Problematica abordata este des intalnita in invatamantul romanesc.

Esecul
scolar determina de foarte multe ori devieri de comportament sau chiar
abandonul scolar, daca nu este recunoscut din timp si nu se iau masuri. Este
important ca cei implicati in educatie sa fie atenti la semnalele pe care elevii le
transmit si sa-si realizeze in primul rand in propriile metode reglajele necesare
pentru evitarea unor astfel de situatii.

1.

FACTORII INTERNI SI EXTERNI AI SUCCESULUI/ESECULUI SCOLAR

Insuccesul scolar (ramanerea in urma la invatatura, esec scolar) consta in

neindeplinirea de catre elevi a cerintelor obligatorii din programe, fiind efectul
discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate. Deoarece inteligenta
scolara nu este o valoare psihica absoluta, eficienta ei va fi conditionata tot
timpul de intreaga viata psihica a elevului, mai ales de particularitatile afectivmotivationale si volitive ale personalitatii.
Tiberiu Kulcsar spunea ca: Pedagogul nu se poate multumi insa numai cu
detectarea trasaturilor de personalitate ale elevului, intrucat prin disciplina de
specialitate pe care o preda el este chemat sa realizeze, alaturi de instruirea,
informarea elevului si sarcina delicata a formarii conditiilor interne, a premiselor
psihologice ale succesului scolar (Kulcsar, 1978). Dezvoltarea personalitatii are
o anumita istorie individuala cu o fundamentare aflata in familie. Aceasta
reprezinta principalul factor de socializare si are un rol major in formarea
ierarhiilor valorilor individuale. Aspiratiile familiei sau lipsa acestora creeaza o
motivatie mai mare sau mai mica pentru scoala. In afara motivatiei, Kulcsar
(1978) mai identifica si alti factori care survin in activitatea de invatare: nivelul
de aspiratie si angajarea eului in sarcina scolara; stenia si astenia: oboseala la
elevi; stabilitatea sau instabilitatea emotionala; conflictele familiale si tulburari
afective; increderea in sine si autoreglarea;
1.1.

NIVELUL DE ASPIRATIE SI ANGAJAREA EULUI IN SARCINA SCOLARA

In vederea sprijinirii elevilor si pentru evolutia pozitiva a acestora in situatiile

scolare, este important sa se tina cont de faptul ca in aceste situatii sunt

implicate nu doar inteligenta, ci si nevoia lui de dezvoltare, ambitia, motivatia
intrinseca. Cunoasterea capacitatilor sale de implicare poate sa ofere un
indicator dupa care un cadru didactic sa se orienteze in stimularea elevilor.
De asemenea un rol important il are si familia, dar si clasa din care acesta face
parte. Acestea creeaza mediul in care un copil se poate simti incurajat si
stimulat, iar randamentul sau in invatare va fi foarte ridicat sau poate sa fie
unul frustrant prin lipsa de motivare.
Intre succesul scolar si nivelul de aspiratie exista o relatie de interactiune.
Astfel, insuccesul determina un nivel de aspiratie scazut, care la randul sau
poate reduce performanta scolara. Cei mai afectati elevi de un esec scolar
prezinta un grad scazut de toleranta la frustrare, iar aceasta apare atunci cand,
din cauze externe sau interne (deficiente, neincredere in sine, teama de
insucces etc.), nu-si poate satisface anumite trebuinte
De asemenea, in afara de nivelul de aspiratie personal, mai exista si aspiratiile
grupului social, din care face parte elevul. In general aspiratiile elevului
evolueaza pe fondul interactiunilor sociale pentru o apropiere de aspiratiile
grupului din care face parte, fara a se sterge insa diferentele individuale. Nivelul
de aspiratie si cel de performanta pot sa fie ascendente, performanta depasind
aspiratia, realizandu-se autodepasirea. Caracterul autoreglator al activitatii
elevului este evidentiat de schimbarile nivelului de aspiratie in functie de
modificarea performantei scolare.
1.2.

