Bullying-ul printre copii și

adolescenți, pe înțeles
ce înseamnă, la modul general „bullying-ul”?
Se pare că, în ultima perioadă suntem un pic confuzi în legătură cu

acest subiect pentru că dacă până acum câțiva ani, subiectul bullying-

ului nu era luat în serios și nu era considerat o problemă, acum, am

senzația, că am trecut un pic în cealaltă extremă și tot ceea ce

înseamnă conflict între copii, adulții tind să-l catalogheze ca și

bullying.

Acesta ca să se numească bullying trebuie să aibă câteva aspecte.

Primul aspect, într-un conflict, trebuie să fie o poziție de

superioritate (cineva să fie mai mare, mai puternic decât celălalt). Al

doilea ingredient este intenția (intenția de a face rău, de a face mișto

de cineva, de a-l răni într-o anumită formă, etc.) și al treilea element

este receptivitatea (dacă acest comportament se întâmplă doar o

dată, nu putem să-l catalogăm drept bullying, dar dacă acest

comportament agresiv, se repetă de mai multe ori atunci poate fi

catalogat drept bullying).

Doar atunci când avem aceste 3 elemente putem să spunem că

asistăm la un fenomen de bullying.

De ce unii copii/adolescenți simt necesitatea de a apela la

bullying, care sunt cauzele acestui tip de comportament?
Bullying-ul este, de foarte multe ori, un comportament de imitație –

copiii fac ce văd la ceilalți, mai ales la adulții din jurul lor. La modul

general, societatea noastră este una bazată pe diferite forme de

bullying. Noi ca și adulți suntem supuși la diverse forme de bullying în

interacțiunea pe care o avem cu autoritatea. Și, dacă ne uităm la faptul

că, copiii de obicei modelează lumea în care ei trăiesc, prima cauză a

bullying-ului este faptul că acest fenomen există printre adulți, un

fenomen care există în modul în care funcționează societatea de

foarte multă vreme. Astfel, în primul rând, avem tipul de societate în

care trăim și faptul că asta se întâmplă de regulă în interacțiunile pe

care le avem.

După societatea, care acceptă tacit acest fenomen, este ceea ce se

întâmplă cu copilul în viața de familie. Educația noastră, interacțiunea

cu copiii noștri se bazează pe forme de agresivitate (bătaie, pedeapsă,

amenințare, umilire, etichetare) – toate aceste forme prin care

interacționăm cu copiii noștri în numele educației sunt forme care de

fapt nasc în copil foarte multă frustrare, frica față de ceilalți și față de

autoritate. În același timp, naște dorința copilului de a se manifesta

undeva și de a-și manifesta puterea, de a se simți important și atunci

poate să facă asta cu cineva care este mai mic decât el, cu cineva

care este mai slab decât el, cu cineva care nu poate să riposteze.

Copilul își manifestă aceste frustrări și dureri adunate în această

formă în care agresează pe ceilalți crezând că asta îl va face să se

simtă mai bine, crezând că asta îl va ajuta să-și liniștească tumultul

interior, furia interioară, tristețea interioară.

 Ce trebuie/nu trebuie să facă părinții unui copil
agresor/copil care este agresat?
 Cazul copilului care agresează 
Cred că ceea ce este important să înțelegem în fenomenul bullying-

ului este faptul că, atât copilul care agresează, cât și copilul care este

agresat sunt victime. Copilul care ajunge să facă bullying, de obicei,

este un copil care suferă, care a trecut prin anumite traume acasă sau

la școală, este un copil care poate a fost supus unei anumite forme de

bullying din partea părinților sau adulților din viața lui. Este un copil

care nu a avut suficientă atenție, suficientă iubire, care nu a avut acel

spațiu de siguranță în care să crească și atunci are nevoie să obțină

acel spațiu în care să fie văzut, auzit, cu forța pentru că nu știe cum să

facă altfel.

