1

Stadiile dezvoltarii psihice. teoriile

dezvoltarii stadiale
STADIILE DEZVOLTARII PSIHICE. TEORIILE DEZVOLTARII STADIALE

Conceptul de dezvoltare

Psihologia defineste dezvoltarea, ca fiind intregul traseu ontogenetic al unui

individ de la nastere pana la moarte, incluzand totodata, modurile in care
diferite aspecte ale functionarii umane evolueaza si se transforma pe
parcursul vietii. Procesele care genereaza aceste modificari sunt deopotriva,
procese programate biologic si procese rezultate din interactiunea individului
cu mediul. Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman
sunt:

dezvoltarea fizica• puternic influentata de alimentatie si de ingrijirea sanatatii. Ea include

modificarile de lungime si greutate ale corpului și ale segmentelor acestuia, modificarile inimii,
dar si a altor organe interne, ale scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra
abilitatilor motorii ale subiectului; modificarile structurii si functiei creierului generate atat de
factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea senzoriala, din mediul in care creste copilul in
primii ani de viata. Modificarile mentionate au o influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului
si asupra formarii personalitatii individului;

dezvoltarea cognitiva• implica modificarile care au loc in ceea ce priveste perceptia,

invatarea, memoria, rationamentul si limbajul. Functionarea cognitiva este in mod obisnuit
insotita de operatii metacognitive (reflectie asupra gandirii) prin care se regleaza invatarea si
performanta (Koriat, A., 1998);

dezvoltarea psihosociala• cuprinde modificarile legate de personalitate, emotii si relatii ale

individului cu ceilalti.

Principalele procese implicate in dezvoltare (creșterea, maturizarea și

invațarea) au fost definite anterior.

Caracteristicile dezvoltarii psihice

Dupa Tinca Crețu, dezvoltarea psihica presupune actiunea optima a celor trei
factori fundamentali (ereditatea, mediul, educația), dar si a altora,
numiți complementari. Dezvoltarea psihica nu este nici predeterminata
ereditar si nici impusa din afara, ci este rezultatul unor interdependente,
2

interactiuni si interinfluente complexe si de durata, intre factorii amintiti. De

aceea, exista o serie de particularitati ale dezvoltarii psihice, care
o deosebesc de alte fenomene ale dezvoltarii din lumea vie. Dintre acestea,
cele mai importante sunt urmatoarele:

A. Dezvoltarea psihica are, in ansamblu, o directie calitativ - ascendenta si

nu doar o desfasurare lineara, simpla, constanta si total previzibila. H.
Wallon, spune ca orice individ, are o evoluție ”in spirala”, presupunand
inaintari si reveniri de la niveluri mai inalte, asupra a ceea ce s-a consolidat.
De asemenea, pot fi intalnite:

a) stagnari aparente (care sunt de fapt acumulari cantitative);

b) regresii, adica intoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine

consolidate;

c) crize de dezvoltare care inseamna generarea de tensiuni psihice interne

foarte puternice ce duc la inlaturarea atitudinilor si a comportamentelor care
nu mai corespund cerințelor sociale si crearea unei disponibilitati sporite
pentru altele, noi, dezirabile.

B. Dezvoltarea psihica este individuala, personala, adica ea prezinta o serie

de caracteristici comune tuturor oamenilor, dar si aspecte si traiectorii
specifice fiecaruia. O asemenea caracteristica a dezvoltarii psihice se explica
prin:

a) existenta unui genom unic pentru fiecare persoana;

b) existența unor variatii in interactiunea celor trei factori fundamentali;

c) interventia unor evenimente de viata, care contureaza un drum al

dezvoltarii, propriu fiecaruia (contextul vieții individuale).

C. Dezvoltarea psihica este sistemica, adica producerea unei schimbari nu

ramane izolata, ci influenteaza organizarea psihica de ansamblu. De
exemplu, aparitia, in cursul prescolaritatii a reglajului voluntar (a
autocontrolului, stapanirii de sine), produce schimbari calitative in intreaga
viata psihica a acestuia.

