Eseu argumentativ

IDENTITATEA CARIEREI

Principalele motive pentru care am optat la alegerea profesiei de cadru didactic, au fost
următoarele:
• Semnificaţia profund umană a muncii;
• Siguranţă;
• Satisfacţii intelectuale;
• Programul de lucru;
• Altruismul;
• Atmosfera, relaţiile cu copiii;
• Admiraţia faţă de o persoană care are această profesie;
Cu ajutorul profesorilor formatori,ma pregătesc pentru a deveni profesor cu datoria să ma
ridic la un nivel înalt de calitate, iar cercetarea mea m-a ajutat sa cunosc cerinţele şi să le inserez în
profilul lor de competenţă. Doresc aprofundarea unei educaţii formale deoarece pune accent pe
funcţia culturală şi cea instructiv- formativă, se caracterizează prin faptul că are loc într-un cadru
instituţionalizat (grădiniţă, şcoală, universitate), special organizat în acest sens, cu un personal
pregătit pentru a desfăşura procesul instructiv- educativ. Mediul (scoala) devine sursa a dezvoltarii
psihice prin faptul ca imi ofera circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si
modele de conduita, susceptibile a fi percepute si invatate; de asemenea el ofera prilejuri de
comunicare si schimburi afective intre individ si cei care il inconjoara. Mediul poate actiona ca o
bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica.
Personalitatea este deopotrivă “produs creat”, şi creatoare a culturii, modelată şi modelatoare de
cultură, transformată, şi transformatoare a culturii.
Percepţia despre propriile aptitudini pedagogice: este pozitivă pentru mine deoarece am avut
contact cu profesia didactica inca de 2 ani,iar activităţile concrete cu caracter didactic au avut ca
efect conştientizare ansamblului competenţelor didactice necesare profesiei, crearea momentelor de
reflexie personală legate de propriile abilităţi şi stimularea aspectelor motivaţionale ale
personalităţii. In prezent politica educaţională românească în domeniul formării cadrelor didactice
este aceea că pregătirea de înalt nivel a profesorilor este o prioritate a sistemului de învăţământ,
chiar dacă aparent este prea puţin valorizată.
Educatorul ştie ce urmăreşte a obţine la nivelul sistemului psihocomportamental al educatului
si are cel mai mare rol in educarea acestuia. Educatorul trebuie sa inteleaga, sa stie ca fiecare copil e
diferit, fiecare are propia lui ratiune si ca orice copil daca este educat cum trebuie si inteles poate sa
insuseasca cunostintele necesare. La replica posibila ca exista “ capete stupide “ care nu sunt in
stare sa invete nimic, Comenius raspunde: “ E indoielnic sa existe o oglinda atat de murdarita, incat
sa nu reflecte totusi imagini intr-un fel oarecare; e indoielnic sa existe o tabla atat de zgrunturoasa
incat sa nu putem scrie totusi ceva pe ea. Educatia este reprezentată de însuşirea cunoştinţelor
ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale; formarea capacităţilor intelectuale, a
disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice,
tehnice şi estetice; asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi autoinstruirii pe
durata întregii vieţi; educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii. Toate acestea sunt importante in
educarea unui individ. Fiecare are un rol mai mic sau mai mare in definirea, adaptarea si
progresarea spre o educare care sa fie cat mai aproape de ideal.
Remarcăm la nivelul ţărilor europene preocuparea susţinută pentru reformarea sistemelor de
învăţământ, bazată pe colaborare internaţională, adoptarea de recomandări, declaraţii şi hotărâri
comune, armonizarea legislaţiei şi a practicilor în ceea ce priveşte măsurile de îmbunătăţire a
calităţii educaţiei, ca premise pentru ridicarea nivelului de dezvoltare a societăţii şi a calităţii vieţii
în Uniunea Europeană.
 Temerea legata de viitoarea mea activitate la catedră. Printre cele mai des invocate aspecte
care generează îngrijorare şi nelinişti, menţionez indisciplina elevilor şi lipsa lor de preocupare
pentru învăţătură,condiţii de lucru improprii în şcoli, bază materială precară, relaţii dificile cu
părinţii copiilor, naveta la ţară, mutarea de la o şcoală la alta,examenele periodice ale profesorilor
pe care trebuie sa le promovez.Analizând programele de formare şi dezvoltare profesională din
diverse sisteme de învăţământ, pot formula opinia că demersurile formative eficiente sunt cele care
se bazează pe cunoştinţe ample despre complexitatea activităţii de predare-învăţare-evaluare, oferă
provocări intelectuale, urmează un model al profesiei, formează profesionişti şi manifestă respect
faţă de cadrele didactice ca profesionişti, acordă timp suficient, ocazii şi suport cadrelor didactice,
cu scopul de a-i determina să-şi formeze noi competenţe şi să le integreze în propriile achiziţii
profesionale. Experienţele altor ţări în privinţa profesionalizării se dovedesc pozitive, de aceea pot
fi utilizate ca surse de inspiraţie în reorganizarea şi restructurarea profesiei didactice din România,
dar şi în reformarea strategiilor de pregătire a profesorilor, în vederea modernizării şi creşterii
calităţii învăţământului românesc.
