PEDAGOGIE

CURS NR.3

Particularitatile de varsta ca premisa a educatiei

Particularitatile de varata ale elevilor , ca problema pedagogica, pun in fata
cercetatorului doua probleme esentiale : stabilirea unui criteriu stiintific in vederea
delimitarii stadiilor sau varstelor copilului ; stabilirea caracteristicilor psiho- fizice ale
fiecarei varste si elaborare ape aceasta baza a normelor de educatie corespunzatoare.
Perioadele de varsta , ca stadii ale dezvoltarii copilului.
Criteriul esential al periodizarii varstelor omului in devenire include doua variabile si
anume: un tip dominant de relatii vitale cu mediul si un tip dominant de activitate.
Dupa tipul de relatii , perioadele de varsta ale dezvoltarii omului se succed astfel :
-intre 0-3 luni, perioada caracterizata prin relatii bazate pe activitatea reflex-
neconditionata si indreptata spre pregatirea activitatii perceptive.
-inter 3-6 luni, devin dominante relatiile bazate pe reactii reflex –conditionate.
- dupa 6 luni, se infiripa si se statornicesc relatiile axate si pe al doilea sistem de
semnalizare , in impletire cu primul , care ii cedeaza treptat din locul sau in toata viata
urmatoare.
Potrivit tipului de activitate dominanta , rezulta urmatoarea periodizare;
- varsta infantila sau a sugarului , intre 0-1 an , caracterizata prin predominarea
activitatii de conservare biologica (nutritie, somn, aparare reflexa, orientare reflexa);
- varsta primei copilarii, intre 1-3 ani, dominata de activitatea de manipulare a
obiectelor;
-a doua copilarie , intre 3-6/7 ani , avand ca activitate dominanta jocul;
- a treia copilarie , intre 6/7 -10/11 ani, cand activitatea de invatare sistematica ia
locul celei ludice , data fiind aparitia intereselor cognitive concrete;
- preadolescenta intre 10/11-14/15 ani caracterizata prin accentuarea activitatii de
invatare;
- adolescenta intre 14/15-17/18 (dupa unii autori pana la 20de ani), tot cu
predominarea activitatii de invatare , dar diferentiindu-se in mai multe situatii , prin
initierea in activitatea profesionala.
O caracterizare a fiecarei dintre aceste perioade ne va prilejui observatiile ce se impun
in legatura cu interventiile educative necesare.

Stadialitatea cognitiva (Piaget)

1. Perioada infantila (0-1 an) este prezentata in cele mai diverse moduri de diferiti
psihologi ; perioada de adaptare primara , oglindind un echilibru intre asimilare si
acomodare, dupa Piaget ; perioda a intereselor organo-afective dupa Wallon, ; perioda
inceputului invatarii , bineinteles a invatarii prin imitatie .
Achizitia care trebuie sa rezulte la sfarsitul perioadei include doua elemente
esentiale :mersul biped si inceputul utilizarii limbajului (articulat) uman. Din punct de
vedere educativ , este de mare importanta , ca fiinta copilului sa fie inconjurata cu caldura
sufleteasca , creandu-i-se o atmosfera de liniste si confort afectiv , data fiind insasi
coloritura vietii copilului de la aceasta varsta , respectiv una saturata afectiv.Evitarea
stimulilor care ii starnesc frica este o necesitate , acestia constand mai ales din zgomote

1
puternice si intuneric.De mare importanta educativa se considera , in ordine logica ,
sprijinirea copilului in a-si insusi un vocabular activ minim, la inceput prin imitatie ,
reprezentand un punct de placare pentru insasi dezvoltarea intelectuala ulterioara.
2,Perioada primei copilarii (1-3 ani) sau varsta anteprescolara, beneficiaza de o
evolutie substantiala prin capatarea mersului independent , a capacitatii de alergare , de a
sari , de a face aplecari si intoarceri cu rapiditate , de a privi obiectele din diferite pozitii.
Copilul se poate deplasa singur, ceea ce ii permite sa “cerceteze ” mediul, largindu-si
sfera cunoasterii.
Aceleasi achizitii fizice il vor sprijini sa-si desfasoare o noua activitate dominanta :
manipularea obiectelor. Ca urmare , manipularea obiectelor , intr-o prima etapa initiala ,
se confunda cu simula placere de a exersa si de a-si apropia obiectele , iar comunicarea ,
cu placerea de a-si exprima starea prin “rostiri ”la diferite nivele , la inceput chiar numai
onomatopeice (ham-ham pentru caine, miau –miau pentru pisica etc.) totusi nu trebuie sa
neglijam ca in paralel cu aceasta “activitate pentru activitate “ se produce o “maturizare
progresiva a activitatii mentale”.Insasi achizitia limbajului are loc in cadrul neintreruptei
manipulari si a evolutiei motricitatii , el capatand “functiune sociala si semnificatie
psihologica” ; in acelasi timp limbajul contribuie semnificativ la “trezirea functiunilor
logice”. In paralel cu aceasta , copilul descopera treptat relatiile , mai ales
spatiale :inauntru, afara, deasupra, dedesubt, aici, acolo etc., astfel debuteaza perioda
curiozitatii exarcerbate. Este , in acelasi timp, perioada exprimarii curiozitatii pe cale
verbala , printr-o nesfarsita suita de “Ce este asta?” de unde si denimirea data pe alocuri
varstei din jurul a 3 ani (varsta “ce”urilor) , copilul multumindu-se cu simula denumire a
obiectului , sporindu-si astfel vocabularul activ, pana la aproximativ 900-1000 cuvinte ,
la sfarsitul perioadei.
Demersul educativ urmeaza sa se contureze pe aceste coordonate : satisfacerea
curiozitatii copilului , comunocarea cu el , crearea posibilitatii de a se tocmai prin
intermediul obiectelor manipulate si ferirea lui de a se vatama prin manuirea abuziva a
acestora . Data fiind receptivitatea initial slaba la interdictiile adultului , este necesara
insistenta aspra conduitei lui , pentru a-i forma primele reprezentari si deprinderi in
legatura cu ce este “bine” sau “rau” de facut. Psihologul Rene Zazzo strage atentia si
aspra necesitatii sprijinirii sistematice a copilului in formarea constiintei de sine , date
fiind deja premisele existente catre sfarsitul acestei perioade.
3.Perioada celei de-a doua copilarii (3-6/7 ani) este numita si varsta prescolara.
Dezvoltarea fizica se accentueaza. Volumul scheletului si al musculaturii creste
simtitor. L a6-7 ani ajunge la 118-120 cm inaltime. Se intensifica procesul de osificare si
de crestere a oaselor mici ale maini. Masa si structura creierului se apropie de cea
specifica adultului.Pe plan psihic , varsta se caracterizeaza prin predominarea intereselor
ludice , de unde si aprecierea ca aceasta este varsta cuceririi lumii prin joc.
In acest context , diferitele procese psihice cunosc o evolutie specifica . In planul
perceptiei , desi copilul este capabil sa priveasca sau sa asculte cu destala atentie , inca nu
poate aprecia bine distanta , perspectiva, marimea etc., ceea ce se oglindeste in desenele
lui , care , cel putin la inceputul varstei , sunt “transparente ”si lipsite de echilibrul
proportiilor.
Majoritatea absoluta a autorilor sunt de acord ca jocul reprezinta mijlocul esential de
“umanizare a copilului “ , un exercitiu , o invatare a miscarii serioase , un mijloc de

