Origen și contribuția sa teologică

Şcoala din Alexandria atinge apogeul său sub succesorul lui Clement, Origen,
dascăl eminent şi cel mai mare erudit al Bisericii din primele trei veacuri creştine.
El este caracterizat de patrologul Quasten ca un “om dotat cu o personalitate care
se află deasupra oricărei slăbiciuni şi care poseda o ştiinţă enciclopedică, fiind cel
mai original gânditor pe care l-a avut umanitatea”. Pe de altă parte, patrologul Ioan
G. Coman afirma că: “Origen este o personalitate excepţională a secolului al III-
lea, una dintre acele rare apariţii care impun respect şi admiraţie nu numai
prietenilor, ci şi duşmanilor.”
În comparaţie cu ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii alexandrine, despre Origen avem
cele mai bogate informaţii, datorate interesului particular pe care istoricul Eusebiu
de Cezareea l-a manifestat pentru acesta. Iată cum începe el a relata despre Origen
în cartea a şasea a Istoriei sale bisericeşti: “Cine ar încerca să prezinte în scris toate
amănuntele vieţii acestui om ar avea multe de spus, iar dacă ar sta să le istorisească
pe toate, ar scrie o carte întreagă.” O altă sursă de informaţii este “Apologia lui
Origen”, o carte scrisă de Pamfil, împreună cu Eusebiu. Din această lucrare însă nu
ni s-a păstrat decât cartea întâi în traducere la Rufin. Se păstrează, din fericire,
integral şi în original “Discursul Sf, Grigorie Taumaturgul adresat lui Origen” la
sfârşitul studiilor sale în Cezareea Palestinei. Acest document este mult mai preţios
decât celelalte, pentru că face lumină asupra biografiei dascălului alexandrin şi ne
furnizează informaţii asupra metodei lui pedagogice.
Viața
Origen este primul dintre numeroşii săi fraţi şi s-a născut în anul 185 sau 186,
probabil în Alexandria, din părinţi creştini. A primit din famile o educaţie creştină
aleasă, atmosfera din familie contribuind substanţial la formarea şi orientarea sa.
Tatăl său, Leonida, va asigura copilului său o dublă formaţie: elenistică şi biblică.
“Întrucât încă de copil a fost introdus în scrierile dumnezeieşti, e de la sine înţeles
că Origen a pus temelii serioase pentru ştiinţele creştine... De aceea, mai presus de
orice, mai mult decât în ştiinţele profane, el l-a îndemnat să se adâncească în
ştiinţele înţelepciunii celei sfinte, pretinzându-i să înveţe zilnic pe dinafară şi să
recite pasaje întregi din Sfânta Scriptură.” Exerciţiile biblice nu contrariau copilul,
ci, dimpotrivă, îi plăceau, le consacra un zel deosebit şi nu se mulţumea cu sensul
simplu şi elementar al cuvintelor, ci se preocupa de pătrunderi mai adânci. Origen
poseda, pe lângă ştiinţele sacre, şi o solidă cultură generală, profană. “Întrucât în
ştiinţele elineşti fusese introdus de însuşi tatăl său, Origen a ajuns cu vremea să
stăpânească foarte multe cunoştiinţe de cultură generală, ceea ce pentru vârsta lui
era cu totul deosebit.”
Plecând de la aceste informaţii ce ne parvin de la Eusebiu, putem afirma că Origen
a urmat întregul ciclu „enklyklios paideia”, adică al ştiinţelor enciclice, care aveau
un rol de învăţământ secundar, pregătitor pentru studiile filozofice. Aici e vorba de
cele două cicluri ale învăţământului antic: a) trivium, care cuprindea gramatica,
dialectica şi retorica; b) quadrivium, care cuprindea aritmetica, geometria,
astronomia şi muzica. După afirmaţia lui Eusebiu, Origen a fost şi elevul lui
Clement până în momentul în care acesta părăseşte Alexandria în timpul
persecuţiei lui Septimiu Sever din anul 201 sau 202. În timpul acestei persecuţii,
Leonida suferă moartea martirică prin decapitare, fapt ce pare să ne arate că acesta
ar fi fost cetăţean roman, titlu ce nu era prea răspândit la acea dată în imperiul
roman. Origen care nu împlinise 17 ani în acel moment era hotărât să-l urmeze pe
tatăl său. Numai inspiraţia mamei sale de a-i ascunde hainele l-au împiedicat pe
acesta să-şi urmeze planul. După moartea tatălui, averea familiei a fost confiscată
de fiscul imperial şi Origen împreună cu mama sa a trebuit să se ocupe de soarta
numeroasei sale familii. Pentru a putea face faţă necesităţilor familiale, el se
angajează să predea gramatica. Curând însă, el va prelua şi sarcina unui alt
învăţământ.
