PROFILUL PSIHOLOGIC AL DEZVOLTARII PRESCOLARULUI

Dezvoltarea psihica se inscrie ca ,, o veriga in lantul transformarilor care se petrec in Univers, o

veriga cu o pozitie aparte, care uneste naturalul si socialul intr-o sinteza indisolubila si
originala’’(P. Golu, 1985, p.61).

In general, prin dezvoltare se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la

simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa
reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata cu un specific calitativ
propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative, cat si salturi calitative,
acestea aflandu-se intr-o conditionare dialectica. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin
incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele
mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce
in ce mai diferentiate si mai subtile ale copilului cu mediul in care traieste si se formeaza. Datorita
acestor relatii se elaboreaza si se ,,construiesc’’ diferitele subsisteme ale psihicului infantil in
evolutia sa spre starea de adult.

Dezvoltarea are un caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente,
cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se
constituie mereu intre capacitatile pe care le are, la un moment dat, copilul si cerintele din ce in ce
mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in
devenirea sa. Copilul actioneaza pentru satisfacerea trebuintelor si nazuintelor sale si astfel
posibilitatile de care dispunea anterior sporesc. Pe aceasta cale contradictiile dintre trebuinte si
posibilitati se lichideaza, oferind loc altora care, la randul lor, asteapta o noua rezolvare. Conduita
esentiala a rezolvarii sirului ascendent de contradictii este activitatea, efortul depus de individ in
mod sistematic si mereu adecvat etapei dezvoltarii sale.

In cadrul dezvoltarii psihice a fiintei umane, caracteristicile individuale, particularitatile diferitelor

fenomene psihice imprima o nota specifica dezvoltarii, un ritm propriu de crestere si transformare,
diferit de la un individ la altul, cu nuante personale ce isi afla originea in potentialul sau biopsihic,
precum si in conditiile de mediu in care traieste.

Formarea personalitatii copilului in ontogeneza este, deci, un proces complex construit ierarhic pe
niveluri, cu diferente sensibile de la o componenta la alta, dominate, insa, de o relativa armonie,
proprie fiecarui nivel.

Dezvoltarea psihica se realizeaza in stadii care inglobeaza totalitatea modificarilor ce se produc in

cadrul diferitelor componente psihice si al relatiilor dintre ele. Fiecare stadiu se delimiteaza printr-
un ,,anumit nivel de organizare a capacitatilor intelectuale, volitionale, afective, a particularitatilor
constiintei si personalitatii copilului’’(U. Schiopu, 1967, p.69). Ideea dezvoltarii stadiale ofera un
raspuns adecvat tuturor problemelor privitoare la dezvoltare, surprinzand totodata ceea ce este
specific in acest domeniu pe baza cercetarilor intreprinse in randul specialistilor. Ele nu sunt de
esenta, ci se refera la un aspect sau altul al dezvoltarii psihice. Daca ideea dezvoltarii stadiale este
acceptata de majoritatea psihologilor, divergentele apar din momentul in care se incearca sa se
raspunda la diferite intrebari particulare, cum ar fi acelea ale posibilitatii de accelerare a ritmului
de evolutie in cadrul fiecarui stadiu sau de la un stadiu la altul, a rolului si ponderii diferitilor factori
in acest proces. Dupa J. Piaget dezvoltarea stadiala se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

-existenta unei succesiuni constante in cadrul acestor stadii, cu toate ca varstele medii
corespunzatoare fiecarui stadiu pot varia de la un individ la altul in functie de diversi factori,
ereditari sau de mediu. Cu alte cuvinte, ritmul transformarilor ce au loc in cadrul fiecarui stadiu
poate fi mai intens sau mai putin intens, ceea ce ramane constant fiind succesiunea acestor stadii;

-fiecare stadiu se caracterizeaza printr-o structura de ansamblu in care diversele componente

psihice se afla intr-o stransa corelatie, iar explicarea si intelegerea lor sau a diverselor manifestari
comportamentale are loc prin intermediul structurii specifice stadiului respectiv;

-caracterul integrativ al fiecarui stadiu consta in aceea ca noua structura care apare nu se
substituie celei anterioare; rezultand din ea o integreaza si o subordoneaza pe aceasta din urma.
Deci, noua structura nu desfiinteaza structura anterioara, din contra, ea revalorifica si recodeaza
tot ceea ce s-a acumulat in stadiile precedente.Din aceasta cauza, in cadrul fiecarui stadiu putem
distinge o faza pregatitoare si o faza finala.