2
reinnoire a senzatiilor agreabile , de a-si incerca puterea si in acelasi timp de a o
prelungi , prin imitatie , in identificarea cu adultii.(Hubert, 1965).
“Copilul isi creeaza prin aceasta o lume de simboluri , aparent ideala si totusi in ochii
lui mai reala decat cealalta , o lume sociala de vis , care este si ea un joc , in care nu are
importanta ce se trasforma in ce si serveste nu conteaza la ce “. Iar jocul copilului se
prelungeste in desen , prin care isi creeaza tot o lume de joc; in basm , in povesti, care
denota acelasi caracter ludic al intereselor lui. Rolul jocului este multiplu:dezvoltare
fizica, dezvoltare psihica, integrare sociala, jocul transpunand copilul adesea in membru
al unei “societati “ , cu toate reactiile si trairile specifice.Unii autori afirma ca jocul ar
pregati copilul pentru activitatea de munca , gratie multor insusiri comune cu
aceasta :existenta unui scop, depunerea de efort, respectarea unor reguli, bucuria
succesului sau insatisfactia in caz de esec. (Levitov,1963;Chateau, 1954)
Daca adaugam ca jocul se axeaza in buna masura pe comunicare verbala , putem
aprecia importanta lui si pentru dezvoltarea limbajului copilului.
Preocuparile de ordin educativ in aceasta varsta au un rol crescand. Daca cele din
perioda anterioara isi aveau insemnatatea in insusi caracterul lor de inceput al
socializarii , cele din aceasta perioda isi capata motivare ape masura , dat fiind rolul lor
de pregatire pentru perioda scolara, pregatire ce pretinde cateva insusiri bine definite :
un vocabular care, in conditii normale de educatie , trebuie sa ajunga in jur de 3500
cuvinte ; organizarea judecatii cauzale in masura suficienta pentru abordarea activitatii
scolare ; insusirea stapanirii de sine si a capacitatii de a desfasura o activitate pe baza de
program organizat.
Indeplinirea cu constiinciozitate a acestor exigente educative va trebui sa aiba ca
rezultat firesc maturitatea de scolarizare ,adica aceea calitate care, gratie componentelor
ei intelectuale , afective, sociale , volitive, morale , il fac apt pentru desfasurarea invatarii
sistematice (I.Roman 1970)
4. Varsta celei de a treia copilarii (6/7-10/11 ani) sau varsta scolara mica reprezinta
realmente o etapa cruciala in viata copilului , determinandu-l pe acesta , pentru prima
oara , sa desfasoare un program strict organizat, “contact efectiv cu societatea si cultura ,
cu idealurile si aspiratiile natiunii din care face parte “(Gavriliu, 1969)
Este prima oara cand copilul trebuie sa se supuna necesitatii de a memora , a gandi, a
clasifica, a participa la emotiile grupului , renuntand la egocentrismul varstei anteriore ,
prin incadrarea in viata grupului organizat si prin continuarea socializarii primare ,
incepute inca in varsta anterioara.
Fondul de dezvoltare fizica si fiziologica pe care se produce aceasta schimbare trebuie
bine cunoscut si valorificat de catre educator. Astfel trebuie sa stim ca, in aceasta
perioada , pe plan fizic si fiziologic, copilul creste in inaltime aproximativ cu 4-5 cm
anual. Din cauza aceasta sistemul osos este inca fragil si lesne se pot produce fracturi ,
luxatii sau deformarii ale coloanei vertebrale.
Trebuiesc respectate anumite reguli de igiena mintala specifice acestei varste :sa se
asigure copilului 9-10 ore de somn , temele pentru acasa sa reclame 2-2 ½ ore, copilul sa
nu citeasca seara tarziu si sa nu urmareasca pana la ore tarzii emisiunile de televiziune .
Pe plan psihologic , copilul este in faza de acumulare de cunostinte concrete . Drept
pentru care , invatamantul trebuie sa se adreseze in primul rand simturilor lui , sa-i
dezvolte capacitatea de a percepe. Ca urmare , se recomanda ca lectiile sa fie insotite de
material didactic –intuitiv, propriu pentru aceasta varsta. Tendinta copilului spre