D. Dezvoltarea psihica este stadiala, adica de-a lungul vietii se pot constata
transformari calitative si cantitative corelate, care diferentiaza un interval al
vietii de un altul. Putem astfel identifica mai multe stadii care pe de o parte,
se diferentiaza intre ele, iar pe de alta parte, au legaturi unele cu altele,
asigurand astfel o anumita continuitate a fenomenelor de dezvoltare.
3

Stadiile dezvoltarii psihice. Notiunea de stadiu

Particularitati psihosociale de varsta si individuale

Teoria dezvoltarii stadiale considera ca, in anumite momente ale

vietii individului apar schimbari cantitative si calitative majore, crescand
complexitatea organizarii sistemelor si subsistemelor organismului, intr-un
mod logic si coerent. Stadiile, mai sunt cunoscute in literatura de specialitate
drept constructe ale dezvoltarii, gandite in legatura cu fiinta umana
considerata global, d.p.d.v. bio-psiho-socio-cultural.

Definitie:

Stadiul de dezvoltare este delimitarea in timp a aparitiei si

consolidarii unor particularitati si a unui nivel de organizare a
componentelor intelectuale, afective, volitive si de personalitate (T.
Crețu)

În cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari

cantitative) si maturizare (schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in
plan fizic, psihic si psihosocial.

Fiecare stadiu se diferentiaza de un altul prin particularitatile

psihologice caracteristice si prin profilul psihologic (modul de interactiune
dintre acestea) specific lui. Dar pentru ca dezvoltarea psihica este
individuala, personala, se pot constata si particularitati psihologice
individuale si un profil psihologic individual. Particularitatile de stadiu si cele
individuale trebuie respectate atunci cand se proiecteaza si desfasoara
activitatile instructiv-educative cu copiii de diferite varste.

Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il

pregateste pe cel ce va urma, si acesta din urma continua dezvoltarea unor
achizitii anterioare si le reorganizeaza al un nivel mai inalt. Pornind de la
observații sistematice realizate intr-un cadru științific, J. Piaget a
descoperit legea succesiunii necesare, a stadiilor dezvoltarii psihice. Conform
acestei legi, stadiile nu pot fi nici inversate, nici omise, dar in anumite
conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.

Prin stadiu (etapa sau perioada) se mai intelege un interval de

varsta, in care majoritatea persoanelor au insusiri psiho-
comportamentale asemanatoare.

Trasaturile psiho-sociale care caracterizeaza majoritatea persoanelor

care se afla in aceeasi etapa se numesc particularitati psiho-sociale de
4

varsta. Acestea se stabilesc statistic. În functie de aceste particularitati de

varsta se poate determina daca o persoana se incadreaza in limitele medii,
depaseste media in sens pozitiv sau este retardata.

De ex. adolescentii au anumite particularitati afective. Adolescentii

imaturi sunt cei care au o dezvoltare afectiva similara cu cea a copiilor de 12-
13 ani. Unii adolescenti, dimpotriva, au insusiri afective care ii apropie de cei
adulti (sunt maturizati afectiv, inainte de vreme).

Particularitatile psihice individuale la care s-a facut deja referire,

(particularitatile temperamentale, motivationale, aptitudinale, afective s.a.)
dau aspectul caracteristic al persoanei (Golu, Zlate, Verza, 1993). Unele
dintre aceste insusiri pot depasi semnificativ valorile medii, in sens pozitiv
sau negativ:

daca este vorba despre inteligenta, creativitate, aptitudini artistice sau

sportive, persoana poate fi supradotata, respectiv subdotata;

daca este vorba despre insusiri temperamentale, afectiv-motivationale

sau de vointa care, desi sunt mai pronuntate, nu afecteaza negativ
adaptarea individului la mediu, vorbim despre personalitati
accentuate (Leonhard, 1979). Acestea se includ in limitele
normalitatii. Daca influenteaza negativ integrarea sociala sau
creeaza stari afective neplacute (anxietate, depresie, fobii, etc.),
atunci personalitatea devine patologica.

