PROFILUL PSIHOPEDAGOGIC

AL VÂRSTEI PREŞCOLARE
Aurelia IANCU
doctorandă,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Abstract:The preschool period is characterized by a complex and interesting devel-

opment with influences on the subsequent bio-psychic evolution.
The expression of the seven years at home that man establishing the foundations
of psychic activity and outlining the permeability traits that put their stamp on
future behaviors.
The preschool period is one of most important psycho-genetic stages, due to the
remarkable processes the sphere of cognitive, affective, volitional processes,
personality traits. As it is pointend out in the psycho-pedagogical literature, on
the one hand there is the integration of the predchooler in the famyly structure
on all the influences of multiple relationships fixing their status and role, on the
one hand with the child`s entry into kindergarten the sphere of interpersonal rela-
tionships expands, internalizing the role of preschooler asking the child for efforts
of psycho-social adaptation, of progressive assimilation of existence, of solving,
sometimes of the crises that may occur.

L.S. Vîgotski, afirma că în perioadele timpurii ale copilăriei dezvoltarea se

produce „de jos în sus”, în sensul că procesele psihice mai complexe se formează
pe baza proceselor elementare, pentru ca în perioadele mai avansate dezvoltarea
să se producă „de sus în jos”, procesele psihice complexe influențându-le pe cele
elementare [7, p. 23]
Conceptul de “zona proximei dezvoltări” definește “aria dintre nivelul de
dezvoltare actual al copilului și nivelul potențial care poate fi achiziționat cu ajutorul
adulților” (2, p.112). Zona proximei dezvoltări este acea zonă în care copilul, cu
ajutorul unui adult, poate achiziționa ceva nou. Vîgotski, spre deosebire de Piaget,
nu crede că este obligatoriu ca un copil sa fie “apt” inainte de a fi capabil să învețe
ceva nou. Sprijinul și stimularea adultului îl ajută pe copil să progreseze cu efort
propriu, trecând deasupra nivelului său de dezvoltare.
În contextul dezvoltării, Vîgotski atrage atenția asupra a trei elemente de
importanță majoră: acțiunea copilului; limbajul și utilizarea lui; situațiile sociale
variate. De asemenea, psihologul rus subliniază importanța experiențelor culturale
și a interacțiunilor sociale ce au loc în cultura din care face parte copilul, cultura în
cadrul căreia copilul își construiește propria întelegere despre lume.
În cadrul grădiniţei, copilul suportă numeroase şi variate influenţe care consti-
tuie condiţii favorabile pentru dezvoltarea proceselor cognitive, afective, psiho-
motrice ale preşcolarilor. Vârsta preşcolară este considerată drept perioada imagi-
naţiei, fanteziei şi a jocului.
Numeroşi autori printre care: Ed. Claparede, J. Piaget, J. Chateau, J. Dewey, au
subliniat importanţa jocului ca tip fundamental de activitate şi definitoriu al peri-
oadei preşcolare, funcţiile sale formative privind formarea şi dezvolatarea intere-
selor şi curiozităţii preşcolarului, îmbogăţirea sferei cognitive, afective şi cantitative
a vieţii lui psihice.

