Sunteți pe pagina 1din 6

Factorii determinanti ai esecului scolar

Inv. Surdeanu Constanta


Problematica abordata este des intalnita in invatamantul romanesc. Esecul scolar determina de foarte multe ori devieri de
comportament sau chiar abandonul scolar, daca nu este recunoscut din timp si nu se iau masuri. Este important ca cei
implicati in educatie sa fie atenti la semnalele pe care elevii le transmit si sa-si realizeze in primul rand in propriile
metode reglajele necesare pentru evitarea unor astfel de situatii.

1. FACTORII INTERNI SI EXTERNI AI SUCCESULUI/ESECULUI SCOLAR


Insuccesul scolar (ramanerea in urma la invatatura, esec scolar) consta in neindeplinirea de catre elevi a cerintelor
obligatorii din programe, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate. Deoarece inteligenta scolara nu
este o valoare psihica absoluta, eficienta ei va fi conditionata tot timpul de intreaga viata psihica a elevului, mai ales de
particularitatile afectiv-motivationale si volitive ale personalitatii.
Tiberiu Kulcsar spunea ca: Pedagogul nu se poate multumi insa numai cu detectarea trasaturilor de personalitate ale
elevului, intrucat prin disciplina de specialitate pe care o preda el este chemat sa realizeze, alaturi de instruirea,
informarea elevului si sarcina delicata a formarii conditiilor interne, a premiselor psihologice ale succesului scolar
(Kulcsar, 1978). Dezvoltarea personalitatii are o anumita istorie individuala cu o fundamentare aflata in familie. Aceasta
reprezinta principalul factor de socializare si are un rol major in formarea ierarhiilor valorilor individuale. Aspiratiile
familiei sau lipsa acestora creeaza o motivatie mai mare sau mai mica pentru scoala. In afara motivatiei, Kulcsar (1978)
mai identifica si alti factori care survin in activitatea de invatare: nivelul de aspiratie si angajarea eului in sarcina scolara;
stenia si astenia: oboseala la elevi; stabilitatea sau instabilitatea emotionala; conflictele familiale si tulburari afective;
increderea in sine si autoreglarea;
1.1. NIVELUL DE ASPIRATIE SI ANGAJAREA EULUI IN SARCINA SCOLARA
In vederea sprijinirii elevilor si pentru evolutia pozitiva a acestora in situatiile scolare, este important sa se tina cont de
faptul ca in aceste situatii sunt implicate nu doar inteligenta, ci si nevoia lui de dezvoltare, ambitia, motivatia intrinseca.
Cunoasterea capacitatilor sale de implicare poate sa ofere un indicator dupa care un cadru didactic sa se orienteze in
stimularea elevilor.
De asemenea un rol important il are si familia, dar si clasa din care acesta face parte. Acestea creeaza mediul in care un
copil se poate simti incurajat si stimulat, iar randamentul sau in invatare va fi foarte ridicat sau poate sa fie unul frustrant
prin lipsa de motivare.

