CAUZELE ȘI PREVENIREA EȘECULUI ȘCOLAR

,,Educatori, învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii!”

(J.J. Rousseau)

Cuvinte cheie:eșec școlar, succes școlar, criză educațională, ambianță educațională.

Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor
un apel şi un avertisment devenit celebru:,,Educatori, învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii!”
Marele pedagog francez semnala o carenţă majoră a educației – ignorarea copilului, a
aspiraţiilor, a intereselor şi posibilităţilor sale. Având în vedere criza educațională cu care se
confruntă România secolului XXI, determinarea cauzelor eșecului școlar capătă o importanță
deosebită.
Specialiștii în domeniu avertizează asupra pericolului cronicizării fenomenului:
„Frecvența cu care se produce eșecul școlar în instituțiile de învățământ și mai ales, aspectul
de fenomen cronicizat (permanentizat) pe care el poate să-l dobândească adeseori ne
determină să-l privim cu toată responsabilitatea” 1
Elevii care se confruntă cu eșecul școlar vor avea de suportat consecințele negative
ale acestuia nu doar în plan psihologic individual, ci și în plan social. De altfel, consecințele în
plan social vor fi de lungă durată întrucât eșecul școlar va afecta dezvoltarea individului de-a
lungul întregii vieți. Studiind în profunzime fenomenul, pedagogii au așezat în paralel
conceptul de succes/ reușită școlară și conceptul de eșec școlar. Analiza comparativă a celor
două concepte a scos în evidență importanța succesului școlar asupra dezvoltării armonioase a
elevilor, precum și necesitatea identificării unor modalități adecvate de combatere a eșecului
școlar.
Definiția conceptului de succes școlar este destul de amplă deoarece acesta reprezintă
o realitate școlară complexă și se referă și la reușita elevilor în activitatea postșcolară:
„succesul școlar se raportează la totalitatea rezultatelor elevilor, atât în ceea ce privește
nivelul de pregătire științifică, acumularea cunoștințelor și formarea abilităților de aplicare a
acestora, cât și dezvoltarea capacității intelectuale, formarea unor trăsături de personalitate, a
interesului și motivației față de învățătură, a capacității de a se instrui, de a deveni”. 2 În teoria
pedagogică actuală, sancționarea insuccesului prin repetarea clasei este o problemă intens
dezbătută.
1
Rudică, Tiberiu,( 1998) „Devierile comportamentale și combaterea lor”, în Cosmovici, Andrei, Iacob,
Luminița (coord.), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași pp.74.
2
Cerghit, I.( 1996)., Didactica. Manual pentru clasa a X-a – școli normale, EDP, București, p. 143.

1
 Cei care sunt în favoarea repetării clasei ca modalitate de remediere a insuccesului
școlar aduc ca argumente efectul benefic al omogenizării clasei și sprijinul acordat elevilor
care nu pot ține pasul cu colegii lor. În opoziție cu aceștia, cei care sunt pentru renunțarea la
repetarea clasei menționează scăderea interesului și motivației elevilor pentru actul instructiv-
educativ.
Din punctul meu de vedere, reușita școlară în ansamblul ei trebuie diferențiată de
ceea ce Vrabie numește „reușita la învățătură – etichetată prin notă” 3. Drept urmare, nota în
sine nu trebuie să devină principalul factor motivațional care să declanșeze activitatea de
învățare: „Elevul trebuie să ajungă să învețe nu numai pentru a lua un examen, a evita o
pedeapsă, a obține nota dorită, ci înainte de toate pentru a asimila elementele culturii și
civilizației contemporane care să-i permită să se dezvolte singur, prin autoeducație, după ce
termină un anumit ciclu școlar, și mai ales pentru a face față situațiilor imprevizibile pe care
viața, profesiunea le va ridica.”4. Cu tact, dăruire și răbdare, profesorul va dirija activitatea de
învățare astfel încât să dezvolte motivația intrinsecă a elevilor care va conduce la reușita
școlară. În principal, reușita/ nereușita elevilor este influențată de un cumul de factori interni
și externi.
Dacă factorii interni sunt de natură biologică și psihologică, factorii externi se referă
la cadrul în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă. Factorilor biologici (vârsta,
dezvoltarea fizică, potențialul de muncă) li se adaugă factorii psihologici (dezvoltarea
intelectuală, atitudinea, interesele, aspirațiile, etc.). Un rol la fel de important îl au factorii
sociali și factorii pedagogici (mediul familial, cadrul didactico-material al școlii, resursele
disponibile, etc.).
Profesorii cu adevărat responsabili vor ține cont de contribuția specifică a fiecărui
factor și vor interveni pentru a asigura condițiile necesare reușitei școlare. Potrivit lui Vrabie
există trei tipuri de condiții care asigură reușita la învățătură: ,,elaborarea obiectivelor și a
sarcinilor didactice concrete; creșterea calității instruirii școlare prin diversificarea metodelor
și mijloacelor didactice și organizarea unui învățământ diferențiat în funcție de posibilitățile
de dezvoltare ale fiecărui elev. În activitatea sa, profesorul trebuie să țină cont de cauzele
eșecului școlar, fie că este vorba despre un eșec școlar de tip cognitiv care constă în
incapacitatea elevilor de a îndeplini obiectivele pedagogice, fie că este vorba de un eșec școlar
de tip necognitiv care vizează inadaptarea elevilor la exigențele ambianței școlare”5.