Stadialitatea este prezenta atat in abordarea genetica (longitudinala) a

vietii psihice, situatie in care vorbim despre stadii genetice, cat si in
perspectiva transversala, atunci cand se urmareste unitatea diverselor
aspecte ale vietii psihice intr-o etapa anume. În acest din urma caz vorbim
despre stadii de varsta. Stadiul genetic vizeaza reuniunea unui ansamblu
de conditii, stadiul de varsta exprima caracteristici generate de anumite
dominante.

Cateva caracteristici ale dezvoltarii stadiale, sunt:

stadiile se disting prin modificari calitative, individul realizand “mai mult”si

“in alt mod”decat in stadiul anterior;

tranzitia de la un stadiu de dezvoltare la altul poate fi rapida, in cazul

anumitor functii (spre ex. cresterea in inaltime in perioada adolescentei) sau
lenta, in cazul functiilor mai complexe;
5

trecerea la un stadiu superior de dezvoltare se realizeaza cu un consum

mare de energie (Brazelton, Sparrow dupa A. Muntean), in detrimentul unor
achizitii anterioare, care pot regresa pentru o scurta perioada de timp;

achizitiile in diferitele planuri (motric, cognitiv, social, etc.) ale dezvoltarii

individului se succed logic, intr-o anumita ordine, ireversibila, astfel incat,
schimbarile care apar pe un anumit segment al dezvoltarii se canalizeaza
(adancesc) si se consolideaza in timp;

stadiul celor mai intense schimbari este copilaria (si mai ales copilaria mica, de la
0 la 3 ani), in care ritmul achizitiilor realizate in diferite planuri este deosebit de
alert. Din acest motiv, psihologia dezvoltarii a fost considerata multa vreme o
psihologie a copilului, aceasta etapa de varsta fiind segmentul cel mai bine
reprezentat informational si cel mai intens cercetat;

dezvoltarea umana poate fi atat continua, cat si discontinua, pe parcursul vietii

individului existand atat perioade optime, cat si perioade sensibile sau critice, in
care organizarea unui sistem are o vulnerabilitate maxima la stres. Perioadele
sensibile, mai mult sau mai putin precizate, pot aparea in cursul achizitiilor
comportamentale ale individului (sociale, de atasament, sau cognitive, emotionale,
de comunicare, etc.), influentand dezvoltarea ulterioara a acestuia;

exista anumite limite intre care dezvoltarea unui proces/functie/capacitate poate

fi stimulata, tot asa cum, anumite pierderi aparute in dezvoltare, pot fi recuperate
sau compensate ulterior;

stadiile nu sunt “obligatorii” pentru fiecare individ, iar varsta la care o persoana
trece printr-un anumit stadiu nu este predeterminata. Cu alte cuvinte, dezvoltarea
parcurge un drum individual influentat in mare masura ereditar.

Stadiile dezvoltarii psihice in conceptia lui J. Piaget, L. Kohlberg,

S. Freud si E. H. Erikson

Între psihologi nu exista un consens privind criteriile in functie de care se

stabilesc stadiile dezvoltarii psihice, nici privind numarul etapelor si durata acestora.
Vor fi prezentate in continuare cateva dintre cele mai importante teorii.
6

Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J.

