S4-Educația copiilor cu CES

Nume Marinel Daniela

Filială PIPP Slatina

Data 08.12.2021

FIȘA DE LUCRU 4

Particularitățile învățării și dezvoltării la elevii cu cerințe educaționale speciale.

1. Argumentaţi de ce procesul educaţional este considerat fundamental pentru

dezvoltare?

Dezvoltarea copilului este un proces continuu de schimbări, transformări reversibile şi

ireversibile, proces de integrare a structurilor şi funcţiilor fizice și psihice, care asigură
ameliorarea conduitei generale şi situaţionale a copilului.

Procesul continuu de transformare, de schimbare şi de maturizare a structurilor şi

funcţiilor psihofizice se reflectă în domeniile dezvoltării copilului: fizic, psihic, social și
la nivelul structurilor de personalitate.

Dezvoltarea fizică este domeniul vizibil, care preocupă specialiştii şi părinţii din
primele clipe de viaţă ale copilului.

Dezvoltarea şi maturizarea fizică asigură miracolul dezvoltării psihice, sociale şi a

personalităţii copilului. Dezvoltarea copilului evoluează de la totala dependenţă de
adult pînă la autonomie personală, independenţă fizică, psihică şi socială.
Dezvoltarea copiilor la diferite etape/stadii se manifestă prin particularităţi specifice de
vîrstă care, sub acţiunea îngrijirii, stimulării şi învăţării/ cunoaşterii, iau diverse forme
individuale.

Dezvoltarea individuală a copilului este susţinută, stimulată, ghidată de activitatea

dominantă, specifică fiecărei etape de vîrstă, care este principala modalitate de
interacţiune a copilului cu ambianţa.

Dezvoltarea copilului este acompaniată de acţiunile şi intervenţiile emoţionale ale

adultului/adulţilor care îngrijeşte/îngrijesc şi educă copilul.

Etapele timpurii ale dezvoltării, fiind cele mai fragile şi importante pentru dezvoltarea
personalităţii copilului, solicită intervenţii şi activităţi coerente şi adecvate potenţialului
psihofizic de dezvoltare a fiecărui copil.

Dezvoltarea copilului se structurează pe trei niveluri integrate şi interdependente

ierarhic: biologic, psihic şi social.
Nivelul biologic reprezintă structurile biologice, caracteristicile morfologice,
biochimice înnăscute (după S. Freud, reprezintă sinele – inconştientul, instinctele);

Nivelul psihic reprezintă procesele psihice, stările funcţionale, însuşirile psihice care
apar, se instalează şi se transformă continuu de-a lungul evoluţiei dezvoltării (după S.
Freud, reprezintă eul – conştientul, instanţă de luptă şi protecţie);

Nivelul social controlează şi reglează activitatea nivelului biologic şi psihologic în

corespundere cu normele şi cerinţele sociale (după S. Freud, reprezintă supraeul –
subconştientul, drept cenzură socială).

Dezvoltarea copilului este susţinută de interacţiunea sistematică dintre

specialişti/adult şi copil şi semnifică o serie de schimbări ordonate şi coerente, care
conduc spre maturitate biologică, psihologică și socială.

