Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI


PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

CARACTERUL INTERDISCIPLINAR AL PEDAGOGIEI

STUDENT : IORDACHE ADINA EMANUELA


ANUL I , PIPP
PROFESOR: Conf.univ.dr.Daiana Dumbrăvescu
Pedagogia reprezintă știința educației care studiază, conceptualizează, explică,

prospectează și prezintă în termeni descriptivi și normativi esența și trăsăturile fenomenului

educațional (organizat și desfășurat în vederea formării și modelării personalității umane, în

conformitate cu idealul educațional), finalitățile educației și sarcinile sale majore, valoarea și

limitele educației, conținuturile instructiv-educative, principiile pedagogice, strategiile

educaționale, metodele, formele de organizare și desfășurare a proceselor educaționale.

Complexitatea fenomenului educaţional şi diversitatea sarcinilor şi provocărilor cărora

pedagogia contemporană trebuie să le facă faţă (problema soluţionării corecte a raportului

cultură generală-cultură de specialitate la nivelul conţinutului învăţământului, problema

asigurării unei mai mari apropieri a şcolii de viaţa reală etc.) au determinat necesitatea

consolidării caracterului interdisciplinar al pedagogiei.

Interdisciplinaritatea constituie o soluţie importantă în efortul de organizare modernă a

conţinuturilor învăţământului atunci când predarea conceptelor, principiilor se face în cadrul

mai multor discipline. Abordarea interdisciplinară a conţinuturilor îl ajută pe elev să-şi formeze

o imagine unitară asupra realităţii. Aceasta derivă din dezvoltarea unei gândiri integratoare,

formarea unei imagini unitare asupra realităţii, însuşirea unei metodologii unitare de abordare

a realităţii, lucrul în echipă – învăţarea prin cooperare, transferul de cunoştinţe şi metodologii,

circulaţia informaţiei, crearea unui limbaj interdisciplinar, aplicabilitatea cunoştinţelor în noi

contexte de viaţă, deplasează accentul de la «a învăţa despre…, la a şti cum», promovează

învăţarea prin contactul direct cu lucrurile (şcoala activă).

În perspectiva interdisciplinară sunt abordate probleme complexe ce nu pot fi lămurite de

o singură disciplină. Aceste probleme pot fi explicate doar cu ajutorul mai multor discipline,

care conlucrează, cooperează, “se intersectează”.

2
Pedagogia este o ştiinţă cu caracter interdisciplinar având ca obiect studierea modalităţilor

de producere intenţionată a unor modificări în plan cognitiv, afectiv-motivaţional şi

comportamental la nivelul elevilor în direcţia formării unei personalităţi armonios şi echilibrat

dezvoltate. Caracterul interdisciplinar al pedagogiei şi constituirea acesteia într-un sistem de

ştiinţe ale educaţiei sunt elemente în măsură să conducă la corelarea teoriei pedagogice cu

comandamentele sociale ale comunităţii dar şi cu posibilităţile şi aspiraţiile celor care se educă,

la asigurarea unei congruenţe logice între premisele biologice, sociale, psihologice, etice şi

filosofice ale educaţiei şi la creşterea capacităţii de restructurare a pedagogiei în acord cu

evoluţia ştiinţei şi a societăţii în general.

Caracterul interdisciplinar al pedagogiei este determinat de faptul că omul-obiect şi

subiect al educaţiei - este studiat şi de alte ştiinţe ale căror rezultate sunt folosite de pedagogie,

în rezolvarea şi dezvoltarea problemelor educaţiei. Pedagogia are strânse legături îndeosebi cu

disciplinele care studiază problematica umană din alte unghiuri, în primul rând cu psihologia.

Dictonul latin „Nemo pedagogus nisi psihologus” („Nimeni nu este pedagog dacă nu este şi

psiholog”) semnifică tocmai această legătură. Pentru a fi eficientă, acţiunea educativă trebuie

să ţină seama şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Din relaţiile dintre ele

s-a dezvoltat „psihologia pedagogică” sau „pedagogia psihologică”.

Legăturile strânse dintre filozofie, sociologie, ergonomie, logică, biologie, anatomie şi

fiziologie, etică, discipline de specialitate, igienă, cibernetică, antropologie, deontologie etc. şi

pedagogie au determinat apariţia unor discipline de graniţă .

Relaţia pedagogiei cu filosofia oferă pedagogiei baza teoretică şi metodologică în

studiul educaţiei, iar filosofiei datele pedagogice pentru analiza celor mai generale legi ale

naturii ,societăţii şi gândirii. Din această relaţie s-a născut pedagogia filosofică sau filosofia

educaţiei.

