Sunteți pe pagina 1din 10

Jocul de rol şi dramatizarea textului literar epic

la preşcolari

1. Dezvoltarea psiho-fizică a preşcolarilor

Perioada preşcolară corespunde celei de-a doua copilării, respectiv, perioadei de vârstă
cuprinsă între 3 şi 6 ani.În ceea ce priveşte dezvoltarea fizică, această perioadă se caracterizează
printr-o creştere lentă în greutate şi înălţime. În comparaţie cu dimensiunile avute la naştere,
greutatea este de 6 ori mai mare la 5 ani de cât cea avută la naştere, iar talia se dublează în jurul
vârstei de 4 ani. Perioada celei mai autentice copilării, "vârsta graţiei", stadiul copilului preşcolar
se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice şi
relaţionale. Cadrul grădiniţei în care sunt cuprinşi majoritatea copiilor preşcolari multiplica şi
diversifica relaţiile cu cei din jur, lărgeşte orizontul de cunoaştere al copilului, contribuie la
adâncirea contradicţiilor dintre cerinţele, solicitările externe şi posibilităţile interne ale
copilului, aceasta contradicţie constituind de fapt, sursa dezvoltării psihice.1
Activitatea dominantă a acestei etape rămâne jocul, dar el este corelat din ce în ce mai
mult cu sarcini de natura instructiv-educativă, cu elemente ale muncii şi creaţiei. Toate
acestea favorizează complicarea şi diferenţierea treptată a proceselor cognitiv-operationale ale
preşcolarului, schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător, extinderea relaţiilor cu cei din
jur, făcându-l apt ca la vârsta de 6/7 ani să păşească într-o nouă etapă, cea a şcolarităţii. Dacă
"trăsătura esenţială a copilului este aceea de a exista ca fiinţă în devenire", preşcolaritatea
marchează descoperirea realităţii externe.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.

În dezvoltarea psihică a copilului, factorii care influenţează cel mai mult sunt factorii de
mediu. Mediul familial, socio-cultural şi apoi practica socială se vor impune în acţiunea lor

1
Osterrieth, Paul A. (1976). Introducere în psihologia copilului. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, pg.
31.

@ Prof.univ.dr. OCTAVIA COSTEA, UCDC. Page 1


de modelare psihică privitoare la caracterul, temperamentul, comportamentul şi procesele de
cunoaştere ale copilului.
Preşcolarul prezintă o dorinţă foarte mare de a cunoaşte şi, de aceea, întrebările lui sunt
numeroase. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie date cu vorbe pe înţelesul său. De asemenea,
foarte important este ca preşcolarul să nu fie minţit. Promisiunile făcute, legate de o recompensă,
de o activitate fizică împreună cu unul dintre părinţi trebuie respectate.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.

2. Caracteristici ale proceselor senzoriale


Procesele senzorial-perceptive se dezvoltă şi se perfecţionează în strânsă legătură cu
procesul de creştere şi maturizare, cu noile schimbări din cadrul activităţii şi al planului
relaţional al copilului cu mediul natural şi social. La vârsta preşcolară segmentul periferic al
analizatorilor este format. Dezvoltarea în continuare a sensibilităţii acestora şi discriminarea tot
mai precisă a însuşirilor obiectelor şi fenomenelor sunt consecinţa dezvoltării şi perfecţionării
activităţii centrale, corticale, a analizatorilor, a participării active a celui de-al doilea sistem de
semnalizare la activitatea de analiză şi diferenţiere.

1.2. Sensibilitatea
Sensibilitatea tuturor analizatorilor se adânceşte şi se restructurează, dar cea
auditivă şi vizuală au cea mai mare pondere. În general, în jurul vârstei de 5 ani, preşcolarii
diferenţiază şi denumesc culorile fundamentale ale spectrului, precum şi pe cele intermediare.
Sensibilitatea tactilă, se dezvoltă în strânsa legătură cu cea chinestezică prin contactul cu
obiectele, fiind totuşi subordonată văzului şi auzului. Se dezvoltă, de asemenea, şi celelalte
forme de sensibilitate: olfactivă, gustativă, chinestezică etc.2.
Cunoaşterea complexă a diversităţii obiectelor şi fenomenelor se realizează prin
intermediul percepţiilor care subordonează şi integrează senzaţiile, detaşându-se,
individualizându-se, în raport cu cele ale antepreşcolarului. Astfel, deşi încărcate încă afectiv şi
situaţional, percepţiile se vor desprinde treptat de particularităţile concrete ale situaţiilor şi
de semnificaţiile afective, centrându-se mai mult pe obiect, pe caracteristicile lui reale,
obiective.