2. Argumentaţi de ce problemele întâmpinate în una din dimensiunile dezvoltării

vor avea ecou, repercusiuni şi în celelalte?
Fiecare copil, in functie de particularitatile sale si de nevoile
sale prezinta pentru educatoare anumite cerinte educative.
Acest lucru este valabil pentru toti copiii, fie ca sunt considerati
obisnuiti, adica medii in dezvoltare, fie de exceptie, aflati la
extremele superiorului si ale problemelor serioase ale 3. Care sunt barierele
dezvoltarii (deficiente, incapacitati, tulburari). în învăţare şi
participare, care apar
Fiecare copil este unic, este valoros şi se dezvoltă în fucnţie în cadrul şcolii şi al
comunităţilor dvs.?
de lumea care îl înconjoară. La naştere există posibilităţi de
dezovltare pentru orice copil, idiferent de particularităţile lui
fizice. La varstele mici, ca de altfel la orice varsta, exista o
serie de cerinte educative valabile pentru toti copiii, Este vorba
de acele cerinte legate de crestere, dezvoltare si educatie, ca
procese vitale in devenirea individualitatii. Sunt cerintele de
baza, esentiale, care trebuie sa satisfaca esenta umana,
ritmurile relative ale dezvoltarii, sensurile acesteia, curiozitatea
epistemica, nevoia de actiune si de constructie a personalitatii.
In functie de ecuatia deja personala a copiilor, fiecare are si
cerinte particulare determinate de propria ereditate biologica si
socio-culturala si de modul in care se construieste
personalitatea.

Cand copilul vine in gradinita, zestrea ereditara, mediul initial

de viata si stimularea elementelor primare ale personalitatii
constituie parametrii care determina cerintele educative. In
procesul complex al dezvoltarii, capacitatile generale si
particulare pe care copilul le formeaza sunt determinate in
special de experientele lui din copilaria mica. In functie de
stimularile mediului, instrumentele si capacitatile instrumentale
se realizeaza intr-o constructie personala.

Rolul important in formarea capacitatilor, competentelor si

comportamentelor la varstele mici, revine substratului ereditar,
dar in aceeasi masura si influentelor mediului primar de viata.
Cu alte cuvinte, daca copilul are o deficienta organica
innascuta, mediul initial poate sa-i ofere conditiile sa o
compenseze in mare parte, prin organizarea influentelor la
varstele mici. Sau, daca copilul se naste fara nici o problema
organica, prin functionarea deficitara a capacitatilor lui de
instrumentare a experientei de viata primara, el poate sa
prezinte deja, dupa primii ani, deficiente functionale
(incapacitati, tulburari, etc.).

De aici apare acea categorie de copii pe care o numim, copii

cu cerinte educative speciale. Aceste cerinte educative
speciale se refera atat la probleme care tin de deficiente
senzoriale, mentale cat si de deficientele si tulburarile
determinate de sfera functionala dar si de mediul social,
cultural si care limiteaza, marginealizeaza sau
vulnerabilizeaza copiii (deprivari).
Participarea şcolară înseamnă învăţarea alături de ceilalţi copii şi colaborarea cu ei,
prin împărtăşirea experienţelor de învăţare. Ea presupune implicarea activă în
învăţare şi dreptul la opinie, în ceea ce priveşte modul în care educaţia este trăită de
către fiecare copil. Mai mult, participarea înseamnă recunoaşterea, acceptarea şi
valorizarea ca personalitate.

Ce ar trebui de făcut pentru a ajuta elevii să depăşească barierele în învăţare şi

participare?

• Pentru a-i ajuta pe elevi să depăşească barierele din calea participării lor la
educaţie, putem stabili relaţii de colaborare cu autorităţile locale, părinţii şi
reprezentanţii comunităţii.

• Putem dezvolta un mediu pozitiv de învăţare, în care elevii ar putea discuta despre
dificultăţile cu care se confruntă.

• Putem avea aşteptări înalte, dar realiste, cu privire la rezultatele tuturor elevilor şi
putem recunoaşte şi valoriza cele mai mici progrese pe care le înregistrează aceştia,
contribuind astfel la dezvoltarea motivaţiei elevilor.

• Putem aplica metodologia predării individualizate şi diferenţiate, care le permite

elevilor să realizeze sarcinile propuse în ritmuri diferite.

• Putem folosi evaluarea autentică, autoevaluarea realizată de fiecare elev în parte,

pornind de la o serie de întrebări precum: „Ce am învăţat eu astăzi?”, „De ce ajutor
am nevoie?” şi „Cine îmi poate oferi acest ajutor?”.

• Putem evalua progresul înregistrat de fiecare elev, pornind de la un punct de

referinţă în evoluţia lui şcolară. Ne putem schimba perspectiva asupra a ceea ce
înseamnă un elev „bun” prin aprecierea efortului depus de acesta şi nu de
performanţa atinsă.