Intre succesul scolar si nivelul de aspiratie exista o relatie de interactiune. Astfel, insuccesul determina un nivel de
aspiratie scazut, care la randul sau poate reduce performanta scolara. Cei mai afectati elevi de un esec scolar prezinta un
grad scazut de toleranta la frustrare, iar aceasta apare atunci cand, din cauze externe sau interne (deficiente, neincredere
in sine, teama de insucces etc.), nu-si poate satisface anumite trebuinte
De asemenea, in afara de nivelul de aspiratie personal, mai exista si aspiratiile grupului social, din care face parte elevul.
In general aspiratiile elevului evolueaza pe fondul interactiunilor sociale pentru o apropiere de aspiratiile grupului din
care face parte, fara a se sterge insa diferentele individuale. Nivelul de aspiratie si cel de performanta pot sa fie
ascendente, performanta depasind aspiratia, realizandu-se autodepasirea. Caracterul autoreglator al activitatii elevului
este evidentiat de schimbarile nivelului de aspiratie in functie de modificarea performantei scolare.
1.2. STENIA SI ASTENIA: OBOSEALA LA ELEVI
Kulcsar (1978) se mai referea si la stenia/astenia la elevi. Acestea pot sa influenteze reusita scolara a elevilor. Cei foarte
obositi sunt lenti, nu manifesta interes pentru activitate, la clasa prefera sa stea linistiti in banca fara a se implica. Acasa
comportametul lor este similar. Desi au capacitati intelectuale, oboseala ii impiedica sa fie foarte motivati si activi.
La polul opus se situeaza elevii stenici. Acestia sunt energici, activi la clasa, se implica in diferite activitati. Rezistenta la
efort este ridicata, astfel incat pot sa faca fata cu usurinta solicitatilor scolare si extrascolare.
1.3. STABILITATE-INSTABILITATE EMOTIONALA
H.J. Eysenck adauga o noua dimensiune cercetarilor lui Jung asupra tipului temperamental prin introducerea factorului
de stabilitate/instabilitate emotionala. Rolul acestora se vede in modul in care un elev raspunde activitatilor scolare. Un
elev instabil din punct de vedere emotional nu se concentreaza pe durata lunga de timp, atentia sa fiind fluctuanta.
Instabilitatea isi are gradul sau de normalitate, pana la o anumita varsta, dar prin educatie, ea se reduce in mod treptat, in
functie de temperamentul fiecaruia. Socurile emotionale repetate, suferite de copil in familie (familii dezorganizate, cu
parinti alcoolici) duc insa la permanentizarea si accentuarea acestei instabilitati.
1.4. CONFLICTE FAMILIALE SI TULBURARI AFECTIVE
Familia reprezinta nucleul social central in determinarea evolutiei unui individ. Familia reprezinta universul afectiv,
social si cultural al viitorului adult. Situatiile traite repetat si intens de catre copil cristalizeaza trasaturile si coordonatele
personalitatii. Convingerile fiecaruia sunt invatate intai acasa, apoi si prin intermediul scolii, dar si interactiunea cu
semenii. De aceea exista familii care sunt aproape de copil, il sustin si se implica in viata scoalara a acestuia, dar si familii
care au un efect opus. O ambianta familiala tensionata, lipsa de afectiune dintre soti, deseori insotita de vicii, de certuri si
acte de violenta, determina un mediu nefavorabil dezvoltarii normale a copilului. Din punct de vedere psihic si social
acesti copii sunt traumatizati, ei intrand in scoala fara achizitii elementare, ceea ce determina de cele mai multe ori esecul
scolar.
1.5. INCREDEREA IN SINE SI AUTOREGLAREA
In reglarea activitatii scolare participa mecanisme intelectuale, dar si activitatea intelectuala trebuie reglata. Capacitatea
de autoreglare este o abilitate sintetica rezultata din confluenta factorilor cognitivi, afectiv-motivationali si volitivcaracteriali. Fara aceasta capacitate reusita scolara ar sta sub semnul indoielii. Reglarea psihica are in general o functie