2
Golu, Pantelimon ; Mielu, Zlate. (1993). Psihologia copilului. București: Ed. Didactică și Pedagogică. Ed.
Ministerului Invăţământului, pg. 78.
Treptat, în cadrul jocului, mai ales, al jocurilor didactice, se realizează trecerea de la
percepţia spontană, neorganizată la percepţia organizată, intenţionată, orientată spre un scop care
este observaţia, un rol important deţinându-l activitatea, limbajul, experienţă anterioară.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.

Se organizează şi se perfecţionează şi unele forme complexe ale percepţiei: percepţia


spaţiului, a timpului, a mişcării. Astfel, reflectarea însuşirilor spaţiale ale obiectelor (precum:
mărimea, forma, relieful, poziţia spaţială etc.), implică interacţiunea mai multor modalităţi
senzoriale (vizuală, tactilă, chinestezică etc.), iar detaşarea însuşirilor semnificative este facilitată
şi de dirijarea şi întărirea verbală. Treptat, copilul poate percepe succesiunea în timp a unor
evenimente şi durata desfăşurării lor, un rol important avându-l acţiunile practice, jocurile
organizate, programul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă.3
Comparativ cu efectele de câmp sau de centrare, care rămân relativ constante, activităţile
perceptive care presupun "explorarea configuraţiilor", deplasări ale privirii şi punctelor ei
de fixare, se dezvoltă în mod progresiv.Totuşi, într-o configuraţie complexă de stimuli
copilul percepe doar ansamblul, fără a realiza analiza părţilor sau sinteza relaţiilor lor;
acest defect de explorare activă explicând sincretismul percepţiei preşcolarului sau
caracterul global al acesteia. Cercetările psihologice au evidenţiat faptul că trecerea de la
percepţia nediferenţiată la percepţia organizată şi sistematică a mediului înconjurător nu se face
spontan; ea presupune organizarea unor activităţi de instrucţie şi educaţie în care copilul să
acţioneze direct cu obiectele şi substituitele acestora.
Pe baza experienţei perceptive "consumate" se formează reprezentările memoriei
care, la preşcolar, devin cu atât mai operative cu cât acţiunile practice ale acestuia cu obiectele
sunt mai bogate, mai frecvente, în cadrul acestora realizându-se selecţia unor însuşiri şi
estomparea altora.
La preşcolar reprezentările au un caracter intuitiv, situativ şi sunt încărcate de
elemente concrete, particulare. Paralel cu reprezentările memoriei se dezvoltă şi
reprezentările imaginaţiei. Funcţia cognitivă a reprezentărilor se dezvoltă mai ales după
vârsta de 4 ani facilitând procesul înţelegerii, coerenţa vieţii psihice, dându-i posibilitatea

3
Piaget, Jean. (1969).Psihologia copilului. Ed. Basic Books, p. 56.
https://www.academia.edu/9079078/Psihologia-copilului-J-Piaget, accesat la data de 12.03.2020.

