CUM SĂ OBȚII

COOPERAREA
COPILULUI TĂU:
5 motive și 5 soluții
Eu sunt Adriana Zamfir, un om minunat,
în ciuda tuturor greșelilor făcute și a
deciziilor neinspirate luate în viață, un om
imperfect, soție și mamă mentorată de o fiică
de 23 de ani.

Sunt creatoare de programe de dezvoltare a abilităților de

viață pentru copii (și părinți), specialist în Analiză
Tranzacțională (parte din psihologie care studiază
mecanismele psihologice prin care noi am devenit ceea ce
suntem și prin care putem deveni cine ne dorim să fim),
autoare de povești pentru copii, coach, trainer și speaker
certificat Maxwell Leadership.

Sunt o femeie curioasă, care calcă pe frici în fiecare zi,

preocupată de leadershipul personal, adică cum să-ți
conduci viața sau, mai bine zis, cum să te conduci prin
propria viață.

Scopul meu este să mă bucur de o viață împuternicită,

prosperă, liberă și să-i ajut pe COPII să-și descopere
superputerile (punctele forte) și să fie încrezători în
puterea lor interioară, ca să aibă viața pe care o merită,
iar pe PĂRINȚI îi ajut să crească copii fericiți și fără
traume majore, astfel încât să aibă rezultate bune la
școală, să se bucure de relații semnificative și să se simtă
bine în pielea lor, fără să devină rebeli sau să ajungă în
depresie.
CE ÎNSEAMNĂ COOPERAREA PĂRINTE-COPIL?

Cooperarea dintre părinți și copii înseamnă

colaborarea, comunicarea și lucrul împreună pentru
a atinge obiective comune și pentru a construi o
relație sănătoasă și armonioasă.
Este un proces prin care părinții și copiii își unesc
forțele pentru a rezolva probleme, pentru a lua
decizii importante și pentru a face față provocărilor
cotidiene.

O relație cooperantă între părinți și copii contribuie la

construirea unui mediu familial sănătos, bazat pe
încredere, respect și sprijin reciproc.

Totuși, destul de frecvent, copiii nu vor să coopereze

cu părinții, refuză, au comportamente agresive, iar tu
ca părinte nu mai știi ce să faci ca să le intri în voie,
să obții cooperarea lor, fără țipete, agresivitate și
suferință.

Sunt multe cauze de ce copiii nu sunt cooperanți, iar

eu am ales 5 dintre ele, care sper să te ajute și pe
tine.

Descoperă în continuare 5 motive pentru care se

întâmplă fac asta și află 5 soluții.
MOTIVUL I: Te iei prea în serios

Ești de cele mai multe ori ocupată, epuizată și, fără să îți
dai seama, ai uitat să fii amuzantă, să glumești, să intri în
starea eului de Copil (cf. Analizei Tranzacționale, fiecare
persoană are 3 stări ale eului, ale personalității, și anume
Părinte, Adult, Copil [PAC] - și nu ne referim aici la
părinții, adulții și copiii din viața reală, ci la stări).
Când ești în starea eului de Copil, ai gânduri, emoții și
comportamente ca atunci când erai copil, în anumite
situații, la anumite vârste.
Amuzamentul, spiritul de joacă, umorul sunt specifice
stării de Copil, Copilul liber (există și Copilul Rebel,
Copilul Supus etc.).

Ești oare prea serioasă în relația cu copilul tău: Ești

rigidă sau severă cu el?

Ești prea preocupată de treburile casnice sau, poate, de

cele legate de serviciu, chiar dacă ești acasă cu copilul?

Îi spui des „Nu am timp acum”, „Lasă-mă, mami, am

treabă!”, „Vorbim/Ne jucăm mai târziu, acum sunt
ocupată!”?

Ignori des cererile de joc ale copilului tău?

Îl ameninți și îl pedepsești atunci când nu te ascultă, când

nu respectă regulile stabilite de tine?

