1

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

PERIOADA PREȘCOLARǍ ( a doua copilărie)

Grigore Nicoleta-Cristina

Psihopedagogie specială

Anul I

Grupa 2
 2

PERIOADA PREȘCOLARǍ ( a doua copilărie)

Perioada preșcolară, între 3 și 7 ani, constituie cea de-a doua copilărie, denumită și vârsta de aur
a copilăriei. În genere, copilul preșcolar este vioi, vorbește bine și ușor, stabilește repede relații
cu oricine și poate fi ușor antrenat în diverse activități. Această perioadă cuprinde și ea câteva
subdiviziuni, și anume: vârsta preșcolară mică, vârsta preșcolară mijlocie și vârstă preșcolară
mare. (Verza, 2000, p.78)

Vârsta preșcolară mică (de la 3 la 4 ani și jumătate) se caracterizează printr-o evoluție evidentă
de la o stare de relativ echilibru general în procesul adaptării la condițiile mediului familial, la o
stare de mai mare instabilitate și expansiune.

La 4 ani are loc un puseu de creștere. După 4 ani se dezvoltă mult independența copilului. El
folosește o vorbire mai bogată, are atitudini de bravadă, unele tendințe de a atrage atenția asupra
lui. Copilul devine mai sensibil la semnificația evenimentelor și adoptă conduite mai adecvate la
conveniențele sociale pe un fond de fragilitate afectivă cu unele manifestări ale crizelor de
prestigiu.

Vârsta preșcolară mijlocie ( de la 4 ani și jumătate la 5 ani și jumătate) reprezintă un moment de

organizare a noi particularități în dezvoltarea psihică. Se remarcă prin progrese evidente atât pe
linia dezvoltării motricității, cât și pe cea a funcțiilor cognitive și a însușirilor de personalitate.
Capacitatea de cunoaștere se află într-o fază de intensă dezvoltare. La 4 ani și jumătate, copilul
manifestă o insistență curiozitate față de fenomenele de gnozie "de ce" și "cum". În jurul vârstei
de 5 ani copilul manifestă o mare receptivitate față de povestiri, îi plac episoadele încărcate de
întâmplări. El însuși este capabil să povestească într-un mod plăcut și interesant. Sensibil și
susceptibil, preșcolarul mijlociu este foarte atașat de mama lui. Prin structurarea unor
caracteristici voliționale, copilul se poate antrena în activități de mai lungă durată și se
străduiește să-I fie de folos adultului, ceea ce îi produce mari satisfacții.

Vârsta preșcolară mare ( de la 5 ani și jumătate până la intrarea în școală) se caracterizează

prin faptul că, treptat, pe fondul unei bune încadrări în mediul familial, copilul începe din nou să
prezinte momente acute de nonconcordanță față de cerințele ce se manifestă față de el. Aceată
 3

subperioadă este semnificativă pentru manifestarea, în ansamblu, a unei mări adaptări și

inteligență, reticente în situații ușor penibile, ca urmare a înțelegerii mai adecvate a situațiilor și a
raporturilor de cauzalitate în producerea evenimentelor. Acum apare o oarecare opoziție față de
adult, opoziție ce se manifestă spontan, dar urmată de dorințe vădite de reconciliere. (Verza,
2000, p.78-80)

DEZVOLTAREA PROCESELOR DE CUNOAȘTERE

Senzațiile și percepțiile evoluează foarte mult, mai ales după vârsta de 5 ani. În genere, senzațiile
și percepțiile joacă un rol extrem de important pentru planul mintal și al acțiunii desfășurării în
mediul socio-cultural.

La 4 ani, deosebit de important este încă rolul cognitiv al pipăitului, perceperea directă a
obiectelor. Între 4 și 5 ani, o serie de însușiri tactile capătă corespondent verbal în vocabularul
activ al copilului.

Rolul văzului crește, de asemenea, deosebit de mult. Verbalizarea unor însușiri ale obiectelor, ca
acelea de mărime, de formă, culoare, face posibilă fixarea și dezvoltarea sensibilității vizuale
diferențiale complexe.

