Tipuri, forme şi modalităţi de realizare a activităţilor matematice

Reuşita sau realizările oricărei activităţi didactice depinde în mare măsură de structurile organizatorice
în care aceasta are loc, deoarece există o interacţiune dinamică între conţinutul activităţii şi forma ei de realizare.
Cu cât o activitate are un conţinut mai bogat cu atât forma organizatorică în care se realizează este mai complexă,
mai pretenţioasă. Tipul de activitate poate fi considerat drept un model, care are rolul de a încadra un şir de
activităţi într-o structură reprezentativă. Încadrarea unei activităţi matematice în una dintre structuri, ajută la
identificarea variantelor de activităţi, a formelor de organizare, cât şi la selectarea strategiilor adecvate.
Tipurile fundamentale ale activităţilor matematice sunt următoare :
 activităţi de predare (de dobândire de noi cunoştinţe)
 activităţi de consolidare şi formare a unor priceperi şi deprinderi (activităţi în care se
reactualizează cunoştinţele predate sub altă formă)
 activităţi de sistematizare şi verificare
Această clasificare reiese mai ales în proiectarea didactică, în concordanţa dintre organizarea
secvenţelor unei lecţii şi timpul acordat acestora. De exemplu, într-o de predare accentul cade pe secvenţa
prezentării conţinutului şi dirijării învăţării. Acestea vor ocupa un loc mai privilegiat sub raportul timpului. La o
activitate de consolidare, secvenţa reactualizării cunoştinţelor sub noi variante este mai dominantă, iar la o
activitate de sistematizare şi verificare se acordă un timp mai îndelungat obţinerii performanţei – adică activităţii
directe şi independente a copiilor.
Între obiectivele prevăzute în cadrul. activităţilor matematice de prim ordin sunt acelea care rezolvă în
mod sistematic dezvoltarea gândirii logice pe de o parte şi uşurează asimilarea conştientă a cunoştinţelor şi
deprinderilor incluse în programa de învăţământ, a claselor I pe de altă parte.
Forme de realizare
Forma de realizare se referă la cadrul de lucru, la felul în care educatoarea îşi concepe şi îşi conduce
activitatea.
Se identifică două forme specifice de organizare a activităţilor matematice:
1. activităţi matematice pe bază de exerciţii;
2. activităţi matematice sub formă de joc didactic-matematic.
1. Activităţile pe bază de exerciţii sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficienţă a
tuturor tipurilor fundamentale ale activităţii matematice prin exerciţii.
Câteva caracteristici ale acestei forme de activitate sunt:
 include un sistem de exerciţii articulat pe obiective operaţionale ale activităţii;
 îmbină activitatea frontală cu cea diferenţială şi individuală;
 solicită, dar nu cu necesitate, prezenţa unui model;
  impune folosirea de material individual;
 exerciţiile sunt structurate pe secvenţe didactice;
 sarcinile exerciţiilor constituie o bază în evaluare;
 permit şi asigură învăţarea conştientă, activă şi progresivă a conţinutului noţional matematic;
 formează deprinderi de muncă independentă şi autocontrol;
 asigură însuşirea şi folosirea unui limbaj matematic corect, prin motivarea acţiunii;
 foloseşte ca metode explicaţia şi demonstraţia;
 introduce elemente de algoritmizare.
Eficienţa acestei forme de activitate este asigurată şi prin materialul didactic variat şi mijloacele didactice
folosite.
Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu cu material individual cuprinde următoarele momente :
 captarea atenţiei;
 enunţarea scopului şi obiectivelor;
 reactualizarea cunoştinţelor ;
 prezentarea conţinutului şi dirijarea învăţării;
 obţinerea performanţei şi asigurarea conexiunii inverse;
 asigurarea retenţiei şi a transferului;
 evaluarea performanţei.
Sistemul de exerciţii utilizat în astfel de activităţi este determinat de sarcina didactică şi are la bază exerciţiul
şi metoda.
Proiectarea unei activităţi matematice pe bază de exerciţii trebuie să fie adaptată structurii de organizare a
activităţii în funcţie de nivelul de vârstă căruia i se adresează.

2. Activităţile pe bază de joc didactic-matematic sunt forme specifice ce permit realizarea cu eficienţă
a instruirii, cu funcţii diferite, pe nivele de vârstă. La copiii de 3-4 ani, prin joc didactic se asigură efectuarea, în
mod independent, a unor acţiuni obiectuale, se stimulează descoperirea prin efort direct a unor cunoştinţe care vor
conduce treptat spre însuşirea unor noi cunoştinţe matematice. La copiii de 6-7 ani, jocul didactic dobândeşte o
nouă funcţie, aceea de consolidare şi verificare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor. El constituie un mijloc
eficient de verificare pentru cadrul :lactic.
Caracteristică acestei forme de activitate este prezenţa elementelor de joc în cadrul fiecărei secvenţe
didactice, iar specificul său este determinat de componentele sale:
 scop didactic;
 sarcină didactică;
  elemente de joc;
 conţinut matematic;
 material didactic.
În mod obişnuit, desfăşurarea jocului didactic cuprinde următoarele momente :
 introducerea în joc;
 prezentarea materialului;
 titlul jocului şi scopul acestuia;
 explicarea şi demonstrarea regulilor jocului;
 fixarea regulilor;
 demonstrarea jocului de către educatoare;
 executarea de probă a jocului;
 executarea jocului de către copii;
 complicarea jocului, introducerea de noi variante;
 încheierea jocului; evaluarea conduitei de grup sau individual.
În funcţie de conţinutul noţional prevăzut pentru activităţile matematice organizate sub formă de joc,
jocurile didactice se clasifică în:
a) jocuri didactice de formare de mulţimi;
b) jocuri logico-matematice;
c) jocuri didactice de numeraţie.
Clasificarea are la bază observaţiile lui Piaget asupra structurilor genetice în funcţie de care evoluează jocul:
exerciţiul, simbolul şi regula, adaptate etapelor de formare a reprezentărilor matematice.