3
Vrabie, Dumitru, (2000)Psihologia educației, Editura Evrika Brăila. , p. 299.
4
Ibidem p., 300.
5
Ibidem pp.,303-308.

2
 Rudică examinează în mod detaliat patru cauze majore ale eșecului școlar: ,,cauze
care țin de elev, care țin de școală, care țin de familie și cauze generale care țin de ambianța
educațională.
Cauzele eșecului școlar care țin de elev sunt fie de natură fizică, fie de natură
psihologică. Cauzele de natură anatomo-fiziologică (malformații corporale sau deficiențe
senzoriale) pot da naștere unor complexe de inferioritate, unor episoade de nervozitate sau
agresivitate, dar și unei tendințe accentuate de izolare”6.
Dintre cauzele psihologice individuale de origine endogenă, deficiența mentală,
autismul infantil și hiperexcitabilitatea sunt extrem de greu de gestionat. Comportamentul
didactic al profesorului se va adapta în funcție de ritmul mai lent al activității intelectuale a
unor elevi sau de gradul de irascibilitate al unor persoane hiperemotive. Situațiile conflictuale
sau de frustrare severă stau la baza cauzelor psihologice individuale de origine exogenă care
conduc la stări depresive sau de șoc emoțional. În acest caz, profesorul va acționa ca un
mediator al diferitelor tipuri de conflict.
Cauzele eșecului școlar care țin de școală acoperă o gamă largă de situații cum ar fi:
rigiditatea ritmurilor de învățare; diferențele de exigențe între profesori și școli; lipsa
preocupării față de particularitățile psihologice ale elevilor; numărul mare de elevi dintr-o
clasă; eterogenitatea clasei de elevi; stilurile didactice deficitare și deficiențele privind
resursele școlare și managementul general al învățământului. În plus, un mediu familial
favorizant va conduce la dezvoltarea în condiții optime a elevilor în timp ce un mediu familial
conflictual va exercita o influență nefastă asupra capacității de concentrare, dar și asupra
capacității de muncă a elevilor.
Cauzele eșecului școlar care țin de ambianța educațională au un grad mai mare de
generalitate întrucât se referă la modul în care statul și diferite alte instituții abordează
procesul de învățământ în integralitatea sa. Înainte de a încerca să combată eșecul școlar,
cadrul didactic trebuie să colaboreze cu părinții și psihologul școlii pentru a înțelege cu
exactitate cauzele care au condus la insuccesul elevului. În această privință, Vrabie
menționează o condiție esențială în prevenirea și înlăturarea eșecului școlar: „combaterea
eșecului școlar presupune o abordare strict individuală a elevului în cauză”7.
Întrucât profilaxia este mai ușoară decât îndreptarea ulterioară a situațiilor de
insucces școlar, se recomandă intensificarea eforturilor de examinare medicală și psihologică

6
Rudică, Tiberiu,( 2005 „Devierile comportamentale ale elevilor și combaterea lor. Eșecul la învățătură și
prevenirea lui”, în Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didac)tice, Editura Polirom, Iași. pp. 216-222
7
Vrabie, Dumitru, (2000)Psihologia educației, Editura Evrika Brăila.pp. 309.

3
a copiilor la vârstă preșcolară sau școlară mică. La nivelul mediului școlar, profesorii trebuie
să dea dovadă de un grad sporit de adaptabilitate la particularitățile de vârstă, dar și a celor
individuale ale elevilor. În funcție de tipologia elevilor rămași în urmă la învățătură, se pot
organiza clase, grupe sau ore de recuperare pentru elevii care se află în diverse situații de eșec
școlar.

