Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
psihopedagogic.
Educația elevilor cu nevoi speciale.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Predispoziţia biologică nu este o sentinţă, iar mediul social este o şansă. Sentinţa produsă
de societate este mai periculoasă pentru un copil în dezvoltare decât predispoziţia biologică.
Pornind de aici, trebuie să înţelegem faptul că trăim într-o lume a diversităţii umane, că şcoala nu
se poate eschiva de la rolul de promotor al progresului uman şi că doar ea poate facilita
schimbarea, întrevăzută ca posibilă, a mentalităţii şi atitudinii faţă de cerinţele educative ale
tuturor copiilor. Şcoala va reuşi să răspundă cerinţelor speciale de educaţie ale copiilor aflaţi în
dificultate şi nevoilor de educaţie ale familiilor acestora doar prin eforturile ei interne şi cu
sprijinul tuturor.
Cerintele educative speciale constituie un concept apărut recent care definește cerinţele
specifice faţă de educaţie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficiență. Cerinţele educative
speciale reies din particularitățile individuale de dezvoltare, învățare, relaționare cu mediul, din
experiențele anterioare ale copilului, din problemele sociale.
Copiii care întâmpină greutăți la învățătură, cei cu tulburări de conduită școlară sau care
au dificultăți de adaptare au cerințe educative speciale.
Identificarea cerinţelor educative speciale se face urmărind diferite aspecte ale
problematicii handicapului.
Sub aspect medical, deficiența este un termen care semnifică absența, pierderea sau
alterarea unei structuri, ori a unei funcții (anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficiența
poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar şi a unor condiții negative din mediul de
dezvoltare a copilului, cu deosebire carențe afective. Deficiența afectează capacitatea de muncă,
dereglând procesul de adaptare şi integrare în mediul școlar, la locul de muncă sau în
comunitatea din care face parte persoana în cauză.
Sub aspect funcțional, incapacitatea (disfuncție/dizabilitate) reprezintă o diminuare totală
sau parțială a posibilităților fizice, mintale, senzoriale, consecință a unei deficiențe, care
împiedică efectuarea normală a unor activități. Este perturbarea capacității de îndeplinire
normală a unei activități sau a unui comportament.
Sub aspect social, handicapuleste un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficiență sau
incapacitate, care limitează sau împiedică îndeplinirea unui rol într-un context social. Starea de
handicap se poate manifesta şi în absența unei deficiențe reale, atunci când este provocată de
unele capacități sau dereglări, mai mult sau mai puțin temporare, mai ales in prezența unor
condiții defavorabile de mediu social (familii dezorganizate şi lipsite de potențial educogen,
instituții de educaţie si ocrotire cu caracter închis care izolează copiii, situație materială precară
care obstrucționeazămotivația pentru şcoala a copiilor).
Acestecerințeeducativespecialesolicităabordareaactuluieducaționaldepepozițiacapacitați
ielevuluideficientsauaflatîndificultatedeaînțelegeșivalorificaconținutulînvățării,șinudepepoziția
profesoruluisaueducatoruluicaredesfășoarăactivitateainstructiv-educativăîncondițiileunei clase
omogene sau pseudo-omogene de elevi.
Formele integrării copiilor cu CES existente în școalaromâneascăsebazeazăpe
următoarelemodele:
A. Modelulcooperăriișcoliiobișnuitecuscoalăspecială-
înacestcaz,școalaobișnuităcoordoneazăprocesulintegrăriișistabileșteunparteneriatactivîntrecadrel
edidacticedinceledouășcolicarevorexperimentașisusțineunnoumoddedesfășurareaactivitățilordid
actice,pregătindîmpreunăconținutulactivitățilorșcolare,adaptândmaterialeleșimijloaceledeînvățar
efolositeîntimpulorelorși oferind un cadru confortabil tuturor elevilor dinclasă.