Am amintit că în timpul persecuţiei toţi cei care se ocupau de catehizare, în frunte
cu Clement au părăsit oraşul, fapt ce avea să ducă la dezorganizarea totală a şcolii
catehetice de aici. Renumele pe care şi-l dobândise prin predarea gramaticii, dar şi
prin cunoştiinţele sale religioase, fac ca el să fie căutat de numeroşi păgâni, dar şi
de creştini, care se interesau de credinţa creştină. Astfel că episcopul Demetrius
(189-232), interesat ca Şcoala Catehetică din Alexandria să nu rămână fără un
conducător spiritual, încredinţează acest post tânărului intelectual Origen, în vârstă
de numai 18 ani.
Cu Origen, învăţământul teologic, precum şi Şcoala catehetică din Alexandria intră
într-o nouă etapă. Desemnarea lui la conducerea acestei şcoli a avut drept urmare
atragerea unui număr impresionant de elevi, atât prin valoarea erudiţiei şi metodei
sale pedagogice, cât şi prin exemplul moral al vieţii sale. “Iar viaţa sau purtarea –
cum afirmă acelaşi Eusebiu - erau pentru el doar o altă faţă a îvăţăturii lui. Mai ales
pe această cale, prin puterea lui Dumnezeu, a reuşit el să determine pe mulţi să-l
urmeze.” Ceea ce fusese până acum o simplă şcoală catehetică, asemenea celor de
care dispuneau mai toate bisericile locale, devenea acum un important centru
spiritual-teologic. Cariera sa de profesor se poate împărţi în două perioade
distincte: prima între anii 203-231, timp în care a condus Şcoala din Alexandria;
cea de-a doua desfăşurându-se în Cezareea Palestinei, începând cu anul 232 şi până
la moartea sa.
Activitatea din Alexandria este descrisă îndeosebi de Eusebiu de Cezareea în
capitolul şase al Istoriei sale. Origen şi-a început cursurile la nivelul catehizării, dar
auditoriul variat şi însăşi firea lucrurilor l-au obligat să depăşească acest stadiu. De
acum prestigiul său începe să crească mereu. Cursurile sale erau frecventate de
mari mulţimi de catehumeni, dar şi de eretici şi de păgâni de la diferite şcoli
filozofice. Prestigiul învăţământului lui Origen era mărit de sfinţenia, moralitatea şi
înţelepciunea sa. Viaţa sa era expresia celei mai veritabile filozofii, eliminând tot
ce ar fi alimentat patimile tinereţii, făcând serioase eforturi ascetice în timpul zilei,
iar noaptea consacrându-o studiului Sfintei Scripturi. Ducea o viaţă austeră, postea
şi dormea puţin, fără aşternut, pe pământul gol. Printr-o astfel de viaţă Origen
provoca pe ucenicii săi la întrecere, iar pe păgâni, îndosebi pe oamenii culţi şi pe
filozofi, îi atrăgea prin elocinţă şi erudiţie la cursurile sale.

Deoarece la un moment dat Origen nu mai putea face faţă singur obligaţiilor
ciclului profan şi ciclului creştin de cursuri, din pricina aglomeraţiei de audienţi, şi-
a luat un colaborator dintre ucenicii săi şi anume pe Heraclas, fapt consemnat tot
de Eusebiu: “Când a văzut că pentru el e prea mult să se adâncească atât în studiul
teologiei spre a cerceta şi explica Sfintele Scripturi, cât şi în catehizarea celor ce
veneau la el, încât nu-l mai lăsau nici să răsufle, căci catehizarea nu se întrerupea
de dimineaţă şi până seara, Origen a împărţit mulţimile făcând apel la Heraclas,
bărbat râvnitor în cele dumnezeieşti, dar care era foarte şcolit şi familiar şi în
filozofie, aşa că a aşezat pe acest coleg la munca de catehizare, pentru sine
păstrându-şi numai instruirea celor mai avansaţi.” Deşi era ocupat cu toate aceste
probleme, el îşi făcea timp să audieze şi prelegerile filozofului Amonios Sakkas.
Influenţa prelegerilor acestui filozof asupra lui Origen se poate observa, aşa cum
afirmă patrologul Quasten, în cosmologia şi psihologia acestuia, precum şi în
metoda sa pedagogică.
