MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII DIN REPUBLICA

MOLDOVA

Universitatea de Stat din Tiraspol

CATEDRA INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE

Pedagogie psihologie generala

REFERAT
la disciplina
Pedagogia învățământului superior
SISTEMUL DE EDUCAŢIE UNIVERSITARĂ.
SISTEMUL DE EDUCAŢIE UNIVERSITARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

Autor: masteranda (ul) grupei C1I1, TURCAN Aurelia

A verificat: dr. , conf. univ. OVCEARENCO Nadejda

CHISINAU 2019
Plan :

I. File de istorie a educatiei universitare

II. Definitii si structura Sistemul de educaţie

III. Sistemul de educaţie universitară (SEU) din Republica Moldova

I. File de istorie a educatiei universitare

Primele referiri asupra învăţământului mai evoluat, activ, în cadrul căruia cel care învaţă este
pus în situaţia să gândească, aparţin lui SOCRATE (469-399 î.Hr.).Ca prim discipol al lui
Socrate, PLATON (427-343 î.Hr.) este creatorul binecunoscutei Akademia (388 î.Hr.), şcoală
de înaltă cultură, înfiinţată de el lângă gimnaziul închinat lui Akademos. În această şcoală,
prioritar filosofică, el s-a ocupat şi de educaţia şi instruirea practică a tinerilor, aspecte tratate
pe larg în două dintre principalele sale lucrări: „Republica” şi „Legile”Una dintre cele mai
renumite scoli superioare din Grecia antică este Academia lui Platon, unde se studia
matematica, astronomia, teoria muzicii și alte științe. A existat din secolul IV î.Hr. până în
anul 529, a fost închis de Justinian (împăratul bizantin, faimosul Codul legilor al lui Iustinian
- prelucrarea legii romane

Începând cu anul 313 când Constantin cel Mare instituţionalizează creştinismul, lumea
romană intră în declin. Imperiul începe să se destrame iar dacă transformarea creştinismului
în religie de stat se vroia un factor care să contribuie la unitatea imperiului, s-a dovedit mai
apoi că el s-a afirmat foarte repede ca un factor dizolvant. Şcoala căpăta tot mai mult un
caracter religios, profesorii erau selecţionaţi din rândul preoţilor iar conţinutul învăţământului
era croit după dogmele creştine. Ideea care stătea la baza întregii activităţi educative era
specifică acestor dogme şi susţinea că întrucât omul este înclinat spre păcat el nu va putea fi
format decât prin credinţă, prin cultivarea ascentismului.

Aparitia terminologiei care se utilizeaza actualmente se datorează aparitiei în secolele XI-XII

în orașe atelierelor și breslelor de mestesugari - comunități de persoane implicate într-o
singură ocupație (grupuri de fierari, portari, croitori etc.). Conform terminologiei legii
romane juristii au denumit aceasta uniune organizată universitate - Universitas.
Universitățile au apărut ca unul dintre tipurile de bresle - comunitatea științifico- educațională

Gradatiile nivelurilor membrilor breslelor (ghildiei), atelierelor și universităților

Definirea modernă a universității ca loc, ca universitate pentru invatarea intregului ansamblu

al cunoaștintelor universale a fost stabilit în jurul anului 1400. în Germania, de unde sa
răspândit în alte țări . Structura universitatii medievale consta din:
 • Facultatea inferioară este facultatea celor șapte arte liberale(gramatica, dialectica,
ritorica,arifmetica,geometria, astronomia, muzica); absolventul devenea
licențiat(Bachelor).

• Facultățile superioare - teologic, juridic, medical; absolvenți - magistri.

• Cel mai înalt grad este de doctor.