Tot aici
existăalternativaînființăriiunorcentredezisaucentrederecuperarepentrucopiiideficienți(prin
reorganizarea școlilor speciale actuale) care să includă un număr mic de copii și în care
programul de activitate să fie destinat activităților recuperatorii, compensatorii și de consolidare
a cunoștințelor primite la scoală, iar regimul de viată să fie unul cât mai aproape de normalitate.
B. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în școala obișnuită - acest model
presupune integrarea copiilor deficienți în școli de masă unde să intre în relație cu elevii normali,
facilitându-se, cu sprijinul cadrelor didactice și specialiștilor din scoală, o mai bună inter-
cunoaștere și relaționare intre cele doua categorii de copii.
Modelul este criticat de unii specialiști care nu consideră o integrare reală constituirea
unei clase speciale într-o scoală obișnuită, practica demonstrând dificultatea aplicării unui
program de integrare după acest model; discrepanța dintre clasele obișnuite și clasa specială se
accentuează, timpul efectiv în care elevii normali și cei cu cerințe speciale relaționează direct
este destul de redus (în cele mai multe cazuri acest timp se reduce la durata pauzelor dintre
activitățile școlare), iar în condițiile unui colectiv școlar de acest tip se constituie cu ușurință
grupuri de elevi între care apar conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea fată de elevii
deficienți din clasa specială (adică efectul opus integrării).
C.Modelul bazat pe amenajarea în școala obișnuită a unui spațiu sau a unei săli de
instruire și resurse pentru copiii deficienți, integrați individual în clase obișnuite din școala
respectivă - în acest caz, profesorul care se ocupă cu elevii deficienți este și profesorul de sprijin
care desfășoară activități cu acești copii, atât în spațiul special amenajat în scoală, cat și la orele
de clasa, atunci când condițiile solicită/permit acest lucru, colaborând direct cu educatorii din
clasele unde sunt integrați copiii.
D.Modelul itinerant - acest model favorizează integrarea într-o scoală de masa a unui
număr mic de copii cu cerințe speciale, domiciliați la mică distanță de scoală (se evită astfel
dezavantajul deplasărilor pe distante mari ale copilului) și sprijiniți de un profesor itinerant
(specializat în munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficientă); ei pot astfel participa
la activitățile școlii respective.
E. Modelul comun - este relativ asemănător cu modelul precedent, cu deosebirea că în
acest caz profesorul itinerant este responsabil de toți copiii cu deficiente dintr-un anumit areal și
oferă servicii de sprijinire a copilului și familiei, ajuta părinții la alcătuirea programelor de
învățare, urmărește evoluția școlară a copilului, colaborează cu profesorii școlii obișnuite în care
este integrat copilul și intervine atunci când apar probleme de învățare sau de adaptare a copiilor
la anumite cerințe școlare.
Procesul de integrare a copiilor în dificultate presupune din partea profesioniștilor
antrenați nu doar interes, cunoștințe și competențe; ci și o capacitate reală de a lucra în echipă. O
echipă constituită atât în cadrul școlii, dar și o echipă la nivel interinstituțional, care să-i includă
pe toți profesioniștii care răspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent social,
profesor diriginte, director de scoală și alții.
Educația incluzivă este un concept nou care are la bază principiul dreptului egal la
educație pentru toți copiii, indiferent de mediul cultural sau social din care provin, religie, etnie,
limba vorbită sau condițiile economice în care trăiesc. Acest concept înglobează aproape în
totalitate aria semantică a conceptului de educație integrată. El are în vederea atingerea
obiectivului „educația pentru toți”, care impune reformarea școlii publice și a sistemului de
învățământ, răspunzând astfel mai bine nevoilor, potențialului și aspirațiilor tuturor copiilor,
inclusiv a celor ce cerințe educative speciale.
Integrarea școlară reprezintă procesul de includere în școlile de masă, la activitățile
educative formale și non formale, a copiilor considerați că având cerințe educative speciale.
Aceștia pot beneficia de activități terapeutice de reabilitare, recuperare, compensare sau de
servicii de sprijin în cadrul școlii unde sunt integrați.