Începătorii pe care îi instruia Heraclas nu puteau studia altceva decât ciclul profan.
Eusebiu precizează că Origen îi punea pe ucenicii pe care îi constata mai bine
înzestraţi să înveţe filozofia, geometria, aritmetica şi alte studii elementare. Ciclul
studiilor profane preceda, deci, pe cel al studiilor creştine şi era considerat necesar
pentru însuşirea învăţăturii creştine. Reţinem că Origen, selectând auditorii săi
după aptitudinile naturale ale acestora, grupându-i astfel, pentru seriile de cursuri
ale şcolii pe care o conducea, proceda după o strictă metodă pedagogică.
Deosebirea între cei înzestraţi şi cei neînzestraţi era că, în cadrul ciclului profan,
cei dintâi, după terminarea celor şapte arte liberale treceau la studierea aprofundată
a sistemelor filozofice, analizându-se şi comentându-se fiecare din scrierile mai de
seamă ale reprezentanţilor lor. Auditorii sau catehumenii mai puţin înzestraţi
urmau ciclul elementar obişnuit, după care treceau în categoria acelora cărora li se
explica Sfânta Scriptură. Faptul acesta semnifică, aşa cum afirmă istoricul
Danielou, că în acest moment în Alexandria ne găsim în faţa unui nivel de studii
universitare, ca pregătire, pentru înţelegerea Sfintei Scripturi. Folosind ca
instrumente de lucru filozofia greacă şi în general toate cunoţtiinţele epocii, Origen
pune bazele unui sistem intelectual nou. Aşa se face că Şcoala catehetică din
Alexandria devine un centru de înalte studii teologice.
Origen întrerupe în câteva rânduri învăţământul din Alexandria, pentru a
întreprinde câteva călătorii. În jurul anului 212, în timpul pontificatului lui Zefiriu
(178-217), se găsea la Roma, căci aşa cum el însuşi mărturiseşte: “De multă vreme
am dorit să vizitez această străveche Biserică a romanilor.” La puţin timp după
această dată, în anul 215, îl găsim în Arabia, instruindu-l pe guvernatorul acestei
provincii în credinţa creştină, după care, la Antiohia, se întâlneşte cu mama
împăratului Alexandru Sever, Iulia Mammea, care dorea să-l asculte. Spre anul
216, datorită persecuţiei dezlănţuite de Caracalla (211-217) împotriva oraşului
Alexandria, Origen se retrage în Cezarea Palestinei. Episcopii, Alexandru al
Ierusalimului şi Teoctist al Cezareei, l-au rugat să predice şi să explice Scriptura în
faţa credincioşilor lor. Episcopul Demetrios supărat pe faptul că cei doi episcopi au
îngăduit unui laic să predice în Biserică, îl recheamă imediat pe Origen în
Alexandria.
În anul 231, Origen, fiind obligat de anumite treburi bisericeşti să meargă în
Grecia, a ajuns acolo trecând prin Palestina, unde, la Cezareea, a primit hirotonia
întru preot din partea episcopului de aici. Acest fapt a provocat o reacţie puternică
din partea episcopului Demetrius. Două sinoade ţinute în Alexandria s-au ocupat
cu această problemă; mai întâi, în primul sinod s-a hotărât scoaterea noului preot
din învăţământ, obligându-l să plece din Alexandria, apoi cel de-al doilea sinod l-a
caterisit, deşi primul sinod nu făcuse aceasta. Desigur, nu hirotonia lui Origen în
sine, cât faptul că ea a fost săvârşită în altă Biserică şi de către un alt episcop, decât
cel care era în drept s-o facă, a dus la caterisirea şi alungarea marelui dascăl din
Alexandria.
Izgonit din Alexandria, Origen s-a stabilit la Cezareea Palestinei. Acum începe cea
de-a doua parte a profesoratului său, neîncetând să predice, să înveţe, să explice,
desfăşurând astfel o activitate nouă şi entuziastă, ajutat şi de faptul că acum era
preot. El înfiinţează la Cezareea o şcoală teologică după modelul celei alexandrine,
predând acelaşi ciclu de învăţământ ca şi în Alexandria. Informaţii preţioase asupra
învăţământului practicat de Origen aici, precum şi asupra metodei sale de predare
ne sunt relatate, după cum am amintit mai sus, de către Sf. Grigorie Taumaturgul în
discursul său de muţumire către Origen. În ceea ce priveşte metoda de predare şi
felul cum proceda pentru atragerea ucenicilor, e suficient să exemplificăm prin
câteva texte din aceeaşi lucrare: “... El însă asemenea agricultorului ne-a arătat
grija cuvenită, mai întâi că nu s-a mulţumit cu aparenţele, ne-a scormonit întocmai
ca şi sapa, fondul intim, prin diferite întrebări ... Când ne-a pregătit îndestul şi ne-a
făcut apţi să primim cuvintele dreptăţii, atunci le-a aruncat din belşug, ca într-un
pământ bine lucrat ... Ne trezea din somnolenţă, dar nu avansa prea mult ca nu
cumva din cauza lungimii sau subtilităţii celor spuse, să cădem în inactivitate.”