3
cunoasterea concreta a lumii ii determina o vie capacitate de perceptie. Perceptiile lui
sunt insa superficiale si fluctuante. Educatorul trebuie sa-l ajute sa treaca la perceptii
diferentiate si la observarea a ceea ce este esential in obiecte si fenomene.
Atentia copilului este preponderent spontanea , provocata de puterea de atractie a
obiectelor exterioare . Educatorul trebuie sa-l ajute sa-si formeze , putin cate putin ,
capacitatea de atentie voluntara , selectiva , sa poata urmari prin efort voluntar lecita , sa
fie atent la teme pe care o efectueaza . Memoria reprezinta o inclinatie vizibila spre
inregistrare mecanica, alaturi de o mare plasticitate. Copilul poate invata repede dar uita
totul tot atat de repede. Ca urmare se impune o prezenta zilnica a exercitiului de repetare
si orientare a copilului spre memorarea incipient logica. Gandirea copilului la varsta de 7
ani inca este concreta si in acelasi timp superficiala, pipita. In cursul primelor clase ,
copilul trebuie ridicat –prin exercitiu- la capacitatea de a gandi coerent si cel putin
ordonat. Calea principala pentru aceasta este indrumarea spre reproducerea cunostintelor
prin cuvinte proprii , spre formularea generalizarii clare , prin lectii cu caracter
sistematic.Exprimarea rezultatelor gandirii copiilor consta adesca in idei izolate .Pentru
imbunatatire este indicata indrumarea lor sa sustina oral sau in scris mici expuneri
inchegate. La randul ei, afectivitatea la aceasta varsta poate lua forma sentimentelor
superiore , de pretuire fata de adevar, bine, dreptate, de atasament fata de grup, sau fata
de prieteni. Lipsindu-le insa puterea de discernamant , copii pot sa comita
greseli .Prieteniile se leaga pe baza de criterii exterioare :vecinatatea , jocul impreuna,
etc.neputand aprecia si urmarile acestor criterii. In consecinta invatatorul poate interveni
in prieteniile copiilor , sprijinindu-le sau desfacandu-le dupa necessitatile educative.
In concluzie , intelectualizarea , rationalizarea, socializarea ar fi esenta preocuparilor
educative din interiorul acestei perioade de varsta , toate dominate de intalnirea copilului
cu niste noutati. Noutati grupate in jurul valorilor culturale cardinale ale umanitatii: stinta
, arta, activitate utila, religie morala, ordine sociala, toate condensate in materiile de
invatamant si activitatile scolare.

5.Varsta preadolescentei (10/11-14/15;dupa multi autori, pana la 16 ani) .Pe planul

dezvoltarii fizice si fiziologice atrag atentia in primul rand cresterea in inaltime, alaturi de
sporirea in lungime a membrelor, toracele si bazinul inregistrand o dezvoltare mai lenta ,
de unde stangacia in miscari. Dezvoltarea sistemului cardiovascular cunoaste , de
asemenea, unele disproportii ; masa si volumul inimii creste mai repede decat forta
muschiului cardiac, iar vasele sangvine , la randul lor , se dezvolta mai lent decat inima.
Ca urmare se produc unele dereglari de circulatie si multi preadolescenti se confronta cu
fenomene de oboseala, amorteala, cefalee . Creierul , la randul lui, inregistreaza o
dezvoltare functionala vizibila, gratie in buna masura exercitiului din varsta anterioara,
cee ce sporseste in mod vizibil capacitatea intelectuala a preadolescentului.
Foarte bine marcata este maturizarea sexuala intre 13-14 ani la fete si 14-16 ani la
baieti, care prin toate fenomenele ce o insotesc si mai ales prin activitatea sistemului
endocrin , face sa fie perceputa si de copil ca o schimbare esentiala , ca pe un semn ca nu
mai este de fapt copil.
Prefacerile de ordin psihologic sunt numeroase si de mare importanta , cu atat mai mult
cu cat fac trecerea de la copilaria propriu-zisa , la o stare care apropie individul uman tot
mai mult de conditia de adult. Aceasta perioda se caracterizeaza printr-o anumita tinuta a
diferitelor categorii de procese si insusiri psihice. Tendina principala a preadolescentului