MATERIALELE CONFERINŢEI ŞTIINŢIFICE INTERNAȚIONALE, 10 decembrie 2021

350 INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI: ASCENSIUNE, PERFORMANȚE, PERSONALITĂȚI (1941-2021)
 În această etapă se conturează elementele conştiinţei social morale, subiecti-
vismul egocentric, cedează tot mai mult locul reflectării obiective a realităţii externe
prin percepţii, reprezentări, limbaj, memorie etc.
Între 5 și 6/7 ani, copiii dobândesc abilitatea de a înțelege cele două planuri:
evenimentele externe și ceea ce gândim noi despre intențiile și emoțiile celorlalți
ca urmare a reflectării situațiilor sociale cu care ei se confruntă; încep să practice
generozitatea față de ceilalți șisă ajute copiii mai mici decât ei. Acum copiii preferă
să împartă în mod egal lururile pentru a preveni certurile, realizând că a menține
relații bune cu ceilalți este mai important decât a primi o cantitate mai mare de
dulciuri, jucării.
Dezvoltarea comunicării orale vizează, pe lângă cultivarea unor deprinderi de
vorbire corectă, și însușirea unor reguli necesare comunicării sociale, în relațiile de
cooperare, în contextul jocului. Rolul limbajului şi al comunicării este hotărâtor în
formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului, în îmbogăţirea capacităţii acestuia
de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii, de a interacţiona cu mediul, de a
cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări, încercări, exerciţii, experimente, în desco-
perirea de către fiecare copil a propriei identităţi.
“Comunicarea verbală în copilărie îşi pune amprenta asupra dezvoltării
psihice a omului, influentând ansamblul capacităţilor sale sociale (chiar stilul
social-educaţional), influenţează precizia şi estetica exprimării gândirii şi chiar
însuşirile personalităţii. La preşcolar, limbajul joacă rolul unui instrument activ şi
deosebit de complex al relaţiilor copilului cu cei din jurul său şi, în acelaşi timp, un
instrument de organizare a activităţii psihice. Important este că, la această vârstă se
întâlnesc diferenţe individuale însemnate legate de bogăţia şi folosirea limbajului”
(6, p.113). Atunci când copiii învață o a doua limbă, ei de fapt achiziționează două
tipuri de limbaj. Primul tip se numește limbajul academic sau competența cogni-
tiv-lingvistică școlară. Acesta este limbajul folosit în manual și în învățământ. Al
doilea tip, numit competența de comunicare interpersonală de bază, este limbajul
pe care copiii îl folosesc în diferite situații sociale, cum ar fi locurile de joacă sau
cu prietenii lor. Jocul poate ajuta la dobândirea competențelor lingvistice sociale
care îi permit celui care învață o a doua limba să interacționeze cu colegii săi, însu-
șindu-și simultan si limbajul academic necesar instrucției. În timpul jocului social
cu alți copii, aceștia depășesc barierele lingvistice, prin folosirea de gesturi sau de
alte forme nonverbale pentru a-și continua jocul. La vârsta preşcolară, când au loc
lărgirea şi complicarea raporturilor dintre copil şi realitatea înconjurătoare, copilul
devine în gradiniţă ţinta unor variate influenţe complexe şi mai bine organizate în
comparaţie cu cele din perioada precedentă. Formele şi conţinutul comunicării
devin mai ample şi mai diversificate.
Comunicarea este un factor esenţial în educarea copilului preşcolar, în
formarea personalităţii. Repartizarea şi încredinţarea unor “responsabilităţi
sociale”, utilizarea echilibrată a aprobării şi dezaprobării stimulează mecanismul
socializării conduitei copilului, dezvoltă autonomia acestuia, facilitează apariţia
premiselor trăsăturilor caracteriale.
Întreaga perioadă de grădiniță este dominată de o puternică trebuinţă de joc,
aceasta devenind activitate fundamentală. Interrelaţiile copilului cu ceilalţi copii,
cu adulţii, au un rol important în dezvoltarea psihică, deoarece ei încep să înţe-
leagă şi să aprecieze conduita celorlalţi, încep să cunoască în parte, valoarea socială

MATERIALELE CONFERINŢEI ŞTIINŢIFICE INTERNAȚIONALE, 10 decembrie 2021

INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI: ASCENSIUNE, PERFORMANȚE, PERSONALITĂȚI (1941-2021) 351
a acţiunilor umane şi să facă raportarea faptelor lor şi ale altora la reguli morale
implicate în relaţiile dintre oameni, să-și îmbogățească vocabularul
“În perioada preşcolară se dezvoltă sensibilitatea tuturor analizatorilor;
percepţiile se caracterizează printr-o mare saturaţie afectivă şi prin plasarea situ-
aţională.“ [1, p.125]
Treptat percepţia devine un proces subordonat gândirii, intenţiilor, orientării
şi adoptării cunoaşterii şi activităţii, se dezvoltă diferite criterii pentru perceperea
unui obiect, fapt ce facilitează trecerea la o percepţie ordonată, cuprinzătoare, la
observaţie. Se realizează progrese importante în experienţa logicii relaţiilor spaţiale,
realizându-se o mai bună percepţie a formei, volumului obiectelor, distanţei,
treptat reuşind să interiorizeze şi succesiunea în timp a evenimentelor, durata, să
verbalizeze folosind de la propoziții simple, la dezvoltate, chiar fraze.
Cu cât contactul cu obiectele din jur este mai activ şi experienţa mai bogată,
cu atât reprezentările memoriei devin mai operative, volumul reprezentărilor cres-
când mereu după 4 ani, dezvoltându-se mult şi reprezentările imaginaţiei care
stimulează dezvoltarea imaginaţiei ce se exprimă activ în creativitatea generală,
nespecifică se exercită prin joc, dar şi în creativitatea specifică ce se manifestă în
produsele artistice ale copiilor în care “chiar dacă intenţiile sunt mai largi decât
realizările, se manifestă forţa şi caracteristicile personalităţii, se proiectează şi apti-
tudinile, interesele etc. [5, p.127].
Analiza şi sinteza însuşirilor obiectului poate fi realizată nu numai în planul
percepţiilor vizuale, copilul fiind capabil să desprindă un obiect al percepţiei de
fondul percepţiei, să descompună mintal însuşirile obiectului analizat şi să-l
descompună potrivit cu raportul părţilor componente ale acestuia.
“La început, în condiţiile jocului, iar mai târziu pe baza instructajului verbal,
copilul înţelege legătura dintre memorie şi reproducere voluntară.” [4, p. 117]
Prin dezvoltarea limbajului vorbit copilul trece treptat la efectuarea unor
operaţii în plan mintal verbalizând acţiuni şi raporturi pe care le-a săvârşit pe plan
concret(obiectul).
După cum subliniază specialiştii, cel mai semnificativ fenomen şi progres în
dezvoltarea gândirii între 3 şi 6 ani constă în organizarea structurilor operative ale
gândirii, acum constituindu-se primele noţiuni empirice „ca un fel de insule sau
nuclee emoţionale neorganizate într-un sistem prea coerent” (Hwallon), preşco-
larul fiind capabil să opereze cu unele elemente categoriale, în baza unor generali-
zări elementare (ex.: clasificarea obiectelor după criterii stabilite) [5,p. 127].
La vârsta de 5-6 ani comunicarea verbală dobândeşte calităţi noi: pronunţia
copilului se corectează, vocabularul devine mai bogat iar propoziţiile sunt formu-
late potrivit regulilor gramaticale.
Prin natura curiozităţii caracteristice, copiii solicită reacţii verbale din partea
adultului iar răspunsurile primite pot contribui la achiziţionarea unor noi modele
de structuri verbale ceea ce va duce în final la dezvoltarea limbajului infantil.
Concomitent cu dezvoltarea capacităţilor de comunicare verbală are loc şi un
proces de dezvoltare a vorbirii interioare (pentru sine), limbajul căpătând funcţii
mai complexe sub raport psihologic.
Spre sfârşitul perioadei de preşcolaritate copilul este atras de acţiuni de tip
şcolar şi el trebuie să fi atins un anumit nivel fizic, intelectual, volitiv, adică să fi
câştigat ceea ce se numeşte maturitate de şcolarizare, condiţie pentru desfăşurarea