Origen este cunoscut, mai ales, prin metoda sa alegorică de interpretare a Sfintei
Scripturi. Alexandria, oraşul natal al lui Origen, era principalul centru cultural al
imperiului roman şi punctul de întâlnire al tuturor înţelepţilor din Orient. Aşa se
face că Alexandria devenise capitala elenismului, concurând cu Atena, dar şi
capitala iudaismului elenistic şi a unui Egipt elenizat. În toate culturile de aici
simbolismul şi alegorismul îşi aveau locul lor. De aceea nu e de mirare că Şcoala
catehetică preia, prin Clement şi Origen, metoda alegorică şi mistică de interpretare
a textului Sfintei Scripturi. Fundamentul acestei interpretări alegorice îl constituie
Vechiul Testament care este în întregime o profeţie despre Hristos.
Dar să nu uităm că Origen a fost şi cel mai mare exeget critic şi exeget literal al
antichităţii creştine. În ceea ce priveşte exegeza critică, este suficient să amintim
“Hexapla”, adăugând doar că el a fost totdeauna atent în comentariile şi omiliile
sale la diferitele texte pe care le-a găsit în manuscris. Dar Origen acorda un spaţiu
variabil în omiliile sale şi sensului literal. Anumite omilii sunt alcătuite aproape în
întregime pe baza exegezei literale. Opera lui Origen a fost considerabilă, fiind cel
mai productiv scriitor al antichităţii creştine. El a abordat toate problemele majore
ale credinţei, filozofiei, culturii şi ale vieţii umane în general. El n-a evitat nici una
din problemele care l-au confruntat, ci a încerat să le soluţioneze în spiritul Sfintei
Scripturi şi al Tradiţiei Bisericii, fără să reuşească totdeauna.
Opera
1. Exegeză:
Hexapla (Biblia). Este o ediție a Vechiului Testament cu textul repetat în 6
coloane, fiecare coloană redând textul VT după alt izvor: coloana I= textul
ebraic original; coloana II=celași text transcris cu litere grecești; coloana
III=textul grecesc în traducerea lui Aquila din Sinope (început sec.II);
coloana IV=textul grecesc în traducerea creștinului ebionit, Simachus (sec
II); coloana V; textul grecesc în traducerea celor 72din Alexandria
(Septuaginta –LXX); coloana VI text grecesc în traducerea lui Teodotion din
Efes (sfârșit sec. II).
Origen constată prin Hexapla raportul traducerilor alexandrine cu textul
ebraic.
Tetrapla –ediție redusă la 4 coloane.
Lucrarea a durat din 216 până în 246. A fost arsă de arabi în anul 638. Pe
lângă Hexapla, Origin are și explicări la Sfânta Scriptură:
Scholii – scurte explicări ale unor cuvinte sau expresii mai greu de înțeles
din Sf. Scriptură, notate pe marginea textului.
Omilii - s-au păstrat cam 500; sunt convorbiri instructive asupra Sf.
Scripturi; au fost ținute în termeni populari, simpli, cu evitarea retoricii.
Comentarii – sunt mai extinse decât oliliile. Scopul era de a sxplica științific
Sf.Scriptură
Metoda de interpretare – Origen admite trei sensuri în Sf. Scriptură: literal și
interpretarea duhovnicească.
Sensul literal – ține cont de împrejurările istorice, de legile filologiei și ale
concordanței biblice
Origen prețuia sensul duhovnicesc ca fiind superior celui istoric. Dar și
sensul alegoric cuprinde în el: sensul moral – aplicarea practică a Scripturii
la viața nostră; sensul spiritual – care dă înțeles teologi-mistic Scripturii.
2. Apologetica – Contra lui Cels – Κατὰ Κέλσου. Cels a fost polemist și filozof
păgân. A scirs lucrarea Cuvânt Adevărat (177/180), învremea lui Marc
Aureliu, când creștinii erau persecutați. Este cea mai bună apologie din
primele trei veacuri creștine, scrisă la îndemnul lui Ambrozie, binefăcătorul
său. Lucrarea lui Cels conținea 4 volume, comentariul lui Origen 8 volume
(el a reprodus 90% din cartea lui Cels, care s-a pierdut).
