Asa umblase mult Clement Alexandrinul, pana ce s-a oprit la
Panten, la Alexandria. Origen insusi, pe cand preda la scoala catehetica, invatamantul
crestin, la varsta de 25 ani, a audiat pe neoplatonicul Ammonius Saccas, la Alexandria.
Se poate zice ca invatamantul crestin s-a infiripat si dezvoltat ca o necesitate teologica
si culturala a crestinismului, in concurenta si prin analogie cu invatamantul elin, iudaic
sau chiar eretic. Este stiut ca gnosticismul, care a avut la Alexandria pe cei mai
insemnati reprezentanti ai sai (Basilide, Valentin, Carpocrat) se organiza si raspandea
mai ales prin scoli, ca si prin scrieri si imne, si ca el inflorea pe la jumatatea secolului al
II-lea.
Cum anume s-a organizat invatamantul crestin nu se stie mai de aproape. Ce si cum se
preda se poate insa deduce din scrierile lui Clement Alexandrinul si ale lui Origen, si
mai ales din Cuvantul de multumire catre Origen al lui Grigore Taumaturgul, care l-a
avut profesor la Cezareea Palestinei. Origen predase, probabil la Alexandria ceea ce
preda la Cezareea, un intreg ciclu stiintific : logica, dialectica, fizica (asa cum o faceau
cei vechi, in legatura cu matematica si cu astronomia). Aceste discipline serveau ca
pregatire pentru ciclul urmator : morala si teologia. La Alexandria, Origen a incredintat
pe auditorii sai incepatori colaboratorului sau Iraclas, el invatand pe cei mai inaintati.
Invatamantul se preda astfel in doua cicluri.
In studiul teologiei, care incorona invatamantul predat de Origen, se faceainterpretarea
Sfintei Scripturi, care era baza invatamantului crestin. Profesorul discuta insa si ideile
metafizice ale filozofilor si poetilor clasici, cu exceptia celor care nu admiteau existenta
lui Dumnezeu si providenta.

Invatamantul crestin se baza pe interpretarea Sfintei Scripturi si era concentrat in jurul

ei. Aceasta a avut mare importanta pentru dezvoltarea lui si a
teologiei crestine.Gandirea teologica s-a intemeiat pe invatamantul si pe exegeza
scolilor crestine. La Alexandria, metoda de interpretare era de preferinta alegorica, la
Antiohia era istorico-gramaticala sau literala.
Faptul acesta a fost hotarator pentru evolutia teologiei crestine in epoca marilor
controverse hristologice. Tendinta mistica alexandrina si cea antiohiana rationalista au
caracterizat fiecare teologia scolii respective.
Scoala catehetica alexandrina are o mare importanta in viata Bisericii vechi. Ea a dat
Bisericii un invatamant teologic, o exegeza teologica, o dogmatica.
2. Scoala de la Cezareea Palestinei a fost infiintata si condusa de Origen, dupa
plecarea din Alexandria (la 231-232), in urma hirotonirii lui de catre episcopii de
Ierusalim si Cezareea Palestinei, care-l stimau mult pentru stiinta lui Condamnat pentru
aceasta de catre episcopul sau Dimitrie, Origen s-a stabilit la Cezareea, unde a continuat invatamantul din Alexandria si a terminat operele incepute la Alexandria. La
Cezareea, Origen a avut discipoli deosebiti, intre care pe cei doi frati din Neocezareea
Pontului, Teodor si Atenodor. Acestia erau dintr-o familie elina bogata. Dupa studii
literare si juridice facute in orasul lor, ei au plecat spre Berit (in Fenicia) unde era o
faimoasa scoala de drept. Mergand intai la Cezareea, unde aveau o sora casatorita cu
un inalt functionar, au cunoscut aici pe Origen, a carui stiinta si personalitate i-a
impresionat, convertindu-se la crestinism. Inainte de plecarea lor din Cezareea
Palestinei, a tinut Teodor in fata unei mari si alese adunari, acel Cuvant de multumire
pentru Origen, din care cunoastem invatamantul predat de acesta. Intorsi in provincia
lor, cei doi frati au devenit episcopi si au lucrat cu mult zel pentru Biserica : Teodor este
Grigore Taumaturgul ( 270).
Nu se stie daca Origen a avut la Cezareea urmasi imediati ca la Alexandria. El a creat,
ca si la Alexandria, o atmosfera teologica, in care au lucrat altii. La inceputul secolului al
IV-lea este cunoscut ca profesor la Cezareea Palestinei Pamfil (310), un distins preot,
originar din Berit, dintr-o familie insemnata; el facuse studii la Alexandria, audiind pe
Pieriu, care era supranumit "Origen cel Tanar", si a avut printre elevii sai si apoi
colaborator pe Eusebiu, marele istoric bisericesc. Pamfil a inzestrat invatamantul crestin
cu o biblioteca insemnata. El era un admirator al lui Origen, caruia, impreuna cu

