Sunteți pe pagina 1din 9

Anxietatea de separare este teama pe care copilul o simte cand este separat de figura centrala a

afectiunii sale, de obicei mama. Mai plastic spus, este modul celui mic de a ne spune ca nu vrea
sa se desparta de noi. Multi dintre prescolari si scolari au trecut prin aceasta experienta. Poate
apare din senin la schimbarea mediului sau pentru ca cei mici sunt ingrijorati de situatia de acasa
(parinti care se cearta, cineva bolnav)- si nu au incredere sa paraseasca casa, dar cel mai frecvent
anxietatea de separare se traduce prin ” mi-e dor de mami”.

De ce apare?

In cursul dezvoltarii lor, copiii descopera treptat diferite emotii. Intre 0 si 8 luni nu reusesc sa
discearna intre ce este obisnuit si ce poate fi periculos, asa ca situatiile noi nu le inspira teama.
In nod normal, in aceasta perioada copilul incepe sa se simta bine si protejat in mediul familiar.
Dupa aceasta perioada orice schimbare in mediu induce copilului teama -au sentimentul ca ”
ceva se petrece!”

Intre 8 si 14 luni copiii se sperie deseori cand intalnesc oameni noi sau viziteaza locuri noi. Se
simt nesiguri si amenintati cand se despart de parinti. Teama de separare este o etapa normala in
dezvoltarea copilului, pana la 2 -3 ani (dupa Academia Americana de Pediatrie). La 2 ani,
copilul incepe sa inteleaga ca parintele pleaca de langa el, dar se intoarce mai tarziu. Este varsta
la care manifesta dorinta - absolut normala - de a-si testa independenta. In perioada timpurie
(pre- gradinita sau cresa), anxietatea de separare- absolut normala la aceasta varsta- se manifesta
prin refuzul de a dormi singur, sau de a ramane singur in camera.

Este firesc pentru copil sa-i fie frica cand va despartiti. Teama de separare este o etapa in
dezvoltarea copilului. Cu rabdare, intelegere si invatare de mecanisme - poate fi depasita si ar
trebui sa dispara cu varsta.

La unii dintre copii frica de separare se intensifica cu varsta sau reapare din senin. Daca aceasta
frica este suficient de persistenta si impiedica activitatile firesti pentru varsta respectiva, copilul
sufera de anxietate de separare si este probabil sa aveti nevoie de ajutorul unui specialist.

Simptome:

Anxietate crescuta si ganduri ca ceva rau se va intampla celor dragi sau ca o sa-i piarda.
Ingrijorare crescuta la gandul ca se vor pierde sau vor fi rapiti.

Impotrivire sau refuz in mersul la gradinita, la scoala sau de a ramane singuri fara adultii de
referinta pentru copil.

Impotrivire sau refuz in a dormi singur fara adult.

Cosmaruri in care este separat de oamenii dragi lui.

Manifestari somatice: dureri de burta, dureri de cap, la momentul separarii sau cand separarea
este anticipata.

Pentru a diagnostica anxietatea de separare este nevoie de minim 3 dintre criteriile enuntate, cu
durata de cel putin o luna, care sa determine modificarea functionalitatii vietii copilului in cauza.

Factori care contribuie la depasirea anxietatii de separare:

Temperamentul

Relatia parinte -copil

Abilitatile deja invatate ale copilului de a face fata separarii

Modul in care parintele raspunde copiluilui la problemele ridicate de acesta in ceea ce priveste
separarea. (ex. Un parinte anxios va avea cu mai mare probabilitate copilul anxios).

Pentru a depasi aceasta problema copilul trebuie sa:

Sa se simta sigui in mediu

Sa aibe incredere in alti oameni , diferiti de parintii lor.

Sa aibe incredere ca parintii lor se vor intoarce.

Pentru ca suntem in perioada de prescolaritate, iar teama de separare se manifesta mai ales cand
copilul ramane pentru prima oara la gradi iata cateva sfaturi; ce sa faceti si ce sa nu faceti atunci
cand va lasati copilul intr-un loc nou.
DA NU

Luati-va “la revedere” intr-un mesaj scurt si Nu stati prin imprejurimi. Copilul va simti
dragut - transmiteti copilului mesajul ca aveti anxietatea dumneavoastra si ii va fi mai greu sa
incredere in el ca se va descurca se calmeze

Inventati impreuna cu copilul un ritual de Nu va furisati afara. Copilul trebuie sa aibe


despartire - (bateti palma sau va frecati nasurile, incredere in dumneavoastra.
etc)

Transmiteti mesaje clare. Copilul trebuie sa stie Nu va mituiti copilul sa se poarte bine - trebuie
ca va merge la gradi oricat s-ar impotrivi. sa-i permiteti copilului sa aibe si emotii
negative. Recompensati insa comportamentul
pozitiv.