II. Definitii si structura Sistemul de educaţie

Educaţia există şi se manifestă ca fenomen şi acţiune într-un spaţiu ontologic bine delimitat,
însoţind întreaga viaţă activă a omului şi a umanităţii. Este o componentă a existenţei socio-
umane, dar, în acelaşi timp, şi o acţiune a acesteia. Poate fi abordată atât în limitele - spaţiul
filosofiei sociale, cât şi a praxiologiei şi axiologiei, ca ramuri ale filosofiei.
Educaţia nu este numai o realitate-fenomen sau acţiune. Ea este, totodată, un schimb
şi raport dintre om şi societate-realitate. Aşa cum afirma P.H. Chombart de Lauwe (1982,
p.75), “Educaţia poate fi concepută într-un mod mai larg ca o întâlnire între individ şi
societate şi întreaga viaţă socială poate fi marcată de acest schimb permanent.” Această
perspectivă psihosociologică o regăsim şi la J.M. Monteil (1997).i
Prin educaţie se realizează un transfer continuu de informaţii de la societate la
individ prin intermediul socializării, aspect de care ne vom ocupa în altă parte a lucrării,
nereducându-şi însă funcţiile doar la dimensiunea instructivă şi informativă. Ea are atribuţii
mult mai complexe: de a informa şi, mai ales, de a forma personalităţi. În cadrul lucrării vom
insista mai mult asupra funcţiei formative şi modelatoare în raport cu procesele psihice
enunţate, decât asupra funcţiei informative.
Asupra definirii şi delimitării semanticii şi funcţiilor educaţiei nu există un
consens, preocupările referitoare la această problematică fiind regăsite încă din antichitate,
culminând cu epoca renascentistă din Evul Mediu. Spre exemplu, la Platon, educaţia ar fi
“arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale
acelora care dispun de ele“. Tot acelaşi filosof grec avea să-i acorde educaţiei un rol
determinant în devenirea umană: “omul poate să devină om numai prin educaţie.” Spre
deosebire de discipolul său, Aristotel, în lucrarea sa “Politica“, considera că educaţia “trebuie
să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare.”
Într-o altă etapă istorică, asemenea opinii radicale despre educaţie le regăsim şi la J.J.
Rousseau, care afirmă că rolul educaţiei este de a “forma omul şi, prin el, întreaga societate“
(cf. Todoran, D. la prefaţa Rousseau, 1973). Educaţiei îi revine din acest punct de vedere şi
misiunea de a realiza reforma societăţii care, aşa cum sublinia Rousseau, începe cu reforma
omului: “Homo educandus constituie centrul de convergenţă al tuturor mişcărilor şi punctul
arhimedic al constituirii unei noi ordini“, pornind de la “ordinea naturală a lucrurilor“ (cf.
Todoran, D, op. cit.). ii
În analiza şi interpretarea fenomenului educaţional şi a educaţiei, în general, şi-au
adus contribuţia foarte mulţi gânditori. La început, această preocupare s-a constituit în obiect
de analiză şi interpretare pentru filosofii umanişti, din secolul luminilor, şi nu numai, iar
ulterior a intrat în obiectivul cercetărilor ştiinţifice şi a practicilor educaţionale. iii
 În analiza şi interpretarea fenomenului educaţional şi a educaţiei, în general, şi-au
adus contribuţia foarte mulţi gânditori. La început, această preocupare s-a constituit în obiect
de analiză şi interpretare pentru filosofii umanişti, din secolul luminilor, şi nu numai, iar
ulterior a intrat în obiectivul cercetărilor ştiinţifice şi a practicilor educaţionale. Vom
reproduce unele puncte de vedere asupra educaţiei ale celor mai autorizate personalităţi din
domeniu:
“Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului,
iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil”
Kant (1992);
“Educaţia este o activitate complexă pentru formarea unui om pregătit în vederea
îndeplinirii cerinţelor practice ale societăţii şi a sporirii profitului său personal” Locke
(1962);
“Educaţia este acţiunea de formare a individului prin el însuşi , dezvoltându-i-se o
mulţime de interese“ Herbart (1976);
“Educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a
forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi
mediului special pentru care sunt destinate” Durkheim (1930). O definiţie clasică a acestui
autor este cea care raportează educaţia la socializare: “Educaţia este socializarea metodică a
tinerei generaţii”;
“Educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adaugă la
înţelesul experienţei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care
urmează” Dewey (1972);
”Educaţia este o voinţă de iubire generoasă faţă de sufletul altuia pentru a i se
dezvolta întreaga receptivitate pentru valori şi capacitatea de a realiza valori” Spranger
(1930, Apud. Cucoş, 1996);
“Educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a
corpului, integrarea aptitudinilor sociale în vederea adoptării la grupuri, integrarea
energiilor spirituale, prin mijlocirea fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă
a personalităţii individuale” Hubert (1965). iv
“Educaţia este acţiunea modelatoare căreia i se supune fiecare individ, indiferent de
celelalte condiţii“ Salade (1995);
“Educaţia constituie un ansamblu de acţiuni care urmăresc transformarea sau
modelarea naturii umane în sensul dobândirii atributelor necesare satisfacerii nevoilor vieţii
sociale” Mihăieşti (1995).
Vom insista în continuare asupra trei perspective ce vizează educaţia şi actul
educativ:
1. Perspectiva acţionalistică-praxiologică ;
2. Perspectiva structuralistă;
3. Perspectiva funcţionalistă . v