Concomitent crește rolul auzului fonematic, al auzului muzical și capacitatea de identificare a

obiectelor după sunetele pe care le emit la atingere sau lovire. (Verza, 2017, p.97-100)

PERCEPȚIA DE SPAȚIU

În perioada preșcolară se realizează progrese importante pe linia experienței logicii relațiilor

spațiale. Ca urmare, copilul de 5 ani nu va mai întinde mâna pentru a se juca cu omuleții de sus
de pe schelă, crezând că sunt jucării, din cauza micimii lor. În schimb, la copilul de 3 ani o astfel
de confuzie este foarte frecventă. Preșcolarul utilizează tot mai corect cuvinte ca: aproape,
departe, aici, deasupra, jos, sus, peste, mic, mare, înalt, etc. Aceste cuvinte, care desemnează
însușiri perceptive spațiale, devin frecvente la școlarul mare.Percepția de timp se dezvoltă în
legătură cu diferite modificări ale duratei ale acțiunilor copilului și senzațiile privind parcurgerea
 4

acestor acțiuni (Binet-Simon). Senzația duratei se formează din evenimentele regimului zilnic și
ale ritmului vieții. (Verza, 2017, p.93-96)

Memoria capătă caracteristici psihice și sociale importante, mai cu seamă datorită vorbirii. Pe la
4 ani, copilul începe să sesizeze în joc cerința fixării și păstrării sarcinilor ce I se trasează. La 5-6
ani caută să utilizeze procedee elementare de reproducere și face uneori încercări active de a-și
aminti ceea ce a uitat. Memoria este impregnată cu elemente afectogene ce iau naștere sub
influența multitudinii evenimentelor trăite. (Verza, 2017, p.93-96)

Atenția constituie una dintre cele mai imporante condiții ale fixării și păstrării experienței. Se
dezvoltă mult după vârsta de 5 ani și în continuare. Atenția voluntară este alimentată de dorințele
și intențiile copilului de a finaliza activitatea. Concentrarea atenției crește de la 5-7 minute la
preșcolarul mic, la 12-14 minute la preșcolarul mijlociu și la 20-25 de minute la cel mare în
situații obișnuite și chiar 40-45 de minute în joc, în audiția ori vizionarea de diafilme, teatru de
copii, etc. (Verza, 2017, p.96-97)

Atenția are, în genere, funcția de a crea termenii orîntării conștiinței, a personalității copiluluil un
moment dat. Există unele jocuri și activități când solicitarea atenției este deosebit de intensă. În
dezvoltarewa atenției, activitățile de construcție, de desenare, de modelare au, de asemenea, un
rol deosebit. Prezența atenției se manifestă printr-o mimică specifică, prin modificări respiratorii,
etc. La preșcolarii trecuți de vârsta de 5 ani mimica atenției este nuanțată și mobilă. Se vădește
prezența unei posibilități active de autostăpânire a manifestărilor de expresie și a reacțiilor
respiratorii în timpul atenției. Imaginația fiind un proces mijlocit de cunoașterea realității
obiective, se manifestă activ, având la bază forme simple de combinare a reprezentărilor în
produși noi finiți legați de datele realității.În perioada preșcolară, imaginația se exprimă viu și în
activitatea de construcție, în desene (la 5 ani), uneori în muzică, în creația de basme (la 6 ani),
ceea ce permite să se considere că are loc constituirea ontogenetică a imaginației creatoare.
Prezența imaginației este evidenta însă și în altrfel de situații cum sunt acelea de ascultare și
savurare a poveștilor, povestirilor, basmelor, etc. (Verza, 2017, p.96-97)

Copilul reconstruiește în imagini pregnante momentele narațiunii, manifestă trăiri emotive

intense față de personajele fantastice imaginate.Imaginația prescolarului apare încă de la 4-5 ani
ca fiind impregnată de caracteristicile experienței și educației sale.
 5

O altă caracteristică a imaginației la vârsta de 4 ani o constituie instabilitatea, inconsecvență,

fluctuația. Toate acestea imprimă un conținut bogat imaginației copilului preșcolar, care, în
același timp, este și foarte încărcat afectiv. Un interes deosebit a stârnit încorporarea imaginației
în relatarea actelor de conduită ale copilului, ca și apariția minciunii ca produs al fanteziei și al
cerinței de a se evita o pedeapsă. (Verza, 2017, p.97)

DEZVOLTAREA GÂNDIRII

Gândirea se structurează sub formă de judecăți, raționamente, silogisme, etc., ce se formulează

sub influența investigației practice asupra fenomenelor din jur, prin intermediul operațiilor de
analiză, sinteză, generalizare, abstractizare, comparare.

