Facultatea de Psihologie si Stiintele

Educatiei,Bucuresti,Universitatea Spiru Haret

Student:Stoica(Voicu) Florina-Mihaela
Anul II,evaluarea II,Educatie timpurie

Dezvoltarea copilului in perioada 3-6 ani

Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade:

- prescolarul mic(3-4 ani),
- prescolarul mijlociu(4-5 ani)
- prescolarul mare(5-6 ani).
Jocul ramane activitatea dominanta a acestei perioade, dar el incepe sa se coreleze
cu sarcinile de tip educativ. Dezvoltarea psihomotricitatii se realizeaza pe etape iar
diferentele individuale sunt inca foarte mari constand in precizia, forta si
coordonarea miscarilor. Cresterea este mai lenta la 4-5 ani in timp ce in perioada
6-7 ani ritmul de crestere se accentueaza. Datorita dezvoltarii motorii, spatiul in
care copilul se misca este tot mai vast. Stimularea variata conduce la o variata
dezvoltare senzoriala mai ales in ceea ce priveste sensibilitatea vizuala si auditiva.
Achizitia limabajului are de asemenea un rol foarte important in dezvoltarea
perceptiilor si reprezentarilor.
Perceptiile prescolarilor se formeaza ca urmare a actiunii directe cu obiectele,
astfel ca manipularea, compunerea si descompunerea acestora duce la o mai buna
cunoastere si o mai corecta formare a perceptiilor. Perceptiile copiilor de la 3 la 6
ani sunt stimulate si sustinute de curiozitatea lor foarte mare, sunt foarte vii,
simpla vedere a unui obiect il face pe prescolar sa se refere si la celelalte calitati ale
lui, pot fi dirijate verbal de catre adulti, in special de catre eduacatoare.
Reprezentarile copiilor evolueaza si pe masura intaririi reprezentarii ea
devine tot mai schematica si mai putin legata de concret. Formarea
reprezentarilor de marime, forma, timp si spatiu are o valoare foarte mare pentru
formarea notiunilor de mai tarziu. Reprezentarea este un proces cognitiv in care
sunt implicate operatii mintale si daca acestea nu sunt inca formate,in structura
imaginii se impune ceea ce copilul stie despre acel obiect.
Conform teoriei lui J. Piaget, la sfarsitul perioadei senzorio-motorii, apare
functia semiotica ce consta in posibilitatea de a reprezenta un lucru cu ajutorul
unui ‘semnificant’ diferentiat care nu serveste decat pentru aceasta reprezentare.
Aceasta da nastere la doua tipuri de instrumente :simbolurile(semnificatii
apropiate de realitatea pe care o desemneaza) si semnele(nu se mai pastreaza nici
o asemanare cu realitatea pe care o desemneaza). Sunt puse in evidenta cinci
conduite ce implica construirea sau folosirea de semnificatii pentru a reprezenta
un obiect:
- imitatia amanta,incepe in absenta modelului si prefigureaza reprezentarea
propriu-zisa;
- jocul simbolic, descris ca fiind apogeul jocului infantil, acesta reprezinta
exercitiul de familiarizare cu situatiile noi, dificile si poate evidentia conflicte
inconstiente (fobii, interese sexuale, agresivitate etc.);
- desenul care in opinia lui Piaget se afla la jumatatea drumului dinte joc si
imagini mintale;
- imaginea mintala, imitatii interiorizate, reproductive si anticipative;
- evocarea verbala, limbajul.
In aceasta perioada debuteaza stadiul preoperator si are ca si caracteristici
egocentrismul gandirii copilului, animismul, artificialismul, realismul.
Catre varsta de 3 ani limbajul este in plina expansiune si are loc constructia
frazei. Pentru dezvoltarea limbajului sunt importante dezvoltarea cognitiva,
dezvoltarea capacitatii de a discrimina si a intelege vorbirea si dezvoltarea
abilitatii de a produce sunete si succesiuni de sunete ce corespund din ce in ce mai
exact structurilor vorbirii adultilor.Pana la varsta de 5 ani se dezvolta si limbajul
intern. Acesta este un limbaj interior,structurat pe baza mecanismelor vorbirii
sonore, cuprinzand componente auditive, vizuale, kinestezice, precum si
componente aferente motorii.O data cu dezvoltarea limbajului se dezvolta si cele
mai importante functii ale sale:functia de comunicare, de fixare a experientei
cognitive si de organizare a activitatii.