Dacă răspunsul tău este DA la măcar una dintre aceste

întrebări, ei bine, asta indică o atitudine serioasă și ai
nevoie să îmbraci haina umorului.
Un copil care simte
că părintele este
preocupat de alte
lucruri și nu acordă
atenție nevoilor și
dorințelor sale poate
deveni nereceptiv la
cerințele acestuia.
S luție: Folosește umorul!
Umorul poate fi foarte valoros în conectarea cu copilul,
în stabilirea relațiilor în general.
Dacă ți se pare că nu ai umor, atunci măcar încearcă să
nu te iei prea în serios.

De exemplu, când faci o solicitare, spui ceva și copilul nu

te aude, poți să atragi atenția intrând în niște roluri:
„Heeeeiii, Pământul către Florin... Se aude?”

Sau când îl chemi la masă:

„Ne îmbarcăăăm, pleacă nava spațială în câteva minute,
grăbiți-vă!”
sau
„Haideți să facem trenulețul până în Gara cu provizii” etc.

Dacă copilul s-a murdărit, îi poți spune: „Se pare că te-ai

făcut artist de pictat. Hai sa vedem cum putem curăța
această capodoperă!”

Deseori, un strop de umor face cât o tonă de cuvinte.

Copiii cooperează mai ușor în momentul în care te cobori
la nivelul lor, atât fizic, cât și în starea de copil și faci
glume, intri în lumea lor. Aceasta este conectare.

ATENȚIE! A NU SE CONFUNDA UMORUL CU SARCASMUL.

Acesta din urmă scade stima de sine a unui copil,
împreună cu etichetarea și comparația.

Exemple de sarcasm: ești

cuminte ca un îngeraș cu
cornițe, mănânci ca un
porc, ești deștept cu D
mare!, mișcă-te mai
repede că te ia radarul,
hai mai repede că ne
apucă revelionul, ești
surd, ce ai? etc.
MOTIVUL 2: Nu ești sincer(ă) cu copilul

De multe ori, te poți arăta în fața copilului că ești vesel/ă

dacă tu de fapt ești trist/ă, îi poți spune anumite lucruri
pe care tu nu le crezi, îl minți sau îi ascunzi anumite
informații etc.

Ți se întâmplă și ție să spui:

Nu am nimic, sunt bine?
Nu contează ce am, o să-mi treacă?
Vai, ce desen frumos (iar el să nu fie)?
Îți promit că îți cumpăr acel lucru/că te duc în acel loc
etc.
Mami/Tati când era mic ca tine nu se temea de nimic?

Dacă ai răspuns cu DA măcar la o întrebare, ei bine află

că al tău copilul își va da seama. Chiar dacă nu știe să
pună întrebări (uneori o poate face), să exprime ce simte,
va crede că este greșit să arăți ceea ce simți cu
adevărat, că e normal să ascundă lucruri etc.
Îți dau un exemplu. La unul dintre cursurile mele, când
discutam despre ce simțim cu adevărat și ce arătăm la
exterior de fapt, un copil a spus că, alături de noi, la curs,
se simte cel mai bine, că poate să spună ce gândește și ce
simte. Când am întrebat ce îl împiedică să se simtă astfel
și acasă sau la școală, mi-a răspuns că la școală, ar zice
ceilalți copii că e fițos, iar acasă nu vrea să o deranjeze și
să o supere pe mami, că și așa ea vine foarte obosită și
stresată seara de la serviciu.

S luție: Fii sincer(ă) cu copilul

Când nu ești sincer(ă) cu copilul, acest lucru are mare
impact asupra copilului, deoarece acesta are dificultăți în
a-și construi încrederea în părinte și în cei din jur, va simți
că nu poate conta pe părintele lui și că acesta nu este
capabil să îl protejeze.

