Etapele istorice ale pedagogiei

Din punct de vedere etimologic, termenul de pedagogie deriva din cuv. grecesc paidagogia ( pais – copil,
agoge – actiune de a conduce) , semnificand conducerea copilului, cresterea lui.

La inceput, pedagogia a fost definita drept stiinta care se ocupa cu educatia copilului. Treptat, ea si-a extins
domeniul de cercetare asupra omului in general, privit sub aspectul formarii lui ca om sub influenta educatiei,
exercitate pe tot parcursul vietii.

Antichitatea:
Dacă menționăm pe scurt principalele etape din istoria dezvoltării pedagogiei, după Socrate, Platon și epoca
activității sale ar trebui notate. Acest filozof a devenit fondatorul noii școli, numit după el Academia Platonov.
Ideea principală a învățării a fost urmărirea bucuriei derivate din cunoaștere.
Apoi a venit școala lui Aristotel. Educația peripatetică, implementată prin aceasta, a avut ca scop să ofere
studenților o înțelegere a culturii persoanei în ansamblu. Aristotel a propus să vorbească mai întâi despre
perioade și veacuri, pe care învățătura ascultătorului trebuie să le respecte. El a crezut, de asemenea, că munca
educațională întărește sistemul de stat.
Se știe că Aristotel a vorbit mai întâi despre necesitatea controlului statului asupra procesului educațional. El a
promovat ideea necesității unei educații egale pentru fiecare locuitor al statului.
Evul Mediu:
Evul mediu se caracterizează prin apariţia şi dezvoltarea învăţământului, legată de apariţia şi dezvoltarea
culturii bisericeşti. La începutul sec.VII pe teritoriul Irlandei şi Britaniei, datorită activismului călugărilor au
fost deschise primele şcoli bisericeşti. Se deschideau pe lângă mănăstiri, datorită faptului că acolo s-au păstrat
manuscrise, care serveau ca manuale. Conţinutul învăţământului se baza pe lucrările lui Augustin. Lucrările
prevedeau cunoştinţe laice-limbi străine, istoria, dialectica, retorica, bazele matematicii.
În legătură cu creşterea numărului de şcoli sclavagiste, se forma categoria de oameni preocupaţi de munca
pedagogică. Elevii şi profesorii se uneau în asociaţii, numite universităţi, care se caracterizau prin învăţământ
diferenţiat. Universităţile aveau 4 facultăţi de regulă: pregătitoare sau artistică şi trei superioare: medicină,
juridică, teologică.
Renasterea:
Către sfârşitul Evului mediu, o serie de schimbări aveau loc la nivelul vieţii sociale (dezvoltarea clasei sociale
a burgheziei), vieţii economice (descoperirile geografice, dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste şi a
comerţului) şi vieţii religioase (declinul autorităţii bisericii şi apariţia
Reformei). Începând cu secolul al XIV-lea, o schimbare profundă se petrecea şi în plan cultural:viaţa
contemplativă nu mai constituia un ideal superior de existenţă umană.
Mulţi renascentişti considerau că umanismul nu este îndeajuns de practic şi, în consecinţă, au gândit programe
educaţionale în funcţie de nevoile vieţii, în care o pondere semnificativă o avea studiul ştiinţelor naturii.
Leonardo Bruni, de exemplu, distingea două ordine de cunoştinţe: Studiul lucrurilor reale şi formarea stilului
literar. Acestea două se completează, căci literele fără cunoştinţe reale sunt sterile, iar cunoaşterea lucrurilor
reale, oricât de vastă ar fi, dacă e lipsită de frumuseţea formei literare devine obscură şi greu de înţeles.

In zilele noastre, pedagogia este stiința care se ocupă cu metodele de educație și de instruire a oamenilor (în
special a tinerei generații).

Bibliografie:

https://ro.sodiummedia.com/4161859-a-brief-history-of-pedagogy-stages-of-development-significance-and-
goals

http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/837/1/pedag_baz_gen_pedag.pdf
https://fdocumente.com/document/etapele-evolutiei-pedagogiei-ca-stiinta.html

https://www.scribd.com/document/369375863/Pedagogia-Rena%C8%99terii-1
https://dexonline.ro/definitie/pedagogie