4
esta aceea de a cunoaste tabloul dinamic cauzal al lumii , realizarea unui echilibru intre
cunoasterea senzoriala si cea rationala , ceea ce va determina o alta organizzare a
procesului de invatamant. Perceptia , daca a fost exersata suficient pana acum , este deja
mai bine organizata .Atentia se consolideaza in forma voluntara , de asemenea prin
exercitiu. Memoria nu mai are tendina spre caracterul mecanic din varsta
anterioara .Gandirea devine mai sigura , prin perfectionarea proceselor in absractizare si
generalizare , elevul operand curent cu definitii, exemple , aplicatii. Imaginatia sporeste,
in paralel cu asimilarea literaturii , geografiei, istoriai. Instabilitatea afectiva este o
marca a varstei, prieteniile fiind frecvent abbandonate . Fenomenul nu tine atat de
usuratate , cat de sporirea exigentei fata de adevaratul prieten.
Latura volitiva a vietii psihice a preadolescentului se afla sub semnul dorintei de
independenta , cel putin in partea a doua a varstei. Alaturi de aceasta se remarca dorinta
de afirmare prin activitati care solicita eforturi deosebite , traducandu-se uneori in
incapatanare si tendina spre contradictie.
In ceea ce priveste personalitatea in ansamblu trebuiesc luate in atentie largirea
intereselor de cunoastere , peste limitele programei scolare. Apar si se contureaza
intesesele tehnice , de ordin sportiv, cele pentru lectura, lectura de un amunit fel, adica
animata de actiuni incordate , aventuri , calatorii, fapte extraordinare , uneori chiar cu
inclinatia de a le experimenta in propria activitate.Sa mai notam intre trasaturile specifice
varstei , la inceput , slaba putere de stapanire ,iar ca un posibil sprijin pentru educator ,
sugestibilitatea crescuta a preadolescentului , mai ales sub influenta colectivului.
Masurile in planul educatiei reies din toate aceste caracteristici ale varstei. Educatorul
este chemat fie sa le valorifice, fie sa le dirijeze, fie sa le corecteze. Asadar, stagacia si
fatigabilitatea trebuie sa fie interpretate realist si corectate prin activitati adecvate de
educatie fizica. Ca educatia fizica da rezultate in aceasta directie este un lucru certificat
de insusi faptul ca marile campioane de gimnastica se impun astazi chiar la aceasta
varsta. Transformarile de ordin sexual trebuie , de asemenea, sa fie privite cu intelegere si
explicate de persoane competente , bazele educatiei sexuale situandu-se chiar in aceasta
varsta .Sugestibilitatea din prima parte a varstei trebuie valorificata prin oferirea unor
“exemple mari” din partea educatorului si prin evitarea contagiunii prieteniilor
daunatoare.
Procesul de invatamant trebuie sa-si gaseasca un sprijin concret in evolutia capacitatilor
de cunoastere. Continutul lectiilor este necesar sa urmeze acelui echilibru ce se realizeaza
intre cunoasterea senzoriala si cea rationala. Capacitatea de concentrare prelungita a
atentiei va face posibile explicatii sau exersari mai lungi in cadrul aceleiasi lectii.
Tendina spre memorare logica , ne va determina la sistematizari riguroase ale
materiei.Preocuparile de “dincolo” de programa scolara ale elevilor ne vor sugera
mobilizarea lor in cercuri de specialitati
Prevenirea insusirilor negative de caracter este o obligatie de prima marime. Odata
inradacinate , aceste insusiri sunt greu de sters , iar aceasta varsta ne ofera un sprijin cel
putin prin sugestibilitatea subiectului fata de opinia grupului.
Nu trebuie sa uitam ca, fata de oscilatia preadolescentului intre incedere excesiva in
sine (care ii poate conduce la imprudente ) si descurajare absoluta (care il poate
demoraliza si dezorienta) , educatorul are un cuvant de spus , cu conditia ca acesta din
urma sa fi castigat increderea preadolescentului.

5
 6.Adolescenta sau varsta scolara mare (15/16-18/19 dupa unii autori chiar 20 de
ani) Daca am face un inventar al elementelor care insotesc sau caracterizeaza
adolescenta , nu ne-ar ajunge , poate , mai multe zeci de pagini : probleme mari, aspecte
dificile prin excelenta , tensiune psichica maxima, framantare intensa, retragere in sine,
meditatie asupra propriei persoane, evaluare si autoevaluare severa , constiinta de sine ,
tendina erotica si negativista , combativitate si generozitate , interese intelectuale
abstracte , toate afate sub semnul preocuparii principale., adica al dorintei de a deveni
adult.(S.Teodorescu ,1965)
In plan fizic si fiziologic adolescentul este deja la nivelul omului matur , desi aceasta
nu inseamna incheiere definitiva a dezvoltarii .
In ce priveste dezvoltarea psihica ea cunoaste incheierea unor restructurari esentiale ,
continuand din stadiile anteriore. Cunoasterea pe ansamblu devine preponderent
abstracta, iar deprinderile de activitate intelectuala pot ajunge la performante apreciabile.
Adolescentul este deja capabil sa analizeze profund textul de citit , sa extraga idei, sa
formuleze planari sau sa se foloseasca de diverse modalitati de usurare a memorarii sau
de orientare striata a ei in sens logic, in interesul durabilitatii.
Este varsta unei adevarate explozii de interesse: stiintifice , tehnice, artistice, politico-
sociale, filosofice, profesionale , urmand sa descopere valorile general umane, iar prin
intermediul lor sa-si gaseasca valoarea proprie(St. Zisulescu , 1968).
Tendinta specifica varstei in plan cognitiv este alcatuirea unui tablou dialectic al lumii
pe baza unor judecati critice. Adolescentii prefera ca lectia sa devina un mijloc de
investigatie , de examinare a unei probleme. Fiind varsta cautarii si cunoasterii valorii
proprii lectiile trebuie sa aduca mari exemple , sa le explice si justifice teoretic , sa arate
valoarea lor.
Viata psihica a adolescentului se imbogateste si se complica prin aparitia sentimentelor
erotice. Atractia catre sexul opus apare inca din epoca preadolescentei , dar mai mult sub
forma unei curiozitati . Acum apare forma superioara a atractiei specific umane , de care
initial adolescentul se jeneaza , o ascunde si o neaga, dar ii acorda un mare
interes.Adolescentul isi formeaza un ideal de dragoste , de obicei romantic pe care cauta
sa-l descopere in realitate .Cu timpul acest ideal se concretizeaza sub forma unei prietenii
intime, bazata pe pretuire , pe respect reciproc si aspitatii comune.Interventia
educatorului in construirea acestor sentimente este necesara, dar extrem de dificila. Este
necesara , spre a canaliza acest sentiment spre manifestari superioare ; este dificila pentru
ca orice lipsa de tact poate avea consecinte grave, ducand la conflicte intre adolescent si
educator sau parinte.Calea cea mai buna este influentarea indirecta , prin instaurarea in
scoala a unei atmosfere morale elevate , bazata pe preocupari culturale comune.
Pe plan moral , adolescentul isi formeaza un ideal de om, dar nu in baza unui exemplu
anumit , concret , ca in varsa anterioara , ci prin selectare trasaturilor esentiale ale mai
multor modele . In acelasi timp , el cauta prietenie adultului adesea pentru a-l ajuta in
conturarea acestui ideal. Fiind varsta cunoasterii critice a lumii si a legitatilor ei complexe
, educatia morala nu se mai poate face prin exemple si ordine, ci mai ales prin explicarea
necesitatilor care stau la baza normelor morale. Daca cerinta morala apare doar ca o
cerinta subiectiva a profesorului sau parintelui , adolescentu,l de obicei , nu o ia in seama.
In educatia morala trebuie sa facem apel acum la constiinta demnitatii personala a
adolescentului . Aceasta educatie ar spori in eficacitate , daca parintele sau educatorul ar