Reabilitarea se referă la procesul destinat să dea posibilitatea persoanelor deficient să
ajungă a niveluri funcționale fizice, psihice și sociale corespunzătoare și care furnizează acestora
instrumente cu ajutorul cărora își pot schimba viața, obținând un grad mai mare de independență.
UNESCO a lansat o teză foarte importantă și anume : educația integrată și reabilitarea pe
baza comunitară reprezintă abordări complementare, care se sprijină reciproc, în favoarea
acordării de servicii pentru persoanele deficiențe. Reabilitarea bazată pe comunitate este o
strategie inclusă în cadrul general al dezvoltării unei comunități care vizează : recuperarea și
reabilitarea copilului deficient, egalizarea șanselor și integrarea socială a persoanelor deficiențe.”
Învățământul integrat, aflat la intersecția învățământului obișnuit cu învățământul special,
revine ca responsabilitate ambelor subsisteme de învățământ și se bazează pe complementaritatea
dintre școala specială și școala obișnuită (incluzivă)
Principiul drepturilor egale care stipulează faptul că orice copil are „acces efectiv la
educație”, la servicii de sănătate și recuperare/reabilitare, la pregătirea pentru angajare
în muncă, la mijloace de recreere, toate acestea conducând la integrare socială și
dezvoltare individuală incluzând dezvoltarea sa culturală și spirituală.
Principiul egalizării șanselor în domeniul educației impune că școlarizarea copiilor cu
handicap să se facă pe cât posibil în cadrul sistemului general de învățământ, iar
învățământul obligatoriu să includă copii din toate tipurile și nivelurile de handicap
inclusiv pe cele mai severe.
Principiul intervenției timpurii indică gradul sporit de eficiență a intervenției de
reabilitare/recuperare și de integrare în comunitate la vârste mai mici.
Principiul asigurării serviciilor de sprijin se referă atât la copiii cu deficiențe, cât și la
personalul care lucrează cu ei, arătând că serviciile de sprijin pot varia de la intervenția
în echipă multidisciplinară. Sprijinul poate veni și din partea comunității și poate
contribui prin diferite resurse umane, materiale, financiare) la programul de integrare.
Principiul cooperării și parteneriatului are în vedere faptul că în viziunea școlii incluzive
(integratoare) cooperarea constituie un element fundamental, determinat chiar pentru
realizarea succesului.
Nici argumentele pro, nici cele contra integrării nu trebuie neglijate, pentru că fiecare
deschide probleme ce se pot ridica în cazul educației integrate.
În România, pentru trecerea totală la învățământul integrat sunt necesare
următoarele elemente :
3 CONCLUZII:
Înopinia mea elevii cu CES constituie un subiect delicat în educația din România, care
necesită o dezvoltare dar și o revizuire în acest sens.
În materialul pe care l-am expus mai sus am discutat despre o categorie de persoane care
necesită o atenție deosebită din toate punctele de vedere dar mai ales al educației deoarece din
anumite motive medicale sau de altă natură nu au accesul la o educație normală; ci la o educație
specială pentru a se dezvoltă mental cât se poate de normal în contextul deficienței sale. Astfel:
Educația specială are în vedere un anumit tip de educație adaptată și destinată copiilor care nu
reușesc să atingă în cadrul învățământului obișnuit nivele educative și sociale corespunzătoare
vârstei. Acești copii sunt copii cu cerințe/nevoi educative speciale
Cred că toți am observat fenomenul de discriminare în societatea contemporană deoarece
nouă oamenilor nu ne plac diferențele de gândire, de aspect sau acele deferențe medicale pe care
unii le au mai mult sau mai puțin.. Acest lucru îl putem observa și în mediul educațional unde
copii cu deficiențe în învățare sunt tratați cu indiferență și nu li se acordă suficientă atenție. Sunt
de părere că acest fenomen trebuie estompat și odată cu el implementate niște reforme în
educația specială pentru că acei copii diferiți să reușească o integrare cât mai bună în societate
dar și accesul acestora la anumite facilități pe care orice om obișnuit poate să le aibă. Cel mai
simplu exemplu în acest sens poate fi obținerea unui loc de muncă normal pentru ca aceștia să nu
depindă la maturitate de ajutorul din pensiile oferite de stat.