Dacă un elev lipseşte de la şcoală pe caz de boală, încercaţi să asiguraţi

„atractivitatea socială” a şcolii. Îndemnaţi elevii să îi trimită informaţii periodice despre
ceea ce s-a mai întîmplat la şcoală şi mesaje de încurajare, pentru a-i reaminti
elevului absent că prietenii lui îl aşteaptă cu nerăbdare.

• Adaptaţi metodele de predare la necesităţile elevilor. Solicitaţi elevilor să realizeze

proiecte pe teme care prezintă interes real pentru ei.

• Elaboraţi, pentru conceptele-cheie, sarcini cu grade diferite de dificultate.

• Încurajaţi elevii să se susţină unii pe ceilalţi. Elevii care progresează mai repede se
pot plictisi uneori – dar acestora le poate face plăcere să-şi asume rolul de profesor,
lucru care le poate dezvolta abilităţile de reflecţie asupra cunoştinţelor lor din
perspective diferite.

• Folosiţi probe de evaluare pentru a cunoaşte punctul de la care pornesc elevii care
se confruntă cu dificultăţi. Implicaţi şi elevul în această evaluare formativă.

• Discutaţi cu el unde se situează şi pînă unde îşi propune să evolueze în următorul

interval.

• Încurajaţi elevii să-şi stabilească propriile obiective de învăţare.

La sfîrşitul orelor, solicitaţi elevilor să discute în perechi, în baza următoarelor

întrebări:

• Ce am învăţat astăzi?

• Ce am făcut bine?

• De ce nu sînt sigur?

• Unde am nevoie de ajutor?

• Despre ce vreau să cunosc mai multe?

• La ce voi lucra în continuare?

4. Realizați o hartă conceptuală a factorilor dezvoltării umane, adaptată pentru

copiii cu CES

Dezvoltarea copilului este susţinută de interacţiunea sistematică dintre

specialişti/adult şi copil şi semnifică o serie de schimbări ordonate şi coerente, care
conduc spre maturitate biologică, psihologică și socială.

Dezvoltarea copilului se caracterizează prin particularităţi de vîrstă şi individuale.

Aceste particularităţi sînt determinate de un şir de factori:

• Ereditate (stările psihofiziologice, potenţialul intelectual, structurile de personalitate

etc.);

• Condiţiile şi influenţele mediului social (locul copilului în sistemul de relaţii sociale);

• Educatia

Pentru toţi copii, indiferent dacă aceştia au sau nu anumite probleme de

dezvoltare/învăţare, modul şi etapele de dezvoltare sînt asemănătoare, toţi parcurg
aceleaşi etape predictive.

FACTORII # presupune modificari in lungime si greutate, modificari ale

EREDITARI structurii si functiei creierului, inimii, a altor organe interne,
modificari ale scheletului si musculaturii care influenteaza
abilitatile motorii aceste modificari exercita o influenza majora
asupra intelectului si personalitatii (spre exemplu, un copil cu
pierderi de auz sufera si de o intarziere in dezvoltarea
limbajului);

# intarzierile prelungite de aparitie a caracteristicilor psihice,

considerate repere psihogenetice, constituie indici de retard sau
dizabilitate psihica in majoritatea cazurilor in anii copilariei;

# mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si

potentialitati, si nu ca o transmitere liniara a trasaturilor
antecesorilor

-diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina

ereditara (constitutie, baze comportamentale), dar nu poate fi
redusa la aceasta ;

# factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele

aspecte ale vietii psihice unele poarta mai puternic amprenta
ereditatii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia
psihica), altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul)

o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul

unor factori diferiti (pentru unele persoane factorul ereditar poate
fi determinant, in timp ce pentru altele mediul sau educatia poate
avea contributia decisiva)