Educaţia, percepută ca acţiune, surprinde o relaţie socială între cei doi termeni,
implicând şi alte elemente care, într-o formă matematică s-ar putea reda prin următoarea
ecuaţie:
 P = A + Op + S + R
de unde:
P = acţiune educaţională;
A = agent;
Op = obiect al acţiunii;
S = situaţia;
R = realizare.
Cu alte cuvinte, acţiunea socială pozitivă se concretizează prin efectele benefice atât
ale celui care o întreprinde - a agentului acţiunii (în cazul nostru a agenţilor educaţiei - a
cadrelor didactice), cât şi a obiectului acţiunii, adică a elevilor şi studenţilor. vi

S - subiectul acţiunii educaţionale reprezentat prin intermediul cadrelor didactice ;

O - obiectul acţiunii educaţionale (elevi /studenţii);
S’ - subiectivitatea obiectului (influenţele educaţionale anterioare şi motivaţia în
opţiunea profesională);
I.e - idealul educaţional (realizarea scopurilor pe fondul motivaţiei profesionale şi a
idealului profesional);
Sc.e - scopurile educaţiei (formarea şi consolidarea unor capacităţi şi competenţe
pentru cei care se pregătesc-specializează prin intermediul educaţiei);
Ob.e- obiective educaţionale (formarea personalităţii viitorilor absolvenţi, în scopul
creşterii capacităţii integrării socio-profesionale);
D - dispozitivul pedagogic (mijloace, metode, procedee, strategii educaţionale, o
anumită logistică didactică);
M.e - mesaje educaţionale (conţinutul comunicării în procesul instructiv – educativ
dintre S şi O;
A - ambianţa educaţională (reprezintă climatul psihosocial, pe fondul relaţiilor
interpersonale, baza logistică, satisfacţii – insatisfacţii şi alte reacţii afective -
emoţii, dispoziţii, sentimente, pasiuni etc.);
C.O- comportament obiectivat (efectele produse de agentul acţiunii educaţionale la
nivelul obiectului, exprimate prin rezultate, atitudini, reacţii, manifestări);
C.i.e - conexiunea inversă externă (informaţii desprinse din reacţia obiectului în
legătură cu percepţia şi valorizarea mesajului educaţional);
 C.i.i - conexiunea inversă internă (este circuitul care se stabileşte între obiect şi
comportamentul său, care implică autocontrolul şi autoorganizarea răspunsurilor-
atitudinilor şi manifestărilor în raport cu scopurile, obiectivele educaţiei şi, mai
ales, cu idealul educaţional şi profesional);
S.E. - situaţia educaţională (vizează determinările sociale-cererea şi nevoia de
educaţie, condiţiile materiale şi spirituale existente în colectivitatea educaţională
şi în societate). Situaţia educaţională, în coroborare cu climatul educaţional
influenţează în foarte mare măsură acţiunile educaţionale.