Invitati copiii din gupa in vizita acasa, astfel Nu luati copilul acasa daca plange. Daca o veti
incat copilul sa se imprieteneasca cu mai mare face copilul stie ca daca plange suficient de mult
usurinta , iar tranzitia sa fie mai lina. va obtine ce isi doreste.

Oferiti-va sa luati cate un coleg in drum spre Nu va enervati. Pastrand o atitudine pozitiva in
gradinita. Veti vedea, ca astfel problema va ceea ce priveste gradinita, educatoarea si colegii
disparea cu viteza luminii. de grupa, va veti ajuta copilul sa se simta sigur
si sa se bucure de timpul petrecut la gradinita.

Discutati cu educatoarea, va va putea ajuta in Nu discuati probleme cu educatoarea


adaptarea copilului. dimineata. Pastrati conversatiile pentru sfarsitul
zilei.

Familiarizati copilul cu locul, facand cateva


vizite inainte de a-l lasa la gradi

Aveti incredere in copilul dumneavoastra

Cristina

.
Tulburarea anxioasa este definita ca o preocupare excesiva in legatura cu anumite situatii,
considerate ca iminente, fie ca exista suport real sau nu.
Desi o gandire rationala ar conduce la daramarea temeliei pe care s-au construit aceste scheme de
gandire irationale, acest lucru nu este posibil pentru ca persoana in cauza a consolidat in timp
acesta temelie prin ganduri de genul “daca pun raul inainte, nu o sa fiu dezamagita” sau “oricum
mie nu mi se intampla nimic bun, ce rost are sa ma mai zbat” etc. In general, aceste scheme
disfunctionale sunt transmise mai departe, facand parte din bagajul de cunostinte pe care copilul
il mosteneste de la cei apropiati.
Pe un fond vulnerabil in care nu exista scheme adaptative, moartea unei rude sau a unui animal
favorit, maladia unui copil, intrarea intr-un mediu necunoscut sau efectul unui film violent pot
reprezenta pentru un copil factori traumatizanti care favorizeaza aparitia tulburarii de anxietate
de separare.

Stilul parental anxios pare sa ii invete pe copii sa interpreteze si sa raspunda la stimuli


caracterizati prin ambiguitate intr-un mod defensiv, ca si cand acestia ar fi amenintatori.
Anxietatea de separare este in stransa legatura cu relatiile de atasament din copilaria timpurie si
imbraca diverse forme, de la protestele fata de plecarea parintilor pana la o preocupare nelinistita
si exagerata fata de mama si tot ce tine de aceasta.
Astfel, persoana (copil sau adolescent) care sufera de aceasta tulburare resimte detresa cand este
despartita de cei dragi si este afectata in plan social si scolar. Pe parcursul despartirii gandurile
care apar sunt “sa nu pateasca ceva rau mama!”, “daca nu se mai intoarce” etc.
In cazul copiilor de varsta prescolara, anxietatea de separare se manifesta prin refuzul de a merge
la gradinita si prin dorinta puternica de a fi in contact permanent cu cei de care se simt atasati
afectiv. Astfel, acesti copii evita chiar si simplu fapt de a trece dintr-o incapere in cealalta
neinsotiti, refuza sa doarma singuri, se opun despartirii de parinti cand sunt dusi la gradinita, au
anumite tabieturi care reclama foarte multa atentie din partea parintilor etc.
Exista un numar destul de mare de copii care adorm doar daca au langa ei unul dintre parinti, si
chiar si atunci adorm cu degetele inclestate in parul parintelui ca nu cumva acesta sa plece in
timpul somnului lor. Daca totusi au fost convinsi sa doarma singuri, se trezesc in timpul noptii
acuzand cosmaruri sau prezenta unor fiinte ireale in camera lor.
Cand sunt separati de persoanele de care sunt legati afectiv, acesti copii sunt preocupati de teama
ca s-ar putea intampla ceva rau care sa-i afecteze pe cei dragi sau pe ei. Ii chestioneza pe cei
dragi in legatura cu acest aspect si sunt convinsi ca daca se despart de cei dragi, nu vor mai avea
posibilitatea de a se reuni, pentru ca moartea ii va desparti definitiv. Uneori devin chiar agresivi
cu cei care incearca sa-i desparta, lovindu-i cu pumnii sau cu picioarele, dorind sa apere astfel
permanenta legaturii lor.
Pentru a evita separarea atunci cand este anticipata, protesteaza manifestand diverse simptome in
plan fiziologic precum: dureri de cap, dureri de stomac, greturi, varsaturi etc.
Anxietatea de separare afecteaza in medie aproximativ 4% dintre copii si adolescenti si este mai
frecventa la copiii mamelor cu atacuri de panica.
O serie de strategii au fost dezvoltate pentru a-i ajuta pe parinti sa faca mai suportabila
pentru copii perioada de separare:
- este preferabil sa se incurajeze experiente pozitive cu persoanele care vor „tine locul” parintelui
si vor avea grija de copil – la inceput pentru perioade scurte de timp;
- cand copilul este adus intr-un mediu nou, este indicat sa aiba loc familiarizarea cu
oamenii/locul respectiv inainte de a-l lasa singur acolo;
- sa se discute cu educatorul despre acceptarea jucariei sau a gentutei preferate a copilului la
gradinita, scoala etc.
- incurajarea copilului, reamintindu-i cat de curajos este;
- discutii despre cum s-ar descurca intr-o asemenea situatie un personaj de poveste;
- parintele trebuie sa-i arate copilului ca ii intelege suferinta si ca i-o accepta, insa fara a arata o
simpatie exagerata;
- este indicat sa se evite glume sau ridiculizari ale simptomelor copilului;
- este bine ca parintii sa focalizeze discutiile pe evenimentele pozitive care se vor produce la
gradinita, si nu pe frica sau pe imaginarea evenimentelor negative care s-ar putea intampla acolo;
- limitarea accesului la programe TV care il pot speria pe copil;
- pregatirea copilului pentru mersul la gradinita sau scoala – cu ajutorul unor carti, filme sau a
unor „expeditii” de „tatonare a terenului”;
- la plecarea parintelui, sarutul sau imbratisarea copilului cu o expresie optimista;
- evitarea prelungirii despartirii sau a revenirii de mai multe ori a parintelui pentru a vedea „ce
face” copilul;
- evitarea plecarii „pe furis” a parintelui.
Aplicand aceste strategii parintele ii confirma copilului ca are puterea de a gestiona situatia cu
care se confrunta, dezvoltandu-i astfel increderea in sine.