adaptativa, iar principala modalitate de formare este invatarea. De asemenea, controlul si reglarea psihica se centreaza in
jurul consiintei de sine. Autocontrolul si autoreglarea prezinta trasaturi specifice, in functie de natura activitatii,
prezentand diferente individuale si de varsta. De aceea, autoreglarea adaptativa implica asimilarea factorilor externi cat si
acomodarea personalitatii la acestia. Un alt factor important, implicat in activitatea scolara este anxietatea.
1.6. ANXIETATEA
Studiile de specialitate au demonstrat ca cei mai multi copii dezvolta la varsta mica diverse fobii. In conditii normale, in
cazul unor familii suportive acestea se atenueaza in timp sau chiar dispar. Unii copii insa, mai ales cei proveniti din familii
cu parinti autoritari, pot sa ramana cu aceste trasaturi care in timp sa se dezvolte in anxietati. Un rol similar il are si cadrul
didactic de la clasa. Acesta poate sa fie un factor anxios sau unul de suport si stimulare. Mai ales pentru prescolarul care
paseste in clasa I si traieste intens atat desprinderea de familie, cat si indepartarea de un mod de invatare preponderent
ludic catre unul mai putin atractiv centrat mai mult pe activitati de invatare, este important sa intalneasca un cadru
didactic care sa-l ajute sa inlature starile anxioase pentru un succes scolar motivant si incurajator.
In general, anxietatea intensifica starile impulsului, fiind o potentiala sursa de motivatie, in sensul energizarii procesului
de invatare. In cazul unei invatari mecanice si a altor tipuri, mai putin dificile, de invatare constienta, anxietatea
actioneaza pozitiv. Ea poate sa devina inhibitoare asupra unor teme mai complexe. Pe masura ce se dobandeste o anumita
experienta, anxietatea isi mai pierde din caracterul amenintator. Sarcina cadrului didactic consta in a ajuta copilul anxios
sa obtina succese scolare pentru a inlatura neincrederea in sine a acestuia. Ziemowit Wlodarski identifica trei categorii in
care pot fi incadrati numerosi alti factori care determina rezultatele invatarii: particularitatile elevului; factori care
caracterizeaza situatia de invatare; particularitatile cadrului didactic.
In viziunea aceluiasi autor, elev este oricine, daca invata, indiferent de varsta si de conditiile in care se desfasoara procesul
invatarii. Deci elev este si copilul, care incepe sa vorbeasca si adultul care-si perfectioneaza calificarea profesionala. In
afara de acesti factori interni, exista si factorii externi care influenteaza randamentul scolar.
Desi s-a mai prezentat influenta familiei, rolul acesteia este prea mare pentru a nu mai fi amintita. Se spune ca familia
reprezinta un fel de personalitate colectiva. Initiativa, fermitatea in actiuni, curiozitatea sau spiritul obiectiv de
autoevaluare depind de o serie de trasaturi pe care le are familia in care traieste copilul. Parintii constituie miezul grupului
familial, insa copilul nu sufera doar influenta adultilor ci si a celorlalti copii (frati/surori,vecini,verisori etc.). Cercetarile si
faptele de viata au demonstrat ca majoritatea conflictelor dintre frati sunt determinate de pozitia copilului in familie. Alt
factor negativ venit din partea familiei este reprezentat de dezacordul dintre cerere si oferta, unii parinti exagerand in
cerintele fata de copii. Defectele copilului nu reprezinta decat partea vizibila a unui conflict intre parinte si copil.
2. DIAGNOZA, PREVENTIA SI RECUPERAREA ESECULUI SCOLAR
In cadrul acestui capitol trebuie analizate atat probleme legate de metodele de diagnostic, strategiile de preventie, cat si
variabilele in evaluarea scolara si personalitatea profesorului. Personalitatea profesorului se vor raporta la activitatea de
invatare a elevului, deoarece realizarile acestuia din urma depind de profesor si de personalitatea acestuia.
2. 1. PERSONALITATEA PROFESORULUI
Profesia de profesor este, in societatea contemporana, o meserie nu foarte solicitata, dar nici evitata. Profesiunea
intelectuala, respectata in general nu ofera celui care o practica putere, influenta sau venituri foarte mari. Insa, in anumite

situatii, confera satisfactii, alegerea profesiunii de profesor, tinand mai mult de vocatie sau de continuitate in meserie.
In majoritatea statelor, aceasta profesie este cautata mai mult de femei, deoarece, se presupune, ca acestea sunt mai
capabile sa reliefeze dimensiunea expresiva si afectiva a acesteia (nu exista studii propriu-zise in Romania care sa
confirme acest lucru, ci sunt doar simple constatari). De asemenea, partea financiara reprezinta un factor care
indeparteaza barbatii. La partea financiara se mai adauga si faptul ca meseria de profesor ofera o redusa perspectiva de
cariera, presupunand numai putine diferente intre debutanti si cei cu vechime si experienta.
Multe persoane considera clasa drept un loc in care elevul vine sa primeasca informatii si cunostinte de la un profesor care
le imparte in schimbul unui salariu. In realitate, insa, in clasa, elevii si profesorii se intalnesc, fiecare din ei satisfacand
nevoile celuilalt. Copilul are nevoie sa primeasca, iar profesorul sa ofere. Modul in care reuseste el sa structureze sau sa
organizeze disciplina de invatare reprezinta un factor al eficientei sale. Personalitatea profesorului ar trebui raportata la
motivatia elevului deoarece unii profesori se dovedesc a fi mai capabili sa determine motivatia elevului decat altii ce
dispun aparent de aceleasi cunostinte si aptitudini.
Ziemowit Wlodarski a incercat sa raspunda la o serie de intrebari: ce insusiri trebuie sa intruneasca profesorul pentru a
realiza scopurile in mod eficient?, ce trasaturi caracterizeaza un bun profesor?, care dintre trasaturi favorizeaza eficienta
actiunilor sale?
Urmand firul acestor intrebari si studiind rezultatele mai multor cercetari, autorul ajunge la urmatoarele concluzii:
profesorii buni sunt cei care dispun de cunostinte solide reusind sa starneasca interesul copiilor pentru materia predata; o
alta insusire este reprezentata de interesul manifestat de copii si tineri; interes ce se exprima prin tendinta de a stabili
relatii cu acestia nu numai in plan cognitiv; atitudinea unui bun profesor/educator trebuie sa considere tanarul un adult in
devenire; un bun educator, un bun profesor este bine sa fie activ, aceasta nevoie de a actiona sa fie legata de priceperi
corespunzatoare; unele dintre priceperi sunt legate de tactul pedagogic si sensibilitatea pedagogica.
Un profesor drept este inconjurat cu respect, insa cand aceasta caracteristica lipseste, elevii nedreptatiti nu-l mai accepta.
Autoritatea profesorului este favorizata atat de atributele morale inalte, de interesul si bunavointa manifestata fata de
tineri, ci si de echilibrul emotional, de experienta generala, de experienta de viata dar si de cunostintele profunde din
domeniul obiectului pe care il preda.
In afara acestor caracteristici, Davitz J. Si Ball S. mai adauga si faptul ca un bun profesor isi respecta elevii, sesizeaza
diferentele existente intre elevii fiecarui grup - intre baieti si fete - intre copiii care invata lent si cei care invata repede.
Aceasta trasatura il atrage pe copil, creand impulsul afiliativ. Reprezinta identificarea cu profesorul, intr-un mod
asemanator cu acea identificare realizata cu parintii. Copilul doreste sa invete pentru a-i fi pe plac profesorului, daca
acesta corespunde rolului detinut de parinti. Alt tip de impuls, este impulsul de autoafirmare.
Rezultatele la invatatura, prin care se poate dobandi un anumit statut in societate trebuie sa fie clar definite; procedeele de
activitate sa fie bine organizate, iar conditiile sa fie, la randul lor, create de un profesor cu un inalt grad de organizare
personala. Impulsul cognitiv este stimulat de profesorii capabili sa confere un sentiment al importantei. Cunostintele
inseamna putere, iar puterea atrage erori. De aceea un bun profesor este preocupat nu numai de intelectul copilului, ci si
de viata interioara a acestuia.
Rezumand, se poate observa ca variabilele legate de personalitatea profesorului sunt destul de mult caracterizate prin
caldura, ordine, efervescenta intelectuala si slujesc obtinerii celor mai bune rezultate din partea copiilor.
2.2. PREVENIREA SI COMBATEREA ESECULUI SCOLAR