În lucrarea de față am pus accentul pe integrarea copiilor cu CES în societate deoarece
acesta trebuie să fie rezultatul educației pe care aceștia o primesc în școli. De asemenea aici am
menționat câteva concepte legate de acest subiect și anume conceptul integraționist care susține
integrarea copiilor cu nevoi speciale prin interacțiunea cu elevi din școlile obișnuite. Desigur,
sunt de acord cu acest concept până la urmă fiecare avem dreptul la egalitatea de șansă, dar cu
toții știm că există riscul bullying-ului într o clasă cu unul sau doi copii care prezintă astfel de
deficiențe. Un alt curent susținut, este cel al segregării care susține educarea copiilor cu CES într
un mediu în care sunt doar astfel de persoane. Unii critici consideră această abordare o izolare
față de lumea exterioară; ceea ce este adevărat pentru că dezvoltarea psihică poate stagna într o
astfel de situație. Eu totuși vin cu o opinie mixtă între cele două teorii educaționale. Sunt de
părere că acești elevi pot trece printr-un proces de dezvoltare intelectuală treptată. Astfel:
Elevii ar trebuii introduși pentru prima dată într o clasa specială compusă din elevi cu
aceleași deficiențe astfel creându se clase speciale categorisite pe diferite afecțiuni (ex: o clasa
destinată elevilor cu deficiențe de auz, o clasa pentru elevii cu deficiențe de văz, ș.a.m.d).
Aceștia vor fi pregătiți de cadre didactice bine instruite pentru ai ajută în trecerea la următoarea
etapă și anume integrarea într-o scoală generală după trecerea unor stagii de examinare
amănunțită. Prin acest mod cred de cuvință că elevii vor avea o șansă de integrare net superioară
celor două concepte separate., cel integraționist și cel al segregării
În concluzie voi încheia cu un citat din Platon care cred că definește acest subiect în
totalitate: "Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai
îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea legiuitorul trebuie să facă din educaţia
copiilor prima şi cea mai serioasă din preocupările sale.
Bibliografie:
1. Campbell, W, J – The influence of home environment on the eucational progress of
selective secondary school children, British Journal of Educational Psychology, 1992
2. Courtis, S. A – The influence of certain social factors upon scores in the Standfort
achievemnet tests, The Journal of Educational Research
3. Gilliy, m; Rossi, P – L’avance scolaire: les conditions de sa reussite, Croissance de
l’enfant, genese e l’homme, 2001
4. Gilly M, - Influence du milieu social et de l’age sur le progression scolaire a l’ecole
primaire, Bulletin de Psychologe, 1997
5. Grunebaum, M.G – A study of learning problems of children : casework
implications,Social Casework, 1999
6. Panaite, D., (2003), Instrumente de lucru și strategii didactice în educația integrată, Ed.
Diagonal, Bacău
7. Ungureanu, D., (2000), Educația integrata și şcoala incluzivă, Ed. De Vest, Timișoara
8. Vrășmaș, T., (2001), Educația integrata și/sau incluzivă, Ed. Aramis, București.
9. Vrășmaș, T., Moșu, I., (1999), Cartea Alba RENINCO (integrarea / includerea copiilor cu
dizabilități, Ed. Pro Humnitae, București
10. VERZA, E. , PAUN, E. „Educația integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
11. POPESCU, E. , PLESA, O.(coord) „Handicap, retardare, integrare”, București, Pro
Humanita, 1998
12. VRASMAS, T. „ Învățământ și⁄sau inclusiv”, Ed. Aramis, 2001
13. DIACONU, MIHAI; „Educația şi dezvoltarea copilului”, București, Editura ASE, 2007