Adaptarea copilului la gradinita

Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care incepe viata lui fara
prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se
adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada
serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul il
investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.

Perioada de acomodare este o experienta diferita pentru fiecare copil. Momentul in care un copil
incepe sa frecventeze gradinita reprezinta un pas important si de aceea are nevoie de sprijinul
familiei si al gradinitei in care este acomodat.

Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca din sanul familiei, sa se poata
separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita, sa existe capacitatea copilului de
a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.

De cele mai multe ori parintele este mai dependent de copil decat este copilul de parinte, iar
teama si durerea despartirii parintelui de copil, este resimtita de copil, lucru care accentueaza
anxietatea, va conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, se va ajunge la o stare de
angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul educational, colegii-
parteneri de joaca, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si
gradinita. De aceea, o stare psihica optimista si increzatoare este recomandata pentru a usura
perioada de tranzitie a copilului.

Am intalnit parinti care nu sunt pregatiti emotional sa-si lase copilasii la gradinita. Ii inscriu pe
copii la gradinita, apoi cand vine ziua cea mare, sunt foarte emotionati incat incep sa planga.
Consideram ca inainte de a aduce copiii la gradinita pentru prima data, trebuie ca parintii sa se
pregateasca din punct de vedere emotional si psihic pentru acest lucru. Dupa parerea noastra,
prima zi de gradinita este atat a copilului, cat si a parintelui.

Multe dintre mamele aflate la primul copil nu isi vor lasa copilasul in patut sa adoarma singur.
Vor fi mult mai linistite daca stau langa acesta, adormindu-l si privindu-l cu multa dragoste.
Uneori, ii canta ceva linistitor in timp ce il mangaie. Unii copii sunt obisnuiti cu o paturica sau o
jucarie inca de bebelusi, lucru pretios cu vor veni la gradinita pentru ca reprezinta o bucatica din
„acasa”, ceva famliar lor.

Si mai tarziu, la 3-4 ani, intalnim copii care au nevoie sa fie adormiti de un adult si altii care se
joaca pana adorm. Acest lucru se intampla atat acasa cat si la gradinita. Copiii care sunt obisnuiti
sa se joace in patut pana adorm sunt cei care vor adormi si la gradinita, iar cei care nu pot face
acest lucru si sunt dependenti de mama sau un adult, nu vor adormi la gradinita, plang, refuza sa
se dezbrace si sa se culce, intra in panica si ulterior pot refuza gradinita din cauza ca trebuie sa
doarma la pranz. Este una din marile probleme de adaptare la gradinita alaturi de cea a meselor.