@ Prof.univ.dr. OCTAVIA COSTEA, UCDC. Page 3


preşcolarului să poată trăi mental trecutul şi viitorul în prezent, realul şi imaginarul în
acţiune.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.
În formarea reprezentărilor, cuvântul are o funcţie reglatoare, ajutând la
desprinderea unor însuşiri mai importante ale obiectelor, la sporirea clarităţii şi stabilităţii
lor, la reactualizarea experienţei trecute şi integrarea ei în cea prezentă sau chiar în cea
viitoare. "Reprezentările devin - prin suportul de cunoştinţe stratificate pe care le conţin -,
mediatoare ale cunoaşterii, rezervoare de cunoştinţe".
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.
1. 3. Caracteristici ale intelectului
Intelectul cuprinde un sistem de relaţii, activităţi şi procese psihice superioare (inteligentă,
gândire, memorie, imaginaţie, limbaj) în cadrul căruia gândirea constituie procesul psihic
central", "statul major", orientând, conducând şi valorificând toate celelalte procese şi funcţii
psihice.
Acest stadiu este "preoperaţional", al "inteligenţei reprezentative", al "gândirii simbolice" şi
"preconceptuale". Are loc o intensă dezvoltare ce implică "expansiunea simbolicii
reprezentative", interiorizarea acţiunilor, dezvoltarea comunicării verbale, cuvântul şi
propoziţia constituind modalităţi de schematizare şi integrare. Activitatea cognitivă se
realizează cu ajutorul reprezentărilor ce condensează însuşirile concrete şi caracteristice
ale obiectelor şi fenomenelor, ele fiind denumite şi "preconcepute".
Studiile şi cercetările întreprinse au evidenţiat cele mai semnificative caracteristici ale
intelectului preşcolarului. Astfel, gândirea preşcolarului este preconceptuală sau
cvasiconceptuală, ea operând cu o serie de constructe care nu sunt nici noţiuni individuale,
nici noţiuni generale. "În întregul său, preconceptul este deci o schemă situată la jumătatea
drumului între schema senzoriomotorie şi concept în ceea ce priveşte modul de asimilare şi
un gen de simbol imagistic, în ceea ce priveşte structura sa reprezentativă". După vârsta de
3 ani, inteligenţa depăşeşte faza simbolică, trecând la un alt substadiu: al intuiţiei simple (4-5,
ani) şi al intuiţiei articulate sau semioperaţional (între 5/6-7/8 ani) ; de la 4 la 7 ani asistăm la
coordonarea treptată a raporturilor reprezentative, deci la o conceptualizare în creştere, care va
conduce copilul, de la faza simbolică sau preconceptuală până în pragul operaţiilor". Gândirea
intuitivă este în progres faţă de gândirea preconceptuală sau simbolică, deoarece ea se
aplică nu "figurilor individuale" ci configuraţiilor de ansamblu, rămânând orientată în
sens unic.4
Deşi intuiţia conduce la un rudiment de logică, o realizează sub forma reprezentărilor şi
nu a operaţiilor mintale. Astfel, deşi "intuiţia articulată" se apropie de operaţie şi, ulterior, se
transformă chiar în operaţie, rămâne rigidă şi ireversibilă, nefiind încă o "grupare" propriu-zisă.
Asemenea "gândirii simbolice de ordin preconceptual" din care derivă direct, gândirea intuitivă
continuă, într-un anumit sens, inteligenţa senzorio-motorie, ea fiind un fel de acţiune executată în
gând".
Regăsim în acest stadiu genetic şi unele caracteristici ale gândirii întâlnite şi în stadiul
precedent, precum "egocentrismul". Situându-se în centrul universului, nefiind capabil să
distingă corect, adecvat, realitatea obiectivă de cea personală, copilul raportează încă
evenimentele la sine, la dispoziţiile sale individuale. Din egocentrismul gândirii derivă o altă
particularitate a sa, şi anume, credinţa că adultul are puteri nelimitate în univers.
Deşi pe măsura intensificării procesului de socializare gândirea preşcolarului progresează
mult, ea rămâne o gândire sincretică, bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare
a însuşirilor obiectelor, pe confuzii între parte şi întreg. Înţelegerea fenomenelor e globală,
nediferenţiata, la baza sincretismului gândirii aflându-se inconsistenţa reprezentărilor şi
incapacitatea folosirii raţionamentelor.

Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.