După cum reiese din schema adaptată şi redată, pe primul loc în cadrul procesului de
învăţământ se situează obiectivele acestuia, care subsumează şi includ, totodată, cerinţele de
instruire şi educaţie impuse de societate (necesităţile sistemice) şi tipurile de rezultate
scontate. Aceste obiective corespund unor opţiuni şi priorităţi majore ale sistemului de
învăţământ cu privire la competenţele şi capacităţile pe care trebuie să le dobândească viitorii
absolvenţi în vederea îndeplinirii eficiente a atribuţiilor de rol şi status adică ale profesiei ce o
vor practica.
A doua componentă principală a procesului de învăţământ este reprezentată de
resursele umane, agenţii acţiunii educaţionale, adică de cadrele didactice şi elevi/studenţi.
Situaţia complexă de interacţiune care se instituie între aceşti agenţi este descrisă prin
noţiunea de câmp educaţional (Ionescu şi Radu, idem), în care termenii de bază ai relaţiei
rămân cadrele didactice şi studenţii cu statusurile şi rolurile lor şi care adoptă în cea mai mare
măsură cu tendinţe convergente şi nu disjunctive.
Perspectiva structuralistă a educaţiei este analizată şi de către M. Călin (1996). Într-o
reprezentare schematică, alcătuirea educaţiei se prezintă astfel:
Rezultă că educaţia este compusă din mai multe elemente organizate într-un anumit mod:
acela de sistem în care acestea sunt în relaţii strânse intercondiţionându-se reciproc, fiecare
dintre ele acţionând într-o dublă calitate – de cauză şi efect –.

Prin modul de structurare a funcţiilor educaţiei lui I. Bontaş, reuşeşte să pună educaţia
într-o relaţie matematică, sub forma unei ecuaţii :

E  A  B C  D  E'  F G

ceea ce semnifică faptul că educaţia este egală sau cuprinde reuniunea următoarelor
note esenţiale:
A – dobândirea de cunoştinţe generale şi de specialitate;
B – formarea priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice de specialitate;
C – formarea capacităţilor şi dezvoltarea aptitudinilor generale şi de specialitate
(profesionale);
D – formarea concepţiei despre lume;
E’ – formarea conştiinţei moral – civice, estetice etc.;
F– formarea conduitei moral – civice, a comportării civilizate;
G – formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter.
Deci, rezultă că educaţia poate fi definită ca un sistem organizat şi coerent de acţiuni şi
activităţi prin care se realizează transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor, informaţiilor
teoretice şi practice - aplicative, necesare în formarea şi dezvoltarea unor calităţi şi
trăsături de personalitate care implică unele strategii şi tehnologii didactice în scopul
realizării obiectivelor formulate, în esenţă a devenirii individului şi societăţii.

Putem afirma fără echivoc că educaţia este alfa şi omega existenţei individuale şi sociale, a
staticii şi dinamicii sociale
[Strategia invătământului superior in RM in contextul procesului de la Bologha]
 III. Sistemul de educaţie universitară (SEU) din Republica Moldova
 Notiuni generale despre SEU RM

Legislaţia. Actul normativ de bază care determină politica de stat în sfera învăţământului şi
reglementeazăorganizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ din R.Moldova este
Legea Învăţămîntului nr. 547 adoptată la 21.07.95. În procesul implementării legii s -
a constatat că unelestipulări ale acesteia au rămas ancorate în trecut şi nucorespund
necesităţilor societăţi i moderne, bazată pe oeconomie de piaţă. Din aceste considerente, pe
parcursul anilor 1997 – 2010, Legea învăţământului a fost odificată de 37 ori. Printre
schimbările legislative în domeniul învăţământului superior din RM menţionăm apariţia
Codului Educatiei (2014).

După schimbările politice după 1990, toate ţările din această zonă a Europei au înregistrat
schimbări majore la nivelul sistemelor de educaţie iar RM nu a făcut excepţie. In anul 1997
Republica Moldova a semnat Convenţia de la Lisabona privind recunoaşterea calificărilor,
care a fost în anul 1999 ratificată de către Parlament. În anul 2002 a fost introdusă Anexa la
Diplomă. Au fost adoptate modificări şi completări la Legea învăţământului din 1995, au fost
elaborate aşa acte ca Strategia învăţământului superior, Nomenclatorul domeniilor
specialităţilor de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţământ superior, Programul de
modernizare a sistemului educaţional din Republica Moldova. Aceştia au fost nişte paşi care
au adus ca la 19 mai 2005 la Bergen, în cadrul Conferinţei miniştrilor europeni responsabili
de învăţământul superior, Republica Moldova să adere la Procesul de la Bologna (care
reprezintă baza creării Spaţiului Unic European al Învăţământului Superior).