In prescolaritate se face trecerea de la emotii la sentimente, ca stari
afective stabile si generalizate, se contureaza mai bine unele sentimente
morale(rusinea, multumirea, prietenia si dragostea). Aparitia sentimentelor este
un indicator al dezvoltarii constiintei.Relatiile familiale au un impact majorasupra
dezvoltarii afective a copilului, constanta atitudinilor, frecventa interactiunilor si
calitatea lor contribuid in primul rand la acest proces.Dezvoltarea afectiva in
aceasta perioada este dependenta de calitatea relatiilor pe care copilul le stabileste
cu adultii din jurul sau, aceasta fiind o perioada de maxima receptivitate
emotionala.
In aceasta perioda se dezvolta de asemnea si personalitatea. La inceput
este vorba de nevoia de afirmare a personalitatii, copilul castiga prin opozitia fata
de ceilalti, constiinta de sine, urmand perioada in care eu-ul copilului tinde sa se
valorizeze, el cauta acum aprobarea ca mai apoi sa ajunga la imitatia adultului, nu
doar la nivelul gesturilor, ci si la nivelul rolurilor, atitudinilor, personajelor.
Jocul are o mare importanta in dezvoltarea psihologica a copilului.Jean
Piaget considera jocul ca fiind o forma de activitate a carei motivatie este nu
adaptarea, ci asimilarea realului la eu-ul copilului, fara constrangeri sau sanctiuni.
Acesta clasifica jocurile in:jocuri-exercitiu, jocuri simbolice si jocuri cu reguli. In
perioada 1-3 ani jocul cunoaste o dezvoltare deosebita, copilul este centrat pe
jucarii,jocul fiind simplu. Copilul pana la 3 ani este captivat de jocul cu obiecte si nu
isi poate corela activitatea cu a celorlalti copii,de aceea acesta se joaca singur chiar
daca este in compania altor copii.Jocul copilului la 3-6 ani se imbogateste foarte
mult si datorita aparitiei functiei semiotice. Apar maniere complexe de dezvoltare
al jocului de manipulare care persista la varsta de 3 ani,copilul invata sa se joace cu
ceilalti copii, apare jocul de rol, in care copilul preia profesii intalnite in viata sa
sociala.
Adultul are un rol important in jocul copilului in fiecare etapa a copilariei
mici, dar se modifica de la an la an, pe masura ce copilul creste.In general rolul
adultului este de stimulare, de acompaniere.Este imporetant ca initiativa copilului
in joc sa fie sprijinita , fara ca acesta sa intervina cu propriile idei in legatura cu
jocul.Cel mai important beneficiu al jocului cu adultul este cel afectiv, copilul
percepe dragostea parentala mai usor in activitatea sa ludica, aceasta fiind asociata
puternic cu sentimente pozitive fata de activitati de tip rutina(mancat, imbracat),
care erau asociate negativ pana la 4 ani, deoarece ele intrerup jocul.
La aceasta varsta este dominanta invatarea sociala, fiind un tip de invatare
prin care copilul,prin intermediul interactiunii si experientei, dobandeste o serie
de semnificatii sociale, valori sociale, roluri, comportamente interpersonale.La 4-5
ani copilul este stimulat in dobandirea acestor achizitii de nevoia de apreciere,de
statut, de integrare in grup.Aprobarea, recompensa si sanctiunea morala sunt o
serie de factori ce conduc la o mai mare intarire a comportamentului.
Invatarea didactica incepe o data cu intrarea copilului la gradinita , iar
caracterul spontan al invatarii sociale este inlocuit cu caracterul dirijat, organizat
al acestui nou tip de invatare.Copilul exerseaza astfel atentia, memoria, intelegerea,
exprimarea verbala.Invatarea, pentru a fi eficienta in perioada 3-6 ani trebuie
organizata sub forma de joc didactic.
Atitudinile copilului in cadrul jocului trebuie sprijinite atat de eduacatoare,
cat si de parinti. Trebuie alese activitati specifice varstei, sa laude si sa incurajeze
pozitiv eforturile copilului, chiar daca nu reuseste, sa incurajeze jocuri diferite
pentru copil,sa creeze o legatura afectiva de comunicare cu copilul, sa nu ceara
copiluluipetrecerea unui interval de timp prea lung,ci sa incerce pe cat posibil,
cresterea timpului de concentrare.
Bibliografie:Psihologia varstelor – Gratiela Sion