Caracterul animist al gândirii copilului se continuă, de asemenea, din stadiul
antepreşcolarităţii. S-au relevat patru stadii animiste: la 3 ani - de antropomorfism profund, în
care copilul "însufleţeşte" totul; după 3 ani şi jumătate sunt vii doar jucăriile, apoi ele vor avea
această caracteristică doar în timpul jocului. La 5 ani jucăriile nu mai sunt însufleţite, dar şi la 6
ani unele obiecte (telefon, radio, ceas, televizor, frunzele uscate mişcate de vânt etc.) sunt
considerate adesea ca vii. Sintetic, despre animism acelaşi autor afirmă că: "tot ce se află în
mişcare este viu şi conştient. Vântul ştie că suflă, soarele ştie că merge înainte".
Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este "încărcată"
de percepţii şi reprezentări, de elemente neesenţiale, sugestive. Copilul clasifică şi

4
Golu, Pantelimon ; Mielu, Zlate. ( 1993). Psihologia copilului. București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Ed. Ministerului Invăţământului, p 109.

@ Prof.univ.dr. OCTAVIA COSTEA, UCDC. Page 5


generalizează pe baza unor criterii situaţionale, impresioniste, funcţionale şi nu raţional
logice. Piaget considera gândirea copilului preşcolar ca fiind preoperatorie, ea rămânând
tributară ireversibilităţii perceptive. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de
formă, culoare, sesizate pe cale perceptivă, la surprinderea unor raporturi de invarianță
permanentă, a ceea ce este constant şi identic în lucruri, fenomene, precum: conservarea
substanţei, greutăţii, volumului.
În legătură cu procesul constituirii operaţiilor mintale, J. Piaget apreciază: "Niciodată o
conduită nouă nu răsare ca abruptă şi fără pregătire în toate domeniile vieţii psihice, ea este
întotdeauna pregătită de un şir de conduite anterioare mai primitive, faţă de care ea nu constituie
decât o diferenţiere şi o coordonare nouă. Preşcolaritatea este considerată astfel că o perioadă de
organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii, desăvârşirea operaţiilor concrete având loc între 7/8
ani şi 11/12 ani.”5

Atelier : Propunri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.

În strânsa legătură cu evoluţia gândirii evoluează şi limbajul, saltul calitativ înregistrat în


dezvoltarea proceselor cognitive explicându-se şi prin dezvoltarea limbajului. Deşi nu sunt
fenomene identice, gândirea şi limbajul se afla în strânsa unitate şi intercondiţionare. Copilul
apelează la realitate, dar limbajul îl ajuta să se îndepărteze de ea, percepţiile şi reprezentările
dobândind semnificaţie prin verbalizare. "Gândirea nu se exprimă prin cuvânt, ci se săvârşeşte
prin cuvânt ;... orice idee are o mişcare, un curs, o desfăşurare ce se realizează că o mişcare
internă printr-un şir întreg de planuri, ca trecere a gândirii în cuvânt şi a cuvântului în gândire" .6

Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.


3. Formarea şi dezvoltarea personalităţii preşcolarului

Azi este unanim acceptată teza că la naştere copilul este doar "un candidat la umanitate" şi
că această calitate va fi dobândită prin învăţare şi educaţie, prin socializare, potenţialul uman
fiind astfel stimulat, dezvoltat şi valorificat sub influenţa mediului şi a educaţiei. Întreaga
evoluţie a omului ca subiect epistemic, pragmatic, axiologic, depinde de împrejurările
maturizării sale biologice, psihice, sociale, ale modelării culturale şi integrării sociale.