Va fi confuz, nu va înțelege comportamentul corect, nu va

învăța ce este permis și ce nu dacă ceea ce face părintele
se contrazice cu ceea ce spune părintele.

Va învăța că nesinceritatea este acceptabilă și când

descoperă că părintele minte, asta îi va afecta stima de
sine și încrederea în propria persoană.

Este foarte important să fii sincer(ă) cu copilul, deoarece:

relația voastră este mai strânsă și mai sănătoasă.

copilul are încredere în tine ca să spună ce simte și el
la rândul lui
copilul se va simți ascultat, înțeles și va fi mai deschis
să coopereze.
copilul va înțelege că este bine să fie autentic și să își
exprime adevăratele emoții și nevoi. Aceasta îl va ajuta
să se cunoască mai bine.
copilul se va simți mai confortabil să-și exprime
nemulțumirile și să participe la găsirea soluțiilor.
îi arăți că îl prețuiești, îl accepți așa cum este și îi vor
crește stima de sine și încrederea.
MOTIVUL 3: Faci presupuneri

„Toată comunicarea cu rezultate greșite este urmarea

diferitelor presupuneri” - Jerry Ballard

Presupunerile sunt o adevărată barieră în calea

comunicării. Presupui că știi ce simte copilul tău, că știi ce
gândește, că înțelege când îi spui sau când îi vorbești ca unui
adult, că înțelege când îl cerți, însă toate acestea sunt
presupuneri.

Când presupui că și el face sau gândește ca ceilalți copii,

când îl compari, poți crea o fisură în relația cu el.

Alteori rezultatele pot fi tragice. De ce n-ar face și el ca

ceilalți dacă este ca ceilalți? (ex. să fumeze, să folosească
cuvinte nepotrivite, să aibă comportamente nepotrivite etc.).

Exemple de presupuneri:

Copilul vrea să stea singur în camera lui în loc să iasă să

se joace cu prietenii, iar tu presupui că este antisocial,
timid, defect.
Tu presupui că al tău copil va împărtăși aceleași interese,
pasiuni sau valori ca tine, fără să-i oferi copilului
oportunitatea să-și dezvolte propriile preferințe și
identitate.
Copilul nu reacționează imediat la cererile tale sau la
indicațiile tale și presupui că face asta intenționat, că este
nepăsător, fără a lua în considerare că poate este
absorbit de altă activitate sau poate avea dificultăți în
a-și exprima emoțiile sau nevoile.
S luție: Evită presupunerile!
În loc să presupui, întreabă copilul despre motivele
deciziilor și comportamentelor sale. Poate are o zi
obositoare și are nevoie de timp singur pentru a se relaxa și
a se regăsi.

În loc să faci generalizări, ar trebui să faci observații.

Odată ce copiii sunt încadrați într-o categorie, ne este din ce

în ce mai dificil să-i vedem în mod diferit.

Ar trebui să te comporți asemenea unui croitor bun. De

fiecare dată când vede câte un client, îi ia măsurile, nu
presupune că este la fel ca ultima dată când l-a văzut.

Nu-i spune copilului tău că seamănă cu mama, tata, bunica

etc., mai ales într-un context negativ. Presupui că al tău copil
știe că-l iubești și că spui acele lucruri așa, în glumă, însă pot
avea efect negativ.

În loc să presupui, află ce îi place copilului, ajută-l să

descopere care sunt punctele sale forte.
MOTIVUL 4: Nu ții cont și de părerea lui

Când nu ții cont și de părerea copilului, atât cât este permis în

funcție de vârsta lui, el poate simți că nu contează, că nu i se
iau în considerare dorințele și nevoile sale. Astfel, copilul se...
„răzvrătește” și nu mai cooperează cu tine.

Din păcate, mulți dintre părinți nu îi implică pe copii în deciziile

familiei, fie că este vorba despre a petrece timpul împreună
într-un anume fel, în a alege o destinație de weekend sau de
vacanță, astfel încât să obțină fiecare membru al familiei ceea
ce își dorește (să facă mișcare, să se relaxeze, să viziteze, să se
joace etc.).