6
reusi sa se transpuna in prieten al adolescentului , acesta din urma fiind in cautarea
prietenului adevarat.
Trebuie mentionat , de asemenea , ca in perioada adolescentei , omul se afla in
perspectiva alegerii unei profesii. Ca urmare, lectiile trebuie sa constituie un mijloc de
observare a posibilitatilor lui, iar activitatea profesorului trebuie sa fie destinata , intre
altele, indrumarii in acest sens. Atentia trebuie indreptata cu deosebire spre adoptarea
unei atitudini realiste de catre adolescent. Varsta prin ea insasi il indeamna , de regule,
spre ocupatii de mare rezonanta , nu intotdeauna potrivite cu posibilitatile lui , ceea ce nu
o data il expune esecului.Si cum esecul poate genera mai departe esec , ne putem inchipui
cat de pagubitoare ar putea fi influenta factorilor educogeni , fata de nivelul de aspiratie
al adolescentului.(I.M.Nestor, 1939)

Incheind prezentarea perioadelor de dezvoltare , semnalam ca acesta este omul , in

general , rezultat din “media ” insusirilor varstei , doar ca pe “interiorul varstei ”,trebuie
cautate si insusirile individuale . Potrivit lor , fiecare copil se va prezenta intr-o anumita
tinuta intelectuala , fiecare isi va etala o anumita afectivitate , niste anume disponibiltati
volitive, toate pornite de la zestrea lui ereditata si filtrate prin ceea ce psihologii numesc
situatii tip (din familie, scoala, grupe de prieteni) ele insele devenind niste repere care se
particularizeaza si printr-o anume istorie personala a fiecaruia (S.Teodorescu, 1986) .
Or abia dupa cunoasterea si a acestora , care cade in sarcina fiecarui educator, se va putea
desfasura activitatea educativa , veritabil stiintifica, veritabil utila celui educat.

Stadialitatea morala (Erik Erikson)

Dacă psihologia copilului descrie o dată cu Piaget dezvoltarea cognitivă a

copilului, teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltării cunoaşterii sinelui în
interacţiunea cu ceilalţi, respectiv, accentuează asupra mediului social al dezvoltării
copilului.Erikson propune ipoteza conform căreia oamenii trec prin opt stadii pe
parcursul întregii vieţi. În fiecare stadiu are loc o criză, ori un moment critic, de a cărui
rezolvare depinde cursul dezvoltării ulterioare. Majoritatea oamenilor rezolvă aceste crize
satisfăcător şi efectele acestora sunt îndepărtate pentru a se mişca spre alte provocări
dictate de ritmul vieţii, dar există persoane care nu rezolvă complet aceste crize şi
efectele lor continuă să pună probleme mai târziu pe parcursul vieţii. De exemplu, se
consideră că mulţi adulţi au încă de rezolvat probleme ce ţin de criza identităţii
manifestată în adolescenţă. Fiecare fază succesivă asigură posibilitate găsirii de noi
soluţii la problemele anterioare, în timp ce există permanent un element de
conservatorism, pentru că orice achiziţie anterioară se regăseşte, sub o anumită formă,
într-o fază ulterioară. Etapele de dezvoltare constituie schema EGO-ului şi oglinda
ierarhiei celor mai relevante structuri sociale. Individul trece la o etapă superioară atunci
când este pregătit din punct de vedere biologic, psihologic şi social şi când pregătirea
coincide cu contextul social. Fiecare fază introduce piedici puternice din partea societăţii
şi toate la un loc întâmpină o serie de dificultăţi instituite în viaţa umană. Există 3
variabile esenţiale:
– legile interne ale dezvoltării care, ca şi procesele biologice, sunt ireversibile;
– influenţele culturale, care specifică cota diferită de dezvoltare aşteptată şi favorizează
anumite aspecte ale legilor interne în defavoarea altora;