5
Piaget, Jean. (1969).Psihologia copilului. Ed. Basic Books, p. 56.
https://www.academia.edu/9079078/Psihologia-copilului-J-Piaget, accesat la data de 12.03.2020. p. 90.
6
Ibidem p. 92.
Dacă trebuinţa de independenţă şi autonomie, mobilitatea şi spiritul de iniţiativă, tendinţa
afirmării de sine erau considerate ca cele mai proeminente trăsături ale primei copilării,
preşcolaritatea reprezintă perioada "formării iniţiale a personalităţii". Esenţa profilului psihologic
al acestei etape de dezvoltare se exprimă prin trezirea sentimentului de personalitate, exprimat
prin "atitudine de opoziţie" ("spirit de contrazicere"), cât şi printr-o "paradă a Eului". Cele mai
importante achiziţii ale personalităţii în preşcolaritate sunt: "extensia Eului", formarea
conştiinţei morale, socializarea conduitei.
Psihologul american G. Allport (1981), care a studiat procesul elaborării ontogenetice a
"Eului", precizează că până la 3 ani acesta a parcurs trei etape: simţul eului corporal; simţul
unei identităţi de sine continui ; respectul faţă de sine, mândria.În perioada preşcolarităţii
aceste procese se perfecţionează adăugându-se alte două dimensiuni importante ce contribuie la
sporirea individualităţii copilului: "extensia eului" şi "imaginea eului" .Primul aspect este legat
de simţul de proprietate, echivalează cu lărgirea sferei sale de cuprindere, copilul vorbind despre
"fratele meu", "mingea mea" etc.7
Autorul subliniază că putem înţelege cel mai bine personalitaitea cunoscând ce cuprinde Eul
extins, "dar copilul mic are numai rudimentele unei asemenea extensiuni a Eului". Cel de-al
doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conştiinţă a copilului, care
"ajunge să cunoască ce aşteaptă părinţii de la el şi să compare această aşteptare cu propriul său
comportament".
Referitor la apariţia conştiinţei morale a copilului, specialiştii sunt de acord că ea este strâns
legată de imaginea de sine a acestuia. El îşi formează imaginea de sine prin preluarea ei de la
părinţi, aşa încât în aceasta intră, de fapt, atitudinile, exigentele, interdicţiile şi expectaţiile
părinţilor. "Imaginile parentale interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol care
îi oferă siguranţă şi îi sporeşte independenţa". 8 Cercetările lui J. Piaget cu privire la
psihogeneza judecăţilor morale la copil disting faza eteronomă (copilul preia norme, reguli,
interdicţii în mod neselectiv din anturajul imediat) şi faza autonomiei morale, ce corespund din
punct de vedere genetic vârstei între 7 şi 12 ani. Este un stadiu al cooperării, în care respectul
este reciproc, regulile şi normele morale fiind interiorizate şi transformate în mobiluri interioare
ale conduitelor, fiind implicat şi propriul sistem valoric în actul de apreciere, judecare a faptelor,

7
Allport, G. (1981). Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucuresti: EDP, p. 81.
8
Ibidem, p. 84;

@ Prof.univ.dr. OCTAVIA COSTEA, UCDC. Page 7


situaţiilor. Piaget considera că există un paralelism între constituirea conştiinţei logice şi a
conştiinţei morale. Astfel, dacă în dezvoltarea gândirii exista o perioadă de egocentrism şi apoi
de realism, tot aşa şi în dezvoltarea timpurie a conştiinţei morale exista faza comportamentului
moral egocentric şi faza realismului moral9.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.

4. Premise epistemologice : jocul ca metodă de predare-învăţare-integrare


În structura activităţilor psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu origine în
ontogeneza timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, în mod
instinctive ci prin două instrumente fundamentale: jocul şi imitaţia. Jocul este folosit de copil
chiar de la naştere şi este prima lui formă de activitate; imitaţia nu apare decât dupa câteva luni.
Cercetările psihologice au pus în evidenţă numeroase elemente psihice care se formează
cu ajutorul acestei forme de activitate. Preşcolarul este considerat o personalitate în formare care
gândeşte, acţionează. În crearea lumii imaginare copilul transpune situaţia reală în imaginar. El
preia selectiv realitatea după nevoi şi propriile posibilităţi. Această capacitate este destul de
dezvoltată la copilul ce depăşeşte vârsta de 3 ani. Fiecare copil îşi modelează realitatea în funcţie
de propriul eu. Copilul îşi poate lua anumite elemente din realitate şi le investeşte cu anumite
aspecte cunoscute de el.10
Jocul apelează şi la capacitatea copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt
atribuite obiectelor, acţiunilor şi faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El
operează cu reprezentări în care investeşte şi afectivitate şi raţiune, nu este un proces simplu de
percepţie. Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de iniţiativă şi
curajul de a intra în competiţie. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid şi intră cu toate
forţele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură deoarece personajul
poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal.
Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.
Prin joc se poate fortifica voinţa şi atenţia. Copilul poate deveni perseverent şi se poate
concentra mai mult şi fără prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu uşurinţă