3
Relaţia pedagogiei cu sociologia ajută la studierea fenomenului educaţional în strânsă

legatură cu relaţiile sociale, relaţiile interumane, instituţiile şi structurile dinamice ale societăţii.

Din interacţiunea lor s-a născut pedagogia sociologică sau sociologia educaţiei.

Relaţia pedagogiei cu ergonomia ajută pedagogia la studierea educaţiei ca proces de

muncă; din interacţiunea lor s-a dezvoltat ergonomia învăţământului.

Relaţia pedagogiei cu logica ajută pedagogia la folosirea legilor ştiinţifice , a

operaţiilor cunoaşterii raţionale (analiza, sinteza compararea, generalizarea, abstractizarea şi

concretizarea) şi a formelor cunoaşterii (noţiunea, judecata, raţionamentul) în actul educaţional.

Relaţia pedagogiei cu biologia, anatomia, fiziologia umană oferă pedagogiei datele

necesare realizării educaţiei în strânsă legatură cu legile dezvoltării biologice a omului, ajutând-

o să stabilească un regim şi strategii raţionale de învăţare şi dezvoltare; de asemenea, o ajută

să stabilească condiţiile de sănătate şi de refacere a forţelor consumate în actul învăţarii. Din

această relaţie s-au dezvoltat pedagogia biologică şi igiena şcolară.

Relaţia pedagogiei cu disciplinele de specialitate ajută la îmbinarea logicii interne a

ştiinţelor cu legile şi strategiile pedagogiei în vederea predării eficiente a acestor discipline de

specialitate. Din această relaţie s-au dezvoltat didacticile predării disciplinelor de specialitate.

Relaţia pedagogiei cu ştiinţele social-umaniste (etica, arta, literatura, muzica, dreptul

etc.) oferă pedagogiei o sursă valoroasă de sensibilizare şi trăire afectivă, etică, estetică, de

formare şi dezvoltare a conştiinţei şi conduitei morale, juridice, estetice etc. In acest sens putem

vorbi de etica educaţiei, deontologia didactică etc.

Relaţia pedagogiei cu statistica, matematica oferă pedagogiei posibilitatea de

cuantificare a fenomenelor pedagogice, de prezentare a acestora în „ date exacte” (procente ,

diagrame etc).

4
Relaţia pedagogiei cu tehnica modernă ajută pedagogia să folosească şi să adapteze

realizările tehnicii la îmbunătăţirea strategiilor şi mijloacelor de instrucţie şi educaţie. In acest

cadru se poate vorbi de tehnologie didactică, pedagogie cibernetică sau cibernetica pedagogică.

Sintetizând putem spune că pedagogia este o ştiinţă cu caracter interdisciplinar având

ca obiect studierea modalităţilor de producere intenţionată a unor modificări în plan cognitiv,

afectiv-motivaţional şi comportamental la nivelul elevilor în direcţia formării unei personalităţi

armonios şi echilibrat dezvoltate. Caracterul interdisciplinar al pedagogiei şi constituirea

acesteia într-un sistem de ştiinţe ale educaţiei sunt elemente în măsură să conducă la corelarea

teoriei pedagogice cu comandamentele sociale ale comunităţii dar şi cu posibilităţile şi

aspiraţiile celor care se educă, la asigurarea unei congruenţe logice între premisele biologice,

sociale, psihologice, etice şi filosofice ale educaţiei şi la creşterea capacităţii de restructurare a

pedagogiei în acord cu evoluţia ştiinţei şi a societăţii în general.

5
Referințe bibliografice :

https://tonysss.wordpress.com/2007/01/10/pedagogia-teorie-si-stiinta-a-
educatiei/ (Postat: ianuarie 10, 2007 , Accesat: noiembrie 2, 2022 ora 9:33)
https://pdfslide.tips/documents/wwwreferatro-statutul-de-stiinta-al-
pedagogiei.html?page=1 (Postat: Septembrie 15, 2017 , Accesat : noiembrie 4, 2022 ora
11:26)
https://edict.ro/caracteristicile-predarii-interdisciplinare/ (Postat: iulie 1,
2018, Accesat: noiembrie 3, 2022 ora 10:57)
https://www.studocu.com/en-us/document/universitatea-babes-
bolyai/pedagogy-module-i/fundamentele-pedagogiei-suport-de-curs-subliniat-
pt-examen/21529280 ( Accesat: noiembrie 3, 2022 ora 11:18)
Bocoș, M. , Jucan, D. (2022). Fundamentele pedagogiei. Teoria și
metodologia curriculumului. , ediția a V-a. Pitești. Paralela 45.
Palicica, M. , Gavrilă, C. , Ion, L. (2007). Pedagogie pentru
învățământul agricol. Timișoara. Mirton.

S-ar putea să vă placă și