MATERIALELE CONFERINŢEI ŞTIINŢIFICE INTERNAȚIONALE, 10 decembrie 2021

352 INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI: ASCENSIUNE, PERFORMANȚE, PERSONALITĂȚI (1941-2021)
cu succes a noii forme de învăţare. Din literatura psiho-pedagogică parcursă, dar şi
din activitatea didactică desfăşurată se detaşează câteva principii călăuzitoare atât
de ordin teoretic cât şi practic aplicativ, de care trebuie să ţină seama educatoarele
în vederea asigurării climatului educativ al pregătirii preşcolarului pentru şcoală:
• cunoaşterea psiho-pedagogică a copilului prin exersarea şi dezvoltarea la
educatoare a observaţiei pedagogice, comunicativităţii şi empatiei ca apti-
tudini pedagogice centrale;
• principiul tratării diferenţiate–individualizate a copiilor în funcţie de
ritmurile proprii de asimilare: formare-dezvoltare;
• procesul devenirii copilului solicită un sistem pluridimensional de relaţii,
aflate într-o unitate organică;
• aplicarea relaţiei dependenţă-independenţă în cadrul procesului de
comunicare interpersonală;
• natura climatului educaţional poate acţiona ca factor facilitator sau din
potrivă inhibitor pentru stimularea potenţialului creativ al copiilor.
Cunoaşterea şi respectarea strictă a legităţilor şi principiilor dezvoltării auto-
genetice a psihicului contribuie la formarea copiilor potrivit cu disponibilităţile lor
individuale. În acelaşi timp cunoaşterea şi respectarea datelor psihologiei genetice,
precum şi ale educaţiei genetice determină respectarea particularităţilor de vârstă
şi individuale ale copiilor fără forţarea ritmurilor dezvoltării prin accelerarea artifi-
cială, neproductivă.

Bibliografie:
1. Chicev V. Specificul dezvoltării psihice a copilului în perioada antrepreşcolară în
programa activităţilor instructiv educative. Bucureşti, EDP, 1987.
2. Cristea S. Fundamentele pedagogiei. Iaşi, Editura „Polirom”, 2010.
3. Piaget J. Psihologia inteligenţei. Bucureşti, Editura Didactică Ştiinţifică, 1965.
4. Şchiopu U., Psihologia copilului. Bucureşti, EDP, 1966.
5. Şchiopu U., Pişcoi V. Psihologia generală şi psihologia copilului, Bucureşti, EDP,
1989.
6. Verza E., Verzea F.E. Psihpologia vârstelor, București, Editura Humanitas, 2000.
7. Vîgotski S.L. Problema învățării și a dezvoltării intelectuale la vârsta școlară. Opere
psihologice alese, vol.I. București, EDP, 1971.

MATERIALELE CONFERINŢEI ŞTIINŢIFICE INTERNAȚIONALE, 10 decembrie 2021

INSTITUTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI: ASCENSIUNE, PERFORMANȚE, PERSONALITĂȚI (1941-2021) 353