În lucrările sale, Piaget a formulat ipoteza că între 3 și 4 ani gândirea copilului se constituie ca o
gândire egocentrică, impregnată de sincretism și de note animiste, fapt evident în vorbirea
copilului. Treptat, caracterul egocentric, sincretic și animist cedează, gândirea "socializându-se"
din ce în ce mai intens. Toate aceste caracteristici se depășesc treptat prin îmbogățirea
cunoașterii și a experienței copilului, prin dezvoltarea capacității de comunicare și de folosire a
raționamentelor. (Verza, 2017, p.91-93)

Cu toate progresele ce se înregistrează la nivelul gândirii prescolarului, ea nu poate depăși

anumite limite; acestea se realizează cu timpul. Astfel, gândirea prescolarului este predominant
preconceptuală, fapt ce îi limitează posibilitatea de a vehicula cu noțiuni generale bine conturate
și cu o semnificație diversă. Caracterul intuitiv al gândirii produce dificultăți în desprinderea de
imagine și în reflectarea ansamblului elementelor cu care operează. La sfârșitul stadiului
preșcolar, copilul devine capabil să adopte comportamente intelective ce îi creează o perspectivă
corectă asupra lucrurilor și fenomenelor prezente și chiar viitoare. Astfel, noțiunile empirice se
extind, devin tot mai cuprinzătoare și mai adecvate facilitând instalarea operațiilor gândirii, ceea
ce îl face pe Piaget să sublinieze caracterul preoperator al gândirii cu semnificație pentru
progresul general al intelectului. (Verza, 2017, p.93)
 6

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

În perioada preșcolară, limbajul devine un instrument activ și deosebit de complex al relațiilor

copilului cu cei din jurul său, și, în același timp, un instrument de organizare a activității psihice.
Limbajul se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, cât și sub raport calitativ.

La copilul de 3 ani, vorbirea situativă cuprinde numeroase propoziții simple, uneori completate
de gesturi. Deși limbajul situativ predomină în prima parte a stadiului, în partea a doua, locul
acestuia este luat tot mai frecvent de limbajul contextual, fapt ce îi permite copilului ca în
comunicare să se poată referi la o arie largă și complexă de evenimente trăite anterior sau la cele
proiectate în viitor.

Dezvoltarea limbajului are loc concomitent cu dezvoltarea funțiilor sale mai importante, cum
sunt funcția de comunicare, funcția de fixare a experienței cognitive și funcția de organizare a
activității. Până la 4-6 ani, copilul, învățând practic vorbirea, reușește să se exprime bine și
variat. Caracteristică este lipsa de reticențe în vorbire. (Verza, 2017, p.91-97)

PROCESELE AFECTIVE

Copilul preșcolar poseda, în genere, numeroase emoții a căror nuanțare este în plin progres.
Traiul în familie și integrarea lor în colectivitatea preșcolară determină complicarea reacțiilor
afective.În conduita copilului de vârstă preșcolară mică persistă încă modalități de comportament
nediferențiate, în care sunt implicate stări afective difuze; preșcolarul mic plânge și râde în
același timp.

Imitația reacțiilor adultului joacă un rol important în constituirea unei stări afective noi. În jurul
vârstei de 4-5 ani, poate simula cu succes unele stări afective de o anumită factură (supărare,
tristețe, exuberanță) pentru a obține de la adult ceea ce dorește.Apar stări emotive complexe, cum
ar fi starea de vinovăție (la 3 ani), de mândrie (la 4 ani), de pudoare, de refuz (la 3-4 ani), de
criză de prestigiu (la 6 ani) ori cele denumite "sindrom al bomboanei amare" (la 5-6 ani) prin
care se denumește situația în care copilul primește o recompensă nemeritată și conștientizează
acest fapt printr-o emoție penibilă. Atingând niveluri noi de dezvoltare, planul afectiv se
caracterizează și prin apariția sentimentelor, ceea ce constituie un indiciu pentru dezvoltarea
 7

conștiinței morale a copilului.Identificarea și conștiința morală se realizează în relație cu

modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. (Verza, 2017, p.97-111)

DEZVOLTAREA MIȘCĂRILOR

În jurul vârstei de 3 ani, deși există o anumită dezvoltare a activității (Leontiev), aceasta este încă
îmbibată de un număr mare de elemente difuze și de impulsuri nerealizate sub influența
excitanților din câmpul concret perceptiv. Instabilitatea copilului se explică și prin această relativ
dezordonată impulsionare.