Esecul scolar poate fi de tip cognitiv - care se refera la nerealizarea de catre elevi a obiectivelor pedagogice - dar poate fi si
de tip necognitiv - care face referire la incapacitatea elevului de a face fata si de a se adapta la exigentele scolii (Colectiv.
Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998)
Esecul scolar de tip cognitiv poate fi prognosticat prin nota scolara. Aceasta evalueaza achizitiile si progresul elevului,
dezvaluie dificultatile intampinate. Insa acest cadru de referinta este destul de limitat, deoarece apare efectul halo
(aprecierea se realizeaza prin extinderea unor calitati secventiale la intreaga conduita a elevului) ca si, de multe ori,
inconsecventa in notare.
Succesul/insuccesul unui elev in activitatea scolara ar putea fi destul de bine prognozat prin studierea maturizarii sale
psihice, pentru asimilarea si realizarea unor sarcini scolare. Inteligenta scolara nu este o premisa unica pentru succesul
scolar. Ea trebuie sa fie sustinuta de motivatie, de relatiile dintre profesor si elev, de conditiile social-economice ale
familiei etc. Evaluarea corecta a esecului scolar depinde de persistenta si amploarea cu care acesta se manifesta. Astfel,
esecul poate avea un caracter episodic, dar el poate sa se extinda si sa capete un caracter permanent, un caracter de
durata. Din punctul de vedere al amplitudinii, esecul se poate manifesta doar la anumite materii - amplitudine redusa expresie a dezinteresului pentru ele sau ca urmare a unui mod neinteresant de predare. Alta forma este esecul cu un
caracter generalizat. Elevul prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta dispret fata de
autoritatea scolara, iar in clasa perturba orele.
Esecul scolar este, in general, un fenomen subiectiv deoarece acest lucru depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel
nota 7, de exemplu, este perceputa de un elev mai slab dotat ca o nota buna, pe cand un alt elev mai ambitios, o poate
percepe ca un esec personal. Aspectul subiectiv al esecului ii confera acestuia si un pronuntat caracter individual, deoarece
el depinde atat de factorii obiectivi externi, cat si de factorii interni, de modul particular in care elevul se percepe si isi
evalueaza rezultatele. Privind esecul din ambele perspective - obiective si subiective - se poate cere ajustarea reciproca
intre acesti doi factori, ce tin de aprecierea esecului scolar. Problema prevenirii si inlaturarii esecului scolar reprezinta o
problema ce framanta cadrele didactice din toata lumea. Insa activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila
decat cea de tratare diferentiata a elevilor aflati in aceasta situatie. Printre metodele de prevenire a esecului scolar este
necesar sa se aminteasca urmatoarele :
- sporirea rolului invatamantului prescolar deoarece s-a constatat ca aproape jumatate din esecurile manifestate in clasele
primare si in cele gimnaziale s-au datorat diferentelor existente la debutul scolaritatii;
- stabilirea unor relatii de parteneriat intre familie si scoala, pentru ca la multi elevi esecul trebuie cautat mai intai in
familie, aceasta reprezentand primul nucleu social si de invatare; de aceea, parintii ar trebui sa acorde o mai mare atentie
scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, pentru pregatirea lor si pentru formarea profesionala; in acelasi
timp familia este cea care trebuie sa ofere primele modele culturale;
- sprijinirea materiala a scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane de calitate, corespunzatoare unui
invatamant de inalta calitate; programe scolare adecvate cerintelor unei societati moderne; un climat scolar placut si
atractiv;
- cadre didactice bine pregatite, atat in specialitate cat si in competente psihopedagogice, care sa fie capabile sa determine
capacitatile de invatare a fiecarui elev; sa stie sa stimuleze si sa incurajeze copii; sa cunoasca modalitati de ajutorare a
elevilor care intampina dificultati;
- proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionale adecvate, astfel incat sa primeze si interesele elevilor, dar si
cererea de pe piata muncii.

