Profilul psiho-socio-relaţional al unui grup (clasǎ) de elevi

Clasa de elevi este un grup social supus în mod constant influenţelor educative
exercitate de şcoală. Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, în cadrul
căruia există o varietate de relaţii educative. Aceste relaţii au ca suport raporturile interpersonale
din cadrul clasei si relaţia pedagogică educator-educat. Deşi relaţia profesor-elev are un
pronunţat caracter didactic, ea este influenţată de pluralitatea de relaţii interindividuale pe care le
are elevul in clasa şi in afara ei. De aceea este necesar ca profesorul să cunoască grupul ca
ansamblu dinamic de relaţii interumane.
Grupul este o pluralitate dinamică de persoane între care există mai multe tipuri
de relaţii, cu influenţe multiple asupra membrilor săi.
Membrii grupului işi desfăşoară activitatea intr-un anumit mediu de existentă,
comunică şi cooperează pentru realizarea unor scopuri, intreţin diferite tipuri de relaţii între ei,
se influenţează reciproc, îşi confruntă opiniile, sunt multumiţi, frustraţi sau animaţi de anumite
aspiraţii şi idealuri, experimentează modele de comportament după norme proprii.
Fiecare membru al grupului manifesta fata de grup anumite trebuinte, dorinte si
atitudini, ceea ce constituie expansiunea sociala. Fata de aceasta, membrii grupului au o anumita
reactie denumita incluziune sociala.
Profilul psihologic al grupului se caracterizeaza printr-o anumita structura si
dinamica, coeziune afectiva, scopuri comune, consens, autoorganizare si control, cooperare de
noi membri, forta, omogenitate, conformism, autonomie si stabilitate in timp.
In cadrul grupului social, fiecare persoana are un anumit status, adica o anumita
pozitie reala, de valorizare sau de devalorizare.
Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezinta sistemul de asteptari ale
membrilor grupului fata de liderul lor.
Cadrul de referinta este alcatuit dintr-un sistem de obligatii si reguli de
comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alti membri, daca acestia
accepta si respecta cadrul de referinta al grupului.

Clasa de elevi reprezintă, la o primă aproximare, o formaţiune psiho-socială,

structurată în funcţie de criteriul particularităţilor de vârstă ale componenţilor acesteia (elevii) şi
având implicaţii multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-formativ.
Clasa de elevi, în calitatea sa de formaţiune psiho-socială se defineşte prin
existenţa unor relaţii interpersonale accentuate între toţi membrii săi, prin faptul că îşi păstrează
compoziţia/structura o perioadă îndelungată de timp şi prin existenţa unor scopuri comune
(instructiv-formative) pentru realizarea cărora elevii acţionează, atât individual cât şi prin
cooperare.

Principalele atribute ale grupului-clasă sunt astfel:

  mărimea (numărul membrilor ce compun grupul);
 interacţiunea nemijlocită între indivizii ce formează grupul-clasă;
 existenţa scopurilor comune;
 structura (ierarhia internă a grupului şi microgrupurile structurate ca urmare a existenţei
unor relaţii preferenţiale între elevi);
 coeziunea (omogenitatea grupului, măsura în care interrelaţiile conflictuale afectează
unitatea grupului);
 eficienţa în acţiune a grupului (dependentă de gradul în care membrii grupului pot
colabora eficient pentru rezolvarea unei sarcini);
 permeabilitatea grupului (disponibilitatea acestuia în ceea ce priveşte primirea de noi
indivizi în cadrul grupului);
 sintalitatea (personalitatea, individualitatea clasei de elevi ca ansamblu detrminat de
structura relaţiilor interpersonale existente la nivelul grupului, de valorile împărtăţite şi
normele de conduită promovate/acceptate);

La nivelul clasei de elevi distingem următoarele tipuri de relaţii şi interacţiuni educaţionale:

1. relaţii de intercunoaştere (interacţiuni ce vizează formarea unor imagini cât mai adecvate
despre colegii din cadrul grupului şi implicit cu privire la propria persoană);
2. relaţii de intercomunicare (schimburi reciproce de informaţii între indivizii ce compun
grupul-clasă);
3. relaţii socio-afective preferenţiale (relaţii de simpatie/antipatie, de atracţie/respingere);
4. relaţii de influenţare (determinate de normele şi regulile explicite sau implicite ce
reglementează activitatea grupului); influenţarea poate fi rezultatul intrvenţiei
profesorului, a elevului numit/ales responsabil al clasei (lider formal), a unui elev ce
întruneşte reuneşte multiple relaţii de preferenţialitate (lider informal) sau a unui subgrup
capabil să-şi impună punctul de vedere (subgrup dominant);