Fiecare stadiu dispune de o varsta medie in jurul careia se concentreaza diferentele individuale,
expresie concreta a accelerarii ontogenetice propriu-zise.

Esential pentru dezvoltarea ontogenetica nu este atat succesiunea formelor inteligentei,

conditionata de factori biologici sau sociali, cat faptul ca ea este un proces psihobiologic de
echilibrare care tinde spre o generalitate din ce in ce mai inalta si spre un echilibru din ce in ce mai
stabil.

In legatura cu mecanismul acestei dezvoltari s-au conturat doua conceptii, rezultat in primul rand
al unor cercetari psihologice si in mai mica masura al unor confruntari filosofice.Este vorba de
conceptia lui J. Piaget si a lui J. S. Bruner.

Dupa opinia lui Piaget si a colaboratorilor sai, dezvoltarea psihica ne apare ca o succesiune de
stadii, determinata in primul rand din interior, ca urmare a procesului de maturizare si a unor legi
interne de evolutie. Stadiile se succed, deci, dupa o logica interna, determinata de factori
biofiziologici, factorii externi printre care si educatia, avand doar rol favorizant in evolutia si
succesiunea acestor stadii. Dezvoltarea apare astfel ca o rezultanta a interactiunii dintre factorii
interni si cei externi.

Opiniile lui Bruner si ale colaboratorilor sai considera ca dezvoltarea este determinata in cea mai
mare masura de factori externi(cultura societatii, educatia).

,,Procesul de dezvoltare este vazut in dependenta directa de actiunea factorilor educativi, de

sistemul de valori ai societatii, de scopurile educative pe care societatea si le fixeaza potrivit
nivelului sau tehnico-economic si cultural, de metodele de predare folosite’’(J.S.Bruner, 1970,p.14-
15).

Deosebirea dintre cele doua conceptii rezulta din modul in care este interpretata relatia dintre
factorii interni si externi in procesul dezvoltarii, al succesiunii si ritmului diferitelor stadii in acest
proces. Pe parcurs, ca urmare a noilor cercetari intreprinse, acestor conceptii li s-au adus unele
corective, disputa si dialogul dintre ele ramanand deschis.

Un loc aparte il ocupa conceptia lui P.I.Galperin si a colaboratorilor sai, concretizata in teoria
actiunilor mintale. Potrivit acestei teorii actiunile mintale isi au izvorul in actiunile concrete,
materiale. In urma unor cercetari si experimente promotorii acestei teorii au ajuns la concluzia ca
o idee oarecare, ca fenomen psihologic, nu reprezinta altceva, decat o actiune obiectuala
transpusa in plan mental si apoi trecuta in limbaj interior .

Rezulta, deci, ca fenomenul psihic este rezultatul interiorizarii actiunii obiectuale care-i
corespunde. Trecerea ,,din afara in interior’’, cum se exprima Galperin se apropie mai mult de cea
a lui Bruner deoarece atribuie un rol determinant factorilor externi, indeosebi instructiei si
educatiei, in infaptuirea procesului de interiorizare, de trecere ,,din afara in interior’’.

Pe aceeasi linie se inscrie si disputa dintre J.Piaget si Noam Chomsky, renumit lingvist
contemporan. Este vorba, in fond, de o disputa intre doua sisteme teoretice, epistemologia
genetica al carei fondator este J.Piaget si lingvistica generativa al carei fondator este N.Chomsky.
Ambele se concentreaza asupra structurii intelectului omenesc, a capacitatii sale cognitive.
Sintetic, cele doua conceptii imbraca forma ,,constructivismului piagetian’’ si ,,inneismului
chomuskyan’’.Dupa Piaget, intelectul omenesc se elaboreaza continuu ca urmare a interactiunii
dintre factorii externi si cei interni. ,,Toate conduitele comporta un aspect de ineitate si un aspect
de asimilare (dobandire), dar nu se stie unde este frontiera’’. Dupa Chomsky, limbajul ca si
intelectul sau spiritul, sunt o stare mintala initiala, innascuta, determinata genetic, care contureaza
liniile generale ale cunoasterii ulterioare si ale limbajului.