Asadar autonomia la copiii mici este extrem de importanta pentru ca desprinderea de familie, pe
care copiii o resimt ca pe o suferinta si nu ca pe o experienta noua, sa fie mai putin dificila.

Parintii trebuie instiintati despre cum se simte copilul in perioada de acomodare si linistiti in
acelasi timp. Ei trebuie sa stie ca refuzul copilului este absolut normal in aceasta perioada, si sunt
necesari pasi mici spre adaptare in fiecare zi, tinand cont si de faptul ca exista diferente mari la
copii in ceea ce priveste drumul catre independenta.

Educatoarele stiu cum sa se ocupe de copiii care sunt foarte atasati de parinti, dar pentru aceasta
este nevoie ca parintii sa o lase sa se ocupe de situatie. Daca copilul va vedea ca parintele se
intoarce atunci cand el plange, acesta va capata acest obicei, iar cu timpul va fi mult mai greu sa
se schimbe. Copilul dumneavoastra va capata in scurt timp incredere in educatoare/ingrijitoare si
mediul organizational iar teama va disparea. Este foarte important ca inainte de inceperea
activitatii in gradinita sa va pregatiti si dumneavoastra, ca parinti, psihic pentru acest moment.
In privinta gradintei insa, este vorba atat de capacitatea copilului de a relationa cu alti copii si alti
adulti, lucru lesne de observat in parc sau in vizite, de modul in care reactioneaza la nou,
existand copii care sunt foarte conservatori si altii care se simt atrasi de jucarii noi cat si de
capacitatea de a se separa pentru un timp de mama sau familie in general.

Ce se intampla cand un copil care nu se poate separa de familie, nu mananca sau nu se joaca
singur, este dus la gradinita? La inceput plange si se agata de mama sa, refuza sa intre in
gradinita sau sa ramana acolo. Apoi, pe masura ce trec zilele si procedura se repeta, in functie de
capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai planga si sa para ca s-a obisnuit dar fara a se
integra intre copii sau a povesti ulterior dupa ce este luat, ce a facut la gradinita, ca si cum ar sta
la gradinita ca n-are incotro si nicidecum ca ii face placere.

Aceasta stare nu depinde in niciun fel de tipul gradinitei, de cum sunt educatoarele sau de cat
este de dotata gradinita. Parintii pot fi incantati de dotarile gradinitei, de limba straina care se
preda in cadrul gradinitei sau de alte optionale, dar copiii nu reusesc sa le aprecieze deoarece
pentru cei mici,“la gradinita” este opusul lui “acasa” sau echivalentul lui “fara mama”.

Dupa o perioada mai indelungata de acomodare (depinde de copil), copilul se poate atasa de
educatoare sau personalul pe care il vede cel mai des in fiecare zi. Educatoarea, poate tine locul
mamei la gradinita, astfel incat copilul sa simta mai putin lipsa acesteia, producandu-se un
atasament puternic intre copil-educator.

Este foarte important pentru copii sa se simta in siguranta si sa nu se simta uitat! In primele zile
parintilor li se recomanda sa vina putin mai devreme pentru a putea lua copilul acasa. O rutina de
despartire il va ajuta sa se simta in siguranta mai rapid. Inainte de a aduce copilul la gradinita,
este recomandat parintelui sa ii povesteasca copilului cum va decurge ziua, iar copilul trebuie
asigurat ca va fi luat.

Copiii, mai ales pana la 3 ani, nu au notiunea timpului, insa ei se obisnuiesc cu o rutina. Este
recomandat ca acestora sa li se vorbeasca in termeni de “dupa ce mananci si dormi, voi veni sa te
iau”. Inca un element foarte important este ca parintele sa vina la timp sa ia copilul pentru ca la
sfarsitul zilei se poate ca el/ea sa simta din nou teama, mai ales ca ii vede pe ceilalti cum pleaca.
Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de
familie si de mama-la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem ca parinti sa ne
gandim cum sa ne ajutam copilul sa se poata desprinda de mama, si sa ne straduim in cadrul
familial sa il obisnuim autonom, independent in masura in care este posibil, sa petreaca pentru
cateva minute pe zi singur, cand este mic, sa se joace cand este singur in camera lui cateva
minute sau sa ramana cu o alta persoana, sau sa il obisnuim sa petreaca timp si intr-un alt loc sau
cu alte persoane decat mama, pentru a pregati mersul la gradinita. Cu cat aceasta trecere se face
mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte, iar experienta
primelor zile de gradinita sa fie mai placuta.