SUCCESUL ȘI INSUCCESUL ȘCOLAR

O primă accepțiune a noțiunii de ”succes” este aceea de ”reușită”, deși nu orice reușită
poate fi un succes. O altă accepțiune asociată acestui termen este cea de ”victorie în
competiție”. Succesul este rezultatul autorealizării de sine, cu eforturi mari, cu sacrificii, cu
muncă  asiduă, din trebuința de autoexprimare și autorealizare, din trebuința de prestigiu.
Succesul școlar reprezintă recunoașterea capacității de exprimare, prin performanțele
învățării, valorificându-se la maximum capacitățile și disponibilitățile biopsihice. El se manifestă
prin rezultate maxime la examene, concursuri, olimpiade și presupune obligatoriu conduita
scopului, cunoașterea de sine, conștientizarea forțelor, mobilizare în depășirea obstacolelor și
perseverență în depășirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, învingerea propriilor limite
fac parte din lupta pentru succes. Uneori este mai grea competiția cu tine însuți decât cu alții. În
spatele succesului școlar se află renunțări la activități plăcute, neliniștea și teama de nereușită,
spectrul eșecului.
Succesul și opusul său, insuccesul, depind de numeroși factori social-obiectivi, factori ce
țin de structura individului.
Mediul social-cultural creează ambianța generală a politicii școlare, fundamentul
respectului pentru această instituție, și oportunități pentru realizarea umană prin școală. Mediul
familial pregătește și întreține spiritul de respect pentru școală și efortul de învățare. Grupul
extrafamilial, de prieteni, cu aspirații prosociale, proșcolare, influențează și el aspirațiile școlare
și profesionale.
Factorii interni au o pondere deosebită în realizarea școlară și în performanțele
recunoscute ca succes. Starea generală de sănătate condiționează biologic reușita în învățare.
Capacitățile intelectuale (perceptive, de memorie, gândire și imaginație) și abilitățile (deprinderi,
aptitudini) sunt cele care determină, în cea mai mare măsură, înalta performanță școlară.
Insuccesul, cu forma sa gravă de ”eșec”, înseamnă nereușită, înfrângere, sub povara
propriei neputințe sau a greutăților exterioare. Insuccesul și eșecul sunt respinse de societate, de
colectivitate, de individ. Reacțiile care apar față de insucces sunt disprețul, dezamăgirea și
compasiunea. Cea din urmă pe unii îi alină, iar pe alții îi umilește. Atitudinile exprimate din
cauza insuccesului, a eșecului, sunt fie contestatare, de revoltă neputincioasă sau agresivă, fie de
resemnare apăsătoare.
Fenomenul negativ persistent cu care se confruntă școala îl constituie  insuccesul. Acesta
se reflectă în randamentul deficitar al învățării, sub nivelul cerințelor și obiectivelor și, uneori,
sub nivelul propriilor capacități. Insuccesul școlar se manifestă sub două aspecte - rămânerea în
urmă la învățătură sau retardul școlar - și sub două forme - abandon și repetenție.
Rămânerea în urmă la învățătură sau retardul școlar se manifestă prin incapacitatea
temporară de a face față școlii, incapacitatea sau refuzul de a învăța, de a nu avea rezultate în
concordanță cu capacitățile, având cauze multiple. Retardul școlar este real, când elevul nu
poate avea rezultatele pe care și le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, când elevul poate să
învețe dar refuză, lipsindu-i motivația. Retardul este de scurtă durată, fiind explicat prin
dificultăți temporare - oboseală, stare de boală, evenirnente stresante din viața intimă sau de
familie - și având șanse mari de redresare. Retardul poate fi și de lungă durată, cu șanse reduse
de redresare, cu eforturi mari din partea elevului și a celor care vor să-1 ajute. În acest caz, se
apropie de o formă a eșecului.
Eșecul școlar este forma severă a insuccesului școlar și se manifestă prin abandon și prin
repetenție, aceasta constituind o sancțiune a neîndeplinirii obligațiilor școlare. Insuccesul școlar,
cu toate formele lui de manifestare, reprezintă ansamblul pierderilor școlare ale căror efecte se
repercutează negativ asupra integrării sociale și profesionale și asupra relațiilor de conviețuire cu
semenii.
Mediul social-cultural, deteriorat în anumite perioade de frământări, influențează
negativ calitatea organizării pedagogice a instituțiilor de învățământ. Din acest punct de vedere,
deficiențele activității de predare și erorile de evaluare au cea mai rnare influență negativă asupra
randamentului învățării. Nedreptățirea frecventă prin notare și excesele de severitate blochează și
demobilizează elevul. Evenimentele stresante din viața de familie (boală, divorț, conflicte),
dezinteresul familiei față de școală și mediul prietenilor ostili școlii influențează negativ
atitudinea față de obligațiile școlare.
Factorii interni au un rol esential în exprimarea refuzului de  a învăța. Bolile acute și
cronice și perioadele de convalescență întrerup ritmul învățării. Lacunele instalate împiedică
recuperarea retardului. Deficiențele intelectuale, aptitudinale, influențează și ele insuccesul și
eșecul școlar.
Cauzele obiective derivă din factorii externi, ponderea cea mai mare având-o cauzele
generate de organizarea școlară, programele încărcate, orarele incorect întocmite, lipsa de
pregătire, experiență și tact a profesorilor, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale și
temperamentale, erorile de evaluare. Activitatea de învățare este influențată negativ și de
neînțelegerile dintre profesori sau de conducerea incompetentă a clasei sau a școlii.
Mediul .familial reprezintă ,o altă sursa a cauzelor insuccesului școlar – condițiile precare
de viață, atitudinea indiferentă, neglijența sau atitudinea ostilă a părinților față de școală,
atmosfera încordată de neînțelegeri și conflict, poziția defavorabilă între frați.