7
– răspunsul idiosincretic al fiecărui individ şi modul său particular de a se dezvolta, ca
răspuns la cerinţele societăţii.
Erikson descrie 8 etape de dezvoltare epigenetică, dintre care ultimele 3 ţin de vârsta
adultă, dar prima şi ultima etapă a copilăriei (fazele 1 şi 5) sunt tratate cu mai multă
atenţie decât celelalte 3 faze ale copilăriei. Interesul special pentru cele 2 faze, respectiv 1
şi 5, se datorează fascinaţiei pe care au exercitat-o asupra lui, şi datorită importanţei
strategice în eforturile de creştere a copilului în noul context occidental contemporan.
Fiecare fază poate fi considerată atât ca o criză pe verticală, culminând cu o soluţie
psihosocială indivi-duală, cât şi ca o criză pe orizontală, care impune o soluţie satisfă-
cătoare personal şi social, pentru problema forţelor motivaţionale. Cele opt stadii ale
vieţii după Erikson se identifică cu o criză majoră ce trebuie rezolvată pentru a întruni
condiţiile unei personalităţi sănătoase. Ultimele trei stadii descriu maturitatea, pentru
că, aşa cum am arătat, Erikson, spre deosebire de alţi teoreticieni, nu consideră că
dezvoltarea se încheie cu adolescenţa, iar individul trebuie să parcurgă şi ultimele trei
stadii pentru a progresa. Cu fiecare stadiu parcurs şi prin obţinerea unei rezolvări,
individul capătă o dimensiune a competenţei sale
I. Perioada de la naştere la 18 luni corespunde crizei relative la construirea
încrederii versus pierderea încrederii. El foloseşte cuvântul versus pentru a indica
lupta vitală dintre doi poli. Relaţia copilului cu mama este determinantă în această
perioadă. Importanţa psihologică se axează pe relaţia de tip „a lua -„ a da în schimb”.
Esenţa acestui stadiu este dezvoltarea încrederii în lumea înconjurătoare, ca şi a
încrederii în sine. Natura duală a acestei crize, consideră Erikson se află în descoperirea
de către copil atât a propriilor nevoi, cât şi a nevoilor mamei. O altă faţetă a problematicii
stadiului încredere-neîncredere, paralel cu stadiul oral descris de Freud, este aceea că
sugarul se află iniţial confruntat cu conflictul fundamental dintre neîncrederea într-o
lume despre care ştie foarte puţin şi tendinţa de a dezvolta o atitudine de încredere în
acea lume. Pentru că mare parte din contactul sugarului cu lumea este realizată prin
intermediul regiunii orale, una din primele sarcini ale dezvoltării este să acumuleze
suficientă încredere încât copilul să exploreze lumea prin intermediul gurii. Dacă nevoile
copilului sunt satisfăcute, încrederea sa în mediu şi în sine va fi cu mult mai mare decât
în caz contrar, când în satisfacerea nevoilor copilului de către o mamă inconsistentă,
inconsecventă sau rejectivă produce sursa de frustrare necesară pentru ca acesta să
privească lumea cu scepticism şi neîncredere tot restul vieţii sale. Sentimentului de
încredere îi urmează sentimentul de confort şi securitate. Neîncrederea în ceilalţi are ca
sursă un comportament prin care copilul este lăsat deseori să aştepte foarte mult pentru
a i se asigura confortul şi este mânuit cu insensibilitate şi gesturi aspre. Astfel,
experienţele fizice asigură baza pentru statutul psihologic al încrederii. Senzaţiile fizice
devin primele experienţe sociale şi sunt generalizate în mintea individului ca repere
viitoare de referinţă. Dacă copilul va deveni un individ al societăţii încrezător şi uşor de
satisfăcut de societate sau care manifestă lipsă de încredere sau foarte pretenţios,
preocupat numai de nevoi fizice, depinde în mare măsură de forma în care manevrează
ceea ce primeşte în timpul acestei prime etape.
II. Perioada de la 18 luni la 3 ani corespunde crizei relative la autonomie versus
îndoială sau teamă. Punctul central în această criză este relaţia cu părinţii. Descrierea
psihologică a stadiului poate fi contrasă în semnificaţia conţinută de două verbe „a
păstra” şi „a lăsa” să plece, a elibera.