# Factorul ereditar genereaza un anumit tip de conduita, acesta

avand o mare importanta in procesul de structurare a
personalitatii, dar faptul nu se poate explica independent de
actiunea factorilor de mediu si de influentele educatiei.

a. cauze biologice si fiziologice: naşteri premature(cca. 7-8

cazuri din 10 născuţi prematur prezintă deficienţe de învăţare);
naşteri grele, prelungite, cu incidente; imaturizare morfologica,
structurala(rahitism, debilitate fizica generala); probleme
metabolice, deficit de calciu, magneziu, vitamine, deficit sau
 excedent de arderi energetice; -probleme hormonale prelungite;
praguri senzoriale(vizuale si acustice) minimale, minim normale,
plasate la limita normalităţii;

b. cauze psihologice: nivelul intelectual minimal-normal, undeva

spre zona intelectului limita, cu care uneori se poate învecina
starea de deficiente de invăţare; -probleme de percepţie
discrete, ascunse, greu de sesizat, între care: contrarierea
receptiva; uşoara dezorientare spatio-temporo-ritmica; lejera
neelaborare a schemei corporale; parţiala insuficienţa
discriminativă între obiectul şi fondul percepţiei; anumite
precarităţi în constanţa formei, a conservării cantităţii; uşoare
dezechilibrări emoţionale, probleme afective; relative demotivări,
carenţe motivaţionale sensibile (“anorexie” motivaţionala); o
parţiala imaturitate psihica generala(tendinţe de infantilism
prelungit); ritmul dezvoltării psihice lent si inegal, inconstant in
sensul unei parcurgeri stadiale sincopate, fie cu unele extensii,
”dilatări”, fie, dimpotrivă, comprimări ”grăbite” pe unele stadii
relative la constructivismul piagetian; -evaziunea infantila
prelungita, sub forma de reverie, pierderea simţului contextului
real de către copil; -timiditate excesiva; complexe de inferioritate,
cronicizate; fobie şcolara: copilul nu vrea să plece din familie,
plânge după mama, săptămâni în şir; lexofobia si grafofobia;

FACTORII DE #Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor

MEDIU de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe
parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de
mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice,
socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si
normelor sociale (incepand cu mediul familial, si pana la mediul
comunitar si societatea in ansamblu) care se manifesta fata de
fiecare persoana sau grup social.

# Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind

structurati relativ intr-o forma binara ei se prezinta individului pe
de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita
si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea
inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de
relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele
de structura si materialul de constructie necesar dezvoltarii
psihice Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala
masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si
o frana, un blocaj in dezvoltarea sa (spre exemplu, cazul copiilor
care din punct de vedere biologic se nasc cu un potential normal,
dar care, din cauza mediu familial deficitar, ostil, insecurizant, nu
sunt stimulati suficient in perioadele optime de dezvoltare,
ajungand sa prezinte semne evidente de retard intelectual sau
chiar social).

# Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara

evidentierea unui aspect foarte important si anume nu simpla
prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci
masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si
individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar
neutru ca actiune sau indiferent subiectului uman, este lipsit de
relevanta din perspectiva dezvoltarii

Spre ex o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor

de mediu, tot la fel un tablou cu o imagine pentru un copil lipsit
de vedere.

Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra

individului, care, la randul sau, sa reactioneze, intrand in
interactiune ca baza a propriei activitati.

Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a

formelor si mijloacelor in care se prezinta, Super si
Harkeness au propus o noua categorie teoretica sub forma
conceptului de nisa de dezvoltare. Acest termen desemneaza
totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o
anumita etapa de varsta.

Structura nisei de dezvoltare vizeaza

obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite

varste

raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului

cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si

performantele solicitate copilului la anumite varste (mersul fara
ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor activitati de tip
scolar in avans)
activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

In concluzie, interactiunea individului pe tot parcursul existentei

sale, dar mai ales in copilaria timpurie, cu elemente ale mediului
familial, mediului inconjurator, mediului pedagogic sau al celui
social favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea
achizitiilor necesare evolutiei si dezvoltarii sale normale.