Piaget
Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansata de catre Jean
Piaget, in anul 1953. Majoritatea psihologilor sunt de acord ca Piaget a fost cel mai
influent psiholog in domeniul psihologiei dezvoltarii din secolul XX. Piaget a
considerat inteligenta ca pe o forma de dezvoltare, prin intermediul interactiunii cu
mediul. Copilul fiind activ, actioneaza continuu asupra mediului sau, observand
efectul pe care il are actiunea sa. Cand se gandeste, copilul efectueaza operatii
mintale. O operatie reprezinta orice set de actiuni care produce un efect asupra
mediului. Pe masura ce copilul incepe sa stapaneasca noi abilitati, acestea apar in
procesele sale de gandire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.

O schema contine toate ideile, amintirile, capacitatile si asocierile

legate de un anumit set de operatii asupra mediului. Piaget considera
ca dezvoltarea cognitiva are loc prin procesul construirii si dezvoltarii
de scheme noi si al extinderii celor existente, astfel incat sa se aplice la
un domeniu mai vast. Pe masura ce creste si interactioneaza cu
mediul, copilul isi dezvolta si isi modifica schemele in mod continuu.

O schema este o structura pe care o utilizam ca fir director in

comportamentul nostru. Nu percepem fiecare lucru nou din viata
noastra ca fiind la fel de nou in fiecare zi, ci facem apel la
experientele si capacitatile dobandite anterior pentru a sti ce
trebuie sa facem. Piaget considera ca procesul gandirii a luat
nastere ca rezultat al evenimentelor neasteptate. Prin asta, el
intelegea ca, atunci cand suntem capabili sa apelam la schemele
preexistente fara nici o problema, nu ne mai gandim prea mult la
evenimentul in curs. Noua uzanta ar fi in afara a ceea ce Piaget a numit
domeniu de oportunitate al schemelor noastre preexistente, deci ar
trebui sa se modifice atat comportamentul obisnuit, cat si schemele.

Piaget a considerat ca toti copiii trec printr-o serie de perioade distincte in

dezvoltarea intelectuala. Astfel, stadiile dezvoltarii inteligenței copilului propuse de
Piaget sunt:

1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimenteaza

lumea prin perceptii imediate si prin activitate fizica, fara o gandire asa cum o
cunosc adultii. Gandirea copilului este dominata de principiul „aici si acum”. De
exemplu, pana la varsta de 8 luni nici un copil nu detine conceptul de permanenta a
obiectelor. Pana atunci tot ceea ce se afla in afara campului vizual se afla in afara
7

mintii lui, adica copilul nu va incerca sa se uite dupa un obiect vizibil anterior care
este plasat in afara campului vizual.

2. Stadiul preoperational (2-7 ani). În perioada preoperationala pot fi percepute

cel mai clar diferentele intre gandirea copiilor si gandirea adultilor. Aceasta este
perioada in care se dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de
catre copil demonstreaza o reduce treptata a egocentrismului.

La inceput, copilul prezinta o vorbire egocentrica, cu o constienta

redusa a necesitatilor ascultatorului, dar, treptat devine constient ca,
utilizand limbajul pentru comunicare, trebuie sa si-l ajusteze in vederea
unei interactiuni, in loc sa isi exprime pur si simplu gandurile. În
aceasta perioada copilul isi dezvolta capacitatea de descentrare, de
adoptare a punctului de vedere al altei persoane. Atunci cand se
gandeste la diferite probleme, copilul are si o tendinta de centrare,
concentrandu-se asupra esentei problemei si ignorand alti factori. Un
exemplu este lipsa reflexivitatii: la aceasta varsta, copiilor le este
foarte greu sa vada operatiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil
ar putea invata ca 3x3=9, dar nu ar fi capabil sa ajunga, de aici, la
concluzia ca 9=3x3; sau copilul poate admite ca are un tata, dar nu
este capabil sa admita ca si tatal sau are un copil. Desi o operatie este
inversul celeilalte, copilul are tendinta sa se concentreze asupra unei
laturi a problemei si ii este greu sa vada o alta latura.

Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat in perioada

preoperationala, de a intelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai
faimoasa dintre partile teoriei lui Piaget. Prin conservare intelegem ca un obiect isi
poate modifica forma sau aspectul, pastrandu-si totusi aceeasi masa sau volum. El a
efectuat mai multe studii asupra conservarii. Aceste studii s-au realizat cu mai
multe obiecte: bucati de plastilina, transformate din bile in forme alungite, sau apa
colorata, turnata dintr-un pahar larg si mic, intr-unul inalt si subtire. De fiecare
data, copilul se concentra asupra celui mai evident aspect al modificarii, ignorandu-
le pe cele asociate, care indicau faptul ca volumul sau cantitatea a ramas aceeasi.

Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru

perioadele

ulterioare si, in acest scop, copilul invata tot timpul din ce in ce mai multe despre
mediu. La sfarsitul perioadei preoperationale, copilul este dotat destul de bine cu
scheme adecvate pentru a face fata principalelor provocari din mediul sau.

3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Începand cu aceasta perioada copilul

nu mai este atat de egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din
punctul de vedere al celorlalti. În aceasta perioada, gandirea copilului incepe sa fie
8

asemanatoare cu cea a adultului, dar copilul are totusi dificultati in manipularea

notiunilor pur abstracte, pentru ca trebuie sa le lege de lumea reala, pentru a le
intelege. Copiii aflati in aceasta perioada sunt caracterizati de o dorinta
extraordinara de a culege informatii despre lume: deseori ei aduna liste
considerabile de fapte sau de date despre un subiect de interes.

4. Stadiul operatiilor formale (de la 11 ani pana la maturitate). Acest stadiu

marcheaza aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui pe obiecte sau
evenimente concrete. El poate manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze
(teorii) despre lume, le testeaza ca un om de stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in
gandirea sa. Copilul este capabil sa rezolve o problema la nivel mental prin
evaluarea sistemica a mai multor propozitii si, in acelasi timp, sa analizeze
interconditionarea lor. Piaget considera ca aceasta este cea mai inalta forma de
gandire si sustinea ca, din acest moment, copilul isi poate extinde cunostintele, fara
a mai fi impiedicat de egocentrism sau de alte asemenea restrictii.

Desi stadiile de dezvoltare cognitiva identificate de Piaget sunt asociate cu

perioade de timp, ele difera de la un individ la altul.Cercetarile lui Piaget asupra
cognitiei, inteligentei si dezvoltarii morale conduc la cateva implicații educative:

1. copiii vor oferi explicatii diferite asupra realitatii la diferite stadii de

dezvoltare cognitiva;

2. dezvoltarea cognitiva este facilitata prin oferta de activitati si situatii care

angajeaza si presupun adaptare (asimilare si acomodare);

3. materialele de invatare si activitatile trebuie sa includa nivelul motor si

mental adecvat stadiului de dezvoltare si sa evite sarcini care depasesc capabilitatile
cognitive curente;

4. utilizarea de metode de invatare care implica subiectul invatarii si prezinta

o provocare.

Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui

L. Kohlberg
Dezvoltarea morala este un aspect esential al socializarii. Fiecare societate are
regulile sale morale, care orienteaza comportamentul membrilor sai in diferite
situatii. Prin procesul de dezvoltare morala copilul interiorizeaza normele morale ale
societatii in care traieste, invata ce este corect si ce este gresit.
9

Dezvoltarea morala a copilului a fost studiata de Piaget si de Kohlberg. Ei au ajuns

la concluzia ca dezvoltarea morala este strans legata de dezvoltarea cognitiva a
copilului (Hayes, Orrell, 1997; Seamon, Kenrick, 1992).

Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morala, a prezentat subiectilor de diferite

varste povestiri care implicau cate o dilema morala si le-a cerut sa arate cum ar fi
solutionat ei problema. Analizand mii de raspunsuri, Kohlberg a identificat 3 stadii
ale dezvoltarii morale, fiecare avand cate doua substadii. Aceste stadii sunt: