4.

TEORII EXPLICATIVE ALE DELICVENTEI JUVENILE Delicventa juvenila este un fenomen cu profunde implicatii pentru structura si coeziunea grupurilor sociale de tineri. Poate, de aceea, este analizata in mod diferentiat, fiind elaborate numeroase teze, orientari, paradigme, modele si teorii explicative, 1. Teorii societale: -analiza originii indepartate a actului delicvent si anume analiza structurii sociale, economice, culturale a societatii in ansamblu. -analiza originii imediate a actului delicvent -dinamica sociala a delictului -originile imediate ale "reactiei sociale" fata de actul delicvent -originile indepartate fata de actul delicvent Directiile de analiza prezentate, releva ca, delicventa este rezultanta uramatoarelor situatii: -situatia social-economica si culturala in care s-a realizat procesul de socializare -situatia personalitatii delicventului -conditii favorizante a) teoria dezorganizarii sociale "scoala de la Chicago" incearca sa surprinda influenta proceselor de schimbare si dezvoltare a efectelor negative asupra fenomenului de delicventa. Conform acesteia, geneza si dinamica delicventei sunt determinate de marile crize sociale, economice. Rata delicventei este mai mare in zonele caracterizate prin deteriorare fizica, declin de populatie, in zonele in care controlul nu este exercitat la parametrii optimi si in care se ajunge la fenomene de dezorganizare sociala. Teoria in sine considera delicventa juvenila ca un efect nemijlocit si direct al proceselor de urbanizare, industrializare si dezvoltare economica considerate ca indicatori ai schimbarii si dezorganizarii sociale. Trebuie insa precizat ca relatia dintre dezorganizarea sociala si delicventa juvenila nu este directa, nemijlocita, ci indirecta, mediata. O abordare corecta a fenomenului delicventei juvenile trebuia sa ia in considerare si conexiunile intermediare, factori covariati care isi pun amprenta in mod diferentiat si diferentiator asupra acestui fenomen. b) teoria "subculturilor delicvente" si a grupurilor de la marginea strazii porneste de la necesitatea de a observa resorturile intime ale delicventei juvenile din perspectiva subculturilor existente la nivelul unei societati. Aceste subculturi sunt o reactie de protest a indivizilor fata de normele si valorile societatii ce considera ca le sunt blocate posibilitatile si mijloace;e de acces catre valorile si bunurile societatii. De aceea ei adera la un set de norme si valori diferit de cel al majoritatii care este dominant. In 1954, Cohen identificat o serie de trasaturi specifice ale grupurile subculturale: -non-utilitarismul-actiunile sunt mai degraba expresia solidaritatii decat a unei nevoi sau a unei dorinte -malitiozitatea-actele de vandalism, furt, sunt o forma de sfidare si rautate a celor din jur -negativismul-conduita acestor grupuri va fi conforma cu standardele subculturii din care fac parte -verslitatea-membrii grupului practica o serie de activitati ilicite -autonomia grupului delicvent-relatiile la nivel intergrupal sunt caracterizate prin solidaritate, in timp ce la nivel extragrupal sunt ostile si rebele La baza prooducerii subculturilor, Cohen mentioneaza urmatoarele situatii: -dezvoltarea economica redusa -existenta unor interdictii sociale -existenta unor nivele sociale cu situatie periferica -existenta unor sentimente de izolare, frustrare, insatisfactie individuala si sociala c) teoria etichetarii sociale considera delicventa nu ca o trasatura inerenta unui

anumit tip de comportament, ci ca o insusire conferita acelui cimportament de catre grupul de indivizi ce detin puterea si evalueza conduita ca fiind devianta. Explicarea mecanismului de etichetare si definire este realizata de catre adeptii acestei orientari, prin analiza interactiunilor dintre normele sociale si comportamentale sociale; analiza ce a relevat ca in fiecare societate exista indivizi ce incalca normele sociale dar si indivizi ce se pronunta asupra aonduitelor celor ce se abat si evalueaza abaterile. Devianta sau delicventa exista in masura in care societatea sau anumite grupuri le definesc sau le eticheteaza, sanctionandu-l pe cel considerat deviant. Delicventa nu este o caracteristica intrinseca a actului sau a actiunii unui individ, ci mai degraba o consecinta a aplicarii unei etichete de