După vârsta de 5 ani, jocurile de mișcare, gimnastică, sportul și mișcarea liberă sunt tot atâtea
mijloace importante ale educației fizice. Un deosebit rol în toate acestea îl au jocurile de
orientare în spațiu (mișcări prompte la semnale). În astfel de tipuri de jocuri se dezvoltă precizia
mișcărilor, atenția.

După 3 ani, copilul învața să desprindă, din complexul unei situații, mișcarea de obiectele care
sunt în mișcare, fapt ce permite să se adâncească procesul cunoașterii. Printre particulritățile
dezvoltării mișcării se pot enumera și cele legate de organizarea intensă a unor stereotipe
dinamice motorii privind aspectele esențiale ale autoservirii. O altă caracteristică a dezvoltării
mișcărilor constă în faptul că, din fondul deprinderilor, care se dezvoltă intens în perioada
preșcolară, se constituie primele priceperi și abilitați motorii manuale. Mâna devine organ de
activitate complexă. (Verza, 2017, p.97-111)

JOCUL LA PREȘCOLARI

La 3 ani, jocul este încă legat de obiecte și cuprinde elemente numeroase de manualitate activă.
Interesul copilului față de adulți, conduitele și forțele acestuia creează jocului o nouă consistență.
Copilul începe să decupeze din conduitele umane momente, situații și să le reproducă. Pe acest
fond, apare jocul cu subiect și cu rol. Ca urmare, copilul devine în joc medic, profesor,
constructor, telefonist, etc.

La 4 ani, jocul nu mai este izolat. In genere, se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul
mai mic caruia ii spune, adeseori, ce sa faca asumandu-si rolul de animator.
 8

La 5 ani, jocul cu subiect si rol atinge un important nivel de dezvoltare, iar adaptarea la
posibilitatile de rol ale partenerului sunt evidente, ca si capacitatea de a alimenta subiectul.

Multe jocuri se desfasoara pe baza de imitatie. Aceasta are de multe ori un rol creator sau jocul
raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei
felurite.

La 6 ani au mare atractie spre jocurile cu apa si pamant concretizate in constructia de tunele,
turnuri.

Dupa 5 ani, tot mai mare incidenta incepe sa aiba jocul cu reguli. Regulile incep sa devina
importante si in jocurile cu subiect.

Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe: functii formative, functii de relaxare, functii de
facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator, functii de
umanizare, constituind o preparare a copilului pentru viata, functii de dezvoltare psihofizica si de
satisfacere a trebuintei de activitate, etc. (Verza, 2017, p.120)

TEMPERAMENT, PERSONALITATE, CARACTER

In perioada prescolara, unele cerinte morale, etice, sociale externe, fiind reflectate de constiinta
copilului, devin treptat, interiorizandu-se, normatori si organizatori interni ai conduitei. Asa se
pun bazele practice, elementare, ale disciplinarii conduitei, ale cinstei, modestiei si corectitudinii.

Relațiile copiilor cu adulții și cu ceilalți copii dobândesc un caracter relativ explicit, motivat,
preșcolarul asimilând între țipm unele forme de conduită civilizată, forme de atitudini
disciplinate. El învață să se poarte corect cu cei din jurul său, să vorbească liniștit, politicos, să
salute, să mulțumească dacă i se oferă ceva, să ajute dacă i se solicită ajutorul, etc.

În perioada preșcolară încep să se pună bazele a numeroase trăsături pozitive de caracter,

generate de activități colective și mai ales de joc. Așa sunt o serie de trăsături operative ale
caracterului, ca: atitudine atentă de colaborare și ajutor, spiritul de echipă, sociabilitatea,
inițiativa, independentă, hotărârea și, parțial, chiar stăpânirea de sine.
 9

Toate acestea ne permit să considerăm perioada preșcolară ca o perioadă importantă în care încep
să se constituie bazele caracterului, o perioadă crucială în dezvoltarea personalității umane.
(Verza, 2017, p.111-120)

Bibliografie

1. Verza, E., & Verza, F. E. (2017). Psihologia copilului. Trei.

2. Verza, E., & Verza, F. E. (2000). Psihologia vârstelor. Pro Humanitate.