FUNCȚIILE ȘI

TRĂSĂTURILE
CARACTERISTICE
EDUCAȚIEI

Realizat: Popa Marcel

Profesor: Postolachi Iulia
Conceptul Funcțiile educației
■ Funcțiile generale ale educatiei reprezintà consecintele sociale cele mai importante ale
activitatii de formare dezvoltare a personalitâti angajate in mod intentionat sau neintentionat
prin intermediul unor actiuni organizate si sau a unor influențe spontane
■ Putem evidenția 2 categorii de funcții:
■ Funcțiile generale- ale educatiei au un caracter obiectiv, reprezentind consecintele si
proprietátile celei mai importante ale activitatii de educatie, care se regâsesc la nivelul
oricarei actiuni educationale. Ele au un caracter stabil si sint subordonate in ansamblul lor
functiei fundamentale a educatiei - formarea personalitatii umane.
■ Functiile derivate - subordonate, in mod direct sau indirect celor generale, au un caracter
instabil, sint aflate in permanentà schimbare in raport de contextul social-istoric si de
particularitátile fiecarui sistem de educatie:
1. Functia de informare, de culturalizare, de asistentà psihologica;
2. Functia de protectie sociala, de propagandã/ideologizare (politica, religioasa);
3. Functia de specializare, de profesionalizare, de asistentà socialã.
Funcțiile principale ale educației
■ Functia culturalã a educatiei - formarea personalitatii prin intermediul valorilor spirituale
preluate pedagogic din toate domenile cunoasterii umane (stiinta, tehnologie, artã
economie, filosofie, morala, politica, religie etc.) in raport cu particularitátile fiecarei virste
scolare si psihologice, Aceastà functie angajeazà integrarea sociala a personalitätii prin
transmiterea, insusirea, interiorizarea si aplicarea valorilor culturale generale, de profil si de
specialitate;
■ Functia politicá/civica a educatiei - formarea personalitatii prin intermediul valorilor civice
care reglementeaza raporturile acestera cu lumea si cu sine in conditii proprii fiecárei virste
scolare si psihologice – vizeaza integrarea omului in societate in calitate de cetátean,
integrat in viata comunitati: (familiei, comunitatu scolare, profesionale, politice, relgioase
etc.);
■ Functia economicá a educatiei - formarea personalitatii prin intermediul valorilor
tehnologice, aplicative, care vizeaza capacitatea acesteia de realizare a unor activitati
sociale
 Taxonomia lui Victor Țircovnicu
1. Functia de ingrijire a copiilor;
2. Functia de transmitere a experientei de muncà acumulatã
3. Funcția de pregătire a omului ca membru activ al societății
4. Funcția de transmitere a valorilor culturale( limba maternă, valorile create de
omenire)
 Trăsăturile caracteristice ale educației
■ Educafia - (fenomen specific uman - unil psihologi si pedagogi ca ]. Watson, E/
Thorndi Ch. Letourneau etc. sustineau cá educatia nu este doar o preocupare
umana, ea este caracteristica si lumit animale si deci este un fenomen biologic. Insã
rezultatele cercetárilor efectuate au combatut aceastà presupunere teoreticà:
educatia copiilor este o transmitere a experientel de viatá de la o generatie la alta
generatie, experienta acumulatã de generatifle precedente este depozitata in cultura,
in unelte, in simboluri, in traditii care au o existenta obiectiva, creativa; iar actiunile de
invafare a animalelor sint o prelungire a instinctulut: in comportarea ulterioará a
animalului maturizat nu existà progres, viata lor se desfasoarà intr-un cerc de reactif
stereotipe din care nu pot iesi; omul progreseazà necontenit in tot cursul vietii sale.
Educatia - functie esentialã, universala si vesnicã a societátii -
nu existá, nu poate exista si nici nu va exista vreo datá societate
farà educatic. De cind a apárut omul, necesitatea lui de a
supravietui, de a transmite valorile acumulate tinerei generatii, a
apárut qi educatia, prin ingrijirea coptilor, transmiterea
deprinderilor de organizare si de convictuire socialá, prin educatie
se realizeazà esenta umanã, omul se formeaza ca fiintà sociala,
omul depâçegte stadiul de finta biologica si devine personalitate -
fiintà bio-psiho-socio-culturalá. Deoarece ornul a apárut in