RM a depus eforturi considerabile să implementeze standardele Bologna şi Lisabona, dar cu

toate acestea încă se constată decalaje şi lipsa de corelaţie între educaţie şi cerinţele pieţei
muncii.

În conformitate cu aceste modificări Structura sistemului de învățământ s-a modificat si este

organizat pe niveluri şi cicluri, în conformitate cu Clasificarea Internațională Standard a
Educației (ISCED-2011): a) nivelul 0 – educația timpurie, cu două cicluri: 15 - educația
antepreșcolară; - învățămîntul preșcolar; b) nivelul 1 – învățămîntul primar; c) nivelul 2 –
învățămîntul secundar, ciclul I: învățămîntul gimnazial; d) nivelul 3 - învățămîntului
secundar, ciclul II: - învățămîntul liceal - învățămîntul profesional tehnic secundar; e) nivelul
4 – învățămîntul profesional tehnic postsecundar; f) nivelul 5 – învățămîntul profesional
tehnic postsecundar nonterțiar;

g) nivelul 6 – învățămîntul superior, ciclul I: învățămînt superior de licenţă;

h) nivelul 7 – învățămîntul superior, ciclul II: învățămînt superior de master;

i) nivelul 8 – învățămîntul superior, ciclul III: învățămînt superior de doctorat.

 Fig.1 SEU al Republicii Moldova

SEU al Republicii Moldova are următoarea structură (Fig. 1). În această structură au fost deja
încadrate ajustările sistemului educaţional din Republica Moldova la Procesul de Bologna,
introducerea studiilor superioare bazate pe 3 cicluri – licenţă, masterat şi doctorat. Acest
model de studii superioare şi postuniversitare vine în schimbul modelului, unde absolvenţii
şcolilor medii generale urmau 5 ani de studii la universitate, iar absolvenţii liceelor studiau pe
parcursul a 4 ani în cadrul instituţiilor de studii superioare. După absolvirea licenţei, urmau
studiile postuniversitare începând cu masteratul, unde putea candida aproximativ 10% din
numărul total de absolvenţi licenţiaţi.

În învăţămîntul superior a fost realizată doar reforma structurală în convergenţă cu

standardele Spaţiului European al Învăţămîntului Superior, dar lipsa instituţiilor, procedurilor
şi culturii calităţii determină calitatea scăzută, irelevanţa studiilor şi ineficienţa investiţiilor în
educaţie

 Evolutia SEU RM

Învăţământul reprezintă un factor esenţial în dezvoltarea oricărei ţări. Sistemul de învăţământ

superior din RM a cunoscut transformări importante în ultimii 20 de ani .

Sistemul de învăţământ din RM şi implicit şi învăţământul superior, este într-un plin proces
de schimbare. Noile tendinţe înregistrate după 1990 şi procesul de globalizare au impus
repoziţionarea unităţilor de învăţământ superior în mediul economic şi social. Cerinţa
dezvoltării sistemului de învăţământ superior provine din faptul că dezvoltarea economică a
unei ţări este direct legată de calitatea capitalului uman. Studiile lui Barro (Barro, 2002)
efectuate pe economia a peste 100 de ţări între anii 1965 şi 1995 arată că educaţia şi în special
învăţământul superior au o influenţă directă asupra ratei de creştere economică. Studiile
empirice ale lui Barro (Barro, 2005) relativ la rata de creştere a PIB pe locuitor în S.U.A.
arată că durata învăţământului liceal şi superior contribuie pozitiv la creşterea economică.
McMahhon (1999) prezintă o serie de modele de creştere economică care pun în evidenţă
rolul pozitiv pe care îl reprezintă educaţia în asigurarea unei dezvoltări economice pe termen
mediu şi lung.vii

Dacă să facem niște comparații internaționale după numărul studenților atunci vedem că la
acest capitol RM se află la nivelul unor tări africane.