Cauzele subiective țin de structura biopsihică a elevului. Sănătatea afectată de boli
cronice și acute (respiratorii, circulatorii, digestive, nervoase, psihice), de perturbări ale fazelor
de maturizare pubertară și adolescentină împiedică reușita școlara. Indispoziția provocată de
oboseala provenita din suprasolicitare și subsolicitare împiedică angajarea în efortul învățării.
Structura biopsihică a elevului, afectată de deficiențe intelectuale (atentie, memorie, gândire),
afective (hiperemotivitate, apatie, nevroze, psihoze), tulburări de comportarnent (instabilitate
psihomotorie, delicvență), deteriorează mediul clasei și deviază preocupările de învățare.
În fenomenul complex al insuccesului școlar cauzele devin efecte și efectele devin cauze.
Tulburările de comportament și personalitate sunt cauza, dar și efectele inavceptării realității
școlare, a obligațiilor școlare. Terapia preventivă și curativă au ca punct de plecare depistarea
cauzelor, eliminarea sau diminuarea acțiunii lor.
Un eșec școlar cronicizat este periculos deoarece el determină efecte negative atât în plan
psihologic individual - o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-și va pierde tot mai
mult încrederea în propriile-i posibilități si va ajunge să dezvolte o teamă de eșec - , cât și în plan
social, deoarece un eșec școlar permanentizat „stigmatizează”', induce o marginalizare socială a
elevului în cauză - o limitare a dreptului elevului la o calificare profesională autentică și la
exercitarea unor roluri sociale apreciate și recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitatea
sa.
De obicei, pentru aprecierea existenței unei situații stabilizate de eșec școlar, dunt utilizați
următorii indicatori: abandonarea precoce a școlii, decalaj între potențialul personal și rezultatele
obținute, părăsirea școlii fără a obține o calificare, incapacitatea de a atinge obiectivele
pedagogice, eșecul la examenele finale (concursuri), inadaptarea școlară, etc. Există două tipuri
de eșec școlar:
 a) un eșec școlar de tip cognitiv, care se referă la nerealizarea de către elevii în cauză a
obiectivelor pedagogice.
Acest tip de eșec atestă niveluri scăzute de competență la elevii respectivi, provocând
rezultate slabe la examene și concursuri școlare, respectiv corigențe, repetenție. Aceste niveluri
scăzute de competență se explică fie prin întârzieri în dezvoltarea intelectuală, fie printr-o serie
de neajunsuri în plan motivațional, volițional și operațional, de genul:
- nivel foarte scăzut de aspirații și de expectanțe în raport cu activitatea școlară și cu
propriul eu;
- reduse disponibilități volitive necesare formulării obiectivelor de învățare și depășirii
obstacolelor (dificultăților) care apar în mod inerent pe parcursul activității de învățare;
- absența unor deprinderi de muncă sistematică și a obișnuinței elevului de a-și
autoevalua rezultatele școlare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de școală;
- insuficiențe la nivelul operațiilor logic-abstracte ale gândirii, de tipul: incompetență de
limbaj, incapacitatea de a relaționa informațiile, slaba capacitate de concretizare a unui fenomen
sau principiu învățat la ore, incapacitatea realizării unui demers ipotetico-deductiv necesar
formularii unor concluzii sau generalizari, absența spiritului critic în gândire, indispensabil
manifestării unor atitudini față de ideile receptate și formularea unor judecăți de valoare proprii.
b) un un eșec școlar de tip necognitiv, care se referă la inadaptarea elevului la exigențele
ambianței școlare.
Acest tip de eșec vizează inadaptarea la rigorile vieții de elev, la exigențele de tip
normativ pe care le presupune funcționarea corespunzătoare a fiecărei școli sau a oricărei
colectivități școlare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul școlar, la părăsirea precoce a școlii,
în favoarea unui mediu mai puțin coercitiv, de regulă cel al străzii sau al grupurilor de tineri
necontrolați. Cauzele acestei dezadaptări școlare constau fie în probleme individuale de natură
afectivă (teama sau repulsia față de școală, apărute în urma unor pedepse severe sau a unor
conflicte repetate cu părinții sau profesorii), fie în determinări psiho-nervoase de natură
congenitală (hiperexcitabilitate, dezechilibru emoțional, autism, impulsivitate excesivă).
Faptul că eșecul școlar are un pronunțat caracter individual, depinzând nu numai de
factori obiectivi exteriori, ci și de modul particular în care elevul se percepe și își evaluează
rezultatele, îl obligă pe profesor să-și cunoască foarte bine elevii, sub aspect psihologic, pentru a
înțelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi să fie în permanență nemulțumiți în
raport cu sine și să se considere în situație de eșec școlar, iar pe altii, dimpotrivă, să se
autoevalueze frecvent într-un mod pozitiv și să aprecieze că sunt într-o reală situație de succes
școlar.
Eșecul școlar trebuie privit, așadar, atât ca un fenomen obiectiv, cât și ca unul subiectiv
(sau individual). El nu poate fi definit și înțeles corect decât din această dublă perspectivă: cea a
factorilor școlari (sau educativi) - care apreciază eșecul școlar ca pe un rabat de la exigențe și
normele școlare așa cum sunt ele stipulate în programele și în legislația școlara - și cea a elevului
care vine cu o anumită determinare (motivare) în activitate și cu criterii individuale de apreciere
a rezultatelor obținute în învățare.
BIBLIOGRAFIE:
1. E., Macavei, ,,Pedagogie”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;
2. D., Popovici, ,,Pedagogie generală”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998.