8
Independenţa câştigată de copil prin dezvoltarea motorie şi verbală limitează
dependenţa sa de ceilalţi şi construieşte nevoia de independenţă şi autonomie. La această
vârstă, copilul se află în criza determinată de conflictul dintre dorinţa de a fi protejat şi
nevoia de a fi liber.  Părinţii care reuşesc echilibrul între a lăsa copilul să exploreze singur
şi să realizeze lucruri pentru el însuşi prin el însuşi, dar în acelaşi timp asigură o
supraveghere omniprezentă care se exprimă prin îndrumare, reuşesc să construiască la
copiii lor autonomia necesară. Părinţii foarte restrictivi şi foarte directivi construiesc la
copiii lor un sentiment de slăbiciune şi lipsă de capacitate, o credinţă de incompetenţă şi
neputinţă.
III. Perioada de la 3 ani la 6 ani corespunde crizei relative la doi determinanţi
opoziţi, şi anume, iniţiativă versus sentimentul de vină. Relaţiile ce determină
echilibrul între cei doi determinanţi sunt cele cu familia in general, iar descrierea
psihologică a stadiului coincide cu explorarea posibilităţilor sinelui sau restrângerea lor.
Pe parcursul acestei perioade, abilităţile motorii se dezvoltă mai mult, precum şi cele
verbale, ceea ce îl determină pe copil să fie mai agresiv şi mai viguros în explorarea
spaţiului social şi fizic. Simţul iniţiativei creşte simţitor; acesta poate fi încurajat de
părinţi prin a-i permite copilului să sară, să alerge, să se joace, iar Erikson consideră că
fiind convins cu fermitate că el este o persoană prin sine însuşi, copilul, poate descoperi,
acum, ce fel de persoană poate deveni. Părinţii care pedepsesc copiii pentru iniţiative îi
pot face să se simtă vinovaţi pentru natura lor atât în această perioadă, cât şi mai târziu
în viaţă.
IV. Perioada de la 6 la 12 ani corespunde în concepţia lui Erikson cu nevoia de a
produce/construi lucruri. Criza este determinată de opoziţia între această nevoie şi
sentimentul de inferioritate sau credinţa în incapacitate. Relaţiile ce determină
soluţionarea crizei sunt cele legate de mediul şcolar. Intrarea în şcolaritate este un pas
enorm pentru cei mai mulţi copii. Creşte influenţa profesorilor şi colegilor şi descreşte
influenţa părinţilor. Copiii doresc acum să construiască lucruri. Succesul aduce cu sine
un sentiment de încredere în forţele proprii, iar eşecul construieşte o imagine de sine
negativă, un sentiment de inadecvare şi de incapacitate care determină comportementul
ulterior de învăţare. Eşecul poate fi doar imaginar relativ la aşteptările celor din jur sau
la raportarea la anumite standarde.
V. Perioada de la 12 la 18 ani corespunde conflictului între construirea identităţii
şi confuzia la nivelul asumării rolurilor. Relaţiile determinante sunt cele dezvoltate la
nivelul grupului de prieteni şi cele determinate de poziţia de conducător sau de condus.
Descrierea psihologică poate să se constituie în baza alegerii de tipul a fi sau a nu fi tu
însuţi. Perioada adolescenţei este determinată de răspunsul la întrebarea: „cine sunt eu?”
Erikson consideră adolescenţa un stadiu caracterizat de furtu-noase schimbări
psihologice datorate deciziilor sub presiunea alegerii carierei şcolare şi profesionale, fapt
ce determină chestionări şi redefiniri ale unor aspecte ale personalităţii construite în
timpul stadiilor timpurii. Experimentarea rolurilor ocupaţionale, sexuale şi educaţionale
sprijină răspunsurile la întrebările referitoare la cine sunt?, cum sunt?, şi oferă
perspective pentru întrebări referitoare la cine pot deveni? Eşecurile pot determina
instalarea confuziei la nivelul rolurilor cu consecinţe pentru viaţa adultă.
VI. Perioada tinereţii corespunde alegerii între intimitate şi izolare. Relaţiile
determinante sunt legate de experienţe privind competiţia, cooperarea, prietenia,
sexualitatea. Axa psihologică după Erikson este aceea a descoperirii şi pierderii sinelui în
celălalt.

9
 VII. Perioada de viaţă adultă corespunde alegerii între repro-ducere şi
autoconstrucţie. Relaţiile determinante sunt cele cu partenerul şi relaţiile de muncă.
Axa psihologică este oferită de sintagma „a avea grijă de” / „a se ocupa de”.
VIII. Perioada bătrâneţii este caracterizată de criza generată de pendularea
între integritate şi disperare, axa psihologică fiind descrisă de capacitatea de
a face faţă ideii de a nu mai fi, de a muri.

Stadiile dezvoltării după Erikson Vârsta Caracterisit

ici
1 de la construirea încrederii versus
naştere la pierderea încrederii; relaţia de tip
18 luni „a lua” - „a da în schimb”
2 18 luni la 3 autonomie versus îndoială sau
ani teamă
• relaţia cu părinţii
• „a păstra” şi „a lăsa să plece”, a
elibera
• conflictul dintre dorinţa de a fi
protejat şi nevoia de a filiber
3 3 ani la 6 iniţiativă versus sentimentul de
ani vină
• relaţiile cu familia in general
• explorarea posibilităţilor sinelui sau
restrângerea lor
4 6 ani la 12 • nevoia de a produce construi
ani lucruri versus senti-mentul de
inferioritate sau credinţa în
incapacitate
• relaţiile ce determină soluţionarea
crizei sunt cele legatede mediul
şcolar
• succesul aduce cu sine un sentiment
de încredere înforţele proprii, iar
eşecul construieşte o imagine de
sinenegativă, un sentiment de
inadecvare şi de incapacitate,care
determină comportementul ulterior
de învăţare
5 12 ani la 18 corespunde confictului între
ani construierea identităţiişi
confuzia la nivelul asumării
rolurilor; relaţiile determinante
sunt cele dezvoltate la
nivelulgrupului de prieteni;
descrierea psihologică se constituie
în baza alegerii detipul „a fi sau a nu
fi tu însuţi”
6 perioada intimitate versus izolare; relaţiile
tinereţii determinante sunt legate de
experienţe privindcompetiţia,

10
 cooperarea, prietenia, sexualitatea;
axa psihologică este aceea a
descoperirii şi pierderii sinelui în
celălalt
7 perioada reproducere versus autoconstrucţie;
de viaţă relaţiile determinante sunt cele cu
adultă partenerul şi cele demuncă; axa
psihologică este oferită de sintagma
„a avea grijăde”/„a se ocupa de”
8 perioada criza generată de pendularea între
bătrâneţii integritate şi disperare; axa
psihologică este descrisă de
capacitatea de a facefaţă ideii de a nu
mai fi, de a muri
       