Un rol important in obtinerea succesului scolar il are si sistemul de recompense/pedepse. Plecandu-se de la mecanismul
conditionarii operante, studiat de reprezentantii scolii comportamentaliste (Thorndike sau Tolman) cu cat un
comportament este urmat de recompensa cu atat acel comportament se va repeta, acest fenomen putand sa se intample si
invers, comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta, cel mai probabil, cu o frecventa mai mica. Si
acest sistem de oferire a recompenselor/pedepselor trebuie sa aiba un moment optim, astfel incat masura adoptata sa aiba
un efect maxim.
Pragul optimal evita extremele: pe de o parte supramotivarea; caracteristica persoanelor foarte orgolioase, la care nivelul
expectantelor este foarte ridicat, ceea ce poate sa prevada impunerea unor obiective mai greu de atins; iar pe de alta parte
submotivarea, proprie persoanelor care au o incredere scazuta in propriile forte si care de teama unui esec isi stabilesc
obiective mult sub posibilitatile lor reale. Si intr-un caz si in altul, ambele extreme, sunt periculoase pentru elevi; dorintele
exagerate sunt urmate, aproape in mod sigur, de esec, si implicit de puternice deceptii care vor influenta in mod negativ
activitatea viitoare; de asemenea, nici mentinerea unui nivel scazut al dorintelor nu este benefic, deoarece aceasta este
echivalenta cu stagnarea activitatii si cu scaderea performantelor.
Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar depind si de atitudinile de asteptare ale profesorilor si ale
parintilor in raport cu elevii. Pot aparea subsolicitatea, prin nefolosirea intregilor capacitati ale elevului, asa cum poate sa
apara si suprasolicitarea. Suprasolicitarea poate sa genereze stari subiective penibile, specifice unei oboseli cronice.
Ambele forme determina insatisfactii, oboseala psihica si sentimente de inferioritate.
Acestea pot sa fie prevenite sau stopate, prin masuri de igiena scolara si mentala, precum si prin protejarea afectiva a
elevului. Necesara este si indrumarea acestuia pentru o organizare cat mai eficienta a timpului, atat cel pentru invatat, cat
si cel destinat activitatilor recreative.
Din pacate sistemul de invatamant de la noi din tara, nu invata copilul cum sa invete, ci-l obliga sa devina un fel de
robot, care trebuie sa retina cat mai multa informatie.
Cel mai bine ar fi, pentru a preveni esecul scolar, sa se restructureze programele scolare, care au devenit o povara, nu
numai pentru copii, ci si pentru profesori. Numarul mare de notiuni depaseste capacitatile de retinere ale unui copil: Si nu
este vorba doar de numarul mare de notiuni, ci si de gama diversa de domenii pe care trebuie sa o strabata un elev din
clasele mici pana in clasa a VIII-a si apoi mai departe pana in clasele de liceu.