STENIA SI ASTENIA: OBOSEALA LA ELEVI

Kulcsar (1978) se mai referea si la stenia/astenia la elevi. Acestea pot sa

influenteze reusita scolara a elevilor. Cei foarte obositi sunt lenti, nu manifesta
interes pentru activitate, la clasa prefera sa stea linistiti in banca fara a se
implica. Acasa comportametul lor este similar. Desi au capacitati intelectuale,
oboseala ii impiedica sa fie foarte motivati si activi.
La polul opus se situeaza elevii stenici. Acestia sunt energici, activi la clasa, se
implica in diferite activitati. Rezistenta la efort este ridicata, astfel incat pot sa
faca fata cu usurinta solicitatilor scolare si extrascolare.

1.3.

STABILITATE-INSTABILITATE EMOTIONALA

H.J. Eysenck adauga o noua dimensiune cercetarilor lui Jung asupra tipului
temperamental prin introducerea factorului de stabilitate/instabilitate
emotionala. Rolul acestora se vede in modul in care un elev raspunde
activitatilor scolare. Un elev instabil din punct de vedere emotional nu se
concentreaza pe durata lunga de timp, atentia sa fiind fluctuanta.
Instabilitatea isi are gradul sau de normalitate, pana la o anumita varsta, dar
prin educatie, ea se reduce in mod treptat, in functie de temperamentul
fiecaruia. Socurile emotionale repetate, suferite de copil in familie (familii
dezorganizate, cu parinti alcoolici) duc insa la permanentizarea si accentuarea
acestei instabilitati.
1.4. CONFLICTE FAMILIALE SI TULBURARI AFECTIVE
Familia reprezinta nucleul social central in determinarea evolutiei unui individ.
Familia reprezinta universul afectiv, social si cultural al viitorului adult.
Situatiile traite repetat si intens de catre copil cristalizeaza trasaturile si
coordonatele personalitatii. Convingerile fiecaruia sunt invatate intai acasa, apoi
si prin intermediul scolii, dar si interactiunea cu semenii. De aceea exista familii
care sunt aproape de copil, il sustin si se implica in viata scoalara a acestuia,
dar si familii care au un efect opus. O ambianta familiala tensionata, lipsa de
afectiune dintre soti, deseori insotita de vicii, de certuri si acte de violenta,
determina un mediu nefavorabil dezvoltarii normale a copilului. Din punct de
vedere psihic si social acesti copii sunt traumatizati, ei intrand in scoala fara
achizitii elementare, ceea ce determina de cele mai multe ori esecul scolar.
1.5. INCREDEREA IN SINE SI AUTOREGLAREA
In reglarea activitatii scolare participa mecanisme intelectuale, dar si activitatea
intelectuala trebuie reglata. Capacitatea de autoreglare este o abilitate sintetica
rezultata din confluenta factorilor cognitivi, afectiv-motivationali si volitivcaracteriali. Fara aceasta capacitate reusita scolara ar sta sub semnul indoielii.
Reglarea psihica are in general o functie adaptativa, iar principala modalitate de
formare este invatarea. De asemenea, controlul si reglarea psihica se centreaza
in jurul consiintei de sine. Autocontrolul si autoreglarea prezinta trasaturi

specifice, in functie de natura activitatii, prezentand diferente individuale si de

