1

Familia - primul factor educational in dezvoltarea personalitatii

FLOREA IOANA - Director

SANDU ELENA LUMINITA – Educatoare
Gradinita cu p.p. Voinicel – Chitila, Ilfov

Motto:
“ Eu sunt copilul. Tu tii in mainile tale destinul meu. Tu determini, in cea mai mare masura,
daca voi reusi sau voi esua in viata ! Da-mi, te rog, acele lucruri care sa ma indrepte spre
fericire. Educa-ma, te rog, ca sa pot fi o binecuvantare pentru lume ! »
din Child’ s Appeal

Familia este primul grup social din care face parte copilul,fiind cel mai important dintre
grupurile sociale deoarece ea influenteaza si modeleaza persoana umana.Este mediul in care
copilul se naste,traieste primii ani ai vietii,se dezvolta si se formeaza pentru viata.
Familia reprezinta locul in care are loc atat ingrijirea cat,mai ales,educarea copilului,educatia
in familie precedand-o pe cea institutionala.Copilul,in primii ani de viata este dependent de
parinti,iar acestia nu trebuie sa fie preocupati doar de latura fizica a ingrijirii lui,ci, sa aiba in
vedere educatia psiho-sociala,coreland posibilitatile fizice cu cele psihice.
Parintii sunt primii educatori ai copilului,functia de parinte este o « meserie » si,ca oricare
meserie ea trebuie invatata ;ei pot folosi metode si procedee educative adecvate fiecarui copil
contribuind la dezvoltarea personalitatii acestuia.
Notiunea de parinte nu poate exista separat de cea de copil dupa cum notiunea de educator nu
poate exista separat de cea de educat. De aceea este foarte important ca ei sa isi cunoasca
responsabilitatile,sa devina constienti de influienta pe care o exercita prezenta lor in viata
copilului,sa fie convinsi ca educatia ce trebuie data copilului,pentru societatea actuala este
diferita de cele precedente,ca societatea viitoare va fi diferita de cea actuala,iar copilul trebuie
pregatit corespunzator.
Copilul este o persoana ,insa este adevarat,o persoana in formare.Ceea ce nu inseamna ca el
trebuie luat mai putin in consideratie.Are sentimente,dorinte,optiuni,inclinatii,opinii.
Este o persoana in formare,unica,speciala,care se indreapta pas cu pas spre varsta
adulta.Cunostintele,comportamentele,emotiile,valorile pe care le achizitioneaza si le
structureaza intr-un mod numai al lui, desi calitativ,altele ale viitorului adult.Faptul ca un copil
are nevoie de sfaturile,sprijinul si incurajarea adultului nu inseamna ca el este mai putin decat
un adult. Tot ceea ce ii poate influenta pe parinti are un efect asupra copilului.
Familia contribuie la satisfacerea trebuintelor copilului inca din primii ani de viata,oferindu-i
modele de comportament,de comunicare,contribuind permanent la socializarea lui,contribuind
la dezvoltarea constiintei si a conduitelor morale.
 2

Familia trebuie convinsa ca o buna educatie si nu numai,depinde de stilul de viata al