MODELUL STADIAL AL DEZVOLTĂRII MORALE

(L. KOHLBERG)

Nivelul Tipuri de rationare morala De ce trebuie sa ne

dezvoltarii morale comportam moral si sa
respectam regulile ?
Nivelul 1 Tipul 1: Orientare prin Respectam regulile ca sa
Preconventional, pedeapsa si conformare evitam pedeapsa
premoral (4 - 9 ani) Tipul 2: Hedonism Ne conformam pentru ca
instrumental naiv în schimb sa obtinem
recompense
  Tipul 3: Comportamentul Ne conformam ca sa
moral al copilului care evitam dezaprobarea,
Nivelul 2 mentine relatii bune si nemultumirea
obtine aprobarea celorlalti altora
Conventional
- morala conformarii Tipul 4: Comportament Ne conformam ca sa
conventionale fata de moral de mentinere a evitam blamul
rol (9 -14 ani) autoritatii autoritatilor îndreptatite
si sentimentul de
culpabilitate care rezulta
de aici
Nivelul 3 Tipul 5: Morala de contract a Ne conformam ca sa
Postconventional drepturilor individuale si a pastram respectul
- principiile morale de legii acceptate democratic spectatorului impartial
autoacceptare care judeca din punctul
de vedere al bunastarii
comunitatii

11
 (dupa 14 ani) Tipul 6: Morala principiilor Ne conformam ca sa
individuale de dreptate evitam autoblamarea

Primele doua stadii, 1 si 2, vizeaza ratiuni de natura morala caracteristice

pentru copiii pâna la 9 ani la nivelul carora se distinge clar tendinta spre
egocentrism. Kohlberg a inclus aceste prime doua stadii într-un prim nivel pe
care l-a si numit preconventional deoarece determinarile specifice acestor stadii
nu se bazeaza esential pe reguli si conventii ce ghideaza în general, interaciunile
sociale dintre indivizii maturi. Ratiunile în baza carora actioneaza subiectii la
acest nivel sunt mai mult instrumentale. Copiii respecta reguli pentru ca sunt
interesati de evitarea sanctiunilor sau procurarea unor gratificatii ce deriva din
aceste asumarea conduitelor prescrise.

Urmatoarele doua stadii, 3 si 4, oamenii sunt preocupati de ceilalti

oameni. Ei considera ca moralitatea consta în respectarea normelor si
conventiilor ca o datorie fatade familie, institutia casatoriei, fata de tara.
Kohlberg a inclus aceste doua stadii într-un al doilea nivel, pe care l-a numit
conventional si care caracterizeaza copiii de peste 9 ani pâna la vârsta
adolescentei. Spre exemplu, o persoana conventionala considera total nepotrivit
gestul de a da foc drapelului tarii sale.

Ultimul nivel cuprinde stadiile 5 si 6 este numit de autor

postconventional pentru ca se dimensioneaza ca cel mai înalt nivel de
rationalitate morala dupa cel conventional. Judecatile morale la acest nivel sunt
determinate de pattern-uri personale sau principii universale (e.g. justitie,
egalitate, respect pentru viata semenilor) mai degraba decât de prescriptiile
unor agenti ai autoritatii sau ale vietii sociale. Oamenii care ating acest nivel de
dezvoltare morala percep regulile si legile ca fiind arbitrare dar le respecta
pentru ca reglementeaza conduita sociala si în final protejeaza viata celorlalti. Ei
considera ca, în unele situatii, este posibil ca drepturile individuale sa eludeze
reglementarile legale daca procedurile de aplicare a acestora devin anacronice.
Oamenii ating sadiul 5 doar dupa vârsta adolescentei. Stadiul 6 este, în viziunea
autorului atins în destul de putine cazuri.
Pentru a examina felul în care oamenii gândesc despre moralitate, psihologii au
analizat maniera în care subiectii rezolva teoretic dileme morale, cum ar fi "
dilema lui Heinz". Ei au cerut acestora sa hotarasca daca un barbat numit Heinz
ar trebui sa fure un medicament rar si pe care el nu îl poate plati, pentru a putea
salva viata sotiei sale bolnava de cancer.

12
 NIVELUL CUM ESTE CORECT? AR TREBUI HEINZ
SĂ FURE
MEDICAMENTUL?
1.Sa asculte autoritatea Heinz, nu ar trebui sa
Preconventional superioara pentru a evita fure medicamentul
pedeapsa. pentru ca va ajunge în
2.Sa faca un schimb bun. puscarie.
Heinz ar trebui sa fure
medicamentul pentru ca
sotia lui îl va
recompensa mai târziu.
3.Sa-i multumeasca pe Heinz ar trebui sa fure
Conventional ceilalti, care-l aproba. medicamentul pentru ca
4.Sa îndeplineasca o îsi iubeste sotia si pentru
îndatorire, urmând regulile ca are aprobarea celor
sociale. din familie.
Heinz ar trebui sa fure
medicamentul pentru ca
are o îndatorire fata de
sotia lui sau el nu ar
trebui sa fure
medicamentul pentru ca
furtul este ilegal.
Postconventional 5.Sa respecte regulile si legile Heinz ar trebui sa fure
dar pâna la o anumita limita. medicamentul pentru ca
6.Sa mearga dupa principiile viata este mai presus
etice universale, cum ar fi decât orice.
dreptatea, egalitatea si Heinz ar trebui sa fure
respectul pentru viata si medicamentul pentru ca
drepturile omului. viata este un lucru
deosebit care trebuie
respectata si prelungita.

13