Profesorul – manager al clasei de elevi

A fi profesor inseamna un risc asumat. Si asta deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a-i
invata pe altii cum sa invete este o opera niciodata incheiata si care implica multa rabdare, multe
momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi masurate
nici cantitativ si nici imediat. Totusi, la capatul acestui drum te pot astepta multe bucurii si
satisfactii.

Clasa scolara nu este atat un spatiu unde, dupa un ritual academic, se trateaza un subiect din
programa, iar profesorul nu este doar pesoana care propune continuturi, formuleaza sarcini si cere
anumite conduite. In clasa se invata mai mult decat o materie, se invata o lectie de viata.
Profesorul stimuleaza si intretine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modeleaza
comportamentele sociale, le intareste increderea in fortele proprii si ii ajuta sa isi gaseasca
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de masura in care profesorul poseda calitatile si
competenta necesare centrarii cu precadere pe asteptarile, trebuintele si interesele elevilor.

M. A. Bloch(1968), care considera ca „arta pedagogica, ce este inainte de toate arta de a te pune
la dispozitia copiilor, de a simpatiza cu ei, de a le alege universul, de a le sesiza interesele care ii
anima, se intemeiaza in mare parte pe un dar, pe care candidatii la functia de profesor il au sau nu
il au. Insa, o buna formare (a profesorului) poate ajuta acest dar sa se dezvolte unde exista si, mai
ales, acolo unde, din pacate, nu exista, aceasta formare reusind, intr-o oarecare masura, sa
atenueze catastrofa pricinuita de lipsa sa si, sa-i faca mai putin novici, un pic mai putin inadaptati
la sarcina pe tinerii angajati dintr-o eroare intr-o profesie pentru care nu erau facuti”. Daca M. A.
Bloch sustine ca arta de a-i invata pe altii reprezinta un dat natural, exista si autori care cred ca
meseria de profesor se invata ca oricare alta meserie.

Condiţia pe care trebuie s-o îndeplinească însă un profesor pentru a fi manager este: să aibă
dublă specializare (şi specializare în managementul clasei) şi “talentul necesar” (adică abilităţi de
leader).
În sens larg, dacă privim activitatea desfăşurată de profesor la clasă ca o activitate de
conducere (aşa cum pedagogia a susţinut dintotdeauna), orice persoană (educator, învăţător,
profesor, maistru, instructor) care conduce efectiv procesul instructiv-educativ, pe care
îl orientează, îl organizează, îl dirijează şi îl evaluează, se preocupă de climatul educativ al
formaţiei pe care o conduce este un manager educaţional.

La clasă, profesorul nu realizează numai predarea-învăţarea-evaluarea, ci şi relaţionează cu elevii,

influenţându-le comportamentul de învăţare, intervine în direcţionarea evoluţiei lor
generale.   Fiind figura centrală pentru elevi, profesorul capătă şi roluri de influenţare educativă.
Astfel el îşi adaugă noi comportamente în activitatea cu clasa. Potrivit lui R. B. Iucu (2005, p.16
- 17) funcţiile îndeplinite de profesor în clasă sunt:

-planifică:activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi obiectivele pe

variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi alcătuieşte orarul clasei, etc.;

-organizează:activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative, structurile şi

formele de organizare;

-comunică:informaţiile ştiinţifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileşte canalele de

comunicare şi repertoriile comune; stabileşte relaţii interpersonale cu elevii prin intermediul unui
dialog formativ;

-conduce:activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul asimilării dar şi al formării

elevilor prin apelul la normativitatea educaţională;

După opinia lui H. Mintzberg (apud. V.M. Cojocariu, 2004, p.59) managerii, deci şi profesorul –
manager, ar interpreta de fiecare dată, un ansamblu de roluri:

- roluri interpersonale: figură centrală, leader, persoană de legătură;

- roluri informaţionale: monitor, diseminator, nod de informaţie, purtător de cuvânt;

- roluri decizionale: antreprenor, alocator de resurse, negociator, corector.

Keneth Moore (apud. Roxana Tudorică, 2007, p.88) consideră că profesorul îndeplineşte două
tipuri de roluri:

- rol nucleu – expert educaţional (incluzând toate activităţile didactice);

- rol de suport – incluzând roluri care facilitează realizarea primului (manager, consilier).

În concluzie, realitatea este că nu există stiluri de conducere în stare pură; în fiecare clipă
managerul (profesorul) acţionează şi reacţionează în funcţie de situaţii (educaţionale) specifice.
Pentru situaţiile care impun un grad mare de ordine şi disciplină, care solicită decizii rapide,
executate imediat, stilul de conducere autoritar este cel mai avantajos.