Tabelul 1 . Studenţi la 10 000 locuitori. Comparatii internationaleviii

TARA Numarul studentilor, Numarul Studenţi la 10 000

mil.pers populatiei,mil.pers locuitori

SUA 19,1 312,2 612

POLONIA 2,1 38,1 551
ROMANIA 1,1 21,4 514
RUSIA 7,05 141,75 497
TURCIA 2,9 72,7 399
SPANIA 1,8 46,1 390
ANGLIA 2,4 62,2 385
UNGARIA 0,3 10, 1 340
FRANTA 2,1 65,3 321
ITALIA 2,0 64,5 310
JAPONIA 3,9 127,4 306
GERMANIA 2,4 81,8 293
MOLDOVA 0,06 3,5 171
După 1993 au apărut primele universităţi private care oferă în special programe de studiu în
domeniul economic şi juridic concomitent cu creşterea numărului de universităţi de stat şi a
numărului de studenţi.

Cresterea simtitoare a numărului de universități la inceputul anilor 2000 a atins 47 instituții,

dar deja in 2018 numărul acestora fiind doar de 29.

În 2018, Numărul studenților maximal a fost înregistrat de 127 mii persoane in 2006/2007 și
a scăzut pentru al 12-lea an consecutiv, micșorându-se anual cu 5539 studenți, ceea ce este
de 2,1 ori mai puțin. În aceste condiții peste 10 ani dacă nu se va face nici o schimbare
sistemul educational universitar poate ajunge la un minim de 10 mii de studenți.

Cu toate acestea, reducerea numărului de elevi în acest an diferă de anii precedenți în două
aspecte principale:

1. Reducerea a avut loc numai pe seama studenților universităților de stat. Astfel, numărul
studenților din instituțiile de învățământ privat a rămas neschimbat - la nivelul a 10 mii de
elevi, în timp ce în instituțiile publice a scăzut cu aproape 5 mii - de la 55,3 mii la 50,6 mii de
elevi.
2. Reducerea s-a datorat în principal studenților cu frecvență la zi. În același timp, numărul
studenților din cadrul departamentului de corespondență a rămas relativ constant - 22,1 mii
față de 22,9 mii anul trecut. Și numărul studenților cu normă întreagă a scăzut semnificativ -
de la 42,6 mii la 38,5 mii de persoane.

140,000 127,997 Studenţi, persoane

instituţii de stat
120,000
102,458 instituţii nestatale
97,285
100,000 89,529
79,082 81,669 y = -5539x + 114239
80,000 74,726
65,543
60,608
60,000

40,000

20,000

0
2000/01 2006/07 2012/13 2013/14 2014/15 2015/16 2016/17 2017/18 2018/19

Figura 2. Numărul de instituţii şi studenţi în instituţiile de învăţămînt superior

Creşterea numărului de studenţi nu a fost însă corelată şi cu o creştere în aceeaşi proporţie a

bazei materiale a sistemului de învăţământ şi a numărului de cadre didactice, ceea ce a
condus inevitabil la scăderea calităţii învătământului. Remarcăm de asemenea o lipsă de
corelaţie între creşterea numărului de studenţi şi a evoluţiei fenomenelor demografice din RM
care se confruntă cu o scădere a populaţiei1 şi cu fenomenul de îmbătrânire a acesteia. Aceste
fenomene demografice sunt specifice tuturor ţărilor UE care înregistrează o populaţie relativ
constantă ca număr în condiţiile unei creşteri explozive a numărului populaţiei la nivel
mondial.

Cu toate că numărul de studenţi a crescut spectaculos, în ultimii 3 ani sunt resimţite

efectele negative ale fenomenelor demografice.

Acesta se observa și conform datelor de mai jos unde numărul absolvenților universităților
are un trend de creștere anuală cu 738 persoane, dar absolventii liceelor și colegiilor este în
constantă scădere cu 1414 persoane anual, ceea ce va duce în continuare la micsorarea
numărului tineretului studios din RM.

1
Conform informației BNS procesele demografice nu sunt reflectate obiectiv deoarece la
recensămintele din 2004 și 2014 numărul populației in RM este de 3384 și 2805 mii persoane
corespunzător, iar in calculele se utilizează cifra de 3,5 mil. pers.
60000
y = -1414.1x + 54101 Total*
50000
Institutii de invatamint superior
40000

30000

20000

10000 y = 738.8x + 13982

Figura 3. Corelarea Absolventilor studiilor preuniversitare (licee,colegii,) si universitare

*total absolventi licee si colegii

Problemele cu care se confruntă azi sistemul de învăţământ superior pot fi rezumate la

corelarea curiculei universitare cu cerinţele pieţei muncii naționale și internaționale, găsirea
unor surse alternative de finanţare.