acestuia,iar masurarea efectelor educative in functie de timpul acordat de parinti copilului este o
practica gresita.
Nu numarul de cadouri,nu orele de prezenta fizica alaturi de copil in familie sunt
importante(desi au si acestea rolul lor), ci continutul activitatii si al actiunilor desfasurate in
familie.
Parintii trebuie sa inteleaga bine relatia dintre fapta si masura ei educationala si ca,daca in
natura sunt necesari si utili toti factorii meteorologici (caldura,frigul,ploaia,zapada,vantul),
fiecare avandu-si rolul sau,tot asa si in climatul educational sunt necesare toate ipostazele
acestuia(severitate,blandete,dragoste,sobrietate,larghete,strictete),toate insa cu masura si la
timp, orice exces fiind pagubitor in sfera formarii umane.
Rolul familiei este acela de a crea copilului conditiile necesare si un climat adecvat
jocului,studiului individual si odihna.
Tonalitatea in care sunt purtate discutiile,continutul acestora,gesturile cotidiene,chiar si cele
mai simple(salutul,formulele de adresare intre membrii familiei),respectarea de catre adulti a
unui program zilnic –toate acestea alcatuiesc ambianta familiei in care copilul este educat.
Educatia (lectia din familie) este de nesters si se imprima in sufletele noastre pentru tot restul
spatiului si existentei noastre.
Lumea noastra agitata devine din ce in ce mai complexa,iar supraincarcarea psihica devine o
problema generala. Asteptarile,cerintele sunt tot mai mari. Planurile si asteptarile adultilor se
formeaza in copilarie si crestem incercand sa corespundem acestor asteptari.
Parintii constituie pentru copii primele modele de viata si comportament.Copii observa de
mici comportamentul parintilor,care devin modele.Modelul are o functie orientativa in
educatie ;de aceea trebuie utilizat in ansamblul mijloacelor educative la varstele
fragede,deoarece odata cu inaintarea in varsta,copilul isi cauta singur modele de viata si
profesionale,parintii au grija ca acestea sa fie cele dorite.Asa cum »bazinul se umple cu
apa,focul se aprinde cu foc si sufletul omului se modeleaza datorita sufletului unui alt
om »(Rabindranath Tagore).
Copii cauta modele in parintii lor,iar acestia la randul lor vor sa creasca mici genii. Pentru
fiecare parinte copilul sau este un « bulgare de aur ».El il vede frumos,bun,destept,pentru ca l-a
urmarit cum a crescut,cunoaste detalii referitoare la perioadele copilariei mici.
Intotdeauna ambianta,climatul de familie,prin elementele sale concrete, componente,
influenteaza in raport cu natura sa,personalitatea copilului.
J.S.Bruner considera ca,admitand ca toti oamenii sunt in esenta lor umani,aceasta umanitate
este data de tipul de copilarie pe care l-au trait.
Dezvoltarea personalitatii copilului are loc in prezenta si sub influienta a trei mari factori
determinanti, care pun in vigoare anumite aspecte ale personalitatii. Cele trei grupe mari de
factori sunt :ereditatea,mediul,educatia. Copilul mosteneste particularitati fizico-psihice si
fiziologice de mare importanta ;anterior conceperii sale,parintii prezinta o serie de particularitati
care isi vor pune amprenta asupra trasaturilor copilului,de aceea,se poate spune ca zestrea
genetica se pregateste anterior vietii intrauterine.Sanatatea fizica si psihica a parintilor are o
mare insemnatate pentru copiii lor,constituind baza zestrei biologice care se transmite.
 3

A.S.Makarenko a acordat o importanta deosebita puterii exemplului pe care familia il are in