3. Dogmatică – Despre Principii (Περί ἀρχῶν). Cartea s-a pierdut, dar ne-a
rămas prin traducerea în latină făcută de Rufin, care a eliminat din ea toate
 ereziile. În greacă –sau păstrat câteva fragmente în folocalia Sf. Vasile cel
Mare și Sf. Grigorie de Nazianz. Fericitul Ieronima a tradus-o fără
modificări, dar traducerea sa s-a pierdut. În lucrea sa Despre Principii,
Origen expune doctrina fundamentală a Bisericii. Sistematizează și
lămurește credința creștină expusă în Simbolul de credință (ἐκκλησιαστικόν
κήριγμα).
Lucrarea a 4 părți: Dumnezeu și ființele spirituale: 1. Dumnezeu, Sfânta
treime, îngerii și căderea acestora; 2. Creația, mântuirea și judecata finală a
lumii (și a omului), apocatastaza; 3. Liberul arbitru și consecințele sale; 4.
Ermenuetica biblică.

Primele două părți se pot considera primul manual de dogmatică; a treia

parte primul manual de morală; cea de-a patra este cea dintâi ermeneutică
biblică.
Dumnezeu – Tatăl este mai presus de orice definiție, Fiul este imaginea Lui.
Fiul este mai mic decât Tatăl, dar e veșnic. O parte din ființe s-au răcit și
condensat luând trup. Nu Dumnezeu a creat lumea materială, doarece ar
implica mutabilitatea lui Dumnezeu. Materia nu va dispare niciodată, îngerii
au trup eteric. Spiritul trebuie sa scape de cătușele materiei, spre a se înalța
către Dumnezeu.
Lucrarea despre principii conține mai multe erezii:
1. Preezistența sufletelor
2. Preexistența sufletului Mântuitorului
3. Unirea acestui suflet și a Logosului cu trupul omenesc al lui Iisus abia
după formarea trupului în Fecioară.
4. Mărginirea puterii lui Dumnezeu.
5. Apocatastaza (ἀποκατάστασις τῶν πάνδων).

4. Morale: Despre rugăciune: a. Despre necesitatea rugăciunii; b. Explicarea

rugăciunii Tatăl nostru; c. Sfaturi despre modul cum trebuie să ne rugăm.
5. Scrisori - 100

Doctrina
În ceea ce priveşte doctrina sa, el vorbeşte despre Dumnezeu, Sfânta Treime,
cosmologie şi antropologie. Hristologia sa se plasează în viziunea universală a
teologiei lui. El are marele merit de a fi adâncit în mod excepţional hristologia
patristică, de a-i fi dat dimensiuni şi termeni tehnici ca: physis, hypostasis, ousia,
homoousios, theanthropos, termeni ce vor sta la baza teologiei patristice ulterioare.
El anticipează hotărârile Calcedonului, prezentând unirea celor două firi în Logosul
Hristos prin formule ca: koinonia, henosis şi anakrasis. Personalitatea sa şi mai ales
activitatea uriaşă desfăşurată de Origen au impresionat atât de mult, nu numai pe
contemporani, care veneau din toate straturile sociale să-i audieze cursurile, ci şi
generaţii întregi de părinţi şi scriitori bisericeşti ori de simpli credincioşi, care au
rămas vrăjiţi de căldura şi de originalitatea scrisului şi învăţăturii sale. Locul pe
care-l ocupă acesta în istoria creştinismului, afirmă Marguerite Harl, este de o
importanţă considerabilă căci: „Pe de o parte, el marchează sfârşitul unei epoci, pe
de alta el inaugurează strălucitor marea perioadă patristică a secolului patru.”
Origen a murit, după afirmaţia patrologului Quasten, în oraşul Tyr, în anul 253, în
vârstă de 69 de ani. Cu Origen, Şcoala alexandrină ajunge la apogeul dezvoltării
sale. Activitatea acestuia în Alexandria va fi continuată apoi de Heraclas, Dionisie,
Teognost, Pieriu, Petre, Atanasie, Didim şi Chril. După plecare lui Origen din
Alexandria, şcoala, pe care el o ridicase, după cum am amintit, până la nivelul unei
universităţi, va lua din nou caracterul unei şcoli catehetice. Uramşii săi la
conducerea şcolii nu se vor ridica la nivelul predecesorului lor, Origen.