Sunteți pe pagina 1din 3

REFERAT

JOCUL- FORMĂ DE ACTIVITATE SPECIFICĂ VÂRSTEI


COPILĂRIEI

Vârsta copilăriei este vârsta jocului, a plăsmuirii celor mai variate jocuri. Varietatea şi
noutatea lor este strâns legată de bogăţia impresiilor pe care copiii le capătă din mediul
înconjurător, din povestiri şi basme.
Jocul are un rol deosebit în procesul dezvoltării personalităţii umane. Cercetările
psihologice consideră că, în schimbarea şi diferenţierea raportului copil- adult, jocul
constituie un factor principal, având la vârsta copilăriei funcţia de activitate fundamentală.
Jocul satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a
independenţei copilului.
Activitatea vitală a copiilor este jocul. El satisface dorinţa firească de a cunoaşte
mediul înconjurător cu miile lui de necunoscute. Pentru copil aproape orice activitate este
joc. Tocmai prin el, ghiceşte şi anticipează conduite superioare. La copil, scrie Claparede,
jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii.
Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în
consecinţă, poate să acţioneze. Copilul este o fiinţă care se joacă şi nimic altceva. Sufletul şi
inteligenţa devin mari prin joc. Copilăria este ucenicia vârstei mature. Prin joc, copilul pune
în acţiune posibilităţile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapte potenţele
virtuale, care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le asimilează şi le dezvoltă, le îmbină şi le
complică, îi coordonează fiinţa şi îi dă vigoare.
Jocul capătă o pondere şi un rol deosebit cu valoare formativă bine determinată în
momentul când cadrul relaţional al copilului se largeşte prin intrarea lui în grădiniţă.
Posibilităţile sporite de contact cu alţi copii şi adulţi in afara cercului familial, determină un
proces de emancipare afectivă reflectată în joc. Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte
deprinderi de autoservire în satisfacerea propriilor trebuinţe, tocmai datorită acţiunii cu
diverse instrumente.
În procesul de integrare a preşcolarului în programul de activitate al grădiniţei, treptat
jocul de acţiune, de obişnuită mânuire a obiectelor- la început simple, apoi mai complexe se
transformă în joc cu temă, cu subiect şi roluri, cu relaţii bine stabilite între prietenii de joc.
Jocul evoluează o dată cu constituirea primelor reprezentări ce permit copilului să
opereze pe plan mental şi cu experienţa pe care o dobândeşte în fiecare zi, esenţa jocului fiind
concentrată în procesul de reflectare şi transformare pe plan imaginar a realităţii concrete.
Jocul constituie o lume aparte, o lume care nu-şi găseşte locul în vastul univers al
adulţilor. Jocul are deci la copil rolul pe care munca îl are la adult. Aşa cum adultul se simte
tare prin lucrările sale, tot aşa şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice. Copilul,
ţinut în afara activităţilor reale şi sociale, găseşte acest substitut în joc. De aici importanţa
primordială a jocului copiilor noştri.
Jocul şi jucăria sunt tovarăşii nelipsiţi ai copilăriei. Fiecare copil manifestă nevoia de
a se juca. Aceasta se explică prin tendinţa copilului de a cunoaşte ceea ce îl înconjoară, de a-i
imita pe cei vârstnici, de a se manifesta activ în joc. Copilul desfăşoară o activitate prin care
se conturează viitorul cetăţean; el este atras de adult şi are o mare capacitate de imitaţie.
. În cadrul jocului, copilul îşi caută un tovarăş de joacă sau chiar mai mulţi,
deprinzându-se să coopereze cu ei; depune un efort voluntar, câştigă încredere în sine,
rezolvă conflictul între ceea ce doreşte şi ceea ce poate, transformând mintal realitatea prin
asumarea rolurilor şi atribuirea imaginară a funcţiilor dorite, unor obiecte aduse în joc.
Jocul, fiind activitatea dominantă la vârsta copilăriei are multiple valenţe formative
privind dezvoltarea psihică a copilului, personalitatea multilaterală, intelectuală, morală,
estetică şi fizică a copilului.
Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi unanim apreciată.
În contextul modernizarii procesului de învăţământ, o însemnătate deosebită o are
perfecţionarea predării –învăţării matematicii, disciplina şcolară ce are o pondere ridicată în
procesul formării intelectuale şi a pregătirii elevilor pentru munca şi viată. Tocmai de aceea
însuşirea matematicii de către elevi a devenit o necesitate stringentă căreia trebuie să i se
acorde atenţia cuvenită, începând cu învăţământul primar.
Jocul didactic, una din formele specifice utilizate în predarea matematicii în ciclul
primar, prin dinamismul său, prin stimularea interesului si competivităţii, contribuie la
consolidarea cunoştinţelor şi oferă posibilitatea propunerii de soluţii originale.
Ca activitate instructiv educativă, jocul trebuie înţeles, în primul rând, ca un cadru
organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii didactice.
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copilului de vârstă
şcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complete.
Prin joc, şcolarul îşi lărgeşte sfera cognitivă, îşi concentrează interesele, se îndreaptă spre o
activitate socio- profesională definitivându-şi trăirile afective şi câmpul acţional.
Jocul didactic este o activitate care se deosebeşte prin structura sa specifică, de celelalte
activităţi cu un conţinut asemănător. Unitatea deplină între sarcina didactică şi acţiunea de
joc, forma distractivă pe care o îmbracă şi o păstrează permanent, trebuie să caracterizeze
jocul didactic.
Jocul didactic face legătura între joc şi activitatea de învăţare, fiind o activitate organizată, de
instruire a copiilor, care se desfăşoară sub conducerea directă a învăţătoarei şi antrenează în
majoritatea cazurilor, întreaga clasă.
Jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor obligatorii cât şi în afara lor,
atunci când este repetat de copii, la iniţiativa unuia dintre ei sau la sugestia învăţătoarei. Sfera
de utilizare a jocului didactic este foarte largă deoarece acesta poate fi practicat în diferite
momente din programul zilei, putând fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului.
Jocul didactic rezolvă, prin conţinutul lui o mare parte din problemele educaţiei
intelectuale. Deşi rolul său este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, în
schimb el are o contribuţie largă în precizarea, consolidarea, sistematizarea şi verificarea
cunoştinţelor.
Jocul didactic este creat de adulţi, specificul lui constând în faptul că este subordonat
pedagogului, este creat de el, intră în fondul mijloacelor lui pedagogice, este însuşit treptat de
către copii şi poate devenii apoi conţinutul activităţii lor individuale.
Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect la educarea emoţiilor, a sentimentelor
morale şi a trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter.
Din cele arătate reiese că jocul didactic este activitatea cea mai firească, care
corespunde cerinţelor de dezvoltare a copilului, tendinţelor lui de a fi în contact cu adulţii şi
cu alţi copii, de a percepe activ, de a înţelege şi de a oglindi lumea înconjurătoare, dorinţei lui
de a-şi exprima gândurile.
Jocul didactic este o componentă importantă pentru asigurarea caracterului formativ al
procesului instructiv- educativ din şcoală.