Afectivitatea la copii

Materie:Psihologie
Profesor:Gugonatu Adina-Maria
Eleve: Saiman Sabine
Kazimir Nicole-Denise
I. Caracteristicile dezvoltării socioafective la copiii preşcolari.
Perioada celei mai autentice copilării, "vârsta graţiei", stadiul copilului preşcolar
se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice şi
relaţionale. Cadrul grădiniţei în care sunt cuprinşi majoritatea copiilor preşcolari mulţi
aplica şi diversifica relaţiile cu cei din jur, lărgeşte orizontul de cunoaştere al copilului,
contribuie la adâncirea contradicţiilor dintre cerinţele, solicitările externe şi
posibilităţile interne ale copilului, aceasta contradicţie constituind de fapt, sursa
dezvoltării psihice.
Activitatea dominantă a acestei etape rămâne jocul, dar el este corelat din ce în ce mai
mult cu sarcinii de natura instructiv-educativa, cu elemente ale muncii şi creaţiei. Toate
acestea favorizează complicarea şi diferenţierea treptată a proceselor cognitiv-
operationale ale preşcolarului, schimbarea atitudinii fata de mediul înconjurător,
extinderea relaţiilor cu cei din jur, făcându-l apt ca la vârsta de 6/7 ani să păşească într-
o nouă etapă, cea a şcolarităţii. Dacă "trăsătura esenţială a copilului este aceea de a
exista ca fiinţa în devenire", şcolaritatea marchează descoperirea realităţii externe
afirma P. A. Osterrieth.
II. Afectivitatea
Dezvoltarea psihică a preşcolarului presupune profunde schimbări în plan
afectiv.Ele au semnificaţie atât pentru acest stadiu, cât şi pentru cele ce vor urma.
Autorii psihanalişti consideră că afectivitatea preşcolarului se va manifesta ca un fel
de matriţă pentru emoţiile şi sentimentele de mai târziu. Totodată, cunoaşterea
dezvoltării afective a copilului orientează atât influenţele educaţionale ale familiei,
cât şi pe cele ce se exercită în spaţiul grădiniţei. Fără a intra în prea multe detalii,
este necesar să relevăm mai întâi caracteristicile de bază ale dezvoltării afective a
preşcolarului.
În primul rând observăm că după criza afectivă de la doi ani şi jumătate –
trei ani copilul pare mult mai liniştit, mai satisfăcut de relaţiile sale cu ambianţa. Se
produce astfel o pozitivare progresivă a stărilor sale afective, “Bucuriile şi
satisfacţiile sunt mai frecvente, copilul este mai tolerant mai stăpân pe relaţiile
sale”. În aceste condiţii, legăturile cu cei din jur se stabilesc mai uşor şi copilul se
integrează mai repede în fel de fel de relaţii şi activităţi.
Dezvoltarea fizică şi psihică generală explică o altă particularitate a
preşcolarului şi anume creşterea progresivă a rezonanţei afective faţă de
toate felurile de stimulări. Copilul care percepe din ce în ce mai bine şi
înţelege din ce în ce mai mult cele ce se petrec în jurul lui va fi capabil
să trăiască numeroase emoţii şi sentimente, să fie sensibil şi să răspundă
celorlalţi cu bucurie, veselie, simpatie etc.
 “Unii copii sunt precum nişte roabe
Trebuie să fie împinşi,
Unii sunt precum bărcuţele
Trebuie să fie vâsliţi,
Unii sunt precum zmeiele
Dacă nu le ţii strâns de sfoară vor zbura
departe, sus,
Unii sunt precum pisicuţele
Tare mulţumite atunci când sunt mângâiate,
Unii sunt ca nişte remorci
Folositoare numai atunci când sunt trase,
Unii sunt precum baloanele
Tare uşor de vătămat de nu le mânuieşti cu
grijă,
Unii sunt mereu
De nădejde şi gata să te ajute,
Este o chestiune de opinie...”
 III. Socializarea şi integrarea în grădiniţă a copilului.

Copilul, ca adult în devenire şi nu ca adult în miniatură, posedă

însuşiri specifice datorate în primul rând vârstei şi apoi faptului
că fiecare individ al speciei umane este unic, însuşiri care se vor
transforma în comportamente adaptate sau inadaptate, în funcţie
de calitatea influenţelor exercitate asupra lui. Deprinderile cu
care copilul se naşte şi se dezvoltă sunt influenţate de anumite
experienţe, pe măsură ce acesta se maturizează iar
vulnerabilitatea sau vivacitatea înnăscută a lui interacţionează cu
caracterul facilitator al mediului înconjurător.
Rolurile pe care le îndeplinesc părinţii, în principal afective şi
comunicaţionale şi mai ales prin intermediul mamei, creează
condiţiile ulterioare de acţiune ale educatorilor, ale celor ce vor
influenţa, la rândul lor, dezvoltarea ulterioară a copilului.
 IV.Orfan sociopsihologic.
Nu de puţine ori auzim ştiri de genul: “a plecat la munca în
străinătate şi l-a lăsat cu bunica”. Cu toate acestea, copilul se
simte părăsit de către părinţi.
Câţi dintre noi nu îşi liniştesc copilul atunci când se
trezeşte dintr-un coşmar ţipând "Mami, tati, unde eşti?".
Închipuiţi-vă însă ce dramă trăieşte copilul care în fiecare
dimineaţă tânjeşte după îmbrăţişarea mamei. O asemenea drama
marchează viaţa a mii de copii ai căror părinţi pleacă la munca
în străinătate. Imaginaţi-vă ce se petrece în sufleţelul unui copil
când mami sau tati nu este acolo pentru a-l lua în braţe când
plânge. Cât de mult duce dorul dragostei părinteşti.
Mânaţi de nevoile materiale, unul dintre părinţi sau ambii
părinţi considera că plecarea la munca în străinătatea le-ar
restabili situaţia financiară. Sunt aşa-numiţii "părinţi de carton".
Studiile arată ca lipsa părinţilor afectează viaţa copilului,
generând adevărate drame, de la comportament deviant, ticuri
până la suicid. Chiar dacă nu îi lipseşte nimic din punct de
vedere al alimentaţiei, igienei, copilul cu părinţi de carton simte
că nu are cine să-l reprezinte, se simte abandonat.
 “Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale
destinul meu.
Tu determini în cea
mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în
viaţă.
Dă-mi, te rog,
acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca
să pot fi o binecuvântare pentru lume...”
“Copiii au nevoie de modele, asa
ca în primul rând încercati sa
practicati dvs. însiva ceea ce le
cereti, fiti un model bun!”