În primul rând cea mai mare greșeală care o facem atunci când copilul

are un comportament de genul acesta este să-l învinovățim și mai

tare, să-l catalogăm ca agresor, să-i mai adăugăm încă o etichetă, să-l
 mai supunem încă unui stres, să-l mai rușinăm încă o dată sau să-l

pedepsim pentru lucrurile pe care le face.

Dacă doresc să descurajez un comportament, în primul rând o să

vreau să înțeleg ce se întâmplă și de unde vine reacția copilului, de

unde vine comportamentul lui, ce se întâmplă în viața lui, ce se

întâmplă în interacțiunile pe care le are , cum pot eu, ca părinte, să

intervin și să comunic cu acest copil. Ce fel de relație trebuie să am ca

să-l ajut să se descopere pe sine, să-și găsească puterea interioară, să

aibă încredere în el și în mediu, să nu mai fie într-o stare de alertă

permanentă și atunci acesta poate să revină la comportamente mai

adecvate.

 Cazul copilului care este agresat 

Portretul acestui copil nu este foarte diferit față de cel al copilului care

face bullying, adică este doar o altă față aceleiași monede. Copiii

foarte mult se mișcă în acest rol – între victimă și agresor. În anumite

contexte sunt victime, în anumite contexte sunt agresori – în funcție

de zona de putere pe care o simt. La modul general copilul care

ajunge victimă este tot un copil care se simte foarte neajutorat, care

nu are încredere în el, care crede că nu are susținere de la adulți și

crede că adulții din viața lui nu îl vor ajuta dacă el va spune ce i se

întâmplă. Are o relație defectuoasă cu adulții din viața lui, într-o

anumită formă. Este nesigur, are sistemul de alarmă permanent activ,

este un copil care nu îndrăznește să spună sau să facă anumite

lucruri.

El este o victimă a bullying-ului la școală, dar poate să fie o victimă a

bullying-ului inclusiv acasă prin modul în care părinții interacționează

cu el. La modul general, de obicei, există diferite categorii de copii

care pot să ajungă victime ale bullying-ului. Sunt copii cu diferite

dizabilități, preferințe speciale, sunt  copii mai mici de înălțime, dintr-o

anumită clasă  sau care cumva nu sunt atât de puternici și prin statura

lor sunt niște victime mai ușoare.

Un copil care este victimă a bullying-ului arată anumite semne. Poate

să aibă schimbări de temperament, poate să aibă schimbări de rutină,

poate să nu mai învețe atât de bine, poate să refuze să meargă la

școală, poate să aibă insomnii sau să fie mult mai furios acasă sau

dezechilibrat emoțional. Se poate retrage, stă mai mult la el în cameră,

nu vorbește. Poate veni cu lucruri lipsă, cu lucruri rupte, să zică că a

pierdut chestii. Puteți să vă uitați pe corp dacă nu au ceva urme după

ce vin de la școală. Sunt modalități prin care putem să ne dăm seam

ce se întâmplă cu acest copil.

Dacă copilul a devenit victima bullying-ului, în primul rând, trebuie să

vorbim cu copilul, să vedem ce se întâmplă să ne arătăm

disponibilitate și sprijinul și că vrem să-i spunem că vedem că se

întâmplă ceva. Dacă copilul nu vorbește, putem să rugăm profesorul

să fie mai atent în caz că observă că i se întâmplă ceva pentru că s-au

observat anumite schimbări în comportamentul lui.

Este important ca părinții să conștientizeze faptul că fenomenul

de bullying este unul ce ține de dinamica grupului, de

interacțiunile din interiorul grupului.

Mai mult decât atât, nu ar trebui să așteptăm ca bullyingul să se

întâmple (sau să bănuim că se întâmplă), ci ar trebui să adresăm

aceste întrebări ca parte a discuțiilor obișnuite pe care le avem cu

copii despre ce li se întâmplă la școală. Întrucât școala nu  este

importantă doar pentru că asigură succesul academic al copilului,

ci și pentru echilibrul lui emoțional, fără de care succesul

academic nu este posibil.