educatie :,,Bazele educatiei se pun pana la 5 ani spunea el –si ceea ce ati facut pana la 5
ani,reprezinta 90 la suta din intregul proces educativ ;dupa aceea educatia omului
continua,prelucrarea omului continua,dar,in general,voi incepeti sa gustati roadele flori pe care
le-ati ingrijit pana la 5 ani ».
Fireste ca nu trebuie sa se inteleaga ca personalitatea copilului este deja pana la varsta de 5
ani,ci se subliniaza rolul hotarator al parintilor si al celorlalti factori in educatie.
In dezvoltarea copilului de 1-3 ani se remarca doua metode hotarator, se dezvolta functia de
locomotie si limbajul,fapt ce necesita o ingrijire atenta din partea parintilor. In aceasta
perioada,sa i se asigure copilului conditii de viata si de educatie corespunzatoare
dezvoltarii,intelegand prin aceasta asigurarea unui regim rational de alimentatie,de activitate,de
odihna,de somn folosind modalitati educative adecvate particularitatilor de varsta si individuale,
astfel incat copilul sa inregistreze progrese pe plan intelectual,avaectiv,solitiv.
In jurul varstei de 3 ani, copilul dobandeste o adevarata constiinta de sine in care se
coreleaza,la inceput,sumar,reprezentarea eului sau fizic,a celui psihic si a celui
social.Itelegandu-si si controlandu-si mai bine posibilitatile, el se integreaza mai mult in mediu.
La 3 ani copilul este putin maleabil,putindispus sa renunte la ce isi doreste.Apoi
impulsivitatea lui se reduce.Dobandeste intelegerea existentei unor interese si dorinte ale
altora,concurente sau diferite de ale sale,si necesitatea de a face unele compromisuri pentru a
evita conflictele.Incepe sa-si inteleaga greselile si sa incerce sa le repare.Starea afectiva buna
este de cea mai mare importanta pentru dezvoltarea normala a copilului,deoarece ii influenteaza
apetitul,odihna,dispozitia pentru miscare,joc,cunoastere,interesul pentru relationarea sociala si
performanta acesteia.Daca afectivitatea copilului este coplesita de influienta celorlalti,de
neplaceri,teama si nesiguranta,intreaga sa dezvoltare este subminata.
Pentru copilul prescolar,este esential tonul pe care se face comunicarea,substratul afectiv al
conversatiei si mai ales al mustrarilor.Greselile copiilor trebuie indreptate,fara indoiala,dar
modalitatile de a le indrepta,precum si fundalul emotional trebuie sa fie calm,incarcat de o grija
si afectiuni evidente.
In perioada prescolara orizontul de cunoastere al copilului se largeste ca urmare a experientei
castigate in contactul cu mediul inconjurator.Reprezentarile si perceptiile devin mici bogatii.Se
dezvolta comunicarea orala ;vocabularul activ se largeste.
In perioada prescolara parintii trebuie sa acorde atentie deosebita si formarii deprinderilor.
Tot la varsta prescolara,este necesar sa se formeze si dezvoltarea sentimentelor
morale :sentimentul de rusine,de multumire,de iubire,de dragoste si de compasiune.
Tot parintii sunt aceia care le dezvolta vointa, stapanirea de
sine,perseverenta,constiinciozitatea,spiritul de initiativa curajul-trasaturi care marcheaza
personalitatea copilului ;modestia,in primul rand prin atmosfera de familie,prin exemplul
personal.
Copilul este mereu in alerta,curios,intreband tot timpul.Daca aceasta curiozitate este
acceptata de adult,copilul se va simti liber sa caute raspunsuri la intrebarile sale ; mai mult,el va
avea incredere ca parintii il vor indruma catre rezolvarea problemelor sale.Daca aceasta
curiozitate este insa ignorata ori luata in ras,copilul se poate bloca si risca sa devina
neincrezator in capacitatea sa de a intelege,de a cunoaste.Se poate si sa inceteze pur si simplu sa
 4