A-l ruga să-și exprime opinia față de un lucru de cumpărat (ex.

să-și aleagă singur cerealele, să aleagă între două produse,
fiind învățat despre criteriile de care să țină cont (compoziție,
preț etc.), să-i ceri părerea legat de ceea ce îți cumperi tu,
despre o situație cu o prietenă sau de la serviciu etc.) contribuie
la dezvoltarea unei relații armonioase cu copilul tău, la
dezvoltarea emoțională a copilului.

El are nevoie să simtă că este sursa propriilor decizii, va face

asta oricum, însă e mai bine să o facă în sens pozitiv (cu
sprijinul familiei), decât negativ (prin refuzuri sau prin alegeri
nepotrivite).
S luție: Ține cont și de părerea lui, implică-l!
Implică copilul în procesul decizional în mod
corespunzător, oferindu-i oportunitatea să își exprime
opinia și să participe la luarea deciziilor care îl privesc.

Dacă copilul nu este implicat în deciziile familiei (atât cât

este pentru el, în funcție de vârstă) și nu i se cere părerea
în anumite situații, va dezvolta neîncredere în el, i se
transmite mesajul că el nu este important, nu este de
încredere și nu, nu va fi dintr-odată pregătit.

Nu e ca și cum la 18 ani îi vine brusc înțelepciunea sau

dezvoltarea.

Totul, în educația unui copil, se construiește cărămidă cu

cărămidă.

Când ții cont de părerea copilului și îl implici, atunci

acesta:
simte că opinia și părerea sa contează, iar contribuția
sa este valorizată de tine;

învață că acțiunile și deciziile sale au consecințe și că

poate fi un participant activ în rezolvarea problemelor;

te ajută să afli mai multe despre gândurile,

sentimentele sale și să poți identifica mai bine nevoile
sale;

se simte mai apropiat de tine și mai dispus să

coopereze când are o relație de încredere și colaborare
cu tine.
MOTIVUL 5: Îi dai comenzi (prea multe)

De cele mai multe ori, acolo unde există cel puțin un adult
și cel puțin un copil, auzim multe comenzi:

Stai locului!
Nu mai fugi!
Nu mai târșâi!
Lasă jucăria!
Du-te la leagănul acela!
Nu mai alerga!
Îmbracă-te!
Nu mai țipa!
Nu mai vorbi tare!
Vino încoace!
Hai să plecăm!
Du-te la teme! etc.
Încetează!
Nu mai plânge! etc.

Sunt sute, da, ai văzut bine, sute de comenzi pe zi pe care

un copil le aude atât acasă, cât și la grădiniță, școală etc.
La un moment dat, devine indiferent, nu le mai aude,
eventual scutură umerii nepăsător.

Ce consecințe sunt când folosești comenzi/porunci

cu copilul tău?

Simte că nu are control asupra propriei vieți;

Nu este motivat să coopereze atunci când se simte

obligat să facă ceva prin intermediul unei comenzi.
Aceasta poate diminua interesul și implicarea copilului
în sarcini și activități.

Ar putea să se simtă desconsiderat și să evite să

împărtășească gândurile și sentimentele sale cu tine;

Dacă copilul nu înțelege raționamentul din spatele unei

comenzi, acesta ar putea să nu învețe despre
consecințele acțiunilor sale și să nu dezvolte un
comportament responsabil și autonom
S luție: Roagă-l și colaborează cu el!

Utilizează rugăminți precum: „Te rog să fii mai grijuliu

când ieși pe ușă” în loc de „Nu mai trânti ușa”... sau
„Vrei, te rog, să vorbești mai încet?” în loc de „Nu mai
țipa!” sau „Te rog să așezi jucăriile înapoi în cutie.” în
loc de „Nu mai arunca jucăriile pe jos!”