Rolul nostru este să îi ajuta pe copii noștri să înțeleagă că

bullyingul este un fenomen răspândit și că nu este normal să fie

făcuți să se simtă inferiori, lipsiți de merite sau de calități, și nici ei

la rândul lor nu au dreptul de a -i face pe alți copii să se simtă

astfel.
 Absenteismul si rolul familiei in
abandonul scolar
Absenteismul este primul factor asociat în mod direct
cu abandonul şcolar.

 Pentru a putea lua măsurile optime de prevenire a

absenteismului, care este de altfel primul pas spre abandonul
şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care pot genera în
rândul elevilor acest fenomen:
 Cauze care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a
elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de interes, încredere
scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, imagine de
sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale
reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de
alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor);
 Cauze care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale
familiei: sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, în familie
părinţi sunt foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate;
 Cauze care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia
profesor-elev): presiunea grupului, supraîncărcarea şcolară,
comunicarea defectuoasă elev-profesor (ironizarea, umilirea
elevului), frica de evaluare, conflict cu colegii, incompatibilitate
între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta educaţională
a şcolii; formă de apărare împotriva disciplinei excesiv de
rigidă şi severă


Reducerea absenteismului
Ce am putea face noi ca parinti pentru a reduce nivelul
absenteismului şcolar? Dintre recomadările specialiștilor
putem menționa
 Să permanent cu copilul tău;
 Să Păstrăm o relaţie de comunicare cu cel puţin un profesor de la şcoala
în care învaţă copilul.
 Să nu evită să mergi la şedinţele cu părinţii doar din cauza notelor
proaste şi a numărului de absenţe prea multe;
 Să Nu încercam să găseşti o scuză faţă de alţii pentru absenţele copilului
tău.
 Să Acceptăm realitatea şi să încearcăm să ne gândim de-acum încolo ce
putem să facem pentru ca lucrurile să se schimbe;
Măsuri de prevenire a absenteismului
În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen se pot lua
următoarele măsuri:
 realizarea unui parteneriat între şcoală şi familie – legătura părinţilor cu
şcoala, cu profesorii;
 intervenţia familiei în educarea copilului – asigurarea frecventării zilnice
a programului;
 În conformitate cu art. 47 (2) din Legea 272 / 2004 privind protecţia copilului şi
promovarea drepturilor copilului, aveţi obligaţia de a asigura frecventarea cu
regularitate a cursurilor şcolare din învăţământul obligatoriu de către copilul d -
voastră.
 În plus Legea nr. 1 / 2011, Legea Educației Naționale stipulează următoarele:
 · Art. 16 (1) - învățământul general obligatoriu este de 10 clase.
 · Art. 86 (3) - Părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea
elevului, pe perioada învățământului obligatoriu.
 · Art. 360. — a) nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), din culpa părintelui sau a
tutorelui legal instituit, consti tuie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă
 între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de
părinte sau de tutorele legal.
 ·
 Faţă de aspectele mai sus menţionate vă solicităm implicarea fermă pentru a asigura
frecventarea integrală a cursurilor de către copilul dumneavoastră .

 discuţii cu elevul pentru identificarea cauzelor insuccesului şcolar,

insucces şcolar datorat neadaptării la mediul şcolar din care face parte;
 cunoaşterea anturajului copiilor, întrucât acesta joacă un rol foarte
important în delimitarea succesului sau insuccesului şcolar deoarece
grupul de prieteni (extrafamilial) influenţează aspiraţiile şcolare şi
profesionale ale elevului;
 atitudine caracterizată prin afecţiune şi înţelegere ce conduce la crearea
unui climat educativ pozitiv, în care buna dispoziţie şi încrederea
reciprocă se răsfrâng pozitiv asupra activităţii de învăţare prin
intermediul factorilor motivaţionali întreţinuţi de laudele şi încurajările
care predomină;
 cooperarea părinţilor cu dirigintele; supravegherea discretă a prezenţei
elevului la şcoală, legătura permanentă cu dirigintele


 Noi ca părinți trebuie să-i încurajăm și să-i facem să înțeleagă

că doar prin educație se poate dezvolta și pot avea un viitor
de success.