Eusebiu, si el admirator al marelui profesor si crestin, i-a consacrat o parte din studii si
din activitatea literara. Cezareea Palestinei a avut apoi in Eusebiu pe cel mai invatat
episcop al sau si unul din cei mai invatati crestini vechi, de la care si cunoastem atatea
din istoria invatamantului si a crestinismului in general, in primele secole, de la care mai
ales cunoastem pe Origen si scoala alexandrina.
3. Scoala din Antiohia. La Antiohia Siriei s-a format o alta scoala crestina, cunoscuta din
secolul al III-lea prin unii din cei care au predat invatamantul acolo. Cel dintai cunoscut
este un preot Malchion, conducatorul unei scoli retorice "eline", dupa spusa lui Eusebiu
(Istoria bisericeasca, VII, 29-30), scoala care era insemnata la Antiohia. Malchion era
un om invatat si in ale teologiei. El este cunoscut din disputa cu episcopul Pavel
de Samosata, pe care l-a dovedit eretic (antitrinitar) intr-un sinod tinut la Antiohia
(268/269), dupa ce episcopul reusise pana atunci sa-si acopere sau apere erezia. Nu
se stie in ce consta invatamantul lui Malchion, daca preda siinvatatura crestina, nici
daca a avut rol in inceputurile scolii crestine din Antiohia. Inceputul scolii este legat insa
de Lucian, zis de Samosata, zis si de Antiohia. El era dintr-o familie de seama si
studiase la Edesa, unde conducea o scoala crestina un anume Macarie. Lucian s-a
stabilit apoi la Antiohia, spre sfarsitul secolului al II-lea; a fost hirotonit acolo preot si a
condus scoala. Aceasta scoala a fost continuata de altii si a luat mare avant in secolul
al IV-lea prin studiile ei de exegeza biblica. Istoricul Eusebiu are cuviinte de mare lauda
pentru Lucian (Istoria bisericeasca, VIII, 13, 2; IX, 6, 3).
Dupa unele stiri, Lucian a fost partizan al episcopului compatriot Pavel de Samosata si
de aceea a fost scos din Biserica sub urmatorii trei episcopi de Antiohia, pina la 303,
cand ar fi renuntat la erezie. Din istoria arianismului se stie apoi, ca Arie si altii se
numeau syllucianisti, adica erau colegi de studii la Lucian si partizanii lui. Acesta este
socotit de altfel izvor al arianismului prin exegeza si teologia sa. Lucian este cinstit
totusi ca martir, mort in sanul Bisericii, in persecutia lui Maximin Daia (pe la 312), fiind
dus la Nicomidia, unde ar fi marturisit si aparat crestinismului in fata imparatului, daca
martirul Lucian nu este deosebit de preotul antiohian (prof. D. S. Balanos-Atena ii
deosebeste).
Lucian este insemnat mai ales ca recenzent al Sfintei Scripturi. El a facut o revizuire a
traducerii Septuagintei, in care se pare ca a introdus corecturi dupa textul ebraic si dupa
traducerea lui Teodotion, sau dupa locuri paralele. Se pare de asemenea ca ,el a cautat
sa corecteze cuvinte pe care nu le socotea potrivite.

Ca si Origen, la Cezareea Palestinei si la Alexandria, Lucian explica, la Antiohia,Sfanta

Scriptura, dar mai mult in scop exegetic, decat teologic-apologetic. Interpretarea lui se
deosebea de a alexandrinilor, fiind literala.
Alaturi de Lucian este amintit un alt preot antiohian invatat, Dorotei, care se ocupa cu
mult zel de studiul Sfintei Scripturi si cunostea limba ebraica, in care citea cu
usurintaVechiul Testament. El cunostea de asemenea bine stiinta elina. Dorotei era un
om cunoscut si apreciat chiar de imparat, care l-a numit mai mare peste vopsitoria de
purpura de la Tyr. Eusebiu zice ca l-a auzit si el explicand poporului Sfanta Scriptura cu
mare indemanare (Istoria bisericeasca, VII, 32,2-4).
Nu se stie daca scoala antiohiana a avut un sir de profesori ca scoala alexandrina. Ea a
devenit mai insemnata in a II-a jumatate a secolului IV, cu Diodor de Tars, de la care sa accentuat opozitia exe-getica-teologica intre cele doua scoli. Dintre ele, cea
alexandrina a inclinat in filozofie spre platonism, neoplatonism si eclectism, cea antiohiana spre aristotelism. Scoala antiohiana, n-a avut idealismul si elanul mistic al scolii
alexandrine, dar a dat teologiei crestine pe cei mai de seama exegeti, intre care si
pe Sfantul Ioan Gura de Aur.
Despre scoala din Edesa, amintita mai sus, stim doar ca ea pare sa fie mai veche decat
cea din Antiohia si la ea a studiat Lucian. Aceasta scoala va juca un rol mai important in
perioada urmatoare.
Pe langa aceste scoli organizate, au mai existat si altele, legate mai mult de
personalitatea vreunui Sfant Parinte bisericesc, sau teolog de frunte. Astfel se poate
accepta o scoala legata de Septimiu Tertulian de la Cartagina si urmasul
acestuia,Sfantul Ciprian ( 258); o alta scoala era legata in Galia de Sfantul Irineu al
Lugdunului, care promova exegeza alexandrina, apoi scoala romana cu un sir de teologi, care scriau mai mult in greceste, ca Ipolit si Caius, si latineste ca Minuciu Felix si
Novatian, fara insa a putea crea un invatamant adevarat; scoala sirdaca initiata de
Tatian Sirianul si din cadrul careia a iesit traducerea Bibliei numita "Pesitto" in secolul
III, apoi scoala coptica din Egipt, care a produs traducerea Bibliei, asemenea in secolul
III.