In functie de activitatea dominanta, de trasaturile diferitelor componente psihice si de structura de

ansamblu, fiecarui stadiu ii corespunde o perioada determinata din viata copilului.Vom putea
delimita astfel urmatoarele perioade:

-perioada sugarului(0-1 an)

-perioada anteprescolara(1-3 ani);

-perioada prescolara (3 - 6-7 ani);

-perioada scolara(6-7 – 18-19 ani) cu cele trei subperioade:

-varsta scolara mica(6-7 – 10-11 ani);

-varsta scolara mijlocie(pubertatea, preadolescenta),(10-11 – 14-15 ani);

-varsta scolara mare (adolescenta), (14-15 – 18-19 ani).

Aspectul interstadial sau trecerea de la un stadiu la altul evidentiaza saltul ce s-a produs pe linia
relatiilor intrefunctionale dintre diferite componente psihice, iar aspectul intrastadial scoate in
evidenta relatiile care se stabilesc intre aceste componente in interiorul stadiului respectiv. Cele
doua aspecte se afla intr-o corelatie dialectica, in sensul ca relatiile si schimbarile intrastadiale
pregatesc saltul si, in consecinta, aparitia unor relatii functionale noi. Pe de alta parte, aceste
relatii depind de particilaritatile generale ale stadiului respectiv. Dupa cum sustine L.S. Vigotski in
perioadele timpurii ale copilariei dezvoltarea se produce ,,de jos in sus’’, in sensul ca procesele
psihice mai complexe se formeaza pe baza proceselor psihice elementare, pentru ca in perioadele
mai avansate dezvoltarea sa se produca ,,de sus in jos’’, procesele pshice complexe influentandu-
le pe cele elementare (A.Rosca, 1966, p.139).

Profilul psihologic este o expresie cantitativ – calitativa a totalitatii componentelor, proceselor si

insusirilor psihice, precum si a relatiilor interfunctionale dintre acestea, caracteristice unei anumite
etape din dezvoltarea ontogenetica a copiilor si diferentiate de la un individ la altul. Profilul
psihologic releva gradul dezvoltarii mintale si comportamentale pentru o anumita varsta si pentru
fiecare individ. Putem vorbi in acest fel de profilul psihologic al varstei si de profilul psihologic al
individului.

Profilul psihologic al varstei include totalitatea restructurarilor tipice, prin care se delimiteaza un
anumit stadiu in dezvoltarea ontogenetica. Fiind comune tuturor copiilor de aceeasi varsta ele
imbraca totusi nuante personale de manifestare, diferite de la un copil la altul.

Profilul psihologic individual include totalitatea trasaturilor si caracteristicilor proprii fiecarui copil,
prin care se diferentiaza de ceilalti copii in cadrul aceleiasi varste. El nu rezulta dintr-o simpla
enumerare sau insumare a particularitatilor de varsta, ci din sinteza nuantelor prin care acestea se
manifesta intr-un caz individual.

Tabloul psihologic al stadiilor dezvoltarii ontogenetice include un ansamblu de trasaturi, relativ

stabile si dominante, in limitele unor varste cronologice, cu nuante mai putin sau mai mult
accentuate de la un copil la altul. La randul lor, acestea se afla in relatie cu particularitatile
anatomofiziologice, conferind astfel fiecarui stadiu o ,,fizionomie’’ tipica.

In limitele normalului, dezvoltarea ontogenetica imbraca un sens evolutiv- ascendent, iar din punct
de vedere al transformarilor si restructurarilor care au loc ea este concomitent biopsihosociala.
Intre aceste forme ale dezvoltarii umane (biologica, psihica, sociala) se stabilesc relatii de
interactiune si interdependenta cu ritmuri si manifestari diferite, corelatiile pozitive la o anume
varsta putand alterna cu cele negative la o alta varsta. Intre diferitele dimensiuni ale dezvoltarii se
stabileste un raport de echivalenta, fiecare dimensiune are propria independenta. Nu intotdeauna o
dezvoltare biologica mai accentuata (pusee de crestere) este insotita de una psihica pe masura si,
invers, curbele de evolutie ale acestor dimensiuni nu sunt egale si nici coliniare. Pentru fiecare
dimensiune exista momente semnificative caracterizate printr-o maxima exprimare, fapt care
imprima relatiilor dintre ele nuante specifice de la o perioada de varsta la alta. Profilul psihologic
sintetizeaza transformarile si restructurarile dezvoltarii psihice, asa cum se exprima ele in diferite
stadii ale devenirii umane.

Consideram ca toate aceste transformari si restructurari psihice ar putea fi sistematizate in trei

categorii principale: de natura intelectuala sau cognitiva, de natura afectiva si de natura
relationala.