In cazul copiilor cu dizabilitati, interactiunea cu factorii de mediu

poate activa si sustine mecanismele compensatorii, extrem de
utile in interventiile educativ-recuperatorii.

cauzele familiale: carente afective in familie; dezinteresul familiei

pentru educaţia copilului; lipsa unui program si regim organizat
de munca si viata al copilului; exigenta extremă, nedublată de
sprijin şi asistenţă instructiv educativa; hiper-protectie, dirijism
excesiv al copilului; nivel social, cultural şi financiar scăzut;
hiperpedanterie în familie (snobism socio-cultural); familii
dezorganizate sau hipercomplexe; climat familial tensionat,
agresiv, alcoolism; divergente religioase; bilingvismul,
trilingvismul în familie; exemple negative, sub forma unor modele
oferite de fraţii mai mari, rude etc.; stres familial prelungit
(exploatare prin munca); pedepsirea excesiva, şocuri psihice,
crize acute; dispute intrafamiliale cronice si violenţe, în legătura
cu loc, ierarhizare, mâncare, copil; disimularea si retorsiunea
comunicaţională tip minciuna.

cauze sociale: mutarea, schimbarea domiciliului in alta

localitate(de la sat la oraş),in alt cartier, la o alta scoală etc.;
migraţie internaţionala(spre alte tari si culturi); depărtarea de
scoală; cartiere cu risc ridicat pentru tentaţii la comportament
antisocial, delincventa juvenila,expediente,droguri etc. -cauze
relaţionale (desprinse recent din cele sociale) exprimate prin
doua genuri de dificultăţi aferente persoanei in cauza: -Dificultăţi
de comunicare, limbaj nedezvoltat, sarac, dezorganizat prin
nonstimulare; tulburări de articulaţie, ritm, fluenţă, voce; tulburări
de relatare, evocare; tip nesociabil, introvertit (“autism”
relaţional); dificultăţi de integrare în grup: rejectare de către grup;
periferizare în grup; răzbunare nediferenţiata fata de membrii
grupului.
FACTORII Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana,
EDUCATIONAL desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul
I dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin
intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.In
conditiile in care ereditatea si mediul au contributii aleatorii in
raport cu sensul procesului de dezvoltare ontogenetica, era
necesara prezenta unui factor special de diminuare a
imprevizibilului si de crestere a controlului si influentelor asupra
procesului de dezvoltare individuala. Astfel, acest rol a fost
preluat de educatie. Ea face medierea intre ceea ce s-ar putea
manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul
continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si
ceea ce se ofera (contributia mediului).

Pentru o mai buna intelegere a conceptului de educatie, Cerghit

si Bunescu identifica urmatoarele posibile perspective

educatia ca proces - actiunea de transformare in sens pozitiv si

pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati
explicit formulate

educatia ca actiune de conducere - dirijarea evolutiei individului

spre stadiul de persoana formata, autonoma si responsabila

educatia ca actiune sociala - activitatea planificata ce se

desfasoara pe baza unui proiect social, care comporta un model
de personalitate

educatia ca interrelatie umana - efort comun si constient intre cei

doi actori educatorul si educatul

educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate sau in

afara unei vointe deliberate, explicite sau implicite, sistematice
ori neorganizate, care, intr-un fel san altul contribuie la formarea
personalitatii umane.

Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata,

educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii unui
optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea
ce i se ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea
simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in primul caz exista
riscul suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare,
ambele cu efecte negative asupra proceselor psihice). De
asemenea, educatia este dependenta de ereditate si calitatea
factorilor de mediu si nu dispune de puteri nelimitate altfel spus,
nu poate reechilibra o ereditate profund afectata (de exemplu,
copiii cu dizabilitati mintale de etiologie genetica sau organica) si
nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau viciat
(prezenta unor factori ca violenta, abandonul, absenta confortului
afectiv in familie, boli si suferinte).