varsta. De aceea, autoreglarea adaptativa implica asimilarea factorilor externi
cat si acomodarea personalitatii la acestia. Un alt factor important, implicat in
activitatea scolara este anxietatea.
1.6. ANXIETATEA
Studiile de specialitate au demonstrat ca cei mai multi copii dezvolta la varsta
mica diverse fobii. In conditii normale, in cazul unor familii suportive acestea se
atenueaza in timp sau chiar dispar. Unii copii insa, mai ales cei proveniti din
familii cu parinti autoritari, pot sa ramana cu aceste trasaturi care in timp sa se
dezvolte in anxietati. Un rol similar il are si cadrul didactic de la clasa. Acesta
poate sa fie un factor anxios sau unul de suport si stimulare. Mai ales pentru
prescolarul care paseste in clasa I si traieste intens atat desprinderea de familie,
cat si indepartarea de un mod de invatare preponderent ludic catre unul mai
putin atractiv centrat mai mult pe activitati de invatare, este important sa
intalneasca un cadru didactic care sa-l ajute sa inlature starile anxioase pentru
un succes scolar motivant si incurajator.
In general, anxietatea intensifica starile impulsului, fiind o potentiala sursa de
motivatie, in sensul energizarii procesului de invatare. In cazul unei invatari
mecanice si a altor tipuri, mai putin dificile, de invatare constienta, anxietatea
actioneaza pozitiv. Ea poate sa devina inhibitoare asupra unor teme mai
complexe. Pe masura ce se dobandeste o anumita experienta, anxietatea isi mai
pierde din caracterul amenintator. Sarcina cadrului didactic consta in a ajuta
copilul anxios sa obtina succese scolare pentru a inlatura neincrederea in sine a
acestuia. Ziemowit Wlodarski identifica trei categorii in care pot fi incadrati
numerosi alti factori care determina rezultatele invatarii: particularitatile
elevului; factori care caracterizeaza situatia de invatare; particularitatile cadrului
didactic.
In viziunea aceluiasi autor, elev este oricine, daca invata, indiferent de varsta si
de conditiile in care se desfasoara procesul invatarii. Deci elev este si copilul,
care incepe sa vorbeasca si adultul care-si perfectioneaza calificarea
profesionala. In afara de acesti factori interni, exista si factorii externi care
influenteaza randamentul scolar.

Desi s-a mai prezentat influenta familiei, rolul acesteia este prea mare pentru a
nu mai fi amintita. Se spune ca familia reprezinta un fel de personalitate
colectiva. Initiativa, fermitatea in actiuni, curiozitatea sau spiritul obiectiv de
autoevaluare depind de o serie de trasaturi pe care le are familia in care traieste
copilul. Parintii constituie miezul grupului familial, insa copilul nu sufera doar
influenta adultilor ci si a celorlalti copii (frati/surori,vecini,verisori etc.).
Cercetarile si faptele de viata au demonstrat ca majoritatea conflictelor dintre
frati sunt determinate de pozitia copilului in familie. Alt factor negativ venit din
partea familiei este reprezentat de dezacordul dintre cerere si oferta, unii parinti
exagerand in cerintele fata de copii. Defectele copilului nu reprezinta decat
partea vizibila a unui conflict intre parinte si copil.
2.

DIAGNOZA, PREVENTIA SI RECUPERAREA ESECULUI SCOLAR

In cadrul acestui capitol trebuie analizate atat probleme legate de metodele de

diagnostic, strategiile de preventie, cat si variabilele in evaluarea scolara si
personalitatea profesorului. Personalitatea profesorului se vor raporta la
activitatea de invatare a elevului, deoarece realizarile acestuia din urma depind
de profesor si de personalitatea acestuia.
2. 1. PERSONALITATEA PROFESORULUI
Profesia de profesor este, in societatea contemporana, o meserie nu foarte
solicitata, dar nici evitata. Profesiunea intelectuala, respectata in general nu
ofera celui care o practica putere, influenta sau venituri foarte mari. Insa, in
anumite situatii, confera satisfactii, alegerea profesiunii de profesor, tinand mai
mult de vocatie sau de continuitate in meserie.
In majoritatea statelor, aceasta profesie este cautata mai mult de femei,
deoarece, se presupune, ca acestea sunt mai capabile sa reliefeze dimensiunea
expresiva si afectiva a acesteia (nu exista studii propriu-zise in Romania care sa
confirme acest lucru, ci sunt doar simple constatari). De asemenea, partea
financiara reprezinta un factor care indeparteaza barbatii. La partea financiara
se mai adauga si faptul ca meseria de profesor ofera o redusa perspectiva de
cariera, presupunand numai putine diferente intre debutanti si cei cu vechime si
experienta.