catre societate. Persoana careia i s-a aplicat, in acest sens, o eticheta devine devianta si se comporta ca atare. Aceasta teorie realizeaza o distinctie intre devianta primara si devianta secundara prin urmatoarele aspecte: -inainte ca unele persoane sa fie etichetate drept criminale, comportamentul lor trebuie sa fie observat sau cel putin presupus a fi observat de catre societate -observatia trebuie sa fie urmata de o reactie. Indivizii vor fi etichetati ca fiind infractori numai daca societatea reactioneaza la actele antisociale -incercarea societatii de a eticheta indivizii drept criminali poate reusi sau esua -rezultatul negocierii etichetarii dintre societatea si indivizi implica mai mult decat calitatile actelor criminale presupuse, cum ar fi rasa, sexul faptasului, statutul socioeconomic. etc -daca efectele etichetarii sunt de lunga durata sau nu contituie o probleme negociabila si ea depinde de reactiile indivizilor in raport cu etichetarea lor, de perceptiile sociale privind aceste reactii, de amabilitatwa societatii de a negocia. 2. Teorii ce pun accentul pe fatura psihologiva a cauzalitatii a)teoria agresivitatii innascute: agresivitatea consta in comportamente incarcate de reactii brutale, destructive si de atacare. Este un comportament violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Implica negare activa si produce daune sau transformari. Instinctul agresivitatii poate fi dublat in contextul unei confruntari violente de instinctul ce inhiba distrugerea totala a adversarului, caz in care oprirea actiunii agresive se realizeaza prin comportamentul agresic ritualizat in care se releva superioritatea unuia. Influenta biologicului asupra reactiilor agresive nu poate fi negata. Exista cateva tipuri de influente: neuronale, hormonale, biochimice. Diversitatea de manifestare a agresivitatii, eterogenitatea lor, frecventa si intensitatea diferita de manifestare de la acte prosociale la acte antisociale nu releva un instinct universal de manifestare al agresivitatii b)teoria rezistentei la frustrare: frustrarea este o consecinta a modalitatii de adaptare la mediu di apare in amplu proces de asimilare si acomodare. Ea consta intr-un "dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil ca urmare a nerealizarii de ceva de ii apartinea anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv si afectiv" Starea de frustrare poate aparea atunci cand tanarul se confrunta cu un obstacol sau bariera sociala ce il impiedica sa-si atinga anumite scopuri si se manifesta printr-o tensiune afectiva sporita ce poate sa-l conduca pe tanar la desfasurarea unor actiuni deviante, la utilizarea unor mijloace ilicite. Capacitatea de a surmonta o situatie frustranta, fara a face apel la mijloacele de raspuns inadecvate a fost definita ca "toleranta la frustrare". Se pot distinge doua tipuri de frustrare: -frustarea primara sau privatiunea- caracterizata prin tensiunea si insatisfactia subiectilor ca urmare a absentei situatiei finale, necesare calmari unei trebuinte active. -frustrearea secundara: caracterizata prin prezenta obstacolelor sau obstructiunilor

pe drumul ce duce la satisfacerea unei necesitati. 3. Teorii de fatura psihosociala a) teoria controlului psihosocial Relatia dintre individ si societate este mediata de 4 elemente: atasamentul fata de persoanele conventionale, obligatia fata de comportamentele conventionale, implicarea in activitati conventionale, convingerea individului ca trebuie sa se subordoneze societatii. Controlul social implica doua forme: controlul formal si controlul informal. Controlul formal se realizeaza de catre societate prin intermediul legilor si realizeaza trecerea de la controlul coercitiv la controlul de tip informal. Acesta din urma se realizeaza mai ales la nivelul struncturii de roluri sociale si se manifesta prin prisma relatiilor interumane. Controlul informal se manifesta, la limita, ca autocontrol. Autocontrolul consta in reglementarea rationala realizata de catre o persoana, prin efort constient sau voluntar a propriilor comportamente si relatii. Specialistii au constituit in jurul autocontrolului teoria autocontrolului sau a infranarii. b) teoria autocontrolului sau a infranarii ia in considerare explicarea fenomenului criminalitatii, atat cauzalitatea psihologica, cat