puna intrebari ori sa caute raspunsuri.Adultul nu va face nici o apreciere negativa asupra
afirmatiilor copilului,ci doar aprecieri stimulatoare.
De obicei, copilul intelege mai mult decat poate sa exprime.De aceea,nu de putine ori,el
utilizeaza limbajul in mod inadecvat – foloseste expresii »prinse » don zbor cand te astepti mai
putin. De asemenea,apar frecvent vorbe « urate »,chiar expresii agresive,care ii fac pe parinti sa
roseasca daca lucrul se intampla intr-un loc public sau atunci cand au o vizita.Nu trebuie uitat
ca intentiile copilului nu sunt intotdeauna – ba chiar arareori – rele.Cel mai adesea,el cauta sa
spuna ceea ce vede,ceea ce stie utilizand elemente din experienta sa destul de redusa,deopotriva
in ceea ce priveste informatia si capacitatea de exprimare prin limbaj. In plus,caracteristica
principala a varstei – egocentrismul – face ca totul la copil sa se raporteze la propria sa fiinta –
la ceea ce gandeste,ce stie, ce simte- ,el nefiind apt decat sa exprime faptele ca atare.
Adultii sunt in intregime responsabili de satisfacerea nevoilor intelectoale ale copiilor,cel
putin la varsta prescolara.Mai putin autoritarism,eliminarea competiriei,evaluarea activitatii
copilului toate acestea pot atenua salutar cerintele adultului si sprijini progresul
copiluluiAdultul trebuie sa transforme intreaga zi in prilejuri cu care copilul sa achizitioneze o
multime de cunostinte si sa-si dezvolte capacitatile prin invatare spontana. Parintele trebuie in
general sa evite situatiile de invatare « ca la scoala ».
Parintele e dator sa-si stapaneasca nerabdarea de a vedea rezultate imediate la copil. Chiar se
va ingriji sa acorde suficient timp pentru formarea si exersarea corecta a deprinderilor
intelectuale.
La aceasta varsta,este posibil sa apara deja interese si inclinatii speciale. Unii copii sunt
interesati de sport, muzica, desen, dans ori scris. Unii sunt atrasi de animale. Altii nu s-ar
desprinde de masinii. Interesul si inclinatia spre o anumita activitate nu presupune in mod
necesar si o aptitudine specifica. Copilul trebuie sa fie sprijinit sa-sisatisfaca interesele,dar nu
inpins.Nu trebuie mustrat,la un moment dat, ca nu mai deseneaza, nu mai exerseaza,ci bate
toata ziua mingea.El este cautare si are nevoie de timp sa se cunoasca si sa cunoasca.
Fiecare copil este o fiinta unica. Chiar in aceeasi familie,fiecare copil este diferit de fratii si
surorile sale,iar diferenta incepe de la nastere :fiecare are comportamente specifice in ceea ce
priveste hrana,somnul,are reactiile sale proprii la ceilalti.Are deci un « stil de viata » al sau.
Parintele are datoria sa respecte individualitatea copilului chiar din momentul in care sa
nascut.Daca el intelege,accepta si respecta tot comportamentul legat de
somn,mancare,schimbarile de dispozitie,temperamentul bebelusului,va putea intelege si
respecta mai usor individualitatea copilului asa cum se manifesta ea in etapele de varsta
ulterioare.
Pe masura ce se maturizeaza,se observa cum se dezvolta si se structureaza el ca individ
unic :devine din ce in ce mai independent,are propriul sau bagaj de cunostinte,aptitudini,valori
si credinte. In acest drum ascendent al dezvoltarii personalitatii,esentiala este conceptia
copilului despre sine :felul in care se evalueaza si valorizeaza. Aceasta opinie despre sine are o
componenta afectiva puternica si,de aceea,emotiile,sentimentele copilului sunt un alt element de
luat in consideratie atunci cand se vorbeste despre personalitatea sa.
Dezvoltarea eului include,la copii,dezvoltarea emotionala.Copiii mici isi exprima in mod liber
si exploziv sentimentele :bucurie,gelozie,timiditate. Unii plang usor.Pe masura ce cresc,ei incep
sa inteleaga regulile din jur si sa ia in considerare opiniile altora,se conformeaza regulilor
sociale de exprimare a sentimentelor.
 5