Multe persoane considera clasa drept un loc in care elevul vine sa primeasca
informatii si cunostinte de la un profesor care le imparte in schimbul unui
salariu. In realitate, insa, in clasa, elevii si profesorii se intalnesc, fiecare din ei
satisfacand nevoile celuilalt. Copilul are nevoie sa primeasca, iar profesorul sa
ofere. Modul in care reuseste el sa structureze sau sa organizeze disciplina de
invatare reprezinta un factor al eficientei sale. Personalitatea profesorului ar
trebui raportata la motivatia elevului deoarece unii profesori se dovedesc a fi
mai capabili sa determine motivatia elevului decat altii ce dispun aparent de
aceleasi cunostinte si aptitudini.
Ziemowit Wlodarski a incercat sa raspunda la o serie de intrebari: ce insusiri
trebuie sa intruneasca profesorul pentru a realiza scopurile in mod eficient?, ce
trasaturi caracterizeaza un bun profesor?, care dintre trasaturi favorizeaza
eficienta actiunilor sale?
Urmand firul acestor intrebari si studiind rezultatele mai multor cercetari,
autorul ajunge la urmatoarele concluzii: profesorii buni sunt cei care dispun de
cunostinte solide reusind sa starneasca interesul copiilor pentru materia
predata; o alta insusire este reprezentata de interesul manifestat de copii si
tineri; interes ce se exprima prin tendinta de a stabili relatii cu acestia nu numai
in plan cognitiv; atitudinea unui bun profesor/educator trebuie sa considere
tanarul un adult in devenire; un bun educator, un bun profesor este bine sa fie
activ, aceasta nevoie de a actiona sa fie legata de priceperi corespunzatoare;
unele dintre priceperi sunt legate de tactul pedagogic si sensibilitatea
pedagogica.
Un profesor drept este inconjurat cu respect, insa cand aceasta caracteristica
lipseste, elevii nedreptatiti nu-l mai accepta. Autoritatea profesorului este
favorizata atat de atributele morale inalte, de interesul si bunavointa
manifestata fata de tineri, ci si de echilibrul emotional, de experienta generala,
de experienta de viata dar si de cunostintele profunde din domeniul obiectului
pe care il preda.
In afara acestor caracteristici, Davitz J. Si Ball S. mai adauga si faptul ca un
bun profesor isi respecta elevii, sesizeaza diferentele existente intre elevii
fiecarui grup intre baieti si fete intre copiii care invata lent si cei care invata
repede. Aceasta trasatura il atrage pe copil, creand impulsul afiliativ. Reprezinta