si pe cea sociala. Comportanetul criminal, conform acestei teorii, este influentat de: -factori de preseiune sociala: conditiile economice si de locuit precare, statutul social scazut, conflictele familiale -factori de presiune ce actioneaza ca factori de atragere si care abat individul de la normale acceptate -infranarea interna ca produs al bunei internalizari a normelor sociale -presiunile dinlauntrul fiintei individului: ostilitate, agresivitate, sentimente de inadecvare etc c)teoria invatarii sociale incearca sa explice comportamentul oamenilor prin legi ale invataturii bine precizate si delimitate Conceptul de invatare sociala a fost introdus in literatura de sociopsihologica de catre Bandura si Walters si se refera la modalitatea de dobandire a experientei umane prin observare, mimare si imitatie a comportarii altor persoane, adica prin modelarea unor conduite ale altor persoane. Conform acestei teorii, indivizii nu se nasc cu repertorii performante ale comportamentului agresiv, fiind doar suficient ca ei sa le invete. BAndura identifica o schema generala privind invatarea sociala a comportamentului agresiv si diferentiaza: -originile agresiunii: invatarea observationala are la baza observarea comportamentului altora si a consecintelor acestui comportament. Ea este guvernata de 4 subprocese procese de atentionare, procese de stocare, procese reproductive psihomotrice a comportamentelor, procese de intarire. -instigatorii agresiunii: instigatorii modelatori, tratamentul aversiv ce cuprinde agresiunea fizica, amenintari verbale, contracararea comportamentului orientat catre scop, persudarea stimulativa, instigatori instructionali, controlul simbolic bizar. -mecanismele de mentinere sunt: -intarirea externa vizeaza actiunile particulare a caror probabilitate creste prin prisma beneficiilor anticipate sau poate scadea prin prisma pedepsei anticipate -intarirea indirecta vizeaza consecintele observarii comportamentelor altora in diferite ocazii. -autointalnirea este modeul in care individul se raporteaza la propriile actiuni. d)teoria asocierilor diferentiate: pleaca de la premisa ca indivizii se confrunta in viata de zi cu zi cu modele pozitive si negative de comportament si conduita, modele ce nu se transmit nici pe cale ereditara, nici nu se imita, ci se "invata" in cadrul proceselor de comunicare si relationare sociala dintre indivizi si grupuri diverse. Comunicarea poate fi atat verbala cat si comportamentala transmisa prin "exemplu" altor persoane

cu care individul vine in contact direct.. Teoria considera socializarea ca fiind factorul explicativ fundamental in geneza delicventei. Comportamentul delicvent se invata ca orice tip de comportament prin intermediul socializarii, individul preluand "modele" si norme ce-i induc o serie de atitudini, deprinderi si comportamente negative. Principiile de baza ale asocierii diferentiate pot fi sintetizate astfel: -comportamenul criminal este invatat -comportamentul criminal este invatat in interactiune cu alte persoane in procesul comunicarii -invatarea comportamentului criminal include atat tehnici de comitere cat si directionarea specifica a mobilurilor, trebuintelor, rationamentelor si atitudinilor -influenta invatarii comportamentului criminal apare in grupurile familiale -indivizii au sanse mai mari sa devina delicventi saca sunt confruntati mai mult cu modele criminale ce nu accepta, nu recunosc si nu respecta normele legale. -"organizarea diferentiala" a grupurilor face ca normele sa nu fie cunoscute si receptate in totalitate de toti indivizii, astfel ca, la un mom dat, individul se poate afla in fata unor reguli de conduita mai mult sau mai putin divergente, unele fiind acceptate, altele fiind respinse de diferite grupuri sociale cu care vin in contact. Teoria poate fi folosita, cu precautie, in explicarea fenom de inductie negativa prezent in cadrul institutiilor de reeducare a minorilor delicventi. In cadrul acestor institutii, minorii internati pentru comiterea unor delicte in mod ocazional, cu grad redus si cu pericol scazut, se "specializeaza" prin insusirea, de la cei sanctionati pentru delicte mai grave, unor tehnici delicvente, ajungand ca dupa ce se termina perioada de pedeapsa, sa comita infractiuni cu un grad sporit de periculozitate.