Elementele anterior menţionate fac necesară existenţa unui management

corespunzător al clasei de elevi. Spre exemplu, se ştie faptul că la nivelul fiecărui grup, alături de
normele şi reglementările instituţionale, funcţionează un set de norme şi reguli elaborate implicit
de către membrii grupului, norme a căror respectare condiţionează în mare măsură poziţia
individului în cadrul grupului. În situaţia în care aceste reguli implicite sunt în contradicţie cu
cele instituţionale, există riscul ca elevul, în dorinţa sa de a obţine aprecierea favorabilă a
grupului de apartenenţă, să ignore regulile instituţionale comiţând abateri disciplinare de diverse
niveluri gravitate.

Elevii cu care lucrează managerul fac parte dintr-un grup care se numeste
clasa de elevi. Analizată din punct de vedere psihosociologic, clasa în care se
formează elevii este „un grup social unde, ca urmare a interrelaţiilor ce se
stabilesc între membrii săi, apare si se manifestă o realitate socială cu consecinţe
multiple asupra desfăsurării procesului instructiv-educativ”. (Ion Nicolae - Microsociologia
colectivului de elevi, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1974).
 Pentru realizarea profilului psiho-socio-relaţional al unui grup (clasǎ) de elevi,
trebuie să avem în vedere următoarele dimensiuni: dimensiunea psiho-socială, dimensiunea
social-relaţională, respectiv dimensiunea socio-culturală.

Dimensiunea psiho-socială

Din punct de vedere funcţional, clasa şcolară este definită ca o instanţă de socializare,
care anticipează evoluţia personalităţii elevilor din perspectiva rolurilor sociale specific ataşate
statusului de adult care solicită o amplă susţinere cognitive, motivaţională, afectivă, caracterială.
Această susţinere reflectă, în fapt, dubla funcţionaliate a clasei de elevi, exprimata în general, la
toate nivelurile sistemului, în mod special spre sfârşitul treptelor secundare – gimnaziu, liceu,
şcoală profesională – în termini de socializare şi de selecţie – şcolară, profesională, socială.

Pentru desfăşurarea procesului de educaţie, elevii sunt organizaţi pe criterii de vârstă,

în funcţie de repartizarea geografică a populaţiei. Clasa de elevi poate fi abordată din punct de
vedere didactic si psihosocial.
Din punct de vedere didactic clasa este un cadru în care se produce învăţare, se
formează priceperi şi deprinderi, competenţe în diferite domenii, care asigură tânărului integrarea
cu succes în activitatea socială.
Din perspectivă psihosocială, clasa „nu constituie un domeniu static, ci un câmp
dinamic în care se desfăşoară jocul unor forţe multiple: atracţie, respingere, afirmare de sine,
ascensiune, retragere, suspiciune, pretenţii, stimă. Clasa este un grup care are propria taină.
Fiecare clasă reprezintă o organizare dinamică şi o structură specifică…” (Kriekomans W. La
Pedagogie generale, PUF, Paris, 1989).

Cunoaşterea dimensiunii psihologice asigură respectarea particularităţilor

psihologice ale elevilor. Având în vedere aceste particularităţi, putem stabili capacitatea de
muncă a elevilor cu care lucrăm, care înseamnă: „potenţialul energetic si funcţional, fizic şi
psihic, de care trebuie să dispună elevul pentru desfăşurarea la nivel optim de intensitate, ritm şi
eficienţă a unei activităţi educaţionale date. (din Managementul clasei de elevi – Romiţă Iucu).
Aceeaşi sursă menţionează că principalele componente ale capacităţii de muncă a elevilor sunt:
- capacitatea de muncă nominală sau resursele organismului care susţin potenţialul maxim de
efort fizic şi intelectual;
- capacitatea funcţională de muncă sau efortul intelectual depus efectiv de elev în activitatea
şcolară;
- capacitatea de muncă disponibilă, care reprezintă diferenţa dintre capacitatea nominală şi cea
funcţională;
- capacitatea de muncă auxiliară sau de rezervă de care elevul poate dispune în activităţile
extraclasă şi extraşcolare;

Specialiştii asociază clasa de elevi cu un grup social, având în vedere caracteristicile

acestora. Caracteristicile clasei ca grup social sunt:
- dimensiunea clasei sau numărul de elevi din care se compune;
- interacţiunile care se creează între membrii grupului clasă;
- scopurile comune ale grupului clasă;
- structura grupului (legăturile dintre membrii grupului în plan interpersonal, cât şi ierarhia
internă a grupului;
- compoziţia şi organizarea (omogenitatea sau eterogenitatea).

Dimensiunea social-relaţională

Profesorul Mielu Zlate defineşte relaţiile interpersonale ca „legături psihologice

conştiente şi directe între oameni”. Acelaşi autor precizează şi condiţiile de realizare a relaţiilor
interpersonale:
- participă întregul sistem de personalitate al indivizilor pentru obţinerea reciprocităţii (caracterul
psihologic);
- în actul respectiv se implică persoana conştientă de sine şi de celălalt (caracterul conştient);
- necesitatea unui minim contact perceptiv între parteneri (caracterul direct).
În clasă, elevii îndeplinesc sarcini comune, care contribuie la formarea
unor relaţii de interdependenţă între ei, pentru realizarea obiectivelor comune. Trăind în comun o
parte importantă din etapa activă a unei zile, între elevi se creează şi relaţii afective, precum şi
tensiuni sau conflicte. Procesul de adaptare la viaţa şcolară formează la elevi competenţa socială
sau capacitatea de a surprinde logica socială din clasă (Romiţă Iucu, 2006). Începuturile
competenţei sociale se observă din familie, dacă ea oferă condiţiile necesare şi se consolidează în
activitatea desfăşurată în clasă sau în afara ei.

Între elevii unei clase se creează următoarele tipuri de relaţii interpersonale:

- relaţii de cunoaştere reciprocă;
Elevii simt nevoia să cunoască alţi copii; încep cu colegul de bancă sau cu cel de pe strada lui şi
continuă cu ceilalţi în funcţie de anumite interese. Cei care nu simt o asemenea necesitate sunt
retraşi, comunică greu şi cu profesorul. De asemenea, mulţi elevi simt nevoia de a transmite
celorlalţi informaţii despre ei. Asemenea cerinţe trebuie încurajate de profesor pentru că va
comunica mai uşor şi mai deschis cu clasa.
- relaţii de intercomunicare;
Mulţi copii simt nevoia să comunice cu cei din jur. Pentru aceasta trebuie învăţaţi ceea ce să
comunice, în primul rând şi apoi încurajaţi să comunice altora ceea ce ştiu şi să ceară informaţii
care-i interesează;
- relaţii socio-afective;
Între elevi se formează relaţii de simpatie, de antipatie, de apropiere, de respingere, etc. Se pune
întrebarea: Este important pentru profesor ce tipuri de relaţii socio-afective se creează între elevii
clasei? Răspunsul este: E foarte important, pentru că într-o clasă în care sunt relaţii de antipatie,
chiar duşmănie între elevi, procesul de predare-învăţare are de suferit. Aceste tipuri de relaţii
formează la elevi emoţii si sentimente. Unii pot veni din mediul familial cu anumite emoţii si
sentimente care-i împing către respingerea celor din jur. Cu mai multe situaţii de acest fel nu mai
putem vorbi de coeziunea clasei.
- relaţii de influenţare;
Relaţiile şi interacţiunile care se dezvoltă în clasă imprimă elevilor o serie de valori si norme
care-i influenţează în procesul de formare. Aceste influenţe sunt de cele mai multe ori, fără voia
indivizilor, dar îi pot schimba în bine sau în rău.
Influenţele exercitate de unii elevi asupra altora se cer studiate cu atenţie de profesor şi orientate
cu tact spre aspectele pozitive. Deviaţiile de comportament ale unor elevi determinate de relaţiile
de influenţare din cadrul grupului asupra cărora se intervine cu brutalitate duc la serioase crize,
care se rezolvă cu mare greutate.

În cncluzie, faptul că personalitatea elevului se conturează şi se manifestă în

interdependenţa cu viaţa grupului din care el face parte, cu normele şi valorile pe care acesta le
dezvoltă, constituie un argument definitoriu al covârşitoarei importante a grupului-clasă pentru
rolul de multiplu fundal, al relaţiilor interpersonale dezvoltate aici.

Dimensiunea socio-culturală

Activităţile din organizaţia şcolară pot fi urmărită pe anumite niveluri:

a. social: o atitudine civică de calitate faţă de comunitate, familie, şcoală, grup de elevi etc.
b. pedagogic: o atitudine morală faţă de semeni şi de stimă de sine, comunicare asertivă,
c. psihologic: un set de atitudini realiste şi cu un conţinut pozitiv. Ideea de orientare
pozitivă a acţiunilor, din organizaţia şcolară, este ridicată la rang de principiu de E.
Vrăsmasu.
Dimensiunea socio-culturală vizează comportamentul individului, din cadrul
grupului formal, si ne referim, aici la - cadre didactice şi elevi - introducând, în ecuaţie, două
dintre dimensiunile contemporane ale comportamentului şi anume: culturala organizaţională şi
cultura proprie.
Comportamentul cultural este un concept specific abordării socio-culturale şi a fost
tratat în diferite studii de specialitate de: C. Constantinescu, S. Cristea, C. Neamţu, C. Schifirneţ
etc. Un comportament cultural este necesar să fie format. Putem spune că
un comportament interpersonal dezirabil se învăţă prin observare, prin modelul oferit de
către diferite instanţe (familie, scoală, societate, anturaj etc.), prin consecinţele pe care
acesta le produce, astfel că el necesită multă repetiţie şi exerciţiu, suport şi sprijin din
partea celor avizaţi. De aceea, considerăm că trebuie selectate modele specifice pentru
contexte diferite ale fiecărui subiect: educatul şi educatorul, în parte.
Comportamentul cultural în organizaţia şcolară este generat de posibilitatea exersării mai
multor roluri. Au fost formulate câteva concepte prin care şcoala încearcă să scoată
individul de sub influenţa subculturii şi agresivităţii: tradiţionalismul, modernismul, cultura
majoră, cultura minoră, cultura arhaică, cultura modernă, civilizaţia cărţii şi civilizaţia străzii
sau falsa civilizaţie. Deoarece elevii încă nu au abilitatea de a finaliza vreo acţiune de
mare anvergură, ei nu se pot decide definitiv asupra rolurilor lor şi pendulează, nesigur,
între ceea ce le transmit instanţele de influenţă, super-egou-urile (familia, şcoala,
anturajul) şi ceea ce gândesc sau îşi doresc ei să fie.
Obiceiurile
O formă aparte de normativitate o reprezintă obiceiurile. Obiceiurile sunt
comportamente construite în funcţie de normele colectivităţii: organizarea periodică a
zilelor şcolii, balul bobocilor, balul majoratului, pensionari, participarea la evenimentele
sociale şi naţionale, la sărbătorile religioase etc.

Valorile
Organizaţia şcolară, prin reprezentanţii ei, impune anumite valori, norme religioase,
etico-morale, filosofice, sociale şi politice. Pentru a nu eşua în modul de a le asimila,
subiecţii educaţionali trebuie orientaţi şi consiliaţi.
Conceptul de cultură generală este unul foarte complex. Noi aderăm la acea definiţie
conform căreia, prin cultură, înţelegem totalitatea valorilor pozitive create de omenire pe
parcursul existenţei sale: de la cea mai banală unealtă până la sistemele filosofice şi
ştiinţifice moderne. Ştiinţa, literatura şi artele, tehnologiile, înţelese în sensul cel mai larg al
cuvântului, reprezintă cele trei domenii definitorii ale culturii, din care se constituie şi
planurile de învăţământ. Ştiinţele umaniste se adresează unui obiect viu, care este textul
cultural, care se află în continuă semnificare, şi cu acesta te poţi afla într-un continuu
dialog.

Simbolul
Simbolul este definit de C. Schifirneţ ca obiect care exprimă alt obiect sau este pus
în locul acestuia. Simbolurile sunt containerele culturii [C. Schifirneţ, p. 166]. Simbolurile
îmbracă o varietate de forme. C.Schifirneţ le clasifică în: picturi, steaguri, icoane, insigne,
uniforme, culori. Simbolurile nonverbale, gesturile, mimica, au un mare rol în comunicarea
umană.

Multiculturalitatea
Educaţia actuală este una multiculturală prin definiţie, deoarece pune accent pe
încurajarea inserţiei multietnice, lingvistice şi culturale în procesele de educaţie. Obiectivul
fundamental al educaţiei multiculturale este eliminarea tensiunilor şi conflictelor între
minoritate şi majoritate, prin autoidentificarea culturală, care … ar permite egalitatea
şanselor şi ar diminua prejudecăţile rasiale şi discriminarea [C.Schifirneţ , p. 179]. Din
acest unghi de examinare, sunt delimitate culturile specifice: cultură naţională – cultură
universală, cultură urbană-cultură rurală, cultură tradiţională-cultură modernă, cultură
generală-cultură profesională, cultura de grup-cultura societăţii, cultură masculină-cultură
feminină.

Cultura proprie
Componente ale culturii proprii sunt: normele, valorile, tradiţiile , literatura.

Normele
În cazul cadrelor didactice, morala unei organizaţii, sau a unui grup din interiorul ei,
constă într-o mulţime de norme (despre ce “trebuie”, ce e “permis”, ce e “interzis”, ce “se
cade să faci”) şi penalităţi aferente (oprobiul public, marginalizarea, excluderea dintr-un
grup social, dizgrația etc.) Elevii se confruntă cu situaţii sociale apărute din relaţiile lor cu
familia, cu colegii de clasă şi de şcoală, cu profesorii, prietenii, mediul în care trăiesc. Ei, la
vârsta şcolarizării, sunt predispuşi spre un comportament influenţabil, ei sunt tentaţi să
încalce anumite norme şi principii, de aceea ei trebuie orientaţi şi consiliaţi.

Obiceiurile
Obiceiuri sănătoase sunt: obiceiul de a practica sportul, tipuri de relaţii.O atitudine
pozitivă creează în jur o stare de dispoziţie bună şi un apetit pe măsură. În cadrul obiceiurilor
nesănătoase amintim: obiceiuri alimentare, de ex.: stilul alimentar: masa rapidă: fast-food-ul,
consumul de tutun şi alcool, obiceiul de a avea internetul şi televizorul în dormitor.

Simbolul
Elevii utilizează frecvent simboluri nonverbale. Ei apar în faţa semenilor lor cu
mişcări şi gesturi care să exprime curajul, bravura, dorinţa de a imita. Acestea, în anumite
contexte, pot deveni conduite de delincvenţă. Cadrele didactice utilizează simboluri
nonverbale specifice profesiei.

În concluzie, profilul psihologic al grupului se caracterizeazǎ printr-o anumitǎ

structurǎ şi dinamicǎ, coeziune afectivǎ, scopuri comune, consens, autoorganizare şi control,
cooperare de noi membrii, forţǎ, omogenitate, conformism, autonomie şi stabilitate în timp.
În cadrul grupului social, fiecare persoanǎ are un anumit status, adicǎ o anumitǎ
poziţie realǎ, de valorizare sau de devalorizare.
Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezintǎ sistemul de aşteptǎri ale
membrilor grupului faţǎ de liderul lor.
Cadrul de referinţǎ este alcǎtuit dintr-un sistem de obligaţii şi reguli de comportare
specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alţi membri, dacǎ aceştia acceptǎ şi
respectǎ cadrul de referinţǎ al grupului. Surprinderea si relevarea particularitatilor structurale,
punerea în evidenta a fenomenelor sociale ce au loc în grupul clasa de elevi ajuta la descoperirea
unor modalitati rationale de interventie, îndreptata spre optimizarea relatiilor interpersonale si
constituirea unui climat psihosocial favorabil bunei desfasurari a activitatii didactice.
Dinamizarea si multiplicarea relatiilor interpersonale pozitive, conceperea si organizarea unor
activitati care sa intensifice participarea elevilor la declansarea unor astfel de relatii cu colegii,
contribuie la eficientizarea procesului instructiv-educativ. Nu se pot obtine rezultate superioare
în afara antrenarii nemijlocite a elevilor în stabilirea de relatii cu ceilalti. De aceea, a preda
înseamna si a actiona asupra conduitelor sociale ale elevilor, dupa cum afirma Monteil, dar acest
lucru nu este posibil în lipsa unor repere pe care doar abordarea sociologica a grupului de elevi ni
le oferă.

BIBLIOGRAFIE
Elena Joiţa, coord. Pedagogie – educaţie şi curriculum. Craiova: Ed. Universitaria, 2003

Ion Nicolae, Microsociologia colectivului de elevi, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti,

1974;

Mielu Zlate, Psihologia socială a grupurilor şcolare, Bucureşti, Editura Politică, 1972;

Romiţă Iucu, Managementul clasei de elevi. Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de criza
educationala. Editia a II-a revazuta si adaugită, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;

Serge Moscovici, Psihologie, Ştiinţele educaţiei, Ed. Universităţii .Al.I. Cuza. Iaşi, 1997