identificarea cu profesorul, intr-un mod asemanator cu acea identificare

realizata cu parintii. Copilul doreste sa invete pentru a-i fi pe plac profesorului,
daca acesta corespunde rolului detinut de parinti. Alt tip de impuls, este
impulsul de autoafirmare.
Rezultatele la invatatura, prin care se poate dobandi un anumit statut in
societate trebuie sa fie clar definite; procedeele de activitate sa fie bine
organizate, iar conditiile sa fie, la randul lor, create de un profesor cu un inalt
grad de organizare personala. Impulsul cognitiv este stimulat de profesorii
capabili sa confere un sentiment al importantei. Cunostintele inseamna putere,
iar puterea atrage erori. De aceea un bun profesor este preocupat nu numai de
intelectul copilului, ci si de viata interioara a acestuia.
Rezumand, se poate observa ca variabilele legate de personalitatea profesorului
sunt destul de mult caracterizate prin caldura, ordine, efervescenta intelectuala
si slujesc obtinerii celor mai bune rezultate din partea copiilor.
2.2. PREVENIREA SI COMBATEREA ESECULUI SCOLAR
Esecul scolar poate fi de tip cognitiv care se refera la nerealizarea de catre
elevi a obiectivelor pedagogice dar poate fi si de tip necognitiv care face
referire la incapacitatea elevului de a face fata si de a se adapta la exigentele
scolii (Colectiv. Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998)
Esecul scolar de tip cognitiv poate fi prognosticat prin nota scolara. Aceasta
evalueaza achizitiile si progresul elevului, dezvaluie dificultatile intampinate.
Insa acest cadru de referinta este destul de limitat, deoarece apare efectul
halo (aprecierea se realizeaza prin extinderea unor calitati secventiale la
intreaga conduita a elevului) ca si, de multe ori, inconsecventa in notare.
Succesul/insuccesul unui elev in activitatea scolara ar putea fi destul de bine
prognozat prin studierea maturizarii sale psihice, pentru asimilarea si realizarea
unor sarcini scolare. Inteligenta scolara nu este o premisa unica pentru succesul
scolar. Ea trebuie sa fie sustinuta de motivatie, de relatiile dintre profesor si
elev, de conditiile social-economice ale familiei etc. Evaluarea corecta a esecului
scolar depinde de persistenta si amploarea cu care acesta se manifesta. Astfel,
esecul poate avea un caracter episodic, dar el poate sa se extinda si sa capete
un caracter permanent, un caracter de durata. Din punctul de vedere al

amplitudinii, esecul se poate manifesta doar la anumite materii amplitudine

redusa expresie a dezinteresului pentru ele sau ca urmare a unui mod
neinteresant de predare. Alta forma este esecul cu un caracter generalizat.
Elevul prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta
dispret fata de autoritatea scolara, iar in clasa perturba orele.
Esecul scolar este, in general, un fenomen subiectiv deoarece acest lucru
depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel nota 7, de exemplu, este
perceputa de un elev mai slab dotat ca o nota buna, pe cand un alt elev mai
ambitios, o poate percepe ca un esec personal. Aspectul subiectiv al esecului ii
confera acestuia si un pronuntat caracter individual, deoarece el depinde atat de
factorii obiectivi externi, cat si de factorii interni, de modul particular in care
elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele. Privind esecul din ambele
perspective obiective si subiective se poate cere ajustarea reciproca intre
acesti doi factori, ce tin de aprecierea esecului scolar. Problema prevenirii si
inlaturarii esecului scolar reprezinta o problema ce framanta cadrele didactice
din toata lumea. Insa activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila
decat cea de tratare diferentiata a elevilor aflati in aceasta situatie. Printre
metodele de prevenire a esecului scolar este necesar sa se aminteasca
urmatoarele :
sporirea rolului invatamantului prescolar deoarece s-a constatat ca aproape
jumatate din esecurile manifestate in clasele primare si in cele gimnaziale s-au
datorat diferentelor existente la debutul scolaritatii;
stabilirea unor relatii de parteneriat intre familie si scoala, pentru ca la multi
elevi esecul trebuie cautat mai intai in familie, aceasta reprezentand primul
nucleu social si de invatare; de aceea, parintii ar trebui sa acorde o mai mare
atentie scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, pentru pregatirea
lor si pentru formarea profesionala; in acelasi timp familia este cea care trebuie
sa ofere primele modele culturale;
sprijinirea materiala a scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si
umane de calitate, corespunzatoare unui invatamant de inalta calitate;
programe scolare adecvate cerintelor unei societati moderne; un climat scolar
placut si atractiv;
cadre didactice bine pregatite, atat in specialitate cat si in competente