societate, traieste si va trãt in societate, educatia a fost, este si
va fi o componentà a practicii sociale, o conditie sine qua non
pentru existenta si progresul societatii .
Caracterul istoric al educatiei - experienta socialã a omului
diferá de la o etapá istorica de dezvoltare la alta, ceea ce
impune ca si educatia – activitate de transmitere a valorilor
culturale, idealul educational sá se schimbe. Fiecare
formatiune istorica imprima educatiel anumite trásáturi
specifice, prin care aceasta se deosebeste; nu existá un
sistem educational „in general”, valabil in orice timp si in orice
loc. Schimbindu-se cerintele social-economice si culturale ale
societátii, se schimba totodatá si educatia, scopul si
continutul ei, metodele si formele ei de organizare.Deci
educatia are un caracter social-istoric .
■ Caracterul permanent al educatiei - stiinta si tehnica se dezvoltà
intr-un ritm vertiginos, are loc o „explozie informationala" si cele 90%
dintre personaltatile remarcabile pe care le-a avut omenirea - sint cei
care ne sint contemporani. Explozia informationala duce la uzura
acceleratã a volumului de cunostinte achizitionate in trecut,
descoperirile tehnice de azi vor fi depágite peste citiva ani. De aici
rezulta, cá omului nu i se pot da o singurà datà in copilârie si tinerete
toate cunostintele necesare, el aflindu-se intr-un mediu in continuà
schimbare, transformare, progresare.Asadar, educatia nu se poate
reduce la o perioadã restrinsà din viata omului: ea incepe inaintea
nasterii lui si continuá toatà viata.
■ Caracterul diferentiat al educatiei - in functie de particularitâçile
de virstà si individuale ale educatului, in functie de mediul socio-
cultural, de varietatea condifiilor in care se desfagoara, continutul
educatiei, metodele si formele de organizare nu sint pi nici nu pot fi
aceleasi pentru toti participantii la procesul educativ. Unui copil de
6 ani se propun cunostinte pentru un anumit nivel de dezvoltare si
de alt nivel - celui de 16 - 18 ani. Pregátirea profesionala diferà de
la o meserie la alta, durata pregâtirii este deosebità etc...
■ Caracterul national si intercultural al educatiei - specificul etnic, national se
impregneaza gi in actiunea educativa efectuatà de poporul respectiv. La tot pasul
omul Vine in contact si este influentat de atmosfera spiritualá a poporului sáu, de
creaçille artistice ale neamului, de conceptia intelepciunea acestuia, de modul de
a gindi, de a simti si de a munci. Dar nu gumai prin continut (cintece, proverbe,
zicâtori, povegti, artà decorativa, dansuri, medicinà populara, tehnici de munca,
constructi de locuit etc.) si scop educafia pastreazà un colorit national, et si prin
modul cum este conceputà aceastà activitate umanã: fiecare popor, fiecare etnie,
fiecare neam are o filosofie proprie asupra educatiel, rod al unei indelungate
experiente educative specifice. Educatia este, in principal, o activitate de
transmitere si difuzare a culturi, care se imbogateste si se diversificà continuu.
Intilnirea si dialogul culturilor, scrie C.Cucos, in cluda distantelor care le separa in
timp si spatiu, sint inevitabile. Intr-o interactiune culturala autentica, crede
C.Cucos, este de clorit sá se realizeze un continuum valorie si nu o rupturã sau o
negare a unor valori . De aici rezultã, ca educatia interculturalã constituie azi o
optiune ideologicã in societatea democraticã si vizeazã pregatirea viitorilor
cetateni in asa fel, incit ei sã facà cea mai reusità alegere si sã se orienteze in
contextele multiplicarii sistemelor de valori.
Perspectiva interculturala de concepere a educatiei poate sã conducà la
atenuarea conflictelor si la eradicarea violentei in societate, in scoalã,
prin formarea unor comportamente ca:

1. Aptitudinea de a comunica (a asculta si a vorbi)

2. Cooperarea si increderea in grupele, echipele formate din copii de

diferite etnii Respectul de sine si a altora, tolerantafatã de opiniile altora

3. Solutionarea problemelor interpersonale

4. Stápinirea emotiilor primare negative etc.