In al treile si al saselea an de fiata,copilul invata sa isi exprime ori sa isi reprime trairile.Pana
la 3 ani ,pentru copil este deosebit de important sa fie lasat sa-si exprime emotiile in mod
liber,in loc de a fi obligat sa si le reprime.Exprimarea libera a sentimentelor se refera insa, nu
doar la intensitate,ci mai ales la continut.
Trebuie sa i se permita copilului sa evacueze emotiile negative,sa lase loc pentru emotiile
pozitive. « Daca nu lasam copilul sa-si exprime furia si ostilitatea,ca sa le poata scoate
afara,atunci dragostea si afectivitatea nu au loc inauntru,nu pot intre » spunea F. Dodson in
« How to Parent »
A remedia sentimentele,la aceasta varsta,nu contribuie la asigurarea sanatatii mintale.Mai
mult,copiii nu numai ca trebuie sa aiba permisiunea de a-si exprima emotiile,ci au nevoie sa stie
ca parintii inteleg cu adevarat ce simt ei.Ei vor ca adultul sa inteleaga cand le e frica ori se simt
singuri sau furiosi.Pe masura ce copiii cresc,trebuie sa fie invatati ca nu isi pot exprima emotiile
oricand si oriunde. Ei trebuie sa afle ca si alte persoane au sentimente care trebuie luate in
considerare.In jurul varstei de 6 ani, copilul are cea mai favorabila perioada pentru a recepta
aceste reguli – este vorba,binenteles, de o varsta aproximativa,intrucat raportarea se face la
fiecare copil in parte.
Disciplina pe care trebuie s-o invete copilul este legata de conceptia (imaginea) pe care o are
despre sine. Succesul unei persoane in tot ce intreprinde ea depinde in mare masura de imaginea
pozitiva despre sine,care cuprinde increderea in propriile capacitati si energia in actiune.
Aceasta parere pozitiva despre sine va determina succesul in activitatile scolare,precum
si,mai tarziu in viata,daca este puternic sprijinita de autocontrol si autodisciplina.
Disciplina nu este o cerinta autoritara,impusa cu forta copilului in scopuri stiute doar de
adult,eventual,pentru a-i face acestuia viata mai usoara.Ea este o suma de norme de conduita
care trebuie sa-i fie facute cunoscute copilului treptat,pe masura ce el se maturizeaza,dar
intoteauna intr-un context concret si cu semnificatie pentru copil.Copilul imita constient si
foarte adesea inconstient ceea ce vede si aude in jur.De aceea,parintele poseda,cu stire sau fara
stire,cel mai puternic instrument de disciplinare a copilului si,anume propriul sau
comportament. Aprecierea pozitiva a comportamentului face ca un anumit comportament sa fie
insusit si dezvoltat.In permanenta copilul va fi indrumat si mai ales va fi laudat daca
reuseste.Datorita intaririlor pozitive,comportamentul ramane constant.Prin repetarea
aprecierilor pozitive comportamentul va deveni in cele din urma invatat.O conditie necesara
este aceea ca, copilul sa stie si care este comportamentul dorit si cum trebuie sa se comporte.
Comportamentul nedorit poate fi provocat si de diferentele dintre temperamentul si caracterul
copilului si cele ale parintelui.
Tot ce face un copil este invatat de la de le parinti, orice greseala face este vina parintilor.In
acest moment se pleaca de la ideea ca,inca de la nastere copiii sunt diferiti,iar comportamentul
este definit de temperament si de interactiunea cu ceea ce se afla in mediu.Deci, copilul nu vine
pe lume fara nimic,ci are un fel inascut de a se comporta fata de care cei din jur reactioneaza.In
general,se poate vorbi de copii cu un temperament mai dificil sau mai maleabil si de copii mai
inceti,chiar daca acest fel de a spune pare cam dur. Temperamentul nu este de neschimbat,cei
din jurul tau te pot influienta.
Parintii se poarta conform codului bunelor maniere,copilul va sfarsi prin a face la fel.Daca i
se cere copilului sa respecte drepturile si sentimentele altora,el va privi intai la adult care
respecta sau nu aceste drepturi si sentimente si va face si el la fel.
 6

F.Dodson enumera 12 « nu-uri » adresate parintilor,care le consideram adevarate si bune de

pus in practica :
- Nu iti deprecia copilul ;
- Nu folosi amenintari ;
- Nu iti mitui copilul ;
- Nu obliga un copil mic sa promita ;
- Nu fi excesiv in supravecherea copilului ;
- Nu face exces de cuvinte cand ii vorbesti copilului ;
- Nu rasfata excesiv copilul ;
- Nu abdica de la cerintele constante privind regulile ;
- Nu cere respectarea unor reguli inadecvate varstei copilului ;
- Nu utiliza metode moralizatoare care includ vinovatia ;
- Nu da copilului ordine pe care nu le iei in serios.
Toate intamplarile marunte pentru adult,constituie intreaga viata a copilului,intreg zbuciumul
lui de a reusi sa supravietuiasca fizic,dar mai ales psihic. Atitudinea parintelui este oglinda
copilului.In ea,cel mic se vede si se considera a fi asa cum parintele il arata ca este.In aceasta
oglinda,fidela sau nu, copilul isi construieste imaginea de sine,respectul de sine, isi atribuie o
valuare. Depinde de parinti ca respectul sa existe,sa se dezvolte autocontrolul si
independenta;depinde de parinti ca fiul sau fica lor sa-si atribuie o valoare mai mare sau mai
mica,sa fie incredintati ca, in ochii cuiva,ei sunt unici si cei mai de pret.Parintilor le apartine
povara,responsabilitatea si bucuria formarii personalitatii copilului lor ca om integral,sanatos
fizic si psihic.
Atitudinea parintilor in munca educativa este asadar hotaratoare pentru formarea viitoarei
personalitati.Prin urmare,este necesar ca parintii sa aiba in vedere ca fiinta umana este in
continua prefacere,ca cele mai rapide transformari se produc in perioada copilariei.
« Omul e rodul educatiei pe care o primeste »