Gândire și voință

1. Interacțiunea fenomenelor psihice în cadrul SPU

La nivelul SPU interacțiunea tuturor elementelor sale componente este o condiție esențială față de care
activitatea umană, adaptarea la mediu, crearea de valori nu ar fi posibilă.
Gândirea și voința reprezintă elementele cu rol esențial în cunoașterea lumii exterioare și în autoreglarea SPU.
2. Încadrarea celor două fenomene psihice (gândirea face parte din categoria proceselor psihice
cognitive-superioare, voința este proces psihic reglator)
3. Definirea celor două procese psihice
4. Câteva caracteristici despre fiecare
(LA GÂNDIRE: caracterul mijlocit, caract. abstract, rol central În SPU, gândirea este capacitatea de a rezolva
probleme
La Voință: voința este o modalitate de coordonare a activității, este un proces de reglaj superior, este o
modalitate de a acționa pentru realizarea unui scop conștient propus)
5. Legăturile dintre ele/asemănări
- Între voință și gândire există o strânsă interdependență deoarece actele voluntare sunt în același
timp și gândite iar procesele de gândire sunt voluntare, adică gândite.
- Există o similitudine între fazele rezolvării de probleme și fazele actului voluntar.
- Dezvoltarea voinței cu toate calitățile ei (putere, perseverență, independență, promptitudine),
presupune antrenament după cum și dezvoltarea gândirii în ceea ce privește calitățile ei
(flexibilitate, originalitate, fluiditate, originalitate) presupune exersare prin rezolvarea de
probleme.
- Voința fără gândire nu ar fi decât o forță oarbă.
- Gândirea fără voință nu e posibilă.
- Gândirea și voința sunt mijlocite prin limbaj.

6. Importanța lor în activitatea umană

Ambele au un rol central în realizarea fenomenului de conștientizare a lumii înconjurătoare.
Ambele au rol deosebit de important în desfășurarea cu succes a tuturor activităților umane (joc, muncă,
învățare, creație).