Stanciu Oana Iuliana

Master – Limba româna actuală- structură, dinamică și funcționalitate, anul I

Profilul bio-psiho-socio-cultural al elevului

Dezvoltarea reprezintă un proces complex ce se realizează printr-o

succesiune de stadii, fiecare stadiu reprezentând o unitate funcţională mai mult sau
mai puţin închegată, cu un specific calitativ propriu. Sunt evidenţiate trei niveluri
ale dezvoltării: dezvoltarea biologică (transformările fizice, morfologice,
biochimice); dezvoltarea psihică (formarea şi restructurarea continuă a proceselor,
funcţiilor şi însuşirilor psihice); dezvoltarea socială (asimilarea şi interiorizarea
normelor, modelelor socio-culturale etc. şi reglarea conduitei în acord cu acestea).

Maturizarea biologică vizează desăvârşirea structurală şi funcţională

a ţesuturilor, organelor, subsistemelor organismului, în timp ce maturizarea bio-
psiho-socială este un proces complex de structurare a funcţiilor vegetative,
senzorio-motorii, afective,intelectuale şi atitudinale.

Prin urmare, maturitatea reprezintă starea funcţională finală de

„împlinire” anatomofiziologică, neuropsihică, socială etc.În literatura de
specialitate întâlnim mai multe accepţiuni acordate conceptului de dezvoltare
psihică; unele evidenţiază sensul ascendent, progresiv al transformărilor cantitative
şi calitative; altele accentuează procesul de formare a noi seturi de procese,
însuşiri,funcţii psihice, noi structuri funcţionale care diferenţiază comportamentul
ducând la o mai bună adaptare.

În fine dezvoltarea psihică a fost definită şi ca proces de continuă

devenire a structurilor psiho-comportamentale. Sintetizând diferitele accepţiuni,
P. Golu(1985) defineşte dezvoltarea psihică ca proces de formare şi restructurare
continuă a unor însuşiri, procese, funcţii şi structuri psiho-comportamentale, prin
valorificarea subiectivă a experienţei social-istorice, în vederea amplificării
posibilităţilor de adaptare ale organismului.Persoana umană, de-a lungul vieţii şi
existenţei sale este supusă unor transformări cantitativ- calitative, modificări ce se
integrează în trei tipuri de dezvoltare şi anume :

 dezvoltare biologică, ce constă în schimbările fizice,anatomo-fiziologice ale

organismului uman ;

 dezvoltare psihică, ce constă în generarea, menţinerea şi modificarea

funcţiilor, proceselor şi însuşirilor psihice ale persoanei;

 dezvoltare socială, particularizată în structurarea dinamică şi modificarea

conduitei persoanei în raport cuanumite norme, valori şi cerinţe ale mediului
social,cultural, educaţional.

Aşadar, dezvoltarea umană este o evoluţie bio-psiho-socială sub

aspect fizic, somatic, organic, funcţional, senzorial, perceptiv,intelectual,
motivaţional, afectiv şi atitudinal- comportamental. Dezvoltarea este un fapt
complex şi contradictoriu care contribuie la maturizarea şi împlinirea
personalităţii individului ca system autodeterminat bio-psiho-socio-
cultural.Între cele trei forme de dezvoltare umană există interacţiune
şiunitate funcţională, şi nu o dependenţă univocă şi simultană. În sensu lcă
dezvoltarea (creşterea) biologică cunoaşte pusee şi încetiniri pe parcursul
ontogenezei până în jurul vârstei de 14-15 ani; iar dezvoltarea psihică nu
încetează odată cu înaintarea în vârstă aindividului, nu este determinată în
mod absolut şi nici egal de creşterea biologică pe parcursul ontogenezei, ci
depinde în mare măsură de activitatea eului subiectului şi de interacţiunile
acestuia cu viaţa socio-culturală.
Este de remarcat faptul că dezvoltarea psihică a omului nu este
uniformă, liniară, unidimensională, ci plurimodală,
discontinuă,contradictorie şi polimorfă. Aceasta depinde de condiţiile interne
şi externe, de contextele spaţio-temporale, de activitatea şi relaţiile persoanei
 cu mediul social. Dezvoltarea se realizează fazic, etapizat şi stadial, ca
urmare a interacţiunii dintre ereditate, mediu şi educaţie,factori integraţi şi
coordonaţi de activitatea eului persoanei.
După P.A. Osterrieth, stadiile dezvoltării psihice a individului
uman constituie „momente ale dezvoltării caracterizate printr-un ansamblu
de trăsăsturi coerente şi structurate consistent, dar trecătoare şi pasagere în
evoluţia psihogenetică a insului. Stadiile prezintă următoarele condiţii şi
caracteristici: a) dispun de o ordine logică şi legică în timp, ce nu pot fi
inversate între ele; b) constituie o structură funcţională unitară a vieţii
psihice individuale, integrate într-un system specific, în sensul că structurile
psihice primare se integrează în cele secundare, superioare, contribuind la
pregătirea, închegarea şiechilibrarea relativă a funcţiilor, proceselor şi
însuşirilor psihice ale persoanei“.

  Noţiunea de stadiu desemnează un ansamblu de caracteristici psihice

bine conturate şi diferenţiate calitativ, care permit cercetătorului / educatorului să
identifice notele asemănătoare la subiecţii din aceeaşi perioadă de vârstă şi notele
distinctive la subiecţii plasaţi în diferite categorii de vârstă (ca perioadă de timp ce-
l separă pe individ de naşterea sa).

Delimitarea specificului stadiilor dezvoltării psihice îndeplineşte un

rol important în cunoaşterea personalităţii copilului, elevului şi în fundamentarea
ştiinţifică a demersului instructiv-educativ, a actului didactic. În departajarea
stadiilor dezvoltării psihice contează criteriul care stă la baza clasificării
stadialităţii, punctul de vedere al cercetătorului asupra diferitelor componente şi
aspecte ale dezvoltării psihice, procedura experimentală concretă care conduce la
identificarea stadiilor,modul în care sunt concepute acumulările conţinuturilor
dezvoltării înlăuntrul fiecărui stadiu şi trecerile de la un stadiu la altul.

După A.Leontiev, există două tipuri de criterii care stau la baza

stadialităţii dezvoltării psihice:

a) activităţile şi sistemele de relaţii pe care le desfăşoară subiectul uman de-a

lungul evoluţiei sale ontogenetice şi
b)structurile psihice concrete adăugate de fiecare nou stadiu de dezvoltare psihică.

La prima vedere, s-ar părea că este vorba doar de criteriul cronologic, al

vârstei, în realitate împărţirea în stadii are la bază profundele transformări
biologice, organice, fiziologice şi psihologice care se petrec în cadrul fiecărei
categorii de vârstă. Identificarea şi determinarea stadiilor de dezvoltare psihică au
o mare relevanţă pentru cunoaşterea  profilului psihologic al copiilor din acelaşi
stadiu de vârstă şi de evoluţie individuală.

În determinareastadiilor dezvoltării psihice se au în vedere

următoarele criteria

: a) activitatea predominantă, fundamentală realizată de individ;

b) locul şi rolul subiectului în sistemul relaţiilor  interpersonale şi sociale;

c) vârsta sa cronologică / şi biologică.

Pe baza acestor criterii au fost stabilite următoarele  stadii de

dezvoltare psihică: stadiul prenatal (0-9luni); stadiul copilului mic ( nou-
născutului– de la 0 la 1 an); copilului antepreşcolar  (1-3 ani); copilului preşcolar 
(3-6/7 ani); copilului  şcolar mic (6/7- 10/11); mijlociu / pubertăţi (10/11 - 14/15
ani); şi mare / adolescenţei (14/15 - 18/19 ani); adultului, cu tinereţea, maturitatea
şi senectutea. Dezvoltarea psihică nu este nici un proces determinat filogenetic(prin
zestrea ereditară a speciei şi înaintaşilor) şi nici un process determinat din afară, de
mediu şi educaţie, ci un proces sui-generis, unic cu legităţi interne proprii.

In concluzie, ca urmare a activităţii eului, a interacţiunilor cu factorii

din afara sa, subiectul permanent şi concomitent: recepţionează şi selectează,
acceptă şi respinge, achiziţionează şi refuză,codifică şi decodifică influenţele din
mediul intern, informaţiile educative şi mesajele socio-culturale din mediul
extern.Toate intervenţiile şi influenţele mediului, eredităţii şi educaţiei sunt filtrate
şi mediate (mijlocite) de activitatea eului individului.

BIBLIOGRAFIE
Allport, G.N., Structura și dezvoltarea personalității, E.D.P., București, 1981

1.Cucoş, C.2002, Pedagogie, Polirom, Iași

Păun, E., Sociopedagogia școlară, E.D.P, București, 1982