Formulează cererile într-un mod clar și simplu, astfel

încât copilul să înțeleagă exact ce te aștepți de la el.
„Te rog să aduci prosopul de la baie în camera ta.”

Explică-i de ce este important să se efectueze o

anumită acțiune. Înțelegerea raționamentului îl poate
motiva să coopereze mai ușor; „Te rog să te speli pe
dinți în fiecare seară înainte de culcare pentru că
astfel îți menții dinții sănătoși și nu vei avea
probleme cu dantura mai târziu, cum ar fi să te
doară dinții când mănânci ce îți place.”

Când copilul cooperează sau îndeplinește o cerere,

exprimă-ți recunoștința și aprecierea pentru eforturile
sale. „Mulțumesc că m-ai ajutat să strângem mesele
după cină. Am terminat mai repede împreună!”
Concluzii... De ce acest e-book

Acest e-book îți oferă o mai bună înțelegere a

motivelor din spatele comportamentului ne-cooperant
al copilului, cum ar fi utilizarea comenzilor, lipsa
sincerității sau excluderea din luarea deciziilor.

Te ajută să îți dezvolți abilitățile de comunicare

empatică și de colaborare, esențiale în construirea unei
relații pozitive cu copilul tău.

Îți oferă instrumente practice pentru a îmbunătăți

cooperarea cu copilul și pentru a consolida legătura
emoțională, bazată pe încredere și respect reciproc.

Îți oferă instrumente pentru a deveni model pozitiv

pentru copilul tău, îmbunătățindu-ți abilitățile de a
gestiona situațiile dificile și de a-ți ghida copilul către o
dezvoltare sănătoasă și armonioasă.

Acest e-book este un ghid valoros pentru tine, oferindu-

ți soluții practice și eficiente pentru a construi o relație
mai apropiată și mai cooperantă cu copilul lor,
promovând astfel o dezvoltare sănătoasă și fericită a
acestuia.
Copilul tău nu cooperează și nu înțelegi de ce...

Întrebări pentru tine...

Ai avut tendința să dai comenzi sau porunci copilului
tău în loc să îl rogi să facă ceva?

Cum te-ai simțit atunci când copilul tău a fost exclus

din luarea deciziilor sau nu a avut posibilitatea să își
exprime opiniile și dorințele?

Crezi că lipsa sincerității în comunicare cu copilul tău

poate afecta cooperarea dintre voi?

Ai observat vreo presupunere pe care ai făcut-o cu

privire la comportamentul sau intențiile copilului tău?

Cum crezi că ar fi impactul asupra relației cu copilul

tău dacă ai renunța la comenzi și ai folosi rugăminți și
cereri mai deschise și mai respectuoase?

Ai remarcat vreun model comportamental din copilăria

ta care poate afecta modul în care te raportezi la
copilul tău? Ce măsuri poți lua pentru a evita repetarea
acestui model?
Ca părinți, nu ne dorim ca ai noștri copii să fie
temători, lipsiți de încredere, nesiguri pe ei,
dezordonați, mitocani, nerespectuoși, nesimțiți etc.

Ce am putea face să evităm asta?

Doar vedem ce se întâmplă în jurul nostru.

Dacă dorești ca ai tăi copii să aibă ÎNCREDERE,

ATITUDINE POZITIVĂ, CURAJ, IMAGINE DE SINE
POZITIVĂ, să se cunoască pe ei înșiși și să se
descurce cu emoțiile lor, să facă ALEGERI potrivite,
să se prețuiască, noi putem să-i ajutăm prin
resursele pe care ți le oferim, prin poveștile pe care
le creăm pentru copii, prin programele noastre de
dezvoltare a abilităților de viață.

Te invit în grupul de Facebook „Alături de părinți

pentru copii”.

Mă înscriu în grupul de Facebook

„Alături de părinți pentru copii”