Competenţele didactice constituie elementele cheie ale procesului de pregătire profesională a
viitorilor profesori. Varietatea abordărilor problematicii competenţei didactice conduce la o
diversitate de criterii pe baza cărora este apreciată activitatea profesorilor din învăţământul de toate
gradele. De aceea, asigurarea calităţii programelor de pregătire a educatorilor nu poate fi realizată
decât în urma utilizării la nivel naţional a unui profil (cadru, model) de competenţă, care să fie
considerat reper unitar, oferind coerenţă şi consistenţă procesului de formare iniţială, ca premisă a
profesionalizării carierei didactice. Pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor, este necesară atât
activitatea teoretică, de informare, dar mai ales activitatea practică, desfăşurată într-un context
profesional real.În acest fel, în spiritul paradigmei postmoderniste, viitorul cadru didactic va
dobândi o cultură profesională solidă, având şanse să devină un bun profesionist.
Proiectele mele de dezvoltare profesională şi personală. Este elementul cel mai puţin de
reprezentat,deoarece proiectele personale de viitor, reprezinta un plan de dezvoltat necunoscut
deocamdata,din plan facand parte intenţia mea de a-mi diversifica şi aprofunda cunoştinţele de
Psihologie, dorinţa de a învăţa tehnici de predare moderne şi de a avea relaţii bune cu elevii, dorinţa
de a forma la elevi comportamente specifice materiei predate turism respectiv priceperi si
deprinderi ale competentelor. Indiferent de poziţionarea paradigmatică adoptată, competenţa
didactică este obiectivul central al tuturor programelor de formare profesională.
Competenţa e o realitate dinamică şi flexibilă, greu de surprins şi de cuantificat. Diverse
definiţii ale competenţei, oferite de literatura de specialitate, fac referire la relaţia dintre cel care
desfăşoară o activitate şi rezultatele bune ale activităţii sale. Varietatea abordărilor problematicii
competenţei didactice conduce la o diversitate de criterii pe baza cărora este apreciată activitatea
profesorilor din învăţământul de toate gradele. În acelaşi timp, îmbunătăţirea programelor de
pregătire profesională nu poate fi realizată decât în urma proiectării la nivel naţional a unui profil
(model) de competenţă, care să poată fi luat ca reper unitar, asigurând coerenţa şi consistenţa
procesului de formare iniţială, ca premisă a profesionalizării carierei didactice. În contextul lucrării
de faţă am utilizat termenul de competenţă, respectiv competenţă didactică, în următoarele
accepţiuni: ansamblu de comportamente potenţiale (cognitive, afective, psihomotorii), care permit
unui individ exercitarea eficientă a unei activităţi complexe; ansamblul capacităţilor unei persoane
de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice
profesiei didactice; standard profesional minim, uneori specificat prin lege, la care trebuie să se
ridice o persoană în exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice. Competenţa
este legată de o meserie, de o profesie, de un statut, de o situaţie profesională sau socială de
referinţă, în cazul acesta de profesia de cadru didactic.
Pentru formarea şi dezvoltarea competenţelor este necesară atât activitatea teoretică, de
informare, dar mai ales activitatea practică, desfăşurată într-un context profesional real. Programele
de formare iniţială nu-şi pot propune în mod realist decât stimularea apariţiei competenţelor
didactice, în accepţiunea lor de standarde profesionale minim admise la care trebuie să ma ridic ,
însă este necesară acoperirea unei varietăţi cât mai mari de competenţe.
Aptitudinile pedagogice ale mele – de viitor profesor, sunt premise necesare pentru formarea
ulterioară a competenţelor didactice. Atitudinile pozitive ale mele faţă de viitoarea profesie fac
posibilă evoluţia de la aptitudini la competenţe, ca indicatori ai profesionalizării carierei
didactice.Urmărind optimizarea instruirii si educatiei, psihologia educatiei este o ramură aplicativă a
psihologiei, pe lângă multe altele cum ar fi: psihologia muncii, psihologia medicală, psihologia
 judiciară, psihologia sportului, etc. Toate urmăresc ca, pe baza unor cercetări psihologice să se
amelioreze o activitate sau alta. Ca ramură a psihologiei, psihologia educatiei ocupă un loc
important în domeniul mai larg al cunostintelor psihologice fundamentale si aplicativ-practice,
precum si în sistemul stiintelor care se ocupă de educatie:psihologia generală, psihologia copilului,
psihologia dezvoltării, psihologia patologică, sociologie, pedagogie, stiintele comunicării etc.
Psihologia educatiei studiază o multitudine de fenomene, activităti, relatii, legităti,
precum: legile ce guvernează activitătile psihocomportamentale si psihologia socială a
indivizilor supusi influentelor educatiei;
- dezvoltarea psihismului de-a lungul diferitelor stadii de vârstă (si în special la vârsta scolară)
si factorii dezvoltării psihice; fundamentele psihologice ale instruirii si educatiei (modul în
care se dobândesc
cunostintele, se formează trăsăturile de personalitate, se construiesc abilitătile);
- bazele psihologice ale selectării si utilizării metodelor de interventie asupra individului
(metode de predare învătare-evaluare);
- aspectele subiective ale unor fenomene cu conotatii pozitive sau negative în viata individului
(succesul sau insuccesul scolar si social);
- dimensiunile psihologice ale agentilor implicati în activitătile instructiveducative (relatiile
dintre educat si educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ, etc.);
- relatiile dintre diverse variabile educationale (formele de educatie socio- profesională, conditiile
exterioare ale procesului educational).
În consecintă, psihologia educatiei contribuie hotărâtor la pregătirea psihologică a profesorilor,
aducând solutii practice în rezolvarea unor probleme educative. Din punct de vedere practic,
cunostintele acumulate de psihologia educatiei sunt pretioase pentru toti cei implicati în actul
educativ si oricine este supus influentelor educative si exercită asemenea influente. Necesitatea
cunoasterii psihologice derivă din aceea că actul de instruire si de educatie trebuie să se adapteze la
situatii infinit de variate, dată fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor si aspiratiilor individului.