STUDIU DE CAZ:
Pentru a scoate în evidență importanța celor trei factori despre care am vorbit voi
prezenta un studiu de caz, am ales două mari personalități: Laura Bridgman și Helen Keller
deșii sau născut din punct de vedere medical sanatoase in urma unei boli numite ,, febra
creierului ” la vârsta de 18 luni acestea au rămas fără auz,miros și vedere. Având în vedere
aceste deficiențe ele au primit o educație, această educație fiind influențată de cauzele despre
care am vorbit anterior.
Laura Bridgman (21 decembrie 1829 - 24 mai 1889) este cunoscută ca primul
copil american surd-orb care a obținut o educație semnificativă în limba engleză. Familia ei a
fost lovită de scarlatină când Laura avea doi ani. Boala le-a ucis pe cele două surori mai mari
Deși și-a revenit treptat, a rămas surdă și oarbă și fără simțul mirosului sau al gustului. Mama
Laurei a ingrijit-o bine și i-a arătat afecțiune, dar Laura a primit puțină atenție din partea
restului familiei sale. A fost educată la Instituția Perkins pentru nevăzători sub conducerea lui
Samuel Gridley Howe. Întregul proces a arătat că are inteligență umană, ceea ce a necesitat
doar stimulare, iar propriul interes pentru a învăța a devenit mai doritor pe măsură ce a
progresat În cele din urmă, ea a primit o educație largă. Bridgman a trăit o viață relativ
liniștită și inegalabilă la școală. Nu a devenit niciodată profesoară cu normă întreagă, dar a
asistat tinerele fete nevăzătoare la cursurile lor de cusut, unde a fost considerată „pacientă, dar
instructoare solicitantă”. În 1872, mai multe căsuțe pentru fetele nevăzute au fost adăugate în
campusul Perkins, iar Bridgman a fost mutată din casa mai mare a Instituției într-una dintre
ele. Bridgman,era mereu dornică să comunice cu cineva în limbajul semnelor, a avut prietenă
pe Anne Sullivan când au împărțit o căsuță la începutul anilor 1880.

Helen Adams Keller

S-a născut pe 27 iunie 1880 în Tuscumbia, Alabama. Helen Keller este prima dintre
cele două fiice al lui Arthur H.Keller și Katherine Adams Keller cea de-a doua soție cu
douăzeci de ani mai mică. A mai avut doi frați vitregi. În timpul Războiului Civil, tatăl său a
servit ca ofițer în Armata. Familia sa nu era deosebit de bogată și realiza venituri din plantația

4
de bumbac ce o dețineau. Mai târziu, Arthur devine redactorul șef al unui ziar local
săptămânal numit « North Alabamian ».
Helen Adams Keller a fost un autor, lector și activist politic american, care este
amintit ca prima persoană orb-surdă care a obținut o diplomă de licență. Keller a fost un
activist activ pentru antimilitarism, drepturile muncii, sufragiul femeilor,socialismul și multe
alte cauze similare.
Hellen a urmat școala Cambridge pentru tinerele doamne în pregătirea pentru
admiterea la Colegiul Radclife din 1900. A absolvit la vârsta de 24 de la instituție ca prima
persoană orb și surdă pentru a obține o diplomă de licență de arte. Hellen a învățat și a devenit
un vorbitor reușit și a putut auzi citind buzele oamenilor prin mâinile ei. Și-a început cariera
în scris la Radclife. În 1903, ea și-a publicat autobiografia, "Povestea vieții mele","Lumea în
care trăiesc" și seria socialismului "Din întuneric" care a fost publicat în 1913.
Keller a devenit o mărturie a lumii că oamenii cu surdo-orbi sunt capabili să învețe să
comunice și pot face lucrurile pe care le-ar putea face oamenii obișnuiți. Keller este un idol
pentru mulți oameni din întreaga lume atât surzi, cât și orbi.
În concluzie, rolul cadrelor didactice în gestionarea eșecului școlar este vital. Printr-o
relație strânsă cu familia și diferite instituții ale statului cât și printr-o cunoaștere foarte bună
a fiecărui elev în parte, aceștia vor putea fie să prevină, fie să acționeze în mod adecvat în
vederea combaterii eșecului școlar. Astfel, cadrele didactice calificate și motivate în
activitatea pe care o desfășoară vor crea un climat psihopedagogic reconfortant și stimulator
pentru dezvoltarea armonioasă a tuturor elevilor, indiferent de particularitățile de vârstă și
individuale ale acestora.

5
 Bibliografie:

1. Cosmovici, A.,( 1998.) Iacob, L. (coord.): Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi.
2. Cerghit, I.( 1996)., Didactica. Manual pentru clasa a X-a – școli normale, EDP, București.
3. Rudică, T.,( 1998) „Devierile comportamentale și combaterea lor”, în Cosmovici, A.,
Iacob, L. (coord.), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași.
4. Rudică, T.,( 2005 „Devierile comportamentale ale elevilor și combaterea lor. Eșecul la
învățătură și prevenirea lui”, în Cucoș, C. (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare și grade didac)tice, Editura Polirom, Iași.
5. Sălăvăstru, D.,( 2004), Psihologia educaţiei, Iaşi, Polirom.
6. Vrabie, D., (2000)Psihologia educației, Editura Evrika, Brăila.
- https://sv.wikipedia.org/wiki/Laura_Bridgman (vizitat azi 10-03-2020)
-https://www.britannica.com/biography/Laura-Dewey-Bridgman (vizitat azi 10-03-2020)
-http://authorscalendar.info/hkeller.htm (vizitat azi 10-03-2020)
-https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/istorie-%C8%99i-cultur%C4%83/helen-
keller-1779811/ (vizitat azi 10-03-2020)