9
Piaget, Jean. (1969).Psihologia copilului. Ed. Basic Books, p. 101.
https://www.academia.edu/9079078/Psihologia-copilului-J-Piaget, accesat la data de 12.03.2020.
10
Bădica Tatiana; Marinescu Eugenia; Duţu Olga. (1976). Exerciţii pentru dezvoltarea vorbirii. Bucureşti:
E.D.P. p. 89.
regulile impuse în cadrul jocului.
Prin activitatea de joc, copiii:
ƒ a) Desfăşoară o activitate în sensul identităţii personale ;
ƒ b) Rezolvă probleme de viaţă din mediul înconjurător fizic şi social;
ƒ c) Experimentează posibilităţi de adaptare ;
d) Creează soluţii diferite, exprimă experienţele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să
gândească puţin mai abstractizat;
e) Comunică cu ceilalţi şi/sau cu sine, vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic şi
învaţă semnele nonverbale;
f) Folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create (învaţă utilitatea
lucrurilor);
g) Îşi manifestă creativitatea ;
h) Se concentrează asupra acţiunii, devin atenţi şi interesaţi.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface
imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-
o creează singur.
Jocul este o formă de activitate specifică pentru copil şi hotărâtoare pentru dezvoltarea lui
psihică. Prin intermediul jocului, copilul pune în acţiune posibilităţile care decurg din structura sa
particulară, traduce în fapt potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le
asimilează şi le dezvoltă.11
În Dicţionarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu12 precizează: jocul este un mod
de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de
reflectare directă şi nemijlocită a realităţii – percepţiile (mănuind diferite obiecte şi materiale,
copilului i se dezvoltă percepţiile de mărime, forma, culoare, greutate, distanţa etc.) şi
reprezentările, dar şi procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginaţia. Jocul este o
activitate de gândire, arată Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme,
spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole, acţiunea şi cuvântul constituind
principalele mijloace ale jocului.

11
Bădica Tatiana; Marinescu Eugenia; Duţu Olga. (1976). Exerciţii pentru dezvoltarea vorbirii. Bucureşti:
E.D.P. p. 56;
12
Neveanu Popescu Paul. (1978). Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Ed.Albatros, p. 90.

@ Prof.univ.dr. OCTAVIA COSTEA, UCDC. Page 9


Atelier : Propuneri de jocuri pentru prescolari inspirate de informatiile de mai sus.
2.2. Caracteristicile jocului
Jocul prezintă următoarele caracteristici :
- Caracter universal şi permanent. Jocul este o realitate prezentă în viaţa omului, indiferent de
vârsta acestuia, regiunea geografică sau etapa istorică.
- Caracter polivalent. Jocul are un caracter polivalent, în sensul în care el este pentru copil şi
muncă şi artă şi realitate şi fantezie. Pe de altă parte, jocul înseamnă şi o varietate de semnificaţii
de la sensul pozitiv pâna la cel negativ. El poate numi o activitate cu caracter constructiv,
distractivă, plăcută sau dimpotrivă (jocuri de noroc). De asemenea, jocul prezintă o gamă diversă
de domeni în care se aplică : medicină, psihologie, pedagogie, asistenţă socială, teatru ş.a.m.d.
- Caracter complex. Jocul este o activitate determinantă pentru formarea şi dezvoltarea
personalităţii umane.
Referindu-ne la ceea ce reprezintă jocul în viaţa copiilor de vârstă preşcolară mai ales,
putem desprinde cu uşurinţă anumite note caracteristice şi definitorii:
- Jocul este o activitate specific umană. Numai oamenii îl practică în adevăratul înţeles al
cuvântului. Similitudinea cu comportamentul numit „joc” al animalelor este neconcludentă.
- Jocul este este determinat de celelalte activităţi şi, invers, le determină pe toate acestea.
Învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu fie
purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă neludică ale oricărei ocupaţii specific
umane.
- Jocul introduce copilul în specificitatea lumii imaginare pe care şi-o creează jucătorul
respectiv.
- Scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă copilului imediat dorinţele sau
aspiraţiile proprii13.
Atelier : Dramatizarea unui text literar epic pentru la preşcolari.

13
Dumitriu Gheorghe et al. (1997). Psihologia procesului de învăţământ. Bucureşti: E.D.P., p. 104.