Reformarea și modernizarea învățământului superior depind de competența și motivația

profesorilor și a cercetătorilor. Adesea, recrutarea cadrelor didactice nu a ținut pasul cu
creșterea numărului de studenți, ceea ce a pus o presiune și mai mare asupra capacităților
deja restrânse

Totodată creşterea calificării cadrelor didactice universităţilor este într-o situație de

amelorare deoarece in condițiile scăderii numărului de cadre didactice universitare de la 6221
în 2006/07 la 4500 în 2018.19 se observa îmbunătăţirea structurii corpului didactic,
deoarece în perioada analizată numărul de personal cu grad de doctor habilitat a crescut de la
6% la 8% ,iar numărul de doctori de la 36 % la 46%.

Concluzii

În aceste momente de criză, există două tendințe clare pentru sistemul universitar din
Moldova:

1) universitățile publice dau drumul la cele private;

2) elevii aleg un departament de corespondență din diferite motive, care se întâmplă cel mai
probabil din motive financiare.2

Criza studenților a evidențiat, de fapt, criza din sistemul de învățământ, care până de curând
nu a fost remarcabilă datorită bugetelor uriașe cauzate de creșterea numărului de studenți
între 1997 și 2008, dar acum este momentul să acționăm. În caz contrar, riscăm să pierdem

2
IDIS Viitorul locals.md.
concurența cu universitățile străine, iar cei care rămân în Moldova vor învăța doar în
departamentul de corespondență.

Bibliografie

1. Legea învăţământului” nr. 547 din 21 iulie 1995

2. Strategia de dezvoltare aeducației pentru anii 2014-2020 „Educaţia-2020”, Hotărîrea
Guvernului nr.944 din 14 noiembrie 2014
3. Strategia invătământului superior in RM in contextul procesului de la Bologha
4. Proiectul „Legii cu privire la învăţământul superior în Republica Moldova”
5. Strategia învăţământului superior din Republica Moldova în contextul Procesului
Bologna, din 24 mai 2004
6. Codul Educatiei al Republicii Moldova
http://particip.gov.md/public/documente/137/ro_1319_ Codul-educatiei.pdf
7. Bârzea C. Arta şi ştiinţa educaţiei. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1995Cibotaru T.T. Istoria învăţământului şi gândirii pedagogice în Moldova.
Chişinău: Ed. Lumina, 1991.
8. Drâmba O. Istoria culturii şi civilizaţiei. Bucureşti. 1996
9. http://www.druzhilov.com/418105592
10. http://www.revistadestatistica.ro/wp-
content/uploads/2014/02/RRS_03_2013_a3_ro.pdf
11. https://www.academia.edu/5909288/%C3%8Env%C4%83%C5%A3%C4%83m%C3
%AEntul_superior_%C3%AEntre_cerere_%C5%9Fi_ofert%C4%83
12. https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
13. https://www.soros.md/files/publications/documents/Studiu%20Procesul%20Bologna%20200
5-2011.pdf
14. IDIS Viitorul. www. locals.md
15. ISTORIA PEDAGOGIEI , https://pse-bv.spiruharet.ro/images/secretariat/secpse2015-
bv/Sinteze_Istoria_pedagogiei.pdf
16. Secrieru Daniela. UTM Integrarea sistemului educaţional din Republica Moldova în
spaţiul european, 2007
17. Silistraru N.(coord.,) Oportunităţi metodologice ale învățământului superior, studiu
teoretico-practic. Chişinău, 2010
i
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
ii
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
iii
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
iv
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
v
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
vi
https://www.scribd.com/doc/26187876/Pedagogie-CURS
vii
http://www.revistadestatistica.ro/wp-content/uploads/2014/02/RRS_03_2013_a3_ro.pdf
viii
http://www.druzhilov.com/418105592