psihopedagogice, care sa fie capabile sa determine capacitatile de invatare a

fiecarui elev; sa stie sa stimuleze si sa incurajeze copii; sa cunoasca modalitati
de ajutorare a elevilor care intampina dificultati;
proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionale adecvate, astfel
incat sa primeze si interesele elevilor, dar si cererea de pe piata muncii.
Un rol important in obtinerea succesului scolar il are si sistemul de
recompense/pedepse. Plecandu-se de la mecanismul conditionarii operante,
studiat de reprezentantii scolii comportamentaliste (Thorndike sau Tolman) cu
cat un comportament este urmat de recompensa cu atat acel comportament se
va repeta, acest fenomen putand sa se intample si invers, comportamentele
urmate de consecinte negative se vor manifesta, cel mai probabil, cu o
frecventa mai mica. Si acest sistem de oferire a recompenselor/pedepselor
trebuie sa aiba un moment optim, astfel incat masura adoptata sa aiba un efect
maxim.
Pragul optimal evita extremele: pe de o parte supramotivarea; caracteristica
persoanelor foarte orgolioase, la care nivelul expectantelor este foarte ridicat,
ceea ce poate sa prevada impunerea unor obiective mai greu de atins; iar pe de
alta parte submotivarea, proprie persoanelor care au o incredere scazuta in
propriile forte si care de teama unui esec isi stabilesc obiective mult sub
posibilitatile lor reale. Si intr-un caz si in altul, ambele extreme, sunt
periculoase pentru elevi; dorintele exagerate sunt urmate, aproape in mod
sigur, de esec, si implicit de puternice deceptii care vor influenta in mod negativ
activitatea viitoare; de asemenea, nici mentinerea unui nivel scazut al dorintelor
nu este benefic, deoarece aceasta este echivalenta cu stagnarea activitatii si cu
scaderea performantelor.
Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar depind si de
atitudinile de asteptare ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Pot
aparea subsolicitatea, prin nefolosirea intregilor capacitati ale elevului, asa cum
poate sa apara si suprasolicitarea. Suprasolicitarea poate sa genereze stari
subiective penibile, specifice unei oboseli cronice. Ambele forme determina
insatisfactii, oboseala psihica si sentimente de inferioritate.
Acestea pot sa fie prevenite sau stopate, prin masuri de igiena scolara si
mentala, precum si prin protejarea afectiva a elevului. Necesara este si

indrumarea acestuia pentru o organizare cat mai eficienta a timpului, atat cel
pentru invatat, cat si cel destinat activitatilor recreative.
Din pacate sistemul de invatamant de la noi din tara, nu invata copilul cum sa
invete, ci-l obliga sa devina un fel de robot, care trebuie sa retina cat mai
multa informatie.
Cel mai bine ar fi, pentru a preveni esecul scolar, sa se restructureze
programele scolare, care au devenit o povara, nu numai pentru copii, ci si
pentru profesori. Numarul mare de notiuni depaseste capacitatile de retinere ale
unui copil: Si nu este vorba doar de numarul mare de notiuni, ci si de gama
diversa de domenii pe care trebuie sa o strabata un elev din clasele mici pana in
clasa a VIII-a si apoi mai departe pana in clasele de liceu.
BIBLIOGRAFIE
Ausubel , D.; Robinson , F. Invatarea in scoala. Bucuresti: E.D.P., 1981.
Davitz si Ball. Psihologia procesului educational. Bucuresti: E.D.P., 1987.
Elliott, St.; Travers, J. Educational Psychology. McGraw and Hill, 2000.
Ienistea, O. Dificultatile la invatatura Iasi: Ed. Medicala, 1981.
Kulcsar, T. Factorii psihologici ai reusitei scolare . Bucuresti: E.D.P., 1978.
Osterrith, P. Introducere in psihologia copilului. Bucuresti: E.D.P., 1976.
Rudica, T. Pihopedagogie curs pt. .D. cap. Devierile comportamentale ale
elevilor si combaterea lor. Iasi: Ed.Polirom, 1988.
Verza, E. Psihologia varstelor. Bucuresti: Ed. Prohumanitate, 2000.
Wlodarski, Z. Legitatile psihologice ale invatarii si predarii. Bucuresti: E.D.P.,
1980.